Impartasit de Craciun si 1 Ian. - post de sarbatori?

În prealabil postat de Fani71

O viata ascetica de nevointa duhovniceasca nu inseamna neaparat post si spovedanie inainte de fiecare impartasanie. Inseamna si post si spovedanie, in general (nu legate de fiecare impartasanie concreta in parte), dar si straduinta de a ne pocai in continuu, de a-i da lui Dumnezeu viata noastra.

Teoretic; dar practic? Oare nu gresim in fiece secunda? Cum sa ne impartasim avand pacate, fie ele si marunte? "Nu e mic, pacatul cel mai mic" spune Pr. Arsenie Papacioc.

[Fani71]

În prealabil postat de Miha-anca

Nu cred ca e important unde traiesc eu, caci nu eu scriu carti si nu critic ortodoxia.
E normal sa imparti punctul de vedere al Pr. Schmemann, al lui Afannasiev, caci doar ati urmat aceeasi facultate: Institutul Sf. Serghie din Paris. Tocmai asta scriam mai sus, ca intelectualii de tip vestic au avut impresia ca ortodoxia traita in manastiri e pentru omul simplu; experienta insa a aratat ca tocmai acolo era trairea adevarata a ortodoxiei si ca intelectualitatea a redescoperit Filocalia datorita acestor oameni simpli dar cu o viata curata.
Situatia actuala merge spre inrautatire, dar cu scopul cernerii.

Totusi, nu vad ce are de a face contrastul intre intelectual si om simplu aici. Nici Schmeman, nici Affanasiev nu au zis undeva, dupa cunostiinta mea, ca mansatirile sunt pentru oamenii simpli. Si nici eu nu am aceasta impresie. Nu cred ca neaparat intelectualii de tip vestic o au, pentru ca mai ales in vest, manastirile (catoclice, da) au fost cele care au participat cel mai mult la dezvoltarea si mentinerea culturii in epocui intunecate si in rest. Acolo erau scolile, iar calugarii erau cei mai cultivati, in general.

De altfel, nici tu nu imi pari lipsita de cultura ;-)

În prealabil postat de Miha-anca

Dupa o perioada de examen prin suferinta a Europei de est, din care credinta a iesit invingatoare, se pare ca toata Europa, poate intreag
a lume e supusa probei bunastarii, si nu stiu cati vor trece aceasta proba. Probabil ca o vor trece doar f putini. Am fost cu totii cuceriti de placerile vietii, unele dintre ele parand fara nevinovate (haine frumoase, parfum, etc.; voi reveni la aceasta tema cu explicatii) si astfel toti oamenii le-au acceptat, nestiind carui rau dau drumul in viata lor. Sa nu ne miram deci de calugarii care se indeparteaza de trairea pe care ar trebui sa o aiba, dar pe care nu au deprins-o niciodata. Nu este cazul sa-i criticam, caci nici noi nu suntem mai buni.
Recomand in acest sens citirea cartii Pr. Petroniu Tanase "Chemarea Ortodoxiei", un traitor pe teritoriul Romaniei si care vorbeste romanilor. Nu cred ca ne poate lumina mai bine altcineva... cu exceptia sfintilor.

In ceea ce-i priveste pe romanii de pe strada, ce stim noi, Fani, ce probleme au si carui stres au sa-i faca fata acestia. Noi am trait in "puf" in ultimii 20 de ani. Ce stim noi ce inseamna sa ai un salariu de mizerie si sa trebuiasca sa faci fata cerintelor tot mai mari. Cu toate astea, acesti oameni se duc duminica la biserica, caci bisericile au devenit neincapatoare, in ciuda ridicarii a numeroase lacase noi in ultimii 20 de ani. Oamenii gresesc, dar se si spovedesc si traiesc cu frica de Dumnezeu, chiar daca la prima vedere ne scapa acest lucru. Si apoi in vest multe sunt doar de fatada...
Inalta lor spiritualitate ne-o putem inchipui doar, caci nu-i vedem cum se roaga, cum ii pomenesc pe mortii lor, cum dau milostenie, cum respecta cel sfinte si cum duc banutul vaduvei la biserica. Acestea nu se vad in valtoarea strazii.

Nu as vrea sa te contrazic, pentru ca mi-as dori sa fie adevarat ceea ce spui si realmente nu am date necesare sa imi formez o parere.

Cum eu traiesc in occident si aici este casa mea, unde mi-am petrecut mai mult de jumatate din viata si und eimi este sotul si copilul (copiii in curand), recunosc ca ma intereseaza acum mai mult cum putem deveni sfinti, cum putem duce o viata crestina in occident. Nu as vrea sa ma refugiez in ganduri despre cat de spiruituala este sau nu o anumita alta societate care exista, desi, sigur, ma pot infrupta din lucrurile bune care ies de acolo, profitand de faptul ca acolo m-am nascut si cunosc limba.
Nu stiu cat de in puf am trait noi neaparat in ultimii 20 de ani, si noi am trait lucruri grele, si noi am trait saracie si umilinte si greutati, de alt fel ca cei din Romania. Stii bine ca nici in occident nu vine totul pe tava.

[Fani71]

În prealabil postat de Miha-anca

Teoretic; dar practic? Oare nu gresim in fiece secunda? Cum sa ne impartasim avand pacate, fie ele si marunte? "Nu e mic, pacatul cel mai mic" spune Pr. Arsenie Papacioc.

Pai atunci, in mod locgic, ar trebui sa ne si spovedim in fiecare secunda, atunci!
Hristos ne cere, ca sa ne impartasim, in primul rand o pocainta continua, o smerenie continua. Nu ne poate cere o spovedanie continua in sens tehnic, ci doar in acest sens duhovnicesc.

În prealabil postat de Fani71

Totusi, nu vad ce are de a face contrastul intre intelectual si om simplu aici. Nici Schmeman, nici Affanasiev nu au zis undeva, dupa cunostiinta mea, ca mansatirile sunt pentru oamenii simpli. Si nici eu nu am aceasta impresie. Nu cred ca neaparat intelectualii de tip vestic o au, pentru ca mai ales in vest, manastirile (catoclice, da) au fost cele care au participat cel mai mult la dezvoltarea si mentinerea culturii in epocui intunecate si in rest. Acolo erau scolile, iar calugarii erau cei mai cultivati, in general.
De altfel, nici tu nu imi pari lipsita de cultura ;-)
Nu as vrea sa te contrazic, pentru ca mi-as dori sa fie adevarat ceea ce spui si realmente nu am date necesare sa imi formez o parere.
Cum eu traiesc in occident si aici este casa mea, unde mi-am petrecut mai mult de jumatate din viata si und eimi este sotul si copilul (copiii in curand), recunosc ca ma intereseaza acum mai mult cum putem deveni sfinti, cum putem duce o viata crestina in occident. Nu as vrea sa ma refugiez in ganduri despre cat de spiruituala este sau nu o anumita alta societate care exista, desi, sigur, ma pot infrupta din lucrurile bune care ies de acolo, profitand de faptul ca acolo m-am nascut si cunosc limba.
Nu stiu cat de in puf am trait noi neaparat in ultimii 20 de ani, si noi am trait lucruri grele, si noi am trait saracie si umilinte si greutati, de alt fel ca cei din Romania. Stii bine ca nici in occident nu vine totul pe tava.

Faceam referire la cele scrise de Pr. Petroniu Tanase... si la criticile aduse de Pr. Schmemann Ortodoxiei, in sensul ca aceste critici ale lui nu sunt valabile pe teritoriul romanesc.

[anna21]

În prealabil postat de Fani71

In sens larg, adica, asa cum am spus in mesajul de mai sus catre Anca.
Asceza nu insemana doar nemancare. Asneza este o atitudine in fata vietii si bineinteles fata de Dumnezeu, o atitudine de renuntare de sine si de jertfa, de punerea pe primul plan a lui Dumnezeu in tot ceea ce facem.
Asta am vrut sa zic. Un calugar traieste alt fel de asceza ca un om casatorit sau mirean traind in lume.

Fani, eu sunt cam nedumerita de mesajele tale.
Nu vreau sa ma contrazic neaparat cu tine (ca oricum presupun ca sunt multi care-ti impartasesc opiniile).. dar ma intreb: sunt eu prea scupuloasa?
Eu cred cu adevarat ca Sf. Impartasanie este Trupul si Sangele lui Hristos (cel cu globule rosii, cum spunea cineva). Mai cred ca o astfel de minune, a transformarii painii in Trupul lui Hristos, a transformarii vinului In Sange este mai mare decat chiar minunea facerii lumii din nimic!
De aceea nu pot sa vin la Sf. Impartasanie crezand ca merge si asa. Imi este f teama sa ma impartasesc chiar cu post (pe care-l tin fara relatii trupesti si ce mai spui tu ca este permis) si spovedanie. Mi se pare ca nu m-am cait cu adevarat, ca nu sunt smerita, ca sunt neagra de pacate..etc. (Tu poti spune ca sunt ganduri venite de la vrasmasul mantuirii, dar daca stai sa te gandesti un pic ce inseamna Sf. Euharistie.. eu nu stiu cine se poate apropia cu incredere!).

Daca tu spui ca traiesti in pocainta continua.. si te impartasesti fara teama, ce sa zic.. bravo tie, ai toata admiratia mea. Dar pentru mine asa ceva nu ar fi posibil, nici nu indraznesc sa ma gandesc.

În prealabil postat de Fani71

Pai atunci, in mod locgic, ar trebui sa ne si spovedim in fiecare secunda, atunci!
Hristos ne cere, ca sa ne impartasim, in primul rand o pocainta continua, o smerenie continua. Nu ne poate cere o spovedanie continua in sens tehnic, ci doar in acest sens duhovnicesc.

Pana la smerenie e cale lunga si nu putem noi sa ne numim smeriti. Cred ca esti de acord. Suntem departe de a fi smeriti si nu stiu ce alte virtuti am mai putea avea, devreme ce se spune ca in vremurile cele de pe urma singura virtute este smerenia.
Nu ne putem spovedi in fiecare minut; nici nu e necesar, caci spovedim un cumul de pacate. Traiul in lume nu ne poate face apti pentru o impartasanie deasa, atata timp cat nu ne luptam din rasputeri cu pacatele spre care avem inclinatie; si nu numai ca nu ne luptam cu ele, dar le si acceptam, ca facand parte din viata noastra. Argumente in favoarea trairii vietii cu tot ce are ea mai bun de oferit, s-au dat destule pe multe topicuri, fapt care a creeat discutii interminabile; nu reiau deci.

[Daniel777]

În prealabil postat de anna21

Fani, eu sunt cam nedumerita de mesajele tale.
Nu vreau sa ma contrazic neaparat cu tine (ca oricum presupun ca sunt multi care-ti impartasesc opiniile).. dar ma intreb: sunt eu prea scupuloasa?
Eu cred cu adevarat ca Sf. Impartasanie este Trupul si Sangele lui Hristos (cel cu globule rosii, cum spunea cineva). Mai cred ca o astfel de minune, a transformarii painii in Trupul lui Hristos, a transformarii vinului In Sange este mai mare decat chiar minunea facerii lumii din nimic!
De aceea nu pot sa vin la Sf. Impartasanie crezand ca merge si asa. Imi este f teama sa ma impartasesc chiar cu post (pe care-l tin fara relatii trupesti si ce mai spui tu ca este permis) si spovedanie. Mi se pare ca nu m-am cait cu adevarat, ca nu sunt smerita, ca sunt neagra de pacate..etc. (Tu poti spune ca sunt ganduri venite de la vrasmasul mantuirii, dar daca stai sa te gandesti un pic ce inseamna Sf. Euharistie.. eu nu stiu cine se poate apropia cu incredere!).

Daca tu spui ca traiesti in pocainta continua.. si te impartasesti fara teama, ce sa zic.. bravo tie, ai toata admiratia mea. Dar pentru mine asa ceva nu ar fi posibil, nici nu indraznesc sa ma gandesc.

Nevrednici de impartasanie suntem cu totii.Eu am incercat sa ma impartasesc mai des,si am simtit o putere in mine,o putere care ma apropia de Hristos.Pericolele care au aparut au fost :o mandrie care e greu sa o inlaturi,cel putin la inceput,si 2) ispite din partea vrajmasului ,caruia nu i-a placut acest lucru.

Concluzia mea este urmatorea: Fiecare din noi poate sa-si organizeze viata duhovniceasca asa cum doreste,cum simte,deci sa se impartaseasca mai des sau mai rar.Eu am simtit ca astfel pot progresa ,impartasindu-ma des.Asta inseamna si o responsabilizare a vietii,pe care insa o faci din mers.Adica: sporesti numarul rugaciunilor,incepi sa mananci mai atent,sa postesti mai mult,incepi sa eviti televizorul si alte lucruri neduhovnicesti,,etc

Parerea mea este ca impartasania luata des te poate responsabiliza si te poate aduce mai aproape de Hristos,te poate inflacara iti poate schimba viata.Ar fi mai multe de spus,insa ,ma opresc aici.

În prealabil postat de anna21

Fani, eu sunt cam nedumerita de mesajele tale.
Nu vreau sa ma contrazic neaparat cu tine (ca oricum presupun ca sunt multi care-ti impartasesc opiniile).. dar ma intreb: sunt eu prea scupuloasa?
Eu cred cu adevarat ca Sf. Impartasanie este Trupul si Sangele lui Hristos (cel cu globule rosii, cum spunea cineva). Mai cred ca o astfel de minune, a transformarii painii in Trupul lui Hristos, a transformarii vinului In Sange este mai mare decat chiar minunea facerii lumii din nimic!
De aceea nu pot sa vin la Sf. Impartasanie crezand ca merge si asa. Imi este f teama sa ma impartasesc chiar cu post (pe care-l tin fara relatii trupesti si ce mai spui tu ca este permis) si spovedanie. Mi se pare ca nu m-am cait cu adevarat, ca nu sunt smerita, ca sunt neagra de pacate..etc. (Tu poti spune ca sunt ganduri venite de la vrasmasul mantuirii, dar daca stai sa te gandesti un pic ce inseamna Sf. Euharistie.. eu nu stiu cine se poate apropia cu incredere!).

Daca tu spui ca traiesti in pocainta continua.. si te impartasesti fara teama, ce sa zic.. bravo tie, ai toata admiratia mea. Dar pentru mine asa ceva nu ar fi posibil, nici nu indraznesc sa ma gandesc.

Exact la fel simt şi eu! Mai ales că,după spovedanie vine unul sau mai mulţi drăcuşori care mă ispitesc în fel şi chip astfel încât atunci când trebuie să merg la împărtăşanie deja mi-ar trebui o altă spovedanie(chiar dacă a trecut doar o zi de la ultima).Când să ajung la sfântul potir îmi vine să o iau la fugă dar îmi aduc aminte de rugăciunile pe care seara le-am citit şi în care am cerut milostivirea lui Dumnezeu pentru a da ajutor necrdinţei şi neputinţei mele şi îndrăznesc dar nu sunt sigură dacă am luat împărtăşania spre mântuire sau spre osândire.

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Fani, eu sunt cam nedumerita de mesajele tale.
Nu vreau sa ma contrazic neaparat cu tine (ca oricum presupun ca sunt multi care-ti impartasesc opiniile).. dar ma intreb: sunt eu prea scupuloasa?
Eu cred cu adevarat ca Sf. Impartasanie este Trupul si Sangele lui Hristos (cel cu globule rosii, cum spunea cineva). Mai cred ca o astfel de minune, a transformarii painii in Trupul lui Hristos, a transformarii vinului In Sange este mai mare decat chiar minunea facerii lumii din nimic!
De aceea nu pot sa vin la Sf. Impartasanie crezand ca merge si asa. Imi este f teama sa ma impartasesc chiar cu post (pe care-l tin fara relatii trupesti si ce mai spui tu ca este permis) si spovedanie. Mi se pare ca nu m-am cait cu adevarat, ca nu sunt smerita, ca sunt neagra de pacate..etc. (Tu poti spune ca sunt ganduri venite de la vrasmasul mantuirii, dar daca stai sa te gandesti un pic ce inseamna Sf. Euharistie.. eu nu stiu cine se poate apropia cu incredere!).

Daca tu spui ca traiesti in pocainta continua.. si te impartasesti fara teama, ce sa zic.. bravo tie, ai toata admiratia mea. Dar pentru mine asa ceva nu ar fi posibil, nici nu indraznesc sa ma gandesc.

Pai, eu nu am spus ca traiesc in pocainta continua. Am spus ca asta asteapta Dumnezeu de la noi ;-)
Eu incerc, si probabil nu am ajuns prea departe.
Dar asta ar putea spune si oricine se spovedeste si posteste inainte de impartasanie, nu? Si tu spui ca te simti neagra de pacat desi faci toate aceste lucruri...
Nici eu nu vreau sa te contrazic (in sensul ca sa zic ca nu este bine ce faci) pentru ca si eu am trecut prin perioada (care a durat cativa ani) in care gandeam ca tine desi preotul la care ma spovedeam imi spusese ca nu este nevoie sa ma spovedesc de fiecare data.

Eu am impresia ca impartasania deasa se aseamana unor taciuni pusi in cap in continuu. Mereu suntem obligati sa ne putem intrebarea daca traim crestineste sau nu. Si impartasania da putere pentru a lupta impotriva pacatului, a slabiciunii noastre, a necazurilor. Asa am ajuns sa vad lucrurile.

[Fani71]

În prealabil postat de Daniel777

Nevrednici de impartasanie suntem cu totii.Eu am incercat sa ma impartasesc mai des,si am simtit o putere in mine,o putere care ma apropia de Hristos.Pericolele care au aparut au fost :o mandrie care e greu sa o inlaturi,cel putin la inceput,si 2) ispite din partea vrajmasului ,caruia nu i-a placut acest lucru.

Concluzia mea este urmatorea: Fiecare din noi poate sa-si organizeze viata duhovniceasca asa cum doreste,cum simte,deci sa se impartaseasca mai des sau mai rar.Eu am simtit ca astfel pot progresa ,impartasindu-ma des.Asta inseamna si o responsabilizare a vietii,pe care insa o faci din mers.Adica: sporesti numarul rugaciunilor,incepi sa mananci mai atent,sa postesti mai mult,incepi sa eviti televizorul si alte lucruri neduhovnicesti,,etc

Parerea mea este ca impartasania luata des te poate responsabiliza si te poate aduce mai aproape de Hristos,te poate inflacara iti poate schimba viata.Ar fi mai multe de spus,insa ,ma opresc aici.

Cam asa vad si eu lucrurile..