Frumuseţea ortodoxiei

În prealabil postat de stefan florin

asa este. Cei ce sunt in sanul Bisericii sunt practic in bratele lui Dumnezeu, iar in bratele lui Dumnezeu nu se pot intampla decat lucruri frumoase

Îţi mulţumesc că ai spart gheaţa! Mă gândesc acum la fiul cel mare, care fiind tot timpul în braţele Tatălui, nu a reuşit însă să se împărtăşească din dragostea Tatălui, căci nu i-a înţeles bucuria acestuia pentru fiul cel mic, rătăcitor, care s-a întors acasă, la El.

Oare noi cum suntem?

În prealabil postat de Annyta

Îţi mulţumesc că ai spart gheaţa! Mă gândesc acum la fiul cel mare, care fiind tot timpul în braţele Tatălui, nu a reuşit însă să se împărtăşească din dragostea Tatălui, căci nu i-a înţeles bucuria acestuia pentru fiul cel mic, rătăcitor, care s-a întors acasă, la El.

Oare noi cum suntem?

Pentru că alţii, probabil, muncesc acum, sau nu au acces la calculator :-) m-am hotărât să continui eu cu un răspuns... sper să nu se amuze nimeni că "eu centrez, eu dau cu capul"...

Eu mă asemăn mai mult cu fiul cel mic, atât în momentul plecării de acasă, în lumea cea largă, dar şi în momentele regăsirii drumului spre casă şi a braţelor părinteşti!
Oare s-ar putea continua parabola? În sensul că fiul întors acasă să devină un fiu mai mare, însă conştient de măreţia faptului de a fi tot timpul acasă?

[Mihailc]

În prealabil postat de Annyta

Pentru că alţii, probabil, muncesc acum, sau nu au acces la calculator :-) m-am hotărât să continui eu cu un răspuns... sper să nu se amuze nimeni că "eu centrez, eu dau cu capul"...

Eu mă asemăn mai mult cu fiul cel mic, atât în momentul plecării de acasă, în lumea cea largă, dar şi în momentele regăsirii drumului spre casă şi a braţelor părinteşti!
Oare s-ar putea continua parabola? În sensul că fiul întors acasă să devină un fiu mai mare, însă conştient de măreţia faptului de a fi tot timpul acasă?

În majoritatea exegezelor la parabola fiului risipitor este subliniată valoarea inestimabilă a căinţei profunde care face posibilă smerenia adevărată şi deschide orizontul devenirii pentru metanoia - învierea cugetului şi întâlnirea lui cu inima, un proces tainic generat de energia increată a Iubirii.
Experienţa şi conştientizarea risipirii, apoi revelaţia dragostei nesfârşite a Tatălui, îl va propulsa fulgerător pe fiul cel mic într-un "acasă" la care fiul cel mare n-a avut niciodată acces.

Şi da, descoperirea frumuseţii ortodoxiei este conţinută de bucuria revenirii acasă după ce ne-am risipit sentimente, speranţe, dorinţe, vise pe drumurile înfundate ale existenţei sine Deo. Această bucurie nu are echivalent şi termen de comparaţie în nimic din ce poate experimenta omul căutând "în ţări îndepărtate" desfătări pieritoare, cheltuind averi pentru a fugi de realitatea nonsensului vieţii trăite în afara Adevărului.

Ortodoxia şi frumuseţea ei este nemijlocit legată de prezenţa lucrătoare a Sfintei Treimi de la care îşi primeşte întreaga putere şi plenitudine. Din acest motiv reuşeşte cu atâta delicateţe să ridice la putere tot ceea ce trăim la un moment dat. Mai ales atunci când trecem printr-un moment privilegiat al vieţii, când descoperim pas cu pas adâncimile iubirii şi nu găsim cuvinte de recunoştinţă şi mulţumire către Cel care ne dăruieşte toate aceste nepreţuite pregustări ale frumuseţii Împărăţiei Sale!

În prealabil postat de Mihailc

În majoritatea exegezelor la parabola fiului risipitor este subliniată valoarea inestimabilă a căinţei profunde care face posibilă smerenia adevărată şi deschide orizontul devenirii pentru metanoia - învierea cugetului şi întâlnirea lui cu inima, un proces tainic generat de energia increată a Iubirii.
Experienţa şi conştientizarea risipirii, apoi revelaţia dragostei nesfârşite a Tatălui, îl va propulsa fulgerător pe fiul cel mic într-un "acasă" la care fiul cel mare n-a avut niciodată acces.

Şi da, descoperirea frumuseţii ortodoxiei este conţinută de bucuria revenirii acasă după ce ne-am risipit sentimente, speranţe, dorinţe, vise pe drumurile înfundate ale existenţei sine Deo. Această bucurie nu are echivalent şi termen de comparaţie în nimic din ce poate experimenta omul căutând "în ţări îndepărtate" desfătări pieritoare, cheltuind averi pentru a fugi de realitatea nonsensului vieţii trăite în afara Adevărului.

Ortodoxia şi frumuseţea ei este nemijlocit legată de prezenţa lucrătoare a Sfintei Treimi de la care îşi primeşte întreaga putere şi plenitudine. Din acest motiv reuşeşte cu atâta delicateţe să ridice la putere tot ceea ce trăim la un moment dat. Mai ales atunci când trecem printr-un moment privilegiat al vieţii, când descoperim pas cu pas adâncimile iubirii şi nu găsim cuvinte de recunoştinţă şi mulţumire către Cel care ne dăruieşte toate aceste nepreţuite pregustări ale frumuseţii Împărăţiei Sale!

Mulţumesc pentru răspuns! - şi să nu crezi că m-am oprit doar la cuvintele/ ideile accentuate.
Mi se întâmplă, în anumite momente ... privilegiate ale vieţii - le putem spune şi experienţe - ca inima şi cugetul meu să se manifeste mai altfel decât în mod obişnuit, într-un fel mai intens, mai tulburător... Părintele mi-a atras atenţia odată, mai demult, că ar fi bine să-mi stăpânesc tulburarea, să mă liniştesc! Şi acum mă întreb: dacă în opinia ta "prezenţa lucrătoare a Sfintei Treimi" sau "ortodoxia şi frumuseţea ei" reuşeşte cu delicateţe să ridice la putere anumite trăiri, atunci există riscul ca ceea ce mi se întâmplă mie, uneori, tulburător, să aibă şi influenţe mai puţin benefice?
Este mai greu de dat un răspuns, desigur... în necunoştinţă de cauză... m-aş bucura însă să vedem şi alte opinii pe acest subiect.

[Mihailc]

În prealabil postat de Annyta

Mulţumesc pentru răspuns! - şi să nu crezi că m-am oprit doar la cuvintele/ ideile accentuate.
Mi se întâmplă, în anumite momente ... privilegiate ale vieţii - le putem spune şi experienţe - ca inima şi cugetul meu să se manifeste mai altfel decât în mod obişnuit, într-un fel mai intens, mai tulburător... Părintele mi-a atras atenţia odată, mai demult, că ar fi bine să-mi stăpânesc tulburarea, să mă liniştesc! Şi acum mă întreb: dacă în opinia ta "prezenţa lucrătoare a Sfintei Treimi" sau "ortodoxia şi frumuseţea ei" reuşeşte cu delicateţe să ridice la putere anumite trăiri, atunci există riscul ca ceea ce mi se întâmplă mie, uneori, tulburător, să aibă şi influenţe mai puţin benefice?
Este mai greu de dat un răspuns, desigur... în necunoştinţă de cauză... m-aş bucura însă să vedem şi alte opinii pe acest subiect.

Experienţele privilegiate au, adeseori, ca efect secundar o destabilizare temporară a ritmului în care ne-am obişnuit să trăim, asta până energia se distribuie la toate nivelurile vieţii noastre, ridicându-le şi pe acelea la alte standarde de funcţionare. Şi în astfel de cazuri întâmpinarea ascetică a bucuriei este, cred eu, cea mai bună soluţie.

[adam000]

In mintea si in sufletul meu, frumusetea ortodoxiei se suprapune cu frumusetea sfinteniei.
Iar in acest sens recomand cu bucurie o carte care mie personal mi-a placut f mult prin frumusetea ei - ii zice chiar: Frumusetea sfinteniei

http://basilica.ro/stiri/ifrumusetea...ieii_6025.html

O altă expresie a frumuseţii ortodoxiei este cea din parabola grăuntelui de muştar:

„Asemănatu-s'a împărăţia cerurilor cu grăuntele de muştar pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina sa.
Acesta este mai mic decât toate seminţele, dar când a crescut este mai mare decât toate legumele şi se face pom, încât vin păsările cerului şi se sălăşluiesc în ramurile lui“.

Gândul meu se opreşte la micile seminţe de ... gând bun... pe care le-am sădit când şi când şi care, fără ştirea mea, au răsărit, au înmugurit, adunându-se câteodată în trăiri minunate, surpinzătoare...

Cu permisiunea autorului şi din dorinţa de a îmbogăţi acest topic:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=423

În prealabil postat de Mihailc

Povestea convertirii lui Tom Hanks este foarte frumoasă. Acest mare actor, care l-a interpretat genial pe neverosimilul personaj Forrest Gump, a cunoscut ortodoxia prin soţia lui, Rita Wilson, ea fiind descendentă dintr-o familie cu rădăcini în Grecia. Tom şi Rita s-au întâlnit în anii '80 în tumultosul mediu hollywood-ian, pe când nici el nici ea nu erau star-uri din primul eşalon şi alcătuiesc unul dintre cele mai stabile cupluri din lumea showbiz-ului american. Tom s-a botezat oarecum în virtutea inerţiei amoroase, fără să ştie cu exactitate în ce se bagă, dar fascinat de calitatea umană a Ritei dobândită ca efect secundar al practicării credinţei ortodoxe. Cum el nu prea avea convingeri religioase ferme, n-a avut obiecţii să se convertească urmând dorinţei ei de a construi o relaţie orientată spre desăvârşirea tainei cununiei. După ani şi ani, Tom vorbeşte despre momentul acela ca despre cea mai importantă răscruce atât a vieţii personale cât şi a carierei. De ce şi a carierei? Fiindcă, a spus-o oarecum pe înţelesul publicului american, n-ai cum să-l întrupezi pe Forrest Gump fără o înţelegere duhovnicească a persoanei, iar această cunoaştere tainică a fost posibilă datorită aprofundării credinţei bisericeşti într-o iubire fecundă, binecuvântată de Domnul. Marile lui realizări în arta cinematografică şi prestigiul uriaş dobândit ulterior sunt nemijlocit legate de descoperirea frumuseţii ortodoxiei şi a integrării ei în viaţa lui pe toate planurile. Iar prima persoană în care a sesizat lucrarea acestei frumuseţi a fost, şi este, soţia lui despre care mărturiseşte că e tot mai îndrăgostit - reţineţi vă rog, după 28 de ani de căsnicie.

[Mosh-Neagu]

"Frumusetea ortodoxiei"? Probabil ma veti considera nebun daca voi indrazni sa spun ca eu o consider o himera pentru oricare dintre userii activi ai acestui forum. Ceea ce cunoastem noi din "acea" frumusete, este doar o farama infima, pe care Dumnezeu ne-o ingaduie. Stiu insa si dintre acei care, atunci cand au inceput sa guste din acea frumusete, au abandonat orice tentatie de a mai intra pe-aici. Oare de ce? O singura privire de ansamblu, scoate in evidenta un adevar dureros: vorbim de ortodoxie, ca si cum am trai-o. In fapt, ea se contrazice la fiecare dintre noi, daca nu prin propria semnatura pe care ne-am insusit-o de buna-voie, ca semn ca... ne reprezinta, prin mesajele care se succed si care, in ciuda a ceea ce credem noi despre noi, suntem departe de a fi... ortodocsi, de a iubi, de a intelege, de a fi exemple reale pentru cei din jurul nostru. Cum sa vorbim de frumusete, daca nu stim sa iertam, sa acceptam, sa ne rugam pentru cei ce ne distrug linistea sufleteasca?
Referitor la intoarcerea fiului risipitor, probabil fiecare a trait acest sentiment, macar odata in viata lui. Si totusi... Ura fratelui "ascultator" (o ascultare de soldat, nu de fiu), a scos la iveala un demon si mai mare din sufletul nostru, despre care nici nu aveam habar: vanitatea. Ne substituim lesne fiului cel mic, umil, si... aparent inteleptit, dar nu indraznim sa ne imaginam sub nici o forma ce reactie vom avea cand vom da ochii cu fratele cel mare. Dar peste o saptamana? Dar peste cativa ani? Pacatele tineretii trebuiesc totusi platite... Cat de mult vom reusi sa plecam capul in fata privirilor pline de repros sau chiar a jignirilor fratelui mai mare? Avem cumva fixat in minte un termen anume, sau suntem dispusi sa ramanem (cel putin teoretic), ceea ce am promis cand am hotarat sa ne intoarcem acasa: "Slugile tatalui meu, o duc mult mai bine! Ma voi intoarce si voi cere sa ma primeasca asa cum merit: ca pe o sluga!"
Iata frumusetea ortodoxiei. Pana nu vom bea macar pe jumatate din paharul plin cu amaraciune, (in smerenie nu te mai deranjeaza nici rautatea mai mult sau mai putin gratuita a celorlalti, nici ce gandeste lumea, nici cum se imbraca, nici cat de prosti/ bogati/ vicleni/ betivi/ desfranati, sunt) nu vom ajunge sa cunoastem cuvantul psalmistului: "Gustati si vedeti, ca bun este Domnul!" Imi cer iertare si n-as vrea sa supar pe nimeni, dar probabil ca asta se va intampla. Considerati-o totusi o provocare, poate ca ea va duce la ceva bun: cine n-a simtit "gustul" Domnului, macar odata in viata lui, si deci sa doreasca din toata inima lui sa ajunga iarasi si iarasi acolo, nu stie ce e ortodoxia, si traieste intr-o lume oarecum paralela, daca nu chiar... perpendiculara...

Mosh-Neagule, trist dar foarte adevarat ce spui. Ortodoxia nu este o haina pe care sa o imbraci duminica si apoi sa o agati frumusel in cui pana "data viitoare". Ortodoxia este un mod de a trai, de a respira, de a exista.
Cu adevarat departe suntem de acestea. Sant sau vreau sa par un bun crestin dar de fiecare data nu reusesc sa smulg decat o grimasa din oglinda..
incerc sa gasesc raspunsuri..de aceea intreb..
Ce poate fi mai frumos decat sa fii cazut la pamant si sa simti cum Hristos in mare Sa iubire te ridica?
EL, Hristosul, te ridica si nu te intreaba (inca) de ce ai cazut.. Ramane in grija ta (daca poti si vrei) sa te intrebi de ce s-a intamplat aceasta.
Din punctul meu de vedere, daca reusesti sa iti silesti constiinta sa intrebe, sa mustre, orice numai sa nu taca..sa nu ramana la gestul uman de a te scutura de praf si a se bucura ca inca nu a fost intrebat..inseamna ca exista speranta. Constiinta (inca) nu a fost exilata.
Inca putem deveni buni crestini.

Bucurie!