Fenomenul Noul Ierusalim de la Pucioasa

[vsovivi]

mariamargareta

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (VI)

Deşi data de 6 mai 2001 părea momentul de cotitură în care se instituia o nouă calitate a actului iubirii omului către Dumnezeu, lucrurile au stat exact aşa. Sintagma “iubire pentru Dumnezeu”, nefățarnică și neartificială și fără pompadurisisime, are Viaţa cea mai lungă, Viața Veșnică. Dar este de-a dreptul tainică repunerea în Cărți din punct de vedere semnatic și a expresiei “iubirea de Dumnezeu”, la scurt timp după ce părea că o să se perimeze în raport cu expresia aparent echivalentă “iubirea pentru Dumnezeu”. La început mai timid, apoi din ce în ce mai debordant, ea reapare în textele pucioşilor, iar bogăţia de sensuri ale expresiei consacrate o copleşesc pe cea introdusă pe data de 6 mai 2001.

Nici înainte de această dată nu lipsea această sintagmă din textele pucioşilor, ba dimpotrivă, ea se regăseşte din abundenţă. Ceea ce înseamnă că nu era câtuşi de puţin total improprie, pentru a fi aruncată cu suficiență de către unii credincioși și înlocuită cu o expresie aparent echivalentă.

Într-un Cuvânt adresat arhiereului Irineu în anul 1992, iubirea de Dumnezeu este aşezată la loc de cinste, alături de credinţă, la baza ascensiunii sfinției sale către botezul cel de foc al monahului Irineu Pop în apele desăvârșirii prin Credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu. În anii premergători momentului de cotitură politică din 1989, lelica Maria, înconjurată de câţiva adepţi credincioși, încă mai cutreiera ţara în căutare de noi chemați. Ajunşi şi la mânăstirea Sinaia, aceşti creştini l-au impresionat pe Irineu nu numai prin înfăţişarea lor evlavioasă, ci şi prin devoţiunea lor ieşită din comun. Efectul radical ce îl aveau mesajele lelicăi Maria asupra creştinilor care o urmau îndeaproape, considerând-o “surioara sfintei Virginia”, era inevitabil raportat la efectul sfințitor al predicilor din biserica mânăstirii unde se nevoia pe atunci (mân. Sinaia) sau chiar din alte biserici. Spre deosebire de creştinii formalişti-ritualişti, şovăielnici, conservatori, din bisericile BOR, creştinii pucioşi (urmaşi ai Verginicăi şi adepţi în continuare ai lelicăi) erau gata de orice renunţare, oricât de inutilă părea că ar fi fost, dârji până la sacrificiu şi dispuşi să se războiască în idei şi convingeri filozofice cu cerberii regimului comunist care declanşaseră de ani buni prigoana împotriva religiilor de tot felul. Erau gata să meargă şi la închisoare pentru credinţă, căci printre ei erau unii care mai trecuseră prin această experienţă. Rezistenţa lor subterană la “fiara roşie” comunistă şi mesajele lor Apocaliptice nu puteau să nu-l miște adânc pe oricine darmite pe Irineu. Admiraţia lui Irineu pentru simplitatea preceptelor (exact ortodoxe și plinitor Mântuitoare), bucuria de a se întâlni din când în când cu nişte creştini adevăraţi şi simpatia lui sinceră faţă de dârzenia acestor noi ostaşi ai lui Hristos a fost considerată de pucioşi ca suficientă pentru a-l primi şi a-l însuşi, la momentul considerat de Dumnezeu potrivit, ca propriul lor ierarh: episcop şi patriarh al Bisericii Noul Ierusalim. Nu este cunoscut dacă episcopul Irineu a participat la o investire formală în acest rang dăruit peste noapte de către Dumnezeu creștinilor credincioși (dar se prea poate ca El, Dumnezeu, să-l fi investit pe Irineu în mod gratuit, prin dar de sus al sfintei iubiri, ca întâistătător peste Biserica Sa) deși unii necredincioșii contestă și astăzi în mod public însăşi apartenenţa sfinției sale la această Biserică de Nou Ierusalim Ceresc pe pământ. Formularea folosită de pucioşi (pucioşii numesc acest eveniment “botezul cel cu foc al Duhului Sfânt”) arată că această investire a fost reală, însoţită de un act solemn, formal şi vizibil, și a avut loc înaintea Lui Dumnezeu și a sfinților îngeri și a celor ce cunosc pe Dumnezeu prin Har nefiind vorba de imaginaţia exaltată a necredincioșilor care inventează la nesfârșit născoceli ale răutății din pismă spre răzbunare și dezbinare între creștini. Pucioşii mai vorbesc în acest mesaj şi de un al doilea botez al lui Ioan-Irineu (primul fiind, evident, cel valid, primit în copilărie în biserica ortodoxă). Probabil că acest al doilea botez se referă fie la tunderea în monahism a tânărului Ioan Pop (14 octombrie 1978), fie la hirotonia sa ca ieromonah (14 octombrie 1980) fie, în sfârşit, la autentica sa hirotonie ca arhiereu al BOR (21 noiembrie 1990). Cert este că “iubirea de Dumnezeu” a fost un criteriu esenţial care l-a făcut pe Irineu să-L caute cu ardoare pe Dumnezeu nu numai unde El era, ci şi acolo unde doar părea să fie, lucru care i-a adus ulterior destule neajunsuri:

“Pace ţie, copil născut o dată, şi încă o dată şi, iarăşi, încă o dată, prin cuvântul care a venit cu Mine din cele cereşti prin această lucrare. Născut o dată prin ceea ce se numeşte botez după lege; şi încă o dată prin ceea ce este botezul care se naşte de la credinţa şi de la iubirea de Dumnezeu; şi, iarăşi, încă o dată, fiul Meu preaiubit, prin botezul cel cu foc al Duhului Sfânt, Care umple întregul Cel ce este Unul lucrător al Treimii Dumnezeieşti.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 16-07-1992)

“Iubirea de Dumnezeu” era unul dintre obiectivele primordiale de propovăduire ale pucioşilor, aşa cum li se pregătise în taină de către liderii lor:

“Iată, prin uşi nevăzute intru şi ies, şi lucrez prin voi. Pregătiţi-vă, fiilor, că veţi sta în faţa mulţimilor şi le veţi învăţa iubirea de Dumnezeu şi învierea trupului şi a sufletului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-05-1995)

“Iubirea de Dumnezeu” trebuia să se trăiască intens, cu “tot focul inimii”:

“Iubeşte-Mă cu tot focul inimii tale, că bună este iubirea de Dumnezeu, şi va învăţa omul, va învăţa de la tine că numai Dumnezeu este adevărul, iar înţelepciunea omului este minciună, şi se va uita omul la minciuna lui şi va vedea că nu aşa trebuia să lucreze.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 3-06-1995)

Însăşi Maica Domnului este prezentată ca model al iubirii de Dumnezeu:

“Mama Mea Fecioară nu s-a dat prooroc, nu s-a mărit cu întâietate între oameni. Ea a fost umilă şi curată la fire şi la faptă, iar darul ei a fost iubirea de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-09-1995)

“Iubirea de Dumnezeu” este “bogăţia cea mai de preţ între bogăţii”:

“Aşa rămâne omul singur şi în duhul lui, prinzând curaj omenesc, pierzând frica de Dumnezeu şi iubirea de Dumnezeu, bogăţia cea mai de preţ între bogăţii.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-10-1995)

“Iubirea de Dumnezeu” aduce biruinţa cerului pe pământ:

“ Iubirea de Dumnezeu aduce biruinţa cerului pe pământ, dar să te am unealtă pe tine, copile Israele, că tu, fiule, ai cuvântul Meu, care-ţi este drum spre lumina care va veni cu Mine.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-1-1996)

Cei care propovăduiesc la Pucioasa nu numai “iubirea de Dumnezeu” , ci şi “înspăimântarea de Dumnezeu” sunt liderii pucioşi, “fiii grădinii Dumnezeului Pucios”. Iubirea nu poate veni singură, ci va trebui neapărat să fie precedată de “frica de Dumnezeu” (care, la pucioşi nu mai este “începutul înţelepciunii”, ci înţelepciunea însăşi, căci frica este ridicată la cote înalte, greu de înțeles, vecine cu înălțarea):

“Poporul Meu, îi aşez pe fiii grădinii Mele în numele Meu înaintea ta, ca să te înveţe de la Mine ce este uşurătatea şi ce este sfinţenia, căci cuvântul lor nu e al lor, ci este cuvântul Meu. Învaţă, poporul Meu scump, învaţă, tată, ce este înţelepciunea, că ea este frica de Dumnezeu, care merge pe drumul ei până la iubirea de Dumnezeu, până la iubire, fiule scump, poporule scump între neamurile pământului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-8-1996)

[mariamargareta]

196. Liderii pucioşi şi lupta intestină pentru putere (I)

Recenta tentativă a preotului răzvrătit I.B. de a reveni ocazional în sânul comunităţii pucioase ( pe care în ultima vreme o părăsise) pentru a participa de bunăvoie la una din slujbele mai importante ale anului a stârnit reacţii contradictorii în sânul conducerii bicefale de la Pucioasa. Dacă leliţa Mihaela s-a arătat permisivă, chiar uşor încântată, fiind de acord fără rezerve ca I.B. să vină, în schimb spiritul întunecat de ură al lui Nicuşor faţă de rivalul său i-a dezvăluit o latură meschină, ranchiunoasă şi, până la urmă, absolut necreştinească. El s-a împotrivit cu vehemenţă acestei inţiative, reclamând că I.B. nu mai are ce căuta în locurile „sfinte” pe care de bunăvoie le-a părăsit. Nu mai contau la Nicuşor îndemnurile biblice la iertare şi la dragoste creştină. Nu mai conta că, timp de aproape 20 de ani, I.B. fusese o verigă importantă în tripleta denumită pompos „troiţa sfântă” de la Pucioasa. Nu mai conta că I.B. a fost de fapt mereu primul, primul între egali, în această tripletă, ceilalţi doi coslujitori (Spirică şi Nicuşor) fiind cooptaţi abia la un an după el, „pentru a întregi întreita lucrare slujitoare” de la Pucioasa. Nu mai conta că atunci când a venit pentru prima dată la Pucioasa, Nicuşor a fost primit împreună cu soţia sa Constanţa şi cu fetiţa lor în casa ospitalieră a lui I.B. Nu mai conta că, dacă n-ar fi fost bunăvoinţa lui I.B. nu ar fi fost nimic din „lucrarea” de la Glodenii Pucioasei: nici mânăstire, nici obşte, nici biserică. Astăzi I.B. nu mai este primit pe locurile care îi aparţin de drept, căci „donaţia” făcută de I.B. către liderii pucioşi este nulă şi neavenită, fiind smulsă prin şantaj, presiuni inimaginabile şi ameninţări cu moartea.
Nicuşor nu mai voia, şi pace, ca să stea la aceeaşi „sfântă masă” cu cel pe ale cărui pământuri îşi găsise şi el adăpost şi un blid de linte în ultimii 20 de ani.

Faptul că între două păreri diametral opuse, Nicuşor a avut câştig de cauză în faţa Mihaelei, clarifică multe necunoscute din sânul actualei cârmuiri colective de la Pucioasa. Între cei doi lideri, balanţa puterii a început să încline puternic înspre Nicuşor. Tentativele îndelungate, tenace şi încrâncenate, prin care Nicuşor s-a străduit să-l debarce pe I.B. de la putere pentru a-i lua locul s-au dovedit fructuoase. Cu câţiva ani în urmă, un conflict similar între cei doi bărbaţi de stat (statul teocratic pucios, cu capitala la Glodenii din Vale) o punea în mare încurcătură pe Mihaela, care îi mărturisea atunci unui confident apropiat:

- Nu ştiu ce să mă mai fac cu Nicuşor, că nu poate să-l sufere pe Iliuţă. Eu mă străduiesc să-l conving pe Iliuţă să vină înapoi, i-am trimis şi pe fraţi la Braşov după el ca să-l cheme, dar Nicuşor nici nu vrea să audă ca să-l reprimim.
- Păi dacă părintele Iliuţă a plecat de bunăvoie... nici nu poate fi forţat să revină. O să vă descurcaţi cum puteţi şi fără el, lasă că n-o să vă lase Domnul fără ajutor...
- Nu pot renunţa aşa de uşor la Iliuţă, doar este unul dintre cei trei unşi ai Domnului, a dat de atâtea ori Domnul Cuvânt despre el. Ei erau troiţa Domnului... iar poporul...ce-o să zică poporul despre noi?
- Da... dar ar cam trebui ca şi părintele Nicuşor să fie mai înţelegător...
- Nu ştiu, sunt distrusă, nu ştiu ce să mă mai fac cu el, nu vrea să mă înţeleagă deloc...Mă tem să nu se aprindă iar un conflict între ei... ce va zice atunci poporul despre noi?

Pe de altă parte, încă de pe atunci Nicuşor nu se mai sfia să-şi mascheze ura faţă de rivalul său, iar odată a fost auzit rostind printre dinţi:

- Mai bine îl omoram cu mâna mea! Intram şi eu la puşcărie, dar cel puţin ştiu că terminam odată cu porcăria asta!

Ciudată, neverosimilă, şocantă, paralizantă această gândire şi rostire la „arhiereul Domnului”, cel care citea fiecare „Cuvânt” proaspăt la popor cu o voce atât de dulce... care „reproducea fidel vocea Domnului”... Omul ăsta chiar era sănătos la minte?

Atunci, Mihaela a reuşit până la urmă să împace şi capra, şi varza. Au mai trecut câţiva ani, iar Nicuşor s-a învechit în rele şi acum joacă tare. Simte că o are pe Mihaela la mână şi o şantajează. Ştie că Mihaela minte de îngheaţă apele, ştie că nici vorbă ca ea să „audă” Cuvântul, pentru că îl confecţionează singură. Ştie câte compromisuri au făcut împreună, câte bârfe, câte maziliri, câte nedreptăţi, câte minciuni au pritocit amândoi. Şi atunci îşi permite. Conduce el acum destinele pucioşilor prin Mihaela, iar Mihaela îl ascultă, fiindcă nu mai are încotro. Ea nu-şi poate permite un scandal major, care ar putea nărui totul într-o noapte, ca un castel de nisip. Înghite în sec şi tace şi face cum spune Nicuşor.

Vrea Nicuşor să ţină o corespondenţă secretă cu Mana, lăsându-i la loc fix scrisorele de amor? Nimeni nu-l poate opri, dar îl poate descoperi la o adică. Şi chiar l-a descoperit, până la urmă.

O vrea Nicuşor pe Mana adusă de la Târgovişte la Pucioasa, ca alternativă pentru că i-a fost desfiinţată poşta secretă? Mihaela i-o aduce pe Mana la Pucioasa.

Se întâlneşte Nicuşor noapte de noapte pe furiş cu Mana prin cotloane? Mihaela ori se face că nu vede, ori doarme buştean, ori chiar nu vede nimic, căci Nicuşor este isteţ foc, are mintea brici şi nu poate fi prins cu ocaua mică aşa, cu una, cu două. Multe pânde au fost plănuite de cei care-l bănuiau, până a putut fi prins şi dovedit.

Vrea Nicuşor să se mai destindă o oră-două, jucând CanonBall pe calculator (în timp ce adepţii sunt convinşi că el „corectează Cuvântul Domnului”) ? Mihaela se face că nu observă, fiind adânc „cufundată în rugăciune”.

Vrea Nicuşor să-i facă ochi dulci, priviri galeşe şi sărutări de mâini lui Vali M.? Mihaela le vede ca expresii de dragoste frăţească.

Vrea Nicuşor să flirteze la Legănuţ cu Doina D. ? Mihaela îi suportă o zi, îi suportă două, îi suportă o lună, apoi nu-i mai suportă. Îi face bagajele Doiniţei şi o expediază val-vârtej la garsoniera ei din Bucureştii Noi.

A început Nicuşor să tragă la măsea pe furiş? Mihaela habar n-are, dar chelarul „mănăstirii” vede bine cum dispare în fiecare zi câte o sticlă din „vinul Fraţilor” care e pus deoparte în rafturile beciului.

Este Nicuşor demascat pe bloguri despre ce potlogării face? Mihaela îl acoperă ca o mamă bună şi miloasă, reclamând cu tărie că toate cele spuse despre Nicuşor sunt răutăţi omeneşti răscolite de pofta de răzbunare a unor estropiaţi mintal. Din când în când îl mai ceartă, ţipă la el ca o disperată şi îl acuză că a smintit tot „poporul”, se mai dă cu fundul de pământ şi cu capul de pereţi ca să-l impresioneze, dar Nicuşor e acum imun la toate „figurile” acestea.

Pierderile de imagine (şi nu numai!) contabilizate de pucioşi în ultima vreme sunt imense. Ascensiunea insidioasă a lui Nicuşor la putere a dus la dezertarea în masă a unor piese grele din fortăreaţa pucioşilor: Costel, Daniela, altă Daniela, Ionică, Marian, Victoria, Iliuţă, Dănuţ, etc., etc. Şi câţi ar mai fi vrut , săracii, să scape de „raiul” pucios, dar n-au mai avut unde să se retragă, căci toate căile de întoarcere le fuseseră tăiate! Cei care şi-au vândut casele (ca să nu vină cu mâna goală „la Dumnezeu”) nu mai au acum decât o singură variantă: să suporte cu stoicism toate chinurile, nedreptăţile şi umilinţele la care-i supun sistematic liderii pucioşi, care au demonstrat că sunt mânaţi în tot ceea ce fac de o plăcere malefică în a-i perpeli la foc iute pe supuşii lor.

[mariamargareta]

196. Liderii pucioşi şi lupta intestină pentru putere (II)

Dezvăluirile scandaloase de pe internet privind escapadele amoroase ale lui Nicuşor, care se întâlnea în taină, noaptea, cu diverse persoane de sex opus, i-au tulburat adânc pe mulţi dintre adepţii sinceri şi devotaţi ai sectei, care s-au întrebat cum este posibil aşa ceva. Ei nu înţelegeau nici altceva: cum ar putea cineva, care nu se află în Pucioasa, să obţină asemenea informaţii de scandal şi să le susţină apoi cu atâta aplomb. Este o calomnie oneroasă, o răzbunare josnică, o făcătură penală! au exclamat ei. Cum să-l ponegreşti în aşa hal pe bietul om, doar pe bază de zvonuri? Cum să arunci de la distanţă cu noroi în „proorocul Domnului”?

Cele afirmate pe bloguri despre Nicuşor ar putea fi rodul fanteziei, dacă n-ar exista mai mulţi martori care au văzut şi au „ciripit”. Ei au aflat multe şi au considerat că e mai bine să ştie şi alţii ce au văzut ei decât să ascundă mortul în păpuşoi. Culmea este că a existat cel puţin o situaţie când un martor i-a surprins pe cei doi amorezi (Mana şi cu Nicuşor) ascunşi în holul de la intrarea din poarta „mânăstirii”, în miez de noapte, şi a schimbat câteva fraze cu ei! Iar Mana îşi ţinea faţa în palme de ruşine. Mai târziu, când martorul l-a acuzat în faţa „Fraţilor” pe Nicuşor de comportament neînfrânat, Nicuşor i-a aruncat în faţă acuzaţia că minte! S-a schimbat Nicuşor, nu mai este cum era, „mutulică”. Acum are şi tupeu flăcăul, gura mare şi limba slobodă, nu numai îndrăzneală!

La început a fost un singur martor la escapadele lui, apoi doi, apoi trei... Martorii erau puţini şi vexaţi de cele constatate, dar şi-au făcut curaj şi au spus tărăşenia, pe şoptite, şi la alţii. Încet, încet, toţi (sau aproape toţi) vieţuitorii mănăstirii mixte de la Glodeni au aflat lucruri pe care n-ar fi voit şi n-ar fi crezut să le afle vreodată.

Un creştin de la „mănăstire” îi spunea altuia: „Ştii că Nicuşor iese în fiecare noapte pe aici ca să se întâlnească cu Mana? Dar al doilea n-a vrut să creadă: „Nu se poate aşa ceva!” Primul a insistat: „Vrei să te convingi? Pune un semn unde îţi arăt eu!” Şi au pus un semn, un muc de lumânare în colţul uşii. Dimineaţa, semnul era mişcat din locul lui, arătând că Nicuşor trecuse pe unde n-ar fi trebuit să treacă.

Experienţa cu mucul de lumânare s-a repetat şi în a doua noapte, apoi în a treia. Apoi s-a mers mai departe cu urmărirea, pas cu pas, până ce au fost chiar văzuţi. Nu o dată, ci de mai multe ori.

A mai curs ceva apă pe Dâmboviţa de atunci. Faptul că Nicuşor încă se mai întâlneşte noaptea prin unghere cu Mana, sau faptul că bea pe furiş până la un litru de vin pe zi, tot n-au ajuns la urechile Mihaelei. Şi chiar dacă vor ajunge, ea tot nu le poate verifica. Şi chiar dacă le-ar verifica, tot nu le mai poate controla, aşa că e de presupus că năzbâtiile acestea se vor mai întâmpla şi pe mai departe. Nicuşor îşi poate permite orice acum, căci Mihaela nu mai are ce-i face. Singura ei grijă a rămas să salveze aparenţele. Pentru a nu-i scandaliza pe ceilalţi „fraţi” peste măsura pe care ei o pot duce. Pentru a împinge cât mai departe o căruţă care a început amarnic să scârţâie şi să-i sară spiţele de la roate.

La Pucioasa, puterea nu mai este acum apanajul celei alese, ci a celui chemat. „Aleasa Doamnă” a scăpat de mult frâiele sectei, pe care le ţinea cândva singură, cu mână de fier. Cooptarea mincinoasă a lui Nicuşor la „proorocie” s-a dovedit a fi o gravă greşeală a Mihaelei, căci în felul acesta l-a pierdut definitiv pe I.B. , care îi era un aliat mult mai iubitor, mai fidel şi mai preţios. Dându-i lui Nicuşor un deget de la mâna stângă, Mihaela s-a pomenit peste noapte că-i lipseşte mâna dreaptă. Nicuşor n-a „proorocit” nimic în viaţa lui, ci doar s-a mutat de la muţenie la oratorie, mimând că a trecut de la moarte la viaţă. Odată ajuns în fruntea bucatelor, el s-a grăbit să se dedulcească în ascuns şi de alte roade ale „proorociei”, ceva mai puţin duhovniceşti.

Mariajul celest al celor doi trombonişti pucioşi s-a arătat numai la suprafaţă a fi sublim, dar pe dedesubt s-a dovedit a fi un fiasco. Dar cum orb pe orb nu pot să se călăuzească, se vor trage unul pe altul în groapa de gunoi a istoriei.

[mariamargareta]

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (VII)



Duhul Verginicăi vine ca să despecetluiască taina ascultării de Dumnezeu. Aceasta nu este nimic altceva decât… “iubirea de Dumnezeu”. Această învăţătură a duhului Verginicăi este atât de înaltă şi de sublimă, încât însuşi “Atotştiutorul Dumnezeu Al Pucioasei” vine cu interes ca să se înfrupte şi El din ea:

“ Iar Tu, Doamne, să fii pecete de viaţă veşnică prin cuvântul meu, căci Tu eşti Cuvântul vieţii veşnice. Pune pecete de înţelepciune peste mintea şi peste inima fiilor lui Israel, ca să priceapă taina mântuirii, taina ascultării de Dumnezeu, care este iubirea de Dumnezeu. Vino cu mine, vino, Doamne, la Israel, ca să aibă viaţă nouă Israel, viaţă veşnică, Doamne, Cuvinte Doamne.

– O, vom veni, Verginico, mereu, că dulce este învăţătura ta, şi Îmi place să mănânc din ea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-11-1996)

“Iubirea de Dumnezeu” este în mare pericol din pricina învăţăturii proorocilor mincinoşi, care au ieşit în lume. Singurii care vor scăpa neînşelaţi de alţi “prooroci” vor fi pucioşii, deoarece ei au “proorocii” lor. Şi mai au de sprijin tare încă ceva: Noua Evanghelie a Cuvântului Pucios. Prin ea răbdătorii pucioşi vor birui cu putere multă, iar nerăbdătorii şi neputincioşii nepucioşi vor fugi la mare şi la munte:

“Pace ţie, poporul Meu, căci tu ai cuvântul Meu, tu cunoşti glasul Meu. Pace ţie, şi stai întru Mine veghind, că mulţi vor veni şi vin în numele Meu, şi pe mulţi vor amăgi, şi mulţi se vor sminti şi se vor vinde, căci fărădelegea e mare, şi din pricina ei iubirea de Dumnezeu se stinge, dar cei răbdători vor birui, căci Evanghelia cuvântului Meu cel nou şi vestea împărăţiei Mele se va vesti şi povesti în toată lumea spre mărturie, şi apoi Eu vin văzut, şi toate se vor sfârşi, şi Eu voi fi, şi mulţi vor fugi la munţi...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 17-12-1996)

Israelul Pucios, copilul iubit al Noului Ierusalim, este chemat la luptă sfântă cu chemarea străbună: “în săbii să ne bătem, sau în iubire de Dumnezeu să ne luptăm (că-i mai dreaptă!)”:

“O, Israele, copil iubit de Dumnezeu, să te lupţi, fiule, în iubire de Dumnezeu, că Eu aşa am zis: "Dacă Mă iubeşte cineva, păzi-va cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi pe el şi vom veni la el şi Ne vom face locuinţă".” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-04-1997)

Duhul Verginicăi vine din nou şi-i învaţă pe oameni că Iubirea de Hristos nu se poate învăţa în lume, ci numai în afară de lume (adică, în mănăstire – şi nu în orice mânăstire, ci numai în “Mănăstirea mixtă Noul Ierusalim”). Acolo modelul iubirii de Dumnezeu este dat de Maria Magdalena:

“ O, rău e de omul care iubeşte lumea, că acela nu se poate face ucenic al lui Hristos, căci iubirea de Hristos este vrăjmăşie cu lumea, […] Fericit este cel ce vine din lume şi se alipeşte cu dor de Dumnezeu, că acela face ce a făcut Maria Magdalena şi vine şi învaţă iubirea de Dumnezeu.[…]aşa cum a fost şi cu Maria Magdalena care s-a lăsat vindecată şi care a învăţat iubirea de Dumnezeu şi curăţenia inimii şi a duhului şi a trupului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-04-1997)

Opusul iubirii de Dumnezeu este neiubirea de Dumnezeu. La Pucioasa, aceasta se defineşte printr-un silogism: Neiubirea de Dumnezeu este definiţia bârfei; bârfa înseamnă iubire de sine; deci, “neiubirea de Dumnezeu înseamnă iubire de sine”:

“Ce e aceea bârfă? Bârfa înseamnă neiubire de Dumnezeu. Bârfa înseamnă iubire de sine, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-04-1997)

Duhul Verginicăi vine şi învaţă “poporul” pucios (Noul Israel de la Pucioasa) că învăţătura de “Cuvânt” de peste Noul Ierusalim este cel care aduce trezvie, sfinţenie şi… iubire de Dumnezeu:

“Aşează-Ţi sărbătoarea cea de azi peste Israel, şi eu Te voi înconjura şi din dreapta şi din stânga cu cuvântul învăţăturii peste Ierusalim, Doamne, că avem nevoie de copii treji şi sfinţi şi calzi cu iubirea de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-05-1997)

Pucioşii dau un caracter exclusivist iubirii de Dumnezeu. Dacă ar fi după ei, iubirea aproapelui nu e bună, deoarece “numai iubirea de Dumnezeu este bună”. Ea devine aşadar pentru pucioşi singura prioritate, iar până la ura de aproapele nu mai este decât un pas:

“ Nu ştie omul că numai iubirea de Dumnezeu este bună. [...] Voiesc să împlinesc cu tine şi prin tine această Scriptură a înnoirii lumii, şi de aceea lucrez în tine dar de credinţă şi de iubire de Dumnezeu, şi de ascultare şi de sfinţenie, poporul Meu, că numai pe tine te mai am viu între oameni. “ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 1-06-1997)

Duhul Verginicăi vine şi învaţă “poporul” pucios că “ iubirea de Dumnezeu este lumină mare pe pământ”, iar preoţii au credinţă făţarnică, fără iubire de Dumnezeu:

“[…]căci iubirea de Dumnezeu este lumină mare pe pământ. [...]Vine Domnul, poporul meu! Întăreşte-te în credinţă nefăţarnică, […] căci iubirea de Dumnezeu este lumină mare pe pământ. [...] Va veni Domnul la voi şi Se va îndrepta din nou spre cei ce stau peste biserică. Fiţi treji, că vine Domnul şi bate iar şi suflă iar cu cuvântul ca să risipească credinţa cea făţarnică şi să pună în locul ei iubire de Dumnezeu şi credinţă sfântă.”“ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-10-1997)

[mariamargareta]

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (VIII)

A doua venire a Domnului pe pământ a avut deja loc, la Pucioasa. “Credinţa nefăţarnică” propovăduită aici şi “iubirea de Dumnezeu” îi vor face pe toţi românii creştini pucioşi, şi ei se vor numi apoi “neamul lui Dumnezeu”. Deşi schisma avusese loc deja în Biserică, în anul 1993, “Domnul” Pucios pretinde că n-a venit nici să strice, nici să dezbine :

“M-am coborât acum două mii de ani şi M-am făcut Fiul Omului […] Iar acum după două veacuri iarăşi M-am coborât din cer cuvânt venit din Tatăl peste neamul românilor ca să fac din români neamul lui Dumnezeu prin credinţă nefăţarnică şi prin iubire de Dumnezeu. N-am venit să stric, nu M-a trimis Tatăl să dezbin, ci M-a trimis ca Stăpân ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-10-1997)

Pucioşii dau noi definiţii pentru “iubirea de Dumnezeu”: 1. o condiţie a închinării; 2. o urmare a credinţei; 3. o expresie a aplecării (supunerii/ascultării):

Fără iubire de Dumnezeu nimeni nu se poate închina lui Dumnezeu cu viaţa lui, [...] din credinţă se naşte iubirea de Dumnezeu, şi din iubire se naşte lucrarea închinării, [...]adevărata aplecare este iubirea de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-03-1998)

Apoi, încă o nouă definiţie pentru “iubirea de Dumnezeu”: o virtute care defineşte postul. Totodată, se repetă una din definţiile anterioare (“o condiţie a închinării”):

“Post înseamnă iubire de Dumnezeu şi de oameni. [...]din credinţă se naşte iubire de Dumnezeu, şi din iubire se lucrează lucrarea închinării,…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-03-1998)

Bisericile ortodoxe sunt lipsite de oameni cu “iubire de Dumnezeu”:

“Ziua învierii Mele nu este primită şi trăită cu sfinţenie şi cu iubire de Dumnezeu. Se umplu bisericile de oameni desfrânaţi şi bolnavi la suflet şi nevindecaţi, şi apoi se duc într-ale lor şi îşi petrec petrecerea lor în ziua învierii Mele.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19-04-1998)

Cine nu ţine la “Cuvintele” de la Pucioasa nu are “iubire de Dumnezeu”:

“[…] cine nu Mă iubeşte pe Mine nu ţine cuvintele Mele, iar credinţa fără faptele ei este moartă şi nu este credinţă şi nu este iubire de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-06-1998)

Înainte de radicalizarea interpretării conceptului de iubire faţă de Dumnezeu (promovată de pucioşi prin mesajul datat 6 mai 2001), chiar şi pucioşii considerau cele două formulări ca fiind echivalente. Un mesaj pretins că vine de la “duhul lui Ilie” foloseşte în aceeaşi frază şi în acelaşi scop formulările echivalente “iubirea de Dumnezeu” şi “iubirea pentru El” (pentru Dumnezeu):

“Iubirea de Dumnezeu este boldul care înţeapă moartea. Ea este biruinţa morţii, este viaţă fără de moarte, viaţă fără de păcat, fiilor. Iubirea de Dumnezeu a fost taina cea care l-a făcut nemuritor pe Ilie, cel ce a fost mai tare ca moartea, biruind-o în trupul său. [...] Iubirea de Dumnezeu este boldul morţii, este viaţă fără de moarte. Eu […] Când eram copilaş, Domnul mă hrănea cu temerea de El, iar când am crescut, Îl hrăneam eu pe Domnul cu iubirea mea pentru El.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 2-08-1998)

Pucioşii nu mai consideră că BOR este o biserică adevărată, deşi toţi au fost botezaţi în biserici aparţinând BOR. Pe atunci BOR părea că este adevărată ( însă – zic ei – numai cu numele, şi fără a avea “iubire de Dumnezeu”), dar acum, de când a apărut biserica alternativă BNI (Biserica Noul Ierusalim), nu mai este, căci s-a lepădat de “Dumnezeul” Pucioasei:

“ Biserica din România, care-şi zicea cea adevărată, cea ortodoxă, nu mai este, căci s-a unit cu păgânii, aşa cum a făcut poporul Meu Israel, care s-a unit cu neam străin şi n-a mai fost cu Mine, şi a căzut de la Dumnezeu şi s-a făcut popor păgân. Aşa s-a întâmplat şi cu biserica cea de azi. O, după ce că era doar cu numele a Mea, după ce că n-avea iubire de Dumnezeu, s-a mai şi lepădat de Mine, făcând legământ străin de părinţi, călcând testamentul părinţilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 29-08-1998)

[mariamargareta]

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (IX)

Oamenii nu mai ştiu ce este iubirea de Dumnezeu. Vine “Cuvântul” de la Pucioasa ca să le vorbească celor aleşi (liderilor pucioşi), dar să audă şi cei chemaţi (vorba proverbului: "bate şeaua, ca să priceapă iapa") şi să-i înveţe pe ei şi să le arate că pentru ca să-L iubească trebuie să-I lucreze Lui:

“Fiilor unşi, nu ştie omul ce este iubirea de Dumnezeu, nu ştie nici creştinul care a venit la Mine ca să fie cu lucrarea Mea din vremea aceasta. Grăiesc vouă cuvintele Mele ca să le audă cei ce dau să-Mi fie sarcină pe drumul lucrării Mele cu voi. [...] Fiilor unşi în grădina Mea, învăţaţi lucrul mântuirii pe cei ce Mă iubesc lucrându-Mi Mie, şi pe cei ce vor să Mă iubească şi nu ştiu ce este iubirea de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-10-1998)

Singura biserică slujitoare prin iubire de Dumnezeu este Biserica Pucioşilor, autodenumită şi Biserica Noul Ierusalim de la Pucioasa (BNIP), biserică lucrătoare de la sfârşit, care vrea continuitate cu biserica de la început. Omul rău din biserica de la mijloc (BOR), care se va ridica împotriva acestei Biserici de pe urmă (BNIP) ce se jertfeşte pentru a arăta că adevărul de pe pământ se află numai la Pucioasa, va fi biruit:

“Iată început şi sfârşit, biserică lucrătoare prin iubire de Dumnezeu: cei de la început, cu cei de azi, şi vom prinde la mijloc pe vrăjmaşul bisericii Mele, că s-a vrut mai tare decât sfinţii Mei, mai mare decât biserica Mea cea slujitoare prin iubire, cea care s-a jertfit pentru adevărul Meu peste pământ. Am spus că se va ridica omul rău ca să răstoarne biserica Mea, dar îl biruim.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-10-1998)

Pucioşii desfiinţează cu aplomb iubirea de aproapele, înlocuind-o tot cu iubirea de Dumnezeu. Pentru ei iubirea de aproapele şi iubirea de Dumnezeu nu mai sunt porunci distincte (chiar dacă au fost declarate în Biblie că sunt asemănătoare în importanţă), ci ele se confundă într-una singură. Apoi sintetizează totul într-o erezie: Aproapele pucioşilor nu mai este omul, ci este Dumnezeu, căci pucioşii declară în mod explicit că singurul care le este aproape este Dumnezeu, iar implicit, că toţi ceilalţi le sunt departe cu iubirea şi cu simţirea, şi deci ei nu-i mai au la inimă, adică îi consideră duşmani. Viziunea clasică despre iubirea aproapelui (atunci când aproapele e un simplu om), este pentru pucioşi o minciună, căci în viziunea lor ea se confundă (în sensul că se identifică) cu iubirea de sine:

“Iată, vin din cer Învăţător ca să-l fac pe om să creadă în venirea Mea şi să Mă cunoască venind, căci vin pentru cei ce cred, iar cei ce cred sunt râuri de apă vie şi se fac venire a Mea peste cei ce-L caută pe Dumnezeu, hrănindu-se în taină cu iubirea de Dumnezeu. Iubirea îl hrăneşte pe om, precum şi ura. Omul care-L iubeşte pe Dumnezeu, acela cunoaşte iubirea de Dumnezeu [...] Omule, păcatul […] te ţine rob şi te hrăneşte cu iubirea lui ca să nu mai afli ce este iubirea, dar tu scutură-te şi adu-ţi aminte de porunca Mea, că aşa ţi-am spus: "Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Eu sunt aproapele tău. Vin să-ţi fiu aproape şi să te hrănesc, şi te învăţ să mănânci şi să fii din cer, precum ai fost la început. E minciună iubirea ta, omule. Iubirea de tine te-a făcut fiu rătăcit de Tatăl tău. Iubirea ta trebuie să fie iubire de Dumnezeu, că aşa ai fost creat la început, dar Eu te strig: vino spre început! Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-02-1999)

În viziunea pucioasă, toţi oamenii care nu cunosc şi nu aplică ideologia exclusivistă şi eretică de la Pucioasa (“Tot binele pentru Dumnezeu, niciun bine pentru om!”) nu mai sunt capabili de nici o virtute (curăţenie, feciorie, credinţă în Dumnezeu, sfinţenie, iubire de Dumnezeu, adevăr, pace, conştiinţă curată, etc., etc.) şi de aceea îi dau dureri (de cap ?) “Dumnezeului” de la Pucioasa:

“Mă doare de aceştia, căci omul nu ştie ce este iubirea de Dumnezeu şi urmarea Lui. Oamenii fac aceasta pentru binele lor, nu pentru binele Meu, iar cine face aşa, acela nu ştie să caute calea Mea, şi s-o afle apoi. [...] Şi iarăşi zic: omul nu ştie ce înseamnă curăţenie, nu ştie ce înseamnă feciorie, nu ştie ce înseamnă credinţă în Dumnezeu, nu ştie ce înseamnă sfinţenie şi iubire de Dumnezeu şi adevăr şi pace şi conştiinţă curată, ca să le lucreze şi să le aibă pe acestea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-02-1999)

Noul Testament promovează explicit doar două porunci, care odată împlinite devin virtuţi: iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele, lăsând să se înţeleagă că toate celelalte virtuţi (inclusiv semerenia) derivă sine qua non din împlinirea acestora două. Pucioşii formulează însă un precept eretic prin care postulează că smerenia e mult mai de preţ decât iubirea de Dumnezeu. Motivaţia lor la acest precept este sterilă, deoarece nu este legată prin nimic de iubirea de Dumnezeu, ci de alte virtuţi derivate (cumpătarea, mulţumirea, umilinţa). Pe de altă parte, se lasă să se înţeleagă că aceste virtuţi derivate nu pot decurge din iubirea de Dumnezeu , ci numai din smerenie:

“Smerenia înalţă pe om deasupra trupului său mai mult decât iubirea de Dumnezeu, căci cel smerit este cumpătat şi înţelept şi mulţumit prin smerenie, şi unul ca acela nu cade din har, căci este umilit, iar cel umilit se înalţă de pe pământ spre cer.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-03-1999)

Totuşi, explicit vorbind, pucioşii declară adesea că iubirea de semeni nu este desfiinţată, asociind-o teoretic cu iubirea de Dumnezeu (deşi, aşa cum este pusă în practică, ideologia lor exclusivistă dezminte la modul vizibil această declaraţie):

“Dacă omului îi vine în faţă faptă de neiubire de Dumnezeu şi de semenii lui Dumnezeu, faptă de furt, faptă de desfrânare, faptă de minciună, faptă de ucidere, faptă de lăcomie, faptă fără porunca Mea cea din lege, atunci omul este învăţat de însăşi clipa faptei ce are de făcut, după porunca Mea şi nu după fapta care-i vine în faţă, şi fericit va fi acela în faptele sale şi se va păzi fără pată din partea lumii.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 4-04-1999)

Pucioşii, atunci când elogiază virtutea pocăinţei, ajung repede la aforismul sentenţios că iubirea de Dumnezeu este consecutivă pocăinţei:

“Omul se scoală greu spre pocăinţă şi spre iubire de Dumnezeu, căci cel ce nu se scoală când Eu zic „Astăzi!”, acela nu se scoală nici mâine, căci omul este mincinos când îşi zice „Mâine”, şi intră sub judecata cuvântului Meu, care a spus „Astăzi!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-07-1999)

Alteori însă, ordinea lor se inversează:

“Învăţaţi de la ea iubirea de Dumnezeu şi răbdarea şi pocăinţa şi nădejdea şi credinţa, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 29-03-2004)

Contradicţia de idei devine şi mai pregnantă, aproape programatică, într-un text elaborat de pucioşi peste alţi cinci ani. Aici se spune clar că nu pocăinţa este înaintea iubirii de Dumnezeu, ci invers:

“O, Maria Egipteanca a fost plină de iubire cu firea ei cea omenească şi a putut apoi să-Mi dea Mie cu ardoare şi cu lepădare de sine iubirea ei, căci s-a înţelepţit apoi prin iubire de Dumnezeu, nu prin luptă pentru pocăinţă mai întîi, şi apoi s-a sfinţit prin nevoinţă şi prin părere de rău şi prin ură asupra păcatului, […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 5-04-2009)

Pucioşii apreciază corect că virtutea fundamentală a iubirii de Dumnezeu “se probează prin fapte” (dar o echivalează în mod eronat cu o listă de virtuţi derivate, precum postul, rugăciunea, umilinţa şi pocăinţa, deoarece aceste virtuţi se pot practica şi din alte motive, fără nicio iubire de Dumnezeu):
“Credinţa în cuvântul Meu se arată prin fapta ei; iubirea de Dumnezeu, la fel, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 5-09-1999)
“Vindecarea trupurilor se face prin iubire de Dumnezeu, adică prin post, prin rugăciune, prin umilinţă şi prin pocăinţă, căci trupul, cum îl învăţaţi, aşa vă cere. Nu vă temeţi de post. Temeţi-vă de mâncare, şi mâncaţi cu umilinţă, căci voi sunteţi creştini. “ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-11-1999)

[mariamargareta]

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (X)

Într-un mesaj se declamă că la Pucioasa pretenţiile liderilor pucioşi şi criteriile de selecţie stabilite de ei sunt atât de severe, încât puţini trec de probele impuse. Pentru proba “iubire de Dumnezeu”, cu greu s-au găsit oameni care să corespundă standardelor ridicate aplicate de liderii pucioşi pentru măsurarea acestei iubiri:

“N-am putut pune deoparte mai mulţi pentru lucrul Meu de strajă aici, că iubirea de Dumnezeu aşa cum se cere ea să fie din creştin, nu Mi-au dat-o mulţi, şi n-am putut sorta mult grâu bun pentru aici pentru ca să crească din el din grădină calea Mea peste pământ, calea Mea cea cu dreptate.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19-03-2000)


Liderii pucioşi sunt ucenicii cei credincioşi, iar credinţa lor în “lucrarea” pucioasă rodeşte iubirea de Dumnezeu:

“O, astăzi Mi s-au închis toate drumurile spre om, dar Eu lucrez tainic, şi sunt Cel tainic şi îmi fac copii ucenici, că am putere, şi cu ea îi umbresc pe ei şi îi fac credincioşi, şi sfinţi îi fac apoi, căci credinţa rodeşte iubire de Dumnezeu în om.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-04-2000)

Pucioşii consideră că Maica Domnului este exemplul de combustie perfectă de iubire de Dumnezeu din “grădina Cuvântului” de la Pucioasa:

“O, cine a mai cunoscut focul iubirii aşa cum a ars el în tine pentru Mine? Te dau tuturor, mamă, ca să se vadă ce este iubirea de Dumnezeu, şi te dau iubire în grădina cuvântului Meu, ca să am darul iubirii în grădina venirii Mele şi să Mă alin de la el, mamă, aşa cum Mă alin de la tine.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-10-2000)

Iubirea de Dumnezeu, alături de sfinţenie şi de viaţă creştină practicantă, certifică înţelepciunea celui ce le are, pentru împărăţia cerurilor. “Dumnezeul” de la Pucioasa se plânge că-i lipseşte un asemenea om, deşi pretinde că are un “popor” întreg sub ascultare:

“Am lipsă de om cu înţelepciune pentru împărăţia cerurilor, care este sfinţenia şi iubirea de Dumnezeu şi viaţa lui Dumnezeu înăuntrul omului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 18-03-2001)

Tot omul de pe pământ este lipsit de deşteptăciune, de înţelepciune, şi nu se îmbată cu “iubire de Dumnezeu” pentru Dumnezeul de la Pucioasa, care aduce copiilor săi (liderii pucioşi) cuvântul buneivestiri pentru om:

“O, copii care-Mi primiţi cuvântul buneivestiri pentru om! Omul se dă deştept şi mare şi vestit întru toate îndeletnicirile lui. E plină lumea şi pământul de vestirile de la om, de îndeletnicirile de la om, dar în iubirea de Dumnezeu nu este omul deştept. Cea mai mare înţelepciune a omului asta ar fi: iubirea de Dumnezeu, dar pe ea n-o alege omul ca să umple apoi pământul cu ea şi cu vestea ei. [...] O, fiilor care-Mi primiţi venirea, omul se îmbată de vin şi de toate băuturile pe care şi le face pentru masa lui, dar de iubirea de Dumnezeu nu se îmbată omul aşa cum s-au îmbătat din masa Mea cu ei cei ce au petrecut cu Mine pe pământ până în răstignirea Mea şi după învierea Mea. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-04-2001)

Liderii pucioşi, care pretind că primesc sistematic “Cuvânt” din de cer, sunt lăudaţi de “Dumnezeul” lor care le spune că sunt copii frumoşi şi au pe faţă chipul Lui, iar frumuseţea lor este “iubirea de Dumnezeu”, de Dumnezeul lor:

“Eu vouă, copii ai Ierusalimului, vă spun adesea că sunteţi copii frumoşi şi vă spun să fiţi frumoşi. Dar ce este omul frumos cu frumuseţea pe care o pun Eu pe voi şi pe chipurile voastre? Ea este iubirea de Dumnezeu, care aduce în creştin chipul Meu şi viaţa Mea şi lucrarea Mea cu care Mă înfăţişam Eu înaintea Tatălui în vremea lucrului Meu pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 15-04-2001)

Cea mai mare putere în om, cea mai mare mângâiere, cea mai mare biruinţă în om este“iubirea de Dumnezeu”; ea “este mir pentru Domnul” (Pucioasei). Acest postulat va mai rămâne însă valabil doar 7 zile !!! când va fi detronat de pretinsa superioritate a “iubirii pentru Dumnezeu”:

“Iubirea de Dumnezeu e cea mai mare putere, cea mai mare mângâiere în om, cea mai mare biruinţă, o, oamenilor, o, creştinilor, o, fii ai lui Dumnezeu! Auziţi, voi, oamenilor! Auziţi şi voi, creştinilor! Şi auziţi, voi, fii ai Domnului! Voi, cei chemaţi, şi voi, cei aleşi, şi voi, cei credincioşi şi sfinţi, auziţi iubirea mironosiţelor! Iubirea de Dumnezeu este mir pentru Domnul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 29-04-2001)

Într-adevăr, după doar 7 zile, la 6-05-2001, se introduce conceptul revoluţionar de “iubire pentru Dumnezeu”, care “este cea mai frumoasă lucrare pe care o poate zidi omul între pământ şi cer”şi care va trebui să înlocuiască “iubirea de Dumnezeu” ca pe ceva depăşit. Este vorba de o “minune” care la rândul ei a ţinut ... mai puţin de 5 luni, când începe să se revină treptat tot la formula “iubire de Dumnezeu”:

“Iubirea de Dumnezeu o au mulţi în felul lor şi după măsura lor, dar iubirea pentru Dumnezeu e floare rară, fiilor copii. Iată cât se iubeşte omul pe sine! Toată iubirea şi-o păstrează pentru el omul. Chiar şi iubirea de Dumnezeu, tot lui şi-o dă, căci omul dă să se folosească de Dumnezeu în nevoile lui omeneşti şi trupeşti. O, este mare lucrare să vină pe pământ iubirea pentru Dumnezeu. Această hărnicie pentru ascultarea de acest cuvânt este cea mai frumoasă lucrare pe care o poate zidi omul între pământ şi cer. Eu am avut sfială înaintea Tatălui şi când l-am zidit pe om, şi când i-am dat din Mine, şi când l-am păstorit, şi când l-am vindecat, şi când l-am mângâiat, şi când l-am dojenit, şi când l-am iubit. Dar omul când Mă iubeşte, nu ştie să aibă sfială, şi îşi ia iubire de la Mine, şi de aceea Mă iubeşte. Dar ca să aibă el iubire multă pentru Mine, ba. Iar Eu stau sfios de şapte mii de ani în slujba omului şi îi dau din cer, şi ia şi cel bun şi cel rău, dar Eu nu iau pentru Mine de la om, şi ce este al lui nu este al Meu, că e al lui. […]Iubirea pentru Mine îl face pe om să nu se mai oprească pentru sine nici un strop, ci numai pentru Dumnezeu şi la cererea lui Dumnezeu.[...] “Mulţi ar voi să vină la Mine, dar pentru ei, nu pentru Mine, fiilor. La cererea Mea sunt prea puţini care ar da să vină, dar sunt mulţi care dau să vină la cererea lor, la dorinţa lor. Eu când i-am peţit pe apostoli, M-am dus Eu după ei, iar cei ce vin aşa, sunt cei mai iubiţi. De ce sunt cei mai iubiţi? Pentru că răspund chemării pe care le-o fac Eu pentru Mine ca să le dau slujbă în planul Meu cel de la Tatăl peste pământ. Fericit şi iubit şi prea iubit este cel ce Mă aude zicându-i: „Vino după Mine!”, şi el să vină, că de acela am Eu nevoie, şi aceasta este iubirea cea pentru Dumnezeu. [...] Iubirea pentru Dumnezeu, ea este cea care aduce veşnicie peste toate. [...]Iată, nu pot oamenii să aibă iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Dar tu învaţă mereu această mare minune, această măreţie pe care o ai tu de la Mine pentru cei ce au iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Şi dacă tu n-ai cunoscut până să fii al Meu iubirea de Dumnezeu, iată, Eu te-am învăţat ceea ce este mai mult. Te-am învăţat iubirea pentru Dumnezeu, poporul Meu, şi prin ea îmi eşti tu Mie popor. [...] Cine are iubire de Dumnezeu, se hrăneşte cu ea şi şi-o cântă şi şi-o vesteşte, dar cine are iubire pentru Dumnezeu, acela şi-o jertfeşte pentru Dumnezeu, la cererea lui Dumnezeu. Amin. [...] cel ce stă jos, acela nu merge, iar cel ce merge la cuvântul Meu, acela a învăţat iubirea pentru Dumnezeu. [...] O, copilaşi trudiţi şi zdrobiţi sub grijile Mele [...] Învăţaţi poporul care este cu voi să stea în hăinuţă sfântă şi să iubească iubirea cea pentru Mine. Şi dacă voieşte, să vă iubească şi pe voi, dar nu pentru voi şi nici pentru ei, ci numai pentru Mine. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

[mariamargareta]

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (XI)

După nici 5 luni “iubirea de Dumnezeu” îşi face din nou loc, timid, printre scrierile pucioşilor:

“Dacă am văzut că omul nu găseşte iubirea de Dumnezeu, am venit şi M-am făcut Om şi i-am arătat omului crucea, iubirea de Dumnezeu, blândeţea şi smerenia inimii în care iubeşte Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-09-2001)

Treptat, referirile la “iubirea de Dumnezeu” capătă tot mai multă forţă. Pucioşii declamă că frica de Dumnezeu poate proveni şi din iubirea de Dumnezeu, caz în care ea îl leagă pe om de Dumnezeu, şi invers:

“Temerea de Dumnezeu, când ea nu vine din iubirea de Dumnezeu, atunci ea îl ascunde pe om de Mine, iar când iubirea de Dumnezeu este izvorul ei, atunci ea este cea care nu-l desparte pe om de Dumnezeu, şi pe Dumnezeu de om. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-08-2002)

Odată cârmită înapoi de unde plecase, ideologia zglobie a pucioşilor despre “iubirea de Dumnezeu” încep să se afişeze cu tot mai mult curaj. Tot mai multe “definiţii” despre ea sunt lansate prin “mesajele” pucioşeşti. Spre exemplu, duhul care se pretinde a fi “Ioan Botezătorul” identifică pur şi simplu oul cu găina, adică la el “iubirea de Dumnezeu” este tot una cu “ascultarea de Dumnezeu”. În schimb, e în stare să facă distincţia dintre credinţă şi credincioşie:

“Iubirea de Dumnezeu este chiar ascultarea de Dumnezeu, căci cel ce iubeşte face în dragul celui iubit, şi aceasta este iubirea. Iubirea de Dumnezeu este iubirea. Spun această taină mare şi atât de mare ca să vadă omul că nu-l iubeşte pe aproapele său. Nici eu n-am putut să-i iubesc pe cei ce se pocăiau spre iertarea păcatelor şi spre botezul cu apă la Iordan [...] O, fii ai oamenilor, strig prin cartea Cuvântului lui Dumnezeu, strig la voi: pocăiţi-vă! Vă trebuie iubire de Dumnezeu şi credinţă în El, credinţă cu credincioşie şi nu oricum credinţă, şi vă trebuie rugăciune plină de cuminţenie şi care să nu ceară pentru voi, ci pentru Domnul în voi.[...] ! Şi vă spun să iubiţi pe Dumnezeu cu toată fiinţa Lui din voi, şi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă după ce îl veţi iubi pe Dumnezeu iubindu-vă aşa şi pe voi înşivă; aşa, şi nu fără iubirea de Dumnezeu în voi. [...]! Şi vă spun să iubiţi pe Dumnezeu cu toată fiinţa Lui din voi, şi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă după ce îl veţi iubi pe Dumnezeu iubindu-vă aşa şi pe voi înşivă; aşa, şi nu fără iubirea de Dumnezeu în voi. [...] Nu aşa se făcea botezul pe vremea mea, pe vremea apostolilor ucenici ai Domnului, ci se boteza toată casa, de la tată până la prunc, cu botezul pocăinţei prin propovăduire, şi de la ea, prin credinţă, şi apoi prin iubire de Dumnezeu şi de aproapele, până ce praznicul Bobotezei se încununa cu coborârea limbilor Duhului Sfânt peste cei botezaţi şi curăţiţi de păcat prin pocăinţa de faptele lor rele.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-01-2003)

Poporul pucios (Noul Israel) este pândit de păcatul bârfei, care aduce cu el neiubirea de Dumnezeu. Bârfa despre fiii copii de la Pucioasa (adică, liderii pucioşi) va trebui să dispară definitiv din popor, şi să fie înlocuită cu credinţă în ei (adică să aibă “iubire de Dumnezeul din ei”, ca să prindă ei puteri şi să poată face minuni mai presus de fire), cu tot ajutorul, ascultarea şi iubirea de cer:

“Păcatul bârfei este bucuria celor ce sunt ai lumii, ai slavei deşarte, iar aceia n-au ochi să vadă frumosul din voi şi de pe feţele voastre şi de pe limba voastră, că aceia sunt orbiţi de dorirea de sine, de neascultarea de a nu iubi lumea şi duhul ei, şi de neiubirea de Dumnezeu, fiilor copii. [...] fiilor copii. Folosiţi puterea credinţei, că a venit această vreme, fiindcă e vreme grea pe pământ, şi trebuie atâta iubire de Dumnezeu în Israel cât să poată cuprinde în ea puterea minunilor cele mai presus de fire, ca să pot Eu pentru voi de pe pământ ca şi din cer, fiilor din porţi. Să fiţi ajutaţi de tot poporul cel ascultător şi cel iubitor de cer. Să lucraţi cu sfat mare şi minunat, cum şi în cer se lucrează.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-01-2003)

Slava lui Dumnezeu pe pământ nu se va mai vedea aşa cum este scris în Scripturi, la a doua venire a Domnului întru slavă, ci se vede încă de pe acum la poporul pucios. Acesta, prin multă iubire de “Dumnezeul” pucios, ajunge să fie, să ştie, să poată şi să asculte de El:

“O, fă-te tu slavă a lui Dumnezeu pe pământ, slavă mare, că se uită cerul la tine să ia bucuria duhului tău întru Duhul Meu şi să mănânce sfinţii hrană de Duh Sfânt de la masa ta cu Mine, de la masa Mea cu tine, poporul Meu. Vezi tu cât de dulce te învăţ Eu? Te învăţ să fii, te învăţ să ştii, te învăţ să poţi prin multă, multă iubire de Dumnezeu, Ierusalime, şi apoi Eu Mă uit cu dor la tine ca să văd cum Mă asculţi. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-2003)

“Cuvântul” Pucios este cuvântul facerii din nou a lumii, care aduce viaţa veşnică cu iubire de Dumnezeu pentru om ( şi nu cu iubire pentru Dumnezeu de om):

“O, Ierusalime de acum, îmi deşert în tine cu multul cuvântul facerii din nou a lumii, viaţa veşnică, viaţa cea cu iubire de Dumnezeu în ea pentru om.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 20-04-2003)

Şi sfinţii împăraţi Constantin şi Elena au avut iubire de Dumnezeu în ei:
“Toţi sfinţii slăvesc ziua de serbare a împăraţilor Constantin şi Elena, fiul şi cu mama lui, împăraţi cu iubire de Dumnezeu în ei […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 3-06-2003)

[mariamargareta]

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (XII)

“Duhul” de la Pucioasa vine trimis de Tatăl Lui ca să-l înveţe pe om să nu mai fie o stârpitură, adică să asculte odată cu iubire de “Dumnezeul” Pucios - Tatăl şi de “Cuvântul” Pucios, Fiul Lui:

“Tu eşti o stârpitură dacă nu asculţi de Dumnezeu. De şapte mii de ani asculţi de tine şi nu de Dumnezeu, şi nu poate omul să se lepede de sine dacă nu are cine să-l înveţe iubirea de Dumnezeu, şi apoi viaţa cea din cer pe pământ în om. Am venit din nou după tine. Mă trimite Tatăl când vin, şi altfel nu vin, şi îţi spun aceasta ca să-ţi amintesc că tu asculţi de tine şi nu de Dumnezeu, iar Eu ascult de Tatăl când vin după tine...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-06-2003)

Liderii pucioşi urmează să pună peste popor iubirea de Dumnezeu şi dorul de El mereu, ca să-l facă frumos şi sfânt:

“Cel ce primeşte cu dor şi cu dragoste învăţătura, acela primeşte şi creştere, acela primeşte iubire, şi cu ea e dulce înaintea Mea şi înaintea oamenilor, căci iubirea de Dumnezeu este iubirea care-l face frumos, care-l face sfânt pe om. Aceasta să puneţi voi peste popor, iubirea de Dumnezeu şi dorul de El mereu, mereu, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-06-2003)

Omul refuză să primească “Duhul” grăitor de “Cuvânt” de la Pucioasa, prin care ar fi să-i vină fericirea lui, care este iubirea de Dumnezeu. Omul vrea numai fericirea şi binele şi împlinirea dorului lui, dar nu vrea să lucreze şi pentru dorul, binele şi fericirea lui Dumnezeu:

“Dar iată, şi azi grăiesc, şi Eu însumi vin de la Tatăl şi grăiesc, şi nu vrea omul să aşez peste el fericirea lui, iubirea de Dumnezeu, prin care-i vine omului toată pacea şi toată fericirea şi toată bucuria care-l face pe om asemenea Mie. Omul însă nu vrea de la Mine decât binele lui, iar când dorul Meu nu se mai potriveşte cu dorurile lui, cu plăcerile lui, cu bucuriile lui, omul Mă aruncă, Mă necinsteşte pentru numele lui, şi apoi prin el este dispreţuit de oameni numele Meu, numele lui Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-7-2003)

Iubirea de Dumnezeu ar fi să fie mare slavă în om, dar omul umilit nu mai caută la slava sa, căci creştinul de rând nici nu ştie ce este slava şi nici nu iubeşte slava sa. Să se uite omul la creştinii pucioşi, dacă vrea să vadă adevărată slavă în om. Va vedea slavă măreaţă şi neumilită, adevărata slavă care s-a aşezat peste pucioşi, după ce a coborât din cer pe pământ. Pucioşii cheamă, cu mâinile ridicate la cer, duhul sărbătorii care va veghea asupra apropiatului “Festival al Creştinătăţii Rromâneşti” ca să se aşeze peste toţi cei chemaţi (simpatizanţi, adepţi, sfetnici, fideli, confidenţi, consăteni, artişti, curioşi, public) ca să vină la “izvorul vieţii” (“Cuvântul Divin de la Pucioasa”) şi să vadă că mare slavă se coboară pe pământ peste poporul pucioşilor, în care trăieşte iubirea de Dumnezeu, adevărata slavă a omului pe pământ:

“O, fiilor, mare slavă este în om iubirea de Dumnezeu. Dacă omul ar şti şi ar voi să ştie ce este slava şi dacă ar iubi slava, ar căuta slava iubirii de Dumnezeu şi s-ar desfăta în ea ca în cea mai curată fericire, dar omul nu ştie ce este slava în om. Daţi putere slavei Mele în voi, căci iubirea de Dumnezeu este slava cea nepieritoare de peste om şi frumuseţea care nu se poate vedea mai multă ca în cei ce o au pe ea prin iubirea lor de Dumnezeu, care este slava lor. Să se uite omul la voi şi să facă roade vrednice de pocăinţă spre iertarea păcatelor ascunse şi neascunse, că mare slavă se coboară pe pământ peste cei în care trăieşte iubirea de Dumnezeu, adevărata slavă a omului pe pământ. Amin. O, fiilor, ridicaţi mânuţele şi cereţi-Mi duh de sărbătoare cu iubire de Dumnezeu în ea peste voi şi peste cei ce vor veni la izvorul vieţii prin chemarea Mea. Cereţi-Mi să vă fiu mângâiere şi putere şi pace şi iubire în voi, ... “ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 11-09-2003)

Iubirea de Dumnezeu este pavăză pentru păcatul ascuns în om, pentru iubirea de sine care alungă iubirea de Dumnezeu din om. Vine însă din cer “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” ca să-l cheme pe om la viaţă. Liderii pucioşi sunt îndemnaţi ca să le facă daruri consătenilor lor săraci şi necăjiţi, ca să fie aceştia îndatoraţi “Dumnezeului” Pucioasei cu dorul şi cu darul credinţei şfinte, pucioşeşti:

“Nici un om nu poate veghea împotriva păcatului din el decât prin iubire de Dumnezeu şi mereu iubire, aşa încât viaţa lui să însemne Dumnezeu şi nu om. [...] omul prin iubirea de sine îi alungă pe îngerii Mei şi nu prin altceva, iar de la aceasta se nasc toate cele ce îl despart pe om de iubirea de Dumnezeu, care este paza de toată despărţirea de Dumnezeu a omului. [...] Am venit cuvânt pe pământ ca să-l chem pe om la viaţă, iar viaţa înseamnă sfinţenie şi iubire de Dumnezeu de-a pururi [...] Iar pentru osteneală vă voi ajuta să puteţi înmiit şi să lucraţi şi să miluiţi pe omul necăjit de sarcinile lui, fiilor, ca să-l fac dator pe el cu iubirea de Dumnezeu, cu dorul şi cu darul credinţei sfinte, care-l face sfânt pe om la duh, la suflet şi la trup.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-09-2003)

Nici Iuda n-a răspuns la îndemnul universal la pocăinţă, la milă şi la iubire de Dumnezeu, pentru că nici la Cina de Taină el nu s-a împărtăşit cu duh de pocăinţă, cu mărturisire şi cu iubire de Dumnezeu, ci cu ascundere şi cu vânzare către vrăjmaşi:

“ Dar şi acolo, la cina cea de taină, a fost între ei om ascuns în sine şi pe care am voit să-l trag spre pocăinţă, măcar după ce am fost pus pe cruce ca să mor pe ea, şi prin ea să-i trag pe toţi la Tatăl, prin milă şi iubire de Dumnezeu. Iuda însă n-a mai venit să se împace cu Mine, şi nu Mi-a făcut bine dacă a făcut aşa. […] Cina cea de taină […] trebuie să fie tainică şi cu duh de pocăinţă şi de iubire de Dumnezeu luată, căci omul care umblă cu Dumnezeu, nu trebuie să se ascundă de Dumnezeu, ci numai de vrăjmaşii lui Dumnezeu, care le fac cruce celor ce iubesc pe Dumnezeu împotriva iubirii omeneşti de pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-09-2003)

Duhul care îşi ia numele “Şfântul Nicolae” ia cuvântul şi îi mustră pe preoţii din bisericile lumii că se rezumă la slujbele din biserici şi nu mai fac pastoraţie şi prozelitism pe pământ, şi astfel pe pământ nu mai este iubire de Dumnezeu:

“E gol pământul de Dumnezeu, o, oameni ai bisericii lumii, iar voi faceţi slujbe în bisericile voastre, şi peste pământ nu umblaţi ca să vedeţi cum mişună păcatele peste oameni, şi iubirea de Dumnezeu nu mai este pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19-12-2003)

[mariamargareta]

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (XIII)

Liderii pucioşi îşi binecuvintează un nou automobil şi pe cei care l-au dăruit lor, cu care vor răspândi “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” (Evanghelia cea Nouă) peste pământ, ca nişte lucrători de rugă şi de iubire de Dumnezeu care aduc vestirea cea nouă şi aşteaptă roadele ei, căci sunt vrednici de plata lor:

“Binecuvântată să fie corăbiuţa cea nouă. Amin. Binecuvântaţi şi duhovniceşti să fie cei ce au pus acest dar înaintea Mea şi a voastră. Şi se vor înmulţi binefacerile cele pentru lucrul Evangheliei Mele peste voi şi peste pământ, dar staţi-Mi lucrători de rugă şi de iubire de Dumnezeu, fiilor, că voiesc să pot cu multul pentru vestirea Mea peste oameni. înteţiţi vestirea Mea peste pământ şi lucraţi mai mult pentru ea ca să vă aducă ea vouă roadele ei, fiindcă vrednici sunt lucrătorii de plata lor, de pâinea lor şi de haina lor şi de apa lor şi de acoperişul lor. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-01-2004)

Duhul care îşi ia numele “Şfântul Ioan Botezătorul” ia cuvântul şi arată cum credinţa în Dumnezeu aduce iubire de Dumnezeu în om: prin preotul învăţător şi botezător peste om. Dar dacă preotul nu este şi apostol de Duh Sfânt, botezul lui nu este valid, ci o ceremonie omenească. Toţi cei care botează şi sunt botezaţi, dar nu-l urmează pe “Domnul” Pucioasei, urmează pe diavolul şi fac faptele diavolului:

“Credinţa în Dumnezeu aduce iubire de Dumnezeu în om şi veghe şi faptă de Duh Sfânt pe pământ. Moare om de la om şi nu mai este învăţător pentru pocăinţă pe pământ şi nu mai este botezător peste om, căci preotul care botează trebuie să fie apostol de Duh Sfânt, iar altfel botezul rămâne obicei fără de lucrare din cer, de vreme ce toţi cei ce botează şi toţi cei botezaţi fac faptele diavolului şi nu ale lui Dumnezeu, căci cei ce nu urmează pe Domnul, urmează pe diavolul.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 20-01-2004)

O nouă chemare a liderilor pucioşi către supuşii lor, ca să pregătească în pripă şi cu trudă şi cu mult zel un alt “Festival al Creştinătăţii Rromâneşti”, le promite acestora că se vor adăpa din izvorul de Cuvânt de la Pucioasa cu apa cea vie, viaţa cea veşnică, iubirea de Dumnezeu, petrecerea cu sfinţii şi cu îngerii în duh dumnezeiesc:

“Vă aşez la lucru cu trudă pentru pregătirea zilelor Mele de sărbătoare cu voi şi cu cei ce prin iubirea lor de Dumnezeu se vor aduna la fântâna Duhului Sfânt, la praznic de Rusalii, iar Eu îi voi întâmpina cu duhul şi cu cuvântul gurii Mele, şi cu dor doresc ca cel ce va bea din apa Mea, să se facă în el izvor spre a-şi adăpa în el viaţa cea veşnică, iubirea de Dumnezeu, petrecerea cu sfinţii şi cu îngerii în duh dumnezeiesc, căci cel ce se închină lui Dumnezeu, trebuie să se închine în duh şi în adevăr. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 9-05-2004)

“Domnul” de la Pucioasa le cere pucioşilor, cu plânsul pe obraz, să aibă grijă ziua şi noaptea de plăcerea Lui, iar pe Sfânta Maria Egipteanca le-o dă ca model de iubire de Dumnezeu:

“Vă rog însă, cu plânsul pe obraz, aveţi grijă de plăcerea Mea şi umblaţi pentru ea ziua şi noaptea. Aveţi grijă de zilele de post, să fie ele pline de pace şi de răbdare şi de rugăciune şi de iubire de Dumnezeu şi de iubirea Mea dintre voi, şi cereţi şi vi se va da, şi bateţi şi vi se va deschide. Amin, amin, amin. Vă amintesc, fiilor, de Maria Egipteanca, cea care a rămas în amintirea neamului creştinesc. Învăţaţi de la ea iubirea de Dumnezeu şi răbdarea şi pocăinţa şi nădejdea şi credinţa, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 29-03-2004)

“Domnul” de la Pucioasa e adânc îndurerat şi plânge de la om, căci oamenii se duc la biserică la preoţi neduhovniceşti în loc să se adune în biserica Lui, în jurul Lui, şi să-L aibă de învăţător peste ei şi să-I slujească şi să asculte de El, având ei doar o singură ţintă, iubirea de Dumnezeu:

“Cei ce sunt adevăraţii fii ai bisericii Mele, aceia cred şi împlinesc cuvântul iubirii de Dumnezeu în iubirea dintre ei care are drept ţintă să-L mărturisească pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, căci altă ţintă iubirea de Dumnezeu nu are, poporul Meu, dar oamenii sunt fără învăţător peste ei şi nu ştiu să se adune în jurul Meu când se duc la biserică dacă preotul nu este duhovnicesc ca să-L slujească pe Dumnezeu şi nu pe el însuşi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 11-09-2004)

“Domnul” de la Pucioasa e ascultat numai de cei morţi, iar cei vii nu-L ascultă ca să-I urmeze Lui cu iubire de Dumnezeu:

“Eu sunt Fiul Tatălui Savaot, şi glasul Meu umple cerul şi pământul şi locuinţa morţilor când grăiesc, iar cei din morminte aud glasul Meu şi vin la chemarea Mea, şi Mă doare, cu durere dumnezeiască Mă doare că cei vii cu trupul nu dau să audă glasul Meu care-i cheamă pe ei de la moarte la viaţă, de la ei la Mine, ca să fiu Eu bogat de oameni cu iubire de Dumnezeu în ei […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 3-10-2004)

Duhul care îşi ia numele “Şfânta Cuvioasă Parascheva” ia cuvântul şi demonstrează că că iubirea de Dumnezeu nu este iubirea lui Dumnezeu. În timp ce iubirea de Dumnezeu este imperfectă, iubirea lui Dumnezeu în om ajunge la perfecţiunea iubirii: ea “urăşte pentru ca să iubească adevărul” şi abia aşa scapă de anatema. Cei care nu pot aşa, se încântă pe sine şi se mângâie cu păcatul cel mare al neiubirii de Dumnezeu:

“– Tu, Doamne, cu sfinţii lucrezi în cer şi pe pământ, iar cu cei ce lucrezi Tu, cu aceia vii când vii pe pământ. Te-am iubit pe pământ cu dragostea Ta din mine, nu cu dragostea mea de Tine, şi le spun celor ce iubesc pe Dumnezeu că iubirea de Dumnezeu nu este iubirea lui Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu în om nu mai iubeşte lumea şi duhurile ei, ci ea urăşte pentru ca să iubească adevărul, iar cel ce nu iubeşte adevărul, care-l face liber de sine pe om, acel om este vrăjmaş lui Dumnezeu şi este anatema, căci scris este: "Cel ce nu iubeşte pe Dumnezeu, să fie anatema". […] O, ce păcat mare! Să se încânte omul cu neiubirea de Dumnezeu, cu călcarea poruncii iubirii de Dumnezeu şi să numească aceasta mângâiere a lor!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-10-2008)