![]() |
![]() |
|
#151
|
||||
|
||||
![]()
”Doamne, scoate-mă de aici și toată viața o pun la picioarele Tale!”
Mărturisitori - Pr. Mihai Lungeanu Autor: Pr. Mihai Lungeanu Am ajuns la Târgu-Ocna în primăvara anului 1950, printr-o minune a Maicii Domnului. În 1947, când am fost arestat, eram student în anul 5 la Facultatea de Medicină din Iași. Am fost arestat pentru legătura cu grupul de studenți legionari de la Medicină. În toamna lui 1949 am ajuns la Pitești, unde am intrat în focurile reeducării. În prima zi bătaia a durat de la șapte și jumătate dimineața până la amiază. Au urmat apoi altele. Mă rugam permanent lui Dumnezeu. O singură noapte nu m-am rugat și îmi reproșez asta toată viața; dacă nu mă rugam mai mult mă prăbușeam total. Și în bătăi, tot timpul mă rugam ”Doamne, scoate-mă de aici și toată viața o pun la picioarele Tale!”. Și m-a scăpat. După o săptămână-două, eu și alții am fost duși la Văcărești. Încă de la Iași eram bolnav de rinichi. Cum urinam cu sânge, au crezut că am TBC renal, dar era altceva. Sanitarul de la Pitești știa că sunt bolnav și m-a trimis și pe mine la Văcărești. Cât am stat la Văcărești au venit vreo trei serii de la Pitești și, după controlul pulmonar, îi trimitea pe cei bolnavi la Târgu-Ocna iar pe ceilalți înapoi la Pitești. Pe mine, care nu aveam TBC, nu știu de ce, m-au ținut pe loc. Mă rugam ”Doamne, nu mă trimite înapoi!”. M-am rugat mult la Maica Domnului și m-a ajutat. După ce am stat o vreme la Văcărești și nu m-au trimis nici colo, nici colo, într-o noapte am avut un vis. Am visat-o pe Maica Domnului care mi-a spus ceva, nu mai țin minte ce, și mă simțeam foarte vinovat. În continuarea visului, mă aflam în curtea de plimbare de la Văcărești, scos cu alți colegi. În curticica aceea era și un cireș înflorit, pe care erau puse niște haine la uscat. Curticica avea formă de triunghi, la vârf era prepeleacul cu santinela care ne păzea, iar pe partea cealaltă, la baza triunghiului, era ușa pe care intram noi. Se deschide ușa și intră un gardian: - Care ești Lungeanu? - Eu. - Fă-ți bagajele și pleci! M-am trezit. Măi, mă tot întrebam, oare ce o fi cu visul acesta? Dimineața am fost scoși la plimbare. În curte, ca în vis, santinela din prepeleac și cireșul cu hainele agățate de el. Se deschide ușa și intră gardianul: - Care ești Lungeanu? - Eu. - Fă-ți bagajele și pleci! Exact ca în vis. În ziua aceea m-au pus pe cursă și am ajuns laTârgu-Ocna, unde am stat trei ani și jumătate. Printr-o minune m-a scos Maica Domnului și în loc să mă trimită la Pitești, m-a adus la Târgu-Ocna. (Pr. Mihai Lungeanu - Sfântul închisorilor, de Pr. Moise Iorgovan, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, pag. 157-158) De pe http://www.fericiticeiprigoniti.net/...icioarele-tale
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
#152
|
||||
|
||||
![]()
„Cuvant la Acoperamantul Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, din vedenia Sfantului Andrei si a lui Epifanie”!
![]() Praznicul de astazi, al Acoperamantului, a inceput a se praznui pentru o pricina ca aceasta: In zilele imparatului Leon cel Intelept (886-912), in Constantinopol, spre Duminica, facandu-se priveghere de toata noaptea in cinstita biserica a Vlahernei, intru slava Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la intaia zi a lunii octombrie si de fata stand multimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfantul Andrei, impreuna cu ucenicul sau, fericitul Epifanie, si-au ridicat ochii in sus si au vazut pe Imparateasa cerului, pe Acoperitoarea a toata lumea, pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stand in vazduh si rugandu-se. Si era ea stralucind de lumina ca soarele si acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, impreuna cu osti ceresti si cu multimea de Sfinti, care in haine albe si in cucernicie stateau imprejurul ei, dintre care doi erau mai alesi: Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Sfantul Evanghelist Ioan. Pe aceasta vazand-o, Sfantul Andrei a zis catre ucenicul sau, fericitul Epifanie: “Oare vezi, frate, pe Imparateasa si doamna tuturor, care se roaga pentru toata lumea?” Iar el a zis: “O vad, sfinte parinte, si ma inspaimantez, ca o vad acoperind pe oamenii ce sunt sunt in biserica, cu cinstitul ei omofor, ce straluceste mai mult decat soarele.” Si s-au auzit graiurile cele cu umilinta ale rugaciunii ei catre iubitul ei Fiu si Dumnezeul nostru Iisus Hristos: “Imparate ceresc, primeste pe omul cel ce Te slaveste pe Tine si cheama in tot locul preasfant numele Tau. Si acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc il sfinteste si proslaveste pe cei ce te proslavesc pe Tine si rugaciunile celor ce cu dragoste ma cinstesc pe mine, Maica Ta, si fagaduintele, primeste-le toate si din toate nevoile si rautatile ii izbaveste”. Deci, nadajduindu-ne, Stapana, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis catre Fiul tau, am voit sa nu ramana fara praznic sfantul tau Acoperamant, o, Preabuna, ci precum tu voiesti a-ti descoperi cinstitul praznic al Acoperamantului tau, o, intrutot milostiva, impodobeste-l. Ca si cei ce te proslavesc pe tine sa se veseleasca, vazand numitele tale praznice mult stralucind; si precum acolo pe norodul cel ce era in biserica cu milostivire l-ai acoperit, asa ne acopera si pe noi, pacatosii robii tai, cu acoperamantul aripilor tale, Fecioara, Acoperitoarea noastra Preasfanta Fecioara, surpand sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau. Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeului, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.” (Proloage) ![]()
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#153
|
||||
|
||||
![]() ![]() ![]() Preasfanta Fecioara, Acoperitoarea noastra, alunga sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau. Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeului, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#154
|
||||
|
||||
![]() ![]() Icoana „Sporirea Minții” („Sporirea Înțelepciunii”) este o Icoană rusă mai rară, prin reprezentarea deosebită a Maicii Domnului, cu Pruncul Sfânt, înfășurați până la umeri într-o îmbrăcăminte în formă de clopot. Sporirea Minții este o icoană a Maicii Domnului, mult iubită de cei râvnitori de învățătură, însă neputincioși în a înțelege și reține cele studiate. Întotdeauna Dumnezeu, prin rugăciunile mijlocitoare ale Maicii Domnului și ale tuturor Sfinților Săi, întărește pe cele slabe și plinește pe cele neputincioase. Cunoaștem cuvântul Scripturii, care zice: “Ceea ce la om este cu neputință, la Dumnezeu este cu putință.” Icoana Maicii Domnului Sporirea Mintii a fost descoperită în Rusia, în Catedrala Schimbarea la Față – Spaso Preobrajensk – din orașul Ribinsk, gubernia Iaroslavului. Apariția acestei icoane se datorează credinței ortodocșilor în darul Maicii Domnului de a fi mijlocitoare în fața Fiului ei și Dumnezeu, pentru a dărui oamenilor binefaceri duhovnicești și trupești, printre care luminarea minții și a inimii cu adevărul dumnezeiesc. După predanie originea icoanei ține de un eveniment aparținând secolului al XVII-lea, legat de un iconograf. Acesta era un om foarte evlavios, dar când s-a petrecut revizuirea cărților de cult și a practicilor religioase din Rusia, în timpul patriarhului Nikon (între 1652-1658), el s-a tulburat, neștiind cum este bine să creadă mai departe. Este vorba de tulburarea care s-a produs în întreaga Rusie, datorată apariției rascolnicilor, ce s-au opus oricărei asemenea revizuiri, deși aceasta se făcea în concordanță cu practicile Bisericilor din Constantinopol, Ierusalim și Alexandria, fiind deci în spiritul unei Tradiții dinamice a Bisericii. Acest iconograf a ajuns aproape de a-și pierde mințile, moment în care s-a rugat cu putere Maicii Domnului, să-l ajute. Aceasta i s-a arătat și i-a indicat să picteze Icoana sa, „Sporirea înțelepciunii”, după ce l-a vindecat și l-a luminat în privința adevărului. Zugravul de Icoane a înfățișat-o așa cum i se arătase, rezultând Icoana făcătoare de minuni „Sporirea minții”, cea care dăruiește înțelepciune. Icoane „Sporirea minții” (și a Înțelepciunii) se află în satul Pisochin (lângă Harkov), în orașul Tutaev, în Rybinsk, în Moscova etc. Icoana este considerată ajutătoare a copiilor, dătătoare a harului înțelepciunii, vindecătoare a slăbiciunii minții. Oamenii obișnuiesc să se roage la aceasta icoană pentru luminarea minții la scoală, pentru reușita și spor la învățătură și la examene. Părinții care descoperă la copiii lor o slăbiciune a minții în deprinderea științei de carte și a învățăturii începătoare a credinței aleargă la această icoana, pentru a se ruga Preasfintei Născătoare și dumnezeiescul său Fiu, Iisus Hristos, pentru înțelepțirea, dreaptă socotință și sporirea minții copiilor lor. ![]() Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în Icoana “Sporirea Mintii”, (Sporirea Înțelepciunii) este înconjurată de sfinți îngeri, în spatele său aflându-se poarta Raiului, iar în partea de jos a Icoanei, imaginea Ierusalimului ceresc. Îngerii țin în mâini lumânări aprinse, simbolul Luminii Adevărului, al lui Hristos. În acest fel, Icoana înfățișează faptul că Mântuitorul Iisus Hristos, născut din Fecioară, este Calea spre Rai. Maica Domnului și Pruncul Iisus sunt zugrăviți în picioare, având trupurile în întregime înfășurate sub aceeași mantie, pe fundalul unui cer de noapte înstelat. Capetele lor, acoperite cu coroane de aur, ies din partea de sus a unui trunchi de con, reprezentând mantia care-i înfășoară laolaltă. Aceasta este decorată cu diverse ornamente, sub formă de cruce, de floare; pe ea pot fi cusute broderii și aplicate pietre prețioase și perle. Pruncul Iisus face gestul binecuvântării cu mâna dreaptă. Pe părțile laterale sunt zugrăviți câte doi îngeri stând în picioare sau îngenunchiați pe nori, care țin în mâini câte o lumânare aprinsă. Deasupra capetelor Maicii Domnului și a Pruncului Iisus sunt zugrăviți trei heruvimi, iar sub picioarele lor, adică sub partea de jos a mantiei, un heruvim cu aripile larg deschise. Datorită faptului că nu sunt cunoscute date certe legate de sărbătorirea acestei Icoane a Maicii Domnului din vechime, pomenirea ei se face la 15 (28) august, de Adormirea Maicii Domnului, împreună cu multe alte Icoane făcătoare de minuni. Și în România a fost popularizată Icoana „Sporirea Minții” (Sporirea Înțelepciunii), în special prin litografii sfințite. Link permanent catre articolul complet:http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...1-b1-p1761.htm
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#155
|
||||
|
||||
![]() ![]() Icoana a fost păstrată de Cuviosul Serafim de Sarov în chilia sa. Cu uleiul din candela ce ardea în fața icoanei, Cuviosul Serafim îi ungea pe cei bolnavi și aceștia se vindecau. Rugaciunea Sfantului Serafim – dictate staretului Sampson in vis ,anul 1928 Atotmilostiva Imparateasa mea Preasfanta Doamna Preacurata/Fecioara Nascatoare de Dumnezeu Marie Maica lui Dumnezeu Singura si neindoielnica mea Nadejde Nu te scarbi de mine Nu ma departa nu ma parasi Apara-ma mijloceste auzi-ma vezi-ma Stapana ajuta-ma iarta-ma, iarta-ma Preacurata .
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#156
|
||||
|
||||
![]()
Cu adevarat Maica Domnului este ajutorul nostru nemijlocit pe drumul pocaintei! :) Mare bucurie si nadejde ne-a daruit Hristos, incredintand-o si noua pe Maicuta Sa!
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
#157
|
||||
|
||||
![]() Citat:
![]()
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#158
|
||||
|
||||
![]()
sursa: johnsanidopoulos.com
Acea minunată fecioară, care era Maica Domnului, ținea în mâini o lingură de aur, și frații mergând pe rând înainte, îngerul ștergea fața fiecăruia cu pânza iar după ce se închinau Maicii Fecioare, ea lua lingura și le dădea din mana cerească. În vremea Sfântului Sava (sec. V), în mănăstirea sa trăiau foarte mulți călugări care îi slujeau lui Dumnezeu. Printre ei, un conducător puternic și bogat a lepădat cele lumești și a mers acolo să ducă o viață ascetică. Sfântul l-a primit cu bucurie. Pentru că nu era obișnuit cu truda, Sfântul Sava avea grijă de el și nu îl lăsa să meargă cu ceilalți la munca câmpului. Cei ce mergeau la câmp, munceau până la ceasul al nouălea, apoi veneau și citeau rânduiala Ceasului iar după Vecernie se bucurau de singura masă pentru acea zi. Pentru că nu putea face toate aceste lucruri, întrucât încă era novice, i s-a poruncit să se nevoiască în mânăstire pe cât va putea și să postească până la întoarcerea fraților, așa încât să mănânce împreună. Cu toate acestea, nici măcar asta nu era în stare să facă, ci mânca în chilia sa, diferitele mâncăruri aduse de rudele sale. Sfântul știa asta, dar ținând seama că acel călugăr era încă novice, nu l-a mustrat pentru a nu-l întrista, ci se ruga doar la Dumnezeu să-l povățuiască. Apoi, a venit și ziua de 15 August, ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului și, în dimineața ajunului Sărbătorii, când toți frații se pregăteau să plece la muncă, Sfântul le-a spus să se întoarcă mai devreme decât de obicei ca să cânte Prohodul. Apoi i-a spus novicelui să meargă în biserică, la vremea Vecerniei și să-l anunțe când s-au adunat toții frații iar novicele a făcut întocmai. Când s-au adunat toți frații, novicele, a văzut o minunată vedenie, nu în vis, ci treaz fiind. A văzut o fecioară nespus de frumoasă, între doi îngeri, care străluceau mai tare decât razele soarelui. Unul ținea un bol plin cu mană cerească și celălalt un mic acoperământ de pânză. Acea minunată fecioară, care era Maica Domnului, ținea în mâini o lingură de aur, și frații mergând pe rând înainte, îngerul ștergea fața fiecăruia cu pânza iar după ce se închinau Maicii Fecioare, ea lua lingura și le dădea din mana cerească. Văzând aceasta, novicele a rămas mut de uimire, și apropiindu-se și el să primească darul, a fost rușinat. Nici îngerul nu i-a șters fața și nici Născătoarea de Dumnezeu nu l-a împărtășit cu mană cerească, ci i-a spus: „Această hrană este de la Fiul Meu, și le este dată celor ce postesc până la această oră și se curățesc de păcate, iar tu nu postești. Cum, vrei, așadar, să te împărtășești cu această Pâine?” El a răspuns: „Îngăduie măcar îngerului să-mi șteargă fața cu pânza sfințită.” Dar Fecioara i-a spus: „Dacă vrei ca fața să-ți fie ștearsă, atunci trebuie să mergi să muncești cu ceilalți frați, întrucât ei sunt șterși cu aceasta de sudoarea nevoințelor, tu de ce sudoare vrei să fii șters?” Auzind acestea și spăimântându-se a fugit la stareț, spunând: „Ai văzut cumva viziunea pe care am văzut-o eu, nevrednicul?” Și Sfântul i-a răspuns: „Ceea ce ai văzut a fost pentru îndreptarea ta. Ceilalți frați știu că Născătoarea de Dumnezeu îi sfințește așa încât să fie vrednici la fiecare sărbătoare să primească Sfintele Taine.” Prin urmare, de atunci înainte, novicele s-a nevoit mai mult și a mâncat mai puțin și trăind așa cu binecuvântarea ascultării, a fost făcut vrednic de binecuvântările cerești.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#159
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Stapana de Dumnezeu Nascatoare, Imparateasa cerului si al pamantului, cinstea si slava crestinilor, ceea ce esti mai inalta decat cerurile si mai curata decat soarele, Fecioara prealaudata, nadejdea celor fara de nadejde si linistea celor batuti de valurile pacatelor, cauta spre norodul Tau, vezi mostenirea Ta , nu ne lasa pe noi, pacatosii, ci ne pazeste si ne mantuieste de viclesugurile diavolului, ca ne-au impresurat scarbele, nevoile, rautatile si necazurile. Da-ne mana de ajutor, Fecioara, ca pierim. Indura-te de noi, ca pe Tine te avem ajutatoare si la tine nadajduim, ca prin rugaciunile Tale cele preaputernice si nebiruite sa-L imblanzesti pe Fiul Tau asupra noastra, sa-si intoarca mila Sa cea bogata spre noi si sa ne invredniceasca pe toti de a petrece viata cinstita, curata si fara prihana, ca intr-un glas si cu o inima pe Dansul de-a pururea sa-L marim, iar Tie sa-ti zicem: Bucura-te, ceea ce esti plina de dar, Domnul este cu Tine. Amin
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#160
|
||||
|
||||
![]() ![]()
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
cu ajutorul nostru, un copil ar putea sa-si implineasca un vis | N.Priceputu | Umanitare | 60 | 29.10.2016 00:53:16 |
Drumul Crucii, Calea Pocaintei, nevointele duhovnicesti. | alexmatei | Spiritualitatea ortodoxa | 0 | 16.03.2012 20:22:04 |
Si ei au nevoie de ajutorul nostru.... | silvia55 | Umanitare | 0 | 08.09.2011 00:30:10 |
Un copil curajos are nevoie de ajutorul nostru | E_my | Umanitare | 27 | 05.01.2011 20:54:54 |
un preot are nevoie de ajutorul nostru | cristy | Umanitare | 3 | 15.10.2009 11:36:32 |
|