![]() |
![]() |
|
#141
|
||||
|
||||
![]()
Din pacate extragem din Invataturile Sfintilor parinti doar ce ne convine noua si in cele scrise de tine ai pus punctul pe I !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#142
|
|||
|
|||
![]()
Sau o înțelegere greșită a învățăturii Sfinților Părinți, a Tradiției Bisericii, orbiți fiind de formalism, ne poate face să punem greșit punctul pe "I".
"Nimic mai greu, nimic mai periculos decât să te lupti cu îngustimea și cu formalismul. Nimic mai primejdios, decât a combate răutatea, care crede că are dreptate, că apară adevărul și că slujește lui Dumnezeu. Aceste forme ale relei voințe au înfrânt și pe Iisus. Deși Dumnezeu n-a revelat o Scriptură impotriva Sa, formalismul a întors-o împotriva lui Dumnezeu. Iată ce poate răutatea; să stea împotriva iubirii de oameni și de Dumnezeu; împotriva ei, nu poate nimic, nici Iisus." (pr. Arsenie Boca) Last edited by ovidiu b.; 29.12.2014 at 15:22:10. |
#143
|
|||
|
|||
![]()
O dezvăluire cutremurătoare.
|
#144
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Citat:
E exact invers, revelatia nu depinde de subiectivismul uman (decat in conceptia ecumenista), ci este data, este data de Dumnezeu si scrisa in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Credinciosul o recepteaza fara a o schimba, pentru ca daca o schimba se numeste erezie. Crezul este un rezumat al invataturii ortodoxe. Ce face un credincios? Invata Crezul. Invatatura se adreseaza mintii. Omul si-o insuseste si astfel i se formeaza credinta. Aceasta se completeaza cu harul si faptele omului, toate acestea se completeaza si cresc impreuna, intr-o interdependenta sinergica. Vedem la inceput cum Apostolii expuneau invatatura, omul credea, crezand se boteza, primea harul si apoi completa cu faptele sale bune. Ar fi frumos sa fi lamurit aceasta mare neintelegere, dar de cand sunt pe forum rar am vazut pe cineva sa isi schimbe vreo parere, chiar daca e gresita. Last edited by catalin2; 29.12.2014 at 21:07:44. |
#145
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Iar pe site se face legatura cu un alt articol, asemanator, semnat de Parintele Sofian. Prin acest articol intelegem mai detaliat la ce se refera si parinele Arsenie si care era vina fariseilor. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/...nta-pt-adevar/ Fariseii nu erau iubitori de Lege, ci ii durea adevarul, nu-l puteau suporta. Citez: "Mantuitorul Hristos a avut doua feluri de ascultatori: o mare multime, sincera, care ii sorbea cuvintele cu uimire, cu bucurie, cu multa dragoste, si o alta ceata, cu mult mai mica, facuta din carturari si farisei care Il pandeau pretutindeni si ii puneau fel de fel de intrebari, intinzandu-I felurite curse, ca sa-L poata prinde in cuvant. In ura lor asupra blandului Mantuitor, L-ar fi ucis cu mult mai devreme, daca nu s-ar fi temut de poporul care-L urma si-L iubea. La rautatea si vicleniile lor, Iisus le raspundea adeseori cu bunatate si cu o logica mai mult decat fireasca, iar uneori ii mustra cu mare asprime, reducandu-i pe toti la tacere – dar aceasta tacere acoperita cu rusine era incarcata cu o ura si mai apriga impotriva Lui. Din cuvintele lui ne putem da seama ca nu ravna pentru Lege si pentru pazirea sambetei il umplea de manie pe acest sef al sinagogii, ci invidia si ura pe care le avea fata de Iisus care prin cuvintele si faptele Sale uimitoare atragea asupra Sa pretuirea si admiratia multimilor. Aparenta ravna pentru respectarea sambetei era numai un pretext. Indirect, mai-marele sinagogii isi manifesta, intr-o forma acoperita, ura pe care o avea impotriva Celui ce savarsise minunea. Fatarnicia lui consta in faptul ca una spunea si alta gandea: in vorba arata ravna si in inima purta ura. Fatarnicia sau ipocrizia, frati crestini, este o lupta piezisa impotriva adevarului si a sinceritatii." |
#146
|
|||
|
|||
![]()
Nu există învățătură fără învățare. Nu are sens și ființă o învățătură decât în relația dintre două suflete, la care participă fiecare. Ceea ce învăț eu de la tine e o modelare a mea pe care o realizez când receptez un semnal din partea ta. Tu nu îmi dai învățătură, tu îmi dai semnale, semne. Cel mult schițezi un drum posibil pe care îl urmează, în mod unic, sufletul meu.
Nu există informație fără participarea receptorului. Cuvântul Dumnezeiesc este Unul iar noi îl înțelegem în mod personal, cu infinite variații și nuanțe. Unii înțeleg Crezul ca pe o poezie, alții ca pe o aberație, alții ca pe o sminteală, alții ca pe o poveste, alții ca pe o înșiruire logică ș.a.m.d. Dovada că s-au scris milioane de texte pe seama Crezului și încă se vor mai scrie. Compară-le, vei vedea că nu sunt superpozabile. Crezul este un text, dar dincolo de litera lui fiecare pătrunde în Duh așa cum îi este duhul propriu. Iar Duhul lucrează asupra duhului personal ținînd cont de sufletul fiecăruia, respectîndu-i unicitatea și însușirile, libertatea și alegerile. Gândești mecanic. Obiectualist. Caută să lărgești zarea problemei altfel devii un cerc închis care se repetă la nesfârșit. |
#147
|
|||
|
|||
![]()
A ști e una, a înțelege și a face e cu totul altceva. Bineînțeles, nu poți face fără a ști. Însă, cu siguranță, cu cât vom cunoaște mai mult și mai bine, cu atât vom fi judecați mai aspru, dacă nu vom trăi cum se cuvine.
Last edited by ovidiu b.; 29.12.2014 at 22:21:51. |
#148
|
||||
|
||||
![]()
Făcând parte din aceeași Biserică, citim aceleași cărți, împărtășim aceeași doctrină, ne raportăm la aceleași dogme și, totuși, înțelegem diferit. Cred că problema vine de la filtrul prin care receptăm tot ceea ce Dumnezeu ne transmite prin Biserică.
Ceea ce respingem noi, cei socotiți ecumeniști, este această gândire mecanicistă cu privire la har și care face din mântuire și din învățătura ortodoxă un sistem bine articulat. Pentru cei ce gândesc precum Cătălin (și cred că sunt mulți), totul poate fi bine precizat, învățăturile se angrenează între ele precum roțile dințate ale unei mașinării. Toate ideile care alcătuiesc doctrina sunt astfel interpretate încât sistemul să funcționeze, iar ce nu se potrivește nicicum este înlăturat ca fiind greșit (sau relativizant, și nimic relativ nu poate fi acceptat într-un sistem rigid care are nevoie de o funcționare perfectă). Noi, însă, am prefera (poate) să fim numiți „personaliști”, pentru că toată învățătura Bisericii o raportăm la persoana lui Hristos și o interpretăm în așa fel încât să se potrivească cu Evanghelia Sa, iar ce nu se potrivește nicicum nu primim. Înțelegerea mecanicistă cred că se întâmplă din pricină că harul nu este înțeles cu adevărat ca fiind nedespărțit de Persoanele Sfintei Treimi, după cum iubirea cuiva este nedespărțită de persoana Sa, ci – deși numit „energie necreată” pentru că așa a spus Sfântul Grigorie Palama și așa îl numește Biserica – înțelegerea este tributară teologiei catolice, care îl consideră „grație creată”, o energie dăruită de Dumnezeu, dar despărțită de El, ceea ce face ca Sfânta Treime să rămână departe de noi, de om, pentru că nu poți să te împărtășești de intimitatea Sa dacă mintea ta se ține departe, neînțelegând cât de aproape de noi a venit El. De aceea cred că Biserica nu trebuie înțeleasă ca un sistem închis, în care harul circulă doar prin Sfintele Taine, într-un mod magic. Din contră, cred că Dumnezeu nu poate fi decât de o maximă deschidere, pentru că iubirea Sa este nespus de mare și, asta putem să o spunem sigur, o oferă tuturor celor care doresc să se împărtășească de ea. Ca să te împărtășești de ea, însă, este adevărat că trebuie să cunoști adevărul revelat, adică să știi Cine este Dumnezeu, să-L cunoști în măsura în care S-a făcut și Se face cunoscut, pentru că fără să cunoști nu poți să iubești și nu poți avea o relație cu nimeni. Iar pentru mântuire „relația” este cuvântul-cheie. Și, într-adevăr, multe sunt modurile în care ne putem împărtăși de dumnezeire, iar în toate trebuie să fie nelipsită dragostea, după cum arată Apostolul: Sfintele Taine (participând integral, cu mintea, inima și faptele noastre), Cuvântul lui Dumnezeu (ascultându-l și împlinindu-l), fapte bune (de dragoste și milostenie față de orice purtător de chip al lui Hristos), rugăciune (relație directă cu Dumnezeu), post (purtare a Crucii), necazuri... și orice act creator, căci nimic nu putem face fără El, iar atunci când facem ceva (bun, evident), din ale Sale ne împărtășim. Dacă aplici, însă, o înțelegere inginerească mântuirii, dragostea va rămâne o vorbă goală, acceptată pentru că vorbește Evanghelia de ea, dar care mai mult te încurcă, pentru că nu poate fi controlată și riscă în permanență să-ți distrugă sistemul construit cu atât de multă grijă și păzit cu atât de multă preocupare ca nu cumva cineva să-l saboteze. Acest sistem devine atât de important pentru cel ce îl îngrijește, încât îl apără cu toată energia sa, și chiar cu frică, aș spune, pentru că însăși credința sa atârnă de buna lui funcționare. Considerând că acest sistem este Adevărul, va respinge tot ceea ce i-ar aduce atingere, va lupta chiar împotriva evidențelor, convins că tot ce nu se potrivește cu acesta nu poate fi decât minciună. Și va crede despre sine că luptă, eroic (sau martiric) pentru Adevăr. Adevărul, însă, nu are nevoie să fie apărat de noi, întrucât ne transcende infinit puterea de înțelegere. El ni S-a revelat ca Persoană și ni S-a revelat ca să-L putem cunoaște ca atare și să putem intra în relație de iubire mântuitoare cu El. Acest Adevăr nu va fi biruit până la sfârșitul veacurilor și niciodată. Strădania noastră trebuie să fie de a-L cunoaște, de a intra în El, nu de a-L ocroti, ferindu-L de tot felul de ideologii care nu-I pot aduce atingere; de acestea trebuie să ne ferim noi, asta-i adevărat. P.S. Sper să nu te supere mesajul meu, Cătălin, pentru că l-am scris încercând să înțeleg mai bine ce anume este atât de ireconciliabil între noi, de ce vorbim limbi diferite. Așa văd lucrurile acum, însă este posibil (și probabil) ca tu să nu fii de acord cu optica mea. |
#149
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia I Apostolii nu se coborau din munte, purtînd, ca Moisi, în mâini table de piatră, ci purtînd în sufletul lor Duhul cel Sfânt; erau o vistierie și un izvor de învățături, de harisme și de toate bunătățile; prin harul Duhului erau, pretutindeni pe unde mergeau, cărți și legi însuflețite. Așa au atras la credință pe cele trei mii de suflete, așa pe cele cinci mii de suflete, așa popoarele lumii, pentru că prin limba lor vorbea Dumnezeu cu toți cei ce se apropiau de ei. Last edited by Ioan_Cezar; 30.12.2014 at 04:05:55. |
#150
|
||||
|
||||
![]()
Pe Scara către Cer (care e calea Sfintei Cruci) nu poti sa sari cate cinci trepte, deodata. Le iei una cate una.
Tot urcand asa, la rând, găsesti cate o nestemata. Din cand in cand . Un mărgăritar. Privesti uimit, te minunezi. Si uiti că, la piciorul scării, nestemata avea forma unui mare... bau-bau. Nu ne mai striviti corola de minuni, respectati-ne copilăria! |
|