|
#11
|
|||
|
|||
Monahii trebuie sa fie pilda buna pentru mireni
Odata un pescar a mers la Cuviosul Parinte Mina, de la Schitul Sfânta Ana, si i-a dus peste proaspat pentru hramul chiliei lui. Deoarece era Duminica, Staretul l-a întrebat cu uimire pe pescar când i-a prins.
- Azi dimineata, a raspuns acela. Sunt foarte proaspeti. Atunci parintele Mina i-a spus: - Fiule, nu îi pot cumpara, caci sunt afurisiti deoarece i-ai prins Duminica. Dar pescarul nu putea sa priceapa aceasta. Atunci Staretul i-a spus: - Vrei sa te încredintezi de aceasta? Da un peste la pisica si vei vedea de îl va mânca. Intr-adevar, pisica n-a mâncat pestele, ci s-a scârbit de el. Asta, fireste, l-a cutremurat pe pescar si de atunci înainte cinstea Duminicile si sarbatorile. Parintele Mina era foarte calugaros si se distingea prin evlavie si nevointa. Mânca odata pe zi, dupa ceasul al noulea (ora trei dupa amiaza) mâncare fara untdelemn. Asadar, era firesc sa se salasluiasca în el harul dumnezeiesc, de vreme ce era si foarte smerit. |
#12
|
||||
|
||||
Din Patericul Atonit - despre înșelarea de-a dreapta
Cu mulți ani în urmă, pe vârful de sud al Katunakiei, trăia un bătrân foarte evlavios. El avea un ucenic al cărui nume era Spiridon. Acest Spiridon, la început a fost ascultător și corect în toate. Cu trecerea timpului, viermele nevăzut al mândriei a început să-l roadă. În starea sa de călugăr, el a întrecut limita în nevoința ascetică. A sporit numărul de metanii pe care le făcea. Făcea privegheri lungi, fără binecuvântarea părintelui său. El se considera mai presus decât toți călugării și, urmând voia sa, a ajuns să fie stăpânit cu totul de duhul mândriei.
Într-o noapte, el a auzit o bătaie în ușă și cuvântul «binecuvântați». Și a deschis. Înaintea lui stătea ceva ce părea a fi înger, deși aceasta era doar o aparență și nu o realitate. – Sunt trimis de Însuși Preaputernicul Dumnezeu ca să-ți spun că e mulțumit de toate lucrările și faptele tale bune, a spus el. Iar Dumnezeu vrea să te răsplătească și vrea să vii azi pe vârful Muntelui Athos, unde va veni cu îngerii și sfinții, ca tu să te închini în fața Lui. Falsul înger i-a spus aceste lucruri lui Spiridon care, în adâncul mândriei sale, fără rugăciune și harul lui Dumnezeu, l-a urmat pe acela. Era iarnă. Vremea era rea și cădea zăpadă peste tot. După o călătorie de mai multe ore, el a ajuns pe vârful Muntelui Athos. Mulțumit de sine însuși, falsul înger a spus: – Uită-te acolo. Îl vezi pe Hristos venind? Spiridon a văzut o sferă roșie și Hristos părea că stă pe tron, în centrul ei, îmbrăcat în veșminte arhierești. În același timp, au apărut o mulțime de îngeri, Sfinții Apostoli, sfinții ierarhi, bărbații și femeile drepte. Sfântul Spiridon conducea corul ierarhilor, iar fața lui a fost privită atent de monahul Spiridon. Între timp, falsul înger îl îndemna: – La ce te uiți? De ce pierzi timpul? Nu vezi că vine Hristos? Du-te repede și te închină în fața Lui. Spiridon a pășit șovăielnic înainte. Cineva trebuie să se fi rugat pentru el în acel moment, căci a observat, surprins, că presupusul Sfânt Spiridon purta un culion uriaș, înalt de un metru, iar el știa din icoane că este mic. El a făcut cruce, spunând: – Doamne, ai milă de mine, eu n-am văzut niciodată un culion așa de mare! Deodată, toate iluziile au dispărut, iar Spiridon se afla singur pe marginea unei prăpăstii, într-o râpă abruptă, cu un picior adâncit în zăpadă și cu celălalt pregătit să pășească în abis. I-au trebuit douăsprezece ore ca să se reîntoarcă la chilia sa, unde l-a găsit pe părintele său rugându-se cu lacrimi. El s-a căit și a mărturisit tot ce s-a întâmplat. Părintele său i-a dat canon să nu se împărtășească trei ani și l-a trimis să stea în Mănăstirea Dionisiu, unde trebuia să spele vasele. El s-a smerit cu adevărat, căci a spus la toți părinții, și mai ales începătorilor, despre chinul și moartea lui înfricoșătoare pe care aproape a gustat-o, și cum a fost salvat prin rugăciunile părintelui său. |
#13
|
||||
|
||||
din patericul egiptean
Se spunea despre avva Ioan, ca unei tinere i-au murit parintii si a ramas sarmana. Iar numele ei era Paisia. Deci, a socotit sa-si faca gazda de straini, casa spre primirea parintilor Schitului. A ramas dar asa primind pe straini vreme multa si odihnind pe parinti; iar dupa o vreme, dupa ce a cheltuit lucrurile, a inceput a fi lipsita. Deci, s-au lipit de dansa niste oameni razvratiti si au schimbat-o din socoteala cea buna. Si de aceea a inceput a petrece rau, incat a ajuns ea ca sa curveasca. Au auzit parintii si foarte s-au mahnit. Si poftind pe avva Ioan Colov, i-au zis : am auzit despre sora aceea, ca petrece rau si ea; cand putea si-a aratat, mila ei catre noi, iar acum noi sa aratam catre dansa mila si s-o ajutam. Deci, osteneste-te pana la dansa si dupa intelepciunea, ce ti-a dat-o Dumnezeu, iconomiseste cele pentru dansa. Deci, a venit avva Ioan la dansa si a zis batranei portarite : spune stapanei tale, ca am venit eu ! Iar ea l-a gonit zicand : voi dintru inceput ati mancat cele ale ei si voiesti sa te intalnesti cu dansa ? Drept aceea suindu-se batrana, i-a spus despre dansul. Si ii zice ei cea tanara : acesti calugari de-a pururea umbla pe langa marea Rosie si gasesc margaritare. Impodobindu-se dar, a zis sa-l aduca la dansa. Deci, dupa ce s-a suit, apucand ea mai inainte a sezut pe pat. Si venind avva Ioan, a sezut aproape de dansa. Si cautand in fata ei, i-a zis : pentru ce ai defaimat pe Iisus, de ai venit la aceasta ? Iar ea auzind, a inghetat cu totul; si plecand in jos capul sau, avva Ioan, a inceput a plange foarte. Si a zis ea lui : avvo, ce plangi ? Iar dupa ce a cautat, iarasi s-a aplecat in jos plangand si i-a zis ei : vad ca satana joaca in fata ta si nu voi plange ? Iar ea auzind, i-a zis lui : este pocainta, avvo ? Ii zice ei : este. Ii zice lui : ia-ma unde voiesti ! Ii zice ei : sa mergem. Si s-a sculat sa mearga dupa dansul. Si a luat seama avva Ioan, ca nimic n-a pus la randuiala, nici n-a grait pentru casa sa. Si s-a mirat. Deci, dupa ce au ajuns la pustie, s-a facut seara, si facand din nisip un capatai mic si insemnand chipul crucii, i-a zis : dormi aici ! Si facandu-si si lui si putin mai departe si implinindu-si rugaciunile, s-au culcat. Iar pe la miezul noptii desteptandu-se, vede o cale luminoasa, de la cer pana la dansa intarita si a vazut pe ingerii lui Dumnezeu ducandu-i sufletul. Drept aceea, sculandu-se si mergand la dansa, a miscat-o cu piciorul. Iar dupa ce a vazut ca a murit, s-a aruncat pe sine cu fata la pamant, rugandu-se lui Dumnezeu si a auzit ca un ceas al pocaintei ei s-a primit mai presus decat pocainta multora, care zabovesc si nu arata fierbinteala unei pocainte ca aceasta.
Last edited by mirela.t; 11.01.2015 at 01:46:58. |
#14
|
||||
|
||||
Sf. Antonie cel Mare
Acest avva Antonie, căutând la adâncul judecăților lui Dumnezeu, a cerut zicând: "Doamne, cum se face că unii mor de tineri, iar alții prea îmbătrânesc? Și pentru ce unii sunt săraci, iar alții bogați? Și cum cei nedrepți sunt bogați, iar cei drepți săraci?" Și a venit lui un glas zicând: "Antonie, ia aminte de tine, că acestea sunt judecăți ale lui Dumnezeu și nu-ți este ție de folos a le ști".
*** Trei părinți aveau obiceiul de mergeau la fericitul Antonie în fiecare an. Și doi îl întrebau pentru gândurile lor și pentru mântuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tăcea, nimic întrebându-l. Iar după mult timp i-a zis avva Antonie: "Iată, de atâta timp vii aici și nimic nu mă întrebi!" Și răspunzând fratele i-a zis: "Destul îmi este și numai să te văd, părinte". Last edited by mirela.t; 18.01.2015 at 06:49:36. |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Pilde din PATERIC | andrei_im | Generalitati | 357 | 30.01.2014 00:15:04 |
intamplari adevarate | arle | Intamplari adevarate | 39 | 01.03.2012 17:38:41 |
Intamplari din viata | costel | Generalitati | 40 | 27.11.2009 00:24:46 |
Cuvinte din Pateric | phradmon | Despre Biserica Ortodoxa in general | 34 | 22.11.2008 15:35:23 |
intamplari | Saurian | Intamplari adevarate | 16 | 11.05.2007 19:30:39 |
|