|
#181
|
|||
|
|||
Citat:
Cunoasterea e un prim pas ,dar care trebuie urmat de aplicare. Nu inteleg dece eu,cunoscandu-le,nu pot sa le aplic. O forta nevazuta ma opreste. Probabil lipseste credinta cum spui tu ,sau chiar vointa . Nu inteleg de ce altii nu au probleme in a primi aceste invataturi a le intelege si a le aplica ,iar eu,desi le inteleg , desi mental sunt de accord cu ele,parca nu am 100% credinta si nu mai pot sa le aplic. |
#182
|
|||
|
|||
Citat:
Citat:
|
#183
|
|||
|
|||
Citat:
Care ar fi acele mijloace prin care sfintii sa ne atraga ca niste magneti ? Sa nu vii cu carti gen Dogmatica sf Ioan damaschin, care este mult prea grea ,si mai mult descurajeaza . Am primit de la I Cezar recomandarea de a citi "Omiliile dupa Matei" de sf Ioan Gura de Aur ,si efectiv am ramas uimit . E prima oara cand imi place cu adevarat o carte a unui sfant,si o consider o contiinuare perfecta a Evangheliei . Ce altfel de carti mai zac asa ascunse ? |
#184
|
|||
|
|||
Buna ziua!
Multumesc pentru sfaturi si raspunsuri! Mai am si alte intrebari, spre exemplu , exista rugaciuni zilnice obligatorii? Se pot face si rugaciuni libere, sau doar cele din cartile de rugaciuni? Spre exempli, in islam, cele 5 rugaciuni zilnice, care de fapt nu sunt chiar ceea ce se intelege prin rugaciune, seamana mai mult cu liturghia crestina, sunt stalpii fiecarei zile, fara rugaciuni totul se prabuseste, practic viata musulmanului(practicant) este ordonata de cele cinci rugaciuni zilnice. |
#185
|
||||
|
||||
Nu este o rânduială obligatorie pentru creștin, ci una recomandată. Dar este tot atât de important să te rogi, după cum este să respiri. Avem rugăciunile din cartea de rugăciuni: de dimineață și de seară, dinaintea și la sfârșitul meselor.
Pe lângă acestea, și între ele gândul și inima trebuie să fie mereu la Dumnezeu, având conștiința că fără Hristos nu putem face nimic și despărțiți de El nu avem viață. Pentru a păstra comuniunea cu El se practică rugăciunile scurte și dese, cum ar fi: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul” sau o deasă pomenire a numelui Său, la tot pasul: Doamne ajută, Mulțumesc, Doamne, Doamne iartă-mă ș.a.m.d. Evident că acestea nu trebuie să fie formule goale de conținut, ci prilejuri dese de conștientizare a prezenței și a ajutorlui Său. Ghidându-ne după rugăciunile alcătuite de Biserică, este bine să ne rugăm și folosind propriile noastre cuvinte, ori de câte ori avem ceva mai personal de comunicat lui Dumnezeu: o mulțumire, o cerere ș.a. |
#186
|
|||
|
|||
Citat:
Last edited by catalin2; 08.12.2014 at 11:32:15. |
#187
|
|||
|
|||
Citat:
Nu ai pus accentul pe reguli ci pe comunicarea continua cu Dumnezeu Probabil,ca sa ajungi la aceasta capacitate de a comunica,trebuie si o anumita disciplina ,data de rugaciunile citite la anumiti timpi. |
#188
|
||||
|
||||
Cred că, atunci când avem în vedere rugăciunea, comunicarea cu Dumnezeu, credința în general, cuvântul esențial este „viu”. Căci „Viu este Dumnezeu”, cum spune Scriptura (și tot așa se intitulează un catehism reeditat la editura Reîntregirea)
Totul trebuie trăit prin participare personală, cu mintea și cu inima: și rugăciunile citite, și Liturghia sau alte slujbe ale Bisericii; ca să înviem și noi, aici și acum. |
#189
|
|||
|
|||
"Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine." (Ioan 14,6)
|
#190
|
|||
|
|||
Citat:
Din fericire Ortodoxia nu constrânge, nu obligă, ci îndrumă și mobilizează (întrucât Capul Bisericii este Viața-Iubire, Hristos). Ce anume orientează și mobilizează? Ființa noastră întreagă, pe care o pot considera o prezență în continuă devenire, cu infinite posibilități, o căutare care nădăjduiește la păstorire întru viață veșnică. Astfel încât omul căutător/călător să nu rătăcească, să nu fie viața în zadar. * Cum bine a punctat Cristian, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ne obișnuim de a ține gândul și inima permanent la Domnul. Este ca o deprindere sau ca un obicei, posibilă însă numai printr-o anumită nevoință personală și prin darul și lucrarea lui Dumnezeu. Se dezvoltă prin antrenament, după puteri, statornic. Implică lepădare treptată de sine, de "toate ale tale". Jertfelnicie. A înălța gândul către Domnul, cu smerenie, este deja rugăciune. * Pe măsură ce rugăciunea prinde rădăcini în noi, apar și înțelesuri mai curate, mai bogate. Mintea și inima se limpezesc, ochiul devine mai curat. Atunci începem să înțelegem mai bine ce sunt rugăciunile din cărți, din sfintele slujbe bisericești. Nu le mai vedem ca pe un text străin și impus din afară ci, chiar, uneori le recunoaștem ca fiind parcă scrise de noi înșine, iar nu de sfântul cutare, în nu știu ce secol... Nu mai cunoaștem, ci re-cunoaștem... * Și, mai ales la început, travaliul acesta trebuie făcut sub îndrumare și povățuire deasă, în limitele necesare ale unei discipline spirituale (care implică și mintea și trupul) de care, la noi creștinii ortodocși, are grijă părintele duhovnic mai întâi. Altminteri apar căderi și rătăciri, înșelări variate și adeseori cumplite. * Iar pentru ca omul să se smerească și să se adâncească pe drumul cel folositor, are nevoie, adeseori toată viața, de comunitate și comuniune. În lume e comuniunea din biserici (participăm la slujbele bisericești împreună cu ceilalți creștini), în monahism e comunitatea și comuniunea celor din obște. În tradiția românească nici pustnicii nu erau/nu sunt cu totul rupți de comunitatea euharistică. Nimeni, în Biserică, nu e lăsat singur și însingurat, indiferent de măsura la care a ajuns. Last edited by Ioan_Cezar; 08.12.2014 at 14:41:57. |
|