Antropologia (teologica) ortodoxa

[Eugen7]

Reiau si pe acest topic o postare elocventa, datorita implicatiilor atropologice profunde:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...0&postcount=17

Sfantul Luca al Crimeei - Puterea inimii (Duh Suflet Trup)

Consider aceasta lucrare ca fiind de referinta in ceea ce priveste dialogul onest intre stiinta (inclusiv paradigma stiintifica actuala) si teologia ortodoxa dupa modelul patristic.
Sfantul Luca al Crimeei confera inechivoc paradigmei stiintifice actuale (teoria relativitatii, teoria Big Bang, mecanica cuantica, genetica, teoria evolutionista, psihologie, neurologie, fiziologie s.a.m.d.) un sens existenital hristocentric (din punct de vedere al cauzei si al scopului).

Download HTML: http://www.archive.org/details/Sfant...pputereaInimii
Download PDF: http://www.archive.org/details/Sfant...ereaInimii_487

​​CUPRINS
Cuvânt înainte la ediţia românească
1. Ce concluzii putem trage asupra progresului actual al științei
2. Inima în calitate de organ al cunoașterii supreme
3. Creierul si duhul. Duhul în natură.
4. Duhul plantelor și al animalelor
5. Sufletul animalelor și al omului
6. Duhul nu este legat necondiționat de suflet și trup
7. Capacitățile duhovnicești transcedentale
8. Despre omul lăuntric (omul interior)
9. Nemurirea
POZE ȘI IMAGINI


Link directe pentru fisier in format HTML:
http://ia700801.us.archive.org/18/it...reaInimii.html

Link directe pentru fisier in format PDF:
http://ia600805.us.archive.org/21/it...ereaInimii.pdf

Spor la studiu celor interesati.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[Eugen7]

Sfantul Luca al Crimeei - Puterea inimii (Duh Suflet Trup)

Link directe pentru fisier in format HTML:
http://ia700801.us.archive.org/18/it...reaInimii.html

Link directe pentru fisier in format PDF:
http://ia600805.us.archive.org/21/it...ereaInimii.pdf

" [...]Permanenta încordare a voinţei pe parcursul vieţii, orientată spre atingerea planurilor şi a scopurilor principale. O iubire liniştită şi nepătimaşă. O bucurie estetică adâncă, liniştită. Patimi înverşunate, mânie, frică. Credincioşie faţă de Dumnezeu, Care călăuzeşte întreaga viaţă. Acestea sunt acţiuni ale conştiinţei şi sunt determinate de către: 1) percepţiile organelor de simţ, 2) senzaţiile organice ale corpului nostru, 3) percepţiile fiinţei noastre transcendentale, 4) percepţii din lumea duhovnicească superioară, 5) acţiunile duhului nostru.

Actele conştiinţei noastre nu sunt izolate. Gândul este însoţit mereu de trăire [simţire]; trăirea şi voinţa - de către gând; iar trăirea - de acţiuni volitive, actele voinţei fiind întotdeauna legate de trăire şi de gânduri, complexul acestor acte desfăşurate concomitent determinând starea conştiinţei. Aceste stări ale conştiinţei se schimbă în permanenţă, căci actele conştiinţei sunt în continuă mişcare.

Prin bogăţia, diversitatea şi profunzimea actelor şi a stărilor conştiinţei se conturează volumul conştiinţei care, de asemenea, se modifică în permanenţă, de obicei în sensul sporirii sale. La actele şi la stările conştiinţei participă permanent duhul nostru, determinându-le şi orientându-le. La rândul său, duhul sporeşte şi se modifică în funcţie de activitatea conştiinţei noastre, de actele şi de stările ei în parte.

Aceasta este înţelegerea noastră despre plinătatea activităţii psihice a omului. Însă nu doar omul are suflet, ci şi animalele. „Sufletul animalului este în sângele lui” şi animalul, ca şi omul, este alcătuit din duh, suflet şi trup.

Ce este sufletul? În reprezentarea cea mai simplă, la animale este un complex de percepţii organice şi senzoriale, gânduri şi trăiri, urme de amintiri sau doar un complex de senzaţii organice (la animalele inferior organizate), ​consolidate de conştiinţa de sine (de către minte la animalele superior organizate). Duhul primitiv al animalelor constituie doar suflarea vieţii (la cele inferioare). Pe măsura avansării pe scara complexităţii, sporeşte şi duhovnicescul (partea duhovnicească) lor şi la suflarea vieţii se adaugă mugurii minţii, voinţei şi simţirii.

La om, sufletul este mult mai înalt în esenţa lui, căci duhul care participă la lucrarea sa este de necomparat cu duhul animalelor. El se poate învrednici de darurile cele mai înalte ale Duhului Sfânt, pe care Sfântul Prooroc Isaia (11, 2-3) le numeşte duhul temerii de Dumnezeu, duhul cunoştinţei, duhul sfatului şi al tăriei, duhul luminării, duhul înţelegerii, duhul înţelepciunii, Duhul Domnului sau darul bunei-credinţe şi al desăvârşitei luminări.

Duhul şi sufletul omului sunt unite în chip nedespărţit, în timpul vieţii, într-o singură alcătuire; însă la oameni pot fi văzute felurite măsuri [trepte] de înduhovnicire. Sunt oameni „duhovniceşti”, după cuvântul Apostolului Pavel (1 Corinteni 2, 13-15). Așa cum am citat pe Sfântului Antonie cel Mare mai sus, sunt oameni-dobitoace, oameni-iarbă şi oameni-îngeri. Cei dintâi nu se deosebesc prea mult de dobitoace, căci înduhovnicirea lor este extrem de scăzută, iar cei din urmă se aseamănă duhurilor celor fără de trup, care nu au nici suflet, nici trup.

Aşadar, sufletul poate fi definit ca o totalitate de percepţii organice şi senzitive, urme de amintiri, gânduri, trăiri şi acte volitive, dar fără participarea obligatorie în acest complex a manifestărilor superioare ale duhului, care nu sunt proprii animalelor şi unor oameni [în sensul că manifestările superioare ale duhului nu sunt caracteristice, nu sunt specifice unor oameni tocmai din propria lor voinţă, lucrare şi închidere în cugetul trupesc şi stricăcios, căci altfel fiecare om are potenţial deplin pentru a atinge desăvârşirea]. Despre aceştia vorbeşte Apostolul Iuda, spunând că sunt „oameni fireşti, care nu au Duhul” (Iuda 1, 19). [„Domnul Dumnezeu a zis: «Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup»” (Facerea 6, 3)]

În timpul vieţii, în conştiinţa de sine, viaţa duhului se întrepătrunde strâns cu acele acte psihice care sunt comune oamenilor şi animalelor, adică cu senzaţiile organice şi percepţiile senzitive; acestea din urmă, la rândul lor, sunt indisolubil legate de viaţa trupului - în special a creierului - şi dispar odată cu moartea trupului. De aceea, sufletul primitiv al animalelor este muritor, cum muritoare sunt şi acele elemente ale conştiinţei omului care izvorăsc din trupul mort (percepţiile organice şi senzoriale).

Sunt nemuritoare acele elemente ale conştiinţei care sunt legate de viaţa duhului. Nemuritor este duhul, care, după cum vom arăta în continuare, poate exista fără legătura cu sufletul şi cu trupul. Materialiştii neagă nemurirea sufletului tocmai pentru că nu vor nicidecum să cunoască ceva despre duh. Iar ​despre nemurirea conştiinţei, înţeleasă strict fiziologic, noi nici nu vorbim."
LUCA AL CRIMEEI, Sfântul, Puterea inimii, trad. Savga Evdochia, Bucuresti: Sophia, 2010., pag 80-84.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[Eugen7]

Sfantul Luca al Crimeei - Puterea inimii (Duh Suflet Trup)

Link direct pentru fisier in format HTML:
http://ia700801.us.archive.org/18/it...reaInimii.html

Link direct pentru fisier in format PDF:
http://ia600805.us.archive.org/21/it...ereaInimii.pdf

"Ce vom spune despre duhul animalelor?

Acestea, asemenea oamenilor, prin fire sunt purtătoare ale unui anume duh. Animale de aceeaşi specie pot fi curajoase ori temătoare, răutăcioase sau posomorâte, blânde şi vesele. Lor nu le sunt proprii formele superioare de înduhovnicire ca religiozitatea, simţul moral, cugetarea filozofică şi ştiinţifică sau percepţia rafinată artistică şi muzicală. Însă, dragostea şi muguri ai altruismului (generozitatea) şi, de asemenea, un simţ estetic le sunt caracteristice şi animalelor.

Lor nu le este proprie forma cea mai înaltă a dragostei, cea dumnezeiască, ci doar iubirea familială; însă, întru această dragoste, lebedele şi guguștiucii probabil că îi întrec şi pe oameni. Sunt cunoscute la perechile de lebede cazuri de suicid atunci când unul dintre parteneri a murit; lebăda rămasă în viaţă se înalţă sus de tot, îşi adună aripile şi cade la pământ, ca un bolovan.

Nivelul duhovnicescului (adică treapta măsurii de părtăşie la duh) este cu atât mai scăzut cu cât animalele sunt situate pe o treaptă mai de jos a scării desăvârşirii (relativ la ierarhia regnului). Excepţie de la aceasta face dragostea la păsări. Ca o paralelă, putem pomeni faptul că formele cele mai înalte de dragoste ​şi religiozitate sunt dezvăluite adeseori la oamenii simpli, neinstruiţi. Animalele superioare, fie ele şi numai purtătoare ale unei înduhovniciri limitate, trebuie să posede conştiinţă de sine într-o formă primitivă. Oare câinele nu ar putea spune: „Îmi este frig, sunt bolnav, stăpânul se poartă urât cu mine”? La animale, măsura conştiinţei de sine este determinată de dezvoltarea minţii şi de treapta de înduhovnicire accesibilă lor."
LUCA AL CRIMEEI, Sfântul, Puterea inimii, trad. Savga Evdochia, Bucuresti: Sophia, 2010., pag 94.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[catalin2]

Bine ca nu avem 100 de topice pe tema asta. Raspunsul pe al treilea topic: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...d=1#post470259

[Eugen7]

Sfantul Luca al Crimeei - Puterea inimii (Duh Suflet Trup)

Link direct pentru fisier in format HTML:
http://ia700801.us.archive.org/18/it...reaInimii.html

Link direct pentru fisier in format PDF:
http://ia600805.us.archive.org/21/it...ereaInimii.pdf

"Plantele, cu întreaga lor făptură, percep cu aviditate (pasiune, lăcomie) lumina, aerul, umiditatea, de care depinde întreaga lor viaţă. Ele se bucură de vânt, de lumină, de rouă, de ploaie, deci simt izvoarele lor de viaţă. De ce dar să nu admitem că ele percep şi simt viu aceste izvoare ale vieţii şi ale bucuriei lor - foarte probabil, în mod absolut diferit decât omul sau animalele, care nu au nevoie necondiţionată de lumină ca plantele? Plantele, poate mult mai intens decât animalele, simt caracteristicile cele mai fine ale solului, în care atât de bogat sunt ramificate rădăcinile lor, de care, la fel ca şi de lumină și de aer, depinde viaţa lor. Ştim noi oare cât de selectiv îşi aleg din sol diferite plante substanţele hrănitoare necesare anume lor şi nu altor plante? Oare nu este neîndoielnic că, pentru aceasta, plantele trebuie să fie înzestrate cu o sensibilitate aparte, care le lipseşte animalelor şi oamenilor? (Fechner. Gustav Theodor Fechner a trăit între anii 1801-1887 şi a fost un psiholog german. El este fondatorul psihofizicii).


„Nu trebuie să considerăm nervii drept un substrat indispensabil vieţii duhovniceşti. Corzile sunt Ťnerviiť viorii şi ai pianului. Însă şi fără să aibă strune, instrumentele de suflat produc o muzică minunată. Plantele nu au un sistem nervos vegetativ - fără de care la om şi la animalele superioare este imposibilă desfăşurarea proceselor de digestie, respiraţie, metabolice - şi totuşi, aceste procese au loc şi la plante” (Fechner).

Dacă întoarcem o frunză de viţă de vie cu partea inferioară către lumină, atunci ea se va răsuci cu îndârjire ca să expună la lumină partea sa superioară.

Instinctele de mişcare sunt uimitoare la plantele căţărătoare. La început, planta creşte în înălţime, apoi îşi îndoaie [îndreaptă] tulpina pe orizontală şi descrie un cerc, căutând sprijin. Cu cât mai lungă creşte tulpina, cu atât mai larg este cercul pe care îl descrie, iar dacă planta nu îşi află sprijin, înaintează mai departe. În cele din urmă, tulpina nu mai rezistă propriei sale greutăţi, cade pe pământ şi începe să se târască, în căutarea unui nou suport pentru căţărare. Însă şi în acest caz se conduce după principiul selectivităţii, căci planta nu se va înfăşură în jurul suporturilor anorganice sau organice moarte, ci întotdeauna în jurul plantelor vii, de care se încolăceşte cu aviditate (lăcomie), căci rădăcinile sale aflate în pământ vor muri repede şi ea se va lipsi de hrană, pe care mai târziu o va absorbi prin papile din planta pe care se caţără.

Sunt cunoscute manifestările de somn ale plantelor, când frunzele se îndoaie sau se pliază, florile îşi pleacă [înclină] corola şi se închid. Minunat sunt coordonate mişcările pistilului unor flori pentru fecundarea cu polen.
[...]
De la clasa protozoarelor se ramifică două lumi grandioase de fiinţe vii: ale plantelor şi ale animalelor. Complexitatea lumii vegetale a ajuns până la forme uimitoare, ca florile minunat mirositoare, palmierii şi chiparoşii eleganţi, măreţii cedri de Liban, stejarii puternici şi arborii sequoia, care trăiesc până la trei mii de ani. Comparativ cu acestea, par cu totul neînsemnate forme primitive ca polipii, holoturiile (castraveţii de mare), stelele de mare şi viermii, şi ar fi ciudat să recunoaştem însufleţirea acestor forme inferioare de viaţă animală, dar cu toate acestea să nu recunoaştem însufleţirea formelor vegetale superioare sau chiar grandios organizate.

Este cu totul neîndoielnic că întreaga lume vegetală şi animală e înzestrată cu darul primordial al Duhului Sfânt - duhul vieţii.

Pentru majoritatea naturaliştilor, sunt absurde şi sinistre învăţăturile vitaliştilor şi ale neovitaliştilor despre noua putere de viaţă. [vitalismul este un curent idealist în biologie conform căruia în organisme sunt forţe supranaturale care dirijează procesele biologice]"


http://ro.wikipedia.org/wiki/Informa..._genetic.C4.83

Informația genetică

Prin informație genetică se înțelege informația codificată în materialul genetic cu care este înzestrat orice organism viu, (unicelular sau pluricelular) de pe planeta noastră. Totalitatea informației genetice dintr-un organism se numește genotip.

Informația genetică este stocată în structura macromoleculară complexă a acidului dezoxiribonucleic (ADN), care este prezent atât în nucleul fiecărei celule (ADN nuclear care are rolul principal în stocarea informației genetice) dar și în afara acestuia (ADN extranuclear). [4]

Întreaga cantitate de material genetic dintr-un organism se numește genom. Există un genom nuclear și un genom celular. Genomul nuclear este reprezentat de una (la procariote) sau mai multe (la eucariote) macromolecule de ADN bicatenar denumite cromozomi. Numărul acestora este o caracteristică de specie, fiind același pentru toți indivizii unei specii și pentru toate celulele somatice ale unui organism.

ADN-ul reprezintă moștenirea biologică a unui organism și controlează dezvoltarea, reproducerea și auto-repararea acestuia. Pentru realizarea acestor procese este necesară transmiterea informației genetice ce se realizează prin copierea ADN-lui în proteine și alte produse. Copierea se face în două etape, transcripție și translație (la eucariote există o etapă intermediară de eliminare a intronilor):

transcripția constă în preluarea informației genetice a unor porțiuni din ADN de către o moleculă a așa numitului ARN mesager - ARNm;
translația constă în traducerea pe baza unui cod, numit cod genetic, a secvenței de baze azotate (ce reprezintă informația genetică preluată prin transcripție) într-o secvență de aminoacizi ( molecula de ARNm este „citită” de către niște organite celulare numite ribozomi, alcătuite din ARN ribozomal – ARNr - și alte biomolecule, și, pe baza informației conținute, este sintetizată din aminoacizi individuali catene polipeptidice ce includ și proteinele);

Codul genetic este universal, fiind același pentru toate organismele vii, în sensul că el face ca fiecărei secvențe de trei baze azotate (denumite codon) să-i corespundă un anumit aminoacid. Ultimele cercetări au pus totuși în evidență câteva excepții de la universalitatea codului genetic.

Pe macromolecula de ADN, care conține un număr extrem de mare de nucleotide, există între câteva mii și câteva sute de mii de secvențe polinucleotidice, numite segmente, care codifică sinteza unor proteine sau a altor biomolecule. Aceste segmente (ce sunt subdiviziuni ale cromozomilor) se numesc gene structurale. În afară de acestea mai există și alte tipuri de gene (gene operatoare, gene reglatoare, promotor) cu rol de reglare a activității genelor structurale (reglaj genetic).

Absența unui mecanism care să poată inversa direcția acestui proces de la proteine către ADN stă la baza faptului că experiența pe care un organism o câștigă în timpul vieții nu poate fi moștenită de ființele biologice.

Alterările apărute în transmiterea informației genetice între generații duc la mutații genetice și acestea la selecția naturală. [5]

Ansamblul însușirilor morfologice, fiziologice și biochimice ale unui individ, rezultate din interacțiunea genotipului cu mediul se numește fenotip. Diferitele caractere individuale sunt rezultatul interacțiunii informației genetice din moleculele de ADN nuclear și extranuclear cu condițiile de mediu. Cercetările recente au scos în evidență faptul că aceste interacțiuni nu sunt suficiente pentru a explica toate caracterele individuale, deci mai trebuie să existe undeva un stoc de informație. Unii cercetători încearcă să identifice noi structuri informaționale biomoleculare, în timp ce alții sunt de părere că această informație ar putea avea un suport de o altă natură (de natură spirituală). Deocamdată nici una din aceste versiuni nu a fost demonstrată, dar cercetările continuă.


Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[catalin2]

Reiau mesajul de pe celalalt topic:

În prealabil postat de Eugen7

Absența unui mecanism care să poată inversa direcția acestui proces de la proteine către ADN stă la baza faptului că experiența pe care un organism o câștigă în timpul vieții nu poate fi moștenită de ființele biologice.

Alterările apărute în transmiterea informației genetice între generații duc la mutații genetice și acestea la selecția naturală.

Eugen, ma bucur ca incepi sa-ti dai si tu seama cat de absurda este teoria evolutionista, postezi chiar tu dovezile, nu mai trebuie sa o fac eu.
Conform frazei de mai sus si teoriei evolutioniste oamenii si animalele complexe au parut din alterarea unor amibe (a informatiei lor genetice).
Informatia de mai sus ne spune de fapt ce scrie si in Sfanta Scriptura, ca fiecare specie are aceeasi informatie data la crearea lor de catre Dumnezeu, care se reproduce constant fara sa tina seama de ce face un individ. Poate doar sa se degradeze.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Eugen7

Facerea omului:

.

Sfantul Vasile cel Mare, in cartea sa Exaimeron ( facerea lumii in cele sase zile ) , spune ca zidirea s-a facut " ingrecata " ca o femeie insarcinata in a noua luna, cu toate zidirile din ea, gata sa le dea viata. Iar Duhul lui Dumnezeu incalzea adancul, " se odihnea deasupra apelor " , ca sa dea viata apelor si zidirilor.

Deci pamantul avea viata de cand Duhul Sfant incalzea adancul, dar nu avea si suflare de viata. Sfanta Scriptura la Facere ( cap. 1,1-2 ) , spune ca " pamantul era netocmit si gol " , dar nimeni nu stie de cand era, ca cele cu ochi inca nu se creasera, nu primisera suflare de viata. Ziua intai a creatiei a fost Duminica, caci atunci a zis Dumnezeu " sa fie lumina " ( Facerea l, 3 ) . De aceea El a inviat tot duminica, caci prin inviere a innoit lumina cea dintai. Lumina cea dintai a fost creata, iar nu necreata. Ea nu izvora din energiile necreate ale Duhului Sfant. Era o lumina cereasca a carei origine omul nu poate sa o stie. De asemenea, nici despre primele trei zile ale creatiei nimeni nu stie lungimea lor, ca inca nu era soare care sa rasara si sa apuna.

Soarele este numit de Sfantul Vasile cel Mare " caruta luminii " , spunand ca Dumnezeu a pus in soare numai putin din lumina creata in ziua cea dintai si a randuit ca soarele sa lumineze pamantul " ca o lampa " , adica muntii, codrii, campiile, raurile si marile, care implinesc porunca cea dintai, mereu curg si se aduna la un loc. Toate legile puse de Dumnezeu in univers, dupa care se conduce intreaga creatie, se numesc de Sfintii Parinti " temeliile lumii " si cine cugeta la ele se intareste in credinta si lauda cu mai multa tarie pe Ziditorul a toate, implinind cuvantul proorocului David care zice : " Cine va vorbi despre puterile Domnului, auzite va face toate laudele Lui " ( Psalm 105, 2 ) . Legile universului nu se schimba niciodata pentru ca sunt " temelii " ale intregii zidiri. Iar cand auzim pe Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, zicand : " Tatal Meu lucreaza si Eu lucrez " , sa intelegem ca Tatal lucreaza prin legile creatiei si ale vietii; iar Fiul lucreaza prin pronie, adica prin pazirea legilor universului, care formeaza temeliile lumii vazute.
Frumusetea zidirilor create de Dumnezeu este asa de minunata, incat si ingerii din cer se uimesc de armonia lor, dupa cum spune Iov : " cand s-au creat stelele, laudatu-M-au cu glas mare toti ingerii Mei " ( Iov 38, 7 ) . Armonia si frumusetea zidirilor au uimit pe sfinti, pe filosofii, pe intelepti, pe poeti, pe artisti, pe crestini si chiar pe pagani, inaltandu-i cu mintea la Creatorul a toate, Dumnezeu.Sfintii Parinti accentueaza ca prin cugetarea la zidiri multi au cunoscut pe Dumnezeu, au sporit in rugaciune, au inaltat imne de lauda Ziditorului si au ajuns chiar la rugaciunea cea mai inalta a mintii si a inimii. De aceea, spun Sfintii Parinti, ne este de mare folos sa cugetam la zidirile lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaste si iubi mai mult pe Dumnezeu.

http://www.hexaimeron.ro/Hexaimeron/Facerea.html

http://www.crestinortodox.ro/credint...rea-69863.html

http://ro.scribd.com/doc/51024455/CA...m-Serafim-Rose

Recomandare de carte :

[Eugen7]

În prealabil postat de catalin2

Reiau mesajul de pe celalalt topic:

[...] absurda este teoria evolutionista, postezi chiar tu dovezile, nu mai trebuie sa o fac eu.
Conform frazei de mai sus si teoriei evolutioniste oamenii si animalele complexe au parut din alterarea unor amibe (a informatiei lor genetice).
Informatia de mai sus ne spune de fapt ce scrie si in Sfanta Scriptura, ca fiecare specie are aceeasi informatie data la crearea lor de catre Dumnezeu, care se reproduce constant fara sa tina seama de ce face un individ. Poate doar sa se degradeze.

Multe ar fi de discutat... incepand cu genotip si fenotip... continuand cu Sistemul imunitar nespecific (înnăscut, mostenit) si Sistemul imunitar specific (dobândit)... apoi vorbind despre cognitie, afectivitate, inteligenta, intelect (rational si contemplativ)...

In aceea ce priveste filogeneza si antropogeneza, noi sustinem pertienta cosmologica a paradigmei stiintifice actuale ceea ce implica antorpologia conform creationismului evolutionist teist.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos. Amin.

[cristiboss56]

Dialoguri despre facerea lumii

Autor: Părintele Platon Popovici
Nota editorului
Facerea lumii, fiind lucrarea lui Dumnezeu, este o lucrare spirituală, supranaturală. De aceea, ea nu poate fi prinsă în teorii sau teoreme, decât dacă acestea sunt şi teologice (aşa cum sugerează rădăcina lor lingvistică: teo). Or omul care trăieşte departe de Dumnezeu (de Teo), omul cu multă ştiinţă, dar fără credinţă, nu are cum să înţeleagă minunea biblică a facerii lumii şi a omului, ci va spune ca filozofii greci (când au auzit de la Pavel despre învierea morţilor): „Te vom asculta despre aceasta altădată”. (F. Ap. XVII, 31 -32).
Noi vă îndemnăm să citiţi această carte acum, nu altădată, şi, chiar dacă vă veţi găsi în postura filozofilor greci, veţi recunoaşte totuşi că lumea aceasta este mai mult decât materie, iar cunoaşterea ei cere mai mult decât ştiinţă, cere revelaţie. Pentru aceasta, Dumnezeu trebuie luat ca o ipoteză (speranţă), care apoi devine credinţă, iar mai târziu revelaţie (adevăr). Fericitul Augustin spunea: „Crede, ca să înţelegi".
Cuvânt înainte
De multe ori cele socotite simple şi clare se arată a fi confuze şi cu anevoie de înţeles. Aşa stau lucrurile şi cu învăţătura bisericească privitoare la Facerea lumii, cuprinsă în Scriptură şi tâlcuită de către Sfinţii Părinţi de-a lungul veacurilor.Peste aceste comori ale adevărului revelat s-au aşternut în ultima vreme straturi de mâl al erorii şi înşelării venite din partea „ştiinţei” omeneşti cu nume mincinos: astronomia, astrofizica, istoria, biologia, etc. care au încercat – şi au reuşit într-o nefiresc de mare măsură! – să înăbuşe acea sfântă învăţătură mântuitoare.
Datori sunt păstorii Bisericii ca fiecare la locul şi puterile sale să lumineze turma cuvântătoare scoţând-o din întunericul rătăcirii pierzătoare de suflete şi să o scoată la limanul adevărului.În trecut s-au răspândit o serie de concepţii înalte filosofice sub forma unor dialoguri fictive, aşa cum au fost vestitele dialoguri platonice. Ni s-a părut că această formă este lesnicioasă şi de mare folos pentru cele propuse, şi am recurs la ea cu unele adaptări. Astfel, aici se îmbină dialoguri fictive ale unor personaje imaginare cu o serie de comentarii preluate de pe internet, de pe bloguri şi forumuri, unde s-au dezbătut acele subiecte.
Ştiut este pentru obişnuiţii internetului că marea majoritate a participanţilor se folosesc de aşa numite „nick-uri” sau „useri”, pseudonime cu care se identifică în acele comentarii. Desigur, e un fel de a spune „identifică”, deoarece cea mai mare majoritate se ascunde îndărătul acestor „nickuri” rămânând astfel practic anonimi. De aceea ne-am şi permis folosirea şi citarea lor aproape integrală, modificând acele „nick-uri” şi plasându-le unde a fost nimerit, şi anume la „întâlnirea” lărgită, care, ca şi dialogurile anterioare, este tot o ficţiune literară, formă ce sperăm din suflet, va fi mult mai uşor „digerabilă” decât savante tratate teologice pe care nu le pot urmări decât puţini şi înţelege încă şi mai puţini.
Lectură de folos!
Părintele Platon Popovici - Dialoguri despre facerea lumii
- Legătura spirituală dintre Pământ, univers, şi om -
Editura Agaton, Făgăraş - 2009
Cuprins

• Cuvânt înainte
• Prima zi a Facerii lumii (cerul şi pământul; lumina şi întunericul)
• A doua şi a treia zi a Facerii lumii (apele, uscatul, verdeaţa/viaţa)
• A patra zi a Facerii lumii (luminătorii)
• Conflict între revelaţia naturală şi revelaţia supranaturală
• Locul şi rostul Pământului în univers. Omul - cununa creaţiei

Procuraţi această carte de aici !

În prealabil postat de Eugen7

[b]"Singura diferenţă în raport cu celelalte animale este capacitatea noastră de a gîndi şi de a plănui. Celelalte animale nu pot decît să reacţioneze la diverse situaţii înfuncţie de moştenirea genetică a creierului lor şi printr-o repetare de comportament. Ele nu pot gîndi, ci doar reacţiona. " (pag 26)

Of...
Biologia cuprinde o specialitate aparte numita Etologie, care studiaza in mod comparativ comportamentul animal si uman. In facultate, profa. ne-a expus cateva documentare cu totul surprinzatoare pentru noi pe atunci: era vorba despre ...invatarea, destul de complexa, la unele specii de animale - inclusiv despre invatarea afectiva (cu actiuni succesive de expunere a modelului comportamental de catre "pedagog", apoi initierea puilor in exercitii de la simplu la complex, apoi corectura - feedback privind miscarile gresite incluzind si pedepse intelept ponderate...:), uneori cu mult mai intelept decat vedem in familiile si scolile noastre..., apoi exercitii de "sinteza", recapitulari, sporirea gradului de complexitate a antrenamentelor etc.).
Nu spun cum e sa vezi puii de cimpanzeu, ca sa dau un exemplu, invatind sa ...spele cartofii la rau, inainte de a-i manca. Sau cum coopereaza, in echipe cu roluri bine / inteligent alese (dupa "aptitudini" sau..."talanti") delfinii, ori rechinii, ori tigrii, ori lupii in capturarea prazii (atacuri cu evidente valente de strategie militara si solutii tactice).
Sau cum are loc fenomenul atat de omenesc al "insightului", al descoperirii solutiei in probleme pe care oamenii uneori nu le pot rezolva inteligent (ci izbesc cu pumnul, cu ciocanul, cu spada, cu tunul, cu bomba nucleara): e vorba despre ceea ce in psihologia inteligentei numim atingerea scopului in mod indirect, prin construirea/creatia de mijloace adecvate obstacolului intampinat si situatiei problematice.

Si multe alte dovezi ale indiscutabilei organizari inteligente a psihicului animalelor.

Pe de alta parte, noi oamenii avem atat de multe conduite pur animale: agresivitatea (si corelatele ei biologice, fiziologice, dar si de mimica si gestica - exact ca la majoritatea speciilor de mamifere), conduita imperecherii (inclusiv conduitele de flirt...:), luptele pentru putere, momentele de "loisir"...:) etc.

Insa textul citat omite cateva lucruri indiscutabile printre care:
a) dezvoltarea mai lenta a omului comparativ cu puii de cimpanzei (care ne dau clasa la inteligenta in primul an de viata, comparativ cu puiul de om, inclusiv invata unele cuvinte omenesti denumind corect litere, cifre, silabe, cuvinte intregi, ceea ce copilul sugar nu izbuteste decat uneori / la care sa adaugam capacitatea de categorizare/sortare pe clase de obiecte precum si unele sesizari ale relatiilor cauzale!) PANA LA APARITIA FUNCTIEI SEMIOTICE A LIMBAJULUI, apoi, dupa dobandirea mecanismelor semiotice, inversarea totala a progresului conduitei inteligente, in favoarea indiscutabila a omului (unii copii avind la 5-6 ani capacitati de rationament superioare adultului mediu dezvoltat IQ si cunoscind bine cateva limbi straine, printre care germana, greaca si latina pentru un copil roman de pilda);

b) extrem de omeneasca functie de autoreglaj verbal care este VOINTA, in ipostaza ei NU de sustinere a actiunii prin efort voluntar (bovin) CI PRIN ABTINERE, PRIN AMANAREA GRATIFICARII/RECOMPENSEI, PRIN TOLERANTA LA FRUSTRARE. Printre altele, aceasta capacitate nu doar ajuta si stimuleaza la dezvoltarea gandirii si inteligentei creatoare, insa e implicata cu rol-cheie in insusi miezul credintei crestin-ortodoxe! (vorbim despre nevointa precum si despre nadejde, trecind astfel prin incercari si ispite...)

Prin multe se distinge omul de animale, prin multe se aseamana, in multe suntem la concurenta.

Eu imi pastrez in continuare atitudinea de prudenta fata de orice generalizare pripita. Sunt atat de multe nuante fine.... Cei care au studiat biologia comparata si psihologia comparata stiu la ce ma refer... Ceilalti, bine ar face sa studieze! Vor avea surprize mari iar lumea va parea cu mult mai frumoasa... Si vom exclama cu si mai multa mirare "Doamne, minunat e lucrul mainilor Tale!"