Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

32 Întru toate acestea au păcătuit încă, şi n-au crezut întru minunile Lui.
33 Şi au lipsit întru deşertăciune zilele lor şi anii lor cu grăbnicie.
Zice: Au ieşit din viaţă păcătuind, şi greşind şi nici o purtare de grijă făcînd de cele ce puteau să-i folosească, dar înfigîndu-se la meşteşugurile şi sîrguinţele cele deşarte şi necîştigătoare şi lucrîndu-le pe acestea cu toată sîrguinţa.
34 Cînd îi ucidea pe dînşii, atunci Îl căutau pe El, şi se întoarceau şi mînecau la Dumnezeu.
35 Şi şi-au adus aminte că Dumnezeu este ajutorul lor, şi Dumnezeul cel prea-înalt izbăvitorul lor este.
Şi nu în zadar a adus asupra lor rănile Stăpînul iubitor de oameni, că nu mic folos căpătau de aici: căci, dobîndind bunătăţile, nu simţeau, dar, muncindu-se, se apropiau cerînd dumnezeiasca iubire de oameni.
36 Şi L-au iubit pe Dînsul cu gura lor, şi cu limba lor au minţit Lui.
37 Iar inima lor nu era dreaptă cu Dînsul, nici nu s-a încredinţat întru aşezămîntul de lege al Lui.
Şi se făgăduiau că Îl iubesc pe Dînsul rostind cuvinte mincinoase, că gîndul lor grăia împotriva cuvintelor lor, se sfătuia împotriva dumnezeieştilor legi şi nu suferea a crede dumnezeieştilor cuvinte.
38 Iar El este îndurat, şi va curăţi păcatele lor şi nu va strica.
Dar El, întru a Sa bunătate, nu suferea să-i dea pe dînşii desăvîrşitei stricăciuni.
Şi va înmulţi a întoarce mînia Sa, şi nu va aprinde toată urgia Sa.
Iar Simmah zice aşa: „Foarte mult Şi-a întors urgia Sa şi nu Şi-a aprins toată mînia Sa.” Nu a adus – zice – asupra lor pedeapsa vrednică de greşelile lor.
39 Şi Şi-a adus aminte că trup sînt, duh ce trece şi nu se întoarce.
Că ştia neputinţa firii lor şi că vor primi sfîrşitul vieţii nu după multă vreme.
40 De cîte ori L-au amărît pe El în pustie; întărîtatu-L-au pe El în pămînt fără de apă.
41 Şi s-au întors, şi au ispitit pe Dumnezeu şi pe Cel Sfînt al lui Israil L-au întărîtat.
Prin toate acestea, ne învaţă dumnezeiasca îndelungă-răbdare, dar din istorie este cu putinţă a le învăţa mai cu de-amănuntul: că uneori l-au făcut dumnezeu pe viţel[COLOR=#800080][1][/COLOR]; alteori, au jertfit lui Belfegor[COLOR=#800080][2][/COLOR]; alteori, au cugetat tiranie asupra marelui Moisi[COLOR=#800080][3][/COLOR]; îndulcindu-se de hrana manei, s-au făcut nemulţumitori; poruncindu-li-se a-şi lua pămîntul făgăduit, puneau înainte frica. Şi altele nenumărate au lucrat lîngă acestea, pe care, nevrînd a lungi cuvîntul, le vom lăsa.[COLOR=#800080][4][/COLOR]
42 Nu şi-au adus aminte de mîna Lui în ziua întru care i-a izbăvit pe dînşii din mîna celui ce îi necăjea.
N-au voit să ia în cuget facerile de bine mai dinainte, nici să gîndească tăria lui Dumnezeu, prin care s-au izbăvit din robia Egiptenilor. Apoi, povesteşte minunile făcute acolo:
43 Cum a pus în Egipt semnele Sale şi minunile Sale în cîmpul Taneos;
În Taneos erau palatele lui Faraon, şi acolo a adus marele Moisi pedepsele asupra Egiptenilor.
44şi a întors în sînge rîurile lor şi sternele lor, ca să nu bea.
Că, mai întîi, nu numai apele rîurilor, ci şi pe cele adunate din ploi le-a prefăcut în firea sîngelui, tescuind cu setea pe grăitorii împotrivă.
45 Trimis-a asupra lor muşte cîineşti, şi i-au mîncat pe dînşii; şi broaşte, şi i-au stricat pe dînşii.
46 Şi a dat păliciunii rodurile lor, şi ostenelile lor lăcustelor.
Şi, folosind ca slujitori ai urgiei Sale muştele cîineşti şi broaştele, a adus asupra lor dureri amare, iar cu păliciunea şi cu lăcustele a stricat roadele pămîntului.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Viţelui de aur, vezi Ieşirea 32:1.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Sau Baal-Peor, unul din chipurile satanei la care se închinau Moaviţii. Curvind cu fetele acelora, Iudeii au căzut, firesc, şi în idolatrie faţă de acel drac. Pentru aceasta, Domnul a hotărît să nimicească desăvîrşit norodul cel curvar şi îndărătnic. Dar (după pieirea a 24 de mii de Iudei) pedeapsa a încetat pentru fapta bună săvîrşită de Finees, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron (vezi Numerii 25:1). Despre Belfegor şi Finees vezi şi la tîlcuirea Psalmului 105, stihurile 28-31.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Cum se va vedea în nota tîlcuirii stihului 6, Psalm 98.

[COLOR=#800080][4][/COLOR]Pentru toate aceste lepădări de Dumnezeu şi de Proorocul Său, vezi cărţile lui Moisi.

[patinina34]

47 Ucis-a cu grindină viile lor, şi sicaminii lor cu brumă.
Cu păliciunea şi cu lăcustele a cheltuit rodul lor, iar cu grindina şi bruma a omorît înseşi rădăcinile pomilor. Iar pe „sicamini”, ceilalţi tălmăcitori i-au tălmăcit: „sicomori”.
48 Şi a dat grindinei dobitoacele lor, şi averea lor focului.
Iar Simmah zice: „... dînd la foamete dobitoacele lor, şi averile lor păsărilor” - că, de năprasnă primindu-şi sfîrşitul, s-au făcut hrană păsărilor mîncătoare de trupuri.
49 Trimis-a întru dînşii urgia mîniei Sale; mînie, şi urgie şi necaz trimis-a prin Îngerii cei răi.
„Mînie”, şi „urgie” şi „necaz” a numit muncile cele amare; iar „Îngeri răi” - pe slujitorii mîniei, numind „răutate” nu răutatea firii, nici a voirii, ci pedeapsa muncii. Aşa, numeşte „zi rea” ziua pedepsei. Încă şi Simmah a arătat aceasta, că, în loc de „Îngeri răi”, a zis: „Îngeri ce fac rău”.
50 Cale a făcut mîniei Sale,
În loc de: Iubirea de oameni nu a oprit pedeapsa, ci a dat loc dreptei certări. A arătat aceasta şi prin cele adăugate:
n-a cruţat din moarte sufletele lor şi dobitoacele lor în moarte le-a închis.
51 Şi a bătut pe tot întîiul născut în pămîntul Egiptului, pîrga a toată osteneala lor, în lăcaşurile lui Ham.
După ce a văzut socoteala lor cea vîrtoasă, a adus pedepsele asupra lor fără cruţare: mai întîi - pierzare dobitoacelor, apoi - moarte neaşteptată asupra celor întîi-născuţi. Iar „lăcaşuri ale lui Ham” a numit Egiptul, fiindcă Misrem a fost fiu al lui Ham, şi „Misrem” este Egiptul.
52 Şi a ridicat ca pe nişte oi norodul Său şi i-a dus pe ei ca pe o turmă în pustie.
După ce i-a pedepsit aşa pe aceia, a dus norodul Său în pustie, asemănîndu-Se păstorului care povăţuieşte înaintea turmei.
53 Şi i-a povăţuit pe dînşii spre nădejde, şi nu s-au înfricoşat.
Dîndu-le multe chezăşuiri ale puterii Sale, le-a poruncit a se bizui Lui şi a nu se teme, că acest lucru s-a făcut de la Dumnezeul tuturor. Iar aceia n-au voit a nădăjdui la puterea lui Dumnezeu.
Şi pe vrăjmaşii lor i-a acoperit marea.
Pentru că aceeaşi mare unora le-a dat cale, iar pe ceilalţi i-a îngropat cu valurile.
54 Şi i-a băgat pe dînşii în muntele sfinţeniei Sale, muntele acesta pe care l-a cîştigat dreapta Lui.
Deci: Slobozindu-i de acolo, le-a dat pămîntul făgăduit - că prin „muntele Sionului” a arătat întreg pămîntul făgăduinţei.
Şi a scos de la faţa lor neamuri, şi le-a dat lor pămîntul cu sorţi, cu funie de împărţire.
Slobozind pămîntul acela de locuitorii cei vechi, le-a dat acestora stăpînirea lui, după făgăduinţe. Asta arată graiul „cu funie de împărţire”, pentru că cei ce îl au obişnuiesc a măsura pămîntul. Iar scriptura lui Iisus Navi ne învaţă mai cu de-amănuntul pentru sorţi şi împărţiri.
55 Şi a sălăşluit întru lăcaşurile lor seminţiile lui Israil.
Că – zice - a împărţit pămîntul după seminţii. Apoi, după ce ne-a învăţat necredinţa pe care au avut-o în pustie, ne povesteşte şi nelegiuirile făptuite în pămîntul făgăduinţei:
56 Şi au ispitit, şi au amărît pe Dumnezeul cel prea-înalt şi mărturiile Lui nu le-au păzit.
După atîtea faceri de bine, au rămas făcînd nelegiuire şi călcînd dumnezeieştile porunci.
57 Şi s-au întors şi s-au lepădat ca şi părinţii lor,
Au urmat răutatea părinţilor lor şi, văzînd pedeapsa acelora, nimic n-au învăţat de aici.
întorsu-s-au întru arc strîmb.
Arcul făcut cu meşteşug trimite la ţintă săgeţile slobozite, dar dacă ar suferi oarecare strîmbare, nu mai poate îndrepta săgeţile. Deci zice: Stricînd îndreptarea minţii, nici aceia nu foloseau spre trebuinţă facerile de bine dumnezeieşti şi arătau pricinile folosului pricini de vătămare.
58 Şi L-au mîniat pe El în dealurile lor, şi întru cele cioplite ale lor L-au întărîtat.
Primind de la Dumnezeul tuturor bunătăţile, slujeau idolilor neînsufleţiţi.
59 Auzit-a Dumnezeu, şi a trecut cu vederea.
Zice: Cînd se rugau, nu îi învrednicea de a Sa purtare de grijă. Iar Istoria Judecătorilorne învaţă acestea mai descoperit: că uneori i-a dat pe dînşii Amanitenilor, alteori Moavitenilor, iar alteori Madianiţilor şi celor de alte seminţii, osîndindu-i pentru păgînătate.
Şi a defăimat foarte pe Israil.
Că pe norodul acela mult-vestit - care s-a izbăvit cu prea-slăvire din robia Egiptului, pe care marea l-a văzut şi a fugit, înaintea căruia Iordanul s-a întors înapoi - îl biruiau cu lesnire vrăjmaşii cei megieşi.
60 Şi a lepădat Cortul Silomului (Şilo), lăcaşul întru care a locuit printre oameni.
Acestea ne învaţă începutul Istoriei Împărăţiilor, făcînd pomenire de Eli arhiereul şi de nelegiuirile copiilor lui.[COLOR=#800080][1][/COLOR]
61 Şi a dat în robie tăria lor, şi frumuseţea lor în mîinile vrăjmaşilor.
„Tărie a lor” şi „frumuseţe” numeşte Chivotul. Şi scoţîndu-l pe acesta spre ajutorul celor de o seminţie cu dînşii, Ofni şi Finees au plătit osîndele nelegiuirii lor, iar Chivotul a fost luat de cei de altă seminţie, care l-au afierosit ca pe o pîrgă lui Dagon, un idol cinstit de ei în locul lui Dumnezeu.
62 Şi a dat sabiei norodul Său, şi moştenirea Sa a trecut-o cu vederea.
Că, pentru covîrşirea nelegiuirii, i-a dat în mîinile neprietenilor. Şi i-a numit pe dînşii „moştenire”, căci prea-multă purtare de grijă au cîştigat de la Dînsul de-a pururea. Aşa i-a numit încă şi marele Moisi, că zice: „S-au făcut parte a Domnului, Iacov - norodul Lui, Israil - funia moştenirii Lui.” Apoi, numără felurile pedepsei:
63 Pe tinerii lor i-a mîncat focul, şi fecioarele lor nu s-au jelit.
64 Preoţii lor în sabie au căzut, şi văduvele lor nu vor plînge.
Că pe aceia i-a dat focului, şi nu s-a făcut obişnuitul plîns pentru dînşii, fiecare îndeletnicindu-se întru relele sale. Iar Ofni şi Finees, preoţii care purtau cu ei Chivotul, au primit junghiere, cei ce trăiesc întru fărădelege învăţîndu-se prin înseşi lucrurile să nu se bizuie pe dumnezeiasca purtare de grijă.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Însă fiii lui Eli erau oameni netrebnici. Ei nu ştiau de Domnul, nici de datoria preoţească faţă de popor. Cînd aducea cineva jertfă, feciorul preotului venea în timpul cînd se fierbea carnea cu o furculiţă în mînă, o vîra în căldare, sau în blid, sau în tavă, sau în oală, şi ce prindea furculiţa, aceea lua feciorul preotului. Aşa făceau ei cu toţi Israiliţii care veneau acolo în Şilo. Şi păcatul acestor tineri era foarte mare înaintea Domnului, căci ei depărtau lumea de a mai aduce jertfă Domnului” (Cartea întîi a Împăraţilor, capitolul 2). Drept urmare, Eli şi fiii lui, Ofni şi Finees, au fost ucişi de Dumnezeu, în timpul războiului cu Filistenii, cînd aceştia au răpit şi Chivotul (vezi Cartea întîi a Împăraţilor, capitolul 2 şi 3). Despre aceste întîmplări face pomenire Fericitul Todorit urmîndu-şi tîlcuirea.

[patinina34]

65 Şi S-a deşteptat ca cel ce doarme Domnul,
Dar, supunîndu-i pe dînşii sub pedepsele acestea, i-a învăţat şi pe neprietenii lor pricinile celor făcute:
ca un puternic ameţit de vin.
66 Şi a lovit pe vrăjmaşii lor la cele dinapoi, ocară veşnică le-a dat lor.
Că, scuturînd de la Sine îndelunga-răbdare ca pe un somn, a adus rana aceea asupra celor de altă seminţie, pentru care s-au făcut de ocară la toţi. Şi zice patima şezutului, pentru care ne învaţă Istoria. Pe aceasta încă şi proorocia a arătat-o, că a zis: „Şi a lovit pe vrăjmaşii lor la cele dinapoi”, mai cu cinste numind partea aceea ce a primit patima.
Iar „somn” a numit îndelunga-răbdare; şi „ameţeală din vin” – mînierea, căci ca ceva adus din afară este asupra lui Dumnezeu dreapta pedeapsă a celor păcătoşi[COLOR=#800080][1][/COLOR].
67 Şi a lepădat lăcaşul lui Iosif, şi seminţia lui Efraim n-a ales.
Iarăşi, lăsînd celelalte seminţii, o pomeneşte doar pe a lui Efraim, mai-nainte văzînd tirania ce avea să fie: că, trăgîndu-se dintru Efraim, Ieroboam[COLOR=#800080][2][/COLOR] a rupt cele zece seminţii de la împărăţia lui David. Iar Iosif şi Efraim zice aceeaşi seminţie, că Efraim a fost fiu al lui Iosif. Şi zice că „s-a lepădat” aceasta, pentru că n-a rămas Cortul în Şilo şi darul dumnezeiescului Chivot s-a mutat în Ierusalim, întru care şi Solomon a zidit după aceea dumnezeiasca Biserică.
68 Şi a ales seminţia Iudei, muntele Sion, pe care l-a iubit.
A ales seminţia Iudei pentru toiagul lui Iesei[COLOR=#800080][3][/COLOR], ce se aştepta să înflorească. Şi Patriarhul Iacov mai-nainte a vestit odrasla aceasta, blagoslovind pe Iuda. Face pomenire de dînsa încă şi dumnezeiescul Pavel, zicînd aşa: „Şi arătat este că din Iuda a răsărit Domnul nostru Iisus Hristos.” Deci pentru aceasta a ales seminţia Iudei mai mult decît pe celelalte. Şi, de vreme ce taina aceasta nu era ştiută de cei mulţi, a adăugat foarte luminat: „Muntele Sionului, pe care l-a iubit”, ca să stingă zavistia celorlalte seminţii, zicînd: Nici o pricină de pizmă să nu primiţi în lăuntru, că pentru muntele Sionului am ales seminţia Iudei. Şi, dealtfel, voieşte să arate muntele cinstit pentru Biserica ce avea să se zidească întru dînsul.
69 Şi a zidit ca a inorogilor sfinţenia Sa,
Se zice că inorogul este într-armat cu un singur corn, iar Legea ne-a învăţat a ne închina unului Dumnezeu, deci după cuviinţă a asemănat inorogului singura Biserică afierosită lui Dumnezeu.
pe pămînt a întemeiat-o în veac.
Iar Simmah zice aşa: „ca pămîntul, pe care l-ai întemeiat în veac”; încă şi ceilalţi tălmăcitori au tălmăcit aceeaşi înţelegere. Deci zice: Precum a zidit un singur pămînt, aşa a poruncit Iudeilor să zidească o singură Biserică.
70 Şi a ales pe David robul Său şi l-a luat pe dînsul de la turmele oilor.
Prin acestea a arătat deodată şi fapta bună a lui David, numindu-l „rob al lui Dumnezeu”, şi marea dăruire a lui Dumnezeu, căci l-a făcut împărat pe cioban.
71 Din urma celor fătătoare l-a luat pe el,
Iar Simmah zice: „Pe cel ce umbla după cele fătate l-a adus.” Şi aceasta este o arătare a marii dăruiri, că nici păstor nu era, ci slujitor al păstorului, care urma oilor fătate.
ca să pască pe Iacov, robul Lui, şi pe Israil, moştenirea Lui. Şi i-a păscut pe dînşii întru nerăutatea inimii sale, şi întru priceperile mîinilor sale i-a povăţuit.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Fiindcă Dumnezeu este nepătimitor şi nesfîrşit de bun, El nu Se mînie în înţelesul omenesc al cuvîntului. De aceea, atunci cînd săvîrşeşte înfricoşata Sa judecată, El pare că Îşi „iese din Sine”.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Ieroboam, dregător al lui Solomon, a răsculat cele zece seminţii de la miazănoapte: Ruben, Simeon, Levi, Isahar, Zabulon, Dan, Iosif, Neftali, Gad şi Aşer, înfiinţînd împărăţia Israilului osebită de cea a Iudeei, care a rămas alcătuită doar din Iuda şi Veniamin. Vina a fost a lui Roboam, fiul lui Solomon, care s-a trufit în faţa norodului, făgăduindu-i că îl va împila fără cruţare. Urmarea a fost ruperea împărăţiei cea una aşezată de bine-credinciosul împărat David, cum citim în Cartea a treia a Împăraţilor şi în Cartea întîi a Cronicilor, capitolul 10: „Cînd tot Israilul a văzut că regele (Roboam) nu-l ascultă, atunci poporul a răspuns regelui, zicînd: Ce parte mai avem noi cu David? Nu mai avem nimic cu fiul lui Iesei. La corturi, Israile! Davide, vezi de casa ta! Şi s-au împrăştiat toţi Israiliţii pe la corturile lor.” Aşa s-au împlinit înainte-grăirile Domnului, făcute lui Solomon pentru păcatele sale.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Mîntuitorul Hristos.

[patinina34]

Încă şi acest lucru arată covîrşirea purtării de grijă: că nu peste orice fel de oameni a pus mai mare pe ciobanul oilor, ci peste strănepoţii lui Israil, care au primit numirea strămoşului lor, şi peste cei ce se îndulceau de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, pe care i-a dat lui ca pe o moştenire. Iar el, amestecînd priceperea cu prostimea[COLOR=#800080][1][/COLOR], i-a povăţuit după legile dumnezeieşti. Acestora se aseamănă şi punerea de lege a Domnului: „Faceţi-vă înţelepţi ca şerpii şi proşti ca porumbeii.” Că, dintru amîndoi izgonind răutatea - dintru primii scoţînd reaua lucrare, iar dintru ceilalţi nepriceperea - a amestecat fapta bună cea lăudată. Pe aceasta şi noi se cuvine a o iscusi întru sine. Zic noi - cei care ne-am chemat asemenea Fericitului David, şi chiar pentru lucruri mai mari, că ni s-a încredinţat slujbă de mai mari lucruri - să umblăm după vrednicia chemării, după punerea de lege a dumnezeiescului Pavel.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Prostime – aici, „simplitate”, „nevinovăţie”. La fel, mai jos, „proşti” înseamnă „nevinovaţi”, „simpli şi blînzi”.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 78

Psalmul lui Asaf.

Proorocescul cuvînt mai-nainte vesteşte nebunia lui Antioh cel poreclit Epifanie asupra Iudeilor. Şi închipuie proorocia întru rugăciune, adusă de cei bine-credincioşi ce aveau să fie întru acea vreme, care nu biruiseră încă, ci mai erau înconjuraţi de primejdii:
Dumnezeule, venit-au neamurile întru moştenirea Ta, spurcat-au Biserica Ta cea sfîntă.
E vădit că darul Duhului i-a învăţat să înceapă rugăciunea pe cei ce se luptau cu primejdiile acelea cumplite, că nu au povestit patimile lor, ci păgînătatea îndrăznită asupra dumnezeieştii Biserici, fiindcă Biserica nu greşise nimic împotrivaLegii. Şi zice: Neamuri care trăiesc cu păgînătate şi cu nelegiuire au stăpînit moştenirea Ta, că au îndrăznit a intra întru cele neintrate ale Bisericii Tale şi nu numai că au pîngărit cele sfinte ale Tale cu jertfelnice şi cu jertfe ale dracilor, ci şi:
2 Au pus Ierusalimul ca o păzitoare de poame.
Prădînd şi stricînd toată cetatea din temelie, au arătat Ierusalimul cel mult-vestit asemeni colibei făcute spre păzirea poamelor.
Pus-au stîrvurile robilor Tăi mîncare păsărilor cerului, trupurile cuvioşilor Tăi fiarelor pămîntului.
Atîta sălbăticie şi nebunie au avut împotriva slujitorilor Tăi, încît fiarelor şi păsărilor mîncătoare de trupuri le-au pus înainte trupurile acestora spre hrană.
3 Vărsat-au sîngele lor ca apa împrejurul Ierusalimului, şi nu era cine să-i îngroape.
Şi, avînd socoteală ucigaşă, au ucis pe cei ce vieţuiau cu buna-credinţă; şi făceau a curge pe pămînt pîraie de sîngiuri, şi nu-i lăsau a se învrednici de îngropare pe cei junghiaţi.
4 Făcutu-ne-am ocară vecinilor noştri, batjocură şi rîs celor din prejurul nostru.
Acestea ne-au făcut de ocară neamurilor megieşe, pentru acestea ne-am făcut bucurie celor din eparhiile[COLOR=#800080][1][/COLOR] de aproape. Iar „vecini” îi numeşte pe cei de altă seminţie, adică pe Idumei, pe Amaniteni, pe Moaviţi şi pe celelalte neamuri megieşe, care de-a pururea le erau lor împotrivă-luptătoare şi vrăjmaşe.
5 Pînă cînd, Doamne, Te vei mînia pînă în sfîrşit? Se va aprinde ca focul rîvna Ta?
Legiuind, Dumnezeu a poruncit ca Lui singur să-I slujească şi să nu se închine altuia ce se numeşte dumnezeu, că zice: „Eu sînt Domnul Dumnezeul tău, Dumnezeu rîvnitor, foc ce mistuieşte.” Aceasta a pomenit şi aici proorocescul cuvînt, că „Se va aprinde ca focul rîvna Ta?” zice: O Stăpîne, să nu Te mînii mai mult pentru greşelile noastre, nici să aprinzi ca focul rîvna asupra noastră!
„Dar (după cum de multe ori s-a zis de noi) nimeni, auzind aceasta, să nu socotească un Dumnezeu monarhie (adică singură stăpînire), căci aici e numită Fiinţa necuprinsă cu mintea şi Care de-a pururea este închinată întru Tatăl, şi întru Fiul şi întru Sfîntul Duh. Iar cum că legiuieşte Dumnezeu-Cuvîntul, Care este Iisus Hristos Mîntuitorul nostru, nu se va îndoi nimeni din cei mai iubitori de învăţătură.”
6 Varsă urgia Ta peste neamurile care nu Te cunosc şi peste împărăţiile care numele Tău nu l-au chemat!
De vreme ce îi pedepseşti pe oameni pentru păcate, Te rog să muţi urgia asupra acelora care nicidecum nu voiesc a cunoaşte numele Tău, ci robesc şi slujesc prea-desăvîrşitei păgînătăţi.
7 Că au mîncat pe Iacov, şi locul lui l-au pustiit.
Şi acest semn al nelegiuirii acelora este arătat: că, nepătimind de la noi nici un rău, ne-au cheltuit cu junghierile, iar ţara noastră au prădat-o şi cetăţile le-au surpat. Iar pe acest „locul lui”, Achila l-a tălmăcit: „frumosul lui”, Simmah: „frumuseţea lui”, iar Teodotion: „buna-cuviinţă a lui”, prin care au arătat mai mult casa dumnezeiască. Şi bine l-au numit pe norod „Iacov”, prin pomenirea strămoşului ridicîndu-L spre milă pe Dumnezeu.
8 Să nu pomeneşti fărădelegile noastre cele de demult!
Cei ce aduc rugăciunea aceasta erau bine-credincioşi, care primiseră asupră-le multă rîvnă pentru buna-credinţă, căci fapta bună a Macabeilor este de-a pururea pomenită şi lăudată. Deci după cuviinţă se roagă ca norodul să nu se pedepsească pentru păcatele dinainte, dar nu au adăugat ca Dumnezeu să vadă bună-credinţa lor. Mai ales acest lucru arată marea lor faptă bună: şi-au pomenit păcatele dinainte, dar buna-credinţă de faţă au ascuns-o.
Degrab să ne întîmpine pe noi îndurările Tale, Doamne, că am sărăcit foarte!
9 Ajută-ne nouă, Dumnezeule, mîntuitorul nostru!
Zice: Tinde-ne foarte degrab nebiruitul Tău ajutor, că de toată purtarea Ta de grijă ne-am făcut pustii şi numai pe Tine Te avem ajutor şi mîntuitor.
Pentru mărirea numelui Tău, Doamne, izbăveşte-ne pe noi; şi curăţeşte păcatele noastre pentru numele Tău!
Nicăieri nu-şi pomenesc fapta lor bună, ci se roagă să dobîndească dumnezeiescul ajutor pentru dumnezeiescul nume, că zice: Cînd noi pătimim rele, asupra numelui Tău vine hula; deci ne rugăm să treci cu vederea greşelile noastre, şi să prefaci primejdiile şi să arăţi puterea Ta celor ce nu o cunosc.
10 Ca nu cîndva să zică neamurile: Unde este Dumnezeul lor?
Iar ceilalţi tălmăcitori au închipuit stihul ca şi cum lucrul ar fi fost făcut: „Pentru ce zic neamurile: Unde este Dumnezeul lor?” Aceasta – zice - mă mîhneşte şi mă împunge mai ascuţit decît tot acul, ca de la neamuri să se îndrăznească hula asupra Ta şi, batjocorind, să zică: Unde este Dumnezeul vostru, Care ziceţi că a bătut Egiptul, şi a despărţit marea, şi v-a dăruit vouă trecerea şi a făcut toate celelalte lucruri mari şi mult-vestite?
Şi să se cunoască întru neamuri înaintea ochilor noştri izbînda sîngelui vărsat al robilor Tăi.
Deci ne rugăm ca aceştia să-şi ia pedeapsa pentru ucidere, iar ceilalţi toţi să vadă întru noi dreapta Ta hotărîre şi urgia pornită asupra lor pentru robii Tăi cei ucişi.
11 Să intre înaintea Ta suspinul celor ferecaţi. După mărirea braţului Tău păzeşte pe fiii celor omorîţi.
Te rog – zice – să cauţi şi spre cei ce sînt în viaţă, dar înfăşuraţi cu legături, şi aşteaptă moartea. Şi să nu osîndeşti neamul nostru cu pierzare de tot, ci pe copiii celor ucişi să-i păzeşti şi tinereţe multă să faci dintru dînşii.
12 Răsplăteşte vecinilor noştri de şapte ori în sînul lor ocara cu care Te-au ocărît, Dumnezeule!
Pentru hulă – zice - adu asupra megieşilor noştri pedeapsă de multe ori înmulţită. Că prin cele zise nu a arătat număr hotărît, ci a cerut să se aducă asupra lor pedeapsă prea-mare. La fel este şi aceea: „stearpa a născut şapte”, în loc de: „mulţi”. Iar „sînul” l-a zis din metafora celor ce poartă vreun lucru în sîn şi cu de-adinsul ţin ca să nu cadă nimic dintru acel lucru, în loc de: Umple-i pe dînşii de primejdiile ce zac totdeauna asupra lor!
13 Iar noi, norodul Tău şi oile păşunii Tale, împotrivă ne vom mărturisi Ţie, Dumnezeule, în veac; în neam şi în neam vom vesti lauda Ta.
Iar noi, care am fost norod al Tău şi sîntem numiţi turmă a Ta, Te vom lăuda totdeauna şi necurmat, şi Îţi vom trimite mulţumiri pentru facerile de bine; şi, făcîndu-le pe acestea în scris, vom aduce povestirea lor oamenilor ce vor fi mai apoi. Iar acest „împotrivă ne vom mărturisi”, l-a zis în loc de: „mărturisi-ne-vom”, şi numele acesta arată mulţumirea.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Unităţi administrative în împărăţia grecească.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 79

Întru sfîrşit, întru cîntări; pentru cei ce se vor schimba.

Mărturie lui Asaf. Psalmul pentru Asirianul.

Psalmul de faţă mai-nainte vesteşte schimbarea oarecăror lucruri; de aceea şi este adăugat acest nume, adică „mărturie”. Şi darul Duhului mai-nainte vesteşte robia Iudeilor în Babilon, Psalmul fiind închipuit întru rugăciune ce se aduce Dumnezeului tuturor ca despre aceia. Că darul cel proorocesc îi învaţă cu ce fel de graiuri li se cade să-L îmblînzească pe Dumnezeu şi să-L ridice către milă. Totodată, mai-nainte grăieşte şi mîntuirea ce urma să fie tuturor oamenilor prin Stăpînul Hristos.
Cela ce paşti pe Israil, ia aminte!
Pe Tine, Stăpîne, Cel ce porţi de grijă pentru norod ca un păstor, Te rog să primeşti rugăciunea mea.
Cela ce povăţuieşti ca pe o oaie pe Iosif,
Pe cel ce întru fraţi căzuse ca între nişte lupi, din mîinile acelora izbăvindu-l, l-ai povăţuit în Egipt şi l-ai arătat mai înalt decît cei ce au vrăjmăşuit. Aşa, după ce a povestit purtarea de grijă făcută spre dînşii, s-a mutat către stăpînirea mai cuprinzătoare:
Cel ce şezi pe Heruvimi, arată-Te
Că - de vreme ce marele Moisi a pus oarecari închipuiri ale acestora întru Sfintele Sfinţilor, şi între ele a pus curăţitorul[COLOR=#800080][1][/COLOR], şi prin acela se făcea arhiereilor arătarea dumnezeiască - după cuviinţă i-a pomenit aici pe Heruvimi şi L-a rugat să Se arate pe Cel ce şade pe ei.
2 înaintea lui Efraim, şi a lui Veniamin şi a lui Manasi!
Te rog – zice – să Te arăţi norodului Tău! - că prin seminţiile zise a arătat tot norodul. Şi i-a pomenit pe aceştia fiindcă amintise de Iosif, iar Efraim şi Manasi sînt feciori ai lui Iosif, şi Veniamin frate de o mamă.
Deşteaptă puterea Ta, şi vino să ne mîntuieşti!
Ca pe cel ce îndelung rabdă şi se linişteşte Îl scoală pe Dumnezeu, şi zice: Porneşte toată puterea Ta ca să faci a noastră mîntuire! Aşa se roagă norodul robit atunci de Asiriani[COLOR=#800080][2][/COLOR], după cum s-a zis de noi mai sus, dar mai tîrziu şi neamurile, ca Făcătorul de bine să facă purtare de grijă pentru mîntuirea lor. Că aceasta va să zică prooroceasca minte şi prin cele de aici înainte:
3 Dumnezeul Puterilor, întoarce-ne pe noi,
Slobozeşte-ne din robie şi dăruieşte-ne întoarcere! Acela se roagă adică pentru întoarcerea din Babilon, iar acestea pentru cea de la idoli. Apoi, ne învaţă lesnirea lucrului:
şi arată-Ţi faţa Ta, şi ne vom mîntui!
Că ajunge numai arătarea Ta ca să dezlegi primejdiile.
4 Doamne Dumnezeul Puterilor, pînă cînd Te mînii spre ruga robilor Tăi?
O Stăpîne, pînă cînd alungi de la Tine litaniile mele şi Te mînii pentru greşelile mele? Iar „robi” numeşte norodul, pentru că ceilalţi tălmăcitori, în loc de: „robilor Tăi”, au pus: „spre ruga norodului Tău”.
5 Hrăni-vei pe noi cu pîine de lacrimi şi ne vei adăpa cu lacrimi întru măsură.
Aici s-a schimbat timpul, pentru că ceilalţi le-au zis pe acestea ca şi cum s-ar fi făcut, adică: „Hrănitu-ne-ai cu pîine de lacrimi şi ne-ai adăpat cu lacrimi întru măsură.” Şi zice: Ai amestecat cu lacrimi hrana şi băutura noastră, că ne împărtăşim de ele tînguindu-ne şi suspinînd. Iar aceasta ai făcut-o măsurîndu-ne pedeapsa deopotrivă cu păcatele noastre. Şi Domnul a zis la fel: „Cu ce măsură măsuraţi, împotrivă se va măsura vouă.” Şi Zaharia Proorocul, cînd mai-nainte vesteşte pieirea Babilonului, zice că vede două muieri cu aripi de pupăză purtînd o măsură pe care li s-a poruncit să o aducă Babilonului. Iar prin acestea ne învăţăm dreptatea dumnezeieştii hotărîri.
6 Pusu-ne-ai pe noi întru prigonire vecinilor noştri, şi vrăjmaşii noştri ne-au batjocorit pe noi.
Ne-am făcut de ocară neamurilor ce se învecinează cu noi, care ne vrăjmăşesc de-a pururea. Cu toate acestea, nu ne-am depărtat de Tine, că aceasta au zis prin cele de aici înainte:
7 Doamne Dumnezeul Puterilor, întoarce-ne pe noi, şi arată-ţi faţa Ta şi ne vom mîntui!
Deci: Cu arătarea Ta, risipeşte norul cel întunecos al primejdiilor şi dăruieşte-ne întoarcerea! Aceasta se roagă norodul Iudeilor, dar pe aceasta o cer încă şi neamurile, „arătare” însemnînd venirea în trup, că zice: Eşti puternic şi Domnul Puterilor, nevăzut chemîndu-i atunci înapoi din robie pe aceia, iar pe neamuri mîntuindu-le prin iconomia Ta. Apoi, povesteşte facerile de bine cele vechi, rugîndu-se a dobîndi aceeaşi purtare de grijă:
8 Via din Egipt ai mutat-o, scos-ai neamuri şi ai răsădit-o pe dînsa.
9 Cale ai făcut înaintea ei, şi ai sădit rădăcinile ei, şi au umplut pămîntul.
O Stăpîne, Tu ai pierdut nedreapta silnicie a Egiptenilor, Tu ai dat desăvîrşitei pierzări neamul Hananeilor şi, mutînd din Egipt norodul Tău ca pe o vie şi dăruindu-i pe cale toată lesnirea, l-ai răsădit pe dînsul în pămîntul Hananeilor.
10 Acoperit-a munţii umbra ei şi mlădiţele ei cedrii lui Dumnezeu.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Jertfelnicul de tămîie, ce se afla în Sfînta Sfintelor. Afară se găsea jertfelnicul pentru animale şi prinoase, numit în alte locuri ale cărţii acesteia „sfinţitor”.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Fericitul Teodorit nu face deosebire între Asirieni şi Babilonieni. De fapt, aici e vorba de cei din urmă.

[patinina34]

11 Întinsu-şi-a curpenii săi pînă la mare, şi pînă la rîuri odraslele sale.
După ce a numit norodul „vie”, cu închipuire, a zăbovit întru aceasta: şi „munţi” numeşte tăria neamurilor vecine, iar „umbră” ce le acoperă e puterea lui Israil care s-a pus asupra lor; „cedrii ai lui Dumnezeu” sînt boierii cei înalţi, care au luat de la Dumnezeu să stăpînească peste norod, iar „mlădiţe” care acoperă cedrii a numit împărăţia Israilitenilor, care s-a făcut mai strălucită decît acelea. Şi am învăţat că s-a făcut acest lucru în zilele Fericitului David şi ale lui Solomon: că marele David nu lua dajdie de bir numai de la cei de altă seminţie – de la Idumei, de la Amaniteni şi de la Moaviţi – ci şi de la amîndouă Siriile; iar către Solomon a alergat şi împărăteasa Etiopilor, atît de vestit se făcuse la toţi. Iar „curpeni ai viei” numeşte mulţimea norodului; „odrasle” – pe nemernicii care au venit către dînşii din neamuri, primind dumnezeiasca cunoştinţă. Şi prin toate a arătat buna-norocire mai dinainte a norodului.
12 Pentru ce ai surpat gardul ei, şi o culeg pe dînsa toţi cei ce trec pe cale?
Pentru ce oare ai lipsit-o pe dînsa de a Ta purtare de grijă şi ai făcut-o lesne prinsă şi supusă celor ce voiesc a o nedreptăţi? Şi „gard” a numit întemeierea: că, ceea ce este viei gardul, aceasta e purtarea de grijă a lui Dumnezeu celor învredniciţi de dînsa; iar „trecători pe cale” sînt războinicii. Că, precum călătorii culeg fără frică via neîngrădită şi nepăzită şi jefuiesc rodul acesteia, aşa şi cel dezgolit de dumnezeiasca purtare de grijă se face lesne biruit celor ce voiesc să-l nedreptăţească.
13 A stricat-o pe dînsa porcul din pădure, şi vierul sălbatic a păscut-o pe dînsa.
Aici a arătat multele năvăliri ale Asirienilor: Pentru că Salmanasar[COLOR=#800080][1][/COLOR]şi Senahirim au prădat celelalte seminţii şi cetăţi, iar Nabucodonosor[COLOR=#800080][2][/COLOR], după ce a înconjurat Ierusalimul, i-a robit pe cei ce scăpaseră de moarte. Şi, de vreme ce a numit Ierusalimul „vie”, după cuviinţă le-a zis „porci mistreţi” războinicilor săi, fiindcă mai cu seamă fiarele acestea sînt bîntuitoare ale viilor. Iar „vier sălbatic” e porcul ce petrece singur deosebi, care este mai sălbatic decît toţi, întorcîndu-se şi fugind şi de împărtăşirea cu ceilalţi porci. Deci, de vreme ce şi Nabucodonosor era mai sălbatic decît ceilalţi împăraţi, după cuviinţă pe dînsul l-a numit „vier sălbatic”.
14 Dumnezeul Puterilor, întoarce-Te dar, şi caută din cer, şi vezi, şi cercetează via aceasta
15 şi o săvîrşeşte pe dînsa, pe care a sădit-o dreapta Ta,
Deci: Te rog pe Tine, Stăpînul cel puternic, să vezi de sus vătămarea viei acesteia şi să-i învredniceşti de tămăduire patima, că a Ta purtare de grijă i-a dat ei buna-norocire mai dinainte. Iar „dreaptă” numeşte purtarea de grijă.
şi pe Fiul omului, pe Care L-ai întărit Ţie!
Aici, ne învaţă odrăslirea Stăpînului Hristos: că se roagă ca via să se învrednicească de grijire pentru Biserica ce avea să se ia dintru dînsa, pe care arătat a numit-o „Fiu al omului”. Aşa, întru Sfinţitele Evanghelii, şi DomnulSe numeşte pe Sine „Fiu al omului”-măcar de era împreună Dumnezeu şi om - punînd numirea de la firea cea văzută. Deci cuvîntul cel proorocesc învaţă pe cei robiţi să roage pe Dumnezeul tuturor să facă milă cu via pentru mîntuitoarea rădăcină ce avea să răsară din ea. Că aşa Se numeşte şi Domnul pe Sine, zicînd: „Eu sînt via cea adevărată, iar voi mlădiţele, şi Tatăl Meu este lucrătorul.” Căci, ca om, este vie; iar ca Dumnezeu, şi lucrător care seamănă sămînţă bună în ţarina sa. Că, odrăslind dintru via aceasta ce ajunsese netrebnică şi aducea lucrătorului spini în loc de struguri, El S-a făcut vie adevărată şi a odrăslit mlădiţe prea-mari: mulţimea celor ce au crezut întru Dînsul. Via aceasta cu adevărat „şi-a întins viţele sale pînă la mare, şi pînă la rîuri odraslele sale”, că nu este loc sub cer întru care să nu se fi întemeiat dumnezeieştile ei teascuri. Pentru ea se roagă şi aceia să dobîndească milostivire, şi povestesc patimile ei cele de multe feluri:
16 Arsă a fost cu foc şi săpată afară,
De aici, mai vîrtos este arătat că Psalmul mai-nainte vesteşte cele pentru Babilonianul, iar nu cele pentru Antioh, după cum li s-a părut oarecărora. Că Babilonianul a ars Biserica şi a dat focului cea mai mare parte a cetăţii; aşa, şi aici zice că nu s-au dus culegînd doar rodul, ci şi via au săpat-o afară, şi din rădăcină au smuls-o şi cu foc au cheltuit-o.
dar de certarea feţei Tale ei vor pieri.
Însă, arătîndu-Te şi pornindu-Te Tu, se vor face de tot deşerţi şi vor pieri cu totul.
17 Să fie mîna Ta peste bărbatul dreptei Tale şi peste Fiul omului pe Care L-ai întărit Ţie.
Deci: Vom dobîndi a Ta purtare de grijă, fiindcă, biruindu-Te de iubirea de oameni, Te vei întrupa dintru noi. Iar „Fiu al omului” Îl numeşte pe Domnul slavei, pentru Care zice Pavel: „Dacă ar fi cunoscut, nu ar fi răstignit pe Însuşi Domnul slavei.”
18 Şi nu ne vom depărta de la Tine,
Că eşti nemincinos a-Ţi împlini făgăduinţele: că, luîndu-se dintru noi pîrga aceasta, toată firea oamenilor Îl va cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu şi va lăuda iubirea Sa de oameni.
via-ne-vei şi numele Tău vom chema.
Şi aşa se va dezlega stăpînirea morţii, şi noi vom dobîndi viaţa veşnică, închinîndu-ne Ţie, Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru.
Doamne Dumnezeul Puterilor, întoarce-ne pe noi, arată faţa Ta şi ne vom mîntui!
Deci: Pentru acestea toate şi pentru mîntuirea ce va să fie prin noi tuturor oamenilor, slobozeşte-ne de cele mîhnicioase şi ne dăruieşte întoarcerea! Că, dacă numai Te vei arăta, vom dobîndi mîntuirea.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Cinci regi Asirieni au purtat acest nume. Aici e vorba de Salmanasar al V-lea, care primea bir de la Osea, împăratul din Israil, pe care dealtfel l-a şi luat rob (vezi Cartea a doua a Împăraţilor, capitolul 17).

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Cum ziceam, Fericitul Teodorit nu deosebeşte între Asirieni şi Babilonieni.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 80

Întru sfîrşit, pentru teascuri, Psalmul lui Asaf.

Psalmul mai-nainte vesteşte aducerea înapoi a Iudeilor, şi înstrăinarea lor de Dumnezeu, după care s-a făcut chemarea neamurilor, şi rodul bunei-credinţe, care se aduce lui Dumnezeu întru sfintele biserici ca întru nişte teascuri. Şi începutul Psalmului s-a închipuit ca şi cum cei ce aduc rugăciunea se întorseseră acum, şi dănţuiau şi îşi porunceau unii altora să laude pe Dumnezeu, Cel ce i-a mîntuit pe dînşii.
Bucuraţi-vă lui Dumnezeu, ajutorului nostru,
Iar Simmah a zis: „binecuvîntaţi”, şi Achila: „lăudaţi”. Zice: Aduceţi laudă de mulţumire lui Dumnezeu, Celui ce ne-a împărtăşit de a Sa purtare de grijă.
strigaţi Dumnezeului lui Iacov!
Strigarea este de biruinţă, după cum am zis de multe ori, deci îşi poruncesc unii altora să aducă cîntarea de laudă lui Dumnezeu, Celui ce le-a dăruit biruinţa.
2 Cîntaţi Psalmi şi bateţi în timpane, cîntaţi din psaltire veselitoare şi din alăută!
Cîntau dumnezeiasca viersuire folosind multe feluri de organe. Şi Istoria Paralipomenilor ne învaţă acest lucru. Deci cuvîntul cel proorocesc porunceşte cetelor acelora ca unii altora să împartă prea-potrivitul glas al organelor, şi unii cu lire, alţii cu timpane, iar alţii cu alăute să laude pe Dumnezeu. Că psaltirea, Simmah a numit-o „liră”.
3 Trîmbiţaţi în lună nouă cu trîmbiţă, în ziua cea bine-vestită a sărbătorii voastre!
Dumnezeu a poruncit preoţilor să folosească trîmbiţe, acestea aducînd aminte norodului de trîmbiţele ce sunaseră în muntele Sinai. Pentru că, vorbind în muntele Sinaiului, Dumnezeul tuturor a glăsuit glas mare de trîmbiţe; deci, întrebuinţînd trîmbiţele, preoţii aduceau aminte norodului de arătarea aceea a lui Dumnezeu. Deci şi aceştia porunceau celor ce dobîndiseră întoarcerea şi cîştigaseră dumnezeiescul ajutor să folosească, împreună cu alte organe, şi trîmbiţele, după cuviinţă.
4 Că porunca pentru Israil este, şi judecata Dumnezeului lui Iacov.
5 Mărturie întru Iosif a pus-o pe dînsa, cînd a ieşit el din pămîntul Egiptului
„Iosif” numeşte aici tot norodul, că, de vreme ce Iosif s-a făcut lor pricinuitor al întăririi în Egipt, dintru dînsul a numit norodul. Şi zice că a dat norodului punerea de lege după ce l-a slobozit din Egipt. Apoi, povesteşte facerile de bine către dînsul:
şi a auzit limba pe care n-o ştia.
Că, neprimind vreodată glas dumnezeiesc, l-au auzit în pustie pe acesta, cînd au primit Legea.
6 Scos-a de sub sarcină spinarea lui; că mîinile lui la coşniţă au robit.
Aici, a arătat ostenelile din Egipt: amara robie şi facerea de cărămizi, pentru că erau siliţi poate să aducă tina cu umerii, şi spinările simţeau cu covîrşire nişte osteneli ca acestea. De aici înainte, aduce în mijloc faţa lui Dumnezeu care vorbeşte: şi întîi le aminteşte facerile de bine către dînşii, apoi aduce în lăuntru dojenire şi sfătuire. După acestea, mai-nainte vesteşte nesupunerea şi pedeapsa nesupunerii.
7 Întru necaz M-ai chemat, şi te-am izbăvit.
Ai suspinat în Egipt, fiind ticăloşit şi obosit cu ostenelile, şi numaidecît te-am învrednicit de iubirea Mea de oameni. Aceasta ne învaţă şi istoria, că zice: „Au suspinat fiii lui Israil pentru lucrurile cele aspre, şi s-a suit strigarea lor către Dumnezeu.”
Auzitu-te-am întru ascundere de vifor,
Iar Simmah zice aşa: „Auzitu-te-am pe tine, ascuns prin tunet”; încă şi ceilalţi tălmăcitori au pus de asemenea „tunet”. Şi arată prin acestea că: Deşi sînt nearătat şi am firea nevăzută, am făcut prea-arătată mîntuirea ta, cu ranele Egiptenilor, ca şi cu un tunet, însemnînd tuturor cîtă purtare de grijă am pentru tine.
cercatu-te-am la apa prigonirii.
Venind la Mara şi aflînd apa amară, au strigat asupra lui Moisi şi au cîrtit asupra lui Dumnezeu. Deci locul a primit numele din lucru.[COLOR=#800080][1][/COLOR]De aceea zice: Te-am mustrat acolo pentru socoteala ta cea nemulţumitoare, şi lesne am schimbat gustul apei şi am arătat-o dulce pe cea amară.
8 Ascultă, norodul Meu, şi Mă voi mărturisi ţie:
Deci: După ce ai luat cercare a puterii Mele, primeşte cu osîrdie punerile de lege aduse ţie de la Mine, că „mărturie” este ceea ce mai-nainte îţi grăieşte pedeapsa nesupunerii şi folosul bunei-supuneri.
9 Israile, de mă vei asculta pe Mine, nu va fi întru tine dumnezeu nou, nici te vei închina la dumnezeu străin.
Şi mai descoperit Se arată pe Sine, zicînd:
10 Eu sînt Domnul Dumnezeul tău, Cel ce te-am adus din pămîntul Egiptului.
Pe acestea le are şi înainte-cuvîntarea Legii: „Eu sînt – zice – Domnul Dumnezeul tău, Cel ce te-am scos din pămîntul Egiptului; nu vor fi ţie alţi dumnezei afară de Mine.” Deci şi aici le porunceşte să nu se închine la dumnezeu străin şi nou, ci la Cel ce le-a dăruit slobozenia.
Acestea mustră totodată şi nebunia lui Arie şi a lui Evnomie.[COLOR=#800080][2][/COLOR]Că, dacă Cel Unul Născut nu ar fi fost de o fiinţă cu Tatăl, apoi după cuviinţă S-ar fi numit „străin”; şi, de ar fi fost o vreme în care să nu fi fost El, Dumnezeu-Cuvîntul ar fi fost nou şi proaspăt, iar nu de-a pururea vecuitor. Deci ei, ticăloşii, calcă vădit dumnezeiasca Lege, şi mai ales cei ce le dogmatisesc pe ale rău-credinciosului Nestorie, care se închină la dumnezeu străin şi nou. Dar nu este vreme pentru a le mustra trăsnirea, că ajung şi acestea spre mustrarea fărădelegii lor.
Lărgeşte-ţi gura ta, şi o voi umple pe ea.
Zice: Fă-te bine-supus, şi vei primi belşugul bunătăţilor. De aici înainte, mută cuvîntul spre prihănire:
11 Şi n-a ascultat norodul Meu glasul Meu, şi Israil n-a luat aminte la Mine.
Deci eu am adus lui sfătuirea aceasta, iar el n-a suferit nici a auzi, nici a lua aminte la cele grăite de Mine.
12 Şi i-am slobozit pe dînşii după meşteşugurile inimilor lor; merge-vor întru meşteşugurile lor.
Iar Simmah zice aşa: „Deci i-am lăsat pe dînşii după plăcerea inimii lor, ca să umble întru sfaturile lor.” Aşa încă şi Achila: „Şi i-a slobozit pe dînşii întru răzvrătirea inimii lor; merge-vor întru sfaturile lor.” Că – zice - văzîndu-l pe Israil nesupus, l-am lipsit de purtarea Mea de grijă şi l-am lăsat să se poarte de ale sale gînduri, ca o corabie necîrmuită. Şi adevărul proorociei stă pus înainte spre privire celor ce voiesc să-l vadă: că, ajungînd pustii de ajutorul lui Dumnezeu, Iudeii s-au risipit peste tot pămîntul şi marea, şi s-au făcut robi în loc de slobozi şi trăiesc întru toată păgînătatea, folosindu-se de vrăji şi farmece drăceşti, nevrînd a se închina lui Dumnezeu, Celui ce i-a mîntuit.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Vezi Ieşirea, capitolul 15.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Fericitul Teodorit foloseşte orice prilej pentru a lupta împotriva ereticilor, dintre care Nestorie, ce va fi pomenit numaidecît, îi fusese prieten.

[patinina34]

13 De M-ar fi ascultat norodul Meu, Israil în căile Mele de ar fi umblat,
14 întru nimic pe vrăjmaşii lor i-aş fi smerit, şi peste cei ce îi necăjeau pe dînşii aş fi pus mîna Mea.
Şi, dacă ar fi suferit sfătuirile Mele şi ar fi urmat poruncilor Mele, cu lesnire aş fi pierdut pe vrăjmaşii lor. Pentru că acest „întru nimic” arată lesnirea, în loc de: Fără de trudă, fără de osteneală şi întru o cirtă de vreme puteam să aduc pieirea asupra acelora.
15 Vrăjmaşii Domnului au minţit Lui,
Iar Achila zice aşa: „Făcătorii de urîciune se vor lepăda de Domnul”. Fiindcă, prin lepădarea de Stăpînul Hristos, şi-au gătit urîciune asupra lor şi vrăjmaşi ai Domnului s-au aşezat pe sine, minţind Acestuia şi călcînd tocmelile făcute cu Dînsul. Că, după punerea de lege, norodul a răspuns: „Toate cîte a zis Domnul Dumnezeu le vom face şi le vom asculta!” Acestea sînt făgăduinţele, iar faptele - fără de îndoială împotrivnice, că L-au răstignit pe Stăpînul lor cel ce S-a arătat, şi au primit certare a păgînătăţii lor veşnica pieire. Şi nu numai ei, ci şi Arie, şi Evnomie, şi Nestorie şi cei ce cred dogmele lor. Aceasta a arătat şi proorocia:
şi va fi vremea lor în veac.
Iar Simmah a zis mai descoperit, că a adăugat „şi va fi vremea lor în veac” după: „Urîţi sînt Domnului cei ce au minţit Lui”. Iar „vreme” numeşte primejdiile, că aşa obişnuiesc a le numi Sirienii şi Evreii, încă şi mulţi dintre ai noştri. Deci zice că Iudeii vor cădea întru acestea nu întru o vreme hotărîtă, ci în veac vor fi lipsiţi de dumnezeiasca purtare de grijă. Şi cuvîntul acesta se aseamănă cu primul stih al Psalmului 73: „Pentru ce, Dumnezeule, ne-ai lepădat pînă în sfîrşit?” - fiindcă şi acolo mai-nainte a vestit desăvîrşita lepădare a Iudeilor.
16 Şi i-a hrănit pe dînşii din grăsimea grîului, şi cu miere din piatră i-a săturat pe dînşii.
Zice: Bolind cu multă nemulţumire, nu şi-au adus aminte de bunătăţile date lor de demult. Că, în pustie, le-a scos apa cea prea-dulce din piatră, care, fiind însetaţi, li s-a părut că seamănă cu dulceaţa mierii; şi, după ce au intrat în pămîntul făgăduinţei, le-a dăruit cu îndestulare roadele pămîntului. Că din parte a arătat întregul, şi prin „grîu” a însemnat şi dăruirea celorlalte roade.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 81

Psalmul lui Asaf.

După ce în Psalmul dinainte a zis lepădarea Iudeilor, aici spune mai descoperit şi pricinile pentru care Dumnezeu îi lepăda pe dînşii, învăţîndu-ne că, dacă îi vom urma pe aceia, vom cădea cu adevărat întru aceleaşi sau chiar mai rele.
Dumnezeu a stat întru adunare de dumnezei, şi în mijloc pe dumnezei va judeca.
„Dumnezei” i-a numit pe boierii Iudeilor, ca pe unii cărora li se încredinţase judecata norodului; aşa îi numeşte pe ei şi Legea: „Pe dumnezei – zice – nu îi vei cuvînta de rău, şi pe boierul norodului tău nu îl vei grăi de rău!” Că - de vreme ce judecător cu adevărat este Dumnezeu, şi s-a dat şi oamenilor să judece – de aceea s-au numit „dumnezei” şi cei cărora li s-a încredinţat aceasta, fiindcă Îl urmează pe Dumnezeu întru acest lucru. Însă aici Dreptul Judecător îi mustră pe cei ce nu judecă cu dreptate, nici nu ţin cumpenele judecăţii fără plecare şi fără atîrnare mai mult una decît alta, şi mai-nainte vesteşte dreapta judecată ce va să se facă de Dînsul.
2 Pînă cînd judecaţi nedreptate şi feţele păcătoşilor le luaţi înainte?
Pînă cînd – zice – nu scoateţi hotărîre nemitarnică, ci vă lepădaţi a mustra nedreptatea celor puternici şi nelegiuiţi şi treceţi cu vederea pe cei ce trăiesc cu sărăcie, care se nedreptăţesc de aceştia?
3 Judecaţi sărmanului şi săracului, pe cel smerit şi pe cel sărac îndreptaţi-l.
Că fiecare dintru aceştia are trebuinţă de ajutor.
4 Scoateţi pe săracul şi pe scăpătatul, din mîna păcătoşilor izbăviţi-l pe dînsul.
Să nu se facă lesne prins săracul celor ce îl nedreptăţesc, de vreme ce vi s-a încredinţat judecata şi aveţi stăpînirea.
5 N-au cunoscut, nici au priceput, întru întuneric umblă.
Ci dintru acestea nici una n-au voit să cunoască, nici cu lumina cuvintelor Mele să se strălucească; de aceea, petrec ca şi cum ar trăi în noapte şi în întuneric.
Clătească-se-vor toate temeliile pămîntului.
Din pricina aceasta, s-a umplut viaţa de tulburare şi de furtună, şi de relele grămădite unele peste altele se clăteşte pămîntul.
6 Eu am zis: Dumnezei sînteţi şi fii ai Celui Preaînalt toţi.
Deci Eu v-am cinstit pe voi, şi dintru a Mea numire v-am împărtăşit şi fii ai Mei v-am numit.
7 Iar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din boieri cădeţi.
Simmah zice aşa: „Iar voi ca nişte oameni veţi muri şi ca unul din boieri veţi cădea.” Zice: Pentru că, necunoscînd a voastră cinste, le-aţi pătimit pe aceleaşi cu diavolul, care – de la Mine avînd încredinţată stăpînire, dar nevrînd a folosi spre trebuinţă cele date - a căzut din cinste. Şi încă veţi pătimi aceeaşi moarte cu ceilalţi oameni, neavînd nici o laudă după moarte. Aşa, după ce i-a mustrat pe judecătorii nedrepţi, cuvîntul proorocesc Îl roagă pe adevăratul şi dreptul Judecător să facă judecata lumii:
8 Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pămîntul, că Tu vei moşteni întru toate neamurile!
Iar acestea arată descoperit Judecata Stăpînului Hristos, căci către Dînsul, după firea cea omenească, a zis Tatăl: „Cere de la Mine, şi Îţi voi da Ţie neamurile - moştenirea Ta, şi biruinţa Ta - marginile pămîntului.” Deci Proorocul se roagă ca Acesta să Se arate degrab, şi să judece cu dreptate, şi să-i oprească pe judecătorii cei nedrepţi, şi să părăsească moştenirea Iudeilor, luînd-o în loc pe cea a neamurilor, şi mai vîrtos pe aceasta să o înconjure şi tuturor oamenilor să le dăruiască mîntuire prin iconomia Sa cea necuprinsă.