|
#141
|
||||
|
||||
Citat:
Last edited by stefan florin; 22.01.2012 at 13:20:13. |
#142
|
|||
|
|||
Sfântul Anton Franciscan
În anul 1220 se aduc cu mare cinste în Coimbra moaștele celor dintâi martiri din Cinul Franciscan: Bernard, Petru, Acursiu, Audiut și Oton. Trimiși de Sfântul Francisc în Maroc, acești călugări au predicat Evanghelia cu mare curaj și au luminat pe mulți cu învățătura lui Cristos. Pentru acest lucru, sultanul Miramolin i-a pus în lanțuri și a poruncit să fie apoi tăiați în bucăți și aruncați la câini. Însă Dumnezeu a preamărit moartea aceasta groaznică a slugilor Sale cu mari minuni și creștinii s-au grăbit să adune și să cinstească moaștele lor, aducându-le în țară creștină cu mare pompă. Ferdinand luă parte la sărbătorire și, cuprins de dorul muceniciei, trece la Franciscani, ca să poată merge și el în misiuni, și aici să-și dea viața pentru credință. Avea atunci 25 de ani. Despărțirea lui Ferdinand de confrații Augustinieni a fost foarte dureroasă. Superiorul, văzând tăria cu care voia să urmeze regula cinului Franciscan, l-a binecuvântat, zicându-i: "Mergi în pace, fiule, sunt sigur că te vei face sfânt". Vorbele acestea s-au adeverit întocmai. În mănăstirea franciscană, fratele Anton este un exemplu pentru toți. Credința vie, nădejdea neclintită, dar mai ales dragostea aprinsă pentru Dumnezeu și pentru aproapele îi fac sufletul tare și îi dau curaj pentru lucruri mari. El cere să plece în Africa, în urma confraților săi, morți nu demult pentru credință. Dorința i se împlinește și pleacă fericit cu o corabie spre Maroc. Însă Pronia dumnezeiască îl voia în altă muncă apostolică. Ajuns în Africa, se îmbolnăvește și e obligat să se întoarcă. O furtună se dezlănțuie cu mare furie pe mare și, în cele din urmă, după grele încercări, ajunge în Sicilia (Italia). În acel an 1221, Sfântul Francisc, întemeietorul Franciscanilor, ținu în Assisi marea adunare a tuturor fiilor săi sufletești, rămasă în istorie sub numele de Adunarea Rogojinilor, pentru că cei 5000 de călugări au stat în câmpul Sfânta Maria degli Angeli sub corturi de rogojini. Anton plecă și el cu ceilalți călugări din Sicilia și-atunci cunoscu și vorbi întâia oară cu Sfântul Francisc. Nimeni nu descoperi însă virtuțile cele frumoase ale lui Anton. După adunare a fost luat de superiorul Graziani din Romagna în mănăstirea Monte Paolo, lângă Bologna. Viața lui în acest schit, retras între munți, a fost rugăciunea, învățătura și munca în cele mai umile îndeletniciri. Însă este scris că cine se smerește va fi înălțat. Sosise în sfârșit și pentru Anton timpul măririi. |
#143
|
|||
|
|||
Citat:
Apropo, dacă vă interesează cine și cum și când a repurtat victoriile cheie, care au oprit în mod miraculos avansul Islamului în Europa, citiți și despre Covadonga, Valencia, Lepanto, Viena sau Tours, nu doar despre Vaslui... Last edited by Erethorn; 22.01.2012 at 13:27:52. |
#144
|
|||
|
|||
Sfântul Anton, predicator și făcător de minuni
Era în anul 1222. Se ținea sfințire de preoți la Florii și, nefiind cine să predice, Anton fiind de față, primi poruncă să se urce în amvon și să țină el predica de ocazie. A fost o revelație! Atunci s-a văzut cât dar dumnezeiesc se adăpostea în acest om umil, câtă putere de convingere avea în cuvânt. Sfântul Francisc, aflând de cele întâmplate, îl numi predicator, iar pentru a-i arăta stima ce o avea pentru dânsul, îi zicea episcopul meu. Anton se puse cu tot zelul în slujba sufletelor și alerga acolo unde era primejdia mai mare. Timpurile erau foarte triste și moravurile stricate. Puterea lui de a convinge, ajutată de știința teologică ce o stăpânea, și mai ales sfințenia vieții lui, aduceau însă în suflete lumina și tăria necesară să se întoarcă la Dumnezeu. Minunile cu care însoțea adesea predicarea cuvântului mântuirii zguduiau adânc sufletele și le duceau la îndreptare adevărată. Orașul Rimini era în stăpânirea ereticilor Valdensi și în nici un chip locuitorii nu veneau la calea cea bună. Sfântul, văzându-i peste măsură de îndărătnici, îi lăsă și merse la malul mării, chemă peștii ca să asculte ei cuvântul lui Dumnezeu. Și iată că, spre mirarea celor de față, o mulțime mare de pești se apropie de mal și, cu mare luare aminte, ascultă vorbele Sfântului. Pentru a convinge pe ereticul Bonvillo că în Sfânta Euharistie se află trupul și sângele lui Isus Cristos cu adevărat, Sfântul a făcut ca un asin să lase la o parte nutrețul și să cadă în genunchi înaintea Sfintei Cuminecături. Ereticul și tovarășii lui s-au convertit la credința adevărată. În anul 1224, Cinul Franciscan era bine închegat. Sfântul întemeietor, luminat de Dumnezeu, hotărâse ca toți călugării săi să se îndeletnicească cu viața de rugăciune și de muncă apostolică. Pentru a putea pregăti mai bine la predicarea cuvântului Evangheliei pe fiii săi Franciscani, a introdus în cin casele de studii, în care se învăța teologia și celelalte științe sacre. Sfântul Anton a fost ales, de însuși Sfântul Francisc, ca să învețe teologia pe ceilalți călugări din mănăstirea din Bologna (Italia), unde a demonstrat că este vrednic de titlul de Doctor în teologie ce avea să i-l dea obștea. După câtăva vreme trecu în Franța ca superior al mănăstirilor din partea de miazăzi. Franciscanii descălecaseră în Franța încă din 1217. În acest loc n-a încetat Anton însă a predica. Căile pe care umbla el erau tot atâtea raze de lumină, pentru că-i lumina pe cei neștiutori, îi mângâia pe cei întristați, aducea la pocăință sufletele împovărate de păcate și de patimile cele rele, iar ereticii Albigensi din acele locuri au fost învinși. Câteodată Dumnezeu îi dădea putere să rostească cuvinte de prorocire, cum s-a întămplat la Le-Puy, la Bourges, prorociri care s-au și împlinit întocmai. Ca om de conducere în familia Franciscană, a ridicat mai multe mănăstiri și tot în acest timp și-a scris și predicile sale preafrumoase asupra Psalmilor. Minunile au rămas totuși oriunde semnele cele mai vădite care au arătat sfințenia și puterea cerească cu care îl înzestrase Dumnezeu s-au împlinit. Să enumerăm pe scurt câteva: Niște broaște gălăgioase împiedicau laudele lui Dumnezeu. Anton le-a poruncit să tacă. Și nu s-au mai auzit niciodată. A făcut să înceteze ploile care distrugeau semănăturile. Credincioșii și confrații lui l-au văzut în mai multe locuri deodată. A înviat un copil sufocat din nebăgarea de seamă a mamei. O femeie care fusese la predici, întorcându-se acasă își găsi copilul căzut într-un cazan cu apă fierbinte, însă spre fericirea ei, copilul se juca voios ca într-o baie plăcută. Pe mulți ispitiți de poftele rele i-a scăpat și a vindecat mulți bolnavi. Bunătatea inimii lui față de binefăcătorii mănăstirii în care locuia, s-a arătat mai ales atunci când, aflând că femeia bună, care trimitea pomeni la mănăstire, fusese atâta de tare maltratată de bărbatul său, încât îi smulsese tot părul, s-a rugat lui Dumnezeu și îndată părul i-a crescut la loc. Cu această minune l-a întors la calea dreaptă și pe acel soț rău. Cinstitor cuvios al Maicii Domnului încă din copilărie, Anton s-a înflăcărat tot mai mult de iubire către dânsa și acum se străduia să arate tuturor, prin predicile sale, câtă slavă are Maria Fecioara în ceruri și cât mijlocește ea pentru noi oamenii, la Fiul său dumnezeiesc, Isus Cristos. Se întrista însă văzând inimile cele încremenite ale ereticilor care bârfeau în tot felul pe Maica lui Dumnezeu. Spre a-l răspândi pentru dragostea lui fiască și a-l mângâia în muncile cele grele ale apostoliei, în ziua de 15 august, când se prăznuiește în toată Biserica creștină adormirea ei cea slăvită, Fecioara Maria i s-a arătat în toată strălucirea de Regină a Cerului, asigurându-l astfel, încă o dată, că credința care susține că ea a fost ridicată la ceruri și cu trupul, este adevărată și toți trebuie s-o creadă. Sfântul, îmbărbătat de această vedenie, a pus și mai mare râvnă în slujba Preacuratei. |
#145
|
|||
|
|||
Sfântul Anton de Padova
Din Franța, Sfântul Anton se întoarce în Italia prin Sicilia, în anul morții Sfântului Francisc (1226), ca să ia parte la adunarea din anul următor de la Assisi. La Roma îl primește cu dragoste de părinte fostul protector al ordinului, Papa Grigore al IX-lea, care, auzindu-l predicând, l-a numit "Sicriul legii". În adunarea de la Assisi din 1227, a fost făcut superior în Emilia, provincie care cuprindea toată Italia de Nord. Puterea cu care s-a pus la lucru în via aceasta a Domnului pentru a-i întoarce pe păcătoși și a-i lumina pe cei rătăciți de la adevărul credinței, trebuie să-i întărească faima de Ciocan al Ereticilor. Orașele și satele îl ascultau uimite și zguduite de minunile ce le făcea pentru mântuirea sufletelor. Dar orașul în care el avea să stea mai mult a fost Padova. Sfântului îi plăcu acest oraș, căci se grăbise să asculte de cuvintele sale și s-a întors la Dumnezeu. Apostolatul lui la Padova se aseamănă cu acela al Sfântului Pavel la Roma. Aici i-a devenit tovarăș de luptă pentru binele sufletelor fericitul Belludi, care îl însoțea oriunde mergea să predice. Numărul sufletelor câștigate pentru o viață sfântă era nespus de mare, iar virtuțile lor creștinești ni le arată fericita Elena Enselmini, ridicată la cinstea altarelor. Toată provincia a fost străbătută , în lung și în lat, de Sfântul Anton. Între minunile ce le-a făcut în timpul acesta se înscriu și cele descrise mai jos. A pus la loc piciorul ce și-l tăiase un tânăr, din căință că lovise cu el pe tatăl său. O femeie care se temea că nu-i fuseseră iertate păcatele, a putut vedea cu ochii ei cum se ștergeau de pe hârtia pe care ea le scrisese ca să le arate sfântului. Un om, voind să-și bată joc de dânsul, culcă pe feciorul său în carul cu boi și-i zise să se facă mort, ca voind sfântul să-l învieze, el să se scoale fără veste. Însă treaba n-a mers după plan. Tânărul, pedepsit de Dumnezeu, muri într-adevăr, iar tatăl, deznădăjduit, cerând Sfântului Anton iertare, îl rugă cu lacrimi să-i învie feciorul, și omul lui Dumnezeu, iertător și blând, îl readuse la viață. Puterea de a face minuni a întrebuințat-o o dată sfântul și pentru tatăl său, la Lisabona. Era învinovățit de crimă, pentru că în grădina lui se aflase cadavrul unui om. În zadar contele de Bouillon se apărase, fu dus în închisoare și era cât pe ce să fie osândit, când sfântul, ca să arate nevinovăția tatălui său, rămânând în rugăciune pe amvon la Padova, unde predica, apăru la Lisabona, merse la cimitir să cheme din mormânt pe cel ucis și îl duse viu înaintea judecătorilor care aflară din însăși gura lui că contele de Bouillon era nevinovat. Pe când era odată la Camposampiero, orășel aproape de Padova, și veghea noaptea în rugăciune, în casa contelui de acolo, Pruncul Isus i se arătă într-o strălucire mare și se lăsă luat în brațe și dezmierdat de Anton, care, fericit la culme, îi spune cele mai dulci vorbe de iubire. Contele văzu și auzi totul și povesti și altora minunea aceasta. Iată pentru ce Sfântul Anton apare pe icoane cu Pruncul Isus în brațe. De la Padova, Sfântul Anton s-a coborât la Bassano, la Verona, și în alte locuri. Vizita lui la Bassano e vestită pentru că aici l-a îmblânzit pe tiranul Ezelin, care, din cel mai crud om ce era, s-a făcut blând și i-a cerut Sfântului să se roage pentru dânsul pentru a-l izbăvi de pedeapsa lui Dumnezeu. La Ferrara aduse pace într-o familie, făcând să vorbească un copil nou-născut, pentru a o apăra pe maică-sa de învinuirile nedrepte ale soțului. Dar o minune și mai zguduitoare a făcut la Florența, unde, spre a dovedi cât de urât este viciul zgârceniei, a spus că zgârciții își țin inima în lada de bani. Și pentru că tocmai atunci murise unul dintre aceștia, s-a căutat și s-a găsit într-adevăr și inima plină de sânge a lui tot în cufărul cu bani. Și lung ar fi pomelnicul minunilor făcute de Sfântul Anton, dacă am vrea să le înșirăm pe toate. În anul 1230 se reîntoarce la Padova. De data aceasta vine pentru a muri aici, însă aceasta avea să se întâmple numai după un an. Cum a petrecut anul cel din urmă al vieții sale acest harnic slujitor al lui Dumnezeu, e cu neputință de spus, atât de zelos și harnic a fost. Mănăstirea Franciscanilor, ziși și Conventuali, din Padova datează și ea tot de atunci. Preocuparea lui de predilecție a fost însă predicarea cuvântului Domnului. Predica într-o limbă și era înțeles de toate națiile. Cuvântările lui, deși rostite cu glas obișnuit, se auzeau până la mari depărteri. Minunile Sfântului Anton sunt acuma atât de dese încât, dacă s-ar pune împreună, ar alcătui o minune care nu se mai sfârșește. Ba, s-a zis, pe bună dreptate, despre aceste minuni că ar fi ceva neobișnuit dacă acestea nu s-ar mai întâmpla. Faptele sale sunt atât de mărețe și l-au făcut atât de renumit în toată lumea, încât uneori s-ar crede că Dumnezeu glumește cu dânsul ca și cu părintele lui sufletesc, Francisc de Assisi, dându-i puterea de a face minuni, nu atât pentru nevoile oamenilor, cât pentru plăcerea dumnezeiască de a-l face slăvit și a încânta în acest fel lumea. |
#146
|
||||
|
||||
Citat:
Last edited by stefan florin; 22.01.2012 at 13:34:34. |
#147
|
|||
|
|||
Moartea Sfântului Anton
O viață atât de rodnică în virtuți și fapte bune merită însă răsplata, și Dumnezeu se grăbi să-și răsplătească sluga Sa credincioasă. Într-adevăr, Sfântul Anton se îmbolnăvi de hidropizie, iar la 13 iunie 1231, își luă zborul spre plaiurile cele veșnice, la vârsta de 36 de ani. Moartea i-a fost luminată de arătarea Domnului Cristos și a Maicii Sale, care au venit să-l mângâie și să-i ducă în cer sufletul. Chiliuța în care s-a întâmplat fericita sa moarte mai stă și astăzi în picioare și e încorporată în biserica ce se cheamă Arcella, din apropierea orașului Padova. Vestea morții lui a fost răspândită de o mulțime de copii, care începură a striga "a murit sfântul", iar după cinci zile a fost dus și înmormântat în oraș cu mare alai. Sicriul cu moaștele sfântului a fost în ziua aceea izvor de vindecări. Toți orbii, șchiopii și cei ce sufereau de alte boli s-au vindecat numai atingând Sicriul Sfântului. După moartea Sfântului Anton, minunile au continuat și s-au înmulțit; așa că deabia trecu un an de la moartea lui slăvită, că deja Papa Grigoriu al IX-lea, aflându-se în orașul Spoleto, l-a pus în sinaxarul sfinților, dând astfel creștinilor un nou patron puternic pe lângă Dumnezeu și un exemplu strălucit de urmat. Dumnezeu a preamărit acest act solemn și cu o minune mare, căci în momentul când Papa rostea cuvintele de canonizare, la Lisabona s-au auzit clopotele catedralei sunând de la sine. În anul 1263, când se termină construcția bazilicii, clădită în cinstea lui în Padova, i s-au transportat moaștele sub altarul din capela închinată lui. Cu acest prilej, Dumnezeu a arătat cât de mult i-a plăcut serviciul ce Sfântul Anton l-a făcut sufletelor prin predicare, căci deschizându-se sicriul i s-a găsit limba vie și frumoasă ca și la un om viu, pe când restul trupului era cenușă. Sfântul Bonaventura, pe atunci superiorul general al cinului Franciscan, era de față și sărutând-o, zise: "O, limbă binecuvântată, care ai lăudat pururea pe Dumnezeu și ai făcut ca și alții să-l mărească, acum se vede, cât de vrednic a fost în fața lui Dumnezeu". Și tot atunci a scris și Troparul: De dorești să ai minuni. Această limbă minunată e așezată acum într-un foarte frumos relicvar de aur, bătut în pietre scumpe și se păstrează în bazilica Sfântul Anton, la Padova. Acolo o poate vedea oricine. Iată și portretul Sfântului Anton. Era de statură mijlocie, brunet și delicat. Avea o față rotundă și plinuță, care îl făcea să pară mai tânăr decât era. Ochii negri și vioi, fruntea înaltă, serioasă, și toată înfățișarea lui veselă, îngerească și atrăgătoare. Deși făcea pocăințe aspre și muncea mereu în via Domnului, el își păstra pururi înfățișarea neschimbată ce avea un farmec ceresc și impunea respect și cinste. Minte ageră și voință întreprinzătoare, nu se dădea înapoi de la nici o greutate când era vorba de slava lui Dumnezeu. Știa, ca nimeni altul, Sfânta Scriptură și fu numit: "Sicriul legii", iar pentru dibăcia cu care se folosea de această sfântă știință întru apărarea adevărului și stârpirea ereziilor, i s-a dat numele de "Ciocanul ereticilor". Titlul de slavă însă, de care se leagă numele Sfântului Anton a fost și va rămâne pururi: Sfântul Făcător de minuni. Creștinii l-au chemat în ajutor oricând în toate nevoile lor. Sfântul Anton a răspuns întotdeauna așteptărilor pline de nădejde și credință ale acelora care au alergat la dânsul. Pelerinii nu mai contenesc la Padova. Vin răzleți, vin în grupuri, vin să ceară, vin să mulțumească. Bazilica Sfântului e un centru mondial de pelerinaje. În jurul mormântului său, ard mereu candele și lumânări aprinse de recunoștința credincioșilor. Pe pereții bisericii stau atârnate mii și mii de ex-voturi, lăsate de cei care au fost ajutați. Un buletin numit: Vestitorul Sfântului Anton ce se tipărește în 75.000 de exemplare lunar, răspândește în lumea întreagă vestea minunilor și a harurilor dobândite la mormântul lui binecuvântat. |
#148
|
||||
|
||||
Haideti sa lasam povestile. Ati spus ca postati astazi pagina scanata. Asa ca asteptam.
In plus si daca veti gasi asa ceva eu deja v-am raspuns si nu mai insistati cu aceeasi prostie: Daca parintele a afirmat asa ceva a gresit. Parintele Arsenie Boca nu e un fel de papa la catolici. Nu este infailibil si invataturile lui nu au caracter de dogma. Invatatura Bisericii e una indiferent de ce spune oricine din ortodoxie. Vi s-a mai spus asta, daca maine toti ortodocsii vor trece la catolicism si vor marturisii ca aceea este dreapta credinta, toti cu excoptia unei babute, babuta reprezinta dreapta credinta pe baza invataturilor apostolice.
__________________
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. |
#149
|
|||
|
|||
Citat:
Apropo, de ce vorbiți la plural ? E cumva pluralul majestății, sau ați fost numit putătorul e cuvânt al vreunui grup ? Citat:
Și încă ceva: mai devreme ați afirmat că o condție pentru sfințenie este ca sfântul să fi pstrat întraga ortodoxie a credinței, întreaga învățătură a BO. Acum spuneți că sfinții pot greși. Păi ? Ori vă contraziceți, ori susțineți că Părintele Arsenie Boca nu poate fi sfânt (ținând cont de faptul că nu doar a spus că pot fi venerați sfinții catolici, că a mai spus și că cele două biserici, ortodoxă și catolică, sunt ca două strane ale aceleiași biserici; mai mult, l-a pictat între sfinți, la biserica Drăgănescu, pe Sf. Francisc de Assissi, și a pictat bisericile Sfânta Sophia și Sf. Petru împreună). Deci ? Fiți măcar bărbat, asumați-vă propriile convingeri și declarați sus și tare că Părintele Arsenie Boca nu poate fi sfânt. Last edited by Erethorn; 22.01.2012 at 17:02:56. |
#150
|
|||||
|
|||||
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Nu sunt eu in masura sa ma pronunt daca parintele poate fi sfant.Daca a gresit (pana nu vad dovada imi rezerv dreptul de a ma indoi) si s-a indreptat poate fi sfant. Daca nu raspunsul ramane acelasi nu poate fi sfant. Stiti cum se numeste asta. Diversiune de tip sectant. Incercati sa ii faceti pe cei care citesc postarile pe acesta tema sa creada ca as fi afirmat altceva despre parintele Arsenie Boca. Asta in conditiile in care eu nu am spus nici o data ca parintele a gresit. Am spus ca sunt necesare dovezi. Si daca acestea exista si parintele a afirmat acele lucruri a gresit. Nu conteaza cine face afirmatiile. Daca ele nu sunt in conformitate cu invataturile Bisericii sunt gresite. Daca a gresit si s-a corectat este foarte bine. Daca nu il va judeca Dumnezeu pentru asta.
__________________
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Este postu SF.Anton? | elenaf | Generalitati | 52 | 31.03.2016 11:51:28 |
biserica catolica versus biserica ortodoxa | sovidiu | Biserica Romano-Catolica | 36 | 08.06.2013 23:58:51 |
Biserica ortodoxa siriana | dmb | Despre Biserica Ortodoxa in general | 18 | 17.01.2009 22:58:33 |
Biserica Ortodoxa Secreta | mathly24 | Alte Religii | 27 | 28.11.2008 18:29:08 |
Postul Sfântului Anton | mycateo | Generalitati | 2 | 06.06.2008 00:51:40 |
|