Constiinta morala si legea lui Dumnezeu.

[georgeval]

Pentru buna functionare a constiintei este nevoie de neincetata supraveghere si autocritica. De aceea Sfintii se dovedesc a fi absolut neiertatori si fata de cele mai mici nedesavarsiri ale lor, desi imbratiseaza cu nemarginita dragoste intreaga lume.

[George.m]

"Sa nu iti dispretuiesti constiinta, care totdeauna iti da sfaturile cele mai bune.
Caci ea iti insufla socotinta si hotararea dumnezeiasca si ingereasca si te slobozeste de intinaciunile ascunse ale inimii, iar in vremea iesirii iti daruieste indraznire catre Dumnezeu" (Sfantul Maxim Marturisitorul, A treia suta a Capetelor despre Dragoste, c.80, Filocalia II).

[Pestisorul de Aur]

Cred si eu ce spune Sf. Maxim Marturisitorul..

Pun si eu o intrebare ce sa facem cand constiinta ne spune ca anumite dogme si carti sfinte nu sunt bune?

[George.m]

"Sa stam, iubitilor, intru frica lui Dumnezeu, pazind si supraveghind lucrarea virtutilor. Sa nu dam pricina de sminteala constiintei noastre, ci sa luam aminte la noi insine intru frica lui Dumnezeu, pana cand se va dezdrobi si ea dimpreuna cu noi, ca sa se faca intre noi si ea unire deplina. Ea va fi atunci paznica noastra, aratandu-ne fiecare lucru de care trebuie sa ne ferim.

Daca insa nu o vom asculta, se va departa de la noi si ne va parasi si vom cadea in mainile vrasmasilor, care nu vor mai avea mila de noi. Caci iata cum ne-a invatat Stapanul nostru, zicand: Impaca-te cu parasul tau, pana esti inca pe cale cu el... si cele urmatoare. Parasul este constiinta, fiindca se impotriveste omului ce vrea sa faca voia trupului, iar daca acesta nu vrea sa o asculte il da pe mana vrasmasilor sai" (Isaia Pustnicul, Despre pazirea mintii, c.3, in Filocalia I).

Pe vremea cand Pestisorul innota prin apele forumului, producind valuri, as fi vrut sa ii atrag atentia asupra distinctiei dintre ganduri si constiinta. Aceasta constiinta care poate fi vazuta si cum ne invata psihologia, adica fiind o sinteza, cu putere reflexiva asupra interiorului fiintei si asupra lumii inconjuratoare, de perceptii si ganduri, emotii si nevoi, vointa si limbaj etc. Ei bine, aceasta constiinta urca in mintea noastra lucida mai ales in momente deosebite, cum se intampla atunci cand te cuprinde rusinea pentru o fapta, pentru un gand chiar... Sau atunci cand ai un moment de evlavie mai intens... Ea nu urla, nu tipa, nu bate, nu injura etc.
Si nici nu desconsidera dogmele si canoanele, nicidecum pe Sfintii Parinti. Dimpotriva, ne indeamna sa ne apropiem sau ne lamureste tainic daca suntem sau nu pe calea cea buna...
Ce spunea Pestisorul se refera mai degraba la ganduri, care vin deseori ca niste sageti zvarlite de o voire straina, din vazduhuri... Si care ne tot amarasc, mai rar sau mai des, mai intens sau mai slab.
Dar avem, pentru sagetile astea care vin in chip de ganduri, daca nu ac de cojoc, niscaiva sabii si scuturi, Slava lui Dumnezeu!

P.S. Constiinta aceasta, lasata in dar omului de Insusi Dumnezeu, poate fi acoperita cu straturi groase de: pacate, indiferenta, trandavie etc. Asa incat mult timp nu ii auzim glasul, nici nu banuim ca este in noi. Dar la pericol mare, de pilda, uneori si la mari bucurii, ea tisneste din locasul ei, pe calea gandului insotit de o emotie anume, si ne vorbeste limpede si puternic. Numai de bine vesteste, numai de bine si indreptare, precum Domnul Insusi, Care a si pus-o vie si minunata in noi, in tot omul.

Desi e pusa de Dumnezeu in tot omul, eu unul asa cred (si fiind pusa in fiecare, atunci fiecare va fi judecat), la ortodocsi ea functioneaza intr-un mod aparte. Prin Duhul Sfant, Care ne conduce la tot adevarul, vine aceasta deosebire. Dovada o gasim la Sfintii Parinti. Ei sunt cartea vie in care citim clar modul aparte al functionarii constiintei omului crestin ortodox. De asemenea, gasim pilde de manifestare a acestei constiinte in Vietile Sfintilor pe fiecare luna si zi.

[George.m]

"Fara ascultare - spune Sfantul Simeon Noul Teolog - nu exista constiinta curata. Iar constiinta aceasta trebuie sa o pazesti intai fata de Dumnezeu, apoi fata de parintele tau duhovnicesc si in al treilea rand fata de oameni si de lucruri.

Fata de Dumnezeu trebuie sa-ti pazesti constiinta curata, ca in toate cate le stii ca nu slujesc Lui sa nu le faci; fata de Parintele tau, ca sa le faci toate cate ti le spune potrivit scopului ce-l urmareste, neadaugand si netaind nimic; fata de oameni trebuie sa-ti pazesti constiinta, ca cele ce tu le urasti altuia sa nu le faci; iar fata de lucruri trebuie sa te feresti de trecerea masurii in tot ce faci: in mancare, in bautura si in imbracaminte.

Simplu graind, toate sa le faci ca inaintea lui Dumnezeu, ca sa nu fii mustrat in vreo privinta de constiinta" (Metoda sfintei rugaciuni, in Filocalia VIII)

Morala nu-l contrazice pe Dumnezeu. Ci invers, Dumnezeu completeaza morala si ii da plenitudinea desavarsita.

[George.m]

"Cand a facut Dumnezeu pe om, a sadit in el ceva dumnezeiesc, ca un gand mai fierbinte si luminos, avand calitatea unei scantei care lumineaza mintea si arata acesteia deosebirea binelui de rau.

De aceasta constiinta ascultand patriarhii si toti sfintii dinainte de legea scrisa, au bineplacut lui Dumnezeu. Aceasta fiind astupata si calcata de catre oameni prin inaintarea pacatului, am avut nevoie de legea scrisa, am avut nevoie de sfintii prooroci, am avut nevoie de insasi venirea Stapanului nostru Iisus Hristos, ca sa o descoperim si sa o trezim, ca sa aprindem din nou acea scanteie acoperita, prin pazirea sfintelor Lui porunci.

Deci atarna acum de noi, fie sa o astupam iarasi, fie sa o facem sa ne lumineze, daca ascultam de ea. Caci cand constiinta noastra ne spune sa facem aceasta, si dispretuim glasul ei, si iarasi ne spune si nu facem, ci ramanem calcand-o pe ea, o astupam, si nu mai poate sa ne vorbeasca limpede de sub povara asezata asupra ei. Ci ca un sfesnic ce luceste printr-o ceata , incepe sa ne arate lucrurile in chip mai afumat, mai intunecos, si asa, din pricina inaintarii pacatului, nimenea nu-si mai poate vedea limpede fata sa, ci ca intr-o apa tulburata de multe gunoaie" (Avva Dorotei, Felurite invataturi lasate ucenicilor sai, c.III - Despre constiinta, in Filocalia IX).

[George.m]

Parintele Staniloae, pornind de la cuvantul Avvei Dorotei redat mai sus, spune: "Constiinta e gandul sadit de Dumnezeu in om, ca o scanteie fierbinte si luminoasa. Constiinta lucreaza deplin mintea si o obliga sa faca deosebirea intre bine si rau. In cosntiinta, omenescul se intalneste cu dumnezeiescul. Ea e si a lui Dumnezeu si a omului.

Prin ea, omul se afla in legatura ontologic-dialogica cu Dumnezeu. Ea e fata omului intoarsa spre Soarele existentei. Ea e gand al lui Dumnezeu, dar semanat in om prin aceasta tine de om. Prin ea omul vorbeste cu sine, dar prin sine vede pe Dumnezeu si raspunde lui Dumnezeu. Prin poruncile si mustrarile cu caracter absolut ale constiintei graiesc poruncile si mustrarile lui Dumnezeu. Omul e un pol al lui Dumnezeu.

O constiinta fara minte sau ratiune nu poate lucra. Dar nici acestea, fara cosntiinta. De aceea mintea sau ratiunea omului e si ea luminoasa, dar si fierbinte, caci are in ea dorinta fierbinte nu numai de a cunoaste un adevar indiferent, ci adevarul ca bine, ca cel ce-l poate ferici, face bun. De aceea ratiunea nu e niciodata rece in lucrarea ei.

Chiar cand afirma obiectivitatea cunoasterii sale, o afirma cu caldura, caci e legata de constiinta si in obiectivitate nu poate sa lipseasca binele. Pe langa aceea, adevarul, pentru care e data ratiunea si spre care aspira ea, cere el insusi caldura in cautarea si in sustinerea lui. Si pentru ca ratiunea are o astfel de caldura, ea pune pasiune si in sustinerea minciunii cu aparente de adevar, pentru ca i se pare ca aceea il fericeste.

Aceasta, pentru ca adevarul e bun, e frumos, pentru ca de el depinde viata fericita a omului. Adevarul reprezinta de aceea si binele, iar minciuna, raul. De aceea ratiunea e legata cu constiinta, care se preocupa in mod special de aspectul bun sau rau al adevarului, sau pentru ca adevarul e focul care se cere sesizat de o ratiune intiparita de constiinta, incalzita de focul adevarului".