Vorbele care ucid!

[AlinB]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

A fost odată un scriitor francez căruia până şi eu (!) i-am uitat numele...
El a scris o frumoasă poveste de dragoste între doi tineri care s-au cunoscut din întâmplare, la telefon (el a format un număr în mod greşit şi a răspuns ea).
Ei doar vorbeau la telefon.
Lungi convorbiri (alternînd taxa inversă), în care îşi deschideau reciproc sufletele. Până când au conştientizat că se iubeau cu adevărat şi că erau sortiţi unul altuia. Au hotărât să se întâlnească, în sfârşit.
Romanul (de buzunar) se termină printr-un capitol scurt şi trist. Citez din memorie:
"Când s-au întâlnit, faţă în faţă, s-au privit o singură clipă şi fiecare a înţeles că iubirea lor luase sfârşit.
Ea nu era mai frumoasă ori mai urâtă decât îşi imaginase el. Iar el nu era mai înalt sau mai scund decât crezuse ea.
Ei erau altcineva."

Trist dar adevarat.
Insa asta e o poveste frumoasa.

Se putea ca intalnirea lor fizica sa fie si ea reusita dar cea sufleteasca tot sa nu se intample si eventual sa-si dea seama mult mai tarziu de asta, in mijlocul unei casatorii de exemplu, eventual cu copii.

Si pentru ca intodeuna se poate si mai rau, nici macar sa nu realizeze asta, ci doar sa-si spuna ca "iubirea s-a terminat".
S-a terminat, s-a consumat, asa cum se consuma o tigara - de cate ori nu poti auzi in ziua de azi povesta asta?

Adevarul e ca in ziua de azi, iubirea e inteleasa cvasi-strict ca si erotism, daca erotismul nu exista sau "expira", adio iubire.

O cunoştinţă a trăit o poveste similară. De data aceasta pe internet. Şi pentru că, aşa cum ne-am obişnuit, viaţa bate cartea (ori filmul), ei au ajuns până acolo încât ... s-au căsătorit.
Ea a plecat în Argentina ca să-l întâlnească. Şi ca să se căsătorească. (Fotografiile de la nuntă sunt foarte reuşite! Iar povestirile miresei, cu atât mai emoţionante...)
El a venit în România, ca să ...divorţeze. (Îmi amintesc cum, pe Lipscani, beat mort îl îndemnam în sumara mea engleză: "Fight! Fight for your love!" - el zâmbea, pe jumătate încurcat, pe jumătate amuzat... Ea căsca.)
Am şi acum o pereche de pantaloni de trening (originali!, de fotbal!, de la un club argentinian renumit) de la el. Şi o ceaşcă de cafea "araucană", cum o numesc eu.

Mda :)
Am citit pasajul asta dupa ce l-am scris pe cel de mai sus, asa ca alte comentarii nu mai au sens

Ar fi un subiect demn de cercetat: cum acceptăm noi, oamenii, un lucru ( o persoană) ca fiind "real" în viaţa noastră.
Un criteriu oferit de Bătrâni e întrebarea simplă, din capul locului: "Cine eşti tu?" ("Cine sunt eu?")
Mai sunt şi altele...
Cert este că scornirile minţii din afară sunt nesfârşite. Cel puţin pentru unii dintre noi.
Sau nu?

Simplu.
Problema se pune cu totul altfel.
Multi oameni, o trista majortiate cred, nu reusesc sa realizeze "realul" propriei persoane macar, ce sa spui a altuia.

Fiecare este un consumator, fiind lipsiti de suflet, de esenta, goliti de viata, in principiu nu fac altceva decat sa se hraneasca cu senzatii si nu rareori cu vietile altora, dar strict sub forma de senzatii, satisfactii.
Cand senzatia si satisfactia se termina, se termina si relatia, "iubirea".

Exact ca o cutie de bere care ai terminat-o, ce poti sa faci cu ea decat sa o arunci?
O arunci chiar mai devreme daca berea a inceput sa aiba un gust amar, nu mai are temperatura potrivita, sau pur si simplu te simti satul, vrei altceva, etc.

[AlinB]

În prealabil postat de Jonnyw2013

Observ că tot mai multă lume reuşeşte să se certe pe Facebook aşa cum nu s-ar fi certat în cadrul vreunei comunicări tete-a-tete. Certuri de la fleacuri, de la vorbe spuse în pripă, de la neînţelegeri mărunte. Certuri din cauza unui schimb de replici de rutină şi dintr-o răbufnire de emoţii, care, odată scrise, îşi fac efectul toxic.

Exista si o parte buna aici.
Nu trebuie sa treaca 20 ani ca sa-ti dai seama cu fel de persoana ai de a face de fapt.

E din cauza că nu sesizăm nuanţele, nu vedem sclipirea şugubeaţă din ochii celui cu care comunicăm, nu auzim şi nu ne este auzită intonaţia caldă a vocii, nu sunt văzute mimica şi gesturile paşnice.
Cu alte cuvinte, nevăzându-ne reciproc, nu putem empatiza. Nu sunt activaţi neuronii-oglindă, cei care, în condiţii fireşti, ne ajută se ne echilibrăm străile emoţionale cu cel de vizavi. În consecinţă, un dialog scris se poate transforma lesne într-un dialog lacunar şi alterat. Parcă ar fi reflectat printr-o oglindă strâmbă. Suntem cu toţii supuşi acestor riscuri.
Pe Facebook riscăm să interpretăm greşit spusele interlocutorului, atribuim valenţe negative intenţiilor acestuia, ne supărăm uşor pe comentariile şi replicile care ne vizează. Şi, la rândul nostru, la fel de uşor îi supărăm pe alţii.
Ironia altora o considerăm insultă, afirmaţiile le considerăm sfidare a propriilor convingeri, apropourile le considerăm atac la persoană. Polemica se transformă în duel veninos, divergenţa de opinii în ostilitate. De aici, e un pas ca frenzii să strice o prietenie cândva viguroasă.

Poate fi si o explicatie.
Dar mai sunt si altele.

Cu cat cineva e mai "facebookist" cu atat e mai frustrat ca om si resimte lipsa unei interactiuni reale, ii sare mai usor tandara din nimic.

Din spatele ecranului e mai simplu să-ţi exprimi supărările. Şi e mai simplu să superi.
Poate că lucrurile serioase şi sensibile nu ar trebui discutate pe Facebook. Şi, probabil, multe cupluri ar trebui să evite reglarea conturilor pe reţelele de socializare, deoarece riscă să jignească şi să agraveze situaţia şi mai mult. În comunicarea online, empatia adeseori sucombează, la fel ca şi toleranţa. Ochii care nu se văd, se ceartă.

Corect.
Nefiind intimidat de prezenta fizica a celuilalt, gandurile capata forme "verbale" cu mai putine limite.
Si din pacate mai mult cele rele, pentru ca cele bune raman in continuare incorsetate, altfel nu s-ar ajunge la neintelegeri, fie si in lipsa comunicarii non-verbale, prin mimica, gesturi, etc.

Din punctul meu de vedere Facebook este mai curand o retea antisociala.Ma rog pana a-mi sterge contul am vazut, si auzit diverse lucruri care pe zi ce trece din nefericire, se adeveresc si mai mult.

Nu tocmai.
Caracterele raman la fel, doar ca in conditii de e-socializare, oamenii sunt mai frustrati de lipsa interactiunilor reale si isi dau mai repede in petec, atat.

[fallen]

În prealabil postat de AlinB

Exista si o parte buna aici.
Nu trebuie sa treaca 20 ani ca sa-ti dai seama cu fel de persoana ai de a face de fapt.



Poate fi si o explicatie.
Dar mai sunt si altele.

Cu cat cineva e mai "facebookist" cu atat e mai frustrat ca om si resimte lipsa unei interactiuni reale, ii sare mai usor tandara din nimic.



Corect.
Nefiind intimidat de prezenta fizica a celuilalt, gandurile capata forme "verbale" cu mai putine limite.
Si din pacate mai mult cele rele, pentru ca cele bune raman in continuare incorsetate, altfel nu s-ar ajunge la neintelegeri, fie si in lipsa comunicarii non-verbale, prin mimica, gesturi, etc.




Nu tocmai.
Caracterele raman la fel, doar ca in conditii de e-socializare, oamenii sunt mai frustrati de lipsa interactiunilor reale si isi dau mai repede in petec, atat.

Oare ce s-ar putea intampla cu noi insa daca nu am putea comunica, " socializa", nici macar in mediul virtual, cam cu nimeni ? Adica doar cu persoane carora chiar n-am putea sa le spunem niciodata nimic, ce gandim ce simtim, ce nu ne convine, de frica repercursiunilor ? ( bine nici pe fb nu ne adresam sentimentele sau mb zis resentimentele direct persoanelor carora le sunt adresate, n viata reala, ci mai mult le barfim si ocaram pe acestea si ne plangem de ele, facandu-ne meanwhile noi prieteni si dusmani, unii pe care oo sustinem si ne sustin, si altii cu care ne contrazicem si polemizam la sange. Pt ca usualy cnd ne certam online nu o facem cu proprii cunoscutici fie cu unii noi pe care abia-i cunoastem acolo, fie cu altii vechi cu care nu mai avem nimic de impartit acum. Cu alte cuvinte, daca noi eram colegi de servici, cu sigurnata nu ne-am fi contrazis nici aici nici acolo pt ca ne-ar fi fost frica unii de altii, sau daca vreun alt forumist mai batran eventual ca noi ne-ar fi fost profesor, sau sef, i-am fi aratat si online acelasi " respect" ca si in viata reala, nu ne-am fi permis sa-i spunem ce gandim sau sa-l contrazicem, ca ne-ar fi picat la examen...am fi pastrat aceiasi ipocrizie ca-n viata reala, cu alte cuvinte : D...

[AlinB]

În prealabil postat de fallen

Oare ce s-ar putea intampla cu noi insa daca nu am putea comunica, " socializa", nici macar in mediul virtual, cam cu nimeni ?

Motiv?

Adica doar cu persoane carora chiar n-am putea sa le spunem niciodata nimic, ce gandim ce simtim, ce nu ne convine, de frica repercursiunilor ?

Proaste alegeri trebuie sa faci sa ajungi in punctul asta.
Si ca sa ramai acolo, tot niste alegeri trebuie sa faci pana la urma.

( bine nici pe fb nu ne adresam sentimentele sau mb zis resentimentele direct persoanelor carora le sunt adresate, n viata reala, ci mai mult le barfim si ocaram pe acestea si ne plangem de ele, facandu-ne meanwhile noi prieteni si dusmani, unii pe care oo sustinem si ne sustin, si altii cu care ne contrazicem si polemizam la sange. Pt ca usualy cnd ne certam online nu o facem cu proprii cunoscutici fie cu unii noi pe care abia-i cunoastem acolo, fie cu altii vechi cu care nu mai avem nimic de impartit acum.

Decat sa construiesti frustrari, sa le dai afara si sa pui altele si tot asa, nu mai bine schimbi ceva, pe bune?

Cu alte cuvinte, daca noi eram colegi de servici, cu sigurnata nu ne-am fi contrazis nici aici nici acolo pt ca ne-ar fi fost frica unii de altii, sau daca vreun alt forumist mai batran eventual ca noi ne-ar fi fost profesor, sau sef, i-am fi aratat si online acelasi " respect" ca si in viata reala, nu ne-am fi permis sa-i spunem ce gandim sau sa-l contrazicem, ca ne-ar fi picat la examen...am fi pastrat aceiasi ipocrizie ca-n viata reala, cu alte cuvinte : D...

Sa fii artagos si sa taci din frica in loc sa pornesti un scandal inutil, nu e ipocrizie e minimul de decenta de care mai poti da dovada.
Sigur, poti sa renunti la ea si sa barfesti sau sa pornesti un scandal din spatele anonimatului dar asta deja e o treapta mai jos.

Daca te deranjeaza ceva, iei masuri, nu te certi.

[fallen]

În prealabil postat de AlinB

Motiv?



Proaste alegeri trebuie sa faci sa ajungi in punctul asta.
Si ca sa ramai acolo, tot niste alegeri trebuie sa faci pana la urma.



Decat sa construiesti frustrari, sa le dai afara si sa pui altele si tot asa, nu mai bine schimbi ceva, pe bune?



Sa fii artagos si sa taci din frica in loc sa pornesti un scandal inutil, nu e ipocrizie e minimul de decenta de care mai poti da dovada.
Sigur, poti sa renunti la ea si sa barfesti sau sa pornesti un scandal din spatele anonimatului dar asta deja e o treapta mai jos.

Daca te deranjeaza ceva, iei masuri, nu te certi.

Cand o sa imi deschid firma mea, o sa incerc sa angajez doar persoane care sa imi convina, sau macar sa nu imi displac profund. Si poate o sa imi permit sa selectez si clientela : cine nu stie vorbi politicos, sa stea la rand, sa aiba rabdare, sa nu ma intrerupa cand vb cu altcineva dinainte...sa mearga cu Domnul, in pace...
Dar cand lucrezi la altii/pt altii...nu poti sa "concediezi" pe nimeni ...

[AlinB]

În prealabil postat de fallen

Cand o sa imi deschid firma mea, o sa incerc sa angajez doar persoane care sa imi convina, sau macar sa nu imi displac profund. Si poate o sa imi permit sa selectez si clientela : cine nu stie vorbi politicos, sa stea la rand, sa aiba rabdare, sa nu ma intrerupa cand vb cu altcineva dinainte...sa mearga cu Domnul, in pace...
Dar cand lucrezi la altii/pt altii...nu poti sa "concediezi" pe nimeni ...

In concluzie, ramane sa urasti oamenii in continuare oamenii cu cae nu te intelegi, visand la vremuri mai "bune", cand tu ai sa faci altora viata amara, nu invers.

[fallen]

Nu vreau sa fac viata amara la nimeni. Dar uneori asa e ea ( viata) si nu e vina mea cae asa si nici nu pot eu sa o schimb. ( toata lumea vrea sa nu faca nimic sau sa faca cat mai putin, si sa ie totul bine, iar daca se poate sa faca altcineva totul in acest sens)

În prealabil postat de fallen

Cand o sa imi deschid firma mea, o sa incerc sa angajez doar persoane care sa imi convina, sau macar sa nu imi displac profund. Si poate o sa imi permit sa selectez si clientela : cine nu stie vorbi politicos, sa stea la rand, sa aiba rabdare, sa nu ma intrerupa cand vb cu altcineva dinainte...sa mearga cu Domnul, in pace..

Daca iti deschizi o firma in orice alt scop decat profitul comercial este posibil sa reusesti asa ceva,intr-o oarecare masura,pentru o perioada de timp. Daca insa doresti o firma in sensul comun al termenului si aplici acest gen de abordare vei cunoaste toate intelesurile ( si consecintele) notiunii de ,,utopie". Daca totusi insisti pe ideea comerciala si totusi o vrei in aceasta abordare, s-ar putea sa obtii ceva de acest tip doar dupa un drum care va avea aspecte radical opuse ideilor tale de mai sus si pe parcursul caruia vei trai pe deplin sintagma ,, scopul scuza mijloacele". Altfel, in lumea comerciala, nu vei ajunge never ever la o asemenea ,,libertate". Sau poate vei reusi ceva cu totul uimitor desi o asemenea posibilitate este undeva dincolo de orizontul intelegerii mele la acest moment.

[fallen]

Am cunoscut destui comercianti. Unii se fac pres, altii au coloana vertebrala. Unii sunt chiar revoltator de nesimtiti cutoata lumea si, culmea, tot le merge bine...probabil ar fi s mai bine, mai multi clienti daca s-ar purta mai frumos dar, pana la urma in piata legea o fac cererea si oferta...

Dar ma tem ca/nu despre asta era vorba, adica comert si cum sa te porti cu clientii sau cu angajatii,'ci despre altcva mut mai interesant, si anume daca vorbele pot ucide si cum, in ce imprejurari...un subiect mult mai amplu dpdv psihologic, o arma de tip bumerang, care poate rani atar victima cat si autorul, cateodata...si aici se pot da multe, multe exemple...