Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Când vin necazurile peste noi, să le primim ca de la Dumnezeu. El este cel ce le îngăduie pentru ispăşirea unor păcate ale noastre.
Niciodată să nu învinovăţim pe nimeni, ci totdeauna noi să ne socotim vinovaţi de ceea ce ni se întâmplă. Şi să nu ne mirăm.
De ce? Acel „de ce?” să ni-l impropriem şi să găsim răspunsul în propria noastră fiinţă. Dacă privim în jurul nostru la unele familii care au numai un singur copil voit, iar pe ceilalţi pe care i-au zămislit nu i-au dorit şi i-au avortat, observăm o nefericire şi o mulţime de necazuri, boli, certuri etc. În unele cazuri, chiar acel singur copil pe care l-au născut a ajuns să-i bată, să-i batjocorească pe proprii lui părinţi, provocându-le multă suferinţă şi lacrimi.
Arhimandrit Ioachim Pârvulescu

[cristiboss56]

Sufletul nu poate avea pace daca nu se va ruga pentru vrajmasi. Sufletul care a fost invatat de harul lui Dumnezeu sa se roage iubeste si-i este mila de fiecare faptura si indeosebi de om, pentru care Domnul a patimit pe cruce si sufera cu sufletul pentru noi toti. Domnul m-a invatat sa iubesc pe vrajmasi. Fara harul lui Dumnezeu nu putem iubi pe vrajmasi, dar Duhul Sfant ne invata iubirea, si atunci ne va fi mila chiar si de demoni, pentru ca s-au dezlipit de bine si au pierdut smerenia si iubirea de Dumnezeu.
Va rog, fratilor, faceti o incercare. Daca cineva va ocaraste sau va dispretuieste sau va smulge ce e al vostru, sau prigoneste Biserica, rugati pe Domnul zicand: „Doamne, noi toti suntem fapturile Tale. Ai mila de robii Tai si intoarce-i spre pocainta!” Si atunci vei purta in chip simtit harul in sufletul tau. La inceput sileste inima ta sa iubeasca pe vrajmasi, si Domnul, vazand dorinta ta cea buna, te va ajuta in toate, si experienta insasi te va invata calea. Dar cine gandeste rau de vrajmasi, acela nu are in el iubirea lui Dumnezeu si nu-L cunoaste pe Dumnezeu.
Daca te vei ruga pentru vrajmasi, va veni la tine pacea; iar cand vei iubi pe vrajmasi, sa stii ca un mare har al lui Dumnezeu viaza intru tine; nu zic ca este deja un har desavarsit, dar e de ajuns pentru mantuire. Daca insa ii ocarasti pe vrajmasii tai, aceasta inseamna ca un duh rau viaza intru tine si aduce ganduri rele in inima ta; pentru ca, asa cum a spus Domnul, „din inima omului ies gandurile bune si gandurile rele” (Mt 15, 19). Omul bun gandeste: „Tot cel ce rataceste de la adevar piere” si, de aceea, ii este mila de el. Dar cine n-a invatat de la Duhul Sfant sa iubeasca, acela nici nu se va ruga pentru vrajmasi. Cine a invatat de la Duhul Sfant sa iubeasca, acela se intristeaza toata viata pentru oamenii care nu se mantuiesc si varsa multe lacrimi pentru popor, si harul lui Dumnezeu ii da puterea de a iubi pe vrajmasi.
Daca nu-i iubesti, macar nu-i ponegri si nu-i injura; si acesta va fi un lucru bun. Dar daca cineva ii blestema si-i injura, e limpede ca un duh rau viaza in el si, daca nu se pocaieste, va merge dupa moarte acolo unde salasluiesc duhurile cele rele. Sa izbaveasca Domnul orice suflet de o asemenea nenorocire! Intelegeti! E atat de simplu. Sunt vrednici de mila oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu sau care se impotrivesc Lui. Inima mea sufera pentru ei si lacrimi curg din ochii mei. Pentru noi si raiul si chinurile se vad limpede: le cunoastem prin Duhul Sfant. Aceasta a spus-o si Domnul: „Imparatia lui Dumnezeu e inauntrul vostru” (Lc 17, 22)! Asa ca inca de aici incepe viata vesnica; si chinurile vesnice incep si ele inca de aici.
(Sf. Siluan Athonitul)

[cristiboss56]

Viata noastra e plina de tulburare si neliniste.
Cu totii suntem ingrijorati, cu totii suntem nemultumiti, cu totii ne plangem, fie ca suntem bogati sau saraci, stapanitori sau oameni simpli.
Dar tulburarea si grija nu se datoreaza atat situatiilor exterioare si conditiilor de viata, cat neoranduirii si bolii noastre sufletesti.
Asa cum ochiul bolnav nu vede in intuneric si in cea mai puternica lumina, la fel si sufletul bolnav este tulburat chiar si cand este liniste.
Sa-I incredintam toate problemele noastre lui Dumnezeu si sa credem ca nimic nu-i al nostru, sa ramanem indiferenti la slava oamenilor si sa dorim sa-I placem numai Domnului, si astfel vom fi linistiti chiar si cand asupra noastra se va abate cea mai ingrozitoare vijelie.
Sfantul Ioan Gura de Aur / Problemele vietii

[cristiboss56]

CÂND CONȘTIINȚA DISPARE DIN OM, OMUL DEVINE UN MONSTRU!
CONȘTIINȚA CÂND DISPARE DIN OM, OMUL DEVINE MAI PERICULOS DECÂT O FIARĂ!
CONȘTIINȚA CÂND DISPARE DIN OM, OMUL DEVINE SATANA ÎN PERSOANĂ!
Întunecarea minții și a gândurilor!
După aceasta întunecare, celelalte rele le facem noi singuri, nu ne mai trebuie sfatul nimănui!
https://www.youtube.com/watch?v=NK11o4xL1aY

[cristiboss56]

Maica Domnului, pentru smerenia Ei, este cinstită ca a doua în vrednicie după Sfânta Treime

Cel smerit are toate aromele duhovniceşti: simplitate, blândeţe, dragoste fără margini,

bunătate, nerăutate, jertfă, ascultare şi celelalte. El are toată bogăţia duhovnicească tocmai pentru că are sărăcia duhovnicească. Totodată este evlavios şi tăcut, şi de aceea se înrudeşte cu Cea plină de Har, cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, care avea multă smerenie. Deşi avea înlăuntrul ei întreg pe Dumnezeu întrupat, ea nu a vorbit deloc până ce a vorbit Hristos când a ajuns la vârsta de treizeci de ani.

La salutul Îngerului, ea a răspuns: „Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1:38). Nu a spus: „Eu voi deveni Maica Fiului lui Dumnezeu”. Maica Domnului, pentru smerenia ei, este cinstită ca a doua în vrednicie după Sfânta Treime. „Bucură-te, ceea ce eşti dumnezeu după Dumnezeu, a doua după Sfânta Treime”, spune Sfântul Andrei Criteanul. Să fie roabă, dar să fie şi Mireasă a lui Dumnezeu! Să fie fecioară, dar să fie şi maică! Să fie făptură a lui Dumnezeu, dar să fie şi Maică a Făcătorului! Acestea sunt taine mari, mai presus de fire, care nu se pot explica, ci doar se trăiesc!

– Care icoană a Maicii Domnului vă place mai mult?

– Mie îmi plac toate icoanele Maicii Domnului. Doar numele dacă i-l văd scris undeva, îl sărut de multe ori cu evlavie, iar inima îmi tresaltă de bucurie. Este înfricoşător, când stai să te gândeşti! Era numai o fetiţă când a spus: „Măreşte sufletul meu pe Domnul, că a căutat spre smerenia roabei Sale” (Luca 1:46-48). În câteva cuvinte atât de multe înţelesuri! Primeşti mult ajutor, dacă te adânceşti în aceste cuvinte puţine, dar puternice. Dacă le cercetezi, vei iubi smerenia, iar dacă te smereşti, Îl vei vedea pe Dumnezeu sălăşluindu-se înlăuntrul tău şi făcând din inima ta Ieslea Betleemului.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și Virtuți, Ed. Evanghelismos, p. 166.

[cristiboss56]

Noi suntem o mare mașină socială de ucis oameni, îi ucidem prin stres, prin incultură, prin nepăsare... Vedeți câte boli se nasc și nu pot fi tratate? Nu îi este dat minții omulului să descopere taina, leacul și esența vindecării lor. Toate aceste plăgi faraonice vor să transforme planeta aceasta dăruită de Dumnezeu, cu toate frumusețile ei, pentru că nu există în cosmos o planetă mai armonioasă, iar noi vrem să o transformăm într-un Mare Cimitir Uman! Adică la venirea lui Iisus pe norii cerului, să nu mai găsescă zâmbete, bucurie, pace între oameni, să nu mai aibă unde cântă îngerii, unde să se așeze Duhul Sfânt... să nu aibă unde să se odihnească Dumnezeu. Totul să fie un mare cimitir! Pentru că acum s-a schimbat tactica. De ce ar mai ucide Irod? Ca să fie acuzat de genocid? A dat Irod o lege, prin care pruncii să fie excluși din Drama Universală. Casătoriți-vă câte doi ca să nu mai puteți naște. Simțiți-vă bine! Doi bărbați nu pot avea copii. Două femei lezbiene nu pot rămâne gravide. Și în felul acesta avem și plăcere și familie, avem și distracție, avem și libertate. Deci vedeți Lucrarea satanei în lume? Vedeți Irodul cum a găsit Cheia Înțelesurilor Veșnice! Acesta este primul semn al Nașterii lui Iisus, ca Familia Creștină, Familia Universală, este bărbat și femeie cu copiii lor.
14 mii de prunci uciși de Irod pe lângă 18 milioane de avorturi făcute de Obstetrica și Ginecologia din România... Ce părere aveți? Astăzi ne luptăm cu câteva strategi a timpului de atunci și ne plâgem că a îmbătrânit populația și că nu este forță de muncă. Suntem în declin! Declinul îl formăm noi prin nechibzuința psihică și intelectuală. Și azi naști un copil și apoi pui sterilet sau iei contraceptive.
Natalitatea unui popor, este prima armă de temut în istorie.. vigoare, puterea tinerească și forța!
Predica integrală: - https://www.youtube.com/watch?v=PHqzTcseI7s

[cristiboss56]

„Biserica pe pământ nu este o adunare de sfinţi, ci este o gloată de păcătoşi care se pocăiesc. Suntem o gloată, încă în formare, dar suntem toţi păcătoşi. Diferenţa dintre noi şi ceilalţi este că noi ştim asta şi avem o nevoie disperată de dragostea lui Dumnezeu şi de mila oamenilor. Nu suntem o gloată glorioasă, ilustră, ci suntem o gloată sărăcăcioasă, prăpădită, în zdrenţe, nu atât în cele din afară, cât lăuntric, duhovniceşte. Ne aflăm în Biserică pentru că avem nevoie de mântuire, suntem aici deoarece recunoaştem că suntem pierduţi şi că singura noastră nădejde şi mântuire este în Dumnezeu şi în ceilalţi, în Dumnezeu Cel care a căutat, a salvat şi a adus înapoi acasă oaia cea pierdută”.

(Mitropolitul Antonie Bloom)

[cristiboss56]

Parintele Arsenie Boca ,,SUFLETUL,,

Sufletul are şi el o parte pătimaşă, care, prin negrijă, nărăvindu-se cu viaţa cea trupească, aşa se învoieşte şi se leagă de tare cu plăcerea din lumea aceasta, încât n-ar mai vrea să-i moară trupul, ci ar vrea să fie veşnică viaţa aceasta vremelnică. Poate că şi de aceea a lăsat Dumnezeu viaţa aceasta aşa de necăjită, ca să ne mai şi săturăm de ea.

Şi sufletul are patimile lui: părerea, slava deşartă şi mândria – iar dacă scapă de aceste bucurii mincinoase, dăruindu-le Dumnezeu în schimb adevărate bucurii duhovniceşti, cad în primejdie de a se îndrăgosti aşa de tare de propriul lor suflet, pentru faptul că se face curat, încât sufletele lor se sting şi se pierd. Bucuria neînfrânată, chiar cea pentru daruri cu adevărat duhovniceşti, te poate face să uiţi că încă n-ai ieşit cu totul din împărăţia ispitelor.

Sufletul care se mântuieşte este acela care nu mai trăieşte pentru sine, ci pentru Dumnezeu – sufletul care s-a izbăvit de sine şi petrece ca un dus din lumea aceasta. Viaţa şi dragostea lui întreagă este numai Dumnezeu, Care-L face să uite de sine, iar când revine în lumea aceasta, se urăşte pe sine. Evanghelistul Ioan prinde tocmai această a treia treaptă a luptei cu sine însuşi, după cuvântul Domnului, care zice: „Cine-şi iubeşte sufletul său îl va pierde; iar cine-şi urăşte sufletul său, în lumea aceasta, îl va păzi spre viaţa veşnică” (Ioan 12, 25). Deci, de-am străluci duhovniceşte ca soarele, ceea ce la puţini se întâmplă, de una să ne ţinem: că nu suntem din lumea aceasta şi nu trebuie ţintuită „aici” dragostea noastră.

Dacă îmbinarea sufletului cu trupul n-ar fi strunită din voia lui Dumnezeu, însuşirile sufletului ar fi ca nişte fulgere, care ar pârli într-o clipă fărâma de ţărână a trupului în care zăboveşte suflarea lui Dumnezeu.

Trupul trăieşte, dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăieşte, dacă e locuit de Dumnezeu. Aşadar, sunt oameni care au într-înşii suflete vii, şi sunt oameni care au suflete moarte (Apocalipsă).

Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte.

Cel ce a înviat în sufletul său cunoştinţa şi iubirea lui Dumnezeu, câtă vreme era pe pământ, acela a înviat pentru veşnicie; iar cel ce a omorât acestea în sufletul său şi moartea l-a prins în acestea, acela a murit pentru veşnicie. Acela a omorât Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul său şi a înlocuit-o cu împărăţia chinurilor veşnice, în care a intrat încă din viaţa pământească.

Sufletul, amăgit de convieţuirea cu animalitatea trupului, are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărţirea sa din robia uneltei sale.

Orice faptă trupească a fost mai întâi o faptă sufletească. O cădere în curvie e mai întâi o cădere în spirit. În spirit e înclinarea şi căderea. Iar aceasta e de la convieţuirea cu trupul în care s-a retras ispititorul şi-l munceşte cu pofte. Dar ispititorul nu poate face nimic fără consimţirea sufletului. Această consimţire însă înnegreşte sau spurcă faţă sufletului; îl face din ce în ce mai mânjit de poftele împotriva firii.

După încetarea trupului, poftele, stropii aceştia de noroi împroşcaţi din trup pe suflet, stârnesc în sufletul desfăcut de trup o văpaie de pofte, care-l muncesc cel puţin tot atâta cât l-ar chinui setea până la moarte, pe unul care ar trece Sahara şi n-ar găsi apă

[cristiboss56]

Sfantul Arsenie Boca ,, De ce Dumnezeu ingaduie ispitele,,

Vrăjmaşul, ca să-şi ajungă ţinta fărădelegii, îmbie sufletului ispita întâi, cea prin plăcere, aducându-i momeli plăcute la vedere şi bune la gustare, potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului în parte.

Deşi înzestraţi cu darurile Botezului, totuşi n-am scăpat de războiul momelilor. Momeala nefiind păcat, e permisă de Dumnezeu să cerce cumpăna libertăţii noastre.

Sfântul Marcu Ascetul ne lămureşte: Hristos prin Cruce şi prin Harul Botezului „slobozindu ne de orice silă, n-a împiedicat aruncarea gândurilor în inimă. Aceasta pentru ca unele din ele, fiind urâte de noi, îndată să fie şterse; altele, fiind iubite, în măsura în care sunt iubite să şi rămână; şi astfel să se arate şi Harul lui Dumnezeu şi voia omului, ce anume iubeşte: ostenelile din pricina Harului, sau gândurile din pricina plăcerii”. Aici stă pricina pentru care noi, deşi botezaţi, totuşi mai avem trebuinţă şi de al doilea Botez, al pocăinţei, întrucât nu suntem ca îngerii neschimbabili.

Încercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu, ca ultim reazim etern al liniştii, iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înşine, ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului.

Câtă vreme mergem în voia valurilor, în voia firii povârnite spre păcat, n-avem nici o luptă, nu ne trezim din cursele vrăjmaşului
(2 Timiotei 2, 26); stăm de bună credinţă că mergem bine, ne isprăvim zilele în fericire şi coborâm cu pace la iad! Dar deîndată ce aflăm ce înzestrare avem şi ne trezim spre ce trebuie să fim, puterile iadului vor sări să ne ceară socoteală pentru nesupunere. Dar nu vor sări cu toată urgia răutăţii, că nu le lasă Dumnezeu, ci cu vicleşuguri şi curse, cu minciuni şi cu înfricoşare şi cu alte nemaipomenite zavistii. Pe de altă parte, se vor folosi de unelte ale lor (Ioan 8, 44), oameni amăgiţi de ei, care le-ar face toate câte-i învaţă dracii – dacă ar fi după ei. De aceea zice Înţeleptul: „Fiule, când vrei să te apropii să slujeşti Domnului, găteşte sufletul tău spre ispite” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 2, 1).

[cristiboss56]

Rugăciunea de un singur gând se spune în orice loc, timp sau împrejurare şi în toate formele vieţii noastre comunitare sau particulare. Această rugăciune nu este interzisă oamenilor care trăiesc în lume (mirenilor), aşa cum susţin unii, chiar dacă este lucrată mai cu seamă de monahi.
Orice om poate, oriunde şi oricum se află, să invoce şi să rostească neîncetat numele lui
Hristos . Aş vrea să provoc dragostea voastră!
Încercaţi şi foarte repede veţi gusta roadele acestei lucrări.
( Gheronda Iosif Vatopedinul)