Permite biserica ortodoxa eutanasia la pisici ?

[fallen]

Eu totusi nu reusesc sa vad "contradictia" dintre asumarea responsabilitatii fata de dobitoacele din propria ograda si mila fata de oamenii care sufera in lumea larga. Atata doar ca prima este cel putin o obligatie de bun simt, iar a doua, e intr-adevar un sentiment inaltator, care poate, cine stie cum, in ce imprejurari, intr-o mai mare sau mai mica masura, se poate concretiza si prin fapte.

Personal, pot spune ca prima postare a acestui topic e departe de a fii un exemplu de "maxima isterie". Aia ar fii de exemplu in cazul personajelor care blesteama vecinii si lumea pe strada pentru ca nu ii lasa sa adune la bloc haite intregi de animale fara stapan.

Intr-adevar, si eu cred ca e foarte posibil ca in zilele noastre animalele sa-si fii 'depasit " rolul pentru care au fost create initial, de a ne servi drept hrana si ajutor la munci, si ne-au devenit prieteni si sprijin emotional. Oricum, important e sa stim ca toate au un rol siun rost pe lumea asta si poate au fost trimise de Dumenzeu cu un scop.
Insa cum dusmanul nu doarme, nu i-a fost deloc greu, se pare, sa faca din dragostea pentru animale a unora (impingand-o la extrem) o adevarata psihoza, cu consecinte dezastruoase de ambele parti (om si animal). Si asta ar putea fii subiect de analiza tranzactionala : cum omul, in special femeia, singura sau parasita de sot si copii, isi revarsa toata dragostea neimpartasita spre un biet animalut, ceea ce nu ar fi din start un lucru rau, pana cand insa devine obsesie sau, nu stiu cum se denumeste termenul in psihologie, cand extrapolezi nevoile si temerile tale proprii asupra altcuiva (sa-l imbrac sa nu ii fie frig; daca mie nu-mi place o mancare sigur nu-i place nici lui; daca mie imi face rau cutare medicament ii face si lui, etc). Desigur, nici nul dintre noi, cei de aici, nu se gaseste in aceasta ipostaza, pana acum, cel putin din cate am observat , insa eu, din nefericire, am cunoscut multe astfel de persoane.

[adam000]

În prealabil postat de fallen

si eu cred ca e foarte posibil ca in zilele noastre animalele sa-si fii 'depasit " rolul pentru care au fost create initial,
---
si ne-au devenit prieteni si sprijin emotional. .

Tulburator adevar al unui fenomen intalnit din ce in ce mai des in zilele noastre, exprimat atat de simplu!... arata nivelul la care s-a coborat omul in mandria lui (ranita?). In loc sa priveasca in sus si sa tinda spre Dumnezeu, in loc sa tinda sa fie prieten cu (iubit de, unit cu) Dumnezeu, unii s-au coborat la nivelul emotional al animalelor (altfel nu poti sa fi prieten sau nu poti sa primesti sprijin emotional de la un animal, decat daca iti cobori tu nivelul emotional la nivelul animalului). Este o patima, o boala, o pervertire a scopului pt care a fost creat omul (cu tot cu nivelul sau emotional).

Adeseori m-am intrebat, vazand astfel de cazuri, daca nu cumva este o patima a noastra (lipsa noastra de dragoste fata de ei) care determina la ei acel raspuns (de a se refugia in dragostea unui animal) sau daca este o incapacitate a lor de a primi dragostea semenilor (fie din frica sau cine stie ce alte traume, poate chiar urmari ale unor alte patimi ale celor care i-au format), daca este o incapacitate de relationare (de a intelege si comunica emotiile cu semenii, asa ca varianta proiectarii emotiilor asupra animalelor rezolva aparent conflictul), sau daca nu cumva este o forma de a face fata racirii dragostei dintre semeni din cauza inmultirii faradelegilor?

Ca sa nu se inteleaga gresit: iubesc animalele, incerc sa le ocrotesc cat pot, dar in primul rand pe termen lung este omul (pe termen scurt inteleg sa ai grija de un animal aflat intr-o situatie speciala - bolnav de ex, chiar daca asta presupune un efort, pt a-l salva si apoi reintegra intr-o viata cat mai aproape de felul in care traia acel animal anterior situatiei speciale (boala, etc), de asemenea mi se pare o idee f buna sa iti inveti copilul ce inseamna grija si responsabilitatea fata de o fiinta vie luandu-i un animal de companie de care sa aiba grija (sa invete acestea intr-o maniera concreta, adecvata intelegerii lui), dar nu agreez dragostea patologica fata de animale (pe care am vazut-o uneori in jurul meu

[stoicadorina]

În prealabil postat de adam000

Tulburator adevar al unui fenomen intalnit din ce in ce mai des in zilele noastre, exprimat atat de simplu!... arata nivelul la care s-a coborat omul in mandria lui (ranita?). In loc sa priveasca in sus si sa tinda spre Dumnezeu, in loc sa tinda sa fie prieten cu (iubit de, unit cu) Dumnezeu, unii s-au coborat la nivelul emotional al animalelor (altfel nu poti sa fi prieten sau nu poti sa primesti sprijin emotional de la un animal, decat daca iti cobori tu nivelul emotional la nivelul animalului). Este o patima, o boala, o pervertire a scopului pt care a fost creat omul (cu tot cu nivelul sau emotional).

Adeseori m-am intrebat, vazand astfel de cazuri, daca nu cumva este o patima a noastra (lipsa noastra de dragoste fata de ei) care determina la ei acel raspuns (de a se refugia in dragostea unui animal) sau daca este o incapacitate a lor de a primi dragostea semenilor (fie din frica sau cine stie ce alte traume, poate chiar urmari ale unor alte patimi ale celor care i-au format), daca este o incapacitate de relationare (de a intelege si comunica emotiile cu semenii, asa ca varianta proiectarii emotiilor asupra animalelor rezolva aparent conflictul), sau daca nu cumva este o forma de a face fata racirii dragostei dintre semeni din cauza inmultirii faradelegilor?

Ca sa nu se inteleaga gresit: iubesc animalele, incerc sa le ocrotesc cat pot, dar in primul rand pe termen lung este omul (pe termen scurt inteleg sa ai grija de un animal aflat intr-o situatie speciala - bolnav de ex, chiar daca asta presupune un efort, pt a-l salva si apoi reintegra intr-o viata cat mai aproape de felul in care traia acel animal anterior situatiei speciale (boala, etc), de asemenea mi se pare o idee f buna sa iti inveti copilul ce inseamna grija si responsabilitatea fata de o fiinta vie luandu-i un animal de companie de care sa aiba grija (sa invete acestea intr-o maniera concreta, adecvata intelegerii lui), dar nu agreez dragostea patologica fata de animale (pe care am vazut-o uneori in jurul meu

Ai dreptate in privinta "dragostei patologice fata de animale". Ea se naste din neputinta de a iubi pe Dumnezeu si din nevoia permanenta de afectiune si ascultare neconditionata. Iubim animalele deoarece nu ne contrazic, nu incearca sa ne schimbe, se multumesc cu hrana si mangaieri si nu ne fac sa suferim. De fapt noi iubim la animale ceea ce am vrea sa fie cel de langa noi si nu este.

[cristiboss56]

În prealabil postat de stoicadorina

De fapt noi iubim la animale ceea ce am vrea sa fie cel de langa noi si nu este.

Adica un robotel supus , tacut si rabdator , usor de dresat si de modelat . . . !

[adam000]

În prealabil postat de cristiboss56

Adica un robotel supus , tacut si rabdator , usor de dresat si de modelat . . . !

Nu Cristi, nu cred ca la asta s-a referit. Mai ales ca in afara de catei (care intradevar au o privire inteligenta dar nu stiu sa se exprime ), celelalte posibile animale de companie nu sint nici pe departe asa - de ex pisicile sint orice numai tacute, rabdatoare, usor de dresat si de modelat" nu... sau daca ai avea pesti, porumbei, arici, sau soricei sau reptile pe post de animale de companie, ar fi probabil f greu de dresat si modelat in vreun fel.

Eu cand a zis Dorina chestia asta m-am gandit in primul rand la faptul ca "ceea ce am vrea sa fie cel de langa noi si nu este" ar fi absenta raspunsului lor la patimile / defectele noastre.

Un om, atunci cand il agresezi cu vreo patima proprie, daca reactioneaza, este pt ca patima noastra a gasit ceva de care sa se lege in celalalt - a starnit in celalalt o patima de-a celuilalt. Asa ca celalalt, agresat de patimile noastre, reactioneaza cu o patima proprie care starneste in noi o patima si tot asa...

In acest mod, "celalalt" devine o oglinda a patimilor noastre, prin care ne putem cunoaste patimile cu care ii agresam pe cei din jur. Si nu ne convine nici sa ne vedem asa cum santem, nici faptul ca celalalt reactioneaza la patimile noastre.
Animalele nu reactioneaza prin patimi la patimile noastre, asa ca este mai simplu de convietuit cu ele. Iar unii se pot minti ca aceasta lipsa de reactie fata de patimile noastre ar fi o forma de dragoste (sau ca sint mai usor de iubit pt ca nu au atatia tzepi/coltzuri/patimi precum omul)

[Yasmina]

Eu am mila de animale pt ca sunt neajutorate si viata poate fi mai grea si mai haina pt ele decat pt oameni care isi pot rezolva problemele,dilemele cu ajutorul ratiunii si a comunicarii cu alti semeni.
Un animal nu se poate ajuta singur daca se imbolnaveste pe cand un om da.Nici nu poate cere ajutor ci in cele mai multe cazuri mai mult se retrage din calea oamenilor cand este afectat.
Niciodata nu am intalnit oameni intr-o situatie grava in strada ,asa cum am intalnit animale.Animalele nici nu se prefac cand au nevoie de ajutor,pe cand oamenii cer ajutor fals in multe cazuri,folosindu-se de sensibilitatea ta.
Si ajungi de multe ori sa fii folosit de multi indivizi cu drame false,sub care se ascunde incompetenta lor de viata,lenevia,mandria de a nu lucra oriunde ci de a vana servicii de fite,etc.
Dar sunt destui care cred ca salveaza lumea si sunt crestini milosi,ajutand aceste cazuri care nu-si merita milostenia,in timp ce orfanii flamanzesc in orfelinate de mancare si de afectiune,in timp ce batrani cuminti cersesc pe strazi iar vaduvele plang neajutorate.

Am si o obsesie legata de Bine si Viata.Nu pot sa trec pe undeva nepasatoare sa vad ca un animal moare,o planta se usuca sau o piatra sta stramb ,parca sta in firea sa le indrept,sa ofer ajutorul meu de "fiinta superioara".

In rest,nu am nevoie de robotei supusi si docili,deoarece nu pastrez animalele pe care le salvez,dupa ce sunt ajutate nu ma mai intalnesc cu ele.Important este sa ajut,sa stiu ca Viata a invins!

[adam000]

În prealabil postat de Yasmina

Eu am mila de animale pt ca sunt neajutorate si viata poate fi mai grea si mai haina pt ele decat pt oameni care isi pot rezolva problemele,dilemele cu ajutorul ratiunii si a comunicarii cu alti semeni.
Un animal nu se poate ajuta singur daca se imbolnaveste pe cand un om da.Nici nu poate cere ajutor ci in cele mai multe cazuri mai mult se retrage din calea oamenilor cand este afectat.
Niciodata nu am intalnit oameni intr-o situatie grava in strada ,asa cum am intalnit animale.Animalele nici nu se prefac cand au nevoie de ajutor,pe cand oamenii cer ajutor fals in multe cazuri,folosindu-se de sensibilitatea ta.
Si ajungi de multe ori sa fii folosit de multi indivizi cu drame false,sub care se ascunde incompetenta lor de viata,lenevia,mandria de a nu lucra oriunde ci de a vana servicii de fite,etc.
Dar sunt destui care cred ca salveaza lumea si sunt crestini milosi,ajutand aceste cazuri care nu-si merita milostenia,in timp ce orfanii flamanzesc in orfelinate de mancare si de afectiune,in timp ce batrani cuminti cersesc pe strazi iar vaduvele plang neajutorate.

Am si o obsesie legata de Bine si Viata.Nu pot sa trec pe undeva nepasatoare sa vad ca un animal moare,o planta se usuca sau o piatra sta stramb ,parca sta in firea sa le indrept,sa ofer ajutorul meu de "fiinta superioara".

In rest,nu am nevoie de robotei supusi si docili,deoarece nu pastrez animalele pe care le salvez,dupa ce sunt ajutate nu ma mai intalnesc cu ele.Important este sa ajut,sa stiu ca Viata a invins!

Foarte frumos spus! Frumos tot mesajul, dar mai ales aceasta ultima (pro)pozitie. O forma de iubire ocrotitoare a creatiei si implicit pe Creator - pentru ca Cel ce da viata este Dumnezeu. Deci impreuna-ocrotire a creatiei Sale.

Pe de alta parte sa nu judecam patimile celorlalti (despre care noi credem ca vor sa obtina un avantaj), pentru ca nu cunoastem neputiintele lor reale (poate psihice, poate chiar sufletesti), pentru ca nu numai ca nu sintem in locul lor, dar cel mai important, nu sintem ei (identitari cu bagajul lor de neputiinte, limitari si istorii anterioare)

[Yasmina]

Multumesc,imi pare rau ca am scris mesajul ca si cum as ridica in slavi persoana mea,insa cautam si o alta motivatie a iubirii de animale si/sau natura deoarece asa cum este ea inteleasa mai peste tot in lume ca si obsesie sau dereglare psihica, emotionala a unor indivizi,nu face dreptate acestui sentiment nobil de iubire neconditionata.

Despre obsesie si dereglari se poate vorbi atunci cand persoanele respective se inconjoara si strang un numar impresionabil de animale,si chiar si asa,cine sunt eu sa le turbur si mai mult dezechilibrele si traumele facute tot de alti oameni?
Multi vorbesc despre acesti oameni cu obida,ca despre niste rebuturi sociale,uitand ca ar trebui sa procedeze cu toleranta,mai ales ca in marea lor majoritate sunt oameni abuzati in diverse moduri de catre alti oameni,sau persoane cu handicapuri majore.

In loc sa-i atragem intr-un fel,prin comentariile si dispretul nostru ii indepartam si mai tare de oameni,fortandu-i sa se izoleze si mai tare.
Trist!

Despre falsele drame ale unora,pe alta data-este prea vast subiectul si am prea multe subiecte din acestea in familie,care m-au secat financiar si emotional.Nu mai pot!!!!
Masinaria este bine pusa la punct,ii escrocheaza pe parintii mei care sunt in pragul dementei senile,sunt vulnerabili iar eu sunt departe.Ajung sa-si dea banii din pensii pe motivul unei"fapte bune",a unui act caritabil(verisoare,matusi si unchi care nu lucreaza),iar cand nu mai au cu ce plati ma suna disperati ca nu au bani de mancare!
Asta se intampla de ani buni si nu mai pot! Jur cu mana pe inima ca daca si-ar dona banii la biserica pt oameni fara locuinta,bolnavi prin spitale,orfani si alte cazuri umanitare nu as avea motive de suparare!

Nu-I de ajuns ca sunt escrocati de bani,parintii mei mai sunt si ridiculizati,uneori blestemati (dupa caz)de aceste specimene josnice.
Deci nu ma intrebati ceea ce simt vizavi de acest caz si prin ce trec,mai ales din cauza neputintei de a pune capat acestui joc murdar!

[cristiboss56]

În prealabil postat de adam000

Nu Cristi, nu cred ca la asta s-a referit. Mai ales ca in afara de catei (care intradevar au o privire inteligenta dar nu stiu sa se exprime )

Sa traiti , am inteles !
Am avut si eu un caniche ( Tony ) , timp de 14 ani , o adevarata comoara pe care n-o voi uita toata viata ! Am avut si pisicuta , si pesti , iepurasi , am crescut si doi pui de randunica , asa ca cunosc aceasta iubire , dar trebuie sa ramana in limita normalului , a dreptei socoteli .
Slava lui Dumnezeu pentru toate !+

[AlinB]

În prealabil postat de Yasmina

Eu am mila de animale pt ca sunt neajutorate si viata poate fi mai grea si mai haina pt ele decat pt oameni care isi pot rezolva problemele,dilemele cu ajutorul ratiunii si a comunicarii cu alti semeni.
Un animal nu se poate ajuta singur daca se imbolnaveste pe cand un om da.Nici nu poate cere ajutor ci in cele mai multe cazuri mai mult se retrage din calea oamenilor cand este afectat.

Hehe, la ce oameni zici ca ai cunoscut tu, ma mir ca poti face astfel de afirmatii.
Sunt oameni mai neajutorati decat animalele - incapacitati din propria vina, a parintilor, a societatii, de ce nu si a lor insasi de multe ori dar totusi, exista o ierharie in aceasta lume in raportul om-animal.

Niciodata nu am intalnit oameni intr-o situatie grava in strada ,asa cum am intalnit animale.Animalele nici nu se prefac cand au nevoie de ajutor,
pe cand oamenii cer ajutor fals in multe cazuri,folosindu-se de sensibilitatea ta.

Este o afirmatie care practic nu spune nimic.
Animalul e un robotel pre-programat.
Nu poate alege.
Au o capacitate limitata de a intelege, de a iubi si chiar de a suferi.
Neurologic vorbind, sunt aproximativ aceleasi stimuli, dar faptul ca NU au un suflet nemuritor pe undeva face o diferenta majora.
De altfel, in ordinea naturala a lumii, un animal incapacitat sufera o perioda limitata de timp, dupa care moare.

Doar "mila" de factura moderna a reusit sa transforme in multe cazuri, suferinta animalului in ceva de lunga durata.

Si ajungi de multe ori sa fii folosit de multi indivizi cu drame false,sub care se ascunde incompetenta lor de viata,lenevia,mandria de a nu lucra oriunde ci de a vana servicii de fite,etc.
Dar sunt destui care cred ca salveaza lumea si sunt crestini milosi,ajutand aceste cazuri care nu-si merita milostenia,in timp ce orfanii flamanzesc in orfelinate de mancare si de afectiune,in timp ce batrani cuminti cersesc pe strazi iar vaduvele plang neajutorate.

In general, nu e vina lor ca mai cad poate uneori victime ale inselarii si nu sunt de criticat sub acest aspect.
Procedeaza oricum mult mai bine decat cei care nu fac mai deloc milostenie sub acest pretext.