|
#11
|
||||
|
||||
Citat:
Viata omului este suprinzatoare pana in ultimele clipe ale acesteia. Oricand omul poate sa se ridice pana la cer, ori poate cadea atat de adand, pana la iad. Oameni dintre criminali si desfranate au ajuns sfinti/sfinte, iar oameni din familii de seama au ajuns mai rau ca animalele fioroase.
__________________
"Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii." (Ioan 13,35)
"Va spun ca pentru orice cuvant desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua judecatii." (Matei 12,36) |
#12
|
|||
|
|||
Semanatorul, samanta si rodul!
Fiecare dintre postarile anterioare sunt deosebite si nu ma indoiesc ca au fost spuse din adancul sufletului. Indraznesc totusi sa abordez subiectul dintr-o pozitie la care nu prea ne gandim niciodata. Intr-un fel sau altul suntem cu totii semanatori, asa cum suntem si buni samariteni si detinatori de talanti. Daca in aceeasi zi suntem buni samariteni si Iuda, de cateva zeci de ori, oare nu conteaza? Daca talantul iubirii sau al iscusintei il ascundem de multe ori, in cel mai din adanc coltisor, dintr-un motiv sau altul, oare nu conteaza? Si mai ales cum calificam caracterul semanatorului din noi? Se intelege ca toti "achizitionam" samanta de la aceeasi sursa si o rasadim cu mare grija, in loc curat si pamant bun. Iar cand creste, ne umplem de mandrie, parandu-ni-se ca ceea ce am semanat noi e mult mai "de folos" decat a semanat vecinul, care are ceva, dar nu chiar ca la noi... Nu mi-o luati in nume de rau: nu ma refer aici la paralele si diferente dintre cum propavaduim noi, ortodocsii, Cuvantul Adevarului si cum o fac ceilalti de orice alta confesiune, ci la noi toti, credinciosi intr-una sfanta soborniceasca si apostoleasca Biserica. De ce suntem tentati sa ne consideram semanatori mai "alesi"? De ce privim cu indiferenta la rodul care creste in semanatura alaturata, cand de fapt intr-un final rodul tau si rodul meu vor ajunge la acelasi granar? Cautam din ochi neghina in lanul altuia si ne bucuram ca o descoperim, iar daca n-o desoperim suntem tentati s-o inventam, dar nu realizam ca din loc in loc si in lanul nostru mai napadesc balariile... Suntem mult prea indulgenti cu noi insine si deja ne imaginam dreapta judecata unde, dupa o mica mustruluiala, vom fi trecuti de-a dreapta, dar de cate ori am plans in viata aceasta pentru pacatele noastre despre care habar nu avem, dar atunci... ni se vor arata noua?!... De cate ori n-am semanat tarlale intregi NUMAI de neghina, printr-o vorba aruncata fara judecata, printr-o barfa dusa mai departe cu adaugirile aferente, printr-o rautate subiectiva, numai fiindca asa ne-a casunat noua pe cineva? Cat de constienti suntem de "roadele" noastre, oare? Ni se pare ca suntem buni? Haideti sa ne rugam, sa ne arate Dumnezeu intr-o noapte, calitatea roadelor noastre!... Poate atunci vom realiza ce inseamna cu adevarat cuvintele Sfantului Siluan: "Tine mintea in iad si nu deznadajdui!"
Last edited by OmuBun; 18.10.2010 at 15:00:53. |
#13
|
|||
|
|||
Pilda semanatorului ni se poate lumina si din perspectiva creatiei si a pacatului stramosesc. Dumnezeu Cuvantul a sadit intru noi ratiunile Sale divine prin creatie - in pamantul din care am fost luati - , si a pus totodata intru noi suflarea de viata. Nu intamplator, Adam inseamna tarana, pamant.
Fara indoiala, omul prin creatie a fost "pamant bun". Dumnezeu a pus asadar in om sufletul ca "lucrator" al "ogorului trupului", spre indumnezeirea omului intreg, spre partasia cu Dumnezeu. La randul sau, omul este "samanta" a intregului cosmos, "aluat al intregii framantaturi". Cauza "nerodirii" lui Adam, ca si in cazul nostru de altfel, sta in dispozitia sufletului, in masura in care acesta stapaneste peste trup, si il face pe acesta partas harului dumnezeiesc. Cand sufletul se departeaza de Dumnezeu, omul intreg devine "loc pietros" sau "loc cu spini". De aceea, dupa caderea protoparintilor, expresia "spini si palamida iti va rodi pamantul", poate fi inteleasa ca patimile inerente, ce aveau sa supuna sufletul prin trup, iar "in sudoarea fruntii iti vei manca painea" poate trimite la efortul ascetic necesar primirii adevaratei hrane, a celei duhovnicesti. Pilda semanatorului, mentionata in Evanghelie, trimite insa la calitatea de Semanator a lui Dumnezeu prin care nu inceteaza a Se sadi intru noi, dupa cadere, in Biserica. Fiecare intalnire cu Sfanta Scriptura, cu icoana, cu Scrierile Sfintilor Parinti, cu duhovnicul, cu Sfanta Euharistie reprezinta o actualizare a pildei semanatorului. Viata Bisericii este, in acest sens, un semanat continuu si tot atatea incercari ale rodirii Cuvantului in noi, pana la vremea secerisului. Fara indoiala, cauzele nerodirii tin de noi, de incapacitatea noastra de a "conlucra" cu Semanatorul in a ne infatisa "pamant bun si roditor". Pilda semantorului intareste in acest fel nu predestinarea si fatalismul, cum ar inclina unii sa creada, ci necesitatea pocaintei (a schimbarii mintii) si a faptelor mantuirii. Altfel, in loc sa purtam noi insine de grija "propriului ogor", il oferim din nestiinta sau lene, spre lucrare diavolului. |
#14
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul) |
#15
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul) |
#16
|
|||
|
|||
Pilda semanatorului
Si adunandu-se multime multa si venind de prin cetati la El, a zis in pilda: "Iesit-a semanatorul sa semene samanta sa. Si, semanand el, una a cazut langa drum si a fost calcata cu picioarele si pasarile cerului au mancat-o. Alta a cazut pe piatra si, rasarind, s-a uscat, pentru ca nu avea umezeala. Alta a cazut intre spini si, spinii, crescand cu ea, au inabusit-o. Si alta a cazut pe pamant bun si, crescand, a facut rod insutit". Acestea zicand, striga: "Cine are urechi de auzit sa auda". Si ucenicii Lui Il intrebau: "Ce inseamna pilda aceasta?" El a zis: "Voua va este dat sa cunoasteti tainele imparatiei lui Dumnezeu, iar celorlalti in pilde, ca, vazand, sa nu vada si, auzind, sa nu inteleaga. Iar pilda aceasta inseamna: Samanta este cuvantul lui Dumnezeu. Samanta de langa drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul si ia cuvantul din inima lor, ca nu cumva, crezand, sa se mantuiasca. Cea de pe piatra sunt aceia care, auzind cuvantul, il primesc cu bucurie, dar acestia nu au radacina; ei cred pana la o vreme, iar la vreme de incercare se leapada. Cea cazuta intre spini sunt cei ce aud cuvantul, dar umbland cu grijile si cu bogatiile si cu placerile vietii, se inabusa si nu rodesc. Iar cea de pe pamant bun sunt cei ce, cu inima curata si buna, aud cuvantul, il pastreaza si rodesc intru rabdare" (Lc. 8, 4-15). După cum se observă, sămânță este socotit acela care are urechi ca să audă... Cuvântul lui Dumnezeu. 1.Prima sunt cei ce simt, pricep, pare că înțeleg dar ei nu prea cred și atunci vine diavolul și fură, deci drumul e credința... dar vulpile și lupii și ereții și șerpii fură pentru că nu aveau credință și ea a fost călcată în picioare, și ai trecut peste ea cu nonșalanță fiindcă nu ai crezut deloc sau prea puțin. 2.A doua nu avea pământ adânc, umezeală, și nu rămânea dragostea și bucuria la rădăcină ci era o plantă prea de suprafață, superficială, fățarnică, de ochii gLumii și s-a uscat, căci ei cred până la o vreme, deci sunt pe drumul cel bun doar o vreme, scurtă, un minut, o oră, o zi, o săptămână, cât au priceput, cât au visat, cât le-a plăcut... până vine încercarea: arșița soarelui... și când vine încercarea se leapădă de frică. 3.A treia sunt cei ce aud, au credință suficientă, dar grijile deșarte ale vieții le sunt mai importante și nu ajung să rodească ci credința le rămâne pitică duhovnicește, se înăbușe, e strivită, uitată, neimportantă, pipernicită, lâncezită, atrofiată, balonată, stearpă, bolnavă, urâtă, disperată, tulburată, plictisită, de second hand, pusă la borcan, la păstrat pentru altădată, nefolosită la nimic... căci păcatele sunt mai plăcute și averea gLumească mai utilă și grijile pentru pensie și pentru a fi în rând cu gLumea sunt mult mai folositoare încântării orgoliului masculin și sadico-mațochist... râvna deșartă a treburilor ''vrednice''. 4. Cea căzută în pământ bun, în credință până la sfârșit, pe drumul bun al dreptei credințe, ea după ce a fost bine auzită e păstrată în pământ adânc, cu rădăcină la loc cu umezeală unde nu o mai sperie arșița îndoielilor, nu o mai biruie ispispitele, e la loc umed ajunsă, loc plin de dragoste curată și tainică, rodind cinstit mai înainte de vremea roadelor, și iată că rodește însutit întru răbdare, așteptând sămânța această bună căzută în pământ bun, cu multă răbdare și fără aprinderile pismașe ale întietății, ca să fie și ceilalți contaminați cu bucurie și veselie sfântă... și la timpul potrivit pregustarii roadelor să trăiască fericirea Împărăției Cerurilor, împreună cu aproapele, veselindu-se cu duioșie și compasiune și compătimire și empatie și căldură a prieteniei și încrederii nevremelnice. Problema deci e drumul și taina și pământul, care este credința din inima celui ce are urechi ca să audă... iar scopul este răbdarea apariției roadelor... având credința existenței lor, credința rodirii... duhovnicești. Deci ni se explică clar rostul urechilor și ai ochilor lăuntrici ai inimii credinciosului: ca auzind să nu înțeleagă și văzând să nu vadă ci în pilde să cunoască taina Împărăției Cerurilor, căci ei nu se află pe drumul cel bun așa ca voi cărora vă sunt cunoscute tainele Împărăției deoarece sunteți în Credință... în Duhul, sunteți Cerești. Last edited by vsovivi; 18.10.2010 at 16:34:28. |
#17
|
||||
|
||||
E bine sa luam aminte ca samanta trebuie sa moara, ca sa aduca rod. Dar ea nu poate muri decat intr-un pamant sapat, lucrat. Asa ca e bine sa nu treaca zi, fara a da "cu sapa" in "pamant", adica in firea noastra.
|
#18
|
|||
|
|||
De fiecare data cand intalnim pilda semanatorului, sa ne amintim ca exista si o Zi a secerisului.
|
#19
|
|||
|
|||
Ne place invatatura lui Hristos, cuvintele Lui ne par frumoase, inaltatoare, dar cand zarim propria cruce, uitam totul.
Asta-i semn ca inimile noastre sunt inca impietrite; e dovada faptului ca nu am permis Cuvantului sa rodeasca intru noi. Inima omului nu e roditoare daca nu e patrunsa de duhul de jertfa. Daca am lasa Cuvantul sa fie viu in noi, am fi capabili de sacrificiu, nu am mai petrece in impietrire, invaluiti de duhul arid al comoditatii. |
#20
|
||||
|
||||
da...mare drepatate ai prietene. Din pacate ne amintim, de multe ori, mult prea tarziu de Ziua secerisului. Doamne ajuta!
|
Tags |
pilda, semanatorului |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
O pilda | ioan cezar | Generalitati | 10 | 20.12.2012 18:37:03 |
Incredibila pilda | annajanette | Generalitati | 5 | 23.06.2010 13:00:20 |
Pilda magilor | ILaura | Mari Duhovnici si predicile lor | 0 | 24.11.2008 14:28:50 |
Pilda economului | Gaspar | Din Noul Testament | 7 | 16.10.2007 20:51:00 |
|