GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

Motto: ,,Ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii,Ci ţinând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul - Hristos.Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste."(Efeseni 4,14-16).

Respectuoase multumiri pentru acei oameni prin al caror efort acesta sectiune nu moare-n uitare, pastrata in contextul la ce trebuie sa fie.O rubrica patristica,citand din studiul parintelui Andrew Louth ,,Ioan Damaschinul:Traditie si originalitate in teologia bizantina", ar trebui sa se inscrie in urmatoarele coordonate: ,,Originalitate inseamna sa ramii fidel originalelor, prototipurilor vesnice,sa-ti stingi ,,intelepciunea proprie"in fata ,,Logosului comun,cum spunea Heraclit,cu alte cuvinte sa-ti pierzi sufletul daca vrei sa-l gasesti,si sa nu faci parada de originalitatea ta ori sa faci ce-ti place".

Asa cum spunea acelasi autorul probabil ca Sfantul Ioan Damaschinul ar fi fost extrem de surprins daca acest lucru ar fi trebuit reafirmat.Voi cita in continuare din aceiasi lucrare,ca sa inteleaga toata lumea la un anumit aspect: ,,Florilegiile patristice,care apar in secolul V si infloresc dupa aceea,sporesc autoritatea Scripturii cu autoritatea Sfintilor Parinti.Perioada post calcedoniana a cunoscut o uimitoare dezvoltare a acestui gen de florilegii.Florilegiile au facilitat apelul la Parinti care au devenit autoritatile cele ma nemijlocite in teologia crestina.Pentru a facilita acesta a aparut un alt gen de florilegiu numit catenae( ,,lanturi")constand intr-un sir de pasaje patristice extrase din comentarii si lipite de versete ale cartilor Scripturii.Toate acestea fac posibil un mod de gandire teologic in care autoritatea se afla ,,urmand Sfintilor Parinti"ca sa citam expresia folosita de Parintii Sinodului de la Chalcedon".

Mentinand sectiunea in aceste coordonate am convingerea ca spiritul patristic,atat cat poate fi el conturat in circumstantele date,va ramine in matca in care si-a gasit esenta si din care si-a extras mesajul pentru posteritate.Ioan Damaschinul,de exemplu,ca sa parafrazez in continuare din lucrarea mentionata,ar putea fi expediat ca un simplu compilator,deloc original,insa el nici macar asta nu a facut ci a folosit o traditie deja existenta a unor astfel de compilatii.Sfantul nu a procedat asta pentru ca ar fi fost lenes sau nepasator ci in vederea unui scop deliberat,afirmat chiar la inceputul lucrarii ,,Izvorul cunoasterii": ,,Eu nu voi spune nimic care sa fie al meu".Acest mod de abordare patristic a facut posibila atat transmiterea cu fidelitate a unei invataturi de credinta cat si asimilarea celui care o compileaza in duhul trairii ei,pentru ca simpla ei afirmare fara traire este un pericol care ne pandeste mereu,fie sub masca unei polemici schizoide,fie sub chipul imbatrinit al unui intelectualism sterp,fie in umbra unei litere ce ucide-n moartea nemiscarii sufletului catre Dumnezeu.Sa dea Dumnezeu sa evitati aceste capcane ce sting Duhul,ca sa citez o expresie a Apostolului Pavel.

Insa exista si un alt pericol,frumos analizat de catre Andrei Plesu in cartea sa ,,Parabolele lui Iisus:Adevarul ca poveste".Exista pericolul unei cumintenii excesive care ,spre surprinderea multora din prezent,nu era caracteristica in acesta forma bigota si schimonosita spiritului patristic.Esta aceea cumintenie falsa,a multumirii cu putin pt a se masca sub aparenta unei false smerenii incapacitatea de a-ti procura ,,aripi de foc"(ca sa citez o expresie din Pateric).A fi smerit,a fi sarac cu duhul,nu inseamna nici a te multumi sa fii un etern caldicel,nici un prost deliberat,nici un incult deloc asumat.Inseamna sa realizezi cine esti si la ce ai fost chemat,sa iti doresti mereu sa ajungi la aceea chemare fara a uita ca acolo nu se ajunge de unul singur printr-o egoista si falsa nevointa,ci ,,doi cate doi",smeriti dar nu suficienti,increzatori dar nu trufasi,mereu avantati dar intelegand ca cel de langa tine poate urca si el dar poate pe calea de mijloc si are nevoie de bratul tau mai tare ca sa fie si el tras spre inaltimi ale credintei unde cu siguranta singuratea in traire nu exista,ca o caracteristica a iubirii Trinitare kenotice.

Din acest motiv si observand ca multi sunt parca putin descurajati,considerandu-se parca prea putin capabili de a zbura spre dorinta de indumnezeire,uitand,zdrobiti de grijile lumii,aripile spiritului ce le-au fost date,am inceput compilarea unui material despre un sfant cu o personalitate extraordinara,unul care nu s-a multumit cu putin in sensul cum ne multumim noi ci a fixat atat prin trairea sa cat si prin invatatura sa sensul ascendent al trairii,o traire nu este usor de atins,nu se poate oricum si nu suporta jumatatile de masura.Ideea,de fapt unica idee a acelui material,este de a incuraja atat de a studia mai mult cat si mai ales de a redescoperi fiecare ca se poate trai mai mult ,pana vom intelege ca doar noi ne punem limite stramte ca sa nu ne speriem de ce vedem in oglinda constiintei dar Dumnezeu nu a pus o limita nimanui pana ,,vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos." (Efeseni 4,13).

Contestat si lovit,luptand cu o lume parca incremenita-n suficienta,nu s-a lasat doborat ci cu o determinarea sfinteniei a continuat sa lupte pana la final pentru o traire reala,adevarata,cu adevarat minunata,ce merita orice sacrificu, ce suporta orice vicisitudine a oamenilor si a timpurilor.Prin acesta lupta a sa pentru ca fiecare om sa realizeze la ce a fost chemat,acest sfant nu este pentru mine un sfant din trecut,inabordabil prin optica efemerului si limitatului prezent,ci este un erou universal al credintei,ce a invins timpul si prin a carui canonizare,dupa cum spunea Parintele Meyendorff ,,crestinismul a recunoscut ca in Biserica numai Duhul este criteriul suprem al adevarului si singura autoritate ultimativa".Ei bine viata acestui sfant,piedicile pe care le-a biruit si ceea ce a lasat posteritatii,au dovedit ca nu a spus nimic de la el ci Duhul a fost cel care a vorbit prin el pentru cei ce vor crede,indiferent in cat de mare numar ii va chema Dumnezeu.

Evident este imposibil sa cuprinzi asa ceva intr-o forma care sa cinsteasca pe deplin invatatura sa.Insa m-am gandit la o abordare tripartita:viata-context-mesaj,ce va urma un stil compilatoriu axat pe lucrari de referinta pe care mi le-am putut procura si fara nici cea ma vaga pretentie a unui demers academic sau macar informativ,intrucat fie si informatia despre el se doreste a fi culeasca si compilata cu mare atentie,pentru ca aparentele extreme sunt de fapt adevaratele granite ale unei trairi in Duh si Adevar,dar intrucat despatimirea este pentru multi dintre noi inca un pod prea indepartat,se cuvine a se apela la lucrari care sa puna-n lumina intelegerii atat mesajul cat si modul cum el trebuie inteles.Mi-as dori foarte mult,daca Dumnezeu va dori,sa-l pot termina pana la Pasti,pentru ca daca acest sfant si-a dorit ceva a fost sa ajungem acolo,la Inviere dar nu oricum ci traind si crezand cu tarie ca aceasta traire pe care el a aparat-o este data de Dumnezeu a fi o ,,lumina plina de taina,o sesizare a prezentei negraite a lui Dumnezeu in suflet prin dragoste.Lumina este lumina iubirii care iradiaza prin persoane,cu conditia despatimirii,sau curatirii de egosim si de patimi"dupa cum exceptional analiza unul dintre cei mai reputati teologi, diaconul Ioan Ica Jr.

Acesta sfant mai are o caracteristica:a pus un mare accent pe relatia personala a omului cu Dumnezeu si a aratat acest lucru cum doar un sfant putea sa-l faca,nu cum schimonosesc acesta ideea diverse duhuri ale timpurilor de pe urma, ce nu sunt decat ,,nori fără apă, purtaţi de vânturi, pomi tomnatici fără roade, de două ori uscaţi şi dezrădăcinaţi,valuri sălbatice ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în veşnicie."(Iuda 1,12-13).Si ca sa inchei chiar cu cuvintele acestui sfant,un apel pentru ca fiecare sa cauta mai mult,fara a se opri niciodata cat timp este calator prin acesta lume,atat in inlatuntrul sau cat si prin viata si rugaciune la Dumnezeu acele resurse care il pot duce la adevarata cunoastere:

,,Iar daca Hristos este lumina lumii si Dumnezeu dar credem ca nu este vazut neincetat de nici un om cine este mai necredincios decat noi?Nu cunoasterea este lumina ci lumina este cunoasterea"

Sa ne auzim cu bine.Doamne ajuta.

[leonte]

În prealabil postat de catalin2

Ai evitat sa spui pana acum daca mai esti ortodox, inteleg ca erai ortodox si apoi l-ai aflat pe Hristos, te-ai convertit la un cult neoprotestant? (ucenicul mai spunea povestea asta).

Hristos este al bisercii(... adauga ce vrei tu aici...) sau biserica este a lui Hristos?

Desi raspunsul meu se gaseste clar si complet in mesajul pe care l-ai citat, totusi am sa reformulez astfel: a merge la biserica si a-L afla pe Hristos, sunt doua evenimente fara nici o legatura, dar si fara sa fie in conflict.

[leonte]

În prealabil postat de cristiboss56

Si o mancare sanatoasa de este peste masura duce la indigestie , avand un efect contrar dorintei noastre , asa ca-ti dau dreptate in totalitate .
In schimb , simt la tine o mica deznadejde , care nu-i buna , si sper sa fie trecatoare . Nici multumirea de sine nu este buna , dar de aici la deznadejde e cale lunga . Toata viata noastra este o lupta , iar pocainta are un inceput , dar nu are un sfarsit , caci tot timpul este loc de mai bine , si mai bine , si mai bine . . .
Poate iti spui parerea , daca vrei si ai timp , despre ganduri-dusmanie-vrajmasie si iertare .
Iti doresc din suflet sa te ajute Dumnezeu sa-ti gasesti de lucru si sa-ti gasesti legatura si echilibru dintre minte si inima , si sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu iti da , dar nu-ti baga in traista , altfel am fi niste simpli robotei dirijati de la distanta !
Slava lui Dumnezeu pentru toate !

Frumoase cuvinte ai grait si iti dau dreptate intru totul, mai putin in ceea ce priveste deznadejdea. Ti-as oferi si garantia faptului ca intre mine si deznadejde se afla o despartitura, care tinde sa devina abis, odata cu trecerea timpului. Din pacate, duhovnicul mi-a interzis sa vorbesc pe tema aceasta si mai multe nu pot si nici nu doresc a spune. Doresc doar sa fii incredintat ca sufletul meu este izbavit de aceasta povara.

Cu siguranta am spus ceva, in mesajul precedent, ceva care te-a facut sa crezi despre mine ca sunt afectat de gadul deznadejdii, pe cand eu, dimpotriva, sunt un om foarte optimist. Si cum as putea fi altfel cat timp am garantia ca Dumnezeu se preocupa dă mine si imi randuieste cele bune si potrivit neputintelor mele. Candva, nu de mult, am fost un om bogatel, castigam triplu cat un simplu salariat. Daca mi-ar fi fost de folos, Dumnezeu mi-ar fi randuit sa castig mai mult.

Astazi, cand privesc in urma si-l vad pe Leonte de atunci, mi se face mila de el; cat de putine stia despre Dumnezeu, dar cat de multe credea ca stie. Peste un timp, sper sa privesc in urma si sa vad ceva similar, ca marturie a faptului ca evoluez.

p.s. Frumos si util cuvantul despre lupta pustnicilor; cred ca s-ar fi potrivit mai bine la topicul lui vlad, despre insingurare/instreinare. Dar e bine venit oriunde. Important e sa ajunga la cei interesati.

[leonte]

În prealabil postat de cristiboss56

Poate iti spui parerea , daca vrei si ai timp , despre ganduri-dusmanie-vrajmasie si iertare .

Parerea despre dusmanie... Adica sa ma descriu pe mine? Asta imi ceri de fapt.

Nu de putine ori, mi s-a intamplat sa fiu ca ochiul cel rau care vede cele rele. Nimeni nu suntem fara de greseala, iar primul pas catre a dobandi puteri dumnezeiesti, este a putea suporta neputinta vecinului, a colegului si a casnicilor nostri.
Din pacate nu am o reteta sa o prezint cuiva interesat de aceasta putere. Pur si simplu trebuie sa ne luptam cu bestia din noi, pana vom pricepe ca binele si raul nu sunt ceea ce lumea ne invata ca sunt.
Daca fiul meu incepe sa consume droguri (sa zicem), iar eu nu stiu sa-l indreptez cu duhul blandetii, mai bine imi inghit cuvintele si ma rog sa-i scoata in cale Hristos, un povatuitor pe masura. Altminteri, vom trai [retrai in cazul meu] pe deplin tragedia din zicala "gura iadului e pavata cu intentii bune".

Aoleu, sarmanul de mine! In timp ce reciteam mesajul, mi-am amintit ca am cunoscut un astfel de tata, roman, in Athos. Cand imi povestea tragedia vietii sale, nimic nu mi-a sfasiat mai tare inima dacat cand a ajuns sa imi povesteasca despre fiul sau. Cel putin doua zile m-am tulburat si mi s-a umplut mintea de ganduri, despre cum as putea sa contribui la a-i usura durerea si la a-l izbavi pe fiul sau.
Ce amagire pe capul meu! Ce puteri aveam eu ca sa implinesc astfel de ganduri (ce-i drept nobile)?

[cristiboss56]

Multa liniste si intelepciune aduceti prin postarile voastre , drept pentru care va multumesc , mai ales ca din ce in ce mai putine sunt astfel de momente pe acest forum .
Sa va daruiasca Dumnezeu putere sa scrieti cat mai mult , ca sa mai diluam tulburarea ce se abate de la un timp pe aici .
Pelerin spre Rasari , sunt convins ca un astfel de thread nu are cum sa piara , prin insasi natura lui este inepuizabil !
Doamne ajuta !

[Mosh-Neagu]

Multumesc si eu tuturor celor care lasa "bucatica lor de suflet" pe acest topic. De multe ori am intrat pe-aici, am citit, m-am "incarcat" si am iesit "pe varfuri", asa cum am si intrat. Nu stiu de ce, dar ma simt atat de sarac incat nu gasesc in mintea mea o vorba atat de inteleapta, sa poata fi trecuta pe-aici. Probabil exagerez, dar simt ca si cum as deschide Sf Evanghelie si m-as apuca sa adaug "note si impresii"... Ce stiu eu de "Viata in Hristos"? Ce cuvinte sa adun, pentru ca eu, pacatosul, sa fac cinste acestui minunat topic? Sunt mult prea sarac... Dar va multumesc tuturor care lasati vorbe de duh. TUTUROR!!!

[cristiboss56]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Insa exista si un alt pericol,frumos analizat de catre Andrei Plesu in cartea sa ,,Parabolele lui Iisus:Adevarul ca poveste".Exista pericolul unei cumintenii excesive care ,spre surprinderea multora din prezent,nu era caracteristica in acesta forma bigota si schimonosita spiritului patristic.Esta aceea cumintenie falsa,a multumirii cu putin pt a se masca sub aparenta unei false smerenii incapacitatea de a-ti procura ,,aripi de foc"(ca sa citez o expresie din Pateric).A fi smerit,a fi sarac cu duhul,nu inseamna nici a te multumi sa fii un etern caldicel,nici un prost deliberat,nici un incult deloc asumat.Inseamna sa realizezi cine esti si la ce ai fost chemat,sa iti doresti mereu sa ajungi la aceea chemare fara a uita ca acolo nu se ajunge de unul singur printr-o egoista si falsa nevointa,ci ,,doi cate doi",smeriti dar nu suficienti,increzatori dar nu trufasi,mereu avantati dar intelegand ca cel de langa tine poate urca si el dar poate pe calea de mijloc si are nevoie de bratul tau mai tare ca sa fie si el tras spre inaltimi ale credintei unde cu siguranta singuratea in traire nu exista,ca o caracteristica a iubirii Trinitare kenotice.

.

Pericolul Slavei Desarte , este pretutindeni , si macina , macina si roade precum o molie , fara sa ne dam seama , dar aceasta slava desarta exista peste tot !
Slava desarta, spune Sfantul Vasile cel Mare, este hotul mieros al bogatiei duhovnicesti, gadele cel dulce ce al sufletelor noastre,molia virtutilor; care ne rapeste intr-un chip placut cele bune si care amesteca cu miere otrava propriei noastre amagiri, intinzand cugetului oamenilor paharul pustiirii
Slava desarta nu este numai nimicitoarea faptelor bune, ci si povatuitoarea celor rele.
Slava desarta pateaza sufletele oamenilor cu toata pangarirea.
Ioan Damaschin spune:“Slava desarta este desarta nu pentru ca iubeste slava, ci pentru ca nu iubeste slava lui Dumnezeu”.
Slava desarta subrezeste pana si temeliile celor mai inalte virtuti, lucrand la suprimarea lor; slava desarta este un rau foarte mare si viclean.
Sfantul Vasile cel Mare descrie astfel slava desarta:“Cel care este slavit pentru bogatia lumeasca si poarta grija de slava omeneasca, care e trecatoare, si se increde in virtutile trupesti, are parte de slava pe care si-o acorda el insusi, nu insa de cea care duce la ceruri, ci de cea care ramana in tarana”.
Isidor compara slava desarta cu o floare care nu infloreste decat pentru cel mult o zi.

Ma bucur enorm ca acest topic va poate ajuta cu ceva si sper ca bucuria dvs sa fie o frumoasa multumire pentru cei care au scris acele articole pe care am incercat,noi toti,sa le compilam mai mult sau mai putin inspirat (cazul meu).Cred cu tarie ca acest topic,ca sa isi atinga scopul sau,ar trebui sa aiba si articole referitoare la iconografie si poate in viitor oameni de pe acest forum,de la care am invatat multe pe acesta tema,vor putea,cu ajutorul lui Dumnezeu,sa ne ajute sa facem o rubrica unita: patrologie si iconografie.Cred ca acesta rubrica unita,care este evident ca va solicita un efort substantial si de durata,va ajuta enorm,mai ales in timpuri tulburi si confuze cand oamenii,poate,trebuie sa inceapa sa caute iar ceea ce nu se va pierde niciodata.Poate la anul vom putea incepe acest proict cu voia lui Dumnezeu si ajutorul dvs.

In alta ordine de idei,stimulat de ultima postare a lui Cristi,un om iubitor al patristicii si un bun prieten,va recomand doua carti.Fac asta pt ca avand un intelect limitat ma transform in ,,baiatu cu cartile"aducand ceva ce depaseste cu infinit de mult ceea ce as putea eu gandi.Investiti in carti si cultura,chiar si in aceste timpuri si va asigur ca nu veti regreta.Ele nu pot inlocui trairea si rugaciunea dar pot contribui la creasterea lor armonioasa si mai ales fundamentata.Asta mai ales in situatia in care Rasaritul are un tezaur cultural teologic unic in istoria lumii si intraznesc sa spun inimitabil si mai ales extrordinar de transformator.

Prima care se numeste ,,Parintii Pustiei"de Jean Bremond.Este o carte despre acei monahi ai pustiei care conform celor spuse de autor ,,au practicat, asa cum nimeni n-a facut inainte de ei si intr-un fel care n-a mai primit mare adaos, aceasta minunata arta, ars artium, "arta cereasca de a lecui ranile provocate de muscatura pacatelor", arta calauzirii sufletelor spre mantuire."

A doua carte este o mica carticica exceptionala aparuta la editura Deisis.Se numeste ,,Cartea Fiului risipitor"si este o carte-omagiu la adresa celui ce a fost marele filosof roman Constantin Noica.Despre ce este vorba:

,,Transmisa doar de textul Evangheliei dupa Luca (15, 11–32), parabola cunoscuta indeobste sub numele de „parabola fiului risipitor” este cu siguranta una din cele mai profunde si tulburatoare din cate au fost rostite de-a lungul activitatii publice de catre Iisus din Nazaret. Lectia ei paradoxala a obsedat neincetat generatiile crestine de-a lungul istoriei Bisericii.Cum intelege omul contemporan, omul secolului XXI, dincolo de simpla identificare, sensurile acestei parabole, a carei simplitate face din ea un text inepuizabil? Raspunsul la aceasta intrebare il pot da cele sase lecturi antologate in prezentul volum semnate de sase personalitati teologice si culturale actuale. Diversitatea lor are drept scop realizarea unei simfonii contrapunctice a interpretarilor: un teolog biblic protestant (Joachim Jeremias), doi monahi, unul rasaritean athonit (arhimandritul Vasilios Gondikakis), altul occidental iezuit (P. Marko I. Rupnik), un scriitor-monah, Nicolae Steinhardt (monahul Nicolae Delarohia), un filozof crestin occidental (Jean-Luc Marion) si un filozof roman, Constantin Noica."

Mie personal interpretarea arhimandritului athonit mi s-a parut fabuloasa.Este o carte pe care nu trebuie sa o ratati,sunt multe de invatat din ea si fiecare abordare iti ofera o tema de gandire pentru fiecare dintre noi,asa cum spunea Constantin Noica viata crestina cumva intre acesti doi poli se desfasoara,fiecare fiind pe rand fiul risipitor sau cel ramas acasa,fiecare cu povestea lui,cu greselile lui dar avand un Tata cu o dragoste mai presus de putinul nostru sufletesc si desele noastre rataciri prin noaptea pacatului.In introducerea cartii aveti exceptional alese codacul si troparul slujbei bizantine a tunderii in monahism si imnografia ortodoxa bizantina a Duminicii Fiului Risipitor.Cititi acesta mica carte si veti vedea cum,cateodata, in mici carti sunt mari invataturi de viata si de credinta.

Dumnezeu sa va ajute si sa fie mereu in inima si in gandul dvs.

[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

Degeaba?.... Si cum ramane cu noi, in acest caz?
Ce e de facut?
Ce mai poate face omul care isi vede necuratia din inima si din minte? Cade in deznadejde? Asteapta pasiv un ajutor?......:)

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

In raspunsul tau ai descris foarte clar si frumos lupta cu ispitele. Eu insa vorbeam despre cu totul altceva. Raspunsul meu complet il gasesti aici>
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...759#post486759

[cristiboss56]

„Când se înmulţeşte răbdarea în sufletele noastre, e semn că am primit în ascuns harul mângâierii.”

„Când se apropie învierea omului duhovnicesc în tine, se trezeşte în tine moartea faţă de toate, şi în sufletul tău cel neasemenea zidirii se încălzeşte bucuria: şi gândurile tale se închid înlăuntrul tău, în dulceaţa aflătoare în inima ta. Dar, când lumea va învia în tine, împrăştierea cugetării ţi se va înmulţi împreună cu cugetul mărunt şi nestatornic. Iar lume numesc patimile pe care le zămisleşte împrăştierea. Şi, când acestea se vor naşte şi se vor desăvârşi, se prefac în păcate şi omoară pe om. Precum nu se nasc copii fără mamă, aşa nu se nasc patimile fără împrăştierea cugetării şi nici păcatul împlinit fără convorbirea cu patimile.
Când se înmulţeşte răbdarea în sufletele noastre, e semn că am primit în ascuns harul mângâierii. Tăria răbdării e mai mare ca gândurile de bucurie ce se ivesc în inimă. Viaţa în Dumnezeu e moartea simţurilor. Când vieţuieşte inima, mor simţurile. Iar învierea simţurilor este moartea inimii. Şi, când acestea învie, e semn că a murit inima pentru Dumnezeu.”


(Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia X, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 333-334)