![]() |
![]() |
|
#1641
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Proorocie mincinoasă despre arhiereul Irineu Bistrițeanul (fost superior al așezămintelor românești de la Ierusalim) care va fi avansat ierarhic la rangul de patriarh, în locul lui Teoctist (dar, n-a fost să fie!): “Fiule slujitor care ai fost trimis la Ierusalimul patimilor Mele! De aceea ai mers pe unde ai mers, ca să capeți ce trebuie să ai și să știi, ca să te pun conducător peste tot cultul bisericesc. Dumnezeu a avut voința Sa în tot pasul tău. Fiule, să nu Mă scoți afară din inimioară, să nu te desparți de lucrarea Mea, că vei fi la înălțime cu ea, dar așa cum știe Dumnezeu să lucreze. Eu voiesc să iei locul patriarhului, și ceea ce voiesc Eu, se va împlini.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 10-10-1990) |
#1642
|
|||
|
|||
![]()
”Corecțiile” făcute de către liderii pucioși la ediția a doua a cărții lor de căpătâi intitulată „Cuvântul lui Dumnezeu” se împart în mai multe categorii.
O categorie o constituie repararea greșelilor de ortografie. Sunt mii, poate zeci de mii de asemenea corecții, cele mai multe fiind justificate. În zelul de a corecta fiecare literă s-au introdus însă alte greșeli, cum ar fi punerea în mod sistematic a virgulei înainte de „și” , sau flexionări greșite în declinarea pronumelor. O altă categorie o constituie textele suprimate. De cele mai multe ori, cuvinte sau texte întregi, care dispar pur și simplu în ediția a doua a cărții, conțineau de fapt exprimări incomode pucioșilor sau neconforme cu realitatea și, din acest motiv, demersul liderilor pucioși (deși deloc onest) este explicabil. Să ilustrăm aici doar câteva asemenea texte, care au fost suprimate în ediția din 2006, față de ediția 1995 în care ele apăruseră ca atare: 1. “…Ca un vifor este clipa când mă întâlnesc cu Domnul. Căci Domnul când se află în fața mea este un mare vânt, căci simt că mă ridică în aer. Și am stat de vorbă cu Domnul și mi-a spus de toate stricăciunile din vremea lucrării Sale[...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 2 august 1965) Probabil că liderii pucioși au considerat că mărturisirea Verginicăi că se simțea ca un aerostat sau ca un balon ridicat în aer de Domnul, deoarece “Domnul este un mare vânt”, este ilară și deci incomodă. Nici faptul că întâlnirile, în loc să fie calde, liniștitoare și stenice, erau înviforate, “nu dădea prea bine”. Așa că au hotărât că e mai bine să suprime fraza cu totul. 2. “…Fiilor, voi veni iarăși pe pământul acesta, dar nu-l veți mai cunoaște…Nu mai pot să mă pitesc după nimeni, că se dă la o parte și Mă lasă. E vreme de război, tată, fiți atenți în această armată să nu cădeți în mâna călăilor. Pentru aceasta am venit Eu la voi, că nu știți clipa când va sta inamicul înaintea voastră……” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 4 septembrie 1966) S-a creat în istorie o imagine demnă a bravilor conducători de oști care, la vreme de război, stau în fruntea oștirilor și se avântă acolo unde lupta este mai grea. Or, acest text oferă o cu totul altă imagine Dumnezeului Pucioasei: cea a unui conducător fragil, care de obicei se pitește (din lașitate) după oștenii săi, și se mai și lamentează atunci când nu mai poate repeta figura. Liderii pucioși nu puteau păstra în nici un chip un asemenea text depreciativ; de aceea el dispare în ediția a doua a cărții. 3. “…Verginico, nu te mai gândi la moarte, căci tu, chiar dacă vei adormi, tu pururea vei fi vie. Va muri cine va fi să moară, dar tu în veci nu vei muri. Și m-am mângâiat și Mi-a zis: să fii cuminte și să asculți poruncile Mele, căci vom hrăni mulți flămânzi…Că acest popor va întâmpina pe Domnul la venirea Sa pe norii cerului și acest sobor îl vei hrăni aici multă vreme… Și mai înainte de venirea Lui, vei primi două vești și tu vei pregăti poporul pentru întâmpinare… (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat octombrie 1967) “Poporul” pucios despre care se vorbea în anul 1967 s-a risipit aproape în totalitate după moartea Verginicăi din anul 1980, iar cele două vești misterioase care urmau să-l pregătească de întâmpinare n-au mai sosit. Promisiunea că el (poporul) va fi cel care Îl va întâmpina pe Domnul în văzduh a rămas o proorocie neîmplinită. De aceea liderii pucioși au suprimat textul, dar au păstrat speranța că vor face ei, împreună cu poporul lor cel nou, ceea ce n-a putut face poporul Verginicăi până la moartea ei (și nici după aceea). 4. “ …S-au construit avioane pentru urmărirea poporului Meu. Ei vă socotesc pe voi sectă foarte periculoasă…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 25-26 mai 1978.) O aberație de-a dreptul șocantă, “construirea” acestor avioane de spionaj aerian al “sectei periculoase” de la Pucioasa. Chiar dacă trecem peste implicațiile financiare uriașe, dar fără nici o acoperire, ale acestei investiții, odată făcută ea este inutilă din punct de vedere tehnic și practic. Cum să urmărești cu avioanele niște creștini nevoiași, constituiți de bunăvoie într-o “sectă periculoasă”, care circulă haotic prin văi și peste dealuri, adunându-se noaptea prin case particulare ca să se roage altui “dumnezeu” decât Cel din biserica lor din sat? Și de ce atâta simandicoasă osteneală? Cui ar folosi așa ceva? Inepția este atât de gogonată încât liderii pucioși au fost siliți s-o șteargă temeinic cu buretele din istoria scrisă a sectei lor. 5. “…O, face Tatăl minuni pe tot pământul, coboară Tatăl prin livezi, prin câmpii, pe dealuri și strigă la lume să se pocăiască, dar acele strigări sunt pentru lume, sunt vedenii ce le arată Tatăl pe alocuri. Iar aici e o minune de pregătire a mesenilor pentru nunta Mielului, prin cuvânt, fără vedenii. Cine crede, va vedea pe Cel ce aduce cuvântul…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 2 octombrie 1986) Plăsmuirea acestei “vedenii” imaginare, cu Tatăl ceresc Care coboară din ceruri însoțit de Sfântul Petru și face minuni pe tot pământul, hălăduind “prin livezi, prin câmpii, pe dealuri și strigă la lume să se pocăiască” denotă un psihic nu tocmai sănătos al povestitorului și poate tocmai de aceea a fost suprimată în ediția a doua a cărții. Dar nu este singulară. Iată cum decurge o asemenea plimbare pe pământ, povestită pucioșilor de Verginica din dreptul Tatălui: “Am văzut odată cum a venit din străinătate un puhoi de ciori pe pământ, un stol mare, și eram cu Petru, prietenul Meu. Și au găsit ciorile pe câmp un stârv spurcat și s-au așezat și l-au mâncat. Și Petru zice: „Vai, Doamne, așa mâncare mănâncă ciorile acestea?“. Și am zis: „Așa mănâncă, Petre, căci ciorile sunt ciori“. Și i-am povestit că aceste ciori sunt omenirea de astăzi, care mănâncă ce nu știe, carne și de om, și de cățel, și de pisică, și de șoarece. Atunci au găsit pe câmp acel stârv, dar acum acest stârv e în magazine. Creștine, ține ascuns aceasta, ca să nu se cunoască de lume că voi știți. Și atunci Petru a pus mâna la gură și a plâns cu amar și Eu am spus: „Așa vor ajunge robii Mei“. “ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 16 aprilie 1975) Deși acest text destul de "colorat" și absolut lipsit de credibilitate nu a mai fost suprimat, dialogul dintre “Tatăl” și “Petru” dezvăluie un Petru cam sărăcuț cu duhul, care a îmbătrânit fără să știe cu ce se hrănesc ciorile, iar când află, pune mâna la gură cu uimire și spaimă țărănească și plânge cu amar. |
#1643
|
|||
|
|||
![]()
Pe de altă parte, recunoașterea faptului că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim”, în afară de Cuvântul Său pe care îl coboară sistematic la Pucioasa, dă vedenii pe care “le arată Tatăl pe alocuri” (adică, prin alte locuri), altor persoane, ar dilua în mod nepermis caracterul de unicitate a “lucrării” de la Pucioasa. Și din acest motiv, fiind puși în fața imposibilității ameliorării acestui text, liderii pucioși, au fost nevoiți să-l șteargă definitiv.
În fine, mai trebuie menționat că declarația solemnă despre “minunea de la Pucioasa” (“Iar aici e o minune… prin cuvânt, fără vedenii”) este de-a dreptul mincinoasă, îndată ce și pucioșii aveau vedeniile lor, (unele dintre ele fiind primite de Verginica înainte de această construcție mincinoasă datată 2 octombrie 1986) fiind consemnate chiar în cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”. Iată câteva exemple de vedenii pucioșești: 5.1. “ Și când am adus tânărul acesta, i-am arătat în vedenie și am întrebat-o: ”Ce zici?” Și a zis: “Ce să fac cu el? Că nu face ca mine”.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 19 octombrie 1973) 5.2. “ …Că iată Verginica, trâmbița Mea, a avut o vedere și plângea când o vedea. Era într-o poiană verde și era plină de lume și prin lume mai era și din neamurile voastre. Și a venit cineva și …” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 8 februarie 1979) 5.3. Altădată, lelica Maria “vede” spiritele a doi răposați cu care încheagă o convorbire tainică: “…Mi-a scos Domnul la iveală să văd, pentru că se făcuse de cineva o întrebare și nici până acum n-am dat nici un răspuns, că nu îmi venise la iveală ca acum, ca prin minune să-mi iasă în cale nenea Ioan și țața Bălașa, părinții lui Ilie Bunea. Amândoi plini de sudoare, și amândoi cu povară grea în spate, că se încovoiaseră de greutate. Of, și ce milă îmi era de ei! Și i-am întrebat […] Și mi-au spus […] Și iar i-am întrebat […] Și am zis așa:”O, Doamne, de unde să aflu răspunsul despre aceste suflete?” Și îndată mi-a venit răspunsul la ureche. Dar cine și de unde a venit răspunsul, voi afla. Și mi-a zis așa: “Acești oameni vor purta această povară până la judecată, […] Scumpilor copii ai acestor oameni, adică ai acestor răposați, luați aminte ce vă spun, iar dacă nici acum nu veți crede și nu veți lua în seamă nici acum, cer la Domnul cu lacrimi șiroaie să vă aducă la ei să vedeți, că toți așteptați de la Domnul semne.(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 9/22 iulie 1984) Seninătatea cu care lelica recepționează din eter în ureche răspunsuri la propriile introspecții și “viziuni” , le pune în gura unor răposați (Ioan și Bălașa, părinții lui Ilie și bunici ai lui Iliuță Bunea) și le crede că vin ca niște pilde moralizatoare neapărat de la Dumnezeu (fără a-și face prea mari probleme în prezent asupra provenienței lor - poate va afla în viitor, poate nu...) seamănă perfect de bine cu celebrul slogan al pușcașilor “eficienți, dar fără scrupule”: “Întâi tragi fără somație, și apoi vezi cine e victima!” Îndemnul biblic este însă complet diferit: “Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.” (I Ioan 4,1) 5.4. În altă vedenie, liderii pucioși primesc o viziune de la Dumnezeul lor, pe care urmează să i-o relateze în amănunt patriarhului Teoctist. În viziune, apar ca personaje-cheie: un înger, patriarhul Teoctist, un om cu o cruce albă într-o mână și cu o cazma în cealaltă mână, un alt om care aștepta lângă un izvor, trei cămile albe, Maica Domnului în vuiet, înconjurată de cete de îngeri. Dumnezeul Pucioasei îi îndeamnă mai întâi cum să meargă cu solia la patriarhul Teoctist, apoi le repovestește integral viziunea pe care ei o văzuseră mai înainte: “ Ridicați-vă cu înțelepciunea cea din cer, că vă trimit la mai-marele bisericii ca să-i spuneți ce am Eu să-i spun, așa cum Eu v-am arătat vouă. […] rugați-vă să vă dea duhul cel tare cu care să urniți inma acestui om care ține sub plâns biserica Mea, și iată, plânsul ei se aude la Mine. Spuneți-i lui că Eu sunt Dumnezeu […] Spuneți-i cum ați văzut-o pe România și cum vi l-am arătat pe el în România, și cum Eu v-am trimis să-i spuneți ceea ce Eu v-am descoperit vouă: “ Eram cu îngerul Domnului deasupra pământului și priveam. Am văzut o bucată de pământ, cu contur aproape rotund, care se deosebea pentru că era ca o oază verde. Am văzut pe acest loc verde un izvor, și în jurul lui luceau lumini ca niște pietre care strălucesc în soare. Și am văzut pe părintele patriarh Teoctist mergând cu un om […] L-am întrebat: "Cum ai venit tu aici". El a spus: "Am fost adus de înger". Părintele patriarh vorbea cu omul care părea ca un sol […] Din depărtare veneau trei cămile albe. Părintele patriarh a mers apoi de acolo, îndreptându-se spre stânga locului. Cămilele, schimbându-și mersul spre părintele patriarh, aduceau cu ele un sul de hârtie. Omul care era adus și el de înger la izvor, s-a dus în urma părintelui patriarh, l-a ajuns și au stat de vorbă, și apoi el a fost ridicat de înger. Părintele patriarh mergea iarăși spre locul izvorului, și cele trei cămile mergeau și ele. […] A spus apoi îngerul că oaza aceea verde este România, ce poartă în ea un izvor ascuns, care se va arăta de la Dumnezeu și va curge din ea peste tot pământul. Am întrebat pe înger: "Când va fi aceasta?". Iar el a spus: "Acum". S-a făcut vuiet deasupra pământului acela și am văzut în vuiet pe Maica Domnului înconjurată de cete de îngeri, care cântau ca la acatist: "Bucură-te, Maica Mielului lui Dumnezeu, că mare este cetatea ta peste neamuri! Bucură-te![…] Privind iarăși în jos, am văzut în loc de pământul cel verde un glob mare strălucind pe deasupra a tot pământul, și scria pe el: România.” ”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 29 mai/11 iunie 1991) Apoi liderii pucioși sunt din nou îndemnați să meargă la patriarh ca să-i povestească și lui viziunea: “Mergeți! În numele Domnului, mergeți și mărturisiți, căci aceasta ce v-am arătat este de la Dumnezeu!”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 29 mai/11 iunie 1991) |
#1644
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Păi nu ți-am mai zis că nu are sens să mai discut cu o batjocuritoare ce face în ciudă lui Dumnezeu? Care nu vrea să priceapă ungerea Domnului și voia Sa sfântă? Deci dacă nu vrei să pricepi ci vrei mereu să persiflezi ce pot eu discuta cu tine? Nu pot decât să vă plâng cu silă. Cu un fel de milă ce se apropie de silă, și dacă nu vă place mila mea de voi atunci vă ignor complet, că nu vreau să mă leg la cap cu păcatele voastre, că voi nu numai că nu vă întoarceți din drumul vostru, din căderea nesfârșită prin urcaria în loje, cădere în jeol, dar vreți și să impuneți obrăznicia voastră... repetând în stil pavlovian că voi nu credeți, că nu s-au împlinit, că pucioșii sunt mincinoși deși ei publică exact ce a dat Domnul în urechea lor, și ei au scris, iar Domnul plinește. Dar se pare că voi nu suferiți Adevărul, voia sfintei Treimi, nu vreți să vedeți plinirile ci vreți să acoperiți, să băgați Lumina sub obroc pentru ca să întronați minciuna la loc sfânt. Nu o să vă permit. Iar dacă nu mă pot opune, atunci nu o să particip, nu vreu să mă înhăitez la astfel de ticăloșii și o să evit cât posibil să am deface cu din ăștia ca voi care orbi fiind vă erijați la a târâ poporul în pierzare. Așa că vă dau cu tifla, fiindcă sunteți două nesimțite. Iar dacă Domnul l-a uns pe David, sau pe Samuel, atunci Îi poate spune Lui cineva ca să nu-L ungă pe preasfințitul Irineu dacă El asta vrea? Deci Irineu este Patriarhul de facto pus de Dumnezeu, iar restul ierarhilor, care nu au fost intronizați din voia lui Dumnezeu sunt de formă, și toți cei care nu vor să urmeze și să plinească voia Domnului. Dar adu-ți aminte cum a făcut David cu Saul, și Iisus Hristos cu Saul devenit Pavel. Deci așa este al 7-lea Patriarh, Irineu Pop Bistrițeanul, pe care toți îl luați peste picior deși El este unsul Domnului așa cum unsul țării este Regele Mihai. Și nu mai repeta minciunile voastre în stil pavlovian zicând că nu se împlinesc scripturile, că ele nu se împlinesc după cum ar vrea omul care cere semne și minuni ca să tiranizeze el în numele lor cu necredința lui fățarnică!!! Deci pentru că continui mereu să zici că proorociile au fost corectat și consideri proorociile mincinoase deși multe s-au împlinit întocmai, eu te consider de rea credință și nu mai am ce discuta cu tine altfel decât contradictoriu, decât ca dușmani, decât așa cum aș discuta cu nebunii de prin pildele Domnului și dracii care mă bâzâie chiar dacă îi ignor sau cu cei fără posibilitate de a se mai întoarce nu fiindcă nu pot ci fiindcă s-au pus în contra, în contra binelui lor și s-au făcut mocirle arzătoare care nu mai discută spre sensul cinstit al cunoașterii Lui Dumnezeu ci vor iei mereu să facă în ciudă, să provoace și să stârnească răul... deci vrei să ispitești, să-mi insuflii lucruri absurde căci ții mereu ca corbul corban de bâtă deși ți-am demonstrat mereu cu argumente valabile și imbatabile simple așa ca un Gâgă că nici noțiunile elementare de logică și de observație și de citire a unui text nu le stăpânești... și atunci ce tot vrei? Păi nu poți să te dai fudul și măreț dacă se vede că ești purtat de duhul rău! Așa ca rămânul care caută să-și rupă gâtul care nu e prost destul dacă nu e și fudul, gât cu care învârtoșezi mereu scrierile în zeflemea și sictir! Deci Adio, draga mea, că dacă te-ai predat la satana și la mamona, atunci de ce mai vrei mereu să fi și credibilă? Vrei credibilitate pentru necredință? Sau vrei credibilitate pentru credința în minciuni și învârtoșeli și născoceli? Atunci în mine nu găsești un partener de dialog, de discuție, ci iată pentru tine sunt ca un țap, și ca un corn cu care am să te împung până o să te dezumfli căci ai păscut prea multă lucernă așa cum a păscut lucifer și adam care s-au răzvrătit hulind și mândrindu-se căzând prin femeie și au dat vina pe ea... firește. Păi tu chiar vrei să o scoți pe femeie de vină? Deci bagă-ți mințile în cap cât mai e vreme, și nu mai persifla Darul Domnului căci astfel, hulind și necrezând și batjocurind pe prooroci și Cuvântul lui Dumnezeu se apropie de noi dezastrul, se atrag asupra noastră din pricina fărădelegilor noastre, toate urgiile... Sau nu ai citit din cartea lui Baruh mărturia evreilor, nu ai citit apoi scrisoarea lui Ierimia? Deci dacă așa a pedepsit Domnul pe poporul cel prea tare la cerbice, de ce voi vreți să-i urmați cerbicia și ceriadul în loc să le urmați pocăința celor care s-au pocăit și au recunoscut dreptatea lui Dumnezeu? Asta se numește la voi dreaptă socotință și deosebeirea duhurilor și a proorocilor, cei ai lui Dumnezeu dintre cei mincinoși? Păi draga mea tu ești complet căzută și ți-am zis că te-ai făcută unealtă ademenitoare ca să târăști poborul în ispită pentru ca să ajungă toți în balltoacă și moci-irlă... Pentru ce nu mă asculți până întru sfârșit ca să te cumințești? De ce crezi că te minte sufletul meu și inima mea... crezi că ți-am vrut răul? Ți-am vrut mereu binele, dar dacă tu îți vrei răul cu orice chip, eu iată că îmi scutur tălpile discuției în ochii și urechile tale ca să-ți fie drept mărturie ție în ziua aceea, că deși te-am mustrat cu duhul blândeții spre a te reântoarce la credință tu totuși te-ai suit în bărcuța proorociței plină de mickiduți care dănțuiau și se distrau și apoi barca proorociței s-a răsturanat și dracul râdea și nenia râdea și tanti grijania nu mai avea nici o grijă. Știu că eu sunt mai mare păcătos, dar măcar nu vreau să mă fac nedrept sau mincinos așa cum te strădui tu în stil pavlovian kgb-ist mason ocult socialist și globalist capitalist, așa cum au procedat toți mincinoșii, cu probe mincinoase, măsluind, încercând prin diversiuni să compromită, să pună Lumina sub obroc... dar nu vei putea decât dacă ne ucideți pe toți cei care am crezut. Iar atunci vor mărturisi pietrele și pomii și munții și mormintele și toate vor arăta puterea Lui Dumnezeu. Last edited by vsovivi; 03.04.2010 at 12:40:44. |
#1645
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Dar dacă tot ești așa de convins că Irineu Pop este Patriarhul României, de ce nu te duci să-i faci temenele, să-i pupi metacarpienele și să-i faci așa cu degetul: Preafericitule! Te prefaci că nu ești preafericit, dar eu te-am prins cu ocaua mică, Preafericitule ce ești! De ce te ascunzești? De ce vrei să ne păcălești? Ia să vezi ce-ți zice, și după aceea să ne spui și nouă cum a fost. |
#1646
|
|||
|
|||
![]()
Viziunea însăși este un amalgam de imagini, obiecte și persoane care cu greu se interconectează într-o povestire credibilă. Vizionarul este unul dintre liderii pucioși, desigur (posibil Nicușor, căci el a mai avut asemenea “viziuni” incoerente). El vede pământul de sus în jos, și pe pământ o oază verde și trei cămile albe. Despre oază se spune că “oaza aceea verde este România, ce poartă în ea un izvor ascuns” .
Stupefiant este că la sfârșitul “viziunii” se spune că de fapt România era deasupra pământului, ca un glob mare strălucind, dar la care vizionarul privește “tot în jos”: “Privind iarăși în jos, am văzut în loc de pământul cel verde un glob mare strălucind pe deasupra a tot pământul, și scria pe el: România.” Dat fiind că singurul glob mare care strălucește deasupra a tot pământul este Soarele, deducem că România se mutase în soare, să fie mai la căldurică. Cel mai greu este de înțeles cum, privind în jos, poți vedea ceva care este deasupra. Dar în astfel de “viziuni schizo”, totul pare posibil. 5.5. Liderii pucioși au primit în aceeași zi și o viziune în care patriarhul Teoctist primește de la “un om minunat” cartea “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa”. Omul minunat ar trebui musai că este Însuși Iisus Hristos, căci i se adresează patriarhului cu un îndemn care nu poate veni decât de la Hristos: “Eu sunt Cuvântul […]. Nimeni nu poate să Mă tăgăduiască [...]” . Nu știm dacă viziunea s-a mai și împlinit, adică dacă Teoctist a primit de la Hristos cartea de căpătâi a pucioșilor; cert este că patriarhul, până la moartea sa, nu a dat un alt curs Bisericii Ortodoxe, așa cum i se ceruse prin viziunile de la Pucioasa: “ Am văzut la ușa părintelui patriarh bătând cineva, și când el a deschis, a intrat un om minunat, cu o carte albă în brațe. Am voit să văd ce scrie pe carte, și scria pe ea: "Cuvântul lui Dumnezeu în România". Cel ce purta cartea i-a spus părintelui patriarh: "Deschide și citește și vezi, și închide apoi pecețile până la vremea împlinirii cuvântului. Eu sunt Cuvântul, și adevărat este cuvântul acesta, cu care vin spre tine. Nimeni nu poate să Mă tăgăduiască, fiindcă voi fi împlinitor. Aceasta este o taină pecetluită. Nimănui să nu spui, până se vor împlini cele scrise în acest sul. Părintele patriarh rămase cu un sul în mână; a scris pe el: Amin!, și sulul a fost luat de vânt în sus, spre cer”.(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 29 mai/11 iunie 1991) 5.6. Vedenia cu Tatăl și cu Sfântul Petru care s-au deghizat în cerșetori “…Să vă spun ceva: a coborât Tatăl cu sfântul Petru ca să cerceteze poporul dintr-un sat. A luat-o de la prima casă și s-au făcut cerșetori. Nimeni nu i-a primit, nici preotul din sat. Nu i-a primit, pentru că nu era nimeni cu pregătire de Dumnezeu. Și am mers așa în tot satul, am bătut la poarta unei case sărăcăcioase. Acolo era o femeie văduvă, cu trei copilași: “Eu vă primesc, dar n-am nimic de mâncare, căci ca să adorm copiii, am luat o balegă și am băgat-o în sobă și am mințit, ca să se culce până se coace turta din sobă”. Dar Eu i-am spus: “Femeie, scoate turta din sobă, că nu e balegă”. La grăirea Noastră femeia s-a dus și a scos turta, dar era o pâine frumoasă și rumenă. Atunci femeia a înțeles că Acela nu era altcineva decât Dumnezeu. Și am zis: “Femeie, scoate trei porții de pâine, egale, și dă întâi la cei trei copii”. Dar cel mic a început a plânge, ca lui să-i dea porția mai mare. Și am zis: “Femeie, acesta are în el duhul lăcomiei”. După aceea, am dat femeia afară și i-am zis: “Vezi movila aceea mare? Iei pe cei doi copii și te duci cu ei, și când vei ajunge acolo, să te uiți înapoi spre sat să vezi ce e”. Și a zis femeia: “Doamne, dă-mi voie să-l iau și pe cel mic, că mi-e milă de el!”. “Ia-l!” i-am zis. Și când a ajuns acolo la movilă și s-a uitat înapoi, tot satul s-a scufundat sub pământ; numai turla bisericii se mai vedea un pic. Tot satul a dispărut, și a rămas o baltă mare pe tot întinsul satului, o baltă albă. Acest sat e lângă Brăila, și întâmplarea a fost în zilele voastre. (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 15/28 februarie 1988) 5.7. Vedenia liderului pucios Nicușor cu “Masa Tăcerii” Verginica a decedat în anul 1980. Zece ani mai târziu, într-o “vorbire” de noapte, spiritul Verginicăi îl provoacă pe Nicușor să dezvăluie secretul că ei doi au adesea dialoguri tainice, iar Nicușor primește vedenii de la spirit (de fapt, era o spirită). Nicușor e somat de către spirită ca să dezvăluie tuturor arătarea pe care a primit-o el, cu o copie după “Masa Tăcerii” a lui Bâncuși, cea înconjurată de scăunele de piatră, și cum a întrebat-o pe ea (pe spirita mămicăi Gigi), rugând-o să-i spună “ce este aceasta”: “Se sfărâmă porțile iadului! Ies la lumină cei ce așteaptă de veacuri […] Coborâți-vă cu dragostea toată în iad, măi iubiții mei […] Nu se mai aude decât geamăt de satană și glas de bucurie și mâini întinse în sus să fie apucate și trase afară, că nu mai vreau nepricepere de la voi, căci masa tăcerii se crapă pe mijloc și de acolo se strigă spre voi după ajutor. Că i-am arătat copilului meu și să știe el că nu e masa tăcerii pe care o știți voi, ci e locul așteptării celor ce sunt acolo sub ea. Și mâna pe care a văzut-o el că se ridica în sus, era rugăciunea celor ce vă așteaptă pe voi, cei de pe pământ, să le deschideți lor mormintele iadului. Nicușor, ia vorbește tu cu mine, ca să știe toți din casă că noi vorbim amândoi. Ia spune tu ce ți-am arătat eu ție. – Am văzut masa tăcerii, și de jur împrejur scăunele de piatră, și din masă o mână ieșită afară, cu degetele retezate și împietrite de vreme. Și am vrut, că am crezut că e cineva dedesubt care cere ajutor, și am apucat să trag de mână în sus. Trăgeam, și era lungă, lungă, mâna. Eu așteptam să iasă cineva cu totul de acolo, dar mâna nu se mai termina să iasă. Și am întrebat-o pe ea: “Ce este aceasta?” – Măi mămică, acum ați văzut ce este. Scăunelele din jurul mesei îi așteaptă pe ei să iasă să facă pe ele primul popas în drumul spre înviere. Iată, a venit ziua să înțelegeți taina cea mare care este scrisă în Scriptură, că voi, cei vii, nu veți lua-o înaintea celor adormiți, și numai după învierea lor, într-o clipeală de ochi, la trâmbița de apoi, voi vă veți schimba pentru fericire, și trupul tuturor va fi fără de stricăciune în veci de veci, și veți împărăți și asta va fi plata cea mare. Măi copii, mai puteți voi dormi?” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 11/24 august 1990) |
#1647
|
|||
|
|||
![]()
5.8. Vedenia liderului pucios Nicușor cu “Coloana Infinitului”
Într-o altă “vorbire” din anul 1990, spirita Verginicăi (mama Gigi) îl provoacă din nou pe Nicușor să-și facă publice vedeniile. Ea nu vine singură din lumea de dincolo, ci vine cu un altul, cu un spirit proorocitor al tainelor de la Noul Ierusalim. Spirita Verginicăi dezvăluie taina că spiritul adus cu ea din lumea de dincolo este spiritul lui Constantin Brâncuși, care a fost și el prooroc în viața lui. Șfântul Prooroc Constantinbrâncuși a proorocit prin Coloana Infinitului începutul “lucrării” de Nou Ierusalim de la Pucioasa: – Nicușor, copil care mă asculți! Fiindcă mă asculți, de aceea îți spun ce să faci. Fiindcă faci, mămică, de aceea lucrez prin mânuța ta și prin inima ta și prin credința ta. Fiindcă tu mă asculți, mămică, de aceea eu ți-am spus că nu e greu cu mine și nu e rău cu mine, și tu nu ești niciodată fără mama Gigi. Știi de ce am venit cu acela despre care ți-am dat cuvânt să-l treceți aici? El a proorocit tainele de la voi , și voi le lucrați acum. El a arătat pe poporul meu cel de acum, și pe cel ce va fi să fie al meu prin voi, mămică. Ai văzut de două ori la rând începutul cel care trebuie să crească prin mânuțele voastre, că voi sunteți niște meșteri ai Ierusalimului acesta nou al Domnului. Ai spus tu cum ai primit înțelesul celor ce ți se aduc? – Am înțeles. Coloana Infinitului, lucrată de Constantin Brâncuși, când m-am uitat în mână ce aveam. Aveam în mână rămase din prescură două sau trei forme, așezate una peste alta, așa cum sunt reprezentate în stâlpul care poartă denumirea de Coloana Infinitului, și am primit să înțeleg că trebuie să lucrăm pentru acest popor proorocit și că acela care a lucrat aceste reprezentări de taină este prooroc. – O, mămică, măi copilul meu, voi numai să vreți cu mine, că niciodată nu s-au lucrat taine mai mari ca acestea ce se lucrează azi cu voi, și toți cei câți au fost prooroci pentru vremea de azi vă așteaptă cu împlinirile, ca să se bucure de munca lor. Începutul ce ți s-a arătat în mânuță, acesta este începutul Noului Ierusalim” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 11/24 septembrie 1990) Acum se poate deduce fără efort că și opera de artă a Șfântului Prooroc Constantinbrâncuși intitulată “Masa Tăcerii” a fost tot o proorocie privind “lucrarea” de la Pucioasa. 6. Un alt text care “se evaporă” pur și simplu în ediția a doua a cărții este următorul: ”… Eu am puterea și am în fiecare din voi, dacă Mă lăsați pe Mine să fac ce am de făcut cu voi. Dar trebuie să înțelegeți că planul lui Dumnezeu este bine întocmit și nu poate lucra după placul fiecăruia, nu se poate căuta la plăcerea cuiva, pentru că nu se poate strica nimic acum din planul cel bine întocmit de Sfânta Treime…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 3 noiembrie 1990) Cauza? Din nou, o afirmație inacceptabilă, chiar eretică, și care nu mai putea rămâne la vedere: aceea că Dumnezeu cel Atotputernic are putere în om numai dacă este lăsat de om ca să aibă El putere în om. Se face confuzie aici între puterea lui Dumnezeu și voința Lui. În realitate, Dumnezeu poate oricâte voiește, dar nu voiește să facă oricâte poate. Îndelunga Lui răbdare cu omul nu trebuie considerată ca o slăbiciune, așa cum o prezintă Cuvântul de la Pucioasa. După teoria pucioșilor, Dumnezeu ajunge la cheremul omului și se roagă de om ca să-I îndeplinească el planurile, “cele bine întocmite de Sfânta Treime”. Pe de altă parte, după ce afirmă că trebuie lăsat de om ca să poată face ceea ce El voiește, Dumnezeul Pucios revine imediat, contrazicându-se: nu se poate face nimic după placul omului, iar planurile lui Dumnezeu nu se pot strica. Panseurile eretice și contradicțiile din acest text l-au făcut indezirabil ca să poată să mai reziste în ediția a doua a cărții. O altă categorie o constituie textele reintroduse. Acestea, deși apăreau în manuscrisele pucioșești, fuseseră suprimate cu grijă în prima ediție, deoarece la data aceea (anul 1995) dezvăluiau lucruri incomode, pe care liderii pucioși încă nu doreau să le facă publice. De regulă, ele se refereau la unele dezordini, tensiuni sau stări de lucruri care nu făceau cinste „poporului” pucios, iar pe vremea aceea liderii pucioși căutau cu orice preț a-și construi spre exterior o imagine idilică despre viața și apucăturile adepților lor. Trecând anii, ei au ajuns la concluzia că nu mai are rost să-i cocoloșească pe cei greșiți care continuă să-i ignore sau să-i disprețuiască pe lideri, ci e mai bine să li se facă publică opțiunea lor de răzvrătiți, ca să le fie rușine. Să ilustrăm aici doar două exemple de asemenea texte, suprimate în ediția din 1995, dar reintroduse tiptil în ediția din 2006. 1. În primul exemplu, o bună parte din „poporul” pucios era dovedit a fi neîmplinitor al „profețiilor” Verginicăi. Despre acești creștini se dezvăluia că „au lepădat cele așezate pentru acum” și de aceea nu se mai pot bucura de serbarea de Paști alături de cei care au rămas fideli liderilor pucioși după moartea Verginicăi. Ei n-au vrut să împlinească cele profețite, au scuipat peste așezarea cerută pentru vremea în care s-a ajuns și au scuipat pe Cuvintele pucioșești aduse la iveală pentru ca să fie împlinite. De aceea, lor li se promite o pedeapsă exemplară, care să-i sperie pe cei care ar mai îndrăzni să facă la fel ca ei. Casele lor vor fi zguduite și în carnea trupului lor se va scormoni: “Nu te lua după cei din poporul Meu care n-au vrut să împlinească cele profețite încă din vremea trupului lui Verginica. Eu ți-am spus azi că este cel mai frumos și cel mai sfânt Paști și cea mai sfântă zi de înviere din viața ta cu Mine, măi Israele. Vorbesc de cei care n-au lepădat cele așezate pentru acum, pentru de acum înainte până la arătarea Mea pe nori, tată. Acum rămâne să văd ce să fac cu cei ce au scuipat peste așezarea cerută pentru vremea în care suntem ajunși cu veacurile cerului. Eu, Domnul, Îmi voi aduce aminte de toți cei ce au numele rostit de cer prin această profeție, și voi scormoni și în carne și în piatră, și voi zgudui toate casele de creștini care au peste ele mărturia acestei profeții, și voi pune întrebarea: „De ce ai părăsit pe Domnul, tu, casă a lui Israel, și ca să te închini la idolii trupului tău și ai veacului cel rău?“. Îi voi întoarce cu fața la Mine pe toți cei care au auzit de la Domnul și au scuipat pe cuvintele aduse de Mine pentru ca să fie împlinite, că le-am adus ca să trăiască în voi, copii ai acestei profeții.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediția 2006; fragment din mesajul datat la 18 aprilie/1 mai 1994) Este evident că asemenea taine nu erau deloc de făcut publice la vremea aceea, în anul 1995, an de campanie publicitară intensă pentru slava Noului Ierusalim, deoarece asta ar fi întunecat serios “poleiala firmei”. 2. Al doilea exemplu de text suprimat în 1995 și reintrodus în 2006 ne arată că fenomenul răzvrătirii din “poporul” pucios era încă în toi. De aceea se cerea o cernere rapidă și energică a celor fideli și separarea lor de cei “neascultători cu cerul”, leneși, cârtitori și zăbavnici în “necredință”: “Cei ce nu vor să asculte cu cerul, să se dea de-a stânga, dar cei ce se dăruiesc pentru lucru și pentru ascultare la lucru, aceia să treacă de-a dreapta și să lucreze și pentru cei leneși, pentru cei ce zăbovesc în necredință și în cârtire și în neascultare.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediția 2006; fragment din mesajul datat la 18 aprilie/1 mai 1994) |
#1648
|
|||
|
|||
![]()
O altă categorie de corecții o constituie “cosmetizările”. Toate exprimările nefericite au fost reformulate. Sute de cacofonii au fost periate cu grijă, căutându-se soluții alternative dintre cele mai ingenioase, așa încât textul pucioșesc să apară cât mai academic cu putință. Zeci de cuvinte a căror origine nu pare a fi pur românească au fost substituite pe furiș cu surogate ieftine, unele dintre ele fiind dintre cele mai bizare cu putință. Ca de exemplu, următoarea listă de modificări, menite să substituie cuvintele “impure”, apărute în ediția întâi a cărții “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, cu “neaoșisme” rromânești :
magnetofon a devenit în ediția a doua caval (în textul din 25 ianuarie 1966) specialiști a devenit în ediția a doua pricepuți (în textul din 1 ianuarie 1972) e în practică a devenit în ediția a doua e în formare (în textul din 25 septembrie 1973) insistent a devenit în ediția a doua rugătoare (în textul din 10 octombrie 1973) cu spirit a devenit în ediția a doua cu îndemn (în textul din 3 decembrie 1973) efecte a devenit în ediția a doua putere (în textul din 28 martie 1974) silința a devenit în ediția a doua interesul (în textul din 23 august 1974) tot globul pământesca devenit în ediția a doua toată suflarea (în textul din 24 septembrie 1978.) în audiență a devenit în ediția a doua cu cerere (în textul din 23 iunie 1977) autorizație a devenit în ediția a doua binecuvântare (în textul din 15 iulie 1977) șefule a devenit în ediția a doua stăpânule (în textul din 12 august 1977) executa a devenit în ediția a doua urma (în textul din 12 august 1977) în funcție a devenit în ediția a doua în lume (în textul din 13 decembrie 1977) generația a devenit în ediția a doua tineretul (în textul din 25-26 mai 1978.) degradarea a devenit în ediția a doua desființarea (în textul din 13 iunie 1978.) calități a devenit în ediția a doua feluri (în textul din 2 ianuarie 1979) circula populația a devenit în ediția a doua umbla turma (în textul din 20 martie 1979) obiect a devenit în ediția a doua vas (în textul din 20 februarie 1980) benzină la mașină a devenit în ediția a doua hrană la mașină (în textul din 22 noiembrie 1982) până la refuz a devenit în ediția a doua până la ras (în textul din 22 august 1987) până la refuz a devenit în ediția a doua până peste pahar (în textul din 24 decembrie 1989 ) dirijarea a devenit în ediția a doua grija (în textul din 6 februarie 1988 ) patroana a devenit în ediția a doua stăpâna și cumpănitoarea (în textul din 28 august 1988 ) mențin a devenit în ediția a doua întăresc (în textul din 6 octombrie 1989 ) tactică a devenit în ediția a doua dibăcie (în textul din 7 septembrie 1990) cine se ospătează a devenit în ediția a doua cine bea (în textul din 8 septembrie 1990) Stai și te întrebi: A folosit Dumnezeu în 25 ianuarie 1966 cuvântul magnetofon, sau a folosit cuvântul caval? Minte redactorul cărții, care se erijează în traducător (trădător) al lui Dumnezeu? Minte Dumnezeul Pucioasei, renegându-Și singur iotele și cirtele din prima ediție a cărții Lui? Văzând însă dimensiunea uriașă a schimbărilor și diversitatea lor halucinantă, nu poți deduce decât că te afli în fața unui uriaș fals intelectual. |
#1649
|
|||
|
|||
![]()
Nici cosmetizările cacofoniilor n-au fost lipsite de fantezie. Iată câteva exemple mai deosebite:
gătească calea a devenit în ediția a doua gătească Mie calea (în textul din 15 august 1955) țuică, că a devenit în ediția a doua țuică a făcut, că (în textul din 22 iunie 1957) cunoască că a devenit în ediția a doua cunoască ei că (în textul din 20 ianuarie 1963) ca creștinul să poarte a devenit în ediția a doua să poarte creștinul (în textul din 25 august 1965) dorească căsătorie a devenit în ediția a doua dorească decăsătorie (în textul din7 ianuarie 1966) nucă crezi a devenit în ediția a doua nucă tu crezi (în textul din 4 februarie 1966) hulească, căci cu… a devenit în ediția a doua hulească. Cu… (în textul din 4 februarie 1966) poruncă ca aceasta, să… a devenit în ediția a doua poruncă să… (în textul din 20 octombrie 1970) va pleca carul a devenit în ediția a doua se va duce carul (în textul din 29 noiembrie 1972) să facă credință a devenit în ediția a doua să facă în ea credință (în textul din 5 martie 1973) să Mă cunoască că sunt Păstorul lor a devenit în ediția a doua să Mă cunoască de Păstor al lor (în textul din 18 august 1973) deosebească cele a devenit în ediția a doua deosebească bine cele (în textul din 18 august 1973) întărească, că a devenit în ediția a doua întărească, fiindcă (în textul din 30 august 1973) femeiască, care a devenit în ediția a doua femeiască și care (în textul din 30 august 1973) duhovnicească, ca să a devenit în ediția a doua duhovnicească, să (în textul din 20 septembrie 1973) ca curva a devenit în ediția a doua ca și curva (în textul din 2 octombrie 1973) călca, căci a devenit în ediția a doua călca pe pământ, că (în textul din 3 decembrie 1973) să știi că chemarea a devenit în ediția a doua să știi: chemarea (în textul din3 decembrie 1973) dacă crezi a devenit în ediția a doua dacă știi (în textul din 13 ianuarie 1974) grăiască, ca să a devenit în ediția a doua grăiască și să (în textul din 13 ianuarie 1974) că ce a devenit în ediția a doua căci ce (în textul din 13 ianuarie 1974) dacă călăuza se trimite a devenit în ediția a doua dacă se trimite călăuza (în textul din 13 martie 1974) dacăcruceaa pierit a devenit în ediția a doua dacă a pierit crucea (în textul din 29 martie 1974) se va îneca? Care a devenit în ediția a doua se va îneca? Cei care (în textul din 21 aprilie 1974) că creștinul păcătuiește a devenit în ediția a doua că păcătuiește creștinul (în textul din 11/24 mai 1974) că, chiar a devenit în ediția a doua că, tu chiar (în textul din 3 iunie 1974) ca cloșca a devenit în ediția a doua ca și cloșca (în textul din 3 iunie 1974) ca copilul său să nu afle a devenit în ediția a doua ca să nu afle copilul său (în textul din 5 iulie 1974) muncă, ca a devenit în ediția a doua muncă pentru voi, ca (în textul din 5 iulie 1974) mănâncă ca lupul a devenit în ediția a doua ca lupul mănâncă (în textul din 4 august 1974) nu se culcă copilul a devenit în ediția a doua nu se culcă, nu se adoarme copilul (în textul din 4 august 1974) cerească, că cine a devenit în ediția a doua cerească din voi, căci cine (în textul din 23 august 1974) creștinească, că zice a devenit în ediția a doua creștinească; zice (în textul din 2o noiembrie 1974) ce cercetează a devenit în ediția a doua care cercetează (în textul din 7 ianuarie 1975) monahicească caa devenit în ediția a doua monahicească fiind ca (în textul din 19 ianuarie 1975) mânca, când tu a devenit în ediția a doua mânca și tu (în textul din 19 ianuarie 1975) mănâncă, că e a devenit în ediția a doua mănâncă hoituri, că e (în textul din 16 aprilie 1975) mănâncă, că a devenit în ediția a doua mănâncă, Petre, că (în textul din 16 aprilie 1975) |
#1650
|
|||
|
|||
![]()
cunoască că sunt a devenit în ediția a doua cunoască a fi (în textul din 3 decembrie 1975)
Veronica, care este a devenit în ediția a doua Veronica este (în textul din 11 februarie 1976) Veronica, că a devenit în ediția a doua Veronica. Pe (în textul din 11 februarie 1976) că credința se va desființa a devenit în ediția a doua că se va desființa credința (în textul din 11 februarie 1976) că creștinul nu știe a devenit în ediția a doua că nu știe creștinul (în textul din 20 martie 1976) cunoască că a devenit în ediția a doua știe că (în textul din6 decembrie 1976) muzica cântând a devenit în ediția a doua muzica sunând și cântând (în textul din 24 ianuarie 1977) să se sfințească, că scris e: că cine a devenit în ediția a doua să se sfințească și să rămână sfânt, că scris e: “Cine (în textul din 27 martie 1977) Adică cum? a devenit în ediția a doua Cum adică? (în textele din 27 martie 1977; 9-10 august 1979) să te ocrotească, c-am a devenit în ediția a doua să te ocrotească, să te scape, că am (în textul din 24 aprilie 1977) lăstărică care e a devenit în ediția a doua lăstărică ce este (în textul din 24 aprilie 1977) pământească. Că vine a devenit în ediția a doua pământească! Vine (în textul din 17 mai 1977) pământească, căci a devenit în ediția a doua pământească, fiindcă (în textul din 7 iunie 1977) frică că a devenit în ediția a doua teamă că (în textul din 23 iunie 1977) muncă, că-l cere a devenit în ediția a doua muncă. Îl cere (în textul din 23 iunie 1977) amestecă ca a devenit în ediția a doua amestecă tot, ca (în textul din 23 iunie 1977) strică casa a devenit în ediția a doua dărâmă casa (în textul din 12 august 1977) să se cunoască casă de casă, să se deosebească casă de casă a devenit în ediția a doua să se cunoască, prin lucrarea îndreptării, casă de casă; să se deosebească prin lucrarea îndreptării, casă de casă (în textul din 24 august 1977) că chiar a devenit în ediția a doua căci și chiar (în textul din 24 august 1977) părintească, care a devenit în ediția a doua părintească pe care (în textul din 13 decembrie 1977) strică. Că a devenit în ediția a doua dărâmă, că (în textul din 22 septembrie 1978.) Dacă creștina e a devenit în ediția a doua Dacă femeia creștină e (în textul din 17 noiembrie 1978.) dacă, căsuța ta se va dărâma a devenit în ediția a doua dacă se va dărâma căsuța ta (în textul din 24 noiembrie 1978.) Nu o strica, că a devenit în ediția a doua Nu o strica, nu fă așa, că (în textul din 6 martie 1980) mărturisească ca omul a devenit în ediția a doua mărturisească asemenea omului (în textul din 11 august 1980) să strălucească ca a devenit în ediția a doua să strălucească mai mult ca (în textul din 18 august 1984) să oprească conducerea a devenit în ediția a doua să pună capăt la conducerea (în textul din 23 aprilie 1989 ) ca cei legați a devenit în ediția a doua ca toți cei legați (în textul din 29 octombrie 1989 ) să nască copii a devenit în ediția a doua să dea naștere la copii (în textul din 30 ianuarie 1990) să facă cu a devenit în ediția a doua să lucreze cu (în textul din 23 noiembrie 1990) că credeai a devenit în ediția a doua că tu credeai (în textul din 24 decembrie 1990) țara cea cerească, care a devenit în ediția a doua țara cea cerească, țara care (în textul din 12 decembrie 1993) Este vizibil faptul că amploarea modificărilor este atât de mare, încât caracterul intențional al celor care le-au operat pe furiș nu poate fi pus la îndoială. Dimensiunea manevrei de “cosmetizare” face ca autenticitatea și seriozitatea cărții să fie literamente compromisă. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Fenomenul Posaga | poster | Exorcismul | 13 | 13.01.2015 14:22:59 |
Cetatea Noul Ierusalim | idealist | Calugarul | 12 | 18.01.2013 11:13:01 |
Fenomenul Emo - o cultura a instabilitatii psihice si sufletesti | geo.nektarios | Secte si culte | 3 | 01.04.2011 17:38:21 |
mesaj de la noul ierusalim | anaana71 | Secte si culte | 417 | 31.01.2011 15:31:40 |
|