Cumpana

Cu mai bine de 30 de ani in urma, am trait aproximativ cam aceeasi poveste, doar ca intre noi era o dragoste pe cat de sincera pe atat de nevinovata. Eu nu pot sa spun ca nu credeam in Dumnezeu, dar nu intelegeam mare lucru. O iubeam cu toata fiinta mea si nu ma deranja sa astept pana dupa ce ne vom casatori, dar, ipotetic, nu puteam sa accept postul, cel putin in relatia intima. Ma tara prin biserici si ma plictiseam grozav fiindca eu mergeam de dragul ei. Nu intelegeam nimic din sfanta Liturghie si abia asteptam sa se termine... 8-9 ani a durat relatia noastra, pana cand mama-sa (o femeie extrem de credincioasa) a facut cercetari si i-a gasit pe cineva care s-o merite cu adevarat. Acum este o preoteasa admirabila si foarte apreciata in oras. Anii au trecut, dar relatia noastra a ramas la fel de sincera si nevinovata. Ei ii datorez foarte mult din ceea ce-am ajuns astazi, si stiu ca s-a rugat mult pentru mine. Toata familia mea o iubeste ca pe cineva foarte drag. Copii ei au crescut sub ochii mei, iar cand ii vedeam prin oras, intram in prima cofetarie si le luam "ceva bun". Acum ne vedem din cand in cand la biserica si ma privesc ca pe unchiul lor cel mai apropiat... Nu regret nimic din tot ce s-a intamplat in relatia noastra. Nici macar decizia mamei ei de a o marita cu cineva pe care practic nu-l cunostea, nu am comentat-o. I-am spus doar: "Te iubesc atat de mult incat renunt la tine, daca asta iti este tie de folos in viata!" Mai tarziu mi-a dat si mie Dumnezeu mai mult decat meritam...

Sfatul meu: Nimic pe lumea asta nu poate fi mai presus de relatia ta cu Dumnezeu, indiferent cate incurajari vor veni din partea celor dragi. Eu sunt de principiu ca daca toata lumea e de acord cu ceva anume, atunci inseamna ca nu e deloc in ordine. Pentru ca de obicei, diavolul intervine sa zdruncine un plan placut lui Dumnezeu, iar daca nu-l zdruncina, inseamna ca-i de fapt planul lui. Poate ca totusi nu-i pierduta relatia voastra, dar cu siguranta este sortita esecului mai devreme sau mai tarziu (cunosc un asemenea caz cand in urma unui astfel de compromis, dupa nici 10 ani, ea a ramas o tanara vaduva cu doi copii, care nu va accepta niciodata sa-si refaca viata). Relatia de cuplu este aceea de a va salva unul pe celalalt. Ori el... dupa un timp, te va epuiza total, iar tu vei pierde si ce-ai avut dintotdeauna: credinta.
Ai mare grija de tine, draga mea. Macar un lucru trebuie sa intelegi: "Cine se-aseamana, se aduna!" Poate ca voi va asemanati in ceva anume, dar in cel mai important, nu, iar asta va va distruge intr-o zi!

[dobrin7m]

Daca tu il iubesti sincer si daca si el te iubeste sincer atunci aveti o sansa. Sansa este sa il faci sa creada in Dumnezeu. Daca te iubeste cu adevarat va accepta ca tu sa il descoperi pe Dumnezeu lui.
Aici trebuie sa fi tu cu bagare de seama. Cum sa faci asta? Pana nu va trai el revelatia descoperiri nu va crede. Nu ai inceput bine, obligandu-l sa citeasca o carte sau alta.
Eu zic ca trebuie sa mergeti la o manastire, sa discutati cu staretul de acolo, sa ii explici problema si cu siguranta ca el ii va arata calea descoperirii. Tu nu poti singura, chiar daca esti sfatuita de duhovnic. Aceasta lucrare a descoperirii lui Dumnezeu este o lucrare mare si trebuie sa fi bun cunoscator al credintei ca sa o poti infaptui singura.
Daca nu vrea sa mearga cu tine, atunci renunta, si asculta sfatul de mai sus a lui OMUBUN.
Domnul sa fie cu voi.

Am vorbit si cu mama.

Mi-a zis ca-s nebuna si ca trebuie sa ma duc la psiholog, ca-mi distrug viatza (serios)

[dobrin7m]

În prealabil postat de crestinOrtodoxa

Am vorbit si cu mama.

Mi-a zis ca-s nebuna si ca trebuie sa ma duc la psiholog, ca-mi distrug viatza (serios)

Nu vorbesti cu mama. Il iei pe el de mana si mergeti la manastire la un calugar. Nu vrea sa vina atunci va trebui sa renunti la el indiferent de ce va zice mama.

[florinbrasov0]

Sa stii ca sunt destui care patesc asa din partea parintilor. Copii vor sa se apropie de Dumnezeu dar tocmai parintii pun piedici. Exista expresia "nebun pentru Hristos" care se refera la cei ce se lepada de guraa lumii si de cele pacatoase ale lumii. Incep sa fie numiti "nebuni", "indoctrimati" de catre ceilalti oameni, probabil ca vor fi numiti si "fundamentalisti ortodocsi".
Nu este usor sa trecem prin asta, mai ales cand stim ca niciodata nu ne va parasi Dumnezeu si ca incercarile pe care le primim sunt o ocazie sa avansam duhovniceste.
Este adevarat ca sunt dure astfel de lovituri pe care le primim, dar daca nu eram capabili sa le trecem nu ni le ingaduia Dumnezeu.

"Intr-o noapte Fericitul Augustin a visat ca se plimba impreuna cu Dumnezeu pe malul marii, vazand unele momente trecute ale vietii sale. De fiecare data descoperea urme de pasi in nisip, cateodata erau doua, cateodata doar una singura. Lucrul acesta il deruta, pentru ca in momentele fericite ale vietii vedea doua urme, iar in momentele grele doar una singura. Atunci l-a intrebat pe Dumnezeu: "Mi-ai promis Doamne ca daca te voi urma, vei fi cu mine mereu. Eu insa am constatat ca atunci cand mi-a fost foarte greu in viata, tu m-ai parasit". Atunci Dumnezeu i-a raspuns: "In acele momente cand ai vazut doar o singura urma de pasi, atunci te-am purtat in brate". Când ne este cel mai greu, Dumnezeu ne ia in brate. Cineva spunea: „Dumnezeu nu ne fereste de orice suferinta, ci ne sustine in orice suferinta.” Fiecare dintre noi avem o cruce de purtat. S-o purtam cu incredere caci Domnul ne va fi alaturi.

Legat de mama ta, probabil vei avea de indurat de la ea pentru inceput, pana se va obisnui cu tine.
P.S. Avantajul tau e ca deja esti mare si nu cred ca mai pot avea parintii tai o influenta asa de mare asupra deciziilor tale, cum ar avea, de exemplu, asupra unui copil de 16 ani.

Dumnezeu sa iti fie sprijin!

[diana-lorena]

În prealabil postat de crestinOrtodoxa

Am vorbit si cu mama.

Mi-a zis ca-s nebuna si ca trebuie sa ma duc la psiholog, ca-mi distrug viatza (serios)

Ai primit multe sfaturi intelepte aici,pe forum...dar vreau sa-ti scriu totusi si cuvintele mele:

Cateodata adultii sunt piatra de poticnire in calea catre Hristos,in loc sa fie o buna povata...in asemenea cazuri nu trebuie sa ii ascultam.

dar de Dumnezeu sa ascultam...asa ca nu mai trebuie sa repeti pacatul de a avea relatii intime cu el in afara casatoriei...si deocamdata nu poate fi vorba de casatorie,pentru ca exista o neintelegere fundamentala intre voi,in legatura cu credinta. Spune-i asta clar si raspicat, chiar daca se supara si chiar daca plange si probabil plangi si tu vazandu-l( stiu cum e,traiesc o situatie de acest fel destul de difcila). Fii ,,eroul lui Hristos'',cum spune parintele Papacioc...
,,Daca ochiul tau te face sa cazi in pacat,scoate-l de la tine'', ,,Daca mana ta te face sa cazi in pacat''...

El va decide daca va ramane cu tine respectand credinta ta...daca va pleca de langa tine, inseamna ca Domnul a vrut sa fie asa...daca va ramane, tot Voia Domnului este,ca el sa se intoarca prin tine la credinta...Deci, draga mea, faca-se Voia Domnului!

Tu roaga-te pentru el, pentru voi, dar roaga-te foarte intens, ca si cum ar fi o chestiune de viata si de moarte...asa cum a facut Petru cand se scufunda..nu a zis decat ,,Doamne, scapa-ma!''...si a fost de ajuns ca sa vada Mana lui Hristos intinzandu-se spre el...

Este bine ca ai constientizat ca Domnul este ,,Calea ,Adevarul si Viata'', mergi pe calea aceasta, apropiindu-te de El prin Biserica,prin Sfintele Taine...este foarte bine sa iti marturisesti pacatele si apoi sa te impartasesti cu Hristos...
Cum iti mai spunea cineva,nimeni nu poate spune in ce pacate va mai cadea..important la Spovedanie cred ca este hotararea ta...un parinte spunea ca trebuie sa fie o hotararea foarte mare:,,mai bine sa mor decat sa mai fac pacatul acesta''...cam asa ar trebui sa spunem..bineinteles ca este greu, vrajmasul sta la panda, ,,urla racnind ca un leu'', dar tu nu esti singura, ci il ai pe Hristos de partea ta in drumul indreptarii...si pe El il auzi spunand ,,Indrazneste, fiica!''

Doamne ajuta!

ps: asteptam vestile bune dupa un timp in legatura cu tine:)
ps2:gandeste-te si ca este o incercare si multumeste-I Domnului pentru ea

Problemele mele cu mama nu-s de ieri-de azi. Pe mine m-au crescut bunicii (ca pe multi alti copii dealtfel,ce-i drept), mama venea odata la 2 saptamani, imi aducea cateva dulciuri, apoi pleca. Nici macar nu m-a alaptat cat timp trebuia, si din cauza asta am o boala de ficat care si acum ma supara. Atunci, cand eram mica, am fost la un pas de moarte din cauza asta, si singurii care m-au ingrijit au fost bunicii mei. Mereu am judecat-o pt asta si mereu am tinut minte cat de rar venea si cum ma duceam cu ea si plangeam pana la capatul ulitzei sa ma ia cu ea.
Si pt faptul ca n-am avut tata am judecat-o, s-au despartit doar din cauza ca (mama) n-a vrut sa se mute in alt oras. Mi se pare un motiv asa de stupid ca mereu am invinovatit-o in mintea mea ca nu am un tata. Tin minte ca... eram mica, si mama isi facuse un... prieten. Mi-aduc aminte cum bunica o certa si-i zicea ca-i o catzea, ca ar trebui sa-si creasca copilul... Mai incolo, m-a luat cu ea ca sa ma dea la scoala la oras. Cand am inceput scoala nu stia si nici n-o interesa daca stiu sa citesc sau nu, daca stiu sa numar sau din ce cauza greseam cand greseam... Si nu era niciodata acasa. Dimineatza pleca inainte sa ma trezesc eu, seara venea tarziu, apoi mai si iesea in oras.

Cea mai rea parte a venit dupa ceva timp cand am mai crescut. Nu exagerez cu nimic cand spun ca nu a fost zi data de la Dumnezeu sa nu ma injure (vulgar ca un tirist in trafic), sa nu ma dracuie, si sa nu ma blesteme. Se enerveaza din orice lucru cat de marunt si incepe sa injure. Ma lasa nervii, n-o mai suport.
Despre religie... ce sa mai zic... tin minte cand am rugat-o sa ma ajute sa invatz Crezul in clasa a doua, nu s-a putut abtine sa nu faca misto, la "astept invierea mortilor si viata vecului ce va sa vina" a pufnit-o rasu' si mi-a zis ca popa' ala de la scoala e nebun ca ne pune sa invatam ditamai rugaciunea, si mi-a zis sa-i zic dupa ce zic "astept invierea mortilor si viata veeacului ce va sa vina" - <asteapta parinte!"> si din nou a pufnit-o rasul.
Am incercat odata s-o fac sa vina si la biserica. Mai multe pacate mi-am facut, n-are rabdare sa stea locului nici doua minute, o enerveaza ca nu intelege nimic din slujba si ca e aglomeratie si o ia cu toate ametelile si lesinurile posibile de la fumul de lumanare. Se uita de mine permanent, tot timpul imi face semne disperate sau vorbeste cu mine... si batic nu mai zic, bineinteles i se pare ridicol sa poarte.
Fumeaza tot timpul, am incercat s-o conving prin toate metodele sa se lase. Cand eram in liceu imi dadea tigari sa fumez si-mi zicea ca-i normal, cam toti copii se apuca de fumat in liceu, daca vreau tigari, sa iau de la ea.
Alta chestie de care incerc s-o conving e sa renunte la o relatie cu un barbat insurat care niciodata n-o sa divorteze oricum. Si aici imi zice ca-s absurda si nebuna.

Daca stam mai mult de-un sfert de ora in acelasi loc e imposibil sa nu ma injure/dracuie/blesteme. M-am saturat pana peste cap.

MAMA e principalul motiv pt care nu vreau sa renunt la relatia cu prietenul meu. S-a lasat de fumat la vreo 2 luni dupa ce ne-am cunoscut, desi fuma mult, nu m-a injurat niciodata si nu tipa la mine nici cand mai avem mici conflicte. Si conflictele nu se transforma niciodata in certuri, si e foarte calm. Acum situatia cu el e cam asa: nu crede in Dumnezeu, dar imi tolereaza, desi cu greu alegerea. Per total nu pot sa spun ca s-a schimbat cu nimic in rau atitudinea lui fatza de mine. Totul e la fel,vorbim, ne ajutam... luna viitoare o sa ma duc la doctor pt o mica interventie chirurgicala la un picior, n-o sa am nevoie de internare, dar mi-ar fi de ajutor cineva sa stea cu mine p-acolo, mai ales ca e-n alt oras,si o sa cam schopatez putin, o sa fie dureros dupa ce trece anestezia... si mi-a zis ca vine cu mine. Mama n-a mai venit cu mine la spital de cand mi-am facut prima analiza, zice ca-s mare si ma descurc si singura si oricum ... n-are niciodata timp.
Nu vreau sa-l parasesc.Pe langa timpul cu mama, timpul petrecit cu el e ca o oaza de liniste si relaxare. Daca el o sa vrea sa plece din cauza alegerii mele religioase,e altceva.... va fi optiunea lui, n-o sa pot sa-l opresc...
Despre cuninie... pai el VREA sa ne casatorim/cununam,vrea copii- dar nu asa acum. El vrea CASA si daca ne-am casatori acum ar cam trebui sa stam in chirie la bloc o vreme, ceea ce ar cam incetini cu mult proiectul cu "casa adevarata pe pamant"...

[florinbrasov0]

Indiferent de ceea ce se intampla, sa Ii dam slava lui Dumnezeu si sa-I multumim pentru toate.
Sa te rogi Maicii Domnului si sa nu pierzi nadejdea in Dumnezeu.
Sa citesti ce scrie aici: http://candela-aprinsa.blogspot.com/...t-arsenie.html

Dumnezeu sa te ocroteasca pe tine si pe prietenul tau.

[IOLANDA]

Imi pare , sincer foarte rau ca nu poti avea nici un sprijin din partea mamei tale.Nu am stiut adevarata poveste.Atunci ,inseamna ca esti cam singura pe "calea "asta destul de anevoioasa catre mantuire.Dumnezeu sa te intareasca si sa-ti de-a gandul cel bun,pentru a reusi in ceea ce ti-ai propus.As fi vrut sa te pomenesc in rugaciunile mele zilnice,dar nu-ti stiu prenumele.Doamne Ajuta.

[ViermeSiNuOm]

În prealabil postat de crestinOrtodoxa

Problemele mele cu mama nu-s de ieri-de azi. Pe mine m-au crescut bunicii (ca pe multi alti copii dealtfel,ce-i drept), mama venea odata la 2 saptamani, imi aducea cateva dulciuri, apoi pleca. Nici macar nu m-a alaptat cat timp trebuia, si din cauza asta am o boala de ficat care si acum ma supara. Atunci, cand eram mica, am fost la un pas de moarte din cauza asta, si singurii care m-au ingrijit au fost bunicii mei. Mereu am judecat-o pt asta si mereu am tinut minte cat de rar venea si cum ma duceam cu ea si plangeam pana la capatul ulitzei sa ma ia cu ea.
Si pt faptul ca n-am avut tata am judecat-o, s-au despartit doar din cauza ca (mama) n-a vrut sa se mute in alt oras. Mi se pare un motiv asa de stupid ca mereu am invinovatit-o in mintea mea ca nu am un tata. Tin minte ca... eram mica, si mama isi facuse un... prieten. Mi-aduc aminte cum bunica o certa si-i zicea ca-i o catzea, ca ar trebui sa-si creasca copilul... Mai incolo, m-a luat cu ea ca sa ma dea la scoala la oras. Cand am inceput scoala nu stia si nici n-o interesa daca stiu sa citesc sau nu, daca stiu sa numar sau din ce cauza greseam cand greseam... Si nu era niciodata acasa. Dimineatza pleca inainte sa ma trezesc eu, seara venea tarziu, apoi mai si iesea in oras.

Cea mai rea parte a venit dupa ceva timp cand am mai crescut. Nu exagerez cu nimic cand spun ca nu a fost zi data de la Dumnezeu sa nu ma injure (vulgar ca un tirist in trafic), sa nu ma dracuie, si sa nu ma blesteme. Se enerveaza din orice lucru cat de marunt si incepe sa injure. Ma lasa nervii, n-o mai suport.
Despre religie... ce sa mai zic... tin minte cand am rugat-o sa ma ajute sa invatz Crezul in clasa a doua, nu s-a putut abtine sa nu faca misto, la "astept invierea mortilor si viata vecului ce va sa vina" a pufnit-o rasu' si mi-a zis ca popa' ala de la scoala e nebun ca ne pune sa invatam ditamai rugaciunea, si mi-a zis sa-i zic dupa ce zic "astept invierea mortilor si viata veeacului ce va sa vina" - <asteapta parinte!"> si din nou a pufnit-o rasul.
Am incercat odata s-o fac sa vina si la biserica. Mai multe pacate mi-am facut, n-are rabdare sa stea locului nici doua minute, o enerveaza ca nu intelege nimic din slujba si ca e aglomeratie si o ia cu toate ametelile si lesinurile posibile de la fumul de lumanare. Se uita de mine permanent, tot timpul imi face semne disperate sau vorbeste cu mine... si batic nu mai zic, bineinteles i se pare ridicol sa poarte.
Fumeaza tot timpul, am incercat s-o conving prin toate metodele sa se lase. Cand eram in liceu imi dadea tigari sa fumez si-mi zicea ca-i normal, cam toti copii se apuca de fumat in liceu, daca vreau tigari, sa iau de la ea.
Alta chestie de care incerc s-o conving e sa renunte la o relatie cu un barbat insurat care niciodata n-o sa divorteze oricum. Si aici imi zice ca-s absurda si nebuna.

Daca stam mai mult de-un sfert de ora in acelasi loc e imposibil sa nu ma injure/dracuie/blesteme. M-am saturat pana peste cap.

MAMA e principalul motiv pt care nu vreau sa renunt la relatia cu prietenul meu. S-a lasat de fumat la vreo 2 luni dupa ce ne-am cunoscut, desi fuma mult, nu m-a injurat niciodata si nu tipa la mine nici cand mai avem mici conflicte. Si conflictele nu se transforma niciodata in certuri, si e foarte calm. Acum situatia cu el e cam asa: nu crede in Dumnezeu, dar imi tolereaza, desi cu greu alegerea. Per total nu pot sa spun ca s-a schimbat cu nimic in rau atitudinea lui fatza de mine. Totul e la fel,vorbim, ne ajutam... luna viitoare o sa ma duc la doctor pt o mica interventie chirurgicala la un picior, n-o sa am nevoie de internare, dar mi-ar fi de ajutor cineva sa stea cu mine p-acolo, mai ales ca e-n alt oras,si o sa cam schopatez putin, o sa fie dureros dupa ce trece anestezia... si mi-a zis ca vine cu mine. Mama n-a mai venit cu mine la spital de cand mi-am facut prima analiza, zice ca-s mare si ma descurc si singura si oricum ... n-are niciodata timp.
Nu vreau sa-l parasesc.Pe langa timpul cu mama, timpul petrecit cu el e ca o oaza de liniste si relaxare. Daca el o sa vrea sa plece din cauza alegerii mele religioase,e altceva.... va fi optiunea lui, n-o sa pot sa-l opresc...
Despre cuninie... pai el VREA sa ne casatorim/cununam,vrea copii- dar nu asa acum. El vrea CASA si daca ne-am casatori acum ar cam trebui sa stam in chirie la bloc o vreme, ceea ce ar cam incetini cu mult proiectul cu "casa adevarata pe pamant"...

Rugăciunile făcute din inimă sunt grabnic ascultate ! Acum depinde şi ceea ce cerem pentru că, sigur ştii asta, dacă Dumnezeu ştie că acel lucru pe care-l cerem nu ne ajută la mântuirea sufletului ci mai rău ne-ar dăuna sigur nu ni-l va da. Tu roagă-te pentru mântuire sufletului şi ca să se facă voia lui Dumnezeu şi nu a ta !

Spune: " Doamne eu vreau să mă mântuiesc şi vreau şi ca X prietenul meu să se mântuiască, fă Doamne cum ştii tu numai mântuieşte-ne fie împreună fie separat !"

Chiar dacă vă despărţiţi dar prin rugăciunile tale el se va întoarce la Dumnezeu , vei fi mult mai fericită decât vei putea fi dacă aţi ţine-o aşa, căsătoriţi sau nu. Departe de Dumnezeu nu vă veţi găsi pacea !

Dacă vă veţi despărţi poate cu timpul tot pentru rugăciunile tale şi de dragul tău va vedea cât de importantă este credinţa pentru tine şi lupta pe care o duci (căci vei avea multe ispite din familie, de la lume, de la diavol şi chiar de la trupul tău) şi poate va dori să cunoască şi el credinţa...

Rugăciune, multă rugăciune şi nu te lăsa de drumul tău, ţi-am spus o să ai multe ispite dar să nu te temi Domnul este cu tine şi are cununa pregătită pentru tine ! Să lupţi să o câştigi ! Dumnezeu să te întărească !

PS: Să ştii că Dumnezeu nu se supără dacă nu ascultăm de părinţii care ne învaţă la rău, la păcate, ci se bucură, căci spune că acela care va iubi mai mult pe mamă, sau pe frate, etc decât pe Mine .. acela nu este vrednic de Mine! (Am citat din memorie să mă corecteze fraţii dacă am scris greşit, oricum esnţa cred că a reieşit )