![]() |
![]() |
|
#111
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Da, fosilele înnecate de potop pe vremea lui Noe, au o vechime ca neam mai mare ca omul, cu una sau două zile... deci maxim 72 de ore diferență... Apoi a zis Dumnezeu să fie Lumină și sfera de apă lumina până deasupra genunii, în tot Cubul, din mijlocul ei; Iar apoi a despărțit sfera, apele de ape, din mijloc pănă ce au cuprins CUBUL în interior, și Cubul era numit Cer, Tăria. Apoi din apele de sub cer, luminoase și transparente până seara, a ieșit Pământul căci a zis Domnul să se adune apele de sub Cer și să iasă Pământul din ape, din apele de sub CUB, și ele au ascultat și s-au adunat și au dat naștere Pământului cu toată structura lui, Pămînt ce stă pe ape. Deci luminau și se întunecau apele și era seară și dimineață, apoi a Creat Luminătorii și a pus focul luminos în Luminători, și i-a așezat pe Tărie, în mijlocul Cubului. Iar pe apele de pe Boltă-Firmament, care nu se adună în adunările lor a așezat Stelele. Rotundul sau Cercul Pământului este efectul refracției luminii de la Soare și Lună și Stele prin păturile de aer și vapori de apă ce stau ca păturile pe un pat patrat, astfel Lumina ajunge la Pământ doar sub forma unui cerc din pricina unghiului de refracție, astfel că Pământul se vede doar ca un CERC neputând fi luminat în întregime de la o sursă semisferică cum este Soarele și Luna care formează o sferă completă la eclipsa de Soare când Luna este exact sub Soare. Dar Pământul, Creația cu totul, nu este glob ci este o Iinimă de forma ochiului drept al Lui Dumnezeu. Și vă dați seama că toată creația este mică din moment ce sub Soare se află jumătate din toată Creația! Răsăritul și apusul Soarelui sau a Lunii, aurorele boreale și eclipsa de Lună sunt efectele refracției luminii prin păturile atmonesferice și a reflexiei în oglinda păturilor atmonesferice, și difziei, iar Mareele sunt influența Lunii care fiind în Cer impune o mai mică adunare a apelor de jos în adunările lor când trece pe deasupra. Soarele și Luna și Stelele merg tot-timpul pe deasupra Pământului; nu coboară și nu se învârt pe după pământ-Terra căci Pământul nu e glob, și ele merg pe deasupra drept pe aceiași direcție, pe Tărie, prin Mijlocul Cubului, și când se lovesc de marginile nevăzute ale Cubului își schimbă direcția așa cum te-ai lovi de o Tărie, ca o minge de pinpong ce se lovește de un perete... deci mișcarea Soarelui și a Lunii în Cub este limitată pe lateral de marginile Cubului, spre poli Soarele, iar Luna spre răsărit și apus iar direcția dreaptă spre înainte, spre apus în cazul soarelui, și spre nord sau spre sud a Lunii este neoprită, deci dreaptă fără nici o abatere, astfel după un an, soarele ajunge în poziția inițială a traiectoriei sale drepte perfect cu doar două unghiuri datorate lovirii de laturile Cubului. Deci Creația e simplă și foarte frumoasă și a fost făcută fără timp doar la Început, iar apoi Domnul a lucrat și s-a odihnit 6 zile și a binecuvântat și s-a odihnit a 7-a zi deci în total 7x24 ore și așa a tocmit Creația ca să fie Bună și Frumoasă. Iar către farisei și saduchei a zis: ''veți dărâma acest Templu (Creația), și Îl voi ridica înapoi în 3 zile''. Deci iată că doar 3 zile (3x24ore) a durat și durează restaurarea Creației. Iar la Apocalipsă se spune că ''Noi le vom face pe toate'' deci e vorba de Înnoirea Creației de către Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos (Sfânta Treime împreună cu toți sființii și drepții și smeriții). Deci n-o problemo cu Creația... ci problemele vin de la păcate... pentru care s-ar putea să nu mai intri în Impărăția Cerurilor (stele, ape, soare, lună, aer, nori... Cubul din partea de sus față de centru, și firește Duhurile și Mila Lui Dumnezeu care locuiește în Ceruri dar și pe Pământ sau în apele de sub pământ, cu omul credincios și iubitor și curat, căci mulți drepți au stat în șeol până i-a eliberat Dumnezeu.) Și încă ceva Eddenul sau Edenul nu e totuna cu Raiul sădit în Eden! Deci omul nu din Eden a ieșit ci a fost scos afară din Rai ca să lucreze pământul din care a fost luat... pentru ca să-și facă canonul și să nu cumva să fure și din Pomul Vieții ce se afla în mijlocul grădinii, din moment ce urma să-și dea seama că o să moară pentru greșala făcută și nerecunoscută! Last edited by vsovivi; 09.09.2010 at 11:50:31. |
#112
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Dar Biblia nu este un poem scris de Shakespeare, inspirat din tragediile si experientele oamenilor. Biblia este inspirata de Duhul Sfant ... sau cel putin asa afirma Biserica ... Universal inseamna ca este valabila pentru toti la fel, nu ca poate fi intoarsa pe toate partile in functie de interesele zilei. "sa interpretam Biblia in duhul parintilor, nu sa luam litera lor" - cum deosebim litera se duh? Tot printr-i "inspiratie" venita de sus? Inspiratie ce va fi la randul ei reinterpretata dupa ce nu va mai fi de folos. Dupa cum am mai spus, principiul titirezului este perfect valabil. |
#113
|
||||
|
||||
![]() Citat:
![]() |
#114
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Asteroidul 2010 RX30 are o dimensiune intre aproximativ 10 si 20 de metri. Acesta a trecut pe langa Terra la o distanta de aproximativ 250.000 de kilometri.Cel de-al doilea, denumit 2010 RF12, cu o dimensiune cuprinsa intre 6 si 14 metri, a trecut pe langa planeta noastra la o distanta mai mica, de aproximatix 80.000 de kilometri." Sursa de la care s-a plecat>CBS Insa sa nu ne lasam doborati de temeri care ne-a distruge speranta>exista si aspecte fascinante in Univers,nu doar terifiante,dupa cum puteti vedea>,,Diamantul cosmic": ,,Cercetatorii au descoperit o noua stea, un diamant de miliarde de carate.Diamantul cosmic este, de fapt, o bucata de carbon cristalizat, avand un diametru de 4.000 de kilometri.Steaua,care face parte din constelatia Centaurul, se afla la o distanta de 50 de ani-lumina de Pamant.Descoperirea este partea comprimata a unui corp cosmic care, odata, era la fel de stralucitor ca Soarele. Cercetatorii au decis ca numele stelei sa fie Lucy, fiind inspirati de cantecul celor de la Beatles, Lucy in the Sky with Diamonds. "Pentru a slefui acest diamant, ai avea nevoie de o lupa de bijutier de dimensiunile Soarelui", a declarat Travis Metcalfe, liderul echipei de cercetatori.Noua stea surclaseaza complet cel mai mare diamant descoperit pe Pamant, de 546 de carate, gasit intr-o mina din Africa de Sud.Oamenii de stiinta spun ca, peste mult timp, Soarele va deveni, de asemenea, un diamant enorm, la fel ca Lucy." Sursa de la care s-a plecat>BBC Iar in tot acest timp,capacitatea umana nu conteneste sa ne uimeasca>micul matematician exceptional>,,Britanicul Arran Fernandez, in varsta de doar 15 ani, care nu a mers niciodata la scoala, a fost admis la celebra universitate Cambridge, socotita a fi cea mai buna din lume. (http://www.cam.ac.uk/) Baiatul de 15 ani este nerabdator sa studieze matematica la Cambridge, dupa ce pana acum a invatat doar acasa, in familie, fara a merge macar o zi la scoala.Adolescentul a declarat pentru ziaristi ca este nerabdator sa inceapa cursurile, precizand ca nu-l deranjeaza ca va fi cel mai tanar student.Cu toate acestea, Fernandez nu se va bucura de acelasi drepturi ca si colegii sai majori din campus, insa tanarul spune ca prefera sa se concentreze pe invatatura, decat sa se compare cu altii.Cel mai tanar student la Cambridge din toate timpurile a fost William Pitt, care la doar 14 ani a fost acceptat de celebra universitate britanica, in anul 1773." Sursa>The Guardian Ne-a dat Cel de Sus capacitati extraordinare.Macar de-am sti sa le utilizam asa cum trebuie. Last edited by Scotianul; 09.09.2010 at 12:04:06. |
#115
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Uite care este litera care ucide: De frica ochilor oamenilor, a șefului sau a vecinilor asculți și citești scriptura cu superstiț, adică ai băgat la literă un idol și atunci ea ucide Duhul... faci ce faci doar de frica ochilor șefului, să afle că faci binele, că muncești, deci sulimenizezi ceea ce faci ca să nu se vadă cât ai trândăvit și păcătuit și altele, te fățărnicești... n-ai participarea inimii întreagă înaintea lui Dumnezeu... slujind și lucrând sub stăpânire la locul tău... Dar dacă tu slujești nu ca să placi oamenilor ci ca să placi Domnului, deci în ascuns și pentru Dumnezeu, deci cu aceiași dăruire faci binele și nu și răul, fie că te vede fie că nu te vede șeful sau vecinul, și nu din superstiț că ce o să bârfească despre tine sau ce o să se întâmple sau ce știu eu ce frică absurdă o să născocești pe baza literei... atunci litera este o literă care dă Viață... deci nu e vorba că gramatica sau exactitatea textului ucide, ci superstițul și proasta slujire ce flutură și se laudă cu litera, aia ucide... căci se desfrânează prin prozelitismul desfrânatei jidoavce din care iese fiul fărădelegii, al păcatului... adică aristocratul care are impresia că este un privilegiat și lui nu i se aplică aceiași lege, ci e mai cu moț... deci iată a și căzut într-un fel de superstiț că este indistructibil... sărmanul de el... s-a auto-idolizat... și mesajul complet către Iubirea și ceilalți era acesta: Citat:
Last edited by vsovivi; 09.09.2010 at 12:04:12. |
#116
|
|||
|
|||
![]()
Scrie clar in geneza ca omul a fost creat ultimul.Au fost multe animale create inainte..de ce nu si dinozauri?
|
#117
|
||||
|
||||
![]()
,,La inceput Dumnezeu a facut cerul s pamantul.Si pamantul era netocmit si gol[...]Si a zis Dumnezeu:,,Sa facem om dupa chipul Nostru,si dupa asemanarea Noastra,ca sa stapaneasca pestii marii,pasarile cerului,anumalele domenstice,toate vietatile ce se tarasc pepamant si tot pamantul!''
Dupa care biblia continua mitul creatiei cu cel al recreatiei; ''Si a intrat Noe in corabie si impreuna cu el au intrat fiii lui,femeia lui si femeile fiilor lui[...]a inceput a se scurge apa si a se imputina'' Pot spune ca aceste povesti ale creatiei si recreatiei sunt cele mai frumoase din istoria gandirii omenesti. In intreaga lume detaliile sunt diferite insa randurile converg: Aici avem mituri ca absenta creatiei (la jainisti),creatia prin uciderea unui monstru (bastinasi din Gilbert,greci,indochinezi,kabili din Africa,coreeni),creatia din parintii primordiali in care lumea a fost creata prin interactiunea dintre parintii primordiali(bastinasi din Cook,egipteni,greci,unii indieni,tahitieni),creatia din oul cosmic in care lumea s-a nascut dintr-un ou(la chinezi,finlandezi,greci,hindusi,japonezi,persi,so malezi ),creatia prin gandul rostit cand lumea a aparut la porunca unui zeu(egipteni,greci,evrei,mayasi,sumerieni),creatia din mare in care lumea a iesit din mare(birmanezi,unii indieni,egipteni,islandezi,sumerieni) Corectati-ma daca omit niste rase. Povestea potopului este o varianta a creatie de mare in re-creatie.Cea mai veche versiune dateaza de prin 2800 i.Cr,o frumoasa legenda sumeriana ce ne vorbestedespre Ziusudra care a construit o rorabie pentru a supravietui unui potop cumplit. ati auzit si voi de faimoasa epopee a lui Gilgamesh(200-1800 i.Cr).Aici,prevent de la un zeu numit Ea ca zeii sunt pe cale sa distruga viata prin potop,Utnapishim a construit o corabie cu latura de 120 de coti. aceasta poveste a fost timp de sute de ani in Orientul Apropiat si era cunoscuta in Palestina inainte de a sosi evreii.Influenta acesteia asupra lui Noe este evidenta. Stim ca geografia influenteaza miturile.Sa luam de exemplu faptul ca acolo unde se revarsa Tigru si Eufrat vom gasi mituri despre potopuri iar in zonele aride nu apar legende despre potop.
__________________
Caci omul nu-i,ci mereu fi-va binecuvântat de cel ceresc, Iar sufletu-i stingher ,prins în carcasa muritoare, Va pribegi,tânjind după odihna-n viata viitoare. Iata sărmanul indian,cu mintea-i neplivita! Lui mandra știința nu i-a purtat sufletul potopit de-ardoare Către înaltul neștiut,ivind Calea Lactee și câmpiile solare. Insa natura pura a răspuns speranței,deschizând cărări gentile, Sub piscu-încununat de nori,spre paradisuri mai umile. |
#118
|
||||
|
||||
![]()
O nouă specie de dinozaur a fost descoperită în Spania
Scheletul neobișnuit al dinozaurului include o cocoașă pe spate și cinci umflături pe brațele din față. Aceste umflături se aseamănă punctelor de atașare a penelor de corp, ale păsărilor moderne și ar putea fi o dovadă a faptului că penele sunt mult mai vechi, în termeni evoluționari, decât se credea, potrivit realitatea.net. Paleontologii spanioli au descoperit o nouă specie de dinozaur cu cocoașă și foliculi de pene. Cercetătorii au găsit fosilele lângă Cuenca, în centrul Spaniei. Ei au denumit reptila Concavenator corcovatus, adică "mâncător de carne din Cuenca cu cocoașă". Dinozaurul face parte din tipul theropodelor. Theropodele sunt cunoscute în principal din continentul preistoric sudic, Gondwana. De-a lungul timpului, Gondwana și alte plăci antice s-au fracturat, devenind continentele din ziua de azi. Recent, o echipă de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie a arătat că theropodele ar fi putut fi originare din continentul nordic, Laurasia. Theropodele reprezintă un grup foarte important de dinozauri, întrucât se crede că din ele au evoluat păsările. Cele mai multe theropode, precum acesta din Spania, sunt carnivore, deși unele din ele erau omnivore. Scheletul neobișnuit al dinozaurului include o cocoașă pe spate și cinci umflături pe brațele din față. Aceste umflături se aseamănă punctelor de atașare a penelor de corp, ale păsărilor moderne și ar putea fi o dovadă a faptului că penele sunt mult mai vechi, în termeni evoluționari, decât se credea. Deși aceste umflături au mai fost văzute și la alți dinozauri, incluzând Velociraptorul, este interesant de găsit această caracteristică la un dinozaur atât de îndepărtat de păsări și de alți dinozauri cu pene. Cocoașa este însă un mister pentru cercetători. La anumiți dinozauri, ea reglează temperatura corpului sau depozitează mâncarea. La acesta nu se știe încă pentru ce era folosită. http://www.ziare.ro/1284067440-O_nou...rita_in_Spania |
#119
|
|||
|
|||
![]() Citat:
FELICITARI! si va multumesc! |
#120
|
|||
|
|||
![]()
Dragul meu colaps ai intrat oare în colaps de susți așa ceva? Păi hipopotamul chiar dacă are o coadă mică e foarte dârză ca o măciucă! Dar dârzenia lui pentru ce și de la ce vine? Cu ce anume se laudă el și ce face el cu coada lui și pe cine sperie? Poate ați văzut reportaje despre dârzenia lui...
Deci despre hipopotam e vorba și nu despre dinozaur sau balaur, ci hipopotamul e hipopotam cu siguranță... Dar despre un balaur se vorbește și aici în cele 42 de articole, ca să găsiți și voi cum a murit dinozaurul sau balaurul, șarpe reptilă șopârlă cu sânge cald, și să ne mirăm noi acuma cum de se poate totuși să mai existe că nu pare că au murit chiar toți ''dinozaurii''... înclusiv până azi chiar dacă așa susține toată aristocrația științifică a gLumii ''bune'' căcică i-a lovit glaciațiunea de acum 100000000000...0000 miliarde de miliarde de ani lumină... după bigban și gata, am scăpat: ''Capitol Unic 1. Si regele Astiag s'a adaugat la parintii sai, iar regatul sau a fost preluat de catre Cirus al Persiei. 2. Iar Daniel a vietuit impreuna cu regele si i-a intrecut in cinste pe toti prietenii sai. 3. Babilonienii aveau un idol pe care-l chema Bel; pentru el se cheltuiau zilnic douasprezece masuri de fainuta de grau, patruzeci de oi si sase vedre de vin. 4. Regele avea evlavie la el si venea in fiecare zi sa i se inchine. Daniel insa I se inchina Dumnezeului sau. 5. Regele i-a zis: "Tu de ce nu i te inchini lui Bel?"; la care acesta i-a raspuns: "Pentru ca eu nu pot sa ma inchin la idoli facuti de mana, ci la Dumnezeu-Cel-Viu, Cel ce a facut cerul si pamantul si are stapanire peste fiecare trup". 6. Iar regele i-a zis: "Cum de ti se pare tie ca Bel nu e un dumnezeu viu? Nu vezi cat de mult mananca si bea in fiecare zi?" 7. Atunci Daniel a zambit si a zis: "O, rege, nu te amagi; ca acesta e facut pe dinlauntru din lut si pe dinafara din arama, si niciodata nu mananca si nu bea nimic". 8. Iar regele s'a maniat, i-a chemat pe preotii lui si le-a zis: "Daca nu-mi veti spune cine este cel ce inghite aceste cheltuieli, veti muri; 9. dar daca-mi veti arata ca Bel este cel ce le inghite, atunci va muri Daniel, de vreme ce l-a blasfemiat pe Bel!" Iar Daniel a zis catre rege: "Fie dupa cuvantul tau!" Acuma, preotii lui Bel erau saptezeci, in afara de femei si de copii. 10. Si a venit regele impreuna cu Daniel in capistea lui Bel. 11. Iar preotii lui Bel au zis: "Iata, noi iesim afara, iar tu, o, rege, pune bucatele si vinul, inchide usa si pecetluieste-o cu inelul tau; iar maine-dimineata, cand vei veni, daca nu vei gasi ca Bel a mancat totul, noi sa fim dati mortii; dar daca va fi altfel, atunci, Daniel, ca unul care a spus minciuni impotriva noastra". 12. Lor insa putin le pasa, deoarece facusera sub masa o intrare tainica prin care intotdeauna veneau si mancau ce era acolo. 13. Si a fost ca dupa ce au iesit si dupa ce regele a pus bucatele inaintea lui Bel, 14. Daniel le-a poruncit slugilor sale sa aduca cenusa; si au presarat-o in toata capistea, de fata fiind doar regele. Apoi au iesit, au inchis usa, au pecetluit-o cu inelul regelui si s'au dus. 15. Iar preotii, asa cum faceau de obicei, au venit noaptea impreuna cu femeile si cu copiii lor si au mancat tot si au baut. 16. Iar dimineata a venit regele, si Daniel impreuna cu el. 17. Si a zis regele: "Intregi sunt pecetile, Daniele?" Iar el a zis: "Da, maria ta, sunt intregi". 18. Si, de indata ce usa a fost deschisa, regele s'a uitat pe masa si a strigat cu glas inalt: "Mare esti, Bel, si nici o inselaciune nu e la tine!" 19. Dar Daniel a zambit, l-a tinut pe rege sa nu intre inlauntru si a zis: "Uita-te acum pe jos si baga de seama ale cui sunt urmele acestea!" 20. Iar regele a zis: "Vad ca sunt urme de barbati, de femei si de copii...". 21. Atunci regele a fost cuprins de manie si i-a adus pe preoti si pe femeile si pe copiii lor, iar aceia i-au aratat usile cele ascunse prin care intrau si mancau ceea ce era pe masa. 22. Regele i-a ucis, iar pe Bel l-a dat in puterea lui Daniel, care l-a sfaramat, pe el si capistea lui. 23. Era pe acolo si un balaur mare, la care Babilonienii se inchinau. 24. Iar regele a zis catre Daniel: "Nu vei putea spune ca acesta nu e un dumnezeu viu; asadar, inchina-te la el!" 25. Iar Daniel a zis: "Eu ma voi inchina Domnului, Dumnezeului meu, caci El este Dumnezeu-Cel-Viu. Iar tu, o, rege, da-mi ingaduinta si eu voi ucide balaurul fara sabie sau toiag". 26. Iar regele a zis: "Esti liber s'o faci". 27. Atunci Daniel a luat rasina si seu si par, le-a fiert impreuna, a facut bulgari si i-a aruncat in gura balaurului; iar balaurul, mancand, a plesnit. Si a zis: "Iata la ce va inchinati voi!" 28. Si a fost ca daca au auzit Babilonienii, tare s'au mahnit si s'au pornit impotriva regelui, zicand: "Regele s'a facut iudeu; pe Bel l-a nimicit, pe balaur l-a ucis, iar pe preoti i-a omorat...". 29. Si au venit la rege si i-au zis: "Da-ni-l noua pe Daniel!; daca nu, te vom nimici, pe tine si casa ta!" 30. Si daca regele a vazut ca erau tare porniti impotriva lui, si neavand incotro, l-a dat pe Daniel in puterea lor. 31. Iar ei l-au aruncat in groapa cu lei, in care el a stat sase zile. 32. In groapa erau sapte lei, carora li se dadeau zilnic doi sclavi si doua oi; acum insa nu li s'au dat, cu gandul ca-l vor manca pe Daniel. 33. Pe atunci traia in Iudeea un profet, anume Avacum; acesta gatise fiertura, dumicase paine intr'o postava si mergea la camp sa le duca seceratorilor. 34. Iar un inger al Domnului a zis catre Avacum: "Pranzul pe care-l ai, du-l in Babilon, la Daniel, care se afla in groapa leilor". 35. Dar Avacum a zis: "Doamne, eu niciodata n'am vazut Babilonul, si nici nu stiu unde se afla groapa". 36. Atunci ingerul Domnului l-a prins de crestet si, tinandu-l de par, in repeziciunea duhului sau, l-a asezat in Babilon, deasupra gropii. 37. Si a strigat Avacum: "Daniele! Daniele! Ia mancarea pe care ti-a trimis-o Dumnezeu!" 38. Iar Daniel a zis: "O, Dumnezeule, Ti-ai adus aminte de mine si nu i-ai parasit pe cei ce Te cauta si Te iubesc!" 39. Si s'a sculat Daniel si a mancat; iar ingerul Domnului l-a dus de indata pe Avacum acolo de unde-l luase. 40. In cea de a saptea zi, regele s'a dus sa-l planga pe Daniel; si a ajuns la groapa si s'a uitat inlauntru... si, iata, Daniel sedea! 41. Atunci regele a strigat cu glas inalt, zicand: "Mare esti Tu, Doamne, Dumnezeul lui Daniel, si un altul nu este in afara de Tine!" 42. Si l-a scos afara, iar pe cei care-i voisera pieirea i-a aruncat in groapa; si, chiar in fata lui, mancati au fost de indata.'' Last edited by vsovivi; 10.09.2010 at 12:34:14. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Ce spune biserica despre sport si competitie? | alexdu | Generalitati | 12 | 27.01.2012 09:58:21 |
Dinozaurii | mateiash | Din Vechiul Testament | 42 | 16.05.2011 19:05:41 |
Ce ne-ar spune Dumnezeu despre buretii de padure? | unamic | Despre Sfanta Scriptura | 20 | 24.10.2010 00:42:21 |
Ce spune biserica despre implanturile artificiale ? | seby_din_brasov | Generalitati | 13 | 01.03.2009 20:51:14 |
Cine imi poate spune mai multe despre pr Dan Badul | paraschevaiasi | Generalitati | 1 | 29.10.2007 02:34:59 |
|