Prietena mea este sectanta

[Corinusha]

Stiti, chestiunile astea omenesti ne fac tocmai...OAMENI.

Eu m-am casatorit cu un reformat. Eu am ramas ortodoxa, el a ramas reformat. Am facut cununia la ambele Biserici. Si cand vom avea copii, ii vom boteza la ambele Biserici, iar la maturitate, vor alege singuri la ce confesiune vor sa ramana.

Intr-adevar, nu suntem niciunul crestini practicanti, mai degraba avem amandoi CAM aceleasi convingeri despre Dumnezeu, cu mici diferente, desi facem parte din Biserici diferite.

In primul rand suntem oameni, se poate ajunge la o intelegere in orice.
Stiti, pana la urma ne rugam aceluiasi Dumnezeu. Ca la reformati sunt chestiuni care, ca ortodoxa nu le pot accepta, asta e, asta nu inseamna ca trebuie sa blamez Biserica reformata, cat timp nu imi interzice nimeni sa raman la credinta mea. Valabil si viceversa.

Ooo, ca voi fi judecata de juma' de forumisti, ca nu e in regula ce voi face cu copii, asta e. Nu vreau sa imi obig copilul sa fie ortodox sau e orice alta credeinta.
Bine inteles, intai ii voi vorbi despre credinta, confesiuni si tot ce tine de subiectul acesta,la fel si sotul. Apoi isi va/vor alege el/ei confesiunea dorita, in cunostinta de cauza.
Asa cum eu nu a fost obligata sa fiu ortodoxa/catolica/reformata/martor al lui iehova(desi ei au incercat sa ma "converteasca", asa nu voi obliga nici eu pe nimeni, chiar daca e vorba despre copii mei.

ok, acum haideti, sariti-mi in cap pentru ca convingerea mea emult diferita fata de a majoritatii. N-ar fi prima data...
Dar multumesc oricum, pentr ca asa pot savad si alte pareri, chiar daca unele (nu e generalizare) nu sunt spuse chiar in ce mai frumos mod.

[Florinvs]

Deci iata dovada- doi oameni maturi care se iubesc cu adevarat pot trece peste diferentele de conceptii religioase!

[catalin2]

În prealabil postat de Corinusha

ok, acum haideti, sariti-mi in cap pentru ca convingerea mea emult diferita fata de a majoritatii. N-ar fi prima data...
Dar multumesc oricum, pentr ca asa pot savad si alte pareri, chiar daca unele (nu e generalizare) nu sunt spuse chiar in ce mai frumos mod.

Nu o sa te judece nimeni daca nu o sa spui ca ceea ce crezi tu e adevarat si ceilalti trebuie sa faca la fel ca altfel nu sunt deschisi. Ca asta se cam intampla cu cei ce nu cunosc foarte multe despre credinta sau ortodoxie.
Ceea ce ai scris e gresit din punct de vedere ortodox. In Biserica Ortodoxa preotul poate casatori doar doi ortodocsi, asadar cel ce nu este trebuie sa se converteasca la ortodoxie. Probabil ati omis sa-i spuneti preotului ca nu sunteti ambii ortodocsi, adica l-ati pacalit fara sa vreti.

[Florinvs]

În prealabil postat de laurastifter

Există, în astfel de situaţii, inclusiv o a treia alternativă:
aceea ca fiecare să-şi păstreze credinţa sa, respectând-o pe a celuilalt.
Iar dacă s-ar pune problema ca unul dintre ei să se convertească la credinţa celuilalt, cred că unicul motiv, unica raţiune suficientă a unei asemenea opţiuni ar fi convingerea că acea credinţă este mai adevărată, mai profndă, mai autentică decât cealaltă.
Dacă m-aş îndrăgosti de un băiat neortodox, aş încerca să-i împărtăşesc gândurile, trăirile mele întru ortodoxie, cu scopul de a-l CONVINGE să se convertească.
În schimb, dacă aş şti că el vrea să devină ortodox nu din convingere personală, ci doar pentru a-mi aduce mie o bucurie (sacrificându-şi astfel convingerile proprii), i-aş propune să continuăm relaţia, păstrându-şi fiecare dintre noi credinţa ÎN CARE CREDE CU ADEVĂRAT; i-aş propune, adică, să rămână în credinţa lui.

Aici total de acord! Problema mai deoasebita ar fi intradevar atunci cand o persoana ortodoxa s-ar casatori cu o persoana de alta religie! Insa si aici, daca persoanele respective chiar au sentimente puternice reciproce, o solutie se poate gasi.

[laurastifter]

În prealabil postat de Florinvs

Aici total de acord! Problema mai deoasebita ar fi intradevar atunci cand o persoana ortodoxa s-ar casatori cu o persoana de alta religie! Insa si aici, daca persoanele respective chiar au sentimente puternice reciproce, o solutie se poate gasi.

Da... Mi-aţi amintit de o discuţie pe care am avut-o, acum vreo 2 ani, cu un părinte şi câteva tinere de aprox. aceeaşi vârstă cu mine.
Ele le criticau foarte tare pe fetele ortodoxe care se căsătoresc cu creştini eterodocşi.
Părintele (o persoană deosebit de inteligentă şi cu un simţ al umorului fantastic) ascultă calm, meditativ şi răspunde pe un ton serios:
"măi fetelor... Să vedeţi voi când v-o scoate Dumnezeu în cale vreun luteran!...". :))
Dar nu ştiu, a spus-o cu atât haz, încât m-am amuzat grozav. :))

[AlinB]

În prealabil postat de laurastifter

Există, în astfel de situaţii, inclusiv o a treia alternativă:
aceea ca fiecare să-şi păstreze credinţa sa, respectând-o pe a celuilalt.

O cale chiar mai proasta decat aceea de a-si vedea fiecare de drumul sau.
Si nu vorbesc atat din perspectiva cuplului, la care legatura pe orizontala se dovedeste mai puternica decat cea pe verticala (iarasi, discutii complicate aici) cat din perspectiva copiilor care ma tem ca nu vor fi cu adevarat practicanti a unici uneia dintre credinte.
SAU, o vor alege pe cea mai proasta, mai rar un caz fericit dintr-o astfel de "imperechere".

Iar dacă s-ar pune problema ca unul dintre ei să se convertească la credinţa celuilalt, cred că unicul motiv, unica raţiune suficientă a unei asemenea opţiuni ar fi convingerea că acea credinţă este mai adevărată, mai profndă, mai autentică decât cealaltă.

Realitatea demonstreaza ca "unica ratiune suficienta" de cele mai multe ori se dovedeste dorinta de a-l multumi pe celalalt, credinta personala fiind de fapt cu totul ambigua si relativa.

Dacă m-aş îndrăgosti de un băiat neortodox, aş încerca să-i împărtăşesc gândurile, trăirile mele întru ortodoxie, cu scopul de a-l CONVINGE să se convertească.
În schimb, dacă aş şti că el vrea să devină ortodox nu din convingere personală, ci doar pentru a-mi aduce mie o bucurie (sacrificându-şi astfel convingerile proprii), i-aş propune să continuăm relaţia, păstrându-şi fiecare dintre noi credinţa ÎN CARE CREDE CU ADEVĂRAT; i-aş propune, adică, să rămână în credinţa lui.

Eu as zice ca e o idee PROASTA.

Pentru ca, ramanind in credinta lui:

1. Nu va putea participa cu adevarat la viata Bisericii, participare prin care ar putea, poate, sa descopere profunzimile ortodoxiei. Din exterior nu e imposibil, dar mai dificil.
De ce, te las pe tine sa descoperi din ceea ce crezi ca stii despre chestiunea asta.

2. Foarte posibil sa fie frustrat de aceasta diferenta iar cum bine se stie, sectarii au prostul obicei (bun, din perspectiva lor proasta) sa preseze pe membrii lor care sunt in familii mixte, sa puna la randul lor presiune pe membrii familiei de a se converti la ratacirea lor. Iar daca adultii nu ii pot convinge, macar copii sa-i convinga, sau macar sa le opreasca botezul (ortdodox) sa ii boteze in credinta lor, etc.

[stireana]

În prealabil postat de laurastifter

Există, în astfel de situaţii, inclusiv o a treia alternativă:
aceea ca fiecare să-şi păstreze credinţa sa, respectând-o pe a celuilalt.
Iar dacă s-ar pune problema ca unul dintre ei să se convertească la credinţa celuilalt, cred că unicul motiv, unica raţiune suficientă a unei asemenea opţiuni ar fi convingerea că acea credinţă este mai adevărată, mai profndă, mai autentică decât cealaltă.
Dacă m-aş îndrăgosti de un băiat neortodox, aş încerca să-i împărtăşesc gândurile, trăirile mele întru ortodoxie, cu scopul de a-l CONVINGE să se convertească.
În schimb, dacă aş şti că el vrea să devină ortodox nu din convingere personală, ci doar pentru a-mi aduce mie o bucurie (sacrificându-şi astfel convingerile proprii), i-aş propune să continuăm relaţia, păstrându-şi fiecare dintre noi credinţa ÎN CARE CREDE CU ADEVĂRAT; i-aş propune, adică, să rămână în credinţa lui.

Mulţi melci, melci codobelci şi albinuţe poposind pe corole, bzzzzzzz!

Viaţa e alta decât cea pictată-n culori vii, cu puternice reflexe ecumeniste.

În prealabil postat de stireana

Mulţi melci, melci codobelci şi albinuţe poposind pe corole, bzzzzzzz!

Viaţa e alta decât cea pictată-n culori vii, cu puternice reflexe ecumeniste.

...acum pe bune, chiar credeti ca sincretinismul ecumuist poate fi oprit de ironii? Nu, ci de predica. Predica vie, izvorind din fapte. Si zavorirea autosuficienta intre peretii stupului ideologic, si transfrontalierismul sincretin si inter-idiot sunt doua extreme imbecile si periculoase, care lucreaza impreuna la copirseul umanitatii si vietii.

[stireana]

În prealabil postat de Barsaumas

...acum pe bune, chiar credeti ca sincretinismul ecumuist poate fi oprit de ironii? Nu, ci de predica. Predica vie, izvorind din fapte.

No, c-or fi şi copitaţi care bat cu furculiţa-n ceaun cât să adune norodu-n juru-le, se cocoaţă îndată pe poloboace-n mijlocu' gloatei, dreg glasurile ş-apoi turuie cuvintele ce par vii la primă auzire. Până o ieşi duhoarea din vorba lor şi s-o îngreuna aeru' cu pucioasa împrăştiată, s-or găsi şi unii mai puţintei la cuget care să caşte gura la "predicatori": "Tiii, da' ce fain le zâce!"


Faptă au deopotrivă - cine poate spune că nu? -, colbu' de pe ciubote, strâmţarii osteniţi de umblet şi bătăile-n porţile oamenilor grăiesc de la sine, mai mare mila când îi vezi atât de istoviţi. Cine-s ei? Cu cămăşuicile lor albe şi ghetele cu scârţ, cu pantalonaşii călcaţi la dungă ori cu fustiţele cu pliuri dese, îs misionarii-itineranţi, cei care numaidecât scot din paporniţă când Biblia Ortodoxă, când cea sectară, când scrierile Sfinţilor Părinţi, când vreo E. G. White, în funcţie de interlocutor.

Nu, eu nu cred că predica-i folositoare, şi nici măcar fapta - că unii batjocoresc orice ar auzi sau ar vedea din dreapta-credinţă -, însă dragostea de ortodoxie ar trebui să stopeze proliferarea ecumenistă. Când e, că dacă nu-i, eu zic "mulţumesc, Doamne" că nu-i bărbat, şi că-i muiere, că nu poa' s-ajungă preot, ci numa soaţă-n casa cuiva mai mintos, mai cucernic, mai cumpănit. De duduia anterior-citată pomenesc.

Acelea nu erau ironii, erau hăţuiri şi struniri la exaltări şi aprinderi sectare, că viaţa nu-i cu măgăruşi roz şi vată de zahăr, are unele aspecte care-i scapă din vedere.

[Claudiu_FT]

Doar liturgic nu poti fi in comuniune cu ea. Ai grija si la discutiile teologice, te vor intrista. Mai bine sa le eviti...asta o zic din experienta mea. Poti chiar sa mergi o data la ei la sala de adunare (ca biserica nu pot sa-i zic) si sa tragi niste concluzii.

P.S: Ce va plac subiectele astea, in cateva ore s-au scris cateva pagini, cu polemicile iar sunteti prompti.