|
#101
|
|||
|
|||
Citat:
Totul in psihologie e clar si matemnatic,aproape medical explicat. Iar omul cand intra in acel domeniu s-ar astepta la cine stie ce emotii si intelepciuni. Si nu gaseste decat stiinta chioara La acest fel de impresie m-am referit cand am asociat expunerea dogmatica despre dragoste ,cu experienta citirii primului manual de pishologoie,care e atat de diferit fata de ce te-ai astepta sa fie |
#102
|
|||
|
|||
OK, nu-i nimic. Adevărul e că unele manuale de psihologie sunt prost scrise și pline de erori regretabile. Prioritar e să ajungem la cele duhovnicești, iar psihologia mai poate aștepta pe raftul cărților de care ne putem dispensa oricînd. Eu unul așa cred, mă supăr doar când întâlnesc tot felul de opinii care ar fi putut foarte bine să fie amânate. Pentru că cenușăreasa asta de psihologie, are și ea micile ei servicii, la o adică. Dar să ne întoarcem, de voiești, la ... oile noastre!...:)
P.S. Iartă-mă pentru apostrofare, te rog! Pune-o pe seama slăbiciunii mele. |
#103
|
|||||
|
|||||
Citat:
Citat:
Insasi Sf Impartasanie, dupa cum a amintit dl Ioan Cezar, daca e facuta cu vrednicie duce la dispozitia necesara intelegerii Scripturii si Invataturii (atata cat se lasa intelese). Si dimpotriva, neluata, ori, si mai rau, luata cu nevrednicie, duce la alienare, dupa cum se arata si in 1 Cor 11:29-30. Dispozitia buna, asadar, inseamna a ne goli de noi, de omul vechi din noi, spre a ne lasa umpluti de Cristos. Aceasta este adevarata smerenie. Acesta e lucrul pe care il fac copiii si saracii cu duhul despre care vorbeste Domnul. Fara acesta, Scripturile aduc tot atata folos cat si ritualul ori dogmatica: niciunul. Fara aceasta, arhierei cu autoritate legiuita si carturari tari in Scripturi si asi ai ritualului, precum Ana, Caiafa si ceilalti cu ei, au ajuns sa Il judece miseleste si sa il omoare pe Dumnezeu. Sau nu erau ei nu doar practicanti ai ritualului, ci si toba de ceea ce era, pe atunci, Scriptura ? Omul, sa il judece pe Dumnezeu! La acest fel de nebunie duce reaua dispozitie, oricate cunostinte savante ar avea cineva! Si nu cumva o nebunie asemenea manifesta cei care, citind Scriptura cu ochi rai si inima opaca, scot pasaje din contextul si balamalele lor, zicand ca Dumnezeu e ucigas, apologet al violurilor si inca si mai cate ? Citat:
Citat:
Inca ar fi bine daca v-ati impotrivi fariseismului. Ati fi in buna companie, fiindca Domnul nostru s-a impotrivit. Numai ca, spre deosebire de El, dv imi pareti pornit sa aruncati zoaiele cu tot cu copil. Citat:
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com Last edited by Mihnea Dragomir; 20.09.2014 at 00:55:42. |
#104
|
||||
|
||||
Citat:
Domnul , Bunul, nu obliga pe nimeni sa Il iubeasca, sa Il urmeze. La fel si noi nu trebuie sa obligam pe nimeni sa iubeasca pe Hristos. Insa iubirea noastra pentru Hristos trebuie sa fie neclintita. Si mai mult , pe acesti oameni trebuie sa ii iubim. A treia treapta a scarii Sf. Ioan Scararul este lepadarea de lume si moartea fata de grija cea lumeasca. Instrainarea. Adevarata iubire de oameni este aceea cand iubirea ramane nestiuta in inima ta, pururea rugaciune la Domnul facand pentru oameni, iar de cei cuprinsi de duhul lumii sa ne instrainam. Inima noastra este cartea deschisa scrisa de noi pe care Domnul o citeste. Instrainarea , va fi perceputa de ceilalti ca pe o departare , ca pe o neiubire insa noi sa avem grija ce scriem in cartea inimii pe care Domnul o citeste. Caci nu putem sa aratam iubire fata de aproapele decat intr-un singur fel: in duhul lui Hristos. Si daca aproapele nu accepta asta, pentru ca nu ii place atunci te instrainezi insa iubesti tacut cu rugaciune si asta sa scriem in cartea inimii noastre. Daca vezi aproapele ca alearga la straini sau lucruri rele, ca ii place dumnezeii lor, nu poti sa te aduni cu el, din iubire, ci te instrainezi, insa in inima ramane iubirea manifestata in rugaciune. La inceput vei simti intristarea , dupa cei dragi, insa mai apoi simti dragostea lui Dumnezeu si pentru ei. Atunci simti mai tare cat de mult iubeste Dumnezeu pe toata suflarea.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
#105
|
|||
|
|||
Hristos adună cele două ipostaze ale Poruncii într-o conjuncție părînd a face imposibilă urmarea lor deopotrivă în noi. Cred că nu e creștin care să nu fi avut la un moment dat de înfruntat dilema sfâșietoare pe care o pomenește Saharov. Sfântul e foarte subtil când se pune pe mărturisit treaba asta... Și are un așa umor acolo, ne ia într-un fel angelic peste picior, amintindu-ne că noi nu putem face nimic de credem că stă în puterea noastră să fim creștini. E și puțină maliție strecurată în text, una foarte fină, aluzivă...
Mesajul îl percep astfel: nu poți urma poruncile Domnului. Este imposibil. Dar dacă devii conștient de asta și te îngrozești de neputința ta și îți dai seama cât de nenorocit ești și de mincinos și de orb, atunci poate că vei avea o mică surpriză. Rugîndu-te la El să îți poarte și această neputință. Omul nu poate iubi pe Dumnezeu. Nici pe aproapele. Abia când se urăște pe sine cel neputincios și orb, Se coboară Duhul și îl poartă de mână arătîndu-i cum se face, totuși, treaba iubirii. Și astfel, prin El, capătă viață și Porunca Iubirii în noi. Dar noi voim să le facem pe toate de unii singuri. Că suntem capabili. Și astfel, iar și iar, cădem din iubirea Domnului, în țărână. Doar prin Hristos putem urma Porunca lui Hristos. |
#106
|
|||
|
|||
Citat:
Instrainarea aceasta poate naste sentimente contrare ,de respingere a oamenilor,de izolare,de mandrie,atunci cad nu e dublata de capacitatea de a pastra legatura cu oameni ,printr-o rugaciune calda in suflet. Cred ca sfintii in chilii nu se simteau singuri. Si de aceea am apreciat mesajul dv. caci raspunde intrebarii mele , de ce in scriptura porunca era a iubirii intre oameni,iar in Traditie am gasit mai multi sfinti imprastiati prin pesteri. Dar oare noi putem ajunge la puterea dragostei lor catre Dumnezeu,pentru a nu mai fi nevoie sa interactionam cu o prte din oameni? Oare interactiunea cu ceilalti ,indiferent pe ce treapta ar fi,nu este o scoala pentru a ne invinge patimile proprii si a ne apropia de Hristos? Nu asta ne indeamna Mantuitorul ,sa ne iubim vrajmasii ?Cine sunt vrajmasii nostri? Nu aceia pe care nu ii suferim si ne par agresivi si rai,departati de Domnul? Ni se cere asta pentru progresul nostru interior,sa ne invingem scarba si repulsia, dar si pentru ca asa e si Dumnezeu,ne iubeste pe toti,buni sau rai . Last edited by iustin10; 20.09.2014 at 10:13:11. |
#107
|
|||
|
|||
Citat:
Si ,intradevar,este imposibil de urmat o porunca asa perfecta . Noroc ca nu am zis eu asta ,ci un sfant, ca imi sarea toata lumea in cap. Ma regasesc tot mai mult in postarile voastre. Porunca este un ideal , caci daca ar fi usor de indeplinit ,nu trebuia sa vina sa o indeplineasca chiar Dumnezeu,se gasea vreun om capabil pentru asta Si e la fel de adevarat ca porunca nu o putem indeplini singuri,ci prin Hristos. Dar care e porunca ? Sa iubim pe Dumnezeu cu tot ce suntem,si pe aproapele ca si pe noi. Iubirea de aproapele trebuie sa vina tot prin Hristos, si ajungerea la Dumnezeu ,tot prin Hristos. Dar cum anume ? Care sunt caile de a te pastra in Hristos ,si a te umple de El,pentru a ajunge la iubirea,poruncita tot de El ? E clar ca nu mintea noastra izolata ,poate face acest lucru. Si la fel de clar este ca impartasirea cu Hristos in Biserica prin tain,inseamna comuniunea cu El ,care te va duce in cele din urma la El si la implinirea poruncilor sale. Pina la acel moment,noi vorbim,ne manifestam , intram in relatie cu oameni,inclusiv pe acest forum . NU doar mergand la Biserica ne intalnim cu Hristos, ci si implinind in viata de zi cu zi ,o mica particica din porunca sa de iubire catre ceilalti ,ajungem sa fim mai repede luati in harul Sau. Nu prin puteri proprii ,ci tot facand apel la pildele Sale, la sentimentul de iubire transimis de acestea ,la ajutorul sau, avem diferite ocazii in care putem sa ne aratam iubirea Putem sa ne invingem anumite stari de repulsie fata de oameni, putem sa spunem o vorba buna.Deci si practica este o alta cale prin care ne putem apropia de Hristos ,tot prin intermediul lui Hristos. Nu trebuie sa acceptam ca suntem rai si neputinciosi,sa vorbim urat,sa nu daruim ce putem darui,sa nu corectam in noi ce putem corecta ,doar pentru ca noi asteptam pasivi harul lui Hristos Legatura trebuie sa fie dinamica, si de la Hrsitos catre noi si de la noi ,prin ceilalti,catre El. Recunosc ca sunt neputincios si ca doar ajutorul Domnului ma poate face mai bun,ca fara El nu pot face nimic bun. Dar incep sa aplic chiar de azi,si ma straduiesc sa ma port cat mai apropae de ce isi doreste Domnul,asa imperfect cum o fac la acest stadiu al meu Sunt mici fapte care le avem la indemina ,inlusiv postand pe acest forum,sau vorbind mai tarziu cu cineva din familie,noi facem alegeri,prin care putem sa incepem transformarea noastra,alegand intotdeauna daruirea si altruismul si intelegerea,si refuzand egoismul si critica celorlalti si repulsia,si toate aceate scarificii facandu-le doar pentru numele lui Hristos,iar nu pentru vreun ideal umanist Last edited by iustin10; 20.09.2014 at 10:39:58. |
#108
|
|||
|
|||
Și părintele Nicolae Steinhardt pomenește, în "Jurnalul fericirii", despre faptul că nouă, creștinilor, ni se cere imposibilul.
Cred că imposibilul e ... imposibil... fără Hristos, și așa cum s-a mai spus, conștientizarea imposibilului sau dificultății împlinirii poruncilor ne ajută să ne smerim. Mai cred că în viață ajungem la un moment dat să nu aplicăm regulile în mod general, rigid... adică impersonal. Contează să fim prezenți, atenți în relația concretă cu aproapele. De exemplu, dorința de a fi bun, se manifestă diferit în funcție de cel din fața noastră - unul apreciază ceva, sau are nevoie de un anume lucru, altul are nevoi diferite. Ceva în genul ăsta. Și eu, uneori simt nevoia să mă retrag, în liniște, alteori mă bucur mult dacă sunt "deranjată" de vreun telefon :-) |
#109
|
|||
|
|||
Hmm, ati ajuns la aspecte foarte profunde si delicate.
Am doar o observatie legat de postarile voastre. Eu am banuiala ca voi va straduiti sa scrieti texte de nota 10 la romana si la religie, dar ca nu este sincer ceea ce scrieti. Ma refer aici mai ales la Mihaela (dobrin7m), Mihnea, Ioan-Cezar. Am impresia ca la voi este o ruptura, altfel nu inteleg. Pentru ca scrieti foarte frumos si perfect in teorie, dar nu se intelege/deduce ca voi aplicati asa si cum faceti concret. De aceea cred ca de fapt si voi aveti probleme si nu corespundeti acestor cerinte. Voi ati vorbit cu preotul/duhovnicul vostru aceste probleme? Este corecta intelegerea voastra? Mihaela preia idei foarte cunoscute in mesajele ei (din diverse scrieri) dar sunt lucruri atat de teoretice si de rupte de realitate! Atentie! Ioan Scararul scria pentru monahi. Preotul meu asa mi-a spus. Lepadare de lume, instrainare, renuntarea la grija lumeasca. In lume nu se poate asta. Asta se face in manastire sau si mai bine in pustie (eremitism). Eu nu stiu sigur daca ideea de monahism vine de la Iisus. El a fost mereu printre oameni (cu mici exceptii cand s-a retras pentru meditatie si rugaciune). De asta nu stiu sigur daca asta vrea Dumnezeu de la noi. Si atentie! Nu vorbim aici (numai) de relatiile cu cei necredinciosi, sau de late credinte, ci mai ales de cele cu ortodocsi care gresesc. La Mihnea, fara a dori sa-l lezez, mai vad un punct vulnerabil, o ruptura intre teorie si practica. El a rupt candva cu ortodoxia si a ales alt drum. Asta inseamna ca ceva probleme a avut si el si acolo nu a functionat totul. Prin modul in care scrie acum ori nu este sincer, ori este foarte bine aplicat/aplicabil in catolicism si el acolo se simte mult mai bine. Cum faceti voi practic? Asta ar trebui discutat aici. La ceea ce spune Mihaela, preotul meu ar raspunde ca este un pacat, este o cadere in sus. Este o mandrie in extrema cealalta, la fel de periculoasa si pacatoasa. A te considera tu perfect si ortodox si a te indeparta de lume, tinzand numai la Cer este o lipsa de smerenie. Noi aici nu vorbim de monahism care este o forma aparte in credinta. Vorbim despre viata in lume si despre cum sa iubim si pe Dumnezeu si pe om in acelasi timp. Asta dorim noi toti sa aflam si sa putem face. Si izolarea nu este solutia. Iisus spune sa ne iubim unul pe altul ca pe noi insinje si asa cum il iubim pe El. Facand celui mic (de langa noi), facem lui. Pai daca noi il judecam, ii intoarcem spatele, atunci asa ii facem si lui Dumnezeu. El Insusi i-a iubit si pe pacatosi si mai mult pentru ei a fost, ca sa-i ajute si corecteze. Dar! Apare si un "dar"! El a avut puteri speciale! La El a fost posibil s-o faca fara a se distruge pe El insusi. Imi place ca totusi timid s-a ajuns sa se marturiseasca in unele mesaje ca ceea ce se cere in credinta de la om este de fapt imposibil de realizat. Anumite lucruri ar fi posibile totusi, daca nu s-ar lua lucrurile atat de rigid. Fiindca in orice om si in orice credinta exista si ceva bun, comun tuturor. Asta este floricica pe care trebuie s-o cultivam cu grija, ca pe o specia aflata pe cale de disparitie. Impreuna se pot face lucruri minunate. Eu nu stiu sa spun si preiau din scrieri asta, ce anume vrea sa vada Dumnezeu in noi, daca vrea sa fim noi insine (Mihaela, Mihnea, Cezar, eu, Iustin), sau niste roboti perfecti. Asta nu stiu.
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape Last edited by sophia; 20.09.2014 at 12:41:26. |
#110
|
|||
|
|||
Sunt bucuros că mi-ai acordat nota 10 la teorie. Nu-i puțin lucru!
Iar la practică, poți fi liniștită: e prea mult chiar și 4, în cazul meu... P.S. Din câte am înțeles, Hristos și Biserica ale Cărei Uși le-a deschis pentru noi tocmai asta vor: să ieșim din starea de roboți și să devenim, firesc, oameni. Întrucât Împărăția lui Dumnezeu, în Cer și pe pământ, e formată din oameni, oameni vii, nu roboți. Robotul umanoid este unul așa ca mine: cu inima împietrită și tare de cerbice. Domnul nostru voiește ca inima să nu mai fie de piatră, iar duhul să devină umilit. Așa încât să ne găsească vii, atunci când murim. Dar asta se face cu lacrimi multe, cu râuri mari de lacrimi... Last edited by Ioan_Cezar; 20.09.2014 at 17:35:07. |
|