Arhm. Mina Dobzeu

Privind acest trup de acum...lacrimand spun..acestea sunt moastele inca din viata acesta..
Doamne Dumnezeul meu ajuta pe credinciosul robul Tau Pr. Mina Dobzeu..
http://apologeticum.wordpress.com/an...e-mina-dobzeu/

UN CAZ DE NEPUTREZIRE Citeam în Pidalionul de Neamt, la subînsem-narea canonului 14 din Sardica, unde este scris despre un fapt care l-a vazut cu ochii atâta lume si Episcopul de Husi, Iacov Stamati.
La Episcopia de Husi, pe la 1785 traia un calugar cu numele Rafail. Acest calugar era olar de meserie si era cu viata sfânta. El toata ziua nu mânca, ci numai seara la apusul soarelui mânca ceva foarte putin. Dupa ce mânca, calugarul îsi lua o carte de citit si se ducea si se culca în cimitir între cruci. Cimitirul era lânga biserica. Totdeauna, si vara si iarna, avea un cojoc si se culca între cruci. Si calugarii îi ziceau "Rafail cel nebun". Ehei! Daca am fi si noi nebuni ca dânsul! El avea viata sfânta.
Acest calugar nu vorbea cu nimeni, ci îsi cauta de meseria lui, si se minunau ceilalti de lucrul ce iesea din mâinile lui. Toti îl întrebau de ce doarme în cimitir, iar el raspundea: "Ca acolo mi-i locul; daca mâine mor, nu plec acolo? - adica la morminte. Si vreau sa ma obisnuiesc si eu cu mormintele".
Într-o noapte, dormind monahul Rafail în cimitir lânga o cruce de piatra veche, aude cum bateau dracii pe unul în groapa. Si-l bateau de la 11 noaptea pâna la ora unu, la miezul noptii. Un ceas înainte de miezul noptii, unul dupa. Dar îl bateau de se auzea si se cutremura pamântul. Si el striga din mormânt: "Miluiti-ma, ajutati-ma! Nu ma lasati, ca ma bat dracii!" Si-l bateau dracii în mormânt doua ceasuri, de se cutremura pamântul acolo unde era el.
Rafail a stat si a ascultat si ce s-a gândit el: "Ma duc la duhovnicul episcopiei sa-i spun, sa vina sa faca o dezlegare la mormântul lui". Duhovnicul Daniil avea 90 de ani, saracul. Se duce Rafail si-i zice rugaciunea la usa, ca asa se zice:
- Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milu-ieste-ne pe noi. Blagosloveste preacuvioase parinte!
Duhovnicul batrân si obosit de lume, raspunde:
- Domnul si Maica Domnului. Care-i acolo?
- Eu, Rafail, parinte.
- Ce vrei?
- Parinte Daniil, hai la cimitir si-l dezleaga pe unul, ca tare-l bat dracii!
- Mai îndracitule, tu daca dormi în cimitir, câte nu ti-arata dracii? Unde sa ma duc eu, ca-s obosit?
Si n-a vrut sa mearga. Si Rafail s-a dus, zicând:
- Iarta-ma, parinte!
A mai stat vreo zi, doua, bietul Rafail si a zis: "Ma duc sa-i spun duhovnicului din nou!", ca auzea cum îl bat diavolii si îi era mila de acela care striga în mormânt.
- Parinte Daniil, hai ca-l bat dracii pe unul în mormânt noaptea! Vai, tare mai striga ajutor.
Iar l-a ocarât duhovnicul:
- Ce ai venit, mai stricatule? De ce nu ma lasi sa dorm?
Mai sta el doua-trei zile, iar se duce: "Ma duc sa-i mai spun o data". Si se duce Rafail a treia oara la duhovnicul lui, Daniil:
- Parinte Daniil, aveti mare putere de la Dumnezeu ca duhovnic, sa legati si sa dezlegati pacatele! Veniti sa dezlegati pe un om, ca tare-l bat dracii în groapa. Parinte, sa stiti ca daca nu vreti sa veniti, veti da seama de sufletul acesta în ziua cea mare a Judecatii de apoi! Sa nu spuneti ca nu v-am spus!
Când a auzit duhovnicul, atunci s-a gândit: "Mai, a treia oara a venit, si n-a venit degeaba".
- Stai, Parinte Rafail, ca merg!
Si-a tras ciubotele, si-a luat molitfelnicul, un epitrafir, o cruce si cârja si a plecat, ca cimitirul era în ograda episcopiei, lânga biserica, cum se faceau înainte vreme. Când s-a dus la crucea aceea de piatra, înca de departe auzea cum se cutremura pamântul:
- Parinte Rafail, dar de când îl bat dracii?
- Sa fie mai mult de patruzeci de zile. Si eu am fost de trei ori la sfintia voastra, iar acum a treia oara m-am gândit sa nu mai vin. Eu l-am întrebat ce are, iar el mi-a raspuns: "Vai de crestinul acela care moare fara sa-si marturiseasca toate pacatele!".
Si auzea batrânul cum îl bateau dracii pe acela în groapa si cum striga: "Miluiti-ma! Ajutor! Nu ma lasati, fratilor! Miluiti-ma!"
Atunci duhovnicul a trimis repede dupa episcop. Episcopul se culcase:
- Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi! Bine-cuvinteaza Preasfintite Stapâne!
- Domnul si Maica Domnului. Cine-i?
- Rafail. Preasfintite, va cheama acum parintele duhovnic Daniil pâna la cimitir, ca se petrece o minune mare acolo.
Episcopul s-a dus imediat.
- Preasfintite, ia asculta ce-i în mormântul asta!
- Rafail, dar de când îl bate?
Au trecut patruzeci de zile.
- Si când îl bate?
- Îl bate numai când este un ceas pâna în miezul noptii si unul dupa miezul noptii. Doua ceasuri îl bate si pe urma nu se mai aude. Atunci a întrebat episcopul:
- Ce-i de facut, parinte duhovnic?
-Trebuie sa-l dezgropam, sa vedem ce-i cu dânsul, ca acesta a avut mare blestem.
Pe cruce era scris: "Aici odihneste robul lui Dumnezeu, Ganciu - asa l-a chemat din botez -, fost administrator al Episcopiei Husilor", de origine bulgara, ca bulgarii sunt tot ortodocsi. Murise de mai multi ani. Si acum îl bateau dracii, tot ca sa-l descopere Dumnezeu si sa fie dezlegat, saracul.
A doua zi au chemat pe omul care raspunde de cimitir, sa dezgroape pe acel crestin. Când l-au dezgropat a doua zi, nici limba în gura nu era putreda. Cum l-au pus când a murit, asa l-au gasit. Unghiile crescusera ca secera; îi crescuse barba si parul în mormânt pâna jos; era negru la fata si umflat ca doba. Dar nici hainele de pe el nu erau putrede. Nimic. Sicriul era întreg si el.
L-au rezemat de biserica si i-au pus o basma alba pe ochi, ca se speria lumea cât era de urât. A venit lume multa, ca se auzise ca la episcopie au gasit pe unul pe care-l bateau dracii în fiecare noapte câte doua ore, si este de mai multi ani neputred.
Episcopul a chemat sapte duhovnici mari, între care si cel al episcopiei, si a zis: "Hai sa-i facem o dezlegare!"
Si au îngenuncheat fiecare si au citit dezlegare pentru Ganciu. I-au citit rugaciunile, l-au dus în biserica si i-au facut toata rânduiala înmormântarii cu dezlegari. Apoi l-au îngropat la loc.
Dupa ce l-au îngropat, l-au întrebat pe Rafail daca se mai aude cum îl bat dracii. Nu s-a mai auzit nimic nici în ziua de azi.
Dupa un an, când l-au dezgropat, era deja praf. S-au risipit toate oasele, s-au facut tarâna. S-a mirat toata lumea, ce minune a fost acolo. El a cerut ajutor sa fie dezlegat saracul. Câta vreme trupul lui nu era putred, sufletul era în muncile cele negraite ale iadului, dar cu dezlegarile atâtor duhovnici si ale episcopului, l-a iertat Dumnezeu.

[COLOR=Red]Maria Tatutule..[/COLOR]

Acum 8 sau 9 ani era la Episcopie o cersetoare nebuna.... mereu murdara, cu hainele rupte, cu parul plin de scaieti. Oamenii o alungau, o batjocoreau, copii aruncau cu pietre in ea...
.... o chema Maria.. Intr-o zi o vede parintele Mina si ii spune:
-cine esti mai? ea ingenucheaza si spune..
-Maria tatutule..
-mai, de azi incolo sa vii la mine sa iti dau mancare dar inainte de asta vino sa iti dau niste haine.
I-a dat parintele o rasa veche, un batic negru..
In fiecare seara si dimineata o vedeam la slujba, facea adesea metanii mari in fata icoanei Maicii Domnului. Cand lumea o certa ea striga ca un copil, Va spun lui tatutu! Azi este monahie intr-un schit de maici, pazeste vacile.. Am intrebat-o odata, Maria ce iubesti tu cel mai mult in viata? imi spune..pe tatutu' si ascultarea...

La multi ani preacuvioase parinte Mina, Bunul Dumnezeu sa va rasplateasca iubirea si rabdarea daruita atatia si atatia ani...

[laraG]

Multa , multa sanatate, multi ani va doresc sa traiti intru slujirea Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos !Bunul Dumnezeu sa va rasplateasca cu fericirea cuvenita slujitorilor Lui.

Cu noi este Dumnezeu !

[laraG]

Ma iertati, bunule Parinte Mina! De ziua numelui dvs.a fost mesajul de mai sus.
Cu noi este Dumnezeu !

[laraG]

Jenica, iti multumesc pentru minunatele postari despre viata Cuviosului Parinte Mina si pentru toate celelate postari cu imagini din diferite pelerinaje .Calatoresc cu sufletul si cu mintea alaturi de cei care ajung in locuri binecuvantate de Dumnezeu .

Cu noi este Dumnezeu!

Domnul lara..Domnul nu eu.. Asa cum am scris la inceput cand m-am prezentat, nu am nimica bun... insa indraznesc sa postez din cele ce am primit la randul meu de la acesti minunati parinti. Ei m-au invatat ca numai Daruind poti Dobandi. Dar sa revin la topic.
Astazi este si ziua de calugarie a parintelui. Acesta luna are 3 semnificatii. Ziua de nastere, ziua de calugarie si ziua sfantului a carui nume il poarta.
Bucurii...

[SIZE=3]RUGÃCIUNEA INIMII
Rugãciunea Lui Iisus în practica isihasmului
[/SIZE][SIZE=3] [/SIZE][SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Motivati de practica falsilor instructori si practicanti ai isihasmului (rugãciunea inimii), influentati de religiile orientale: budistã, hinduistã si practici yoga, venim cu o prezentare a dreptei învãtãturi despre isihasmul ce apartine exclusiv Bisericii Crestine Ortodoxe (Pr. Dr. Dumitru Stãniloae, Istoria Isihasmului).[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Practic si pe scurt, pentru începãtori
[/SIZE][SIZE=3]Prima conditie: "Împacã-te cu aproapele tãu..." (Matei 5, 23-25). Cu privire la loc, e biserica si camera ta. "Tu când te rogi, intrã în cãmara ta si, închizând usa, roagã-te Tatãlui tãu, care este în ascuns..." (Matei 6, 6). În liniste totalã. În singurãtate. Totodatã, se întelege si interiorizarea în rugãciune care sã-si gãseascã trãire în suflet cu sârguintã, în minte cu întelegere si în inimã cu simtirea afectivã; cum zice Domnul: Împãrãtia Lui Dumnezeu este înlãuntrul vostru... (Luca 27, 21). Cum sã ne rugãm? Domnul Iisus ne învatã: "Asa sã vã rugati: "Tatãl nostru". Deci zicem, la început de rugãciune, Tatãl nostru... Si apoi: "Rugati-vã neîncetat" Sf.Ap.Pavel (I Tes. 5, 17).[/SIZE]
[SIZE=3]Urmeazã partea tehnicã. Luãm pozitia în genunchi sau pe un scaun (înãltimea ca la 30 cm) si începem sã rostim rugãciunea Lui Iisus (rugãciunea pustnicului) cu mintea coborând în inimã (deasupra inimii) zisã rar. În ritmul inimii, astfel: Doamne Iisuse Hristoase - Fiul lui Dumnezeu - mântuieste-mã pe mine pãcãtosul, cu cãintã si smerenie (cãci pãcãtosi suntem). Concentrati numai la aceste cuvinte ce le zicem cu întelegere si nu gândim nimic altceva (nici bune, cu atât mai mult la cele rele). În timpul exercitiului de rugãciune înceteazã orice miscare. Nu cãuta senzationalul. Fereste-te de orice vedenii si vise, care vin de la diavolul. Durata exercitiului, pentru începãtori: 10-15 minute.[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Efectul
[/SIZE][SIZE=3]Ne cultivãm vointa. Ne dã tãrie sufleteascã. Se face simtitã lucrarea Harului dumnezeiesc, cã ne încinge cu putere de sus.[/SIZE]

1. [SIZE=3]
2. Ne despãtimim. Adicã ne izbãvim de vicii: urã, vrajbã, invidie, nerãbdare, rãzbunare, betie, lãcomie, desfrâu, zgârcenie, clevetire, vorbire în desert, etc.
3. Despãtimirea de imaginea pãcatelor, care persistã încã în minte si în simturi, de care încã trebuie sã ne curãtim, stãruind în rugãciune.
4. Starea de iluminare, stadiu în care Harul lui Dumnezeu se face simtit cu putere si rãmâne în noi, curãtindu-ne de zgura pãcatului, cum zice Sf. Ap. Pavel: "... si Duhul vine în ajutorul slãbiciunii noastre, cãci noi nu stim sã ne rugãm cum trebuie, ci însusi Duhul se roagã pentru noi cu suspine negrãite" (Romani 8, 26). Astfel se realizeazã acea pace (isihie) în întreagã fiinta noastrã. Dupã exercitiul de rugãciune zilnicã, în cursul zilei, ori de câte ori ne vom aduce aminte, vom zice rugãciunea Doamne Iisuse. Iar când ne vom ruga, citind rugãciuni sau psalmi, ne vom aduce aminte sã ne coborâm cu mintea în inimã, ca si mintea sã se roage. Iar Domnul prin Duhul Sãu zice: "Iatã, Eu stau la usã si bat; de-mi va auzi cineva glasul si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine" (Apocalipsa 3, 20; Ioan 14, 23). Astfel, cel mort cu duhul înviazã, cel întinat cu stiinta se curãteste, cel pierdut se mântuieste (Acatistul Sfintei Treimi).[/SIZE]

[SIZE=3]Aceastã practicã a "Rugãciunii Lui Iisus" e recomandatã fiecãrui crestin, de vrea sã-si mântuiascã sufletul sãu. Nimeni sã nu zicã: Nu încep, pentru cã eu nu voi purea realiza sutã la sutã. Dumnezeu te va primi si cu saizeci la sutã. Ba si chiar cu treizeci la sutã. Exemplu: Pilda Talantilor, Pilda Semãnãtorului, Pilda cu lucrãtorii viei.[/SIZE]
[SIZE=3]Cel mai mic între muritori
pãrintele Mina
[/SIZE][SIZE=3]Mãnãstirea Sfintii Apostoli Petru si Pavel, Husi[/SIZE]

[SIZE=3]

Mãrturie personalã

[/SIZE]

[SIZE=3]9 septembrie 2000[/SIZE]

[SIZE=3](într-o convorbire cu Pãrintele Teofil Pãrãian)[/SIZE]

[SIZE=3]Pãrintele Mina Dobzeu: Am fost un revoltat împotriva ateismului, marxism-leninismului, materialismului dialectic si în 1948-49 era la schitul Vlãdicesti cãlugãr ierodiacon. Si când s-a scos învãtãmântul religios din scoalã eu am luat atitudine si am rãspândit niste afise, protestând si scriind chiar direct: “Pericolele învãtãturii marxist-lininist-staliniste” – si cuprindea acest articol: înstrãineazã pe credincios de la Bisericã, distruge Biserica, îndobitoceste pe om, si altele de felul acesta. Pentru care, dupã ce am fost descoperit cã eu sunt autorul, m-au arestat si condamnat la 3 luni si o zi, dar apoi m-au retinut vreo 11 luni la Galati.[/SIZE]
[SIZE=3]În 1959 eram student la teologie în anul II la Bucuresti, când s-a dat Decretul 410 de desfiintare a mãnãstirilor si reducere a personalului monahal, eu am luat atitudine si am scris 13 scrisori, pe larg, pe temeiurile Sfintei Scripturi în special, denuntând antihristul sub toate aspectele. Si am adresat aceste scrisori pe la toti ierarhii Bisericii, una la Institutul Teologic, care s-a citit la Institutul Teologic si pãrintele rector mi-a spus cã e scrisoare de sfânt, cã a pãtruns pe de-a-ntregul cartea Apocalipsei si cã e binevenitã. Nu si-a fãcut nici o grijã cã ce va suferi el, când a aflat cã am adresat-o si episcopilor si Prea Fericitului Pãrinte Patriarh, cã rãspund cei mari despre aceasta. Dar curând am fost denuntat la Departamentul Cultelor si am fost arestat. Mai întâi exmatriculat din Institutul Teologic, scos din monahism si apoi arestat si condamnat la 3 ani la Jilava, unde am întâlnit si pe Nicolae Steihardt, pe care l-am botezat în conditiile care erau acolo. Asta a fost a doua strigare împotriva antihristului.[/SIZE]
[SIZE=3]A treia a fost în 1986-88, când am scris 7 scrisori lui Nicolae Ceausescu, cerând sã respecte: calendarul bisericesc ortodox român, sã respecte poporul acesta care are o conduitã moralã, o disciplinã, o moralã, o traditie si sã nu-i impunã ce nu este a lui: ateismul. Si eu am scris scrisorile acestea demonstrând cumintenia poporului nostru, superioritatea moralei crestine si mã bãteam cu darwinismul. Deci 7 scrisori, care din 1986 si pânã în 1988 le-am scris, dar nu eram singur, ci eram cu un grup de scriitori din Bucuresti. Scrisorile le trimiteam lui Nicolae Ceausescu pe adresa precisã a lui, dar cu semnãtura “din partea unui grup de intelectuali si scriitori din Bucuresti”. Dupã 1988 am fost iarãsi retinut, vreo 8 luni, fãrã sã fiu condamnat, fiindcã eu n-am recunoscut cã-mi apartin, din ce motive? – Pentru cã-mi era grijã sã nu-i denunt pe scriitori, sã nu-i bag pe altii în greutãti. Ultima scrisoare a fost asa, cã între mine si scriitorii lui, filosofii pãgânismului se crease un dialog: eu urmãream articolele care erau în stilul lor, ateiste, si le combãteam; iar ultimul articol a fost asa: Florin Georgescu scria: “N e posibil supranaturalul!” Ana Bãlasa scria un articol cã morala e decãzutã: la ce moralã sã revenim – la cea a sfintilor nu e posibil, care este ireversibilã; si eu le demonstrez, si la unul si la altul, prin ceea ce s-a petrecut la Mãnãstirea Neamtu, când s-a ridicat acel paviment, cu mai câtiva ani în urmã, la 30 de centimetri înãltime, demonstrez cã iatã acolo nu-i mâna omului, nici ceva natural, ci, iatã, e posibil supranaturalul – îi spun lui Florin Georgescu. “Iatã, e posibil supranaturalul!”. Iar lui Ana Bãlasa îi demonstrez tot prin acel fapt, cã, iatã, Dumnezeu cinsteste si relicvele si rãmãsitele muritorilor care l-au cinstit pe Dumnezeu; deci la aceastã moralã a sfintilor ne cheamã si sã nu zicem cã calea este ireversibilã.[/SIZE]
[SIZE=3]Deci acestea toate l-am publicat si le-am scris, s-au publicat într-o carte la Editura Anastasia din Bucuresti: 3 strigãri împotriva lui antihrist – aceste trei momente de care am povestit. Si acolo sunt date amãnuntit si situatia mea în perioada aceasta a comunismului, în care am avut o atitudine protestatarã împotriva pãgânismului ateism materialist.[/SIZE]

[SIZE=3]Întrebare: Pãrinte, ce ati fãcut, pe unde ati fost dupã 1964?
[/SIZE][SIZE=3]Pãrintele Mina Dobzeu: Dupã 1964, dupã ce am fost eliberat, eu fãceam parte din schitul Vlãdicesti, aici, în Eparhia Husilor, dar episcopul locului nu m-a primit aici, nici mitropolitul de la Iasi si m-am dus la Prea Sfintitul Teofil, care fusese episcop la Roman si-l cunosteam, si-mi era un duhovnic bun si un om duhovnicesc si sfânt – Dumnezeu sã-l ierte! – m-a primit în Eparhia Clujului si am stat putin la Mãnãstirea Nicula, apoi mi-a dat o parohie, la Jimbol, unde 5 ani am stat ca paroh acolo, unde am fãcut bisericã, am pictat-o si am fost foarte apreciat de credinciosi, încât si acum dacã mã duc, mã duc ca la mine acasã si mã primesc credinciosii cu drag: “da’ mai haida la noi, dom’ pãrinte!” Si dupã 5 ani a fost chemat aici, la fost episcopie a Husilor, din ’69 sunt aici, chemat de Prea Sfintitul Partenie – Prea Sfintitul Teofil cu greu s-a învoit sã plec –, iar din 1969 deci sunt aici: am fost administrator, apoi staret si asa…[/SIZE]

[SIZE=3]Întrebare: Ati activat în viata publicã, sã zicem asa, în timp ce unii s-au retras în munti…
[/SIZE][SIZE=3]Pãrintele Mina Dobzeu: Eu am fost misionar permanent. Si în închisoare si în coloniile de muncã, eu stiam tot ritualul Bisericii – Acatistul Domnului Iisus, pe deasupra, Acatistul Maicii Domnului, Sfânta Liturghie, ceasurile, toate acestea – si unde eram eu fãceam misiune: spovedeam, împãrtãseam pe credinciosi; chiar fãceam Sfânta Liturghie. Aveam materia primã: pâinea, obisnuitã, sau mai pãstram pâine albã care o primeam în pachet, iar vinul, primisem niste struguri, vreo 2 kg de struguri primisem în pachet în coloniile de muncã, la Balta etc., si am fãcut jumãtate de litru de vin si simbolic îl aveam si pãstram asa câte putin si fãceam Sfânta Liturghie. Sigur cã nu aveam nici vesmintele, nici antimisul, n-aveam nici vasele sfinte. Ce aveam? – Aveam harul preotiei si aveam materia primã, de importantã, pâinea si vinul, vinul natural. Si fãceam Sfânta Liturghie din memorie, cã cunosteam chiar cuprinsul Sfintei Liturghii îl cunosteam, texte biblice, depinde ce era necesar. Si preotii se adunau în jurul meu, pentru faptul cã cunosteam ritualul. Asta a fost si-n coloniile de muncã si chiar la Gherla, unde am stat cu pãrintele Vasile Vasilache, si fãceam program de slujbã, mai ales cã ne izolaserã pe noi cã eram cei mai influenti în rândul detinutilor, si ne-au izolat. [/SIZE]

[SIZE=3]Întrebare: Ati fost si împreunã cu preoti greco-catolici?
[/SIZE][SIZE=3]Pãrintele Mina Dobzeu: Da, am fost, în coloniile de muncã. Lucram împreunã cu ei, ne întelegeam, trãiam într-un ecumenism foarte sincer si curat. Cu Pãrintele Augustin Prundus, am fost împreunã cu el si între noi era o prietenie intimã si fãceam rugãciune si chiar Sfânta Liturghie împreunã. El se învoia cu mine sã facã, dar cu altii nu…[/SIZE]
[SIZE=3]Ia sã vã spun un moment deosebit. Când m-au dus în Gherla, asta a fost prin 1963, m-au bãgat într-o celulã unde erau cei mai mari detinuti: colonei, ingineri, din cei care luptaserã în rãsãrit si erau condamnati pe viatã si erau deja de 17 ani în detentie si suferintã. Si i-am convins sã se spovedeascã, zicând: “Iatã, eu sunt preot. Pe mine întâmplãtor m-au adus aici. Deci e bine sã vã spovediti, sã vã împãrtãsiti, cã n-o sã vã mai întâlniti cu preot. Si într-adevãr, am fãcut Sfânta Liturghie – a dat rãspunsurile unul dintre ei care fãcuse teologie – si i-am spovedit si i-am împãrtãsit pe toti. Si dupã 2-3 zile m-a scos de-acolo. Apoi în 1964 am fost eliberati. Apoi am fost la parohie vreo 5 ani, apoi am venit aici.[/SIZE]
[SIZE=3]Nicolae Steinhardt a venit aici în 1975 ca sã-l primesc aici la mãnãstire dar Prea Sfintitul Partenie nu a vrut, pe vremea aceea nimeni nu întelegea si comunistii nu ne-au dat voie sã primim personal si l-am trimis la Prea Sfintitul Teofil si la Prea Sfintitul Iustinian Chira, care l-a primit la Mãnãstirea Rohia, unde a întemeiat si a întretinut biblioteca si a murit acolo. Chiar în ultimele sale zile m-am întâmplat si eu acolo, încât mi-a mãrturisit starea lui sufleteascã, cã era tare bolnav: “Merg la Bucuresti, la doctorul meu”, mi-a zis. Dar, în cele din urmã, a mers pânã la Baia Mare si acolo s-a internat la spital, unde a si murit. Dar pe cale, când am mers de la mãnãstire la Baia Mare, îmi spunea: “Tare mã supãrã niste gânduri, cã nu m-a iertat Dumnezeu din pãcatele tineretii mele”. Si eu îi rãspund: “Satana care vede cã nu mai te poate duce la pãcat, te tulburã cu trecutul. Deci, matale care ai trecut la crestinism si te-ai botezat, ti-a iertat pãcatele personale si pãcatul original. Te-ai spovedit, te-ai mãrturisit, ai intrat în monahism, care este iarãsi un botez prin care ti-a iertat toate pãcatele. Fii linistit cã aceasta este o provocare de la cel rãu, care îti aduce tulburare ca sã n-ai liniste nici acum”. Iar el mi-a multumit, iar dupã putin timp a si murit.[/SIZE]

[SIZE=3][/SIZE]

[SIZE=3]Întrebare: El a fost un om foarte cult…
[/SIZE][SIZE=3]Pãrintele Mina Dobzeu: Foarte cult. Apoi, tocmai asta este importanta acestui botez. de câte ori mi se dã posibilitatea sã evoc numele lui zic: Providenta divinã l-a chemat la crestinism. Eu sã fiu trimis din partea Bisericii Ortodoxe Române sã-l botez, iar el fie o mânã întinsã cãtre intelectuali, sã le spunã: “Iatã, eu am cunoscut pe Hristos. Veniti la Hristos!” Iatã cum ne vorbeste Dumnezeu în zilele noastre, în special intelectualilor care s-au lepãdat de credintã pentru a propaga ateismul. Cãci zice el: “Altfel nu se explicã starea de fericire care am trãit-o imediat dupã botez, decât cã botezul este adevãrat, cã sfintele taine sunt adevãrate”. Deci iatã cum vorbeste Dumnezeu intelectualilor si societãtii zilelor noastre în care eram înstrãinati de Dumnezeu, în special intelectualii.[/SIZE]
[SIZE=3]În mai multe rânduri am scris articole cu privire la acestea, iar acum am un articol în acest sens, pe care l-am trimis si la Rohia, când a fost un simpozion, pe data de 29 iulie a fost un simpozion acolo în memoria lui Nicolae Steinhardt.[/SIZE]
[SIZE=3][…][/SIZE]
[SIZE=3]Am fost un revoltat împotriva ateismului, iar acum sunt un foarte revoltat împotriva altei forme de manifestare a lui antihrist: spiritism, bioenergie, parapsihologie, paranormal, satanism, practici oculte. Toate acestea nu sunt altceva decât o formã de pustiire a constiintei omului si a-l cuceri, a-l vrãji, nu a-l constrânge ca în timpul comunismului, cu o metodã despoticã de constrângere, de amenintare, dar îi vrãjeste si îi atrage pe multi în aceste conceptii strãine în care omul umblã dupã senzational. Si strig împotriva acestora, strig foarte mult. Am scris si presedintelui împotriva prostitutiei si practicilor homosexuale, primului ministru, justitiei si parlamentarilor si multor centre culturale.[/SIZE]
[SIZE=3]Iar, sub alt aspect, eu propovãduiesc isihasmul. Si ce m-a determinat sã mã ocup de problema aceasta? – Fiind aici, veneau studenti din diferite centre culturale si îmi ziceau: iatã, în cutare centre culturale apar maestri care învatã isihie, isihasmul, practica rugãciunii, dar ascultând cum si în ce fel, am vãzut cã o fac cu influente budiste, brahmanice: cu practici yoghine si câteva gesturi magice, gata, ne sfintim, ne curãtim. Si auzind aceste lucruri mi-am dat seama cã acestea nu sunt dupã învãtãtura noastrã crestinã a Bisericii Ortodoxe. […] Si atunci am zis: dacã acestia umblã dupã senzational, si sunt si copii cuminti si cu suflete curate care se întreabã “ce este isihasmul?” “ce este rugãciunea inimii?”. Si eu la moartea Pãrintelui Stãniloae – auzind si cuvintele Prea Fericitului Pãrintele Patriarh, când s-a adresat monahilor, cã “sã vã preocupe în mod special sã cunoasteti învãtãturile pe care le-a publicat si sã le trãiti si sã le aplicati în practicã” –, fiind sesizat si scandalizat de ceea ce se petrecea, cu josniciile acestea pe care le practicã diferiti magicieni, am zis: sã învãtãm si sã predãm si sã publicãm învãtãtura dreaptã despre rugãciunea inimii, despre isihasm. Si am cerut permisiunea si am aprobarea Prea Fericitului Pãrintelui Patriarh, cu conditia ca în orice eparhie mã duc sã cer aprobarea si eparhiotului. Si asa am început, încã din 1993, sã merg prin mãnãstiri, si prin cele în care am fost invitat de cãtre ASCOR si tineret, si le propovãduiesc isihia si alte teme crestine […].[/SIZE]