Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Sfântul Apostol Pavel spune undeva: „Toate sunt curate pentru cei curaţi, dar pentru cei întinaţi nimic nu este curat” (Tit 1, 15). Când ai ajuns o dată la o privire sfântă, la o privire curată, poţi să te uiţi; dacă te uiţi la lumea aceasta cu ochii lui Dumnezeu, vezi binele, dar dacă te uiţi cu ochi pătimaşi şi cu ochi păcătoşi, vezi şi ce n-ar trebui să vezi. Iar acum poţi vedea şi anumite lucruri rele, care ţi se arată anume parcă; parcă sunt oameni făcuţi anume ca să-ţi arate nişte lucruri pe care n-ar trebui să le vezi şi pe care nici nu le-ai vedea, dacă oamenii ar şti cum să se îmbrace, dacă femeile ar şti ce ţinută să aibă. Bineînţeles că cineva care trăieşte într-un oraş, nu poate să fie foarte retras, dar poate totuşi să-şi ferească privirea de lucrurile negative ; şi trebuie, cât poate, să facă asta.
Se zice în Pateric că un părinte dintr-o mănăstire sau dintr-o pustie a fost chemat de arhiepiscopul din eparhia respectivă şi s-a dus la el. Când s-a întors, l-au întrebat fraţii ce-a văzut pe unde-a umblat. Şi zice el: „Fraţilor, iertaţi-mă, dar să ştiţi că eu n-am văzut decât faţa arhiepiscopului. Celelalte nu le-am văzut” . Şi-atunci ei, aşa ironic, au zis: „Da’ ce, Avvo, nu cumva s-a scufundat lumea?” . Şi el a zis: „Nu s-a scufundat lumea, dar eu nu mi-am lăsat ochii să umble încoace şi încolo. Am privit în jos, mi-am văzut de cale, m-am dus la arhiepiscop, l-am văzut, şi iarăşi, ca şi când s-ar fi scufundat lumea, m-am întors”. Acuma, bineînţeles că n-a fost ca şi când s-ar fi scufundat lumea, că doar călugărul a trebuit să vadă pe unde umblă. Dar, în orice caz, nu a avut împrăştiere, cum caută mulţi dintre oamenii din vremea de astăzi, când îşi înmulţesc impresiile negative şi nu se mai gândesc la Dumnezeu, ci se gândesc la lucrurile pe care le văd, doar aşa, ca să-şi ocupe cumva mintea, ca să-şi ocupe cumva sufletul. Apoi, de aşa ceva cei de demult nu ştiau şi nici nu voiau să ştie!
( Arhimandritul Teofil Părăian , Cum putem să devenim buni, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 48)

[cristiboss56]

Familia este un organism viu, şi în acest organism au loc mereu schimbări. Acesta este un proces inevitabil: ne maturizăm, îmbătrânim; se nasc, cresc şi devin adulţi copiii noştri, se petrec cu noi alte evenimente importante. Viaţa familială constă din anumite stadii, etape şi fiecare dintre aceste trepte forţează viaţa noastră să se schimbe nu numai exterior, ci şi lăuntric.
Relaţiile dintre soţi se schimbă şi ele, nu stau pe loc: ori se dezvoltă, şi această dezvoltare poartă un caracter pozitiv, ori, dimpotrivă, se înrăutăţesc, adică soţii se dovedesc a fi nepregătiţi pentru schimbările din viaţa lor. Oamenii cu familie sunt pur şi simplu obligaţi să înveţe să se adapteze la aceste modificări. Dacă soţii nu vor să se schimbe ei înşişi şi să îşi schimbe atitudinea faţă de situaţia ce s-a creat, căsnicia lor nu va ţine mult.
Elena Arhipova, psiholog de familie, scrie: „Cât de des putem vedea fete care, căsătorindu-se, nu vor deloc să îşi asume rolul de soţie, care vor ca totul să fie la fel ca înainte, fără nici o responsabilitate; sau băieţi care, după ce li se naşte un copil, în loc să-şi asume responsabilitatea, încearcă să se refugieze în trecutul lipsit de grijă al chefurilor şi distracţiilor cu prietenii!
Cât de des părinţii adolescenţilor, străduindu-se să păstreze stilul de viaţă pe care îl aveau când copilul lor era mic de tot, nu vor să recunoască faptul că odraslele lor au crescut deja!
Tocmai aceasta este contradicţia fundamentală a vieţii de familie: refuzul de a merge înainte, frica de a pierde lucrurile bune din trecut (că doar în ele a fost investit atâta timp, nu?), dorinţa de a atinge o anumită stare ideală a familiei şi de a o «congela», de a o prelungi pentru toată viaţa.
În loc să se schimbe ei înşişi potrivit momentului şi situaţiei, pedepsesc cu asprime pe oricine se străduie să introducă schimbări. Părinţii nu înţeleg că odraslele care s-au făcut mari nu mai pot interacţiona cu ei la fel ca înainte: acestea sunt mai flexibile, vor schimbări, însă părinţii iau asta ca pe o neascultare şi răspund prin măsuri punitive.
Una dintre calităţile cele mai preţioase în viaţa de familie este gândirea flexibilă, capabilă de creaţie. Perechile care posedă această calitate vor străbate cu succes toate perioadele vieţii. ”
( Pr. Pavel Gumerov , Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 148-150)

[cristiboss56]

PURTAȚI-VĂ DECENȚI CA SĂ NU FIȚI DEZAMĂGIȚI. DECENȚA NU DEZAMĂGEŞTE NICIODATĂ

https://youtu.be/8IwDpjHwkrw

[cristiboss56]

O dată, un copil care era în braţele tatălui său, fiind în biserică, a strigat tare spre uimirea tuturor când a ieşit preotul îmbrăcat în veşminte din Altar: „Tată, uite un Doamne-Doamne viu! ” (adică nu ca cei de pe fresca pereţilor bisericii).
Inima curată , nevinovată, a acelui copil a arătat simplu, dar tare, că Dumnezeu care ne iubeşte ca pe lumina ochilor, ne cercetează peste tot, ne caută peste tot.
Dragii mei, câţi îngeri ne roagă, şi chiar îngerul nostru păzitor ne roagă: „Închină-te, măi frate, şi tu! ”
( Arhimandrit Arsenie Papacioc )

[cristiboss56]

Tu, bărbatul, îl auzi pe Pavel, care o povăţuieşte pe femeie să ţi se supună ţie, şi-l lauzi şi-l admiri. Auzi însă ce spune mai jos: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre aşa cum şi Hristos a iubit Biserica şi pe Sine S-a dat pentru ea” (Efeseni 5, 25). Ai văzut mai înainte un model de supunere? Vezi acum şi modelul de iubire.
Vrei ca femeia să ţi se supună aşa cum Biserica i se supune lui Hristos? Poartă-i şi tu ei de grijă, aşa cum Hristos îi poartă de grijă Bisericii. Şi dacă trebuie să-ţi jertfeşti viaţa pentru ea, să fii făcut bucăţi de o mie de ori, să le suferi şi să le rabzi pe toate, nu refuza s-o faci. Căci nici măcar aşa nu vei face ceva egal cu ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică, de vreme ce tu vei suferi acestea pentru cea cu care eşti unit, iar Domnul a suferit pentru cea care s-a întors împotriva Lui şi L-a nesocotit. Aşadar pe când Hristos, nu cu ameninţări, nu cu huliri, nu cu spaime, ci cu multă iubire şi blândeţe, cu grijă şi jertfă a reuşit să inspire încredere celei care atât de mult L-a necăjit, aşa să faci şi tu, aşa să te porţi cu femeia ta. Dacă nu-ţi acordă atenţie, dacă te înfruntă cu mândrie, dacă te nesocoteşte, vei putea s-o îndreptezi prin marea ta purtare de grijă, prin dragostea şi bunătatea ta, nu prin mânie şi înfricoşare. Doar pe un slujitor îl poţi cuminţi în felul acesta, sau poate că nici pe el, pentru că se va înfuria degrabă şi va înceta să te mai slujească. Pe tovarăşa ta de viaţă, pe mama copiilor tăi, pe temelia oricărei bucurii din familie, nu trebuie s-o îndreptezi cu sălbăticie şi ameninţări, ci cu iubire şi bune maniere.
( Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții , Editura Cartea Ortodoxă, p. 108)

[cristiboss56]

-Gheronda, grija departează totdeauna de Dumnezeu?

- Ascultă de la mine următorul lucru. Când un copil se joacă şi este absorbit de jucării, nu-şi mai dă seama dacă tatăl lui este alături şi-l mângâie; dar dacă-şi întrerupe puţin joaca, atunci îşi dă seama. Aşa şi când avem vreo grijă, nu putem pricepe dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu dă, iar noi nu simţim. Ia aminte să nu risipeşti puterile tale preţioase în griji de prisos şi în lucruri deşarte, care într-o bună zi se vor face toate praf. Aşa te oboseşti şi trupeşte şi mintea ţi-o împrăştii fără rost, iar după aceea, Îi dai lui Dumnezeu oboseala şi căscăturile în vremea rugăciunii, la fel cu jertfa pe care a făcut-o Cain. În mod firesc şi starea ta lăuntrică va fi la fel ca starea lui Cain, cu nelinişte şi oftaturi pe care ţi le va pricinui aghiuţă, care va fi alături de tine. Să nu risipim fără rost rodul, miezul puterilor noastre, lăsând după aceea cojile pentru Dumnezeu. Grija trage toată măduva inimii şi nu lasă nimic pentru Hristos. Dacă vezi că mintea ta fuge mereu şi se duce la treburi etc., trebuie să înţelegi că nu mergi bine şi să te neliniştesti, căci te-ai îndepărtat de Dumnezeu. Să înţelegi că eşti mai aproape de lucruri decât de Dumnezeu, de zidire decât de Ziditor. De multe ori, din păcate, o satisfacţie lumească înşala chiar şi pe monah atunci când face o lucrare. Omul este zidit să facă binele în mod firesc, pentru că Ziditorul lui e Bun. Dar monahul se nevoieşte ca să se facă din om înger. De aceea, lucrarea lui în cele materiale trebuie să se limiteze doar la cele absolut necesare, ca să lucreze în cele duhovniceşti. Atunci şi bucuria lui, ce va izvorî din roadele duhovniceşti pe care le va produce, va fi duhovnicească, iar unul ca acesta se va hrăni şi va hrăni cu îmbelşugare.

Cu munca şi grija multă se uită de Dumnezeu. Părintele Tihon spunea: ‘Faraon dădea multă muncă şi mâncare multă israeliţilor, ca să uite de Dumnezeu‘. În vremea noastră, diavolul i-a absorbit pe oameni prin materie, în multe lucruri. Munca multă, mâncare multă, ca să uite de Dumnezeu (Ieşire 1, 13-14), şi astfel să nu poată – sau mai bine zis, să nu vrea – să pună în valoare libertatea ce li se dă, ca să-şi sfinţească sufletul…

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești I – Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan.

[cristiboss56]

Când ne căsătorim, nu luăm pur şi simplu o persoană de alt gen cu caracterul ei, ci proiectăm asupra acesteia diferite imagini, care nu provin din sufletul ei, ci din sufletul nostru. Când un tânăr se căsătoreşte cu o tânără, de cele mai multe ori crede că este atras de aceasta şi de graţiile ei, deşi este posibil să se proiecteze asupra tinerei, ca pe un „ecran”, însuşirile feminine latente care existau înlăuntrul tânărului, iar băiatul să nu fi înţeles deloc cine este tânăra, care în această situaţie joacă rolul „ecranului”.
Bărbatul are tendinţa să proiecteze asupra femeii ceva din însuşirile mamei sale. Când descoperă că femeia este diferită de mama sa, cu alte cuvinte, este ceea ce este, tânărul poate să cadă în deznădejde.
Când un tânăr consideră că se potriveşte cu o fată, proiectează asupra acesteia, ca pe un „ecran”, tot ce ştie despre mama lui, stări care devin trăiri lăuntrice . În imaginea lui, aproximativ aşa „trebuie să fie o femeie”. Chiar şi în cea mai reuşită familie, bărbatul şi femeia sunt unul pentru celălalt şi puţin tată, şi puţin mamă.
Bărbatul este şi puţin tată, la fel şi femeia este şi puţin mamă. Adică, în căsătorie cei doi nu îşi percep tovarăşul de viaţă ca pe simplu tovarăş, ci bărbatul îşi simte soţia ca pe o mamă şi aşteaptă uneori lucruri pe care le-ar fi aşteptat de la mama sa: iubire, ocrotire, dragoste specială. În aceeaşi măsură, femeia îl poate percepe pe bărbatul ei ca pe un tată.
( Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Adolescenţă, feciorie, căsătorie, Editura Bizantină, Bucureşti, 2019, p. 132)

[cristiboss56]

Nici o făptură n-a iubit vreodată atât de mult pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca Preasfânta lui Maică. Aceasta din două pricini: întâi fiindcă L-a născut fără de bărbat şi al doilea pentru că a fost unicul şi singurul ei Fiu. De aceea, dragostea ei a rămas neîmpărţită. Dacă acest Fiu al lui Dumnezeu şi iubit Fiu al Fecioarei şi-a dat toată viaţa şi pe Sine tot, pentru trebuinţele noastre, a celor păcătoşi, iar pe Maica Sa a dat-o nouă Maică, sprijin şi mijlocitoare pentru mântuirea noastră, cum şi de ce să nu ne ajute și să nu influenţeze voinţa Fiului ei, Cel atât de iubit.
De aceea aleargă iubite, în orice nevoie, aleargă la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Nădejdea şi curajul ce arăţi către dânsa sunt bogăţie, fericire şi scăpare temeinică. Ele totdeauna îţi aduc daruri şi îndurări.

(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, p. 151)

[cristiboss56]

Oricum, familia este mult mai uşor de însănătoşit, problemele ei sunt mult mai uşor de rezolvat atunci când tensiunea este abia la început, când nu s-a ajuns la limită. Tocmai în acest scop există profilaxia. Ca atare, este necesar să vorbim nu doar despre conflictele familiale, ci şi despre felul în care soţii trebuie să-şi construiască relaţia pentru a preveni situaţiile conflictuale. Pentru aceasta, soţul şi soţia trebuie:
Să se străduie chiar de la început să construiască relaţii corecte în familie.
Să ajungă la o unitate de vederi cu privire la problemele fundamentale ale vieţii de familie – şi, principalul, cu privire la scopurile şi sarcinile căsniciei lor, fiindcă sarcina unirii conjugale este de a deveni un întreg: Şi vor fi cei doi un singur trup (Facere 2, 24), un suflet şi un trup.
Soţii trebuie să-şi studieze şi să-şi cunoască particularităţile, „bubele” . Acestea există la orice om şi în orice căsnicie, la fel cum omul care şi-a studiat organismul ştie care dintre organele lui e slab şi îl menajează. Dacă are probleme cu gâtul, nu mănâncă îngheţată, nu bea băuturi reci; dacă e bolnav de stomac, o să evite mâncarea grea şi condimentată, şi aşa mai departe.
Atunci când soţii trăiesc împreună de multă vreme, de obicei îşi cunosc bine slăbiciunile, sensibilităţile, temele care trebuie evitate în convorbiri. Ştiind toate acestea, putem învăţa să prevenim conflictele, ciocnirile, certurile, adică, potrivit proverbului, să ne „aşternem moale” în locurile posibilelor căderi. Atunci vom reuşi să reducem conflictele la minimum, iar idealul spre care trebuie să tindem este cel de a nu ne certa deloc, de a nu avea nici un conflict.
( Pr. Pavel Gumerov )

[cristiboss56]

"Mai bine este să fiţi săraci şi să aveţi dragoste, decât să aveţi bogăţii şi să vă lipsească dragostea.
Dacă aveţi dragoste, Îl aveţi pe Dumnezeu, şi, dacă Îl aveţi pe Dumnezeu nu mai aveţi nevoie de nimic altceva, aveţi tot ceea ce vă trebuie."

Arhimandritul Filótheos