Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

CE FACI DACĂ NU AI CAP? - PĂRINTELE CALISTRAT
https://youtu.be/Bdud5EQnprM

[cristiboss56]

CE AR TREBUI SĂ FACEM SĂ NE BUCURĂM?
https://youtu.be/rM-8oeVVqpQ

[cristiboss56]

SE UITĂ DUMNEZEU LA FOTBAL? - PĂRINTELE CONSTANTIN NECULA
https://youtu.be/YRfs873XfS0

[cristiboss56]

SINGURUL PĂCAT CARE NU POATE FI VREODATĂ IERTAT

Trebuie să începi să te împotriveşti vrăjmaşului care te chinuie, prin Sfintele Taine, prima şi cea mai importantă fiind spovedania. Trebuie să găseşti în viaţa ta acel loc care i-a dat vrăjmaşului libertatea de a intra în tine. După spovedanie să participi neapărat la Sfântul Maslu. Apoi, în fiecare zi trebuie să bei şi să te ungi cu uleiul de la această Sfântă Taină. Să te împărtăşeşti în fiecare duminică.

Vrăjmaşul vine pe nesimţite, iar ca să-l izgoneşti trebuie să depui mult efort şi să-ţi dai toată silinţa. Să ştii că scopul duşmanului „care se îngrijeşte de tine” este să-ţi distrugă viaţa. Gândurile de sinucidere îţi vin de la vrăjmaş şi el îţi insuflă că aceasta este singura soluţie. Dar ştii tu oare că sinuciderea îţi va pierde pe veci sufletul nemuritor? Acesta e unicul păcat pentru care nu se poate dobândi iertare. El distruge atât trupul, cât şi sufletul. Aşa că nu primi aceste gânduri; chiar dacă sufleorul – vrăjmaşul care îţi şopteşte acest gând – te munceşte, tu să ştii că aceste gânduri nu sunt de la tine. Fă-te deci că nu auzi şoaptele lui, lovindu-le cu rugăciunea: „Doamne, miluieşte-mă!”.

(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 53-54)

[cristiboss56]

ARHIMANDRIT ARSENIE PAPACIOC - SFATURI DUHOVNICEŞTI
https://youtu.be/4AEXpC5VTK4

[cristiboss56]

MĂ ROG MECANIC. CUM SĂ DEPĂŞESC ACEASTĂ STARE?

Toți trecem prin această stare de epuizare, mai ales duminică seara; duminica este o zi foarte grea pentru preot. Cred că toți avem această problemă a rugăciunii făcută mecanic, fără prea mare tragere de inimă. Un lucru care ajută este stăruința, deoarece cantitatea în rugăciune aduce încetul cu încetul și calitatea.

În ceea ce mă privește, atunci când nu mă pot ruga, mă opresc pur și simplu și zic: „Doamne, Tu îmi vezi sărăcia...” și mă osândesc pe mine însumi până când osândirea aceasta aduce rușine în inimă și simt că inima începe să ia parte câte puțin la rugăciune. Apoi continui și pentru o vreme rugăciunea merge mai bine, după care iarăși mă osândesc. Și tot așa.

Iată ce puteți face atunci când nu izbutiți să vă rugați: opriți-vă și mărturisiți-I aceasta Domnului și osândiți-vă înaintea Lui rușinați, căci rușinea face ca rugăciunea să se însoțească de simțirea inimii. Când sunt într-o asemenea stare, nu mă gândesc la cantitate. Îmi cobor mintea în inimă și de acolo încerc să grăiesc Domnului cu cuvintele mele, până când inima începe să ia parte la rugăciune.

Un monah obișnuia să spună că oricine vrea să se mântuiască trebuie „să născocească mereu noi șiretlicuri”. Legătura noastră cu Dumnezeu este un lucru nemaipomenit de creativ!

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Omul cel tainic al inimii (I Petru 3, 4), traducere din limba engleză de Monahia Tecla, Editura Basilica, București, 2014, pp. 57-58)

[cristiboss56]

PĂRINTELE CALISTRAT - DESPRE SMERENIE
https://youtu.be/FnUtPi4GPxg

[cristiboss56]

SĂ NU GÂNDIM NICIODATĂ CĂ SUNTEM MÂNTUIȚI

Nu avem voie să ne gândim niciodată că suntem mântuiţi, nici măcar la sfârşitul vieţii nu putem fi siguri de acest lucru. Diavolul nu doarme, el îşi face lucrarea ziua şi noaptea, încercând din răsputeri să ne pustiască viaţa duhovnicească. Este posibil ca noi nici măcar să nu observăm cum el seamănă seminţe de îndoială şi de cârtire, de lene şi de îngâmfare, de judecare a aproapelui, toate acestea fiind ispite lumeşti, despre care ne avertizează Domnul. Acestea ne strică, ne demoralizează. Iar diavolul doar atât aşteaptă, nu se retrage. Părând că ne slobozeşte, ne trimite o mare ispită exact în momentul când temelia noastră deja se clătină.

Poate că ni se dă greu rugăciunea sau petrecerea în ascultare. Ne par a fi o osteneală mult prea grea. Sau poate ne iubim exagerat independența, nu ne place când cineva ne spune ceva, nu cunoaştem smerenia. Şi iată, când aceste „mărunţişuri” reuşesc să ne şubrezească temelia credinţei, cineva ne spune ceva şi acest lucru devine ultima picătură. Răbufnim: „Ajunge! Îmi este suficient! Nu mai vreau aşa!”. Credem că problema o reprezintă ce ni s-a spus. Dar nu, toate s-au petrecut, deoarece de la bun început am refuzat să petrecem în ascultare, de la început am făcut ce ne dicta bunul plac. De aceea, diavolului i-a fost uşor să ne înfrângă. El pur și simplu a scos o pietricică de la temelia credinței noastre și toată clădirea s-a prăbușit. Iar noi, din pricina mândriei, suntem prea neghiobi ca să înțelegem felul în care ne-a păcălit. Tocmai din cauza mândriei am pierdut comoara care ne-a fost destinată.

(Schiarhimandritul Ioachim Parr, Să nu preferi nimic iubirii lui Hristos, volumul I, Editura Egumeniţa, 2015, Galaţi, pp. 28-29)

[cristiboss56]

UNDE E LOCUL DE ÎNTÂLNIRE CU DUMNEZEU? - MAICA SILUANA
https://youtu.be/Xwdfd-Jq4Ao

[cristiboss56]

ESTE BINE CA SOȚUL SĂ ÎŞI AJUTE SOȚIA ÎN TREBURILE CASNICE?

Nu doar că este bine, ci el trebuie să facă aceasta, căci o datorie este o obligaţie. Soţul trebuie să întreţină familia, iar femeia să fie ocrotitoarea casei, adică toate grijile casnice îi revin femeii. A impune unui bărbat să şteargă podele sau să spele rufe nu este bine, mai ales când sunt obligaţi, ei începând să se revolte.

Trebuie să existe autoritatea soţului şi a tatălui, ca atunci când spunem că, pentru un bărbat, trebuie să existe autoritatea lui Dumnezeu. De aceea, este bine ca, în treburile casnice, soţia să ceară ajutorul soţului, dar fără a-i porunci aceasta. Ajutorul poate fi primit, dar nu se va face din aceasta o lege.

(Preot Evgheni Şestun, Familia ortodoxă, Editura Sofia, Bucureşti, p. 58)
(doxologia.ro)