Neuro-Spiritualitate

[AlinB]

Omul are dreptate sub anumite aspecte, desi la alte capitole rateaza grosier..

[leonte]

Stima de sine, increderea in sine, sunt stari mentale ce rezulta din efectele unui neurotransmitator numit serotonina. Scaderea dramatica a nivelului de serotonina din creier duce la depresii si chiar la deznadejde.

Credinta fierbinte intr-un Dumnezeu bun, atotputernic si care ne poarta de grija, este un exercitiu mental care mentine nivelul de serotonina la un nivel ridicat.

Orice stare sufleteasca are un corespondent hormonal. Eu nu am gasit ecuatia endocrinologica a fiecarei emotii si trairi. Probabil ca nici medicii nu au descoperit-o inca, dar ea exista.

Practicarea rugaciunii intr-o comunitate de credinciosi, intareste credinta mai mult decat in singuratate. In schimb, practicarea rugaciunii in afara comunitatii bisericesti, in mijlocul unor oameni ostili practicilor religioase, seamana indoiala si dilueaza credinta. Aceste doua situatii sunt explicate foarte limpede si de psihologia sociala, intrucat omul simte nevoia de apartenenta la grup si de acceptare a sa cu toate crezurile sale. Cand omul este respins sau defaimat, starea lui mentala este opusa fata de atunci cand este acceptat si apreciat. Este vorba despre raportul TRISTETE / SATISFACTIE.

[AlinB]

Background -ul hormonal al emotivitatii nu e relevant decat in cazurile patologice unde exista un dezechilibru sever pe baze biologice care depaseste sfera de actiune a psihologiei, fie ea si duhovniceasca si este nevoie inclusiv de psihiatrie si medicamentatie specifica.

In rest, faci ce trebuie (in viata spirituala), cu implicare maxima si seriozitate lucrurile merg bine, cauti scurtaturi, esti superficial, au sa mearga prost.
Lucrurile in principiu nu sunt complicate.

Dar de ce nu urmarim sistematic binele, asta e o alta discutie si nu atat o problema neurologica cat una psihologica, de orientare.

[CristianR]

Interesantă tema. Dă de gândit. Substratul chimic al proceselor psihologice nu este, totuși, o noutate. Problema apare, însă, atunci când consideri că ele sunt cauza vieții psihice/ sufletești. Că, dacă îți lipsește un anumit hormon vei fi nefericit, iar injectarea lui, de exemplu, te va face fericit.

Dacă gândești că scopul practicilor ascetice și al rugăciunii este acela de a produce în corp și creier anumite reacții chimice care, ca un drog, îi vor da liniștea, echilibrul psihic, eventual extazul, unde mai este harul?

Deși consider că, uneori, în mod greșit îi sunt atribuite acestuia diverse senzații, simțiri, manifestări - a căror cauză poate fi de natură psiho-chimică - lucrarea lui este reală, iar felul în care este experimentat îl cunoaștem mai ales de la sfinți.

Ce vreau să spun este că, deși nu putem contesta o legătură între stările psihice și chimia creierului (și a întregului organism), nu hormonii determină viața spirituală, ci invers, credința unită cu harul condiționează fiziologia.

Așa se explică, de altfel, la cei înduhovniciți, sfințiți, faptul că materia propriului corp se transfigurează, devine luminoasă, bine mirositoare, nepătimitoare.

[gpalama]

Rugaciunea si experienta lui Dumnezeu prin harul Sau nu este una CORPORALA.

Asta cu meditatie crestina este dupa parerea mea o NASCOCIRE DIAVOLEASCA.


Simtirea lui Dumnezeu, se face insa in suflet si prin ratiune.
Ratiunea constientizeaza prezenta si lucrarea lui Dumnezeu.
Sufletul insa este cel care sesizeaza prezenta lui Dumnezeu si a lucrarii sale.
Si sufletul si trupul vad lumina dumnezeiasca atunci cand aceasta se arata.


Toate lucrarile noastre duhovnicesti au un scop clar: curatirea de patimi, sfintirea, indumnezeirea.
Iar harul dobandit prin experienta ascetica intareste trupul.

Harul si experienta ascetica aduc un echilibru in intreaga viata si in trup.
Linistea si pacea inimii care sunt temelie a vietii duhovnicesti aduc cu siguranta efecte pozitive in trup.
Harul care aduce bucurie, cu siguranta ca aduce dupa sine o reactie pozitiva in trup.


Dar sensul lucrarilor noastre este unirea cu dumnezeu si nu reglarea mecanismelor trupului.
Oricum mistica ortodoxa propune o asceza de echilibru, si un echilibru complet in viata care aduce dupa sine si un echilibru complet al trupului.



ESTE GRESITA NOTIUNEA DE MEDITATIE CRESTINA


De ce ?
Sensul rugaciunii este Slavirea lui Dumnezeu si nu reglarea trupului.

[AlinB]

În prealabil postat de CristianR

Interesantă tema. Dă de gândit. Substratul chimic al proceselor psihologice nu este, totuși, o noutate. Problema apare, însă, atunci când consideri că ele sunt cauza vieții psihice/ sufletești. Că, dacă îți lipsește un anumit hormon vei fi nefericit, iar injectarea lui, de exemplu, te va face fericit.

Din pacate nu e atat de simplu, mecanismul de actiune nu e inca suficient de cunoscut.

Si este necesar doar in cazurile patologice, in care, cum ziceam mai sus, exista un dezechilibru major, cu cauze biologice, in acest echilibru al neorotransmitatorilor.

Sigur, daca tu esti o persoana depresiva, cu un aport dintr-un anumit transmitator poti sa-ti schimbi dispozitia, dar e un efect care dureaza prea putin daca nu-ti schimbi felul de a gandi, de a te raporta la ceilalti, la tine, etc. ceea ce este calea recomandata, pentru ca altfel, aportul extern de substante duce in timp la diverse dezechilibre si chiar boli neuronale si fiziologice.

Dacă gândești că scopul practicilor ascetice și al rugăciunii este acela de a produce în corp și creier anumite reacții chimice care, ca un drog, îi vor da liniștea, echilibrul psihic, eventual extazul, unde mai este harul?

Adevarul este ca harul este omniprezent, problema este ca noi nu avem dispozitia necesara pentru a-l primi, ii suntem potrivnici prin felul nostru de a fi.
Si asta nu se refera la echilibrul psihic ci ca si fel al nostru de a fi, ca si caracter.

Ceea ce cred insa ca a vrut sa sublinieze Leonte, este faptul ca destui de multi oameni sunt afectati biologic de pacat, iar o abordare exclusiv spirituala a probelemelor lor este mai presus de nivelul lor de intelegere si aplicare in practica.
Uneori e nevoie mai intai de o schimbare in plan material pentru ca omul sa se deschida spre

Ex.: n-ai sa-i poti tine o predica unui om al strazii, nefericit si nemancat despre buntatile pregatie de Dumnezeu pentru cei virtuosi, mai intaii ii oferi o masa si pe urma reuseste, poate, sa te asculte.
Dar chiar si asa, s-ar putea sa-ti puna intrebari la care n-ai sa-i poti raspunde doar "spiritualist".

Deși consider că, uneori, în mod greșit îi sunt atribuite acestuia diverse senzații, simțiri, manifestări - a căror cauză poate fi de natură psiho-chimică - lucrarea lui este reală, iar felul în care este experimentat îl cunoaștem mai ales de la sfinți.

De ce, crezi ca procesele psihico-chimice nu sunt reale? :)

Ce vreau să spun este că, deși nu putem contesta o legătură între stările psihice și chimia creierului (și a întregului organism), nu hormonii determină viața spirituală, ci invers, credința unită cu harul condiționează fiziologia.

Ia-o altfel, daca esti sarac si n-ai picioare, cum ajungi la biserica?
Nu este la fel ca atunci cand ai o masina si poti sa o conduci, nu-i asa?

La fel, exista afectiuni ale creerului, genetice sau dobandite care sunt o piedica in calea vietii spirituale si care pot sa ramana o povara de viata indiferent cat de mult incearca omul sa se induhovniceasca.

Așa se explică, de altfel, la cei înduhovniciți, sfințiți, faptul că materia propriului corp se transfigurează, devine luminoasă, bine mirositoare, nepătimitoare.

Doar ca nu toti ajung acolo, fie ei si buni crestini.

[CristianR]

Sunt de acord cu punctul tău de vedere, în sensul că nu trebuie ignorată partea materială, trupească, fiziologică, psiho-chimică, fiind cât se poate de reală, evident.

Mai puțin evidentă, însă, este realitatea harului, și poate că există riscul ca acesta să fie confundat cu niște manifestări ale psihicului, venite de la trup.
Nu este ușor să faci deosebirea între ceea ce-ți vine de la trup și ceea ce-ți vine de la duh, când ambele se întâlnesc și se întrepătrund în suflet (psihic).

Cred că în asta constă măiestria asceților rugători, foarte atenți să nu confunde unele cu altele, și de aceea este nevoie de un asiduu exercițiu de curățire a minții și a simțirii.

Și cred că ar fi greșit să o apuci pe calea ascezei și a meditațiilor cu scopul de a atinge „stări”. Poate aici este deosebirea fundamentală dintre practicile creștine și cele orientale.

[AlinB]

Pai si ei considera, teoretic, ca "starile" nu sunt un scop in sine ci atingerea "iluminarii".
Fuga dupa "stari" o gasesti prin secte cum e cea bivolariana.

[CristianR]

Ei bine, având în vedere cuvintele de început ale topicului de față, mă tem ca nu cumva leonte să se îndrepte către o pseudo-spiritualitate, pentru că eu cam asta am înțeles din ce a scris: că practicile ascetice ar avea ca scop obținerea acelor mecanisme neuropsihice care ar duce la „spiritualitate” - de fapt la dobândirea unei anumite stări, de liniște și fericire.

Cred că practica ascetică nu se reduce la acestea, și războiul duhovnicesc al călugărilor este mai mult de atât, iar cei care, ca Sfântul Grigorie Palama sau Sfântul Simeon Noul Teolog postesc și se roagă fierbinte, ajung să fie transfigurați de energiile necreate, nu de hormonii care fac parte, fără discuție, din fiziologia creierului.

Dacă pornești la drum (duhovnicesc?) cu gândul că, îmbunătățindu-ți sau dozându-ți neurotransmițătorii, vei atinge fericirea, ce nevoie mai ai de Hristos?

Altfel, găsesc interesante noțiunile pe care ni le-a oferit, și bune dacă avem în vedere sănătatea trupească.

În prealabil postat de leonte

Creatorul si Dumnezeul acestui Univers, a pus materia intr-o randuiala, pe care astazi stiinta o numeste generic "Legile Fizicii si ale Chimiei". In lumea veche, aceasta randuiala era pusa direct pe seama fortelor supranaturale potrivit folclorului (tunetul era din pricina sf. prooroc Ilie, care se plimba cu carul de foc si pocnea din bici, prigonind dracii). Cand cercetatorii au venit cu alta explicatie, instinctul de conservare culturala sau inertia fireasca fata de un crez impamantenit, a refuzat teza fizicienilor.

Pana la un punct perfect de acord cu cateva precizari.Orice credinta religioasa dezvolta,direct sau indirect, si un folclor adiacent intrucat imaginatia populara,de multe ori,incearca sa acopere cumva acele parti mai putin clare ale conceptiilor religioase in raport de stiinta.In al doilea rand la momentul incipient cand se dezvolta acest fenoment inclusiv stiinta vremii respective,limitata si ea poate contribui la aceasta dezvoltare sau chiar poate intra in simbioza,poate putin stranie,cu interpretarea folclorica.Pe parcursul evolutiei stiintifice decantarea se produce treptat pentru ca, de multe ori,constiinta populara este mai apropiata de fantasticul imaginatiei(din care se si hraneste inocent sau nu)decat de date certe care desi pot explica mai clar nu-i hranesc foamea de mitic.La momentul cel mai avansat explicatia stiintifica si vechea interpretare populara coexista dar nu se mai intalnesc deloc in cadrul unei conceptii definitive general acceptata,ci fiecare se adreseaza unui alt public, spre diferenta de momentul incipent cand granita este usor difuza.Culmea este ca ambele variante(setea dupa mitic si dorinta de explicare rationala)sunt parti ale umanitatii inca de la inceputuri,fara sa se fi putut vreodata anihila una pe alta,alternand doar perioadele de dominatie a gandirii.Privind retrospectiv prin istorie as formula un paradox:exista mereu o doza din fiecare in marea majoritate a oamenilor fara a duce la o scindare a personalitatii.Sunt ca doua axe ce se intalnesc, se imbratiseaza sau se resping pe tot parcursul istoriei,fara a se putea anula una pe alta.