Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 82


Cîntarea Psalmului lui Asaf.

După întoarcerea din Babilon, văzînd înnoirea dumnezeieştii Biserici şi slava şi strălucirea Iudeilor, megieşii s-au adunat deodată şi, împreună strîngîndu-se cu alte neamuri barbare, au ridicat război asupra acelora. Şi pe acestea mai-nainte le grăiesc prea-dumnezeieştii Ioil şi Iezechil, mai-nainte le grăieşte şi Miheia, şi Zaharia, minunaţii Prooroci. Dar, voievozindu-i Zorobabel, Iudeii i-au biruit pe toţi, căci Dumnezeu a bătut război împreună cu dînşii de sus, pierzînd şi risipind semeţia războinicilor vrăjmaşi. Pe acestea mai-nainte le vesteşte Psalmul. Şi proorocia s-a închipuit întru rugăciune, dumnezeiescul Duh învăţîndu-i pe cei ce li se da război cum se cuvine a-L milostivi pe Dumnezeu.
Dumnezeule, cine se va asemăna Ţie?
Nici toată firea Îngerilor şi a oamenilor adunate împreună nu vor putea a se alătura puterii Tale, că ai stăpînire neasemuită. Iar pe acest „cine”, l-a pus în loc de: „nimeni”.
Să nu taci, nici să Te îmblînzeşti, Dumnezeule!
Rugămu-Te pe Tine, Stăpîne, să nu mai foloseşti obişnuita îndelungă-răbdare. Pentru că acest „să nu Te îmblînzeşti” asta arată. Aşa a tălmăcit şi Simmah: „să nu Te linişteşti”. Apoi, ne învaţă şi pricina rugăciunii:
2 Că, iată, vrăjmaşii Tăi au sunat şi cei ce Te urăsc au ridicat capul.
Ca marea – zice – au răsunat şi se învăluiesc, ridicîndu-se cu trufie şi cu semeţie, cei ce pentru vrăjmăşia către Tine au pornit războiul împotriva noastră. Căci, vrăjmăşuind asupra Ta, înconjură pe norodul cel afierosit Ţie:
3 Asupra norodului Tău au meşteşugit sfat rău şi au vrăjmăşuit asupra Sfinţilor Tăi.
Iar Simmah, în loc de: „asupra Sfinţilor Tăi”, zice: „asupra Ascunsului Tău”; iar Achila: „împotriva Celui ascuns de Tine”. Aşa a tălmăcit şi Teodotion. Că - de vreme ce dintru dînşii avea să odrăslească Stăpînul Hristos după trup, iar neamurile se adunaseră vrînd să smulgă neamul Iudeilor din rădăcină - Preasfîntul Duh îi învaţă pe dînşii să aducă această rugăciune, zicînd: Că nu numai pe noi ne viclenesc şi ne năpădesc, ci şi pe Cel Ascuns al Tău, Care întru noi este acoperit şi Care mai-nainte a vestit că va înflori din seminţia Iudei. Pentru că, tăindu-se rădăcina, de unde va odrăsli rodul? Dumnezeul tuturor a arătat aceasta şi prin Isaia: „Ca atunci – zice – cînd găseşti broboana în strugur şi zici: Să nu-l vatămi pe dînsul, că blagoslovenia Domnului este întru dînsul! - aşa voi face pentru cei ce Îmi slujesc. Pentru aceasta nu voi pierde pe toţi, şi voi scoate sămînţa din Iacov şi din Iuda, şi atunci îi voi da pe ceilalţi la pierzarea cea de tot.” Deci, pentru broboana aceea una, tot strugurul a dobîndit purtare de grijă, iar mai vîrtos toată via; iar după ce s-a luat aceea şi împreună cu ea s-a cules şi restul rodului, via s-a dat fiarelor, „şi o strică pe dînsa vierul din pădure, şi porcul sălbatic o paşte şi toţi cei ce trec pe cale o calcă precum voiesc”.
Aceasta dar o zic şi aici, rugîndu-se: Că nu numai asupra noastră, ci şi asupra Ascunsului Tău îndrăznesc turbarea - pentru că acel „Ridică-L, ridică-L, răstigneşte-L!” i-a vădit pe dînşii, căci ca nişte cîini erau turbaţi. Şi cu acestea sînt împreună-glăsuitoare şi cele adăugate:
4 Zis-au: Veniţi şi să-i pierdem pe dînşii din neam! Şi să nu se mai pomenească numele lui Israil încă.
Pierzare desăvîrşită voiesc să aducă asupra noastră, şi să dea uitării pe mult-vestitul Israil. Apoi, numără pe megieşi, care i-au chemat şi i-au adunat şi pe ceilalţi:
5 Că s-au sfătuit întru o unire, dimpreună împotriva Ta aşezămînt au pus
Iar cei ce au ridicat războiul asupra Ta cu împreună-glăsuire sînt aceştia:
6 lăcaşurile Idumeilor şi Ismailitenii,
Idumeii îşi trăgeau neamul din Isav, că Isav s-a numit Edom. Iar Ismailitenii sînt strănepoţi ai lui Ismail.
Moav şi Agarenii,
Moav a fost fiu al lui Lot, şi dintru acesta s-a alcătuit neam şi s-a făcut mare. Iar Agarenii sînt altă seminţie a lui Ismail, care de la Agar s-au numit, iar aceasta a fost maică a lui Ismail.
7 Gheval, şi Amon şi Amalic,
Amalic a fost şi el nepot al lui Isav, şi neam mare s-a făcut şi dintru acesta. Iar Amon – fiu al lui Lot. Şi parte sînt şi aceştia a Arabiei, iar Ghevalenii sînt vecini ai Idumeii.
cei de altă seminţie, cu cei ce locuiesc în Tir.
Ceilalţi tălmăcitori îi numesc „de altă seminţie” pe Filisteni, pe care noi îi numim Palestinieni; că aceştia singuri fiind rămaşi din neamul lui Hanaan şi locuind lîngă Israil, după cuviinţă s-au numit cu covîrşire „de altă seminţie”.
8 Că şi Asur împreună cu dînşii a venit,
Asirii întru acea vreme nu împărăţeau, deci cuvîntul însemnează pe Samarineni, care erau colonie a Asirienilor şi, după robirea celor zece seminţii, se sălăşluiseră întru cetăţile acelora.
făcutu-s-a spre ajutorul fiilor lui Lot.
Cuvîntul arată pe Moaviteni şi pe Amoniteni, că s-au sculat cu covîrşire asupra norodului şi le-au adunat pe celelalte neamuri.
9 Fă-le lor ca lui Madiam şi Sisarie, ca lui Iavim la pîrîul Chişon!
10 Pierit-au în Endor,
Pomenesc facerile de bine mai dinainte ca nişte bine-recunoscători şi mulţumitori, cerînd acelaşi ajutor. Iar pe aceştia şi pe voievozii lor, i-au pierdut Barac şi Proorociţa Debora[COLOR=#800080][1][/COLOR].
făcutu-s-au ca gunoiul pămîntului.
Că, rămînînd neîngropaţi, s-au risipit şi ca gunoiul s-au amestecat cu pămîntul.

[patinina34]

11 Pune pe boierii lor ca pe Oriv, şi Zif, şi Zevel şi Salamana,
12 pe toţi boierii lor,
Pe aceştiaîi pomeneşteIstoria Judecătorilor; şi i-a ucis pe dînşii Ghedeon, făcîndu-se voievod de către dumnezeiescul dar. Asemenea lor se roagă să se prăpădească şi războinicii acelora, şi ne învaţă pricina:
care au zis: Să moştenim nouă înşine jertfelnicul lui Dumnezeu!
Că se dîrjesc şi se semeţesc să apuce sub stăpînirea lor şi Biserica cea sfinţită şi dăruită Ţie - fiindcă „jertfelnic al lui Dumnezeu” a numit Biserica. Iar Simmah a pus în loc de „jertfelnic”: „lăcaş”. De aici s-a făcut arătată toată pricina Psalmului: că - de vreme ce, întorcîndu-se, au zidit Biserica de a doua oară şi toată slujba Legii se săvîrşea printr-însa, iar megieşii vrăjmăşuiau pe Iudei pentru petrecerea după Lege- pentru aceasta au făcut toată pornirea asupra Bisericii: ca, împreună cu aceasta, să sfîrşească şi neamul Iudeilor, şi slujba după Lege.
13 Dumnezeul meu, pune-i pe dînşii ca o roată!
În loc de: Porunceşte să se învîrtească în primejdii de multe feluri, şi înfăşoară-i cu rele grămădite unele peste altele!
Ca trestia înaintea feţei vîntului,
Risipeşte-i pe dînşii ca pe trestia ce se vîntură de vînt!
14 ca focul care arde pădurea, ca văpaia care arde munţii,
15 aşa îi vei goni pe dînşii întru viforul Tău, şi întru urgia Ta îi vei tulbura.
În păduri, de sine-şi se aprinde văpaie, copacii mişcîndu-se de vînt mare şi silnic, şi frecîndu-se unii cu alţii, şi prin frecare lucrînd fierbinţeală şi unii de alţii aprinzîndu-se cîte puţin. Deci se roagă ca şi aceştia să se cheltuiască unii de alţii asemenea şi să se dea fărădelegilor lor, după proorocia ce zice: „Mergeţi întru lumina focului vostru şi întru văpaia pe care aţi aprins-o.”
16 Umple feţele lor de ocară, şi vor căuta numele Tău, Doamne!
Că, greşindu-se de acelea pe care le voiesc şi umplîndu-se de ruşine, vor cunoaşte puterea Ta.
17 Să se ruşineze, şi să se tulbure în veacul veacului, şi să se înfrunteze şi să piară!
18 Şi să cunoască ei că numele Îţi este Domnul, Tu singur prea-înalt peste tot pămîntul.
Lucruri bune cer pentru vrăjmaşii lor, chiar dîndu-li-se război de către dînşii: că se roagă ca ei să se îmbrace cu ruşine în loc de dîrjie, şi prin ruşine să rodească dumnezeiasca cunoştinţă, şi să se izbăvească de înşelăciunea idolilor şi să se înveţe prin cercare că El este singur Dumnezeu şi Stăpîn, Care întru cele înalte locuieşte, şi spre cele smerite priveşte, şi toată zidirea o chiverniseşte şi o cîrmuieşte, a căreia mîntuire a săvîrşit-o Dumnezeul cel din Dumnezeu, Fiul cel unul născut, după înomenirea Sa cea necuprinsă şi neajunsă.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Pentru Barac şi Debora, vezi Cartea Judecătorilor, capitolul 4 şi 5.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 83

Pentru teascuri. Fiilor lui Core.

Îndoită este proorocia Psalmului acestuia, că mai-nainte vesteşte nu numai chemarea înapoi a Iudeilor, ci şi mîntuirea a toată lumea. Iar „teascuri”, după cum şi mai-nainte am zis, numeşte bisericile, că întru acestea îşi aduce rodul său via cea dumnezeiască, iar noi gătim vinul cel mîntuitor, care veseleşte inimile credincioşilor cu adevărat.
Cît sînt de iubite lăcaşurile Tale, Doamne!
2 Doreşte şi se sfîrşeşte sufletul meu în curţile Domnului.
Pe acestea s-au învăţat să le zică şi cei ce petreceau în Babilon, ca să dorească întoarcerea şi slujba cea după Lege, şi noi, cei ce am dobîndit mîntuirea şi căpătăm folosul din dumnezeieştile biserici. Însă mai cu covîrşire nouă ni se cuvine proorocia, ce zice că vor fi multe lăcaşuri: că numeşte multe „teascuri”, şi de asemenea pomeneşte multe „altare”, iar Iudeii aveau doar o singură biserică şi un singur altar. Şi fiecare zicere aprinde mintea spre dragoste dumnezeiască, spunînd că lăcaşurile lui Dumnezeu sînt „iubite” şi vrednice de îndrăgit. Şi nu aşa prost zice că le doreşte, ci că „se sfîrşeşte” spre curţile Domnului. Şi împreună-răsunătoare cu acestea sînt şi cele ce urmează:
Inima mea şi trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu.
Şi nu doar sufletul saltă şi se bucură, ci şi trupul s-a împărtăşit de dulceaţă primind nădejdea învierii - că aceasta însemnează cuvîntul. Pentru aceasta L-a şi numit „viu” pe Dumnezeu, ca pe Cel ce este dătător al vieţii. Că, de vreme ce dumnezeii Babilonienilor şi cei ai strămoşilor noştri erau neînsufleţiţi şi nesimţitori cu totul, prea după cuviinţă cei ce s-au izbăvit de aceia Îl numesc „viu” pe Dumnezeul cel adevărat, că al Lui este glasul: „Eu sînt Viaţa şi învierea. Şi cel ce Mă mănîncă pe Mine va trăi întru Mine.”
3 Că pasărea şi-a aflat ei-şi casă, şi turtureaua cuib ei-şi, unde îşi va pune puii săi:
Iar Achila zice aşa: „Că zburătoarea şi-a aflat ei-şi casă, şi pasărea cuib ei-şi, unde şi-a pus puii săi.” Că - precum vrăbiile, turturelele şi celelalte zburătoare se rătăcesc neavînd cuib, iar după ce şi l-au făcut se obişnuiesc a petrece întru dînsul şi acolo îi hrănesc pe ai lor pui – aşa ne rătăceam şi noi de demult; iar acum, fiind chemaţi de darul Tău şi aflînd lăcaşurile Tale, lîngă altarele Tale îi învăţăm pe ai noştri pui, la Tine slujim şi stăruim împreună cu copiii noştri, şi de la Tine primim hrana cea duhovnicească.
altarele Tale, Doamne al Puterilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!
Că sfintele Tale altare sînt a noastră cuşcă, şi cuib şi desfătare a bunătăţilor, căci, către acelea căscînd gurile ca nişte pui, primim de la Tine dumnezeiasca şi mîntuitoarea hrană.
4 Fericiţi – toţi care locuiesc în casa Ta, în vecii vecilor Te vor lăuda.
Celor din Babilon, acestea se potrivesc cu închipuire, iar nouă ni se cuvin după însuşi adevărul. Pentru că aceia, departe fiind de dumnezeiasca Biserică, îi fericesc pe cei ce dobîndeau purtarea de grijă de acolo; iar noi, după ce am gustat dumnezeiasca dulceaţă, numim fericiţi pe cei ce stăruie totdeauna lîngă Dumnezeu şi se desfătează întru dumnezeieştile bunătăţi.
5 Fericit – bărbatul al căruia ajutorul lui este de la Tine, suişuri în inima sa a pus
Cuvîntul fericeştepe cel ce pururea dobîndeşte dumnezeiasca Pronie şi îşi luminează mintea cu dumnezeiescul dar, pururea învîrtind întru dînsa gîndurile cele bine-credincioase. Că proorocescul cuvînt a numit „suişuri ale lui Dumnezeu” care se fac în inimă gîndurile cele bine-credincioase pentru Dumnezeu.
6 în valea plîngerii, în locul care i-a fost pus. Că blagoslovenie va da Cel ce pune lege.
Pentru că cel ce primeşte suişurile lui Dumnezeu întru inima sa şi a învăţat blagosloveniile Puitorului de lege nu se dă pe sine la rîs şi la desfătare, ci la plîns şi la lacrimi, de aici dorind izbăvirea. Că a auzit pe Dumnezeu zicînd: „Fericiţi – cei ce plîng, că aceia se vor mîngîia.” Şi: „Fericiţi – cei ce plîng acum, că aceia vor rîde.” Deci, făcînd aceste tocmeli, aşteaptă blagoslovenia Puitorului de lege.
Iar „vale a plîngerii” zice cu închipuire locul întru care, arătîndu-se, Îngerul a mustrat fărădelegea norodului şi a pornit mulţimea spre plîngere.[COLOR=#800080][1][/COLOR]Că dintru acea pricină s-a numit aşa locul acela, dar chiar cu adevărat vale a plîngerii este viaţa aceasta de acum, în care Adam îşi mînca pîinea întru sudoarea feţei şi Eva îşi năştea întru scîrbe copiii. Şi nu numai cei ce păcătuiesc, ci şi Sfinţii suspină, şi unul zice că pînă la moarte

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Atunci, s-a suit un Înger al Domnului din Ghilgal către Bochim, către Betel şi către casa lui Israil, şi le-a zis: Aşa grăieşte Domnul: Eu v-am scos din Egipt şi v-am băgat în ţara pentru care M-am jurat părinţilor voştri să v-o dau şi am zis: Nu voi rupe în veac legămîntul Meu cu voi; voi însă să nu intraţi în legătură cu locuitorii ţării acesteia; dumnezeilor lor să nu vă închinaţi, idolii lor să-i sfărîmaţi şi jertfelnicele lor să le dărîmaţi. Dar voi n-aţi ascultat glasul Meu. Pentru ce aţi făcut aceasta? De aceea vă zic: Nu Mă voi apuca să strămut pe locuitorii aceştia pe care Eu am voit să-i alung, nu-i voi izgoni de la voi şi ei vă vor fi laţ, iar dumnezeii lor vor fi pentru voi mreajă. Cînd a spus Îngerul Domnului cuvintele acestea tuturor fiilor lui Israil, atunci poporul a ridicat strigare mare şi a plîns. De aceea s-a şi numit locul acela Bochim. Şi au adus ei acolo jertfă Domnului” (Judecători, 2:1-5).

[patinina34]

s-a scîrbit, iar altul strigă: Ia sufletul meu! - şi că: Mai bine este mie a muri, decît a trăi. Încă şi marele propovăduitor al adevărului zice: „Şi noi, avînd pîrga Duhului, întru noi înşine suspinăm.” Este cu putinţă a vedea şi pe Sfinţi nevoindu-se într-acest chip şi pururea vărsînd lacrimi, şi din asta primind veselia. Deci, în valea aceasta a plîngerii, cei ce au primit suişurile varsă lacrimi, şi îmbrăţişează viaţa cea ostenicioasă şi aşteaptă blagoslovenia Puitorului de lege.
7 Merge-vor din putere în putere.
Că vor creşte în fiecare zi vîrtutea şi, cu adăugarea faptei bune, vor dobîndi multă putere. Aşa, cei ce îmbrăţişează viaţa pustnicească merg de la rugăciune către cîntarea de laudă, de la cîntarea de laudă spre cerere, de la aceea către citirea dumnezeieştilor cuvinte, iar de aici - către sfătuirea celor mai nedesăvîrşiţi şi către dojenire; şi, mutîndu-se din putere în putere, în fiecare zi sporesc a lor bogăţie.
Arăta-Se-va Dumnezeul dumnezeilor în Sion.
Iar schimbarea aceasta a lucrurilor - zice – a săvîrşit-o Dumnezeu-Cuvîntul după ce S-a făcut om şi S-a arătat în trup omenesc. Şi mai întîi în Sion a făcut a Sa arătare.
8 Doamne Dumnezeul Puterilor, auzi rugăciunea mea, ascult-o, Dumnezeul lui Iacov, scutitorul nostru!
9 Vezi, Dumnezeule, şi caută la faţa Unsului Tău!
Proorocul se roagă acestea văzînd de departe mîntuirea oamenilor, şi cere Dumnezeului a toate ca, primind rugăciunea, de-a pururea să învrednicească de a Sa Pronie norodul cel mîntuit. Că pe acesta l-a numit „faţă a Unsului”, că aşa l-a numit pe dînsul şi dumnezeiescul Apostol: „Că voi sînteţi trupul lui Hristos şi mădulare din parte.” Şi iarăşi: „Nu poate ochiul să zică mîinii: N-am trebuinţă de tine. Sau, iarăşi, capul - picioarelor: Trebuinţă de voi nu am.”
10 Că mai bună este o zi în curţile Tale decît mii.
Dobîndind a Ta Pronie, norodul Tău stăruie pururea lîngă Biserica Ta, mult folos de aici cîştigînd, că cele secerate de aici într-o zi nu pot fi adunate din altă parte, chiar de ai cheltui multe mii de zile. Acestea li se potrivesc să le zică încă şi celor robiţi în Babilon, care erau siliţi a vieţui împreună cu oamenii păgîni şi nici un cîştig nu dobîndeau de acolo, ci gîndeau la folosul cel de demult pe care îl căpătau din dumnezeiasca Biserică.
Ales-am a fi lepădat în casa Dumnezeului meu, mai vîrtos decît a locui în lăcaşurile păcătoşilor.
Şi atît îmi este de dragă casa dumnezeiască, încît aleg să fiu aruncat pe pămînt lîngă ea şi să mă tăvălesc înaintea uşilor ei, decît să petrec în casele mari şi strălucite ale celor ce trăiesc întru nelegiuire. De asemenea, şi acestea sînt potrivite atît celor robiţi în Babilon, cît şi nouă: pentru că pe aceia darul Duhului îi învaţă să nu treacă cu vederea pustiirea dumnezeieştii case, iar noi ne învăţăm a dori de-a pururea casele afierosite lui Dumnezeu, mai ales cînd înainte-stătătorii acestora ar fi neprinşi în vreo prihănire şi străluciţi cu credinţa şi cu viaţa[COLOR=#800080][1][/COLOR].
11 Că mila şi adevărul iubeşte Domnul Dumnezeu,
Că nimic nu este aşa de iubit lui Dumnezeu ca milostenia şi adevărul, tovarăşul aceleia.
dar şi mărire va da Domnul.
12 Nu va face lipsiţi de bunătăţi pe cei ce umblă întru nerăutate.
Iar cei ce au acest aşezămînt către Dumnezeu vor dobîndi toate bunătăţile zise, că din dumnezeieştile lăcaşuri izvorăşte milă şi de acolo multă şi îndestulată este dăruirea adevărului. De acolo primim didascalia dogmelor celor bune, şi scoatem darul dumnezeiesc din fîntînile Preasfîntului Duh şi ne facem străluciţi şi foarte vestiţi; şi, în scurt să zic, primim toată cîştigarea bunătăţilor, izbăvindu-ne de răutate şi de viclenie, şi voim a trăi cu prostime şi cu adevăr.
Doamne Dumnezeul Puterilor, fericit este omul ce nădăjduieşte întru Tine!
Potrivit întregului Psalm a făcut sfîrşitul, că fericeşte şi îl numeşte vrednic de rîvnit pe cel ce defaimă toată buna-norocire lumească şi se bizuie numai la singură nădejdea spre Dumnezeu, culegînd mîntuirea ce răsare de acolo.



[COLOR=#800080][1][/COLOR]Episcopii deci.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 84


Întru sfîrşit, Psalmul fiilor lui Core.

Psalmul acesta mai-nainte vesteşte şi umbra, şi adevărul. Că, prin cele întîmplate lui Israil, Dumnezeul tuturor a zugrăvit umbros mîntuirea tuturor oamenilor: pentru că şi pe aceia i-a slobozit uneori de la Egipteni, iar alteori din robia Babilonienilor, dar şi firea tuturor oamenilor a izbăvit-o de tirania diavolului, ce o stăpînise, şi de stricăciune. Deci Psalmul mai-nainte grăieşte atît întoarcerea Iudeilor din Babilon, cît şi mîntuirea a toată lumea.
Bune ai socotit, Doamne, pămîntului Tău.
Acest „bune ai socotit” este: „bun lucru ai voit”. Deci - de vreme ce, pentru nelegiuirea locuitorilor, Dumnezeu a hotărît pustiirea Iudeii, iar asupra lui Adam, după păcat, a adus ca pedeapsă blestemul pămîntului, zicînd că „spini şi ciulini va răsări ţie” - pentru aceea proorocescul cuvînt a arătat lepădarea celor de scîrbă prin buna socotire şi înnoirea de a doua oară a toată firea.
Întors-ai robimea lui Iacov.
2 Lăsat-ai fărădelegile norodului Tău, acoperit-ai toate păcatele lor.
Ai dezlegat legăturile robiei celei de scîrbă şi ai dăruit slobozenie celor robiţi, greşelile voind a le trece cu vederea. Iar cum că şi toată firea oamenilor era robită şi a primit slobozenie de la Mîntuitorul nostru Dumnezeu, martor este Însuşi El, strigînd prin Isaia: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns, M-a trimis a binevesti săracilor, a vindeca pe cei zdrobiţi cu inima, a propovădui robiţilor slobozenie şi orbilor vedere.” Că, citind în sinagogă proorocia aceasta, Stăpînul a zis către Iudeii ce erau acolo: „Astăzi scriptura aceasta s-a plinit întru urechile voastre.”
3 Potolit-ai toată urgia Ta, întorsu-Te-ai de către urgia mîniei Tale.
Dezlegat-ai mînierea avută împotriva noastră şi ai arătat milostivirea.
4 Întoarce-ne pe noi, Dumnezeul mîntuirilor noastre, şi-Ţi întoarce mînia Ta de la noi!
Se vede că şi aceştia primiseră bunele-vestiri ale slobozeniei, dar nu o căpătaseră încă. De aceea, se roagă să dobîndească desăvîrşita iubire de oameni.
5 Au doar în veci Te vei mînia asupra noastră sau vei tinde urgia Ta din neam în neam?
Şi celor izbăviţi de primejdii li se cuvine să grăiască acestea, şi să nu se nădăjduiască la iertarea păcatelor, ci să se teamă şi să-L îmblînzească pe Judecătorul. Deci şi aceştia se roagă să nu se întindă aceeaşi urgie cît să ajungă şi la alt neam, ci să se dezlege degrabă.
6 Dumnezeule, întorcîndu-Te, Tu ne vei învia şi, norodul Tău se va veseli de Tine.
Ştim, Stăpîne, iubirea Ta de oameni şi credem că ne vei dărui întoarcerea şi viaţa. Iar noi, după ce le vom dobîndi pe acestea, Îţi vom aduce laudă cu veselie.
7 Arată nouă, Doamne, mila Ta, şi mîntuirea Ta o dă nouă!
După ce Chir, împăratul Perşilor, le dăduse stăpînire şi voie a se întoarce, împlinind proorocia Isaiei, se sîrguiseră să vină înapoi în patrie. Deci pentru aceasta Îl roagă pe Dumnezeu ca, prin iubirea Sa de oameni, să le dea grabnică mîntuire. Zice: Prea-degrab – o Stăpîne! - arată nouă bunătatea Ta, şi de aici să dobîndim mîntuirea şi izbăvirea. Aşa, aducînd rugăciunea ca despre aceia, Proorocul primeşte răspunsul lui Dumnezeu, şi zice:
8 Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu; că va grăi pace peste norodul Său, şi peste cei cuvioşi ai Săi şi peste cei ce îşi întorc inima spre Dînsul.
Zice: Stăpînul cel iubitor de oameni a auzit rugăciunea, şi a scos hotărîrea păcii şi a dăruit-o celor ce se căiesc, şi şi-au deprins gîndul şi l-au iscusit a căuta către Dumnezeu. Că întoarcerea inimii către Dumnezeu este izbăvire de a greşi şi începătură a dreptăţii. „S-a zis încă aceasta şi de către faţa fericiţilor Apostoli şi a celor ce au crezut prin trimişii Mîntuitorului. Şi zice: Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu, că va grăi pace peste norodul Său, pe care a dăruit-o ucenicilor darului prin Apostoli. Că aceasta o zice prin cele adăugate: «şi peste cuvioşii Săi şi peste cei ce îşi întorc inima spre Dînsul». Şi cînd a dăruit-o pe aceasta? Cînd, din muntele Eleonului, Cel ce pretutindeni este nedespărţit de Tatăl Se înălţa acolo de unde S-a şi pogorît. «Pacea Mea dau vouă, pacea Mea las vouă», că aceasta este începătura dreptăţii.” Cu acestea împreună-glăsuiesc şi cele adăugate:
9 Însă aproape este de cei ce se tem de Dînsul mîntuirea lor, ca să se sălăşluiască mărirea în pămîntul nostru.
Mîntuirea se învecinează cu cei ce se tem de Dumnezeu, şi pe aceasta o dobîndesc cei ce voiesc să împlinească dumnezeieştile legi. Şi zice: Astfel, schimbarea aceasta ne-a dăruit şi nouă întoarcerea, pe care o vom face cu bună laudă, ajungînd a vedea strălucirea şi slava cea mai dinainte a patriei.

[patinina34]

10 Mila şi adevărul s-au întîmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat.
Izvoarele iubirii de oameni dăruiesc milă celor ce păcătuiesc şi se pocăiesc, şi toarnă apele milei peste cei ce îmbrăţişează adevărul. Pentru aceasta a zis: „mila şi adevărul s-au întîmpinat”: că Iudeii şi toată firea oamenilor au adus lui Dumnezeu cunoştinţa adevărului, iar Iubitorul de oameni a dat împotrivă mila. Tot aşa, aducînd aceştia dreptatea, le-a dăruit lor înapoi pacea şi a încetat vrajba mai dinainte. Şi a alergat pacea întru întîmpinarea dreptăţii, iar întru întîmpinarea adevărului – mila. „Şi, vedeţi, mila şi adevărul s-au întîmpinat: că Cel milostiv, Care le poartă pe toate, Se purta de Fecioara şi Maica, iar Dreptul Ioan sălta în pîntecele Elisavetei. Deci aceea - purtînd dreptatea, adică pe Ioan - a sărutat pe ceea ce purta pacea, că El este, după cum zice Apostolul, «pacea noastră, care a făcut cele două una».” Şi prin cele adăugate a arătat mai descoperit acest lucru:
11 Adevărul din pămînt a răsărit,
Şi nimeni nu poate să zică cît de curată era Născătoarea de Dumnezeu, dar era însă din Adam[COLOR=#800080][1][/COLOR], din Avraam, din David, şi dintru dînsa a răsărit Adevărul cel adevărat.
şi dreptatea din cer a privit.
„Dreapta mărturie despre Fiul cel unul născut este a Tatălui, Care zice: «Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit.»” Că, îmbrăţişînd oamenii adevărul, Dumnezeul tuturor a făcut dreaptă purtare de grijă pentru ei, şi l-a scos din tirănie pe diavol şi a zdrobit boldurile morţii. Că aceasta zice prin cele de aici înainte:
12 Că Domnul va da bunătate, şi pămîntul nostru îşi va da rodul său.
Iarăşi a arătat aceeaşi înjugare, zicînd că Dumnezeu va lucra cu milostivire şi iubire de oameni, iar ei Îi vor aduce Lui rod potrivit. Că prin acesta nu a arătat îndestularea, ci naşterea de roadă a faptei bune.
13 Dreptatea înaintea Lui va merge
Adică Ioan. Că de aceea zice Proorocul Avacum: „Înaintea feţei Lui va merge cuvîntul şi va ieşi spre învăţătură înaintea picioarelor Lui.” La fel şi Zaharia, către copilul său: „Şi tu, pruncule, Prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului ca să găteşti căile Lui.” Deci bine are înţelegerea cea proorocească a Psalmului proorocia amîndorura, că pentru Ioan a zis: „Dreptatea înaintea Lui va merge, şi va pune în cale paşii Săi”, în loc de: Domnul este Dumnezeu-Cuvîntul, Cel ce S-a înomenit. Că al lui Ioan este glasul acesta: „Cel ce vine în urma mea mai înainte de mine a fost, că mai întîi decît mine era”; şi, ca să zic în scurt: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!”
şi va pune în cale paşii Săi.
Cu osebire sfîrşitul Psalmului ne învaţă arătat că proorocia pusă înainte mai-nainte vesteşte mîntuirea de obşte a tuturor oamenilor. Că zice cum, folosindu-Se de dreptate, Stăpînul povăţuieşte înainte ca un îndrumător al călătoriei noastre, bătătorind calea faptei bune şi cu ale Sale urme făcînd-o arătată nouă pe aceasta. Şi Însuşi Stăpînul adeverează cuvîntul, zicînd către Ioan: „Lasă acum, că aşa se cade, a plini toată dreptatea.” Şi, iarăşi, către ai Săi ucenici: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sînt blînd şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre.” Iar altă dată, după ce le-a spălat picioarele, le-a zis şi acestea: „Eu, Domnul şi Dascălul, am spălat picioarele voastre, că pildă am dat vouă ca, precum fac Eu, şi voi să faceţi.” Deci El mai întîi a călătorit pe calea dreptăţii, şi „a schimbat pe cele strîmbe în drepte, şi pe cea aspră în căi netede” şi S-a făcut nouă cale, după cum zice Însuşi Stăpînul: „Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine către Tatăl, fără numai prin Mine.”

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Din pămînt aşadar.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 85

Rugăciunea lui David.

După scrierea-deasupra, Fericitul David a adus rugăciune Stăpînului Dumnezeu, rugîndu-se pentru ajutor. Dar Psalmul mai-nainte vesteşte şi năvălirea Asirienilor asupra Ierusalimului şi nădejdea Iezechiei către Dumnezeu. Mai-nainte vesteşte încă şi chemarea tuturor neamurilor şi mîntuirea.
Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi, că scăpătat şi sărac sînt eu!
Începerea rugăciunii este a cugetului smerit, pentru că - avînd bogăţia dreptăţii amîndoi: şi dumnezeiescul David, şi minunatul Iezechia – ei nu o vedeau pe aceasta, ci către sărăcia firii căutau, şi Îl rugau pe Dumnezeu să Se milostivească spre aceasta. Iar acest „Pleacă, Doamne, urechea Ta!”, l-a pus din metafora oarecăruia bolnav, care, de slăbicune, nu poate să grăiască desluşit, şi îl sileşte pe doctor a-şi pleca urechea la gura lui.
2 Păzeşte sufletul meu, căci cuvios sînt!
Numindu-se „scăpătat” şi „cuvios” totodată, Proorocul nu a grăit lucruri împotrivnice. Ci - de vreme ce şi acesta, şi acela avea războinici nedrepţi şi nelegiuiţi, care nimic de la ei nu se nedreptăţiseră, dar le doreau junghierea cea nedreaptă - „cuvios” a numit pe sine-şi şi pe Iezechia, ca cei ce nici o pricină nu au dat vrăjmaşilor. Iar ceea ce zice este într-acest fel: Scăpătat sînt şi sărac, cît, prin sine-mi judecîndu-mă, nici o avuţie de faptă bună nu am; însă, alăturîndu-mă cu vrăjmaşii, mă voi arăta ca fiind cuvios: că aceia sînt păgîni şi nelegiuiţi, iar eu am a Ta cunoştinţă; şi ei au năvălit asupta mea cu nedreptate, iar eu aştept nedreapta năvălire. „Şi acestea ar fi putut să le zică şi pînă în vremea aceasta de acum dreptul căruia i se dă război fără voia lui de la cei ce voiesc a-l nedreptăţi.
Deci, bine aflîndu-se, prin cele de aici înainte a zis”:
Mîntuieşte pe robul Tău, Dumnezeul meu, pe cel ce nădăjduieşte spre Tine!
Eu am nădăjduit spre Tine, Stăpîne, mîntuieşte-mă, nădejdii mîntuirii dă-i răsplătirea!
3 Miluieşte-mă, Doamne, căci către Tine voi striga toată ziua!
Dăruieşte-mi a Ta iubire de oameni – o Stăpîne! - că totdeauna vestesc mila Ta. Pentru că pe acest „toată ziua”, Simmah l-a zis: „în fiecare zi”.
4 Veseleşte sufletul robului Tău,
Şi zice pentru ce să-l veselească:
căci către Tine am ridicat sufletul meu!
Dezleagă-mi mîhnirea mie, celui ce a îmbrăţişat a Ta robie, şi dăruieşte veselie sufletului celui ce caută către Tine şi aşteaptă mila Ta.
5 Că Tu, Doamne, eşti bun, şi blînd şi mult-milostiv tuturor celor ce Te cheamă pe Tine.
Că din fire eşti bun şi iubitor de oameni şi dăruieşti izvoarele milei Tale celor ce au trebuinţă. Iar pe acest „blînd”, Achila şi Teodotion l-au zis: „lesne împăcat”, deci blîndeţea însemnează şi îndelunga-răbdare.
6 Ascultă, Dumnezeule, rugăciunea mea şi ia aminte la glasul cererii mele!
Deci, avînd atîta bunătate, primeşte-mi cererea cu milostivire. Şi, prin cele de aici înainte, a însemnat totodată şi vremea întru care se ruga să-i fie primită cererea:
7 În ziua necazului meu, am strigat către Tine, că m-ai auzit.
Îmi aduc rugăciunea avînd cercare a blîndeţii Tale, că şi acum mi-ai dat cererea mie, celui ce Te-am rugat.
8 Nu este asemenea Ţie întru dumnezei, Doamne, nu este după lucrările Tale!
Fiindcă Rampsak, rău-credinciosul, avea să grăiască cuvintele acelea trufaşe - „Au doar au putut dumnezeii neamurilor să-şi izbăvească ţara lor din mîna mea? Va izbăvi Domnul Ierusalimul din mîna mea?” - proorocia îl învaţă pe Iezechia să strige: „Nu este asemenea Ţie întru dumnezei, Doamne, nu este după lucrările Tale!” Că aceia au numele (de dumnezeu) gol de lucrare, şi pe acesta încă jefuindu-l l-au luat, iar Tu ai numirea potrivită cu lucrarea. Şi foarte potrivit a înjugat lucrările cu dumnezeiasca numire: „Nu este asemenea Ţie întru dumnezei, Doamne, nu este după lucrările Tale” - că aceia sînt cu totul neînsufleţiţi, neputînd a-şi izbîndi nici loru-şi, iar marea Ta cuviinţă biruieşte toate limbile oamenilor.
9 Toate neamurile cîte ai făcut vor veni şi se vor închina înaintea Ta, Doamne,
Iar acest lucru ne-am învăţat că nu s-a făcut nicidecum în vremea Fericitului David; iar într-a lui Iezechia, poate să fi alergat cineva către Dumnezeu, spăimîntîndu-se de uciderea şi de surparea Asirienilor. Însă adevărul proorociei l-a arătat vremea de după înomenirea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, că, după mîntuitoarea Patimă, s-a trimis în toată lumea dumnezeiasca ceată a Apostolilor, zicînd către dînşii Stăpînul: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile!” Şi le-au învăţat după cum li s-a poruncit şi, risipind norul necunoştinţei, i-au făcut pe cei credincioşi a vedea Soarele Dreptăţii şi a se închina lui Dumnezeu, Celui ce i-a mîntuit. Aceasta ne învaţă şi cele adăugate:
şi vor slăvi numele Tău.
10 Că mare eşti Tu şi Cel ce faci minuni, Tu eşti Dumnezeu Însuţi.
Şi vor aduce Ţie laudă, după ce se vor învăţa că numai Tu singur eşti Dumnezeu, pentru că marea lucrare a minunilor Tale le va da lor cunoştinţa aceasta. Şi vezi cum, prin cele de aici înainte, a pus acest lucru mai descoperit, zicînd:
11 Povăţuieşte-mă, Doamne, în calea Ta, şi voi merge întru adevărul Tău.
După ce a mai-nainte vestit neamurilor izbăvirea de înşelăciune ce avea să se facă, se roagă să dobîndească şi el povăţuirea aceasta şi să călătorească pe calea adevărului. Şi vezi ce zice prin cele de aici înainte:
Veselească-se inima mea, ca să se teamă de numele Tău.
Cel ce are evlavie către Dumnezeu îmbrăţişează petrecerea după Lege, şi o asemenea viaţă este maica veseliei. Deci după cuviinţă s-a rugat Proorocul să i se veselească inima de frica cea dumnezeiască. Fiindcă aşa zice şi aiurea: „Veselească-se inima celor ce caută pe Domnul.” Şi iarăşi: „Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu, şi m-am veselit.”
12 Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne Dumnezeul meu, cu toată inima mea, şi voi slăvi numele Tău în veac.

[patinina34]

13 Că mila Ta mare este spre mine
Ştiu – zice – că îmi vei împlini cererea, şi îmi vei dezlega cele de mîhnire şi mă vei face să-Ţi aduc cîntarea de laudă cea mulţumitoare pentru iubirea de oameni ce ai avut către mine.
şi a izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de jos.
Prin acestea a arătat mărimea primejdiilor. Pentru că dumnezeiescul David a pătimit de multe ori asemenea primejdii, cînd îi da război Saul şi cînd era gonit de Avesalom. Încă şi năvălirea Asirienilor era pieire arătată. De aceea a numit asemenea primejdii „moarte mai de pe urmă” şi „iad mai de jos”. „Iar mai vîrtos şi Ziditorul a toate, adică Dumnezeu-Cuvîntul, după ce S-a întrupat din Fecioară şi a primit Crucea şi moartea, S-a pogorît întru cele mai de jos părţi ale pămîntului, ca pe cei ţinuţi din veci de stricăciune nu numai să-i scoale, ci şi să-i umple de nemurire.” Apoi, zice:
14 Dumnezeule, cei fără de lege s-au sculat asupra mea şi adunarea celor tari a căutat sufletul meu.
Şi vrăjmaşii lui David trăiau întru nelegiuire, şi Asirianii erau lucrători ai păgînătăţii şi ai răutăţii. Că, împreunînd amîndouă părţile, i-a numit „adunare tare”, după starea şi aşezarea lor de atunci, şi unii, şi alţii avînd putere care ajuta socotelii lor celei rele şi lucra împreună cu dînsa, şi de aici le pricinuia îndoită frică celor pe care îi nedreptăţeau. Pentru aceea, scapă către Dumnezeu şi cer ajutorul Lui.
Şi nu Te-au pus pe Tine înaintea lor.
Nu au luat în minte – zice – a Ta purtare de grijă.
15 Şi Tu, Doamne Dumnezeul meu, eşti îndurat şi milostiv, îndelung-răbdător şi mult milostiv şi adevărat.
16 Caută spre mine, şi mă miluieşte!
Fiindcă eşti izvor al iubirii de oameni şi al îndurării, şi izvorăşti apele milei, şi adevărul este lîngă Tine şi judeci pe cei ce trăiesc cu răutate - împărtăşeşte-mă de picăturile bunătăţii Tale şi mai înalt decît vrăjmaşii arată-mă.
Dă tăria Ta slugii Tale şi mîntuieşte pe fiul slujnicei Tale!
Că eu sînt rob al Tău şi fiu al slujnicei Tale - în loc de: De demult, de la strămoşi, sînt sub stăpînirea Ta; pentru aceea, cer mîntuirea ca un rob de la stăpîn.
17 Fă cu mine semn spre bine!
Din semne, unele sînt de pedeapsă, precum la Egipteni, iar altele de mîntuire, precum la Evrei. De aceea a făcut şi Proorocul osebirea, şi nu aşa prost a cerut semn, ci semn bun, în loc de: Fă-mi semn care îmi aduce mîntuirea şi, prin facerea de minune, îmi neguţătoreşte dobînda bunătăţilor. Zice încă şi de ce se roagă să i se dea semnul acesta:
Şi să vadă cei ce mă urăsc, şi să se ruşineze, că Tu, Doamne, mi-ai ajutat mie şi m-ai mîngîiat.
Pentru că, văzînd purtarea de grijă către mine, vrăjmaşii se vor umple de ruşine şi se vor face de ocară la toţi. „Însă Dumnezeu cel din Dumnezeu chiar a dăruit semn bun neamurilor: Crucea, prin care l-a surpat pe vrăjmaşul cel de obşte şi a înfipt semn de biruinţă împotriva dracilor şi a patimilor. Amin.”

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 86


Fiilor lui Core. Psalmul cîntării.

Şi Psalmul acesta mai-nainte vesteşte mîntuirea neamurilor şi mai-nainte grăieşte petrecerea cea cu bună-credinţă pe care a învăţat-o Stăpînul Hristos după ce S-a făcut om.
Temeliile Lui - în munţii cei sfinţi.
„Temelii” ale bunei-credinţe sînt dumnezeieştile învăţături şi porunci, iar „munţi sfinţi” peste care s-au înfipt temeliile acestea sînt Apostolii Mîntuitorului nostru. Că pentru aceştia a zis Fericitul Pavel: „... zidiţi fiind pe temelia Apostolilor şi a Proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos”; şi iarăşi: „... Petru, şi Iacov şi Ioan, cei ce par că sînt stîlpi.” Şi Domnul - lui Petru, după acea adevărată şi dumnezeiască mărturisire: „Tu eşti Petru, şi pe piatra aceasta voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui pe dînsa”; şi iarăşi: „Voi sînteţi lumina lumii: nu poate cetatea să se ascundă, deasupra muntelui stînd.” Deci pe aceşti munţi sfinţi a înfipt Stăpînul Hristos temeliile bunei-credinţe.
2 Iubeşte Domnul porţile Sionului mai mult decît toate sălaşele lui Iacov.
Iar care este Sionul acesta, să ne tîlcuiască dumnezeiescul Pavel: „V-aţiapropiat la muntele Sionului şi la cetatea Dumnezeului celui viu, la Ierusalimul cel ceresc şi la zecile de mii ale Îngerilor, la praznicul şi la Biserica celor întîi-născuţi, ce sînt scrişi în ceruri.” Şi iarăşi: „Iar Ierusalimul cel de sus slobod este, care este maica noastră.” Şi întru Epistola către Evrei, vorbind pentru Patriarhul Avraam, le-a adăugat şi pe acestea: „... aştepta cetatea ce avea temeiuri ale cărora meşter şi ziditor este Dumnezeu.” Şi iarăşi, pentru ceilalţi Sfinţi: „Cei ce ziceau unele ca acestea arată că patria o caută.” Şi, dacă ar fi pomenit cetatea dintru care au ieşit, ar fi avut vreme iarăşi să se întoarcă, dar acum o poftesc pe cea mai bună, adică pe cea cerească. Deci ne învăţăm că este o cetate cerească, ce se numeşte Ierusalim, care nu are turnuri şi ogrăzi şi care nu e strălucită cu strălucire de pietre scumpe, ci este luminată cu cetele Sfinţilor şi înfrumuseţată cu petrecere îngerească. Nu ar fi greşit cineva de ar fi numit „porţi” ale cetăţii acesteia bisericile de pe pămînt, că prin ele este cu putinţă a intra într-însa: că, pedepsindu-ne şi mai-nainte iscusindu-ne, întru biserici deprindem petrecerea cetăţii cereşti. Porţile acestea a zis cuvîntul cel proorocesc că sînt prea-iubite Dumnezeului tuturor şi mai cinstite decît lăcaşurile iudeeşti.
3 Prea-slăvite s-au grăit pentru tine, cetatea lui Dumnezeu.
Minunate şi prea-slăvite sînt proorociile pentru tine, şi covîrşesc toată omeneasca aşteptare. Şi cum că cele zise nu se potrivesc nicidecum Sionului acestuia de jos, mărturisesc cele adăugate:
4 Aduce-mi-voi aminte de Raav, şi de Babilon şi de cei ce mă cunosc pe mine.
Şi, iată, cei de altă seminţie, şi Tirul şi norodul Etiopilor, aceştia s-au născut acolo.
Zice: Acestea s-au grăit pentru tine – o, dumnezeiască cetate! – pentru ca cei ce de demult trăiau întru păgînătate şi erau ţinuţi de întunericul necunoştinţei să se învrednicească de sălăşluirea întru tine şi să se împărtăşească de petrecerea ta. Şi a pomenit neamurile cele mai sus zise ca pe nişte prea-nelegiuite care erau încoronate cu stăpînirea păgînătăţii, ca prin acestea să-i arate şi pe ceilalţi. Că Raav era Hananiancă şi curvă, Babilonul - împărăţie fierească şi păgînă, iar cei de altă seminţie, adică Filistenii, am arătat mai înainte cine erau. Iar a Tirului păgînătate, şi neastîmpărare, şi rea-credinţă şi nelegiuire, le-a povestit Proorocul Iezechil. Iar cuvîntul cel proorocesc i-a numit „norod al Etiopilor” nu numai pe inşişi Etiopi, ale cărora suflete au urmat vopseala trupurilor, ci şi pe toţi cei negri cu sufletul. Pentru că şi în Cîntarea Cîntărilormireasa strigă: „Neagră sînt, şi frumoasă – o, fiice ale Ierusalimului!” Neagră - că sînt amăgită şi întinată cu jertfele de dobitoace necuvîntătoare; iar frumoasă - căci aştept pe Stăpînul din ceruri să vină pentru a mea mîntuire. Şi a arătat deodată şi întunericul păgînătăţii, şi frumuseţea dăruită ei de Dumnezeu.
Deci neamurile acestea n-au intrat niciodată în Ierusalim în vremea Iudeilor, nici n-au iubit petrecerea după Legea cea Veche, iar după înomenirea Mîntuitorului nostru locuiesc în Ierusalimul acesta, umplu bisericile de prin lume, se mută în Sionul cel de sus şi dobîndesc acea fericită petrecere. „Că din care neamuri nu au crezut Mîntuitorului, şi care dintru acestea nu aleargă la Ierusalimul acesta de jos, ca să se închine prea-vestitelor şi cinstitelor locuri, întru care Dumnezeu cel din Dumnezeu, pentru iubirea de oameni, nu numai că S-a întrupat, ci şi cu picioarele a umblat. Deci prin cele de aici înainte a zis că acestea bine se află”:
5 Maică, Sionului va zice omul,
Şi tot omul va numi Sionul „mamă”. Aşa zice şi Fericitul Pavel: „Iar Ierusalimul cel de sus slobod este, care este maica noastră a tuturor.”
şi Om S-a născut întru dînsul,
Cu acest „va zice omul” a împreunat şi stihul acesta, că cel ce numeşte Sionul „maică” va mărturisi şi naşterea Omului ce S-a născut întru dînsul. Şi, ca să nu-L socotească cineva doar om pe Acesta, a adăugat:
şi Însuşi Cel Preaînalt l-a întemeiat pe dînsul.
Că Omul acesta Care întru dînsul S-a născut este şi Făcător, şi Ziditor, şi Preaînalt şi Dumnezeu.
6 Domnul va povesti întru cartea noroadelor şi a boierilor acestora ce au fost întru dînsul.
Iar Simmah, aşa: „Domnul va număra, scriind noroade. Acesta S-a născut acolo.” Pentru că Cel ce a învrednicit de cartea Lui[COLOR=#800080][1][/COLOR]noroadele care petreceau în Sion S-a născut după omenie[COLOR=#800080][2][/COLOR]întru dînsul, Domn fiind şi Dumnezeu. Această numărare încă şi Domnul nostru a învăţat-o, zicînd către Sfinţii Apostoli: „Iar ai voştri şi perii capului sînt număraţi.” Încă şi scrierea aceasta a arătat-o ucenicilor Săi, zicînd: „Nu vă bucuraţi că dracii se supun vouă, ci că numele voastre s-au scris în ceruri.”
7 Că lăcaşul tuturor celor ce se veselesc este la Tine.
Pentru că petrecerea cea din ceruri, care este despărţită de toată mîhniciunea, are veselia cea lămurită şi curată şi bucuria. Şi întru aceasta ucenicii bunei-credinţe nu vor nemernici[COLOR=#800080][3][/COLOR], ci în veac vor locui.




[COLOR=#800080][1][/COLOR]Cartea Vieţii

[COLOR=#800080][2][/COLOR]firea cea omenească

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Nu vor pribegi.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 87


Cîntarea Psalmului fiilor lui Core. Întru sfîrşit, pentru maelet, ca să răspundă. Al priceperii lui Eman Israiliteanul.

Iar Simmah, în loc de: „pentru maelet”, a zis: „prin ceată”; iar Achila: „peste ceată”. Încă şi Eman era începător al oarecăreia cete a celor ce cîntau şi Îl lăudau pe Dumnezeu. Iar „răspunsul” însemnează rînduielile cetelor ce răspundeau împotrivă.
Deci proorocia mai-nainte vesteşte primejdiile Iudeilor şi robia din Babilon. Totodată, ne învaţă încă şi chinuirile ce i s-au întîmplat întregii firi omeneşti după păcat. Şi proorocia Psalmului s-a închipuit întru rugăciune, care şi de Iudei, şi de toţi de obşte se aduce iubitorului de oameni Dumnezeu. Şi rugăciunea se potriveşte celor bine-credincioşi.
Doamne Dumnezeul mîntuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta.
2 Să intre înaintea Ta rugăciunea mea.
Pe Tine, Stăpîne, Te ştiu Domn al mîntuirii mele. Pentru aceasta, noaptea şi ziua Te rog să primeşti a mea rugăciune. Că aceasta o zice prin cele de aici înainte:
Pleacă urechea Ta spre ruga mea,
Iar mai departe zice şi pentru care pricină se roagă:
3 că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat!
Văzînd mulţimea relelor ce împrejur mă îmbulzesc, Te rog: Goneşte-le şi împinge-le în laturi, că sînt lîngă moartea însăşi şi am trebuinţă de al Tău ajutor, de care golit fiind, m-am făcut rob păcatului. Că aceasta o zice:
4 Asemănatu-m-am cu cei ce se pogoară în groapă,
Întru nescăpate primejdii am căzut, şi nici o izbăvire nu aflu, ci sînt asemenea celor ce cad în groapă şi nu pot ieşi.
făcutu-m-am ca un om neajutorat,
De toată Pronia şi purtarea de grijă m-am golit.
5întru cei morţi slobod.
Şi, nepătimind încă sfîrşitul, nici sub robia morţii făcîndu-mă supus, mă număr pe sine-mi întru cei morţi.
Ca răniţii ce dorm în mormînt, de care nu Ţi-ai mai adus aminte şi de la mîna Ta s-au lepădat.
Cu graiul „făcutu-m-am”, s-au împreunat şi acestea, adică: Făcutu-m-am ca un om neajutorat, între cei morţi slobod, şi, încă nefiind supus sub robia morţii, sînt ca un rănit ce e străpuns în război şi se dă îngropării. Că aşa a zis acest stih Simmah: „Ca cei pătrunşi şi străpunşi care zac în mormînt, pe care nu-i vei mai pomeni, care s-au tăiat şi s-au curmat de la mîna Ta.” Că zice: Aceia s-au tăiat de la a Ta purtare de grijă, iar pe mine mă va întîmpina ajutorul Tău, ca să nu cad şi eu întru aceeaşi groapă.
6 Pusu-m-au în groapa cea mai dedesubt, întru cele întunecate şi în umbra morţii.
Graiurile acestea se potrivesc şi celor ce erau siliţi a petrece în Babilon, dar şi întregii firi omeneşti: că şi aceia, robind la oameni răi, trăiau viaţă chinuită, dar şi oamenii toţi au căzut după păcat în primejdii de tot felul. Că, după călcarea poruncii, au urmat: moartea, plînsul, lacrimile, bocetele, tînguirile, văduvele, sărmanele, săracele, relele-norociri şi celelalte nenumărate şi greu de povestit care aduc întuneric asupra celor vii. Vedeţi ce mare rău este neascultarea, încît nu numai că Dumnezeu S-a depărtat de la noi, ci şi cu atîtea rele sîntem împresuraţi!
7 Peste mine s-a întărit mînia Ta, şi toate valurile Tale le-ai adus peste mine.
Iar Simmah, aşa: „Asupra mea a căzut mînia Ta, şi cu viforele Tale m-ai necăjit.” Zice: Tu stărui pedepsindu-mă, aducînd asupră-mi năvăliri de tot felul de primejdii - din metafora celor ce se îneacă cu corabia şi primesc multe năpădiri de valuri şi izbiri de vînturi.
8 Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la mine.
Zice: Pustiu sînt de prieteni şi de rudenii. Pentru că cei robiţi în Babilon, primind jugul robiei, risipiţi fiind şi lipsiţi de împreunarea prietenilor şi a rudeniilor, nu aveau mîngîierea cea de aici. La fel, nici omenirea, care trăia întru păgînătate, nu dobîndea purtarea de grijă de la Îngeri.[COLOR=#800080][1][/COLOR]
Pusu-m-au urîciune loru-şi.
Adică vrăjmaşii.
Datu-m-am şi n-am ieşit.
Nu aflu nici o izbăvire de relele ce sînt puse asupră-mi.
9 Ochii mei au slăbit de sărăcie.
Iar Simmah, aşa: „Ochiul meu a curs din ticăloşie”, că întru lacrimi am cheltuit de tot ochii mei, de chinuire fiind silit a plînge.
Strigat-am către Tine, Doamne, toată ziua întins-am către Tine mîinile mele.
Deci: Dă-mi o cale a izbăvirii de cele grele, adică pe a Ta purtare de grijă – o Stăpîne! - că, întinzîndu-mi mîinile, Te rog pe Tine pururea. Iar forma aceasta de cuvînt arată amara chinuire a sufletului, pentru că, fiind silit de trebuinţă, cineva se roagă mai cu sîrguinţă celui ce poate a-i da cererea.
10 Au doară morţilor vei face minuni, sau doctorii îi vor învia, şi se vor mărturisi Ţie?
Zice: Mie, celui ce încă sînt viu, arată-mi facerea Ta de minuni! Că, dacă voi muri, nu le voi vedea pe acestea, neaflîndu-se doctor care să poată izbăvi de moarte. Căci care doctorie are puterea aceasta?
11 Au doară va povesti cineva în mormînt mila Ta, şi adevărul Tău întru pierzare?
Adică: Nimeni nu va povesti, nici se va mărturisi Ţie după ducerea de aici.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Neamurile adică, înainte de întruparea Mîntuitorului Hristos.