Sa vorbim despre prostie!

[RedRose]

Multumesc Ahil si Intrarea Vagonului..sa indraznesc sa va spun ca sunteti super gentili?
Ahil, filmuletul ca baietelul care canta m-a emotionat profund.Stii sa impresionezi o femeie..si mai ales o mama:) Ti le iert pe toate, inclusiv ca nu-ti place Clayderman :)
Se stie ca cei din spectrul autist isi compenseaza minusurile, exceland in anumite domenii:muzica, matematica, fizica, etc...unii dintre ei ajungand genii, mai ales cei cu sindromul Asperger....
Muzica, cel putin este unul dintre domeniile lor preferate,ajungand pianisti, flautisti ori cantareti de exceptie.N-o sa sa va vina sa credeti (nici mie la inceput, pana cand am realizat ca asa e), dar ei percep sunetele in alta gama fata de cum percepem noi..este asa numita extrasenzorialitate...toate cele 5 simturi le trasmit o lume total diferita fata de cum o simtim noi..si automat, ei o si inteleg altfel...
Se spune ca Dumnezeu a trimis acesti copii pe pamant(si numarul lor e in continua crestere-ultimele statistici aratau ca in Romania 1 din 100 de copii are autism), pentru a ne schimba.ADN-ul uman e in continua modificare si cine stie..poate peste cativa zeci de ani, ei vor fi cei preponderenti si normali, si noi...restul..:)
Dumnezeu nu da omului o cruce mai grea decat poate duce, asa ca eu si familia mea, ne putem considera unii din "norocosii" care pot si vor schimba ceva...
Skillet e genial, merci ...chiar ma gandesc sa mi-o setez ca motivational music pentru cand ma duc la sala...Cand simt ca nu mai pot, genul asta de muzica ma impulsioneaza sa gasesc in mine resurse atat mentale cat si fizice care ma fac sa continui...:)
Daca mai ai si alte sugestii, merci in avans!

[Seraphim7]

În prealabil postat de ahilpterodactil

O.K. Nu se inghesuie nimeni... Fireste, subiectul e incomod, desi dialogul dintre Plesu si Liiceanu ar avea, poate, darul sa ne dea ghes la o palavra... Mi-a placut discutia lor!

*
O sa incep eu, cu o precizare si cu o amintire.
Precizarea e ca subiectul asta m-a interesat, de-a lungul vietii, mai mult, poate, decat oricare altul. Mai intai pentru ca l-am auzit pomenit frecvent (oamenii au des in vedere prostia, indeosebi a celorlalti), apoi pentru ca l-am trait pe pielea mea mai mereu.

Prima carte despre prostie am citit-o in adolescenta, era discursul lui Erasmus spre lauda prostiei. Pe atunci ma interesa elogiul nebuniei si am fost surprins ca Erasmus a tratat-o la pachet cu prostia...
Dar nu asta e amintirea de care ziceam. Ci urmatoarea:
Spre deosebire de multe alte cuvinte, pe acesta tin minte cand l-am descoperit. Anume, intr-o discutie cu tata, la pescuit. Aveam 3-4 ani, era o duminica insorita si tata tocmai insirase unditele si o lanseta pretioasa pe iarba, la doi pasi de lac. Eu, atras brusc de un fluture frumos colorat care zbura pe deasupra noastra, am dat sa-l prind. Si nu doar ca nu l-am prins, dar am calcat si pe undite si apoi am alunecat in apa. Era destul de adinca sub malul acela. Nu stiam sa innot. Tata m-a prins, insa, de mana, cu un reflex uluitor (avea acest dar nemaivazut de mine la altii, de a reactiona corect si prompt in majoritatea situatiilor de viata - o spontaneitate a miscarilor, nu doar trupesti, care ma complexa mereu...) si ma trase din apa. Ajuns pe mal, cu totul buimac si aproape buind in plans, ma trezesc cu intrebarea tatei: "fiul meu, tu esti, oare, prost?"...
Ii vad si azi privirea scormonitoare, albastrul acela care devenise, din nesfarsit in bogatia lui, teribil de sfredelitor... Asa m-a mai privit tata doar pe patul de moarte.
Parca tata voia atunci sa imi ghiceasca viata intreaga si, cum deja simteam, avea o anumita incordare tematoare in privire, ca si cum ar fi detectat acolo un destin pe care nu si l-ar fi dorit niciodata pentru mine... Stia in ce lume m-am nascut, cunostea multime de nuante ale universului prostiei...
Imi amintesc foarte bine ca m-a surprins cuvantul acela. Nu-l mai auzisem sau, poate, nu-i mai dadusem importanta. Acum insa constientizam clar, simteam cu putere ca tata imi vorbise despre ceva rau, foarte periculos, cu totul de nedorit. Era, intr-un fel, ca si cum imi vorbea despre moarte. Despre care deja intelesesem cate ceva, cu o anumita anxietate si neincredere.
Aici insa intelegeam ca nu e de gluma. Parea ceva mai rau chiar decat moartea. Ingrijorarea tatei era atat de evidenta, atat de mare, cu mult mai mare decat atunci cand mi-a vorbit pentru prima oara despre moarte. Atunci fusese senin, imi vorbise cu impacare, ma linistise parca mai degraba decat sa ma tulbure...
Am ramas asadar cu un amestec de teama si repulsie fata de prostie. Cu vremea, aveam sa o cunosc mai bine. Din faptele mele, mai intai.
Dupa cum am descoperit si deliciul inexprimabil de a o invinge in mine, uneori. Sau impresia reconfortanta si amagitoare ca as face-o. Tot mai rar, insa, de-o vreme...

Sa fi fost, de fapt, blestemul fluturelui?

Citind ce ai narat aici imi aduci in minte parfumul slavic al lui maxim gorki.

În prealabil postat de Seraphim7

Citind ce ai narat aici imi aduci in minte parfumul slavic al lui maxim gorki.

Hopa?!!...:)

Intrebare: cine lipseste de pe acest topic?
(intrebare prosteasca, evident)

Si de ce?
(intrebare care se vrea inteligenta)

In vecinatatea prostiei, departe:
https://www.youtube.com/watch?v=b_fspvn1ZoE

[RedRose]

Excelent subiect, ptero....se pare ca discutia ia o turnura super serioasa..Eu am sa-mi permit sa va descretesc fruntile , bineinteles, respectand rugamintea colegului "Intrarea Vagonului"-"termeni istorici, despre prostia conducatorilor vs prostia maselor "
Linkul de mai jos ilustreaza perfect de ce ne meritam conducatorii..oameni ca astia ii voteaza...
https://www.youtube.com/watch?v=Nb2hjxPFRlo