filioque

[AndruscaCIM]

Papa Ioan VIII: Pentru aceasta noi credem că nu trebuie a sili pe nimenea să părăsească acest adaos făcut la Crez, ci că trebuie a lucra cu cumpătare şi întelepciune, îndemnând putin câte putin a se părăsi de această hulire (blasfemie). Despre cei ce o propovaduiesc, tot Papa Ioan VIII: Noi declarăm că partea lor este cea a lui Iuda, pentru că au lucrat ca şi el, fiindcă dacă ei nu dau mortii însuşi trupul Domnului, totuşi sfâşie pe credincioşii lui Dumnezeu, care sânt mădularele Domnului, prin mijlocirea schismei, dându-i pe ei ca şi pe dânşii mortii veşnice, după cum a făcut nevrednicul ucenic.

De asemenea si Papa Leon al III lea s-a opus acestui adaos, pastrand Credinta Ortodoxa...lucru pe care Biserica Catolica din nefericire nu il voia.

Acestea fiind spuse Biserica Catolica a fost inselata foarte urat, despartindu-se de Biserica Universala...in care nu exista nici adaos, nici primat papal (introdus de Papi pe la 1400 abia), si nici infailibilitate papala.

[doctor_faustus]

We profess faithfully and devotedly that the holy Spirit proceeds eternally from the Father and the Son, not as from two principles, but as from one principle; not by two spirations, but by one single spiration. This the holy Roman church, mother and mistress of all the faithful, has till now professed, preached and taught; this she firmly holds, preaches, professes and teaches; this is the unchangeable and true belief of the orthodox fathers and doctors, Latin and Greek alike. But because some, on account of ignorance of the said indisputable truth, have fallen into various errors, we, wishing to close the way to such errors, with the approval of the sacred council, condemn and reprove all who presume to deny that the holy Spirit proceeds eternally from the Father and the Son, or rashly to assert that the holy Spirit proceeds from the Father and the Son as from two principles and not as from one.

sursa: http://www.legionofmarytidewater.com/faith/ECUM14.HTM

,,Ma voi multumi sa parcurg istoricul problemei punand lucrurile in context.Filioque priveste o adaugire-clarificare pe care Biserica occidentala(cu mult inaintea schismei din 1054)o opereaza in Crezul adoptat la Sinodul de la Niceea(325).Anume,acolo unde Crezul niceean afirma prucederea Duhului Sfant ,,de la Tatal" la inceput doar o parte a crestinilor occidentali,ulterior,toata Biserica occidentala,mentioneza ca Duhul purcede ,,de la Tatal si de la Fiul/Filioque".

Pneumatologia a starnit enorme discutii teologice neincheiate/nerezolvate/neelucidate rational de nimeni pina astazi.Avem de-a face,probabil,cu elementul cel mai putin rationalizabil din panoplia dogmatica a crestinismului.Ajunge sa amintesc aici faptul ca numai in Noul Testament termenul ,,duh"/,,spirit"(gr.pneuma)imbraca patru sensuri:
literal>,,suflu,suflare,vant"(de 3 ori)
antropologic>ca principiu al vietii dar si omul vazut in integralitatea capacitatilor sale duhovnicesti,spirituale(de 47 ori)
demonologic>duh rau(de 38 ori)
teologic>cel mai important si des intalnit,Duhul sau Duhul Sfant,in legatura cu Tatal au cu Fiul(de 275 de ori)
Foarte important:de 18 ori apare formula ,,Duhul lui Dumnezeu";o singura data ,,Duhul Tatalui";de cinci ori Duhul este calificat cristologic.

Introducerea lui Filioque in Crezul/Simbolul Bisericii latine dateza din secolul sec.VI(al treilea Conciliu de la Toledo in 589).Formula a fost reconfirmata la conciliile locale din 633 si 675.Hotarirea a fost adoptata ulterior de Biserica din Galia,sub Carol cel Mare.Biserica romana si-a insusit-o spre 1013.

1.Justificarea istorica si teologica

Introducerea lui Filioque nu a fost un capriciu teologic al Occidentului,ci de la inceput,o necesitate istorica si teologica.Gotii din Spania,increstinati de Ulfila,proclamau in realitate arianismul(multa vreme oficial si in Orient,sub urmasii lui Constantin)erezie care,asa cum bine se stie,pentru a evita confuzia cu politeismul,accentua monarhia Tatalui in cadrul Sfintei Treimi,coborand Fiul pe treapta creaturilor.Adaugarea lui Filioque in cadrul Crezului rostit de comunitatile din Spania a fost,la origine,o incercare de contracarare a arianismului si a modalismului priscillian.Pe de alta parte Filioque reprezinta un punct extrem de important al teologiei trinitare a lui Augustin.Imprumutand de la Hilarie de Poitiers ideea Duhului ca ,,dar al Tatalui si al Fiului" (De Trinitate 2,29) si de la Marius Victorinus(filozof increstinat,traducator al lui Plotin in latina)tema Duhului ca dragoste reciproca a Tatalui si a Fiului(Imne 1,4 si 3,242)Augustin vorbeste despte Tata si fiu ca ,,unic principiu al Duhului Sfant".Pentru teologul latin Tatal este principium non de principio (principiul care nu are nici un principiu)in vreme ce Fiul este principium de principo(principiu care provine dintr-un principiu).Augustin nu amesteca asadar intr-un mod indistinct cele 2 principii,Tatal si Fiul,ci le deosebeste cu subtilitate(De Trinitate 15,17,29;15,26).

Trebuie amintit,in treacat,si influenta neoplatonismului (Plotin citit in traducerea lui Marius Victorinus)asupra conceptiei trinitare ,,democratice" a lui Augustin.Augustin abstractizeaza persoanele Treimii.Acestea nu se mai afla,precum in teologia personalista orientala intr-un raport de ,,forta-iubire"una fata de alta,ci mai degraba intr-unul de ,,echilibru-cunostere".
Totusi,viziunea lui Augustin,desi inovatoare,nu elimina iubirea ca principiu relational intre Persoanele Treimii:asa cum,vice versa,teologii orientali (Vasile cel Mare,Grigore din Nazians)nu elimina factorul ,,cunostere"din ,,mecanismul" inefabil al Sfintei Treimi.

Leon cel Mare(sec.V)isi va insusi formula augustiniana,Filioque,in mod explicit.Teologii greci sustin formula ,,Duhul purcede de la Tatal si se primeste de la Fiul".Maxim Marturisitorul(sec.VI-VII) discuta,cel dintai,deosebirea din formula greaca si cea latina in Scrisoarea catre Marinos.Prin urmare lucrurile se stiau de multa vreme,grecii fiind la curent cu unele inovatii latine,secole bune inainte de 1054,fara a se arata scandalizati.Dimpotriva in Scrisarea citata adineaori,Maxim ii demonstreaza destinatarului sau compatibilitatea lui Filioque cu per Filium,tema care va fi reluat ulterior,in profunzime,de catre Nichifor Blemmydes.Ioan Damaschinul va contesa adaugirea latina insistand pe unicitatea principiului purcederii,care este Tatal.

Chestiunea lui Filioque are si un substrat liturgic.In primele liturghii crestine Crezul nu aparea deloc(de altminteri,pina in 325,nu exista un Crez elaborat si acceptat universal).Pentru prima oara o marturisire de credinta intra in structura liturghiei, in Orient,abia in sec.V.Conciliul al treilea de la Toledo(589)impune ca si in Occident Crezul de la Niceea-Constantinopol sa fie cantat la liturghie.In 807 abatele manastirii de pe Muntele Maslinilor(manastire latina)introduce practica respectiva la Ierusalim.
Crezul,continand si adaugirea Filioque,starneste o disputa cu calugarii greci de la Manastirea Sfantul Sava de pe Muntele Sinai.Disputa ajunge la curtea lui Carol cel Mare.Mai multi teologi ai imparatului scriu tratate in favoarea lui Filioque.Papa Leon III marturiseste Crezul cu Filioque,dar refuza sistematic sa insereze formula in textele liturgice romane.Abia Benedict VIII o va introduce in 1014.Conciliul de la Trento,din sec.XVI,o va confirma.Cu titlu anecdotic trebuie spus ca,daca in 1054,cardinalul Humbert nu i-ar fi acuzat pe greci de suprimarea lui Filioque din Crez,acesti nu s-ar fi dat seama de existenta acestui diferend.Doar atunci Patriarhul Mihail Chelularie realizeaza ca latinii au ,,adaugat" un element la Crezul niceno-constantinopolitan.

Momentul reconcilierii de fost de scurta durata:conciliul de la Florenta din 1439,cu putin inainte de caderea Constantinopolului.La Florenta nu s-a decis eliminarea lui Filioque,ci s-a propus interpretarea sa intr-un sens apropiat de per Filium.Din punct de vedere teologic lucrurile s-au deblocat in 1874-1875,la o conferinta comuna a ortodocsilor rusi si a catolicilor de rit vechi.In 1898 Bolotov(contemporan cu Soloviov)publica o serie de teze cu privire la Filioque. Traducerea franceza a textului german va aparea in revista Istina,in 1972.Dupa teologul rus,formula patriarhului Photius ,,Duhul purcede numai de la Tatal"este o teologumena,iar nu o dogma;iar in teza nr.27 se afirma: ,,Filioque,ca optiune teologica speciala,nu poate constitui un impediment pentru restabilirea comuniunii ecleziale".Tezele lui Bolotov vor fi acceptate ulterior de importanti teologi ortodocsi,precum Bulgakov,Evdokimov,Voronov dar vor fi privite cu suspiciune de Lossky.

2.Cum stau lucrurile in prezent

De o importanta capitala este ,,Clarificarea Vaticanului cu privire la Filioque"din 1995.Textul integral a aparut in L'Osservatore romano,20 septembrie 1995,pp 3-6,in limba engleza.Renuntand la atitudinea de ,,forta"arata in timpul lucrarilor Conciliului de la Florenta,si mergand fara parti pris-uri,la sursele neotestamentare si patristice ale chestiunii,documentul poate fi rezumat grosso modo ca o incercare de explicitare a lui Filioque in sensul traditiei ortodoxe.

Altfel spus,desi Filioque este pastrat ca formula(in realitate,lucru foarte important,Papa Ioan Paul II l-a eliminat in ceremoniile ecumenice)el trebuie inteles nu ca adaugire inovatoare si ca o glosa clrificatoare.Iata unul dintre pasajele cheie ale acestui document:

,,Biserica Catolica recunoste valoarea conciliara,ecumenica,normativa si irevocabila,ca expresie a credintei comune a Bisericii tuturor crestinilor,a Simbolului marturisit,in greaca,la Constantinopol,in 381,de care al Doilea Sinod Ecumenic.Pe temeiul Evangheliei dupa Ioan,15:26,Simbolul marturiseste ca Duhul purcede(ekporeuomenon)de la Tatal.Tatal singur(The Father alone)este principiul fara principiu(arche anarchos)ale celorlalte doua Persoane ale Treimii,unicul izvor(pege)al Fiului si a Duhului Sfant.Prin urmare Duhul Sfant isi are originea(takes his origin)numai in Tatal(ek monou tou Patrou)intr-un chip principal si imediat.Parintii greci si intregul Orient crestin vorbesc in acest sens de ,,monarhia Tatalui"iar traditia din Vest,urmandu-l pe Sfantul Augustin,marturisestela randul ei ca Duhul isi are originea principaliter in Tatal,adica [Tatal]fiind principu(De Trinitate 15,25,47).In acest sens cele doua traditii recunosc ca ,,monarhia Tatalui"implica faptul ca Tatal este cauza(aitia)trinitara unica sau Principiu(principium)atat al Fiului cat si al Sfantului Duh"

Epilog

Imi amintesc replica unui teolog spaniol care mi-a fost pe vremuri profesor la Madrid.Intrebandu-l care este opinia lui despre Filioque,m-a privit tinta ca pe un om cazut atunci din luna si mi-a raspuns cu un umor nimicitor:,,Dragul meu,nu am fost niciodata acolo sus,in sanul Sfintei Treimi,ca sa stiu de unde purcede exact Sfantul Duh".Cu asta cred ca putem trece la chestiunea urmatoare."

(text scris de dl.Cristian Badilita in data de 25 iulie 2008)

[doctor_faustus]

În prealabil postat de Scotsman

2.Cum stau lucrurile in prezent

De o importanta capitala este ,,Clarificarea Vaticanului cu privire la Filioque"din 1995.Textul integral a aparut in L'Osservatore romano,20 septembrie 1995,pp 3-6,in limba engleza.Renuntand la atitudinea de ,,forta"arata in timpul lucrarilor Conciliului de la Florenta,si mergand fara parti pris-uri,la sursele neotestamentare si patristice ale chestiunii,documentul poate fi rezumat grosso modo ca o incercare de explicitare a lui Filioque in sensul traditiei ortodoxe.

Altfel spus,desi Filioque este pastrat ca formula(in realitate,lucru foarte important,Papa Ioan Paul II l-a eliminat in ceremoniile ecumenice)el trebuie inteles nu ca adaugire inovatoare si ca o glosa clrificatoare.Iata unul dintre pasajele cheie ale acestui document:

,,Biserica Catolica recunoste valoarea conciliara,ecumenica,normativa si irevocabila,ca expresie a credintei comune a Bisericii tuturor crestinilor,a Simbolului marturisit,in greaca,la Constantinopol,in 381,de care al Doilea Sinod Ecumenic.Pe temeiul Evangheliei dupa Ioan,15:26,Simbolul marturiseste ca Duhul purcede(ekporeuomenon)de la Tatal.Tatal singur(The Father alone)este principiul fara principiu(arche anarchos)ale celorlalte doua Persoane ale Treimii,unicul izvor(pege)al Fiului si a Duhului Sfant.Prin urmare Duhul Sfant isi are originea(takes his origin)numai in Tatal(ek monou tou Patrou)intr-un chip principal si imediat.Parintii greci si intregul Orient crestin vorbesc in acest sens de ,,monarhia Tatalui"iar traditia din Vest,urmandu-l pe Sfantul Augustin,marturisestela randul ei ca Duhul isi are originea principaliter in Tatal,adica [Tatal]fiind principu(De Trinitate 15,25,47).In acest sens cele doua traditii recunosc ca ,,monarhia Tatalui"implica faptul ca Tatal este cauza(aitia)trinitara unica sau Principiu(principium)atat al Fiului cat si al Sfantului Duh"

(text scris de dl.Cristian Badilita in data de 25 iulie 2008)

Această pretinsă poziţie a lui Papa Ioan Paul II este o exprimare ex-cathedra ?

În prealabil postat de doctor_faustus

Această pretinsă poziţie a lui Papa Ioan Paul II este o exprimare ex-cathedra ?

la faza asta,data fiind calitatea mea confesionala,iti pot oferi,dupa ce am intrat pe niste site-uri de mi-a zbarnait ca o sirena antivirusul,textul in totalitate.Badilita a citat de undeva de pe la mijlocul lui,textul este mai lung.Sper sa-ti raspunda la intrebare ta,mai mult de atat nu te pot ajuta dar mai bine ar fi sa-ti raspunda un catolic.Am zis sa-ti raspund pt ca te-ai referit la postul meu si mi s-a parut nepoliticos sa nu fac un minim efort pentru a incerca sa clarifica solicitarea ta.Asta este tot ce am putut sa fac.Textul il gasesti aici

O zi buna la toata lumea.

[delia31]

În prealabil postat de Scotsman;301923
(text scris de [I

dl[/i].Cristian Badilita in data de 25 iulie 2008)

Draga Scot, daca tot vrei sa ramai impartial, iti recomand si alte opinii pe tema asta decat cea a lui Badilita.
Personal, il apreciez pe Cristian Badilita ca eseist, traducator, om de cultura, erudit sorbonard etc., dar in materie de dogme nu l-as pune pe acelasi calapod cu sfintii parinti.
Banuiesc ca pasajul expus mai sus e din „OrtHodoxie versus ortodoxie”. Nu am citit-o inca dar stiu pozitia lui Badilita referitor la BOR din circul mediatic din blogosfera de acum 2 ani din articolul lui „Cele 12 mirari in cazul Corneanu”
(2008), unde la punctul 9 face trimitere si la filioque.
Nu stiu daca ai citit replica lui Mircea Platon la asta. uite aici:

„Pentru a rămâne în sfera lui filioque, trebuie să mai precizez că, la punctul 9) din textul lui Cristian Bădiliţă, domnia-sa se declară dezgustat de “ignoranţa crasă” a teologilor ortodocşi care îşi dau cu părerea în privinţa lui filioque deşi, scrie dl Bădiliţă: “Nu cunosc o boabă din istoria acestei «erezii» (acceptată fără probleme de Constantinopol până în secolul XI, recitiţi-l pe bizantinul Blemydes, ca să vedeţi «ce părere are» ortodoxia!).”

Mi-e teamă că şi aici dl Bădiliţă greşeşte. În primul rând, filioque nu a fost acceptat “fără probleme” în Bizanţ până în secolul XI. Marea şi definitiva lucrare a lui Fotie despre Mistagogia Sfântului Duh e din secolul IX. Crezul Niceo-Constantinopolitan e din secolul IV. Inserţia adaosului filioque în versiunea latină a Crezului Niceo-Constantinopolitan s-a operat în sinoade apusene locale din secolele VI-VII, fără ecou în Bizanţ, şi a fost transformat în subiect de dispută între Apus şi Răsărit de către franci, în secolul VIII. Aşadar reacţia bizantinilor a fost destul de rapidă după standardele vremii, survenind nu în secolul XI, la vremea schismei, ci în secolul IX.
Apoi, Blemydes nu dă mărturie despre cum accepta Ortodoxia filioque până în secolul XI de vreme ce el a scris în secolul XIII, în contextul complicatelor negocieri politico-teologice între Bizanţ şi Roma care au urmat cuceririi Bizanţului de către cruciaţi în 1204, negocieri în cursul cărora împăraţii bizantini erau dispuşi să facă unele concesii Apusului.
În ciuda a ceea ce pare să sugereze dl Bădiliţă, Blemydes respinge explicit în scrierile sale formula filioque. Pentru Blemydes, ca şi pentru restul Ortodoxiei patristice, Sfântul Duh purcede doar de la Tatăl, fără “cauzalitatea mediană” a Fiului. Toate aceste chestiuni, precum şi înţelesul patristic al formulei per Filium folosite de Blemydes, sunt lămurite în volumul pe care, nu mă îndoiesc, îl avea dl Bădiliţă în minte atunci când ne-a îndemnat să-l citim pe Blemydes: Nicephore Blemydes, Oeuvres Theologiques, Paris, CERF, 2007, vol. I.Sursa http://www.rostonline.org/blog/claud...-la-punct.html


iar la comentarii, retine trimiterea lui Razvan Codrescu la „Canonul Ortodoxiei” realizat de Diacon Ioan I. Ica jr. (Canonul Ortodoxiei este titlul generic al unei serii de cinci volume si care isi propune restituirea integrala a tuturor documentelor constitutive ale identitatii crestine ortodoxe.)
„Păcat că un teolog de talia lui Ioan I. Ică jr, în a cărui densă introducere la recentul corpus "Canonul Ortodoxiei", d-l Bădiliţă ar fi putut afla contra-argumente avizate la majoritatea propriilor elucubraţii, nu-şi foloseşte măcar din cînd în cînd autoritatea şi forţa condeiului pentru a desfiinţa, în numele dreptei cuviinţe creştine, cîteva false mituri intelectuale ce întreţin derute şi tensiuni dizolvante la nivelul elitelor culturale neduse la Biserică..”

parerea mea - in aceeasi idee cu a profesorului lui din Madrid: "Dragul meu,nu am fost niciodata acolo sus, in sanul Sfintei Treimi, ca sa stiu de unde purcede exact Sfantul Duh". Cu asta cred ca putem trece la chestiunea urmatoare."

be blessed

Delia si eu subscriu la parerea profesorului catolic din Madrid.Cu atat mai mult ma pune pe ganduri exacerbarea acestei dispute de-a lungul timpului cand,in esenta,nimeni nu poate spune cu exactitate cum se desfasoara acel raport,exceptand situatia cand vrem sa-l ingramadim pe Cel de Sus in viziunea noastra,mai mult sau mai putin profunda.Cert este ca avem limite,cert este ca sunt multe argumente,nu sunt deloc convins ca aceasta problema a fost ,la origini,mai mult de o strategema istorica pt a calma o situatie sociala exploziva dpdv teologic(Cazul Ulfila).Cumva a erupt,accidental sau nu,la un anumit moment desi este foarte ciudat:

Ambele parti apara o argumentatie care in esenta nu poate detine adevarul total pt ca raporturile din cadrul Sfintei Treimi nu le poate sti nimeni cu exactitate sau mai presus de orice dubiu.Departe de mine intentia de a idealiza o opinie sau alta,pot subscrie intr-o anumita masura dpdv obiectiv dar incerc sa ma feresc(nu reusesc mereu)de caderea subiectiva in a-l absolutiza pe un formator de opinie sau pe altul.Parerea lui,dpdv al eruditiei lui,mi s-a parut interesanta.Daca este contestat,cu atat mai bine>a apus epoca cand toti aveau aceiasi opinie si toata lumea aplauda.Slava Domnului azi avem posibilitatea sa spunem ce credem si sa fim contrazisi pe acesta tema.Posibilitatea de a fi contrazis este un timid semn de libertate.

Banuiesc ca toti(inclusiv Maxim Marturisitorul din cele afirmate mai sus) cei care si-au incrucisat argumentele teologice de-a lungul timpului stiau ca nu pot cunoste tot adevarul cu privire la acesta mare taina.In acest caz o intrebare persista:care a fost utilitatea acestei dispute?

Pozitia Papei,din acel document,pare interesanta.La nivel teologic prelatii,teologii,si tot clerul,s-au contrazis pe acesta tema.Apoi disputa s-a mutat si la nivel laic,unde suporterii uneia dintre cele doua afirmatii au inceput sa se dueleze in argumente intre ei.Toata lumea se dueleza cu toata lumea referitor la un aspect ce tine de esenta Sfintei Treimi.

Noi oamenii ne luptam sa demonstram care dintre noi are dreptate cu privire la modul cum procedeaza Tatal,Fiul si Sfantul Duh in cadrul Sfintei Treimi.Noi oamenii care inca nu ne explicam lucruri mult mai marunte,daca nu cumva chiar banale, ne izbim in dezbateri cu privire la aspecte clar mai presus de puterea umana de intelegere.Insa,vorba unui cronicar medieval norvegian,orice razboi sau disputa are nevoie doar de un motiv,indiferent cat de nebunesc ar fi.

Da Delia.Si eu sunt de acord cu acel profesor spaniol.In caz contrar probabil ma voi muta pe Luna ca sa privesc,pt o imagine de ansamblu,o lume certareata fie si din motive pe care doar Dumnezeu le poate sti in amanunt.Probabil ca si eu cand voi ajunge-n fata Celui de Sus si ma va intreba,,Mai baiete ce ai facut tu cu talantul tau?"eu ii voi raspune mandru nevoie mare,,Doamne,nu am facut nimic dar am stabilit ce faci Tu, Fiul si Sfatul Duh in cadrul Sfintei Treimi".Cred ca ar trebui sa-mi scriu sentinta de pe acum...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de doctor_faustus

Această pretinsă poziţie a lui Papa Ioan Paul II este o exprimare ex-cathedra ?

Nu, nu angajează infailibilitatea papală. Recunoaştem angajarea infailibilităţii papale (sau conciliare) după expresii ca: "părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă", "în numele întregii Biserici, declarăm, hotărâm, definim şi învăţăm că", etc.

Aici avem o clarificare a ceea ce numim "magisteriul ordinar". Adică, sunt lucruri crezute de toţi, în toate timpurile şi de peste tot. Ca regulă generală, Biserica foloseşte formule ale "magisteriului extraordinar" (adică: formulări dogmatice ale papilor şi/sau conciliilor) numai în cazuri extraordinare, aşa cum ar fi vreo panerezie care ar ameninţa Biserica, adică situaţia în care un număr semnificativ de oameni (şi mai ales de episcopi) ajung să creadă altceva decât crede Biserica.

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu, nu angajează infailibilitatea papală. Recunoaştem angajarea infailibilităţii papale (sau conciliare) după expresii ca: "părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă", "în numele întregii Biserici, declarăm, hotărâm, definim şi învăţăm că", etc.

Declaratia Papei Ioan Paul poate nu angajeaza infailibilitatea. In schimb ceea ce s-a intamplat la Sinodul ecumenic din 879-800 angajeaza infailibilitatea in doua moduri.
1. Papa Ioan VIII anuleaza cele doua Sinoade tinute inainte, pe timpul Papei Nicolae I (la care nu au participat rasaritenii) si Sinodul ecumenic din Constantinopol din 869-870, pe timpul Papei Adrian II, la care au participat toti. Hotararile sinoadelor fiind aprobate de cei doi Papi, asta implica infailibilitatea lor.
2. La Sinodul din 879-880 intr-una din sesiuni, a sasea cred, s-a condamnat explicit Filioque, iar delegatii papali au condamnat ei insisi Filioque. In textul final apare condamnarea oricarei adaugiri, cred ca fara a se spune explicit Filioque. Ca Papa Ioan VIII nu numai ca aproba aceasta hotarare, dar si trimite acea scrisoare dura, citata mai sus, catre Constantinopol. Aceasta scrisoare este trimisa dupa ce se intorc delegatii de la Sinod.

Ce face BC legat de acesta mare problema cu privire la doua dintre dogmele sale: Filioque si infailibilitatea? Se face ca uita de sinod si ascunde faptul ca acesta a existat.
Intr-un articol din perioada interbelica (1940) al BRU (Biserica greco-catolica) referitor la Sf. Fotie, e aratat ca cercetatori din acei ani din vest (un ceh si altii) au aratat ca ceea ce spunea BC despre Sf. Fotie era fals. Au arata ca mai existase acest sinod facut uitat de BC, articolul din publicatia BRU spunand ca ceea ce se stia in BC era scaparea unor teologi catolici din sec. XV, XVI, care luasera in considerare doar sinodul din 869-870. Bineinteles ca nu era o scapare, ci o greseala intentionata.
Dar de atunci, din perioada intebelica, se pare ca BC iar a uitat de Sinodul din 879-880. Vedem ca al VIII-lea Sinod ecumenic pe site-urile catolice este dat cel din 869-870, adica cel anulat de Papa Ioan VIII cu ocazia Sinodului din 879-880. Daca ortodocsii pot considera gresit un sinod (cum au fost cele ariene), catolicii nu pot face asta, deoarece daca Papa aproba hotararile unui sinod asta tine de infailibilitate.
Asadar, neputand anula acel Sinod, BC a ales o alta metoda familiara, a sters de tot acel Sinod, ca si cum n-ar fi fost.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de catalin2

Ca Papa Ioan VIII nu numai ca aproba aceasta hotarare, dar si trimite acea scrisoare dura, citata mai sus, catre Constantinopol.

Învăţaţi-ne: dacă în Biserica primară papa şi patriarhul de Constantinopol erau egali, iar papa nu avea jurisdicţie universală, aceasta fiind o inovaţie târzie a papistaşilor avizi de putere, atunci cum de îşi permitea papa Ioan VIII să trimită scrisori dure către Constantinopol ?