Povesti cu talc

[silverstar]

[COLOR=green]Pumnul de noroi

Intr-o zi un om pacatos care se intorsese la credinta stramoseasca si ducea o viata cu adevarat crestineasca, vorbea cu un necredincios, care-i zise:

- Cum as putea sa cred eu ca Dumnezeu a luat un pumn de noroi si a facut din el un om?

Credinciosul ii zise:

- Daca nu crezi, uita-te la mine; eu n-am fost decat un pumn de noroi prin viata pacatoasa pe care am dus-o, iar dupa ce Dumnezeu a coborat Harul Sau cel Sfant asupra mea, am ajuns si eu om adevarat.

Necredinciosul cazu pe ganduri si dupa scurt timp lua calea Bisericii si deveni si el un om adevarat.[/COLOR]

[silverstar]

[COLOR=green] Ce este curajul?

Dar ce este in realitate curajul? Cum poate fi el recunoscut?
M-am intrebat mereu in ce masura curajosii sunt oameni ca toti ceilalti,
care sfideaza frica, sau pur si simplu sunt inconstienti.

Curajul… este o provocare la adresa vietii si a mortii. Ne permite
sa suportam cu resemnare durerile. Este cucerit reluand in fiecare zi urcusul.

Cui ii este frica, si are teama de viitor, trebuie sa lupte astfel incat previziunile funeste
sa nu se adevereasca. Mintea umana este in stare sa invinga atitudinile gresite
ale vietii si ne poate aduce pe calea adevarului.

Cand ne insoteste prea multa prudenta oriunde, curajul ramane ascuns in spatele lasitatii.
Este corect sa se duca la bun sfarsit ceea ce trebuie facut,
dar trebuie lasat un spatiu si viselor.

Curajul consta in tenacitatea cu care suportam suferinta si ceea ce ne infricoseaza.
Adesea suntem prizonierii unor frici absurde pentru fapte care nu se vor intampla niciodata…

Curajul este ca dragostea – are nevoie de speranta care il hraneste.

Nu te-ai gandit niciodata la curajul onestitatii, la taria de cuget
pe care trebuie sa o avem pentru a sti sa rezistam la tentatia
de a face rau, la curajul de a spune adevarul ramanand noi insine?

Soarele si luna au curajul sa rasara in fiecare zi, in ciuda norilor si furtunilor.
Natura are curajul sa se reinnoiasca mereu, infruntand instabilitatea anotimpurilor,
frigul, caldura, ploile.

Plantele pe care le vezi au puterea sa creasca, un bob de grau, puterea de a rasari,
o floare, de a se deschide la vederea Creatorului. Si totusi, de cele mai multe ori
sunt plante mici si flori care nu-ti sar in ochi, dar, cu toate acestea,
infloresc catre cer fara nici o teama.

Au curajul de a trai, de a muri, de a iesi din starea de apasare,
de fiecare data cand terenurile pietroase le impiedica cresterea.

Si omul ar trebui sa aiba aceeasi tarie de cuget.

Frica si rusinea conditioneaza adesea multe persoane care se inchid
in ele insele si sufera in liniste fara a cere ajutor…

Curajul sta in constientizarea faptului de a putea infrunta orice adversitate,
in timp ce prea des, pentru o viata linistita, ne comportam cu lasitate.
Prin coerenta vom reusi sa ne schimbam viata in bine,
iar daca nu o facem este numai pentru ca ne lipseste curajul de a spune adevarul.

Cel caruia nu ii este frica de nici un eveniment nu este mai puternic
decat acela caruia ii este teama de tot.

Sursa: Romano BATTAGLIA – O inima curata
[/COLOR]

[cristiboss56]

[quote=silverstar;103392][COLOR=green] Ce este curajul?

Dar ce este in realitate curajul? Cum poate fi el recunoscut?
M-am intrebat mereu in ce masura curajosii sunt oameni ca toti ceilalti,
care sfideaza frica, sau pur si simplu sunt inconstienti.

Curajul… este o provocare la adresa vietii si a mortii. Ne permite
sa suportam cu resemnare durerile. Este cucerit reluand in fiecare zi urcusul.

Cui ii este frica, si are teama de viitor, trebuie sa lupte astfel incat previziunile funeste
sa nu se adevereasca. Mintea umana este in stare sa invinga atitudinile gresite
ale vietii si ne poate aduce pe calea adevarului.

Cand ne insoteste prea multa prudenta oriunde, curajul ramane ascuns in spatele lasitatii.
Este corect sa se duca la bun sfarsit ceea ce trebuie facut,
dar trebuie lasat un spatiu si viselor.

Curajul consta in tenacitatea cu care suportam suferinta si ceea ce ne infricoseaza.
Adesea suntem prizonierii unor frici absurde pentru fapte care nu se vor intampla niciodata…

Curajul este ca dragostea – are nevoie de speranta care il hraneste.

Nu te-ai gandit niciodata la curajul onestitatii, la taria de cuget
pe care trebuie sa o avem pentru a sti sa rezistam la tentatia
de a face rau, la curajul de a spune adevarul ramanand noi insine?

Soarele si luna au curajul sa rasara in fiecare zi, in ciuda norilor si furtunilor.
Natura are curajul sa se reinnoiasca mereu, infruntand instabilitatea anotimpurilor,
frigul, caldura, ploile.

Plantele pe care le vezi au puterea sa creasca, un bob de grau, puterea de a rasari,
o floare, de a se deschide la vederea Creatorului. Si totusi, de cele mai multe ori
sunt plante mici si flori care nu-ti sar in ochi, dar, cu toate acestea,
infloresc catre cer fara nici o teama.

Au curajul de a trai, de a muri, de a iesi din starea de apasare,
de fiecare data cand terenurile pietroase le impiedica cresterea.

Si omul ar trebui sa aiba aceeasi tarie de cuget.

Frica si rusinea conditioneaza adesea multe persoane care se inchid
in ele insele si sufera in liniste fara a cere ajutor…

Curajul sta in constientizarea faptului de a putea infrunta orice adversitate,
in timp ce prea des, pentru o viata linistita, ne comportam cu lasitate.
Prin coerenta vom reusi sa ne schimbam viata in bine,
iar daca nu o facem este numai pentru ca ne lipseste curajul de a spune adevarul.

Cel caruia nu ii este frica de nici un eveniment nu este mai puternic
decat acela caruia ii este teama de tot.

Trebuie si o doza mica de "nebunie" !

[silverstar]

[quote=cristiboss56;103396]

În prealabil postat de silverstar

[color=green]
Trebuie si o doza mica de "nebunie" !

[SIZE=3][COLOR=green]Te-ai întrebat vreodată de ce tinerii comit cele mai mari nebunii care adesea sunt puse pe seama curajului? Eu aş spune că nu este curaj ci inconştienţă, lipsa de experienţă, risc neasumat, teribilism...[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Cu timpul, da numai cu timpul învăţăm prudenţa, devenim înţelepţi, devenim circumspecţi dar pierdem curajul inconştienţei...[/COLOR][/SIZE]

[cristiboss56]

[quote=silverstar;103401]

În prealabil postat de cristiboss56

[SIZE=3][COLOR=green]Te-ai întrebat vreodată de ce tinerii comit cele mai mari nebunii care adesea sunt puse pe seama curajului? Eu aş spune că nu este curaj ci inconştienţă, lipsa de experienţă, risc neasumat, teribilism...[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Cu timpul, da numai cu timpul învăţăm prudenţa, devenim înţelepţi, devenim circumspecţi dar pierdem curajul inconştienţei...[/COLOR][/SIZE]

Adevar 100% ! ! !

[silverstar]

[COLOR=green]Când se termină noaptea şi când începe ziua?

Un rabin, aşezat în mijlocul studenţilot săi, le-a pus o întrebare grea:
- Când se termină noaptea şi când începe ziua?
Un student exclamă:
- Când poţi să faci de la distanţă diferenţa între capre şi oi. Atunci se termină noaptea.
Un altul spune:
- Când poţi să faci diferenţa dintre un smochin şi un măslin. Atunci se ivesc zorile.
Rabinul tăcea.
Văzându-l că nu spune niciun cuvânt, studenţii îl întrebară:
- Dar tu, rabine, ce crezi?
Preotul mai tăcu puţin, apoi le spuse:
- Când întâlneşti o femeie albă sau neagră şi exclami "Soră!", când întâlneşti un bărbat sărac sau bogat şi strigi "Frate!", atunci se termină noaptea şi începe ziua...
Ne-am născut cu toţii după chipul şi asemănarea Lui. Asemănători sau diferiţi, trebuie să trăim cu toţii ca fraţi şi surori.[/COLOR]

[silverstar]

[COLOR=green]Acelaţi lucru... în alte cuvinte

Pe o stradă din Paris stătea un orb cu o pălărie la picioare şi o plăcuţă de lemn pe care scria cu cretă albă: "Vă rog, ajutaţi-mă, sunt orb!". Un ziarist trecu prin zonă şi văzu foarte puţini bani în pălăria orbului. Fără să ceară încuviinţarea, luă plăcuţa de lemn, o întoarse, pe dos, scrisese altceva, o puse din nou la picioarele orbului şi plecă.

Spre seară, jurnalistul respectiv se întoarse pe acelaşi drum, trecând din nou pe lângă orbul care cerşea. Acum, pălăria lui era plină de bani. Şi monede, şi bacnote. Cu simţurile dezvoltate din pricina lipsei de vedere, orbul recunoscu paşii ziaristului. Îl întrebă dacă el cel care i-a rescris mesajul de pe plăcuţă şi, dacă da, ce anume scrisese. Ziaristul răspunse:

- Nu am scris nimic din ce ar putea fi în neconcordanţă cu anunţul dumitale, doar că am exprimat totul în alte cuvinte. Şi plecă liniştit mai departe.
Orbul a aflat foarte târziu ce scrisese ziaristul pe plăcuţa de lemn. Mesajul era următorul: "Şi astăzi e primăvară în Paris, şi eu tot nu o pot vedea..."

MORALA

De multe ori, când lucrurile nu ne mai reuşesc aşa cum am dori, e o idee bună să schimbăm strategia.
[/COLOR]

[silverstar]

[COLOR=green]Alegerea

Un om care se simţea veşnic împovărat de greutăţile vieţii se plânse unui maestru spiritual vestit.
"Nu mai pot! Viaţa mi-e un chin!"
Maestrul luă o mână de cenuşă şi o lăsă să cadă într-un pahar plin cu apă curată, bună de băut, pe care-l avea pe masă, spunând:
"Acestea sunt suferinţele tale".
Toată apa se tulbură şi se murdări.
Maestrul aruncă apa, luă o altă mână de cenuşă la fel cu cea dinainte, i-o arătă omului nostru, se apropie de fereastră şi o aruncă în mare.
Cenuşa se împrăştie într-o clipă, iar marea rămase la fel ca înainte.
"Vezi?, îl lămuri înţeleptul...În fiecare zi trebuie să alegi între a fi un pahar de apă sau marea".

Prea multe inimi neîncăpătoare, prea multe suflete şovăitoare, prea multe minţi nepricepute şi braţe închise.
Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrăzneala prostească, temeritatea inconştientă, ci adevăratul curaj, care în faţa fiecărei probleme spune liniştit : "Există cu siguranţă o soluţie pe undeva, iar eu o voi găsi".[/COLOR]

[silverstar]

[COLOR=green]Apusul: Istorioară pentru suflet

Odată, demult, un misionar străbătea Munţii Stâncoşi împreună cu un tânăr indian care-i era şi călăuză.
În fiecare seară, la acelaşi moment al apusului, tânărul indian se îndepărta, se întorcea spre soare şi începea sa se mişte pe ritmul unei melodii suave şi pline de nostalgie pe care o cânta încet.
Tânărul care dansa şi cânta cu faţa spre soarele ce se stingea, era o privelişte care-l umplea pe misionar de o curiozitate plină de admiraţie. Într-o zi, îl întrebă pe ghidul său: "Ce înseamnă tot acest ritual pe care-l împlineşti în fiecare seară"?
"O, e ceva foarte simplu, răspunse tânărul. Eu şi soţia mea am compus acest cântec împreună. Când suntem unul de celălalt, fiecare, oriunde s-ar afla, se întoarce spre soare puţin înainte să apună şi începe să cânte şi să danseze. Astfel, chiar dacă suntem departe cântăm şi dansăm împreună".
Când apune soarele, tu cu cine dansezi?
O mistică din secolul al IX-lea a scris această rugăciune:
"Doamne!
Stelele strălucesc, ochii îndrăgostiţilor se-nchid.
Fiecare iubită e singură cu iubitul ei, iar eu sunt singură aici, cu tine!"[/COLOR]

[ovi3421]

Am citit multe din povestioarele de aici imi plac toate mai scrieti am sa incerc sa adaug si eu pe viitor citeva.

Ovi