GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de leonte

In a doua zi de sarbatoare am bucuria sa va impartasesc o invatatura primita de la un smerit povatuitor athonit.

"Dragul meu! Observ ca pe tine te munceste dorul de a schimba lumea, dar stai linistit ca nu esti singurul! Probabil ca ti-au zis mai multi diverse vorbe si ti-au dat unele indemnuri. Iata ce te indemn eu sa faci daca vrei ca fii tai sa se nasca intr-o lume mai buna!
Cand vezi un om care da fuga cu botu la teica, sa stii ca omul acela a fost deprins sa manance laturi. Nu este vina lui, ci a mediului in care s-a nascut si a crescut. Tu insa, luand vase de cristal si vesela de argint, pofteste-l la masa ta! El nu va pricepe ce onoare i se face. Va veni nespalat, va manca clefeind, se va murdari pe la bot, iar la urma va trage o ragaietura lunga cat doina romanilor. Dar dupa cativa ani, vei observa ca se spala pe maini si se piaptana. Dupa alti cativa ani nu va mai ragai. Si abia in final, vazand omul acela pe un altul care da fuga la teica porcului, va zice: <<sarmanul de el, ce viata de caine duce!>>
Sau poate ai vreun prieten sau o ruda caruia ii miros picioarele. Tu, indata luand un lighean cu apa calda iti sufleci manicile la haina si te apuci sa-i speli picioarele.
Facand acestea implinesti si Evanghelia si traiesti si in lux." (cuvinte rostite prin gura monahului Nectarie Atonitul)

Sarbatori fericite si o viata frumoasa tuturor! Din toate disputele avute, sper sincer sa ne fi ales fiecare dintre noi, macar cu cate un gand bun si cu dorinta de a cunoaste acea parte de adevar ce inca ne ramane tainuita...

Frate Leonte, nu stiu de unde ai rasarit, dar ma bucur mult ca esti printre noi. Acu', sunt convins ca uneori mai ma bag si eu cu botul in teica, desi mai inainte am cinat cu Mantuitorul din acelasi blid... Si la fel de convins sunt ca mai scap din cand in cand cate o ragaitura care sa mi se para mie ca are ritm si cadenta, ba chiar si o linie melodica speciala... Dar macar cand e vorba de spalatul picioarelor, sa reusesc sa ma rusinez "la timp", adica sa-mi pice fisa si sa ma smeresc, daca cineva se sesizeaza de duhoarea picioarelor mele si sa nu astept invitatie speciala si nici servitori care sa-mi inlature "ciocolata" dintre deste, ci sa mi-o inlatur singur cu osteneala, ca pentru un lucru bine-facut!...
Spuneam nu demult ca intru cu sfiala pe-aici si ca nu ma simt in masura sa adaug "valoare" acestui thread, fiindca sunt inca departe de a ma considera demn de asa ceva! Acum am decis sa scriu si eu doua randuri fiindca sunt usor nedumerit fata de ce am auzit astazi la predica de dupa Sf Liturghie.
La un moment dat, Parintele a spus un lucru pe care eu il stiam altfel, sau cel putin il intelesesem altfel. Este vorba de Natanail, cel chemat de Filip sa-L cunoasca cu ochii lui pe "Cel asteptat"! Parintele, probabil inspirat din surse pe care eu nu le cunosc (inca), spunea ca de fapt Natanail ar fi trebuit sa aiba aceiasi soarta cu pruncii omorati din ordinul lui Irod, dar mama lui l-a ascuns sub un smochin si astfel Natanail a scapat de la moarte. Acest secret nu-l cunoastea decat el si mama lui. Atat. De aici uimirea lui cea mare si acceptarea din primul moment ca nu avea in fata un prooroc sau ghicitor, ci era chiar Mesia, Fiul lui Dumnezeu, care stia totul si vedea totul. As fi vrut sa stiu daca cineva a auzit vreodata despre aceasta varianta, si daca se poate sa ne dea si sursa. Eu inca nu am gasit-o, desi nici nu pot sa spun ca am insistat foarte mult, iar daca nu o gasesc, cu siguranta il voi intreba in prima ocazie care mi se iveste, pe Parintele, din ce surse se documenteaza el...
V-as fi recunoascator daca cineva imi poate veni in ajutor, ca sa nu-l mai deranjez eu pe Parintele!...

Parintele Iosif Trifa,intr-o predica in care spunea ca fiecare ,,ostas" trebuie sa fie un ,,Filip", povestea acelasi lucru,cu privire la Natanael,indicand drept sursa ,,Vechile Cazanii ".

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Parintele Iosif Trifa,intr-o predica in care spunea ca fiecare ,,ostas" trebuie sa fie un ,,Filip", povestea acelasi lucru,cu privire la Natanael,indicand drept sursa ,,Vechile Cazanii ".

Multumesc mult, frate Pelerinule... Bun si-atat. O sa mai caut... Si chiar acum mi-a venit o idee. S-ar putea totusi sa nu gasesc pe internet, dar in biblioteca bisericii ar trebui sa fie ceva. Iar fiul meu cel mic este acolo aproape zilnic! O sa-i dau "tema"... Inca o data, multumesc din suflet!

Oricand prietene, voi mai cauta si eu si poate vor fi si raspunsuri mult mai bine documentate decat ce am putut gasi eu.Doamne ajuta!

[glykys]

Iata ce spune Sf. Grigorie Palama despre acest episod referitor la smochinul lui Natanail:
"Deci Natanail s-a mirat de aceste cuvinte, pentru ca si-a adus aminte de ceea ce cugetase cand era sub smochin si cu umilinta ruga pe Dumnezeu pentru trimiterea lui Mesia. Caci stia ca nici un om nu era acolo cu dansul ca sa-l vada si ca gandurile lui nimeni nu putea sa le stie, decat numai Dumnezeu. De aceea indata a crezut ca Iisus este Mesia pe Care L-a fagaduit Dumnezeu sa-L trimita pentru izbavirea neamului omenesc."
http://www.crestinortodox.ro/calenda...lui-36456.html


Am gasit pe net si explicatia parintelui tau aici , dar nu stiu cui ii apartine predica:
"Dintai, daca interpretam ca acest “cand erai sub smochin” se refera la momentul din viata lui Natanael in care, contemporan Pruncului Hristos, urmarit de “militia” lui Irod, parintii l-au ascuns sub frunze de smochin, astfel scapand cu viata, reactia lui este sau s-ar putea traduce astfel: “Rabbi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu esti Regele lui Israel pentru care am fost cautati toti, spre a fi ucis si Tu printre noi!”

De-al doilea, daca socotim acest “sub smochin” ca fiind un loc al meditatiei pentru Natanael, initiatul in taina Scripturii si evlaviosul implinitor al Legii celei Vechi, reactia este una a unui cunoscator al Legii, potrivindu-se parca stihira Litiei praznicului: “Bucurati-va, cinstiti prooroci, care legea Domnului bine ati randuit si credintei v-ati aratat stalpi de neluat si de neclintit. Caci voi v-ati aratat si mijlocitori ai legii celei noi a lui Hristos. Si, mutandu-va la cer, pe Acela rugati-L sa impace lumea si sa mantuiasca sufletele noastre” (Slava Litiei, glas 2).


http://carti.crez.ro/predici-duminicale/predica-la-duminica-i-din-post-a-ortodoxiei/




Si parintele Arsenie Boca ofera explicatia ascunderii pruncului sub smochin - http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...bului-nastere/

Ramane insa sa aflam sursa primara.

SFINTII TREI IERARHI, INTERPRETI AI SFINTEI SCRIPTURI


PARTEA I

,,Generalitati.Sfintii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur sunt reprezentantii straluciti ai unei perioade bogate atat in dispute dar si in elaborari teologice de mare valoare, din epoca patristica. Biserica i-a numit "stalpi ai Ortodoxiei" si "mari dascali" ai crestinatatii, si pe buna dreptate: ei s-au remarcat atat ca pastori si misionari, cat si ca moralisti si dogmatisti, aducand contributie valoroasa la limpezirea problemelor, pe atunci discutate - trinitare, hristologice si pnevmatologice.
Nu mica insa este gloria lor ca exegeti; s-ar putea spune chiar ca renumele lor se datoreste, in primul rand, modului in care au interpretat, prin cuvant si fapta, Sfanta Scriptura. Pentru ei, Sfanta Scriptura a fost calauza in tot ceea ce au inteprins, temelie pe care au inaltat edificiul teologiei dogmatice, izvor de principii pentru stralucita lor activitate pastorala, misionara si sociala.

Nascuti si crescuti in familii in care se cultiva evlavia si respectul fata de cartile sfinte, viitorii ierarhi fac din Sfanta Scriptura abecedarul copilariei lor, iar mai tarziu obiectul preocuparilor de toate zilele. O citesc mereu. O considera superioara oricarui produs literar pur omenesc si cea mai buna calauza spirituala. In paginile ei gasesc raspuns intrebarilor care din totdeauna au muncit mintea crestina si problemelor pe care le ridica viata religioasa la tot pasul . Vad insa lectura ei un mijloc de automodelare si un dialog personal intre Dumnezeu si omul credincios de la care acesta se intoarce, ca si inspiratul Moise, luminat si radios.
De aceea, in entuziasmul lor sfant, o aseamana cu un izvor de ape vii, cu izvoare de intelepciune, cu o comoara, cu pietre de mare pret, cu pavaza impotriva pacatelor si cu poarta prin care se intra in imparatia cerurilor. Rezultat al acestei zabave asupra textului Sfintei Scripturi sunt reusitele lor comentarii, ca si celelalte opere, de diferite nuante, dar de inspiratie biblica. De la operele strict exegetice, pana la cele cu continut practic, la prima vedere fara vreo legatura cu Sfanta Scriptura, - toate sunt intemeiate din abundenta pe texte scripturistice. Cadrul temporal nu ne permite sa amintim pe fiecare dintre aceste lucrari in parte; insa, pentru formarea unei idei generale, amintim pe cele mai importante. Mentionam, in primul rand ca Sfantul Ioan Gura de Aur, corifeul exegetilor orientali, a rostit peste 550 de omilii asupra celor mai multe carti ale Vechiului si Noului Testament - consemnate in scris de tahigrafi - si a compus comentarii sistematice asupra psalmilor, a profetilor Isaia si Daniil si a Epistolei catre Galateni. Acestora trebuie sa li se adauge alte 55 de omilii, care, desi, nu apartin operelor pur exegetice, prezinta totusi interes exegetic, prin temele biblice dezvoltate in ele.

Sfantul Vasile cel Mare a compus, cu caracter strict exegetic, 33 de omilii, insa acestora trebuie sa li se adauge: a) operele ascetice, b) morale, c) regulele monahale, d) operele cu caracter sistematic : cinci cuvinte impotriva lui Eunomiu, doua cuvinte la botez, tratatul despre Sfantul Duh, Liturghia si trei dintre epistolele sale . Din opera Sfantului Grigorie de Nazianz, cel care pe drept cuvant a fost supranumit "Demostenele crestin", pur exegetice sunt 10 cuvantari referitoare la diferite nume si teme din Sfanta Scriptura si cateva fragmente din unele comentarii care s-au pierdut. Acestora, insa, trebuie sa li se adauge, ca reprezentand interes exegetic, cele cinci "cuvantari teolgice", toate poemele teologice si dogmatice, 29 dintre poemele morale, 22 dintre poemele istorice si multe dintre epistolele sale."

PARTEA a-II-a

Conceptia Sfintilor Trei Ierarhi despre Sfanta Scriptura.

,,a) Asa cum spuneam, Sfintii Trei Ierarhi considera Sfanta Scriptura superioara oricarui produs literar pur omenesc, o perla a literaturii universale. Superioritatea ei iese in evidenta atat din bogatia ideilor cat si din frumusetea stilului in care a fost scrisa. Sfintii Capadocieni admira tehnica oratorica a aghiografilor, iar Sfantul Ioan Gura de Aur, pretuieste indeosebi gratia cuvantului simplu plin de sens si adevar.

b) Sfanta Scriptura detine aceasta superioritate din faptul ca este carte inspirata, ca desi redactata in limbaj obisnuit, ea cuprinde si exprima cuvantul si voia lui Dumnezeu. Prin inspiratie inteleg atat actiunea Duhului Sfant de iluminare a mintii aghiografului in vederea perceperii corecte a realitatii inconjuratoare, cat si actiunea de transmitere a unor adevaruri supranaturale. De aceea vad in Duhul Sfant pe autorul propriu-zis al Sfintei Scripturi, iar in aghiograf pe mijlocitorul consemnarii ei in scris. Sfantul Duh lumineaza mintea aghiografului, ii da imbold la scris si il asista tot timpul compunerii operei sale, iar aghiograful consemneaza cele inspirate dupa felul intelegerii sale si a contemporanilor sai. Asistenta Sfantului Duh nu echivaleaza cu anihilarea aghiografului, ci cu o dedublare a lui; aghiograful isi pastreaza in tot timpul independenta si individualitatea. Acest lucru se observa, dealtfel, din modul diferit in care sunt redactate cartile Sfintei Scripturi, corespunzator culturii si imprejurarilor de tot felul in care a trait autorul. Referitor la extensiunea inspiratiei, Sfintii Trei Ierarhi afirma ca ea cuprinde toate cartile Sfintei Scripturi, dar nu se extinde pana la expresii, cuvinte si litere. Prin urmare, admitand o inspiratie de ansamblu, de idei, a tuturor cartile Sfintei Scripturi, ei resping atat parerea inspiratiei partiale, - doar a pericopelor care cuprind idei dogmatice si morale -, a Sfintei Scripturi, cat si parerea inspiratiei verbale.

c) Sfanta Scriptura este o carte unitara, dat fiind ca unul este autorul ei, Duhul Sfant. Unitatea Sfintei Scripturi iese in evidenta chiar si cand se face distinctie intre Vechiul si Noul Testament, intrucat toate paginile Vechiului pregatesc atmosfera si se refera la Noul Testament. Sfantul Ioan Gura de Aur prezinta aceasta unitate, asemenea relatiei care exista intre celula vie si organismul uman. "Pentru ca dupa cum atunci cand, examinand o celula dintr-un organism, spune inaltul Ierarh, vom gasi in ea toate elementele din care este compus organismul... tot asa, fiind vorba despre Sfintele Scripturi, "vei gasi in in fiecare parte a ei spiritul care o strabate".In virtutea acestui fapt, Sfanta Scriptura nu se poate contrazice; inainte de oricare alt factor, ea este prima care arunca lumina asupra pericopelor mai greu de interpretat. Convinsi ca ereticii au cazut in rataciri tocmai pentru ca au interpretat trunchiat Sfanta Scriptura,Sfintii Trei Ierarhi recomanda staruitor evitarea oricarei interpretari a textelor rupte de contextul in care se afla incadrate sau straine de spiritul intregii Sfintei Scripturi. "Nu trebuie sa citim nici sa desprindem spusele Sfintei Scripturi de textul care le incadreaza, nici sa le talcuim fara ajutorul celor inrudite... Nu este lucru nesabuit, se intreaba Sfantul Ioan Gura de Aur, ca, judecandu-ne la tribunale, in probleme trecatoare, sa ne referim la... locuri, timpuri, cauze, persoane si la multi alti factori, fiind insa vorba de chestiuni care privesc viata vesnica, sa examinam la intamplare spusele Sfintei Scripturi ?". Contextul, prin urmare, arata sensul in care trebuie interpretata o pericopa.


Insusirile care i se cer interpretului. - Sfanta Scriptura a fost adresata tuturor oamenilor, celor invatati si celor nestiutori, si simplitatea limbii ne dovedeste cu prisosinta acest lucru. Evlavia si virtutile patriarhilor, ca si ale multor altor eroi, stau la indemana oricui pentru a fi imitate. "Pentru ca, vazand slabiciunea vointei noastre si usurinta de a aluneca in pacate, spune acelasi inalt Ierarh, Stapanul nostru iubitor ne-a lasat ca antidot lectura Sfintelor Scripturi, cu care indeletnicindu-ne continuu si reflectand la viata acelor mari si straluciti barbati, sa nu neglijam virtutea, si evitand raul sa facem totul pentru a ne arata vrednici de acele bunuri de negrait". Consecventi acestei pareri, Sfintii Trei Ierarhi fac deseori indemnuri ascultatorilor lor pentru a se indeletnici cu lectura ei atenta. Cu toate acestea, constata ca in Sfanta Scriptura exista si lucruri anevoie de inteles. Greutatea interpretarii anumitor pericope vine ca urmare a antitezei prea mari existente intre inaltele adevaruri scripturistice si lipsa de maturitate spirituala a cititorilor. Alteori, greutatea in interpretare provine din faptul ca, fiind redate de autor potrivit mentalitatii contemporanilor sai, anumite pericope sunt dificil de inteles de cititorii de mai tarziu. In sfarsit, neclaritatea unor pasaje face parte uneori din iconornia divina ; in felul acesta cititorul Sfintei Scripturi este stimulat a reflecta mai mult asupra sensurilor ei.

De aceea, desi adresata si folositoare oricui, ea nu poate fi inteleasa si interpretata amanuntit decat de cel anume pregatit. Acestuia i se cere, in primul rand, sa aiba credinta puternica in Dumnezeu, in valoarea divina a Sfintei Scripturi si in misiunea divina a Bisericii a carei lucrare trebuie s-o slujeasca chiar si interpretarea Bibliei. Dupa Sfintii Parinti, credinta este "dascalul tuturor si fara ea nu putem face nimic". Sa aiba, apoi, mintea libera de idei preconcepute iar inima sa nu-i fie robita patimilor. Sa fie un fervent practicant al rugaciunii si sa invoce ajutorul Duhului Sfant ori de cate ori purcede la talcuirea Sfintei Scripturi. In sfarsit, sa aiba temeinice cunostinte de introducere biblica. Prin notiuni de introducere biblica, Sfantul Ioan Gura de Aur intelege cunostintele necesare referitoare la mediul geografic si istoric, ca si la cauzele religioase care au concurat la compunerea scrierilor respective. Acestor notiuni Parintii Capadocieni le adauga ca necesare cunostintele din domeniul istoriei biblice si profane, arheologice si lingvistice. Cu totii gasesc absolut necesar ca interpretul sa cunoasca limba originala a textelor pe care le interpreteaza. Fiind opera a Sfantului Duh, importanta deosebita are faptul ca interpretarea Sfintei Scripturi sa se faca in Biserica, unde actioneaza Duhul lui Dumnezeu. Interpretarea facuta de eretici, lipsiti de indrumarea factorului divin, este subiectiva, arbitrara si, prin urmare, deseori gresita. De aceea, opera interpretului, membru al comunitatii crestine, este considerata o inalta slujire spirituala a Bisericii."

PARTEA a-III-a

Metoda de interpretare si sensurile Sfintei Scripturi.

,,a) Antecedente. - Inca din primele secole ale crestinismului, chiar de pe vremea Sfintilor Apostoli (Matei XIII, 36) s-a simtit nevoia explicarii Sfintei Scripturi. Primul interpret al Vechiul Testament si al spuselor Sale a fost insusi Mantuitorul ; mai tarziu, aceasta opera a fost continuata de Sfintii Apostoli, de episcopi - mai ales de cei din centrele mari ale crestinismului -, pe langa care se adunau cei dornici sa-si adanceasca cunostintele in domeniul Sfintei Scripturi ; si, in sfarsit, de scolile catehetice din Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Cezareea Palestinei si scolile monahale. Dintre aceste scoli s-au distins cele din Alexandria si Antiohia. Pana in vremea Sfintilor Trei Ierarhi, ambele scoli petrecusera deja o epoca de mare inflorire, prima fiind ilustrata de dascali ca Panten, Clement Alexandrinul si Origen, cea de-a doua de preotul Lucian, Diodor din Tars si Teodor de Mopsuestia. Din nefericire, intre aceste scoli s-au iscat foarte timpuriu deosebiri in ceea ce priveste metoda de interpretare a Sfintei Scripturi si rivalitati intense. Deosebirile dintre ele se datorau, in primul rand spiritului care domnea in localitatile in care fiintau si, in al doilea rand, felului diferit de a estima modul de gandire vechi elin. Pe cand in Alexandria, centru cultural cu vechi traditii, filozofice, predomina gandirea platonica si viata contemplativa, in Antiohia, nu mai putin, renumita pentru rolul ei cultural, predomina logica aristotelica si realismul. La inceput, nu s-au exprimat preferinte pentru vreunul dintre filozofii antici, nici la Alexandria, nici la Antiohia, insa, mai tarziu, mediul ambiant va influenta si scolile crestine.

Imitand interpretarea filoniana, scoala din Alexandria isi va impropria atat modul de gandire platonic si neoplatonic, cat si metoda de interpretare alegorica. Metoda alegorica va fi impusa si de necesitatea combaterii interpretarilor antropomorfice a Sfintei Scripturi, interpretari facute de iudei si gnostici, dar, mai ales, datorita renumitului dascal al scoalei din Alexandria, Origen, care o folosea din plin. Desi cel mai migalos cercetator al textului biblic - si aici este destul a aminti doar monumentala lui opera critica, Hexapla, - el sustinea ca interpretarea Sfintei Scritpuri este o chestiune pur spirituala si depinde mai putin de cunostintele, fie ele chiar enciclopedice, ale interpretului. Pe baza trihotomiei platonice, el distingea trei moduri de interpretare posibila a textului biblic: o interpretare literala, facuta de oamenii simpli, somatici ; o alta morala, facuta de cei evoluati, de psihici ; si una alegorica, facuta de cei desavirsiti, de pnevmatici. Primelor doua moduri de interpretare, intr-un fel corespunzatoare metodei istorico-gramaticale, le dadea putina importanta. Importanta mare pentru el, avea interpretare alegorica, aceea care gasea in paginile Sfintei Scripturi expuse simbolic istoria si iconomia mantuirii neamului omenesc. Din ceasta cauza, interpretarea lui Origen, cu mici exceptii, se caracterizeaza prin incapacitatea estimarii corecte a datelor istorice ale Sfintei Scripturi, lipsa masurii si subiectivism. El lasa fara sa vrea drum liber acelora care, aveau sa faca din istorie jocul fanteziei, iar din Scriptura o tesatura de mituri. Urmarile acestui mod gresit de interpretare nu vor intarzia sa apara, ea va declansa un sir intreg de erezii, incepand cu cele antitrinitare. Putine vor fi fizionomiile neintinate de miasma teosofica a alegoriei; intre acestea, la loc de frunte, se va numara figura Sfantul Atanasie cel Mare.

Pericolul care venea din Alexandria a fost observat de antiohieni, care, drept raspuns, au adoptat logica aristotelica si metoda istorico-gramaticala in interpretarea Sfintei Scripturi. Se trecea deci in latura opusa. Fiindca se afirmase de catre alexandrini ca Sfanta Scriptura poate fi interpretata corect doar de cei desavarsiti, antiohienii afirma ca Sfanta Scriptura se adreseaza tuturor oamenilor; daca se neglija de alexandrini interpretarea literala a textului, antiohienii faceau din ea baza interpretarii Sfintei Scripturi; daca se sustinea de alexandrini ca eruditia are putina importanta in interpretarea Sfintei Scripturi, antiohienii afirmau ca datoria exegetului este de a cunoaste si folosi tot ceea ce se poate sti in legatura cu imprejurarile in care Sfanta Scriptura a fost scrisa, chiar si datele Sfintei Traditii. Nu respingeau nici antiohienii parerea ca sub litera Sfintei Scripturi se poate ascunde un sens tainic, spiritual, dar afirmau ca acest sens trebuie aflat cu multa prudenta. Dar, aceasta opozitie facuta cu tot dinadinsul scolii alexandrine n-a intarziat sa conduca scoala antiohiana la exagerari si sa o arate hranitorul direct al nestorianismului si pelagianismului.

In momentul cel mai critic al antagonismului celor doua scoli au aparut Sfintii Trei Ierarhi. De formatii diferite, - Sfintii Capadocieni apartineau scolii alexandrine, pe cand Sfantul Ioan Gura de Aur apartinea scolii antiohiene -, preiau concluziile pozitive ale inaintasilor si evitand exagerarile acestora pun bazele unei noi exegeze, transpirand in toate aspectele ei duhul ortodoxiei."

PARTEA a-IV-a

,,b) Exegeza Sfintilor Trei Ierarhi are urmatoarele caracteristici:

1. Evita, pe cat posibil, interpretarea alegorica. Fac uz de ea numai cand concluziile ei concorda intru totul cu spiritul Sfintei Scripturi. Recomanda indeosebi ca interpretarile alegorice sa nu fie aduse pentru demonstrarea unui adevar religios combatut de eretici. Limiteaza interpretarea alegorica la unele profetii hristologice, la parobole si mai ales la Cantarea Cantarilor, pe care o socoteau carte pur didactica. Grija deosebita impusa de pericolele interpretarii alegorice se vadeste si din formularea unor observatii si a unor reguli legate de alegoriile Vechiului Testament. Dupa ei : - Sfanta Scriptura arata singura, din context, locurile care trebuie interpretate alegoric ; - ea insasi da, de obicei, interpretarea alegoriilor ei, - interpretarea alegoriilor se usureaza totdeauna prin compararea lor cu oricare alt text asemanator; - in sfarsit, interpretarea lor nu trebuie sa contravina nici intregului spirit al Sfintei Scripturi, nici legilor logicii, nici realitatilor istorice.

Desi mare admirator al lui Origen, Sfantul Vasile cel Mare este primul dintre capadocieni care ii dezaproba metoda de interpretare a Sfintei Scripturi. Referindu-se la spusele acestuia, dupa care relatarile Sfintei Scripturi nu trebuie luate ca referindu-se la realitati istorice, ci ca referindu-se la niste realitati spirituale, expuse simbolic, marele ierarh repetand cuvintele Sfantului Apostol Pavel (Rom. I, 16) afirma : "ca nu se rusineaza de Evanghelie (de Scriptura) si ca in spusele ei el vede referiri la fapte si lucruri reale". In acelasi timp, combate cu hotarare pe aceia care, in interpretarea Sfintei Scripturi, folosesc din plin imaginatia, vrand cu tot dinadinsul sa acomodeze textul ei scopurilor lor. Pe Sfantul Vasile il urmeaza credincios Sfantul Grigorie de Nazianz. El dezaproba interpretarea alegorica, scotindu-o potrivita doar pentru "talcuitorii de vise". Cat priveste atitudinea Sfantului Ioan Gura de Aur fata de acest mod de interpretare, amintim numai ca a fost numit, dealtfel pe buna dreptate, antipodul lui Origen si parintele exegezei ortodoxe.

2. Sfintii Trei Ierarhi evita exagerarile interpretarii strict literale, care, tinandu-se de litera textului excludeau oricare alt sens al Sfintei Scripturi. Ei vad in Sfanta Scriptura expresia unui imens pogoramant facut de Dumnezeu fata de oameni, prin intermediul ei, omul are totdeauna la indemana cuvantul si voia lui Dumnezeu si o poate studia si reflecta asupra ei in voie. Simplitatea limbii nu distoneaza cu adevarurile ei inalte, pentru ca, asa cum observa Sfantul Ioan Gura de Aur, "prin grija lui Dumnezeu toate se fac pentru mantuirea noastra". Ei stiu totdeauna ca aghiograful a avut in vedere puterea si modul de intelegere al acelor carora se adresa. Referindu-se la descrierile antropomorfe ale lui Dumnezeu in Vechiul Testament, acestia sustin ca acest mod de a vorbi este modul cel mai simplu de apropiere a mintii omenesti de Dumnezeu; de aceea, astfel de expresii nu trebuie interpretate ca mituri nici ad litteram. Sugestive in acest sens sunt cuvintele Sfantului Grigorie de Nazianz : "Noi, spune inaltul ierarh, vrem sa tinem calea de mijloc intre cei care dau (Sfintelor Scripturi) o interpretare simplista si intre cei care prefera interpretarea anagogica... Pentru ca prima este... inferioara, iar cealalta este facuta de visatori ; si una si alta sunt la fel de condamnabile".

3. Sfintii Trei Ierarhi, plasand adevarurile supranaturale ale Sfintei Scripturi in cadrul timpului in care s-au plamadit, incearca sa surprinda cat mai exact starea de spirit a aghiografului si a contemporanilor sai, partea care revine Duhului Sfant si partea de contributie care revine scriitorului bisericesc inspirat. Aceasta, referitor la cartile profetice ale Vechiului Testament. Cat priveste cele relatate in Sfintele Evanghelii, Sfintii Trei Ierarhi sustin istoricitatea si autenticitatea lor. Momentul nasterii si imprejurarile in care a trait Mantuitorul si minunile pe care le-a facut sunt descrise de ei cu multa grija. Invierea Domnului este un fapt constatat si marturisit de martori oculari. Intocmai ca Apostolul Pavel, care spune ca "daca Hristos n-a inviat, atunci zadarnica este propoveduirea noastra si zadarnica este si credinta voastra" (I Cor. XV, 14), Sfintii Trei Ierarhi fac din inviere temelia credintei, iar din istoricitatea intregului cuprins evanghelic baza interpretarii ortodoxe.

4. Din multimea sensurilor care se dadusera pana atunci textelor scripturistice, Sfintii Trei Ierarhi retin doua : pe cel literal, zis si istoric sau gramatical si pe cel tipic sau spiritual. Prin sens literal ei inteleg sensul pe care il au cuvintele in vorbirea obisnuita, iar prin sens tipic sau spiritual, sensul simbolic pe care il prezinta anumite pericope. Spre deosebire de inaintasii lor, Sfintii Trei Ierarhi nu separa cele doua aspecte ale textului Sfintei Scripturi, ci, stabilind mai intai sensul adevarat literal al textului, - printr-o analiza filologica de neintrecut -, ei purced, acolo unde este cazul, la aflarea sensului tipic, simbolic. Acestei analize nu-i scapa nici cele mai mici cuvinte, ori de cate ori prin acestea puteau sa respinga interpretarile arbitrare ale ereticilor. Pentru ca, dupa spusa Sfantului Ioan Gura de Aur, intocmai pietre pretioase, a caror valoare nu depinde de volum ci de compozitia si frumusetea lor, la fel si aceste amanunte pot furniza informatii inestimabile exegetului .Sens spiritual dau de obicei pericopelor care descriu pe Dumnezeu in limbaj antropomorfic, celor referitoare la imparatia cerurilor, ca si anumitor evenimente din Vechiul Testament care au corespondent in Noul Testament. Astfel, trecerea iudeilor prin Marea Rosie este considerata ca a prefigurat botezul crestin, ridicarea sarpelui de arama in pustie si aducerea lui Isaac spre jertfire ca au prefigurat crucea si jertfa Mantuitorului, s.a. Raportul dintre tipul descris de Vechiul Testament si antitipul sau din Noul Testament este analog celui dintre imagine si realitate. Dupa cum imaginea nu contrazice realitatea dar nu poate avea toate insusirile realitatii, tot asa nici tipul Vechiului Testament nu poate substitui antitipul Noului Testament. Acest sens, insa, nu poate fi desprins cu usurinta de oricine ; aflarea lui necesita atentie, efort sustinut si ajutorul interpretilor inspirati.

5. Sfintii Trei Ierarhi nu se limiteaza la o interpretare pur teoretica a Sfintei Scripturi, ci aplica principiile ei la viata de toate zilele, morala si sociala. In numele principiilor biblice, acestia biciuiesc vicii si nedreptati, in numele principiilor biblice ei invata iubirea si apropierea dintre oameni. In numele principiilor biblice ei mustra pe imparati, pe cei lacomi si pe cei rai, in numele principiilor biblice ei isi impart bunurile celor sarmani si tocmesc azile pentru batrani si nevoiasi. Desigur, opera exegetica a Sfintilor Trei Ierarhi este mult mai bogata in sensuri, dar in limitele unei alocutiuni nu pot fi formulate decat cele mai importante.Incheind, putem afirma ca Sfintii Trei Ierarhi au intreprins o opera fara egal, au atins toate problemele pe care le pune textul biblic si au dat solutiile cele mai bune. In acelasi timp, au facut din viata lor cel mai bun si mai elocvent comentar al Sfintei Scripturi, consecventi spusei Mantuitorului ca "mare se va chema (in imparatia cerurilor) cel care va invata, dar va si face (cele ce invata)" (Matei V, 19).Opera lor este normativa pentru oricine incearca sa interpreteze Cuvantul lui Dumnezeu." (autor:Pr.Prof.Dr.Constantin Cornitescu,preluare de pe crestinortodox.ro)

Scurt cuvant de final.

Teologia traieste imbratisata-n smerenie cu doxologia iar cea mai frumoasa doxologie,transpusa in cuvinte,este chiar viata celor care prin trairea lor au lasat Cuvantul sa fie viu si lucrator,aducator de roade si ramas ca ramura pe vita,in matca sa ecleziala.In lipsa Duhului care a vegheat la punerea in cuvinte a mesajului catre umanitate a Celui pentru care cerurile sunt asezamantul picioarelor Sale,crestinismul ar fi putut esua intr-o religie a cartii,spasmodica si inchistata in limitele umane si toti am fi uitat ca acel Cuvant s-a intrupat spre a noastra mantuire,mai presus de putinul nostru spiritual.Acel Duh i-a calauzit pe acesti sfinti ai lui Dumnezeu care nu au cautat slava data de oameni ci si-au dorit ca cei ce vor urma sa ramina ancorati in intelegerea duhovniceasca a Sfintei Scripturi,sa nu se loveasca de malurile ascutite a stancilor intunecate,sa nu fie tarati de cei care sunt precum norii fara de apa si pomii fara rod,dezradacinati de Cel care este Adevarul si Viata. ,,Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic."(Ioan 15,4-5).

Mantuirea omului si mantuirea lumii dupa Sfintii Parinti

I. Cautarea mantuirii altora presupune cautarea mantuirii proprii

,,Datoria cautarii mantuirii proprii inainte de a o cauta pe cea a altora e exprimata intr-un mod radical in aceste sfaturi date tot de Sfantul Isaac Sirul: "Iubeste lucrarea linistii mai mult decat saturarea celor flamanzi din lume si decat intoarcerea multor neamuri la inchinarea lui Dumnezeu. Caci mai bine iti este sa te dezlegi de legatura pacatului, decat sa eliberezi un rob din robie. Mai bine iti este sa te imparti cu sufletul tau in unirea intr-un gand a treimii din tine, adica a trupului, a sufletului si a duhului, decat sa impaci prin invatatura ta e cei despartiti. (...) Mai bine iti este sa fi zabavnic la limba decat cunoscator iscusit in a revarsa din prospetimea mintii invatatura ca pe un rau. Mai de folos iti este sa te ingrijesti si sa invii din patimi sufletul tau cazut prin miscarea gandurilor tale in cele dumnezeiesti, decat sa invii pe morti".Multi Parinti subliniaza riscurile duhovnicesti la care se expun cei ce cauta mantuirea altora inainte de a cauta propria lor mantuire. Unii se refera la acest cuvant al lui Hristos: "Ce va folosi omului de va dobandi lumea intreaga, daca-si pierde sufletul sau?" (Mt 16, 26) sau la aceste alte cuvinte: "Daca un orb duce pe un alt orb, amandoi vor cadea in groapa" (Mt 5, 14; cf. Lc 6, 39).Sfantul Macarie Egipteanul sfatuieste laconic: "Nu te du sa-i mantuiesti pe ceilalti, si sa te pierzi pe tine insuti".

Si Sfantul Simeon Noul Teolog spune la fel: "Nu surpa casa ta vrand sa o zidesti pe cea a vecinului".Sfantul Isaac insista indeosebi asupra acestui pericol care exista in pretentia de a tamadui pe altii de bolile lor sufletesti, in timp ce noi insine suntem inca bolnavi, de a voi sa-i eliberam pe altii de patimile lor fiind noi insine sub stapanirea patimilor, de a voi sa-i mantuim pe altii in timp ce noi insine suntem departe de mantuire: "Multi au savarsit puteri, au inviat morti, s-au trudit sa intoarca pe cei rataciti si au facut lucruri mari si multi au fost calauziti prin mainile lor la cunostinta lui Dumnezeu. Iar dupa acestea, ei, care au inviat pe altii, au cazut in patimi intinate si spurcate si s-au omorat pe ei insisi, facandu-se sminteala multora prin faptele lor vazute. Pentru ca erau inca bolnavi cu sufletul, ei nu s-au ingrijit de sanatatea sufletelor lor, si s-au predat ei insisi marii lumii acesteia pentru a tamadui sufletele altora, ei insisi, cei bolnavi, si-au pierdut sufletele lor din nadejdea in Dumnezeu".

Preocuparea pentru mantuire a altora, mai cu seama sfatuindu-i sau invatandu-i, presupune, asadar, ca suntem noi insine eliberati de patimi, puternic ancorati in virtuti si prin aceasta puternici duhovniceste; e conditia indispensabila pentru a nu-i vatama nici pe altii nici pe noi insine. "Bine este - scrie Sfantul Isaac - a-i invatat pe oameni sa primeasca bunatatea lui Dumnezeu si a-i indemna sa ramana sub purtarea de grija Lui si a-i stramuta de la ratacire la cunostinta adevarului. Acesta era chipul de lucrare al lui Hristos si al apostolilor; si el este foarte inalt. Dar atunci cand omul simte ca a iesit din vietuirea sa si din partasia neincetata cu Dumnezeu si ca constiinta lui slabeste in contemplatie si linistea lui se tulbura si cunostinta i se intuneca, si ca, vrand sa vindece pe altii, isi pierde sanatatea si iese din libertatea voii sale, trecand in tulburarea mintii, Sfantul Macarie Egipteanul avertizeaza in chip asemanator impotriva cuvintelor ce urmaresc sa-i zideasca pe altii si care nu sunt intemeiate de experienta duhovniceasca suficienta, semnaland amagirea si riscul mandriei pe care le pot aduce acestea''. Celor care pretind sa urmeze exemplul apostolilor, el le aduce aminte ceea ce spune Sfantul Pavel: "Cuvantul meu si pro-povaduirea mea nu stau in cuvinte convingatoare ale intelepciunii omenesti, ci in adeverirea duhului si a puterii" (1 Co 2, 4).

Celor ce pretind ca fac aceasta din iubire, Sfantul Macarie le aduce aminte ca adevarata iubire iese dintr-o inima curata (cf. 1 Tim 1, 5). Fiindca "una e iubirea naturala a sufletului, alta cea care vine de la Duhul Sfant". Cea dintai poate fi o sursa de amagire; cea de-a doua izvoraste din curatirea de patimi (care e direct proportionala cu faptuirea poruncilor), si ea ne da acces la cunoasterea autentica al lui Dumnezeu si a realitatilor duhovnicesti."

II.Mantuirea personala nu poate fi desprinsa de mantuirea lumii si intr-un anume fel o presupune (I)

In multe privinte iubirea personala nu poate fi desprinsa de mantuirea celorlalti si pare ca e conditionata de ea: nu ne putem bantui noi insine daca nu contribuim la mantuirea aproapelui nostru.Sfantul Ioan Hrisostom e unul din Parintii ce insista cel mai mult asupra acestui punct. El afirma fara ocol: "Ca nu ne putem mantui fara a lucra la mantuirea fratilor", si adauga: "Stiu ca nefericitului de care vorbeste Evanghelia nu-i slujeste la nimic faptul ca a pastrat in intregime talantul care-i fusese incredintat, ci ca il pierde, pentru ca nu l-a rodit si nu a dat inapoi doi talanti in loc de unul [Mt 25, 24]". Evocand aceasta parabola si facand apel la alta comparatie asemanatoare, Sfantul Ioan Hrisostom denunta de altfel sterilitatea si inutilitatea vietii celui care nu lucreaza in vederea mantuirii fratilor sai, si merge chiar pana la a afirma ca un asemenea om nu merita numele de crestin: "Asa era cel care a ingropat talantul: viata sa era fara prihana dar nefolositoare. Cum, va intreb, un astfel de om poate fi crestin? Raspundeti-mi: daca drojdia amestecata cu faina nu preface intreaga framantatura, mai este ea o drojdie? Si daca un parfum nu inmiresmeaza pe cel ce se apropie, il mai putem numi parfum? Nu spuneti ca va e cu neputinta sa lucrati asupra altora; daca sunteti crestini, cu neputinta sa nu lucrati asa". Putin inainte el spunea: "Nimic nu e mai rece decat un crestin care nu-si mantuieste fratii".

Pentru Sfantul Ioan Hrisostom, orice crestin are datoria de a lucra nu numai la mantuirea celor care nu-L cunosc pe Dumnezeu ori s-au indepartat de El, a celor "mai mici" (cf. Mt 18, 10), adica a celor ce sunt slabi in credinta si risca sa se clatine in lupta duhovniceasca: trebuie sa ne simtim solidari cu ei si sa-i sustinem atat pe cat e cu putinta, imitand pe Dumnezeu care si-a trimis pe Fiul Sau ca ei sa se mantuiasca, si imitand pe Hristos care a primit sa patimeasca si sa sufere in acest scop. Sfantul Ioan Hrisostom citeaza drept exemplu apostolii: "Sa facem cum au facut ei in ce ne priveste, si sa stim sa purtam de grija la fel ca si ei de mantuirea fratilor nostri". El evoca indeosebi pe Sfantul Pavel, care, nu numai ca "ne arata dorinta fierbinte pe care o are Dumnezeu pentru mantuirea noastra", ci priveste aceasta mantuire "drept propria sa bogatie".

A voi mantuirea altora si a lucra in vederea ei e, dupa Sfantul Ioan Hrisostom, o forma de iubire fata de aproapele, pe care Hristos ne-a dat-o ca a doua porunca dupa iubirea de Dumnezeu si din care face o conditie esentiala pentru ca sa fim ucenicii Lui; si pentru ca inceputul iubirii e a-l pune pe celalalt inaintea noastra, la limita se cuvine sa punem mantuirea aproapelui mai presus de a noastra: "Iata ce e lucrul de capetenie in purtarea noastra: sa nu ne vedem doar de interesele noastre, ci sa indreptam, sa intarim madularele noastre pe care le vedem. Iata trasatura cea mai izbitoare a credintei noastre; "caci in aceasta, spune Evanghelia, toti sunteti ucenicii Mei, de veti avea dragoste unii fata de altii" [In 13, 35].

Iubirea adevarata nu se arata prin impartasirea din aceeasi masa; intr-un cuvant, prin cuvinte lingusitoare; o dovedeste ravna ce priveste la iubire, care ridica pe cel ce cade; care intinde mana celui cazut la pamant, fara a se gandi la mantuirea sa; care cauta inaintea binelui propriu binele altuia. Iata adevarata iubire: fiindca cel care are iubire nu priveste la ale sale; priveste inainte de toate la cele ale aproapelui si prin cele ale altuia isi asigura ale sale [1 Co 13, 5]".