|
#11
|
|||
|
|||
De Craciun, asteptam in special pregatirea bradului, fara de care nu se putea. Apreciam mai ales beteala, steluta din varf si luminitele in forma de braduti. Pe strada abia asteptam sa merg cu sania si sa ma dau pe gheata cu vecinii.
Mie nu imi prea placeau dulciurile, asteptam in schimb salatele de bouef si vinete si friptura. Cadourile le asteptam cu sufletul la gura, mai ales papusile si jucarioarele. Imi placeau si colindele adica ii asteptam pe colindatori sa ne colinde. AScultam si Hrusca si Madrigal pe pick-up. Partea religioasa nu exista la noi, nu frecventam biserica si nu ne spovedeam. |
#12
|
||||
|
||||
Citat:
Am avut o copilarie cu de toate si am foarte multe intamplari de povestit :)
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
#13
|
||||
|
||||
Citat:
Desi orasul are si el ce sa-mi ofere,insa vacantele si concediile petrecute la tara,la bunici au fost intotdeauna pline de poezie,melancolie si visare. Dar cel mai mult imi placea ca suntem multi-caci toate rudele se strangeau la mosie cu diverse ocazii. Intradevar este mare lucru sa ai frati,surori;eu nu am avut astfel ca am alergat sa-i fac pe toti fratii si surorile mele,nici asa nu-i rau,am strans multi prieteni :)
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
#14
|
||||
|
||||
Dar vad ca nu inghesuie nimeni la acest topic pacifist :)
Ar fi frumos sa vedem si prin alte prisme momentul sarbatorii de Craciun ,mai ales cand acel moment este suspendat in copilarie. Haideti curaj :)
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
#15
|
|||
|
|||
Imi lipsesc sarbatorile de odinioara...
Zapada pe care ma dadeam cu sania fara sa simt frigul. Nu aveam derdelus, eram la oras...Si zapada prin care circulam cu greu, bine infofoliti. Orasul in zarva pregatirilor, cu oamenii alergand prin zapada si mocirla sa cumpere pentru sarbatori. Colindatorii care sunau pe la usi, sau veneau (mai tarziu) chiar pe coridoarele institutiei unde lucram (a venit intr-un an un cor de studenti de la teologie). Copiii care sunau la usi ne enervau pe atunci, dar unii cantau frumos. Din cand in cand mai venea cate un grup/cor de studenti sau elevi mai mari care cantau foarte frumos. Pana si acel "Iata anul nou, s-a apropiat..." cantat de amarati prin tramvai si metrou facea parte din atmsofera sarbatorilor de alta data. Ma bucuram in ziua in care aducea mama bradul acasa. Brad natural, cu aroma tipica. In ajun de Craciun il impodobeam si apoi cantam colinde in fata lui. Mosul stia ce-mi doream pentru ca de multe ori mergeam in oras cu mama si ii aratam cam ce-mi doresc de la mos si mama trebuia sa-i transmita. Asa s-a facut ca am primit la 11 ani prima mea papusa cu par lung (tocmai aparusera atunci) sub pomul de Craciun. Mama pregatea din vreme unele bucate, ca de ex. fursecuri de mai multe feluri. Nu facea cozonac, nu am avut porc. Aveam alte preparate superbe. Imi lipsesc si revelioanele de alta data de la televizor, cu umorul actorilor nostri indragiti (multi dintre ei s-au dus din pacate). Am avut tot soiul de sarbatori de Craciun si mai vesele si mai triste. Parca toate evenimentele mai importante se intampla iarna... Am avut an in care nu aveam ce sa puneam pe masa, stateam la cozi mari cu sperante...mici. Imi amintesc ca am stat la o coada imensa sa iau oua pentru sarbatori. Mama era plecata in delegatie. Am stat si in final s-au terminat, n-am mai apucat. Am plecat trista gandind ca in anul acela nu vom putea face nimic de sarbatori. Pentru toate trebuiau oua. Si Dumnezeu mi-a vazut lacrimile si a avut o idee: a pus-o pe o colega de-a mamei de serviciu sa ma sune. Si i-am povestit inatmplarea trista. Mi-a spus bland "Ei lasa, ca va dau eu oua!" Avea o mama la tara. In alt an am trait revolutia....vremuri agitate, spaima. In alt an am avut-o pe mama in spital si eram singura. In ajunul Craciunului mi s-a spus diagnosticul si mi s-a cerut sa ma pun in locul lui Dumnezeu si sa decid asupra vietii ei: operatie sau nu. Oricare varianta fiind la fel de riscanta. In stare de soc m-am dus la parintele Galeriu. Pe atunci frecventam biserica lui. M-a imbratisat cald si ne-am rugat impreuna, apoi mi-a dat sfaturi si o carte ca sa stiu cum trebuie sa o ingrijesc. Si fara vreo intrebare mi-a spus "Sa vii maine aici la noi sa te impartasesc si sa nu stai singura!". Pe mama ar fi trebuit s-o iau acasa si apoi sa cumpar cele necesare si sa pregatesc. Dar nu era bine si nu i-au dat drumul. Aveam acasa doar o farfurie cu ciorba. M-am dus a doua zi la biserica. Era frumos, cald, pe masa tavi cu chec si alte dulciuri. Nici nu indrazneam sa ma apropii la impartasit. Corul canta divin. Apoi m-am dus la mama la spital. Si Dumnezeu a avut grija de noi doua. O prietena a mamei adusese pentru mama cate ceva si mai apoi mi-a dat si mie o traistuta cu ce pregatise si ea acasa: cateva sarmale, chec, etc. Intr-un an al copilariei am petrecut ceva zile de vacanta la Borsec. Am mers la biserica de acolo si cu surpriza am primit la sfarsitul slujbei o punguta de la parintele (toti copiii primeau) cu covrig, nuci, fructe. Luna Decembrie a fost mereu plina de sarbatori pentru mine, de la Mos Niculaie la Revelion intre care si diverse aniversari. Intr-un sigur an am fost si eu cu colindul. In alt oras, impreuna cu verii mei. Eram timida.
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape |
#16
|
|||
|
|||
Astazi in locul mamei este sotul meu.
Tot in pace si cumpatare petrecem. Bradul este artificial, din mai multe motive si nu are parfumul acela. Astazi postesc si ma impartasesc in ziua de Craciun. Se face serbare la biserica, se canta colinde. Mai ales copiii se bucura de Mos. Zapada nu este aici...doar ploaie. Mai merg in magazinele pentru copii, Mosul trebuie sa aduca ceva finutului nostru si trebuie sa-l ajut Sarbatorile in alte tari au alt iz. Am invatat intre timp colinde in multe limbi si ma bucura. Obicieuri diverse. De revelion programul este mereu acelasi la televizor...muzica sau filme ciudate. Important este sa nu fii singur si sa fie pace si liniste.
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape |
#17
|
|||
|
|||
.. fara cuvinte, doar
|
#18
|
|||
|
|||
Poate tocmai pentru că însăși copilăria este o stare de sărbătoare, ne vine greu să deosebim o dată în plus praznicul, în cadrul ceremoniei însăși...:) Se împleteau la noi în sat praznicele Împărătești cu sărbătoarea Națională și cu serbările școlare, precum biciul meu din sfoară vie împletit în trei... "Mânaați, măăăăi!" - urlam toată ziua de băgam găinile-n spărieți și nu se mai ouau până la Paște!
(să nu uit să v-o zic pe-aia de m-am privit cu găina, în coteț, ochi în ochi de era să fac și eu un ou!) * Era multă permisiune, pe vremea când eram copil, în perioada care preceda și pregătea Crăciunul. Noi copiii ne bucuram mai ales că se schimba un pic accentul pus pe școala obișnuită, pe lecții, pe datoriile zilnice (teme, scris, citit, disciplină, evaluări, note, eventual pedepse etc.). În general ne jucam mai mult, mai ales dacă venea și zăpada (și ce ninsori erau nene, pe vremea copilăriei mele, prin anii 70... ne dădeam cu sania de pe casă! troienele se topeau cu totul abia prin aprilie...) iar la școală pregăteam necontenit serbarea de iarnă - cântece, poezii, dansuri populare, taraful (eu zgâlțâiam vioara), mici scenete de teatru, "brigada artistică" (o mai țineți minte?), campionatul de fotbal și handbal, crosul, turneul de tenis, de șah etc. * În familia mea toți se bucurau de venirea Crăciunului, în ciuda faptului că eram împărțiți oarecum pe tabere distincte: atei (intelectualii) și credincioși (țăranii). Dar se bucurau toți, chiar și bunicii (cei din partea tatălui nu mergeau la biserică) în primul rând pentru că moșteniseră ei înșiși de la familiile lor obiceiurile iernii, datinile, duhul sărbătorilor... Mama și neamul ei (care era un neam mare, mama avea zeci de veri și verișoare, ei făceau câte 10 copii sau mai mult, țineau tradiția) se ocupau de cele bisericești, posteau, mergeau constant la slujbe, cântau multe cântece creștine, colindele lor erau altfel decât multe din cele pe care le învățasem noi la școală. Așa încât am trăit într-o cultură neuniformă chiar în familie, erau duhuri diferite care coexistau însă atmosfera era totuși una specială, de veselie și pace, de bunăvoință și speranță generală... * În mod cert trăiam un fel de atmosferă vrăjită la care lua parte, parcă, toată suflarea, inclusiv natura. Se lăsa o tăcere melancolică peste sat, câmpul se liniștea sub albul zăpezii, forfota lucrătorilor înceta odată cu aratul însămânțărilor, cerul însuși parcă se cobora mai aproape, se lăsa peste sat ca o mână alb-albăstrie, mare și pufoasă, sporind atmosfera de taină. Aveam vreme de-acum pentru lungi plimbări cu prietenii, însoțiți de câinii noștri "de vânătoare", ca să punem lațuri (prindeam iepuri!), să pregătim cabane, să contemplăm satul de sus de pe dealuri sau din largul câmpiei care se revărsa în toată puterea ei tăcută înspre nord, unde doar o pădure din zare mai încerca să o străjuiască puțin, ca o mustață....:) Văzut de departe, din câmp sau de pe deal, satul părea că meditează tăcut la destinul lui, trăgînd alene dintr-o lulea cu sute de guri pe care ieșeau molcom vălătucii de fum ai sobelor noastre de lut și de teracotă... Era un prilej, atunci, să devii și tu visător și să te simți poet, ca tot românul...:) (din nenorocire am devenit cu toții doar mari fumători...) * Pe măsură ce se apropia însă Crăciunul, viața noastră cunoștea o intensificare, oarecare febrilitate ne cuprindea pe toți: se auzeau tot mai des pocnetele de bici și zurgălăii (noi băieții ne antrenam din greu pentru Plugușor), boncănelile gospodarilor care se pregăteau pentru boacăna tăierii porcului, câtecele copiilor care repetau de zor pentru serbarea de Crăciun etc. Adeseori gospodinele făceau curat, ca de Paște, ca să aiba casa curată, primenită pentru marile evenimente... * Îmi amintesc mereu o scenă vie, greu de povestit însă. Zic doar atât, un crâmpei: în zori, pe ulița principală a satului, prin zăpadă sau chiar prin nămeți, femei tăcute treceau, pâlcuri-pâlcuri, îmbrobodite bine și încărcate cu coșuri din răchită, spre biserică, lăsînd în urma lor o tăcere moale, tainic-vorbitoare, cu arome de tămâie și fum... Eram copil, priveam pe geamul dinspre stradă cum se perindau spre răsărit acele femei tăcute și frumos aromitoare, încărcate cu coșurile lor ca niște albine sau ca furnicile (erau mai mereu îmbrăcate în negru), fascinat de amestecul dintre fumul tămâii și ceața zorilor... Mama grăbea să își pregătească darurile și broboada, își punea frumos haina ei îmblănită și, aranjînd încă o dată coșul de răchită, pleca tăcută spre biserică - nu înainte de a mai zvârli în grabă câteva surcele și un făraș de cărbuni în sobă... Ceilalți dormeau duși... Pe mine nu mă lua cu ea, așa încât rămâneam la fereastră privind-o cum se topește în zare într-o taină pe care nu mi-am lămurit-o pe deplin nici astăzi... Eram mititel, îmi părea că mă părăsește pentru o lume străină, o lume aspră unde eu nu aveam voie să merg, care mi-o răpea pe mama și mi-o aducea adeseori plânsă, alteori însă luminoasă la chip, după cum trăia o clipă sau alta din viața bisericii noastre frumoase de la țară. Îmi părea mereu că mama are o viață secretă a ei de care tata era complet străin și asta mă făcea pe de o parte foarte curios iar pe de alta furios, pentru că într-un fel mă simțeam trădat cum însuși tata bănuiam că este. Mama și tata nu mergeau împreună la biserică iar asta, aveam să înțeleg după câteva decenii, cu amar, mi-a lăsat pentru totdeauna spintecat în două stejarul cel mai falnic din codrul inimii mele. * Și se întâmplau multe altele. Casa, școala, biserica și maidanul erau locuri unde se petreceau întâmplări de poveste. Îmi voi mai aminti, sper, în curînd...:) Last edited by Ioan_Cezar; 27.11.2014 at 05:07:58. |
#19
|
||||
|
||||
offf, aproape terminasem e scris povestea srbatorilor copilariei mele si s-a intrerupt curentul si nu s-a salvat nimic.
sa reincep: Sarbatorile de iarna mi le-am petrecul la bunicii din partea mamei, intr-un satuc destul aproape de muntii Gurghiu, in Habic, judetul Mures, satul copilariei mele. In fiecare iarna mergeam la bunici, alaturi e verisorul me care mergea la bunica lui, sora bunicii mele, care sta peste drum e bunica. Inainte e sarbtori aveam obiceiul sa stam la caldurica dimineata si sa coasem pe etamina. Ne intreceam care reuseste mi multe modele si care coase mai frumos. Eram nedespartiti, ca doi frati. Dupa ce mancam, mergeam pe deal cu sania, sau pe drum si nelegam saniile de carutele care treceau pe drum si ne dadeau voie. Cate funii si cabluri s-au rupt :)) Stateam pana se innopta in zapada; pana inghetau fectiv hainele pe noi, ca veneam in casa, ne dezbracam si pantalonii mai ales erau bocna, cum ii puneam, asa stateau :) Mancam de obicei o ciorba sanatoasa, calda la amiaza si o porneam din nou la distractie, de multe ori cu aceleasi haine cae inca nu se dezghetasera, ce sami vorbim de uscat :) Apoi, venea Craciunul... Bunicul mergea in fiecare am sa taie un brad, sa avem brad frumosmirositor. Nu xista an sa nu avem brad cat timp a trait (Dumnezeu sa-l odihneasca!) In ajun mergeam la colindat cu copiii din sat; mergeam la fiecare casa existenta in sat si colindam. De multe ori ajungeam acasa la ora 11 noaptea. Pentru noi, atunci, era extrem de tarziu. Primeam mere, prajituri si bani, desi noi mergeam doar ca sa bucuram oamenii si sa ne simtim bine. Dimineata zilei de 25 cand ma trezeam, sub brad erau cadouri si ajunsesera si parintii. Ne imbracam de sarbatoare si mergeam la Biserica, apoi veneam acasa, mancam si inepeau vizitele la colindat pe la rude (ai mei mai mult - noi, copiii neintalneam sa mergem sa ne jucam/bulgarim/dam cu sania/cu patinele pe parau). Era prezenta acea atmosfera specifica de sarbatori. Primea de l parinti portocale si banane, ciocolata, si pur si simplu si acum asociez mirosul de potrocale cu Craciunul. Acum si vaa cand simt miros deportocale zic ca "Miroase a Craciun". Urma Anul Nou. Bunicul imi rupea de undeva in fiecare an o crenguta de brad si imi facea sorcova; o impodobeam cu beteala, bomboane e pom si la sfarsit bunicul imi punea un clopotel. Bunica facea pentru nul nou supa dulce de pui cu taitei, sala de beof si carne de porc, precum si cozonaci pufosi si gustosi si prajituri care mai de cae mai bune, prajituri care nici acum nu au retete, dar ii ies delicioase. Seara ne intalneam noi copiii si mergeam la urat. Ferete cu sorcova, baietii cu plugusorul. Si acum ne dadeau oamenii bani. Asa ca, in fiecare an strangeam bani frumosi, pe care ii dadeam mamei si o rugam sa imi cumpere cate ceva. Adevarul eca am aut o copilarie superba, iar viata la tara mi-a prins foarte bine; m-am indragostit pur si simplu. Si acum visez sa ajung sa ma mut la tara la un moment dat, sa putem face ceva acolo.
__________________
Zambeste, maine poate fi mai rau. Iarta, maine poate ai tu nevoie de iertare. Iubeste si nu astepta nimic in schimb. Daruieste si vei primi la randul tau. Traieste ca si cum ar fi ultima ta zi de viata. |
#20
|
||||
|
||||
Hehe, zilele acestea am gasit printre haine un pulover care avea ca model trei camile. Mi-am adus aminte ca l-am gasit sub brad, acum foarte multi ani, cand eram copil, in dimineata de Craciun. In clipa aceea am crezut ca sunt camilele celor trei magi care au venit la prunul Iisus cu daruri si au poposit la mine, asa ca imediat l-am imbracat, ca sa il port la biserica :).
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
|