Dupa 7 ani de la prima postare aici.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Newage919

Nu sunt de acord cu asta, dar sper ca pe uni ii ajuta mult asta.

Cred ca este mult mai important sa iti pese de cei din jur.

Iti pasa de cei din jur atunci cand ii consideri importanti, semnificativi pentru existenta ta.

Ce facem cu cei din jurul nostru care ne jignesc sau ne dezaproba in insasi identitatea noastra asumata?

Ne mai pasa de ei sau nu ne mai pasa? Mai sunt importanti pentru noi sau nu mai sunt?

"Cred ca este mult mai important sa iti pese de cei din jur" mai are validitate, ecou real in inima noastra sau ramane doar un slogan?

Omul in adancul sau se afla dincolo de orice identitate circumstantiala.

Nu este nici heterosexual, nici homosexual.

Nu este nicio intelepciune in a crede ca heterosexualitatea reprezinta un plus la examenul Judecatii. Sau ca homosexualitatea trebuie trambitata ca normalitate printre heterosexuali.

Fiecare are dreptul la autodeterminare, la alegere, la asumarea oricarei identitati. Mintea omului poate sa gandeasca ce vrea, limitele fiind intrinseci propriei minti.

Omul are nevoie de identitate. Identitatea se afla in stransa legatura cu nevoia de securitate.

Homosexualul are o evolutie mai convulsionata pana cand isi contureaza si accepta o identitate. Trece prin mai multe etape, rationeaza mai intens pentru a gasi un sens de normalitate - care sa-i induca stabilitate si siguranta psihica.

Dupa ce isi accepta conditia, are o mare nevoie ca ea sa fie ranforsata si de cei din jurul sau, de comunitatea locala, de societate in ansamblul ei.

In ultima etapa, cea a maturitatii, nu mai are nevoie sa fie validat, sa fie recunoscut ca "normal" de cei din jurul sau, heterosexuali. Nici sa provoace sau sa testeze opiniile celor "obtuzi".

Homosexualul trece prin viata ca si heterosexualul. Destinul omului este o insiruire de identitati pe care si le asuma la un moment dat, copil, tanar, adult, profesor, homosexual, politician, heterosexual, pensionar...

Fiecare identitate are "farmecul "ei - este o parte a povestii.

Omul insa trebuie sa se gaseasca pe sine, in adancul sau - dincolo de toate aceste forme trecatoare - daca doreste securitate reala, daca doreste sa gaseasca sensul cel mai profund al existentei.

[CristianR]

În prealabil postat de florin.oltean75

Omul in adancul sau se afla dincolo de orice identitate circumstantiala.
Nu este nici heterosexual, nici homosexual.

În adâncul său, da, după cum și după înviere, când „nu se însoară și nu se mărită”, trupul lipsind în primul caz, iar în al doilea fiind covârșit de duh.

Fiecare are dreptul la autodeterminare, la alegere, la asumarea oricarei identitati. Mintea omului poate sa gandeasca ce vrea, limitele fiind intrinseci propriei minti.

De unde decurge acest drept la autodeterminare, la asumarea oricărei identități? Eu mă determin? Nu sunt determinat încă de la începutul vieții mele de către Cel Nedeterminat?

[florin.oltean75]

De unde decurge acest drept la autodeterminare, la asumarea oricărei identități? Eu mă determin? Nu sunt determinat încă de la începutul vieții mele de către Cel Nedeterminat?

Autodeterminare in sensul ca fiecare are dreptul sa-si aleaga propria cale in viata, buna sau rea.

Este o proprietate a viului. Nu suntem masini care ruleaza software.

Desi, in cea mai mare parte, procesele de gandire se bazeaza pe automatisme, pe stereotipii.

Oricine poate crede despre sine orice.

Insa, bineinteles, ca va suporta efectele inerente unei asemeni actiuni mentale.

[ioana5760]

În prealabil postat de florin.oltean75

Nu este nicio intelepciune in a crede ca heterosexualitatea reprezinta un plus la examenul Judecatii. Sau ca homosexualitatea trebuie trambitata ca normalitate printre heterosexuali.

Nici n-am spus ca a fi heterosexual reprezinta un plus la examenul Judecatii si sa ne umflam in pene, dar a fi homosexual e sigur un minus. Sa nu amestecam.

Noi nu il judecam pe Newage919 ce cale alege si cum se simte, e treaba lui, dar sa nu se amageasca pe cine vrea sa urmeze si de ale cui legi/porunci asculta. Cele zise de Iisus sau de lume. Are minte, vointa proprie, el alege, el culege.
E foarte simplu, ce atata discute pe tema asta. Mantuirea e individuala, nu conteaza ce zic altii de mine, tine, el.... lumea...

[Wryetui]

Nimeni, absolut nimeni in biserica noastra decat cineva dement, nu iti va spune ca NU poti iubi un barbat. Iubesti o persoana, in primul rand, nu un sex, nu iubesti pe cineva deoarece este de sex masculin sau femenin, si eu iubesc barbati, iubesc pe tatal meu, as iubi un frate de l-as avea, imi iubesc prietenii, imi iubesc duhovnicul etc... Iubirea si afectiunea sunt lucruri complet diferite de ceea ce multi dintre noi credem.

De ce biserica noastra nu accepta homosexualitatea? Pentru ca atunci, stricand acea iubire curata si frumoasa intre doi barbati, sau intre doua femei sau intre oricine, apare sexul, care este o perversiune de la folosul trupesc al acestuia dat noua de Dumnezeu, o perversiune care satisface doar poftele animale si instinctuale ale noastre. Homosexualitatea este, in esenta, satisfacea placerilor egoiste ale trupului, si intra in acelasi rand cu curvia, preacurvia, adulterul, etc... Deoarece pui placerea ta, placerea trupeasca asupra tuturor celorlalte, si de aceea e un pacat. Biserica noastra nu uraste pacatosii, toti suntem copiii lui Dumnezeu si in toti bate o inima data de El, dar uraste pacatul, adica ceea ce ne face rau.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Wryetui

Biserica noastra nu uraste pacatosii, toti suntem copiii lui Dumnezeu si in toti bate o inima data de El, dar uraste pacatul, adica ceea ce ne face rau.

Mă alătur şi eu acestei opinii. Păcatul ne face rău atât acum, în această viaţă, cât şi în veşnicie. Ne des-parte de Dumnezeu, făcînd să nu mai avem parte cu Viaţa-Iubire; ne aduce moarte, ne scoate din Fiinţă. Ne des-lipeşte, aduce în noi des-fiinţarea.
Duhul dez-binării aceasta voieşte, asta lucrează neîncetat în lume. Oferind o re-alipire, ca surogat al unirii vieţii adevărate. Ne smulge din unirea noastră firească şi ne propune să ne unim cu neantul.

[alina_ghita]

acum am citit mesajul tau, exista explicatie pentru reactiile tale; atunci cand iesti intre ,,2 lumi,, stresul este foarte mare, dar important este sa sti cui sa ceri ajutor, pentru a putea iesi dinter cele,,doua lumi,,, sa gasesti drumul.ai incerat si sedinte de psihoterapie comportamentala?; asa cum ai spus si tu terapia prin rugaciune nu a mers.

În prealabil postat de alina_ghita

acum am citit mesajul tau, exista explicatie pentru reactiile tale; atunci cand iesti intre ,,2 lumi,, stresul este foarte mare, dar important este sa sti cui sa ceri ajutor, pentru a putea iesi dinter cele,,doua lumi,,, sa gasesti drumul.ai incerat si sedinte de psihoterapie comportamentala?; asa cum ai spus si tu terapia prin rugaciune nu a mers.

Terapia prin rugaciune ar fi putut avea efect daca nu era socotita doar terapie, ci un mod de viata. Dumnezeu nu e o roata de rezerva pe care o aruncam dupa utilizare. Ar fi fost nevoie de o viata asumata in Hristos cu pocainta, rugaciune si nevointa duhovniceasca. Duhul Sfant e un dar pretios, nu se obtine cu una, cu doua.

Exista un razboi nevazut pe care crestinul trebuie sa si-l asume daca vrea sa aiba si bucurii duhovnicesti. Atunci cand vrei sa parasesti viata de pacat apar foarte multe ispite. Sfanta Maria Egipteanca s-a chinuit 17 ani sa scape de nalucirie diavolesti. Nu e usor. Fara un duhovnic sporit si fara smerenie si fara vointa de a te alipi cu tot sufletul de Dumnezeu, e greu sa faci progrese.