Suferinta ne face mai buni sau mai rai?

[Marius22]

În prealabil postat de costel

Sa ne fie clar, atat timp cat omenirea zace in suferinta, Dumnezeu nu se scalda in fericire. Si asta pentru ca ne iubeste.

Frumos spus, Costel. De fapt, acest lucru se vede concret in patimirile Mantuitorului. Dumnezeu-omul, cu toate ca ar fi putut, nu S-a dat la o parte de la gusta suferinta si chiar moartea. Ne-a aratat asumarea crucii, drept cale catre inviere si viata vesnica.

[Rodica50]

Suferinta ar trebui sa ne faca mai buni"Exista locuri ale inimii noastre care inca nu exista si ar trebui sa existe suferinta, ca ele sa existe."Cand ne vine o suferinta, Dumnezeu ne da suficienta intelepciune sa intelegem de ce a venit. Cu rabdare si dragoste de Dumnezeu, suferinta se transforma in bucurie... devenim mai bogati spiritual, ii intelegem mult mai bine pe cei din jur... dar nu trbuie sa ne lasam rapusi, sa vedem castigul dobandit prin suferinta - apropierea totala de Dumnezeu, increderea totala in Dumnezeu. In suferinta ta ia-L tovaras de drum pe Dumnezeu si pe sfinti. Rabdarea intotdeauna va fi rasplatita.Din suferinta, daca stii sa o induri, iesi mai puternic, mai credincios, mai intelegator...si nu uiti de Dumnezeu. Te pot parasi prietenii, casnicii tai, colegii de serviciu, cei carora le-ai facut bine, dar important e sa nu fii parasit de Dumnezeu. Aparent poti crede ca te-a parasit, dar nu, El vegheaza, iar ajutorul intotdeauna vine tot prin oameni pe care Dumnezeu ii alege sa te ajute. Aveti nadejde, si merge-ti cu incredere mai departe... Vezi Iov...

În prealabil postat de Rodica50

Suferinta ar trebui sa ne faca mai buni"Exista locuri ale inimii noastre care inca nu exista si ar trebui sa existe suferinta, ca ele sa existe."Cand ne vine o suferinta, Dumnezeu ne da suficienta intelepciune sa intelegem de ce a venit. Cu rabdare si dragoste de Dumnezeu, suferinta se transforma in bucurie... devenim mai bogati spiritual, ii intelegem mult mai bine pe cei din jur... dar nu trbuie sa ne lasam rapusi, sa vedem castigul dobandit prin suferinta - apropierea totala de Dumnezeu, increderea totala in Dumnezeu. In suferinta ta ia-L tovaras de drum pe Dumnezeu si pe sfinti. Rabdarea intotdeauna va fi rasplatita.Din suferinta, daca stii sa o induri, iesi mai puternic, mai credincios, mai intelegator...si nu uiti de Dumnezeu. Te pot parasi prietenii, casnicii tai, colegii de serviciu, cei carora le-ai facut bine, dar important e sa nu fii parasit de Dumnezeu. Aparent poti crede ca te-a parasit, dar nu, El vegheaza, iar ajutorul intotdeauna vine tot prin oameni pe care Dumnezeu ii alege sa te ajute. Aveti nadejde, si merge-ti cu incredere mai departe... Vezi Iov...

Foarte frumos dar şi foarte adevărat,mai ales că astăzi ete ziua Sfântului şi dreptului Iov!

[eodor nastasa]

Mai tari.

În prealabil postat de Marius22

Exista foarte multe modalitati de raportare la realitatea suferintei si a mortii. Doua mi-au atras atentia. Unii vad moartea doar ca pe o cale de a pune capat suferintei din aceasta lume, pierzand din vedere ca suferinta nu sfarseste intotdeauna odata cu moartea.

Pentru altii, suferinta este pierderea Duhului Sfant prin pacat, iar moartea doar o trecere, o cale ce prilejuieste impartasirea si mai deplina cu Hristos. Acestia nu uita niciodata ca Hristos a suferit moarte pe cruce, pentru ca vesnicia la care sunt chemati, sa nu fie una a suferintei.

As mai adauga doar un citat pe care nu l-am putut uita niciodata>Evrei 6:6(la mine>KJV)

Mereu cand ma gindesc ca il rastignim pe Hristos de fiecare data cand pacatuim imi vine in minte povestea asta:

,,Se spune ca la marginea unui sat,statea Insusi Mantuitorul rastignit pe cruce.Oamenii veneau mereu la capatul satului pt. a-i cere Domnului sa le implineasca dorintele pe care ei le aveau.Si astfel vin oameni in fiecare zi si spun: Doamne Iisuse,te rog ajuta-ma, sa imi gasesc un loc de munca mai bun, ajuta-ma Iisuse sa ma casatoresc cu un baiat harnic, da-mi Doamne o masina mai buna, o casa mai frumoasa...si tot felul de cereri.
Mantuitorul, era istovit de greutatile care i le provoca crucea, era aproape sfarsit de atata durere, insa nimeni nu venea macar cu o cana de apa,o bucatica de mancare,un gand bun,sau orice simplu gest care sa-I aline durerile.Era parasit de toti,era singur acolo rastignit pe o cruce la marginea satului, nimeni nu era interesat sa-L viziteze, ci doar atunci cand aveau trebuinta de ceva.
Iar El,mereu cu dragoste ii privea, si le zambea, si le implinea toate dorintele lor.Dar ei,in bucuria lor,fugeau grabiti spre casa, uitand si sa-I multumeasca.Mantuitorull astepta,si mereu astepta ca sa vina cineva sa Il dea jos de pe cruce, si sa-L primeasca in casa lor.Insa nimeni nu se gasea.Mantuitorul,sleit de puteri,plin de rani si sange,aproape de moarte, cu o ultima suflare ii roaga sa-L dea jos de pe cruce,si sa-L primeasca in casa lor pt. a le aduce o mare bucurie: viata vesnica.
Oamenii mai cu o jumatate de gura se hotarasc intr-un final sa-L elibereze.Mantuitorul,cu lacrimi in ochi si indurerat,si ii roaga pe oamenii de fata daca Il primesc in casele lor.Oamenii refuzand,ii spun Mantuitorului:
Vezi Tu Doamne,noi nu putem sa Te primim in casele noastre,dar ce-ar fi sa vii Tu din nou, ca Sa te rastignim pe cruce?
Iisus vazand dorinta arzatoare a oamenilor, cu lacrimi de sange se pleaca supus,si cu toata dragostea accepta sa fie din nou rastignit de catre cei pe care El ii iubeste atat de mult.Si astfel merge din nou sa se rastigneasca, indurand din nou acele groaznice suferinte, rabdand din nou loviturile ciocanelor care Ii strapung mana si picioarele cu piroane.Si astfel Mantuitorul, moare din nou, singur si uitat de noi, fiind rastignit de acei carora le facuse atata bine...

Daca povestea pe care am citat-o deranjeaza pe cineva,din orice motiv..sa ma scuze pt ca am postat-o.

[Rodica50]

Nu, nu deranjeaza, dar zic si eu , asa, cine ne opreste sa vizitam un suferind, sa imbracam un sarman, sa dam din bucata noastra de paine calui ce nu are, un sfat bun ce ne costa, a fi amabil e greu...sa oferim adapost celui ce nu are... E drept ca in egoismul nostru la care tot mai mult suntem siliti sa apelam pentru a ne pastra locul de munca,lasitatea cu care nu ajutam pe cel cazut, mandria care ne incearca la orice pas... il rastignim pe Hristos. Binele din noi trebuie sa plece pentru a avea bine... si cum spunea Steindhart: Fii boier! Ce te costa fii amabil?

[costel]

Astazi am citit un articol despre parintele Constantin Voicescu. Era inchis si urma sa treaca prin asa zisa "reeducare" de la Pitesti. Scapa de aceasta "reeducare", pentru ca i s-a descoperit un TBC osos la genunchi si a fost trimis la inchisoarea de la Targu Ocna. Pentru asta ajunge sa spuna: "Nu stii de ce mare pacoste te scapa Dumnezeu, care iti da o incercare, cum a fost la mine boala... Nu trebuie sa cartim niciodata, ca nu stim daca nu cumva se poate si mai rau."

[Samy02]

Suferinta m-a schimbat …..atunci pe moment cand a napustit asupra mea , am fost rea , cu mine , cu cei din jur. Cu timpul am inteles de ce sufar si am inceput sa-l chem pe Dumnezeu , sa-mi ajute , caci singura ,nu pot, e greu, prin rugaciune am inceput sa ma ridic si sper ca intr-o zi sa fiu din nou om vertical …..si sa invat sa raman asa …..

[o_tzaranca]

Prin suferinta,plangand...atunci simti mangaierea lui Dumnezeu.

[sophia]

@Rodica - da, Dumnezeu poate trimete oameni buni sa te ajute. Dar pe cei care-ti fac rau de ce ii trimite la tine? Cumva as spune ca te ajuta, dar te si chinuie. Si nu inteleg de ce...
Si de ce nu ia Dumnezeu raul din noi si din lume?
Se pare ca noi nu reusim ca oameni sa intelegem Voia si deciziile sale.
Mai zilele trecute era aici pe site o pilda f.buna.
Un frate se dusese la un staret sau un avva, nu mai stiu si se plangea ca el face de toate si totusi....ca el a postit tot timpul sever, ca se duce la biserica, citeste Biblia tot timpul. Da, dar nu facea altceva ce trebuia...
Poate ca ii lipsea iubirea de om, implicare umana, sociala, sau altceva. Oricum nu era suficient numai ceea ce facea. Sau nu asta vroia Dumnezeu de la el de fapt.
Nu stiu. Nu stiu decat ca este mult rau si multa suferinta pe lumea asta.
Si mai stiu/simt eu ca: din durere si suferinta nu se poate naste decat tot asta, iar din bucurie, seninatate si voie buna, tot bucurie.
Problema este cum sa trecem din suferinta in bucurie. Si poate ca tot drumul de mijloc este solutia. Dar care este acesta.

@ Scotianul - trista povestea citata. O concluzie ar fi exact ce spuneam mai sus: cu cat esti mai bun si ingaduitor si te lasi altora, cu atat suferi mai mult si esti batjocorit si asuprit de ei. Daca i-ar fi mustrat, daca le-ar fi explicat si i-ar fi invatat, daca pleca si nu-i mai ajuta...Nu stiu, poate ca ar fi existat solutii mai bune sa-i schimbe pe oamenii aceia.
Oamnii nu l-au inteles pur si simplu. Asa cum nu au inteles cand L-au dat pe El in locul lui Barabas.
Si exista si oameni buni care l-ar lua in casa lor pe Iisus suferind si ranit si poate ca o si fac, dar daca nu stiu ce sa faca dupa ce pleaca El? Sau poate ca stiu si fac bine, dar ce sa faca ei cu restul oamenilor (care le fac rau si lor)?
Vad ca este greu de priceput ca de multe ori te intelegi bine cu El si este in casa ta si in sufletul tau. Dar ce faci cu oamenii de pe pamant? Unii sunt buni, dar altii...calca in picioare sufletul tau, cu tot cu El inauntru.