Adventistii neaga viata sufletului dupa moarte

[tricesimusseptimus]

În prealabil postat de Totpeetor

Evident ca predicarea la care face referire Petru a avut loc inainte de momentul cand si-a scris Petru epistola si ca nu avea loc cand el scria aceasta epistola.Am zis eu altfel?Petru vorbea despre cei morti fizic,dupa ce au murit.Vad ca esti inteligent,cum poti face concluzia ca le-a fost vestita pe cand traiau?(desi se poate sa fi fost vestita si atunci).Petru vorbea despre o predicare a evangheliei "duhurilor din inchisoare",dupa ce Hristos a murit in trup.Hristos le-a predicat atunci "celor morti".Pentru ca Petru zice clar:"pentru ca să fie judecaţi ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu, în duh.".Daca le-a fost predicata cand acestia traiau,atunci se mai putea sa traiasca dupa Dumnezeu si in trup si in duh.Dar Petru spune clar ca au murit,sunt morti,de aceea in vederea trupului nu se mai poate face nimic""pentru ca să fie judecaţi ca oameni în trup",dar mai puteau "sa traiasca dupa Dumnezeu,in duh".Unde mai pui ca chiar in traducerea ta Cornilescu acest verset face trimiteri la acel verset care vorbea despre "duhuri din inchisoare"(ca in ceea ce priveste discutia despre legamant si lege,tu mi-ai adus trimiterile la Ieremia printre altele).

Măi frate, predicarea a avut loc nu numai înainte de scrierea epistolei, dar chiar înainte ca acei oameni să decedeze. Ce sens are o predică aiurea-n cimitir fără oameni vii? Şi ce sens ar avea chiar in absurdum că ar auzi morţii? Că de pocăit tot nu se mai pot pocăi. Şi chiar dacă in absurdum s-ar pocăi, mai e valabilă pocăinţa aceasta? La ziua de apoi, toti nelegiuiţii se vor "pocăi" recunoscând că "drepte şi adevărate sunt judecăţile Tale Doamne". Înseamnă că va fi valabilă acea "pocăinţă" şi că vor fi duşi de-a valma cu toţii în Rai?

[Danut7]

În prealabil postat de Danut7 Vezi mesajul
ştim ca locuinţa morţilor a suferit o schimbare o dată cu venirea si moartea lui Hristos, care zice in Apocalipsă că are cheile Morţii(Şeolului) si a Iadului.La fel cum acest loc(Şeolul) a apărut ca urmare a unui mare eveniment şi la fel cum şi omul a devenit supus morţii şi a ajungerii in acest loc tot ca urmare a unui mare eveniment, la fel acest loc a suferit o schimbare ca urmare a unui alt mare eveniment,moartea şi Învierea lui Iisus.Acest loc a apărut ca o transformare, s-a schimbat acaparându-l şi pe om prin cădere şi s-a modificat din nou prin Hristos.

În prealabil postat de tricesimusseptimus

Din nefericire nu s-a produs nici o schimbare în privinţa aceasta. Şi după Domnul Hristos oamenii păcătuiesc şi deci mor (căci "plata păcatului este moartea"). Biruinţa definitivă asupra morţii va avea loc abia la înviere când oamenii vor învia. Până atunci, cei morţi sunt morţi. Par nişte pleonasme, însă trebuie să le pun, în antiteză cu ziceţi voi că morţii trăiesc, deci cei vii-care sunt morţi vor învia). Asta-i logica ortodoxă... ce să-i fac?

Ce zic eu si ce zici tu.Eu vorbeam despre "locul",locuinta mortilor tu imi vorbesti despre ce vrei tu.Daca nu esti la subiect cu postul meu , nu il mai cita.

[tricesimusseptimus]

În prealabil postat de Totpeetor

Dupa aceasta paranteza sa revenim la tema acestui topic.Acum ma adresez din nou lui tricesimusseptimus si lui Condor si tuturor celor care nu cred in iadul vesnic si deci in "nemurirea sufletului".Va pun tuturor inca o intrebare(desi la cea despre ingeri nu am primit raspuns):
Ce rost mai are invierea pentru cei pacatosi,daca vor fi inviati ca sa moara din nou?(rapid si pentru totdeauna cum sustineti)Pentru ca voi sustineti ca dupa moarte omul moare cu totul,trup,duh si suflet.Moare "de-a binelea" cum sustinea Condor.De ce sa nu ramana mort "de-a binelea" pentru totdeauna,ca oricum dupa inviere mor din nou "de-a binelea"?
Astept raspunsuri,fara eschivari ca la alte intrebari de-ale mele.Trebuie sa recunoasteti ca eu am dat raspuns la toate intrebarile voastre,chiar daca raspunsul nu a fost cel dorit de voi.Cine are dreptate trebuie sa aiba raspunsuri.

Moartea întâia este o moarte de care au parte toţi, buni şi răi. Moartea a 2-a este pedeapsa finală pentru cei fără Hristos (citeşte pentru clarificare Apoc.20) Acolo vei citi şi de mia/miile de ani în care vor fi judecaţi cei nedrepţi, că doar Dumnezeu nu executa pe cineva înainte de a-l judeca (cum susţin cei cu teoria Iaului/Purgatoriului/Locului de aşteptare în chinuri imediat după moarte). Dumnezeu este drept şi judecă corect nu părtinitor ori pe ascuns. Pentru asta vor fi înviaţi din nou cei nelegiuiţi. Şi nu vor avea parte de o moarte "rapidă", nu ştiu de unde ai dedus asta.

[tricesimusseptimus]

În prealabil postat de Danut7

În prealabil postat de Danut7 Vezi mesajul
ştim ca locuinţa morţilor a suferit o schimbare o dată cu venirea si moartea lui Hristos, care zice in Apocalipsă că are cheile Morţii(Şeolului) si a Iadului.La fel cum acest loc(Şeolul) a apărut ca urmare a unui mare eveniment şi la fel cum şi omul a devenit supus morţii şi a ajungerii in acest loc tot ca urmare a unui mare eveniment, la fel acest loc a suferit o schimbare ca urmare a unui alt mare eveniment,moartea şi Învierea lui Iisus.Acest loc a apărut ca o transformare, s-a schimbat acaparându-l şi pe om prin cădere şi s-a modificat din nou prin Hristos.


Ce zic eu si ce zici tu.Eu vorbeam despre "locul",locuinta mortilor tu imi vorbesti despre ce vrei tu.Daca nu esti la subiect cu postul meu , nu il mai cita.

Păi da. În accepţiunea biblică "locuinţa morţilor" este mormântul, groapa, asta înseamnă Sheol.

În prealabil postat de Danut7

ştim ca locuinţa morţilor a suferit o schimbare o dată cu venirea si moartea lui Hristos, .

"Locuinta mortilor" nu a suferit nici o schimbare. Omul moare la fel cum a murit inainte de venirea Mantuitorului.

Domnul Iisus Hristos ne-a adus mijloacele de a birui moartea (credinta in jertfa Sa prin care a murit in locul nostru). Aceasta biruinta, asa cum ne arata Sfantul Apostol Pavel, o vom avea la invierea din morti, cand vom fi schimbati si nu vom mai cunoaste moartea.

"Cand trupul acesta supus putrezirii, se va imbraca in neputrezire si cand trupul acesta muritor se va imbraca in nemurire, atunci se va implini cuvantul care este scris: "Moartea a fost inghitita de biruinta. Unde iti este biruinta moarte? Unde iti este boldul moarte?" (1 Corinteni 15:54,55).

Vedeti? Este scris "atunci se va implini" (ceea ce voiati sa spuneti dvs.). Dar, pana atunci, murim cu totii tot asa cum s-a murit.

[Danut7]

În prealabil postat de tricesimusseptimus

Păi da. În accepţiunea biblică "locuinţa morţilor" este mormântul, groapa, asta înseamnă Sheol.

ce cuvant mai e si asta "acceptiunea" ? ai inventat un cuvant nou?mai bine pune-te sa incepi sa raspunzi la intrebarile care ti-au fost adresate.

[Danut7]

În prealabil postat de patitul

"Locuinta mortilor" nu a suferit nici o schimbare. Omul moare la fel cum a murit inainte de venirea Mantuitorului.

Domnul Iisus Hristos ne-a adus mijloacele de a birui moartea (credinta in jertfa Sa prin care a murit in locul nostru). Aceasta biruinta, asa cum ne arata Sfantul Apostol Pavel, o vom avea la invierea din morti, cand vom fi schimbati si nu vom mai cunoaste moartea.

"Cand trupul acesta supus putrezirii, se va imbraca in neputrezire si cand trupul acesta muritor se va imbraca in nemurire, atunci se va implini cuvantul care este scris: "Moartea a fost inghitita de biruinta. Unde iti este biruinta moarte? Unde iti este boldul moarte?" (1 Corinteni 15:54,55).

Vedeti? Este scris "atunci se va implini" (ceea ce voiati sa spuneti dvs.). Dar, pana atunci, murim cu totii tot asa cum s-a murit.

esti depasit complet

[tricesimusseptimus]

Am amintit în postarea anterioară că locuinţa morţilor nu era un loc al răsplătirii. Sheolul este un loc al neştiinţei, unde cei care ajung acolo dorm somnul morţii, evident inconştienţi faţă de tot ceea ce există în Univers. Pentru susţinerea acestei afirmaţii este nevoie de prezentarea acelor pasaje din Scripturi care vorbesc despre acest somn, ca stare a omului în moarte, despre activităţile care au loc în locuinţa morţilor, etc. Nu voi redat toate pasajele, ci doar o parte din ele.

Moartea este un somn:

„... Ai milă şi încredinţează-mă că am n-am să fiu îngropat în Egipt, ci c-am să dorm împreună cu părinţii mei...” (Geneza 47: 29-30 în aceeaşi traducere literară a Septuagintei)

„Şi a zis către Moise: ‘Iată, te vei culca lângă părinţii tăi..." (Deuteronom 31: 16)

Dacă moartea este un somn, atunci această stare este lipsită de conştienţa de sine, de sentimente şi trăiri, iar moartea omului este identică cu cea a animalelor:

„Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic; şi nu mai este pentru ei nici o răsplată, căci s-a şters amintirea lor. Până şi iubirea lor, până şi ura lor şi chiar gelozia lor au pierit, şi ei nu mai au parte, în veci, de toate câte s-au făcut sub soare.” (Ecleziastul 9: 5-6)

„Căci soarta fiilor omului şi soarta dobitoacelor, o singură soartă este pentru ei; cum este moarte unuia, aşa este şi moartea celuilalt şi o singură suflare este în toţi.” (Ecleziastul 3: 19)

Moartea este caracterizată de lipsa posibilităţii de gândire. Reiese din Scriptură că atâta timp cât Dumnezeu nu dăduse omului suflarea de viaţă acesta era un simplu bulgăre de ţărână. Dar odată cu primirea suflării de viaţă (care nu este sufletul) omul a devenit un suflet viu, capabil să gândească, să acţioneze, să aibă sentimente. La moarte procesele caracteristice celor vii dispar.

„Să nu vă încredeţi în cârmuitori şi în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire. Va ieşi suflare lor şi se vor întoarce în ţărâna lor; în ziua aceea vor pieri toate gândurile lor” (Septuaginta, vol. 4/I, pagina 340,redând textul din Psalmii 145: 3-4, sau 146: 3-4 depinde ce versiune aveţi)

„Tot ce mâna ta găseşte să facă, fă, cu toată puterea ta, căci nu se află făptuire şi rost şi ştiinţă şi înţelepciune în sălaşul morţilor, acolo unde te vei duce.” (Idem p.562 Ecleziastul 9: 10)

Sălaşul morţilor, după cum spune Solomon, este un loc al lipsei de activităţi, al lipsei de ştiinţă. Acolo toate planurile pe care omul le-a avut nu mai există. Sfatul psalmistului de a nu te încrede în om este unul foarte raţional, acesta va muri într-o zi, şi odată cu el vor muri şi gândurile lui. Şi pentru că acolo nu există nimic, înseamnă că nu există nici suferinţă, nici laude la adresa lui Dumnezeu.

„Una şi aceeaşi soartă are şi cel drept şi cel nelegiuit, şi cel bun şi cel rău, şi cel curat şi cel necurat... cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic” (Idem p.560,561 Ecleziastul 9: 2, 5), iar în locuinţa morţilor nu este nimeni care să laude pe Domnul:

„Nu cei morţi te vor lăuda, Doamne, nimeni din cei care coboară în locaşul morţilor.” (Idem 283, Psalmii 113: 25/Psalmii 115: 17.)

„Către Tine, Doamne, voi striga, şi către Dumnezeul meu voi înălţa ruga: ce folos de sângele meu de mă voi coborî în stricăciune? Oare îţi va da mărturie ţărâna, sau va vesti adevărul Tău?” (Idem p. 102,103 redând Psalmii 29: 9-10/Psalmii 30: 8-9)

„Căci nu este în moarte cine să Te pomenească; iar în lăcaşul morţilor, cine îţi va aduce mulţumire.” (Idem p.51,52 Psalmii 6: 6, sau Psalmii 6: 5)

Uneori se consideră că o bună bucată de timp evreii nu au crezut în învierea morţilor, ci abia mai târziu în perioada robiei babiloniene şi în perioada Macabeilor evrei au construit această idee. Dar iată ce spune David, vorbind despre speranţa învierii:

„Ca pe nişte oi i-ai aşezat în locaşul morţilor, iar moartea îi va păstori şi-i vor stăpâni cei drepţi dis-de-dimineaţă, iar ajutorul lor se va învechi în locaşul morţilor, departe de slava lor. Însă Dumnezeu va răscumpăra sufletul meu din mâna locaşului morţilor, când mă va prinde.” (Idem p.145 Psalmii 48: 15-16/Psalmii 49: 14-15.)

Speranţa învierii a existat încă de la căderea primilor părinţi. Concepţia privind natura omului vine tot de la momentul creării omului. Într-adevăr s-a schimbat ceva în gândirea ebraică asupra multor lucruri, dar aceste transformări nu au survenit pe aceeaşi cale pe care au fost transmise Scripturile, ci prin elenizarea poporului evreu. Spuneam că moartea este consecinţa neascultării de Dumnezeu, însă pentru cei neprihăniţi Scriptura făgăduieşte că sufletul lor nu va fi ţinut în locuinţa morţilor, că ei nu vor sta pentru totdeauna în somnul morţii. Aceasta este ceea ce spune David aici. Se aşteaptă să ajungă în locaşul morţilor, dar se încrede în Dumnezeu că îl va scăpa de acolo. În acelaşi timp cuvintele sunt o profeţie mesianică. Despre acelaşi lucru a vorbit şi neprihănitul Iov (Iov 19: 25).

"Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ."

[tricesimusseptimus]

În prealabil postat de Danut7

ce cuvant mai e si asta "acceptiunea" ? ai inventat un cuvant nou?mai bine pune-te sa incepi sa raspunzi la intrebarile care ti-au fost adresate.

Accepţie. Scuze, am uitat că numai ortodoxia are dreptul de a folosi arhaisme. :)

[Danut7]

În prealabil postat de tricesimusseptimus

Am amintit în postarea anterioară că locuinţa morţilor nu era un loc al răsplătirii. Sheolul este un loc al neştiinţei, unde cei care ajung acolo dorm somnul morţii, evident inconştienţi faţă de tot ceea ce există în Univers. Pentru susţinerea acestei afirmaţii este nevoie de prezentarea acelor pasaje din Scripturi care vorbesc despre acest somn, ca stare a omului în moarte, despre activităţile care au loc în locuinţa morţilor, etc. Nu voi redat toate pasajele, ci doar o parte din ele.

Moartea este un somn:

„... Ai milă şi încredinţează-mă că am n-am să fiu îngropat în Egipt, ci c-am să dorm împreună cu părinţii mei...” (Geneza 47: 29-30 în aceeaşi traducere literară a Septuagintei)

„Şi a zis către Moise: ‘Iată, te vei culca lângă părinţii tăi..." (Deuteronom 31: 16)

Dacă moartea este un somn, atunci această stare este lipsită de conştienţa de sine, de sentimente şi trăiri, iar moartea omului este identică cu cea a animalelor:

„Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic; şi nu mai este pentru ei nici o răsplată, căci s-a şters amintirea lor. Până şi iubirea lor, până şi ura lor şi chiar gelozia lor au pierit, şi ei nu mai au parte, în veci, de toate câte s-au făcut sub soare.” (Ecleziastul 9: 5-6)

„Căci soarta fiilor omului şi soarta dobitoacelor, o singură soartă este pentru ei; cum este moarte unuia, aşa este şi moartea celuilalt şi o singură suflare este în toţi.” (Ecleziastul 3: 19)

Moartea este caracterizată de lipsa posibilităţii de gândire. Reiese din Scriptură că atâta timp cât Dumnezeu nu dăduse omului suflarea de viaţă acesta era un simplu bulgăre de ţărână. Dar odată cu primirea suflării de viaţă (care nu este sufletul) omul a devenit un suflet viu, capabil să gândească, să acţioneze, să aibă sentimente. La moarte procesele caracteristice celor vii dispar.

„Să nu vă încredeţi în cârmuitori şi în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire. Va ieşi suflare lor şi se vor întoarce în ţărâna lor; în ziua aceea vor pieri toate gândurile lor” (Septuaginta, vol. 4/I, pagina 340,redând textul din Psalmii 145: 3-4, sau 146: 3-4 depinde ce versiune aveţi)

„Tot ce mâna ta găseşte să facă, fă, cu toată puterea ta, căci nu se află făptuire şi rost şi ştiinţă şi înţelepciune în sălaşul morţilor, acolo unde te vei duce.” (Idem p.562 Ecleziastul 9: 10)

Sălaşul morţilor, după cum spune Solomon, este un loc al lipsei de activităţi, al lipsei de ştiinţă. Acolo toate planurile pe care omul le-a avut nu mai există. Sfatul psalmistului de a nu te încrede în om este unul foarte raţional, acesta va muri într-o zi, şi odată cu el vor muri şi gândurile lui. Şi pentru că acolo nu există nimic, înseamnă că nu există nici suferinţă, nici laude la adresa lui Dumnezeu.

„Una şi aceeaşi soartă are şi cel drept şi cel nelegiuit, şi cel bun şi cel rău, şi cel curat şi cel necurat... cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic” (Idem p.560,561 Ecleziastul 9: 2, 5), iar în locuinţa morţilor nu este nimeni care să laude pe Domnul:

„Nu cei morţi te vor lăuda, Doamne, nimeni din cei care coboară în locaşul morţilor.” (Idem 283, Psalmii 113: 25/Psalmii 115: 17.)

„Către Tine, Doamne, voi striga, şi către Dumnezeul meu voi înălţa ruga: ce folos de sângele meu de mă voi coborî în stricăciune? Oare îţi va da mărturie ţărâna, sau va vesti adevărul Tău?” (Idem p. 102,103 redând Psalmii 29: 9-10/Psalmii 30: 8-9)

„Căci nu este în moarte cine să Te pomenească; iar în lăcaşul morţilor, cine îţi va aduce mulţumire.” (Idem p.51,52 Psalmii 6: 6, sau Psalmii 6: 5)

Uneori se consideră că o bună bucată de timp evreii nu au crezut în învierea morţilor, ci abia mai târziu în perioada robiei babiloniene şi în perioada Macabeilor evrei au construit această idee. Dar iată ce spune David, vorbind despre speranţa învierii:

„Ca pe nişte oi i-ai aşezat în locaşul morţilor, iar moartea îi va păstori şi-i vor stăpâni cei drepţi dis-de-dimineaţă, iar ajutorul lor se va învechi în locaşul morţilor, departe de slava lor. Însă Dumnezeu va răscumpăra sufletul meu din mâna locaşului morţilor, când mă va prinde.” (Idem p.145 Psalmii 48: 15-16/Psalmii 49: 14-15.)

Speranţa învierii a existat încă de la căderea primilor părinţi. Concepţia privind natura omului vine tot de la momentul creării omului. Într-adevăr s-a schimbat ceva în gândirea ebraică asupra multor lucruri, dar aceste transformări nu au survenit pe aceeaşi cale pe care au fost transmise Scripturile, ci prin elenizarea poporului evreu. Spuneam că moartea este consecinţa neascultării de Dumnezeu, însă pentru cei neprihăniţi Scriptura făgăduieşte că sufletul lor nu va fi ţinut în locuinţa morţilor, că ei nu vor sta pentru totdeauna în somnul morţii. Aceasta este ceea ce spune David aici. Se aşteaptă să ajungă în locaşul morţilor, dar se încrede în Dumnezeu că îl va scăpa de acolo. În acelaşi timp cuvintele sunt o profeţie mesianică. Despre acelaşi lucru a vorbit şi neprihănitul Iov (Iov 19: 25).

"Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ."

Lasa-ne cu astea,tu raspunde la intrebarile care ti-au fost adresate.

P.S : Tu cand dormi activitatea cerebrala se opreste complet?