Papalitatea

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Nu, Biserica Ortodoxa nu are asemenea porniri, in timp ce Biserica Catolica, dar si cea Protestanta...da, si ohoooo cate am citit, din marturiile celor din generatiile respective, sau dupa...care inca erau socati de acea perioadam la un secol dinstanta, luand-o razna!!!

În acest caz, înseamnă că e timpul să începeţi să vă documentaţi şi asupra crimelor săvârşite de Biserica Ortodoxă. Ca să nu vă obosiţi citind prea mult, ori ca să nu spuneţi că sunt surse viciate venind dinspre catolici, începeţi prin a întreba orice lipovean credincios ortodox cum se face că lipovenii sunt prezenţi în România.

După aceasta, cercetaţi din porunca cui i s-a smuls limba Sf Maxim Confesorul şi dacă nu cumva Biserica Bizanţului, prin cea mai înaltă voce a sa, nu are vreun amestec în asta. Mai verificaţi şi cine l-a prigonit pe Sf Atanasie şi pe alţi sfinţi mărturisitori.

Acuma, despre scuze: scuzele pe care papa şi episcopii săi le-au exprimat nu se referă la existenţa Inchiziţiei, ori a altui segment al Bisericii lui Cristos, ci la derapajele cărora le-au căzut victime, uneori, oameni nevinovaţi. Dacă Biserica este ferită de eroare în materie de credinţă (este infailibilă), asta nu înseamnă că tribunalele alcătuite din oamenii ei sunt ferite de erori. În istoria multiseculară a tribunalelor ecleziale, desigur că au fost erori, cea mai gravă şi mai cunoscută fiind aceea care a dus la considerarea Ioanei d'Arc ca vrăjitoare. Cu toate aceste derapaje, excese şi erori, aceste tribunale au (re)introdus DREPTUL la un nivel nemaiatins din vremea Republicii Romane şi rareori atins în sălile de judecată de azi. Cei care erau însărcinaţi de Biserică se se ocupe cu rechizitoriile în materie de crime împotriva lui Dumnezeu au lăsat multe lăzi de mărturii, de probe, care azi sunt documente şi în baza cărora un proces ca cel al Ioanei d'Arc a putut fi rejudecat. Departe de a domni arbitrariul şi bunul plac, în tribunalele acelea domnea, ca regulă generală, grija pentru amănunt, pentru împrejurările în care au avut loc eventuale crime, pentru probarea lor. Clemenţa Inchiziţiei mergea până acolo încât abjurarea de erezie sau promisiunea scrisă şi depusă sub jurământ de a nu mai practica metode interzise în caz de vrăji ducea la eliberarea vinovatului. În care din tribunalele penale de azi mai putem întâlni un asemenea lucru ?

Despre execuţii şi arderi pe rug: Biserica nu a executat şi nu a ars pe rug pe NIMENI. Ea dădea verdicte în termeni de "vinovat" sau "nevinovat" în raport cu anumite acuzaţii ale Statului în materie de credinţă şi viaţă creştină, nimeni altcineva decât Biserica neavând competenţă în asemenea materii. Dozarea pedepsei şi eventuala execuţie acolo unde legea Cetăţii prevedea aceasta revenea statului. Nu Biserica, ci Statul a ars pe rug pe capii templierilor: de faţă a fost Regele, ca reprezentant al justiţiei temporale şi ca Spadă a Bisericii.

Acuma, despre pedeapsa capitală: Biserica nu s-a opus NICIODATĂ din principiu pedepsei cu moartea. Valabil şi pentru Biserica Ortodoxă. E foarte adevărat că astăzi, când există alte moduri ale coerciţiei (tot mai perfecţionate) este de discutat dacă mai are sau nu vreun rost pedeapsa cu moartea. Dar, în trecut, nimeni nu a afirmat că ar fi ceva intrinsec rău ori necreştin, cel puţin eu nu am întâlnit asemenea aiureală nici la autorii antici, nici la Sfinţii Părinţi Apuseni sau Răsăriteni şi în nici o declaraţie magisterială a Bisericii dinainte sau de după felurite schisme.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

În acest caz, înseamnă că e timpul să începeţi să vă documentaţi şi asupra crimelor săvârşite de Biserica Ortodoxă. Ca să nu vă obosiţi citind prea mult, ori ca să nu spuneţi că sunt surse viciate venind dinspre catolici, începeţi prin a întreba orice lipovean credincios ortodox cum se face că lipovenii sunt prezenţi în România.

După aceasta, cercetaţi din porunca cui i s-a smuls limba Sf Maxim Confesorul şi dacă nu cumva Biserica Bizanţului, prin cea mai înaltă voce a sa, nu are vreun amestec în asta. Mai verificaţi şi cine l-a prigonit pe Sf Atanasie şi pe alţi sfinţi mărturisitori.

Deci vorbiti despre amploarea Inchizitiei, nu?

Caut cum sa nu!...m-a mai pus un NP sa caut sa vad cum pe teritoriul Romaniei era in flaore Inchizitia, ca sa aflu ca oamenii/pacatosii erau judecati de catre BC in fata Catedralei din Cluj, si normal..omorati, dar tot nu am inteles ce legatura avea asta cu Biserica Ortodoxa!

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Acuma, despre scuze: scuzele pe care papa şi episcopii săi le-au exprimat nu se referă la existenţa Inchiziţiei, ori a altui segment al Bisericii lui Cristos, ci la derapajele cărora le-au căzut victime, uneori, oameni nevinovaţi. Dacă Biserica este ferită de eroare în materie de credinţă (este infailibilă), asta nu înseamnă că tribunalele alcătuite din oamenii ei sunt ferite de erori. În istoria multiseculară a tribunalelor ecleziale, desigur că au fost erori, cea mai gravă şi mai cunoscută fiind aceea care a dus la considerarea Ioanei d'Arc ca vrăjitoare. Cu toate aceste derapaje, excese şi erori, aceste tribunale au (re)introdus DREPTUL la un nivel nemaiatins din vremea Republicii Romane şi rareori atins în sălile de judecată de azi. Cei care erau însărcinaţi de Biserică se se ocupe cu rechizitoriile în materie de crime împotriva lui Dumnezeu au lăsat multe lăzi de mărturii, de probe, care azi sunt documente şi în baza cărora un proces ca cel al Ioanei d'Arc a putut fi rejudecat. Departe de a domni arbitrariul, în tribunalele acelea domnea, ca regulă generală, grija pentru amănunt, pentru împrejurările în care au avut loc eventuale crime, pentru probarea lor. Clemenţa Inchiziţiei mergea până acolo încât abjurarea de erezie sau promisiunea scrisă şi depusă sub jurământ de a nu mai practica metode interzise în caz de vrăji ducea la eliberarea vinovatului. În care din tribunalele penale de azi mai putem întâlni un asemenea lucru ?

Aveti bunavointa sa imi explicati totusi cum sta treaba asta cu infailibilitatea Bisericii Catolice, ca nu inteleg nimic...eu vad ca e failibila toata ziua, dar in fine...stiu ca sunt ciudata, dar asta spune Istoria!

Deci a facut erori Biserica Catolica, sau e infailibila?

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Despre execuţii şi arderi pe rug: Biserica nu a executat şi nu a ars pe rug pe NIMENI. Ea dădea verdicte în termeni de "vinovat" sau "nevinovat" în raport cu anumite acuzaţii ale Statului în materie de credinţă şi viaţă creştină, nimeni altcineva decât Biserica neavând competenţă în asemenea materii. Dozarea pedepsei şi eventuala execuţie acolo unde legea Cetăţii prevedea aceasta revenea statului. Nu Biserica, ci Statul a ars pe rug pe capii templierilor: de faţă a fost Regele, ca reprezentant al justiţiei temporale şi ca Spadă a Bisericii.

Dar Biserica ce treaba avea, cum adica dadea verdictul...stiind ce va face statul? Era chinuita, tarata la tribunalele alea, sau cum...va rog clarificati-mi aceste nelamuriri?

Cum vine asta, ca o Biserica sa participe la judecarea unor oameni...stiind ca vor fi omorati?

Cum e posibil sa fi fost partasa Biserica lui Hristos la asemenea orori, ca si cum nu ar fi facut parte? Nu privea, nu era de acord, suferea, sau ea intretinea "focul" arzator de eretici cumva?

De ce nu ii vedea pe toti ca nevinovati, de ce nu ii apar, ce facea ea acolo...si de ce nu incerca sa ii intoarca la Dumnezeu, sa le fie alaturi, sa ii tina pe langa Biserica?

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Acuma, despre pedeapsa capitală: Biserica nu s-a opus NICIODATĂ din principiu pedepsei cu moartea. Valabil şi pentru Biserica Ortodoxă. E foarte adevărat că astăzi, când există alte moduri ale coerciţiei (tot mai perfecţionate) este de discutat dacă mai are sau nu vreun rost pedeapsa cu moartea. Dar, în trecut, nimeni nu a afirmat că ar fi ceva intrinsec necreştin, cel puţin eu nu am întâlnit asemenea aiureală nici la autorii antici, nici la Sfinţii Părinţi Apuseni sau Răsăriteni şi în nici o declaraţie magisterială a Bisericii dinainte sau de după felurite schisme.

Dumneavoastra sunteti de acord cu pedeapsa cu moartea, nu mai tot imi spuneti de BC, ca ma innebuniti cu imaginea asta de vis, de inocenta, si infailibilitate ( dupa care adaugati ca a gresit cand a condamnat-o pe Joanna D'Arc..probabil tocmai pentru faptul ca era infailibila, si era foarte atenta la amanunte, avand lazi intregi de marturii...chiar nu pot sa inteleg nimic!!).

Deci sunteti de acord cu pedeapsa cu moartea, cu uciderea cu pietre...va doare sufletul, sau spuneti ca e ceva pozitiv, ceva ce mentine echilibrul, si ajuta la pastrarea ordinii, asigurand progresul?

Mantuitorul ce a facut cand statul/comunitatea voia sa o ucida cu pietre pe desfranata, a spus " Vinovat!" faceti ce aveti de gand, nu mai stati cu pietrele degeaba in maini...sau a aparat-o de intentiile bine stiute, care atentau la viata ei?

Ce atitudine are Biserica lui Hristos, da verdicte stiind ce urmeaza sa se intampla in urma verdictul dat de ea..sau se abtine de la astfel de atitudini, fiind preocupata de intoarcerea pacatosului/ilor, si de viata lui/lor?

De fata nu era prezent nici un reprezentant al clerului catolic? Plecau dupa ce spuneau vinvat...spalandu-se cu "sapun"?

De ce nu proceda asa statul in timpul Sinoadelor Ecumenice, sa se dea verdictul "vinovat"...si hop grill-ul pregatit?

[AndruscaCIM]

P.S. Totusi ati afirmat ca e regretabil faptul ca nu mai exista Inchizitia astazi!!Pai de ce nu exista daca a facut atata bine, si a creeat atata echilibru?

Imi puteti explica cum puteti macar face aceasta afirmatie, cand tot dumneavoastra afirmati foarte nonsalant ca s-au produs multe devieri, exagerari, erori...deci cum adica ar fi bine sa mai existe si astazi, ca sa ce mai exact?

Pana la urma puteti face o balanta obiectiva, in urma careia sa afirmati din nou...ca ar fi bine sa existe si astazi, niste erori, devieri, exagerari( poate innoite, mai originale, si chiar si mai odioase)?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Aveti bunavointa sa imi explicati totusi cum sta treaba asta cu infailibilitatea Bisericii Catolice, ca nu inteleg nimic...eu vad ca e failibila toata ziua, dar in fine...stiu ca sunt ciudata, dar asta spune Istoria!

Deci a facut erori Biserica Catolica, sau e infailibila?

Eu am bunăvoinţă. Dumneavoastră aveţi cu adevărat bunăvoinţă spre a înţelege ?
Ca să lămurim cum e cu infailibilitatea Bisericii: Biserica este infalibilă (=ferită de greşeală) atunci când se pronunţă aspura unui adevăr din sfera credinţei sau moralei.

Deci, când Biserica spune (în formulare oficială) că Dumnezeu constă din trei persoane şi o singură voinţă, înseamnă că aşa stau lucrurile. Când Biserica spune că eutanasia este un păcat grav, înseamnă că aşa stau lucrurile. Pur şi simplu, nu pot sta altfel, deoarece Spiritul Sfânt ca un scut fereşte Biserica de erori de această categorie.

Dimpotrivă, Biserica NU este infailibilă atunci când se pronunţă în alte aspecte, de exemplu: cum va fi vremea la munte, dacă a fluierat cutărică în biserică sau nu a fluierat etc. Veţi face imediat deosebirea cu ajutorul următorului

TEST

Dacă textele de mai jos ar fi formulări oficiale ale Bisericii, care dintre ele este infailibilă şi care nu este ?

1. Sufletul oamenilor este nemuritor.

2. Suprafaţa cercului este produsul dintre constanta "pi" şi pătratul razei acelui cerc.

3. Avortul duce la căderea sufletului din starea de graţie.

Dacă aţi răspuns corect, să creştem acum puţin gradul de complexitate al întrebărilor:

4. Cu o săptămână în urmă, în timp ce era noapte fără lună, ciobanul Ion Arculescu, fecior din Orleanca, a suflat în lumânare alcătuită cu fitil din păr de ţap negru şi a spus formula: "Buhuhu la zodie, buhuhu în rodie".

5. Oricine ar sufla în lumânare alcătuită cu fitil din păr de ţap negru şi ar spune formula: "Buhuhu la zodie, buhuhu în rodie" se face vinovat de păcatul grav al colaborării voite cu adversarul lui Dumnezeu şi al oamenilor.

Acum e mai limpede ?

Dar Biserica ce treaba avea, cum adica dadea verdictul...stiind ce va face statul? Era chinuita, tarata la tribunalele alea, sau cum...va rog clarificati-mi aceste nelamuriri?

Încă o dată: este misiunea Bisericii să dea verdicte în chestiuni de credinţă. Iar ceea ce au făcut statele, adică pedepsirea severă a crimelor grave, a fost un lucru foarte bun. Nu am auzit ca Biserica Ortodoxă (cea catolică în mod sigur nu) să spună că statul nu trebuie să-i pedepsească pe criminali şi să-i apere pe oameni de fărădelegile răilor.

Cum vine asta, ca o Biserica sa participe la judecarea unor oameni...stiind ca vor fi omorati?

Cum e posibil sa fi fost partasa Biserica lui Hristos la asemenea orori, ca si cum nu ar fi facut parte? Nu privea, nu era de acord, suferea, sau ea intretinea "focul" arzator de eretici cumva?

Biserica a participat şi participă frecvent la judecarea oamenilor (de consistoriile eparhiale aţi auzit ?). "Omorârea", adică executarea criminalilor s-a făcut mereu. Însuşi Dumnezeu pedepseşte cu asprime pe cei răi, e plină Biblia de exemple: şi în Vechiul, şi în Noul Testament. Moise cere moartea celor care au îndrăzneala incredibilă să se împreuneze în încăperea unde este Chivotul Legii, ceea ce se şi întâmplă. Petru socoteşte că este absolut normal ca cel care doseşte banii cuveniţi Bisericii să sufere moartea pentru asta, ceea ce se şi întâmplă. După el, intră nevastă-sa, care era părtaşă la ascunderea banilor. Şi ea păţeşte la fel.

Deci, următoarele idei sunt eronate şi se bazează pe viziune modernistă:
-numai Dumnezeu judecă.
Fals. Biserica are autoritate directă de la Dumnezeu de a judeca ceea ce ţine de domeniul ei. Şi Statul Creştin, adică statul legitim, are autoritate delegată de Biserică de a judeca pe cetăţeni şi, dacă se dovedesc autori de crime, de a-i pedepsi după legi şi în interesul general, mergând până la pedeapsa cu moartea dacă este nevoie. Execuţia criminalilor nu este oroare, este un lucru foarte normal. Găsiţi un singur sfânt părinte sau un singur mitropolit ortodox (nemaivorbind de catolici) care să susţină că ar fi o oroare condamnarea criminalilor şi voi striga de pe acoperişuri că statul trebuie să-i elibereze pe hoţi imediat.
-Dumnezeu a pedepsit fărădelegea în Vechiul Testament, dar nu a mai făcut asta în Noul Testament.
Fals. Dar mai e un topic despre asta, să nu duplicăm.

De ce nu ii vedea pe toti ca nevinovati, de ce nu ii apar, ce facea ea acolo...si de ce nu incerca sa ii intoarca la Dumnezeu, sa le fie alaturi, sa ii tina pe langa Biserica?

Foarte simplu: fiindcă nu erau toţi nevinovaţi. Atâta timp cât existau dubii sau atenuante, acestea erau folosite în favoarea nevinovăţiei lor. Chiar şi când nu existau, li se oferea a doua şansă, de a se întoarce la Dumnezeu. În cazurile de sclerocardie, cel mai bun lucru care se mai poate face pentru cel vinovat şi pentru cei mulţi este rugăciunea şi pedeapsirea vinovatului.

Dumneavoastra sunteti de acord cu pedeapsa cu moartea, nu mai tot imi spuneti de BC

Nu am spus că sunt de acord cu pedeapsa cu moartea (în zilele noastre). Dar nu am auzit ca BC să fie din principiu împotriva ei. Dar BO ? Aveţi documente care susţin ideea că BO ar fi, din principiu, împotriva pedepsei cu moartea ? Ceva documente ? Până ce veţi proba existenţa lor, va trebui să considerăm că poţi fi bun catolic (sau bun ortodox) şi în acelaşi timp să susţii necesitatea pedepsei cu moartea.

Deci sunteti de acord cu pedeapsa cu moartea, cu uciderea cu pietre...va doare sufletul, sau spuneti ca e ceva pozitiv, ceva ce mentine echilibrul, si ajuta la pastrarea ordinii, asigurand progresul?

Nu vreau să fiu repetitiv.

Mantuitorul ce a facut cand statul/comunitatea voia sa o ucida cu pietre pe desfranata, a spus " Vinovat!" faceti ce aveti de gand, nu mai stati cu pietrele degeaba in maini...sau a aparat-o de intentiile bine stiute, care atentau la viata ei?

Mântuitorul scria ceva pe nisip. O tradiţie pioasă spune că scria păcatele celor care deja luaseră pietre în mâini. Când rămâne singur cu femeia, Isus spune: "dacă acuzatorii tăi nu te-au condamnat, nici eu nu te condamn" (reproduc din memorie). Nu spune că pedeapsa nu ar fi fost meritată, ci o iartă. Asta sperăm să facă Isus cu toţi păcătoşii, iar pedeapsa temporală este instrument al iertării.

De ce nu proceda asa statul in timpul Sinoadelor Ecumenice, sa se dea verdictul "vinovat"...si hop grill-ul pregatit?

Încă de la primul Sinod Ecumenic, cel de la Niceea, primul împărat creştin a dat o lege prin care erai pedepsit cu moartea nu dacă susţineai erezia arianistă, ci numai dacă nu ai fi predat cu promptitudine scrierile ereticului. Să fi trecut la fapte sfântul întocmai cu apostolii ? Nu ştim, nu s-au păstrat documente. Din păcate, nu avem Arhivele Patriarhiei Ecumenice, aşa cum avem Arhivele Vaticanului. Dar legea a existat, el a dat-o. Sursa: http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Constantine_I

Acuma, în speranţa că v-am putut ajuta în unele dileme, vă anunţ că nu voi mai răspunde la eventuale replici pe aceeaşi idee. Acest răspuns mi-a luat o oră din viaţă, în care poate că aş fi putut să fac ceva mai bun decât să mă las antrenat de focul polemicii. Dacă aveţi şi alte nelămuriri, bazaţi-vă pe preotul catolic din cartier. Cu asta se ocupă, şi o face cu o competenţă superioară amatorismului meu.

În Cristos, Domnul nostru,
M.D.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu am bunăvoinţă. Dumneavoastră aveţi cu adevărat bunăvoinţă spre a înţelege ?
Ca să lămurim cum e cu infailibilitatea Bisericii: Biserica este infalibilă (=ferită de greşeală) atunci când se pronunţă aspura unui adevăr din sfera credinţei sau moralei.

Deci, când Biserica spune (în formulare oficială) că Dumnezeu constă din trei persoane şi o singură voinţă, înseamnă că aşa stau lucrurile. Când Biserica spune că eutanasia este un păcat grav, înseamnă că aşa stau lucrurile. Pur şi simplu, nu pot sta altfel, deoarece Spiritul Sfânt ca un scut fereşte Biserica de erori de această categorie.

Dimpotrivă, Biserica NU este infailibilă atunci când se pronunţă în alte aspecte, de exemplu: cum va fi vremea la munte, dacă a fluierat cutărică în biserică sau nu a fluierat etc. Veţi face imediat deosebirea cu ajutorul următorului

TEST

Dacă textele de mai jos ar fi formulări oficiale ale Bisericii, care dintre ele este infailibilă şi care nu este ?

1. Sufletul oamenilor este nemuritor.

2. Suprafaţa cercului este produsul dintre constanta "pi" şi pătratul razei acelui cerc.

3. Avortul duce la căderea sufletului din starea de graţie.

Dacă aţi răspuns corect, să creştem acum puţin gradul de complexitate al întrebărilor:

4. Cu o săptămână în urmă, în timp ce era noapte fără lună, ciobanul Ion Arculescu, fecior din Orleanca, a suflat în lumânare alcătuită cu fitil din păr de ţap negru şi a spus formula: "Buhuhu la zodie, buhuhu în rodie".

5. Oricine ar sufla în lumânare alcătuită cu fitil din păr de ţap negru şi ar spune formula: "Buhuhu la zodie, buhuhu în rodie" se face vinovat de păcatul grav al colaborării voite cu adversarul lui Dumnezeu şi al oamenilor.

Acum e mai limpede ?



Încă o dată: este misiunea Bisericii să dea verdicte în chestiuni de credinţă. Iar ceea ce au făcut statele, adică pedepsirea severă a crimelor grave, a fost un lucru foarte bun. Nu am auzit ca Biserica Ortodoxă (cea catolică în mod sigur nu) să spună că statul nu trebuie să-i pedepsească pe criminali şi să-i apere pe oameni de fărădelegile răilor.?????


Biserica a participat şi participă frecvent la judecarea oamenilor (de consistoriile eparhiale aţi auzit ?). "Omorârea", adică executarea criminalilor s-a făcut mereu. Însuşi Dumnezeu pedepseşte cu asprime pe cei răi, e plină Biblia de exemple: şi în Vechiul, şi în Noul Testament. Moise cere moartea celor care au îndrăzneala incredibilă să se împreuneze în încăperea unde este Chivotul Legii, ceea ce se şi întâmplă. Petru socoteşte că este absolut normal ca cel care doseşte banii cuveniţi Bisericii să sufere moartea pentru asta, ceea ce se şi întâmplă. După el, intră nevastă-sa, care era părtaşă la ascunderea banilor. Şi ea păţeşte la fel.

Deci, următoarele idei sunt eronate şi se bazează pe viziune modernistă:
-numai Dumnezeu judecă.
Fals. Biserica are autoritate directă de la Dumnezeu de a judeca ceea ce ţine de domeniul ei. Şi Statul Creştin, adică statul legitim, are autoritate delegată de Biserică de a judeca pe cetăţeni şi, dacă se dovedesc autori de crime, de a-i pedepsi după legi şi în interesul general, mergând până la pedeapsa cu moartea dacă este nevoie. Execuţia criminalilor nu este oroare, este un lucru foarte normal. Găsiţi un singur sfânt părinte sau un singur mitropolit ortodox (nemaivorbind de catolici) care să susţină că ar fi o oroare condamnarea criminalilor şi voi striga de pe acoperişuri că statul trebuie să-i elibereze pe hoţi imediat....????
-Dumnezeu a pedepsit fărădelegea în Vechiul Testament, dar nu a mai făcut asta în Noul Testament.
Fals. Dar mai e un topic despre asta, să nu duplicăm.

Foarte simplu: fiindcă nu erau toţi nevinovaţi. Atâta timp cât existau dubii sau atenuante, acestea erau folosite în favoarea nevinovăţiei lor. Chiar şi când nu existau, li se oferea a doua şansă, de a se întoarce la Dumnezeu. În cazurile de sclerocardie, cel mai bun lucru care se mai poate face pentru cel vinovat şi pentru cei mulţi este rugăciunea şi pedeapsirea vinovatului.

Nu am spus că sunt de acord cu pedeapsa cu moartea (în zilele noastre). Dar nu am auzit ca BC să fie din principiu împotriva ei. Dar BO ? Aveţi documente care susţin ideea că BO ar fi, din principiu, împotriva pedepsei cu moartea ? Ceva documente ? Până ce veţi proba existenţa lor, va trebui să considerăm că poţi fi bun catolic (sau bun ortodox) şi în acelaşi timp să susţii necesitatea pedepsei cu moartea.

Mântuitorul scria ceva pe nisip. O tradiţie pioasă spune că scria păcatele celor care deja luaseră pietre în mâini. Când rămâne singur cu femeia, Isus spune: "dacă acuzatorii tăi nu te-au condamnat, nici eu nu te condamn" (reproduc din memorie). Nu spune că pedeapsa nu ar fi fost meritată, ci o iartă. Asta sperăm să facă Isus cu toţi păcătoşii, iar pedeapsa temporală este instrument al iertării.

Încă de la primul Sinod Ecumenic, cel de la Niceea, primul împărat creştin a dat o lege prin care erai pedepsit cu moartea nu dacă susţineai erezia arianistă, ci numai dacă nu ai fi predat cu promptitudine scrierile ereticului. Să fi trecut la fapte sfântul întocmai cu apostolii ? Nu ştim, nu s-au păstrat documente. Din păcate, nu avem Arhivele Patriarhiei Ecumenice, aşa cum avem Arhivele Vaticanului. Dar legea a existat, el a dat-o. Sursa: http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Constantine_I

Acuma, în speranţa că v-am putut ajuta în unele dileme, vă anunţ că nu voi mai răspunde la eventuale replici pe aceeaşi idee. Acest răspuns mi-a luat o oră din viaţă, în care poate că aş fi putut să fac ceva mai bun decât să mă las antrenat de focul polemicii. Dacă aveţi şi alte nelămuriri, bazaţi-vă pe preotul catolic din cartier. Cu asta se ocupă, şi o face cu o competenţă superioară amatorismului meu.

În Cristos, Domnul nostru,
M.D.

Domnule, eu nu am treaba cu opinia Bisericilor in legatura cu pedeapsa moartea, ( dar eu zic mere, dumneavoastra pere...si mai cereti si documente pentru pere inca) ci mie mi se pare deplasat ca Biserica sa condamne la moarte, sau sa dea verdictul" Vinovat"=moarte, deci e totusi altceva...ce nu intelegeti din modul cum pun eu problema, ca nu ma prind?...dar se si vede ca nu puteti raspunde, si o dati in balarii.

.................dezamagitor, pacat de ora risipita aiurea, dand raspunsuri la fel de aiurea!

Doamne ajuta!

[andreicozia]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

-Dumnezeu a pedepsit fărădelegea în Vechiul Testament, dar nu a mai făcut asta în Noul Testament.
Fals. .

Ce treaba are statul laic cu legile lui Dumnezeu in privinta faradelegii?

Nebunia si dementa fanatismului religios la nivel de stat apare cind Biserica preia conducerea de stat si a guvernului.
Doamne Fereste de asa ceva!

,,Un proces inchizitorial nu se rezuma doar la tortura si la executie prin ardere pe rug – pedeapsa clasica pentru erezie.

Primul pas il constituia citirea unui edict in piata publica a oraselor sau satelor in care aveau loc anchetele. Prin acesta erau somati toti cei care practicau pe ascuns iudaismul sa isi recunoasca pacatul in decurs de 40 de zile si sa „se impace cu Domnul”. Cei care marturiseau in acest interval de timp erau absolviti de pacate. In acelasi timp, in secret aveau loc audierile martorilor sau studierea amanuntita a caselor si a oamenilor pentru a depista pe acei reo – criminali. In cazul in care depozitiile erau facute de doi martori, persoana acuzata era adusa in fata unui tribunal. Era nevoie de minim cinci martori pentru ca ereticul sa fie arestat pe loc, iar in cazul in care inchizitorul insusi remarca ceva ciudat, invinuitul era aruncat in temnita dupa bunul plac al preotului.


La trei zile dupa arest, acuzatul primea o vizita din partea unui prelat care ii cerea acestuia sa isi recunoasca pacatul. Daca acesta nega, avea dreptul la alte doua intrevederi la un interval de 10 zile. Era suficient sa recunoasca pentru a fi iertat. In caz contrar urma interogatoriul.

Interrogatorio, asa cum era numit, era de fapt o veritabila ancheta politieneasca dublata de o judecata sumara. Acuzatul avea dreptul la un avocat, iar daca nu isi permitea unul primea un sfatuitor din partea si pe cheltuiala bisericii. Acelasi acuzat era silit sa enumere lista dusmanilor sai personali, sau a persoanelor pe care le banuia ca ar putea depune marturie mincinoasa impotriva sa, incercandu-se astfel evitarea martorilor care ar fi influentat negativ procesul. In acelasi timp, autoritatile inchizitoriale strangeau probe impotriva victimei. Nu exista prezumtia de nevinovatie, iar arestatul era considerat vinovat pana la proba contrarie. Torquemada insusi mentionase in manualul sau de investigare a ereticilor ca tortura putea fi folosita doar in cazul in care probele impuneau acest lucru. Totul suna ca un proces bine elaborat din zilele noastre, cu evidente mici diferente date de conceptiile vremii. Daca ne gandim insa ca simplul fapt de a uita sa aprinzi focul in casa sambata, sau de a te imbraca elegant in aceasta zi, erau probe forte ale unui astfel de caz, rabdarea inchizitorilor nu ne apare decat ca o masca a realelor lor intentii.

Primul pas al torturii era schingiurea cu apa. Daca acuzatul nu isi recunostea pacatele, urma pasul al doilea, acela in care victima, intinsa pe o banca speciala, era legata cu funii de incheieturi si intinsa pana in punctul in care articulatiile era gata sa se dizloce. O nerecunoastere a vinei ducea implicit la pasul trei, acela in care invinuitul era ridicat pe un esafod si intins cu aceleasi funii in pozitie verticala. Tortura se finaliza cu ruperea articulatiilor. Daca nici dupa acest pas victima nu admitea veridicitatea acuzelor, nu ramanea decat executia Stiind aceasta finalitate, multi dintre cei torturati acceptau sa recunoasca o vina care, chiar daca nu exista, i-ar fi scapat de la moarte. Torquemada era insa vigilent si ceruse ca acuzatii sa fie legati la gura, astfel incat sa nu poata rosti niciun cuvant. Doar era evident ca pacatosii urmareau sa scape basma curata. In acest timp insa, acuzatorul continua sa ceara confesiunea salvatoare. Chiar daca era interzis ca victimele sa fie ucise in timpul torturilor, se intampla adeseori ca bietii nefericiti sa isi dea duhul pe mesele inchizitorilor. Atunci, procesul continua cu executia rituala, iar pe rug era asezat cadavrul victimei. Nimeni nu scapa de autoritatea Inchizitiei.

Asa zisilor eretici li se mai acorda o ultima „sansa” pe rug. Acestia puteau sa isi retracteze credinta si sa sarute crucea intinsa de un oficial al autoritatilor locale. Trebuie spus ca preotii, desi dadeau verdictul pedepsei capitale, nu participau la executii. O astfel de „confesiune” atragea mila calailor, iar victima era sugrumata inainte de a fi arsa. Daca invinuitul doar isi retracta credinta dar refuza sa sarute crucea, el era ars cu lemne uscate care sa permita un foc rapid si puternic. Chinurile ar fi durat mai putin. Refuzul de a face ambele lucruri impunea arderea pe un rug format din lemne verzi pentru ca supliciul sa fie cat mai indelungat, iar condamnatii erau obligati sa poarte palarii speciale, asa numitele sambenito, pe care erau desenate flacari, demoni si serpi. Era imaginea iadului care ii astepta cu bratele deschise"

[sherlock_holmes]

În prealabil postat de penticostalulmantuibil

Uite, eu as propune urmatoarea schema: noi ne intoarcem la catolici si catolicii se intorc la voi.

draga penticostalulmintuibil,

...tu chiar esti mintuibil,keep up the good work!

Legat de primatul petrin:

http://www.forumcatolic.cnet.ro/view...7ad664&start=0

...cititi ce scrie luca si romaios,ceilalti sint catolici si nu prezinta interes.

exemplu:

Sfântul Ioan Gură de Aur in "Omilii la Matei" (PSB 23 , pag. 623):
"Şi Eu îţi spun:"Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea". Adică pe credinţa în mărturisirea lui Petru."

"Ceea ce numeşte <<piatră>>, printr-o asemănare de nume, socotesc că nu e nimic altceva decât credinţa neclătinată şi foarte puternică a ucenicului pe care s-a rezemat şi fixat, cu neputinţă de a cădea, Biserica lui Hristos, rămânând nedărâmată de porţile iadului."
(Sf. Chiril al Alexandriei, "Despre Sfânta Treime", PSB 40, pag. 142)

Fer. Augustin
"Nu pe tine, care eşti Petru, ci pe piatra pe care tu ai mărturisit-o, pe piatra pe care ai recunoscut-o zicând: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu, pe acea piatră voi zidi Biserica Mea. Tu te vei zidi pe Mine, nu Eu pe tine. Cei ce voiau a fi zidiţi pe oameni ziceau: Eu sunt al lui Pavel, eu al lui Apollo, eu al lui Chefa, adică al lui Petru; dar cei ce nu voiau a fi zidiţi pe Petru, ci pe Piatră, ziceau: Eu sunt al lui Hristos."

Sf. Ambrozie în "Despre Întrupare"
"Credinţa este temelia Bisericii, căci nu de persoana, ci de credinţa lui Petru s-a zis că porţile iadului nu o vor birui pe ea. Mărturisirea credinţei este cea care a învins iadul."

Sfântul Teofilact în "Tâlcuire la Evanghelia după Matei" (Editura Sophia 1998, pag.99-100):
"Şi Eu zic ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui (Mt. 16,18 ). Domnul îi răsplăteşte lui Petru dându-i lui mare plată, a se zidi Biserica pe mărturisirea lui. Căci, de vreme ce Petru L-a marturisit pe El că este Fiul lui Dumnezeu, această mărturisire va să fie temelia celor ce cred, căci tot omul care vrea să zidească casa credinţei pune ca temelie această mărturisire. Căci oricâte fapte bune am zidi, dacă temelie nu vom avea dreapta mărturisire, şubred vom zidi."
Iar Meletie Pigas, patriarhul Alexandriei, tâlcuieşte astfel aceste cuvinte:
"Nu zice: pe tine, Petru, voi zidi Biserica Mea, ci îi spune: Tu eşti Petru, de la piatra pe care ai marturisit-o. Si pe piatra aceasta voi zidi Biserica Mea. Iar piatra era Hristos, zice dumnezeiescul Pavel ( I Corinteni 10, 4 ) . Deci pe piatra marturisită de Petru zideşte Hristos Biserica, adica pe Sine însuşi. Iar ceea ce zice către unul: Şi iţi voi da cheile împărătiei, trebuie să se înţeleagă pentru toţi. Căci Mântuitorul pe toţi i-a intrebat: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Şi ei răspund: Unii Ilie, iar alţii unul dintre prooroci. Şi iar îi întreabă: Dar voi cine ziceţi că sunt? Deci pe toţi îi întreabă şi pentru toţi răspunde Petru, făcându-se gura a tuturor: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi pentru toţi, deci, primeşte răspunsul Mântuitorului."


"Vrând a îndrepta în Petru cusurul grăirii împotrivă, Hristos îngăduie ca acest apostol să se lepede... Ascultaţi ce îi zice: <<M-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa>> . El îi grăieşte astfel pentru a-l mişca cu mai multă putere şi a-i arăta că mai grea va fi căderea sa decât a celorlalţi, şi că va avea nevoie de un mai mare ajutor. Căci era în aceasta un îndoit păcat: al grăirii împotrivă şi al înălţării mai presus de ceilalţi ucenici. Era chiar şi un al treilea, mai grav, acela de a se bizui cu totul pe propriile puteri. Pentru a vindeca pe Petru, Mântuitorul îl lasă să cadă şi, punând de o parte pe ceilalţi ucenici, îi zice: << Simone, Simone, iată Satana v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu>>;, adica să vă tulbure, să vă ispitească, << dar eu m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta >>. Dacă Satana a cerut să cearnă pe toţi apostolii, pentru ce Domnul nu zice tuturor << M-am rugat pentru voi >>? Au nu pentru cuvântul ce am aratat mai sus? Au nu i-a adresat cuvântul numai lui Petru singur pentru a-l mişca şi a-i arăta că va avea o cădere mai grea decât a celorlalţi? (...) Cum dar a putut Petru să se lepede de Hristos, cu toate că Domnul S-a rugat pentru el? Hristos nu i-a zis: << ca să nu te lepezi de Mine >>, ci: <<ca să nu piară credinţa >>;, ca să nu piară cu totul." (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Matei, Cuvântul 82)

Cuvintele "Paste mieii mei, paste oile mele" ...
„Aceasta nu s-a zis numai apostolilor şi episcopilor, scrie Sf. Gură de Aur, ci şi fiecaruia din noi (preoti), oricât de mic ar fi el, care a fost însărcinat cu purtarea de grijă a turmei“ (Sf. Ioan Gura de Aur, Cuvantul 77 la Sf. Matei).

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Scotianul

,,Un proces inchizitorial nu se rezuma doar la tortura si la executie prin ardere pe rug – pedeapsa clasica pentru erezie.

Primul pas il constituia citirea unui edict in piata publica a oraselor sau satelor in care aveau loc anchetele. Prin acesta erau somati toti cei care practicau pe ascuns iudaismul sa isi recunoasca pacatul in decurs de 40 de zile si sa „se impace cu Domnul”. Cei care marturiseau in acest interval de timp erau absolviti de pacate. In acelasi timp, in secret aveau loc audierile martorilor sau studierea amanuntita a caselor si a oamenilor pentru a depista pe acei reo – criminali. In cazul in care depozitiile erau facute de doi martori, persoana acuzata era adusa in fata unui tribunal. Era nevoie de minim cinci martori pentru ca ereticul sa fie arestat pe loc, iar in cazul in care inchizitorul insusi remarca ceva ciudat, invinuitul era aruncat in temnita dupa bunul plac al preotului.


La trei zile dupa arest, acuzatul primea o vizita din partea unui prelat care ii cerea acestuia sa isi recunoasca pacatul. Daca acesta nega, avea dreptul la alte doua intrevederi la un interval de 10 zile. Era suficient sa recunoasca pentru a fi iertat. In caz contrar urma interogatoriul.

Interrogatorio, asa cum era numit, era de fapt o veritabila ancheta politieneasca dublata de o judecata sumara. Acuzatul avea dreptul la un avocat, iar daca nu isi permitea unul primea un sfatuitor din partea si pe cheltuiala bisericii. Acelasi acuzat era silit sa enumere lista dusmanilor sai personali, sau a persoanelor pe care le banuia ca ar putea depune marturie mincinoasa impotriva sa, incercandu-se astfel evitarea martorilor care ar fi influentat negativ procesul. In acelasi timp, autoritatile inchizitoriale strangeau probe impotriva victimei. Nu exista prezumtia de nevinovatie, iar arestatul era considerat vinovat pana la proba contrarie. Torquemada insusi mentionase in manualul sau de investigare a ereticilor ca tortura putea fi folosita doar in cazul in care probele impuneau acest lucru. Totul suna ca un proces bine elaborat din zilele noastre, cu evidente mici diferente date de conceptiile vremii. Daca ne gandim insa ca simplul fapt de a uita sa aprinzi focul in casa sambata, sau de a te imbraca elegant in aceasta zi, erau probe forte ale unui astfel de caz, rabdarea inchizitorilor nu ne apare decat ca o masca a realelor lor intentii.

Primul pas al torturii era schingiurea cu apa. Daca acuzatul nu isi recunostea pacatele, urma pasul al doilea, acela in care victima, intinsa pe o banca speciala, era legata cu funii de incheieturi si intinsa pana in punctul in care articulatiile era gata sa se dizloce. O nerecunoastere a vinei ducea implicit la pasul trei, acela in care invinuitul era ridicat pe un esafod si intins cu aceleasi funii in pozitie verticala. Tortura se finaliza cu ruperea articulatiilor. Daca nici dupa acest pas victima nu admitea veridicitatea acuzelor, nu ramanea decat executia Stiind aceasta finalitate, multi dintre cei torturati acceptau sa recunoasca o vina care, chiar daca nu exista, i-ar fi scapat de la moarte. Torquemada era insa vigilent si ceruse ca acuzatii sa fie legati la gura, astfel incat sa nu poata rosti niciun cuvant. Doar era evident ca pacatosii urmareau sa scape basma curata. In acest timp insa, acuzatorul continua sa ceara confesiunea salvatoare. Chiar daca era interzis ca victimele sa fie ucise in timpul torturilor, se intampla adeseori ca bietii nefericiti sa isi dea duhul pe mesele inchizitorilor. Atunci, procesul continua cu executia rituala, iar pe rug era asezat cadavrul victimei. Nimeni nu scapa de autoritatea Inchizitiei.

Asa zisilor eretici li se mai acorda o ultima „sansa” pe rug. Acestia puteau sa isi retracteze credinta si sa sarute crucea intinsa de un oficial al autoritatilor locale. Trebuie spus ca preotii, desi dadeau verdictul pedepsei capitale, nu participau la executii. O astfel de „confesiune” atragea mila calailor, iar victima era sugrumata inainte de a fi arsa. Daca invinuitul doar isi retracta credinta dar refuza sa sarute crucea, el era ars cu lemne uscate care sa permita un foc rapid si puternic. Chinurile ar fi durat mai putin. Refuzul de a face ambele lucruri impunea arderea pe un rug format din lemne verzi pentru ca supliciul sa fie cat mai indelungat, iar condamnatii erau obligati sa poarte palarii speciale, asa numitele sambenito, pe care erau desenate flacari, demoni si serpi. Era imaginea iadului care ii astepta cu bratele deschise"

Infiorator......... of of of

[maria-luisa]

În prealabil postat de Scotianul

a fost o actiune criminala,planificata si executata cu sadism de niste psihopati.Un masacru caruia i-au cazut victime la gramada in cadrul unor pseudo procese.

Unde a predicat Isus Hristos vreodata asa ceva?

Au ajuns crima si teroare drept argumente pentru combaterea unor credinte diferite?Asta este nebunie curata.In nebunia lor ,,purificatoare"au ajuns sa gaseasca si scuze pentr o actiune UCIGASA.Au fost omorati oameni in numele Credintei.Asta este dreptate?Asa convingi oamenii sa vina in Credinta?Ucigand pe toti cei care nu sunt de acord?Ar trebui sa regretam ca nu avem asa ceva?Control psihiatric de urgenta...

Te-ai intrebat cati oameni au fost convertiti la crestinism in felul acesta? Este ingrozitor si dureros. Dumnezeul cel Viu si Adevarat a fost in aceste fapte?