Dumnezeu plange? E fericit?...

[andreicozia]

În prealabil postat de Erethorn

Dumnezeu s-a intrupat in chip de om, atunci cand a intrat in creatia Sa. Nu in chip de galaxie sau Univers. .

NUUUUU?????

Oare Dumnezeu sub forma de fir de praf are puterea sa rasuceasca galaxiile? sa creeze supernove, sa creeze viata din nimic?
Oare poate asta un fir de par?
Pentru a le porunci gaurilor negre sa absoarba totul in calea lor, Dumnezeu trebuie sa tina universul in palma nu sa fie un firisor de nisip...deci nu are sens ceea ce spui

Iar faza cu insusirile omenesti sunt de-a dreptul caraghioase si provin din marea IMPORTANTA DE SINE pe care si-o acorda cu generozitate O M U L ! :))))

[adrian010155]

Bast-et, Dumnezeu se intristeaza pentru noi cand vede cat de mult suntem rataciti de la invatatura Lui, care este invatatura Vietii, a iubirii, a iertarii, a armoniei, a pacii, a milei, a rabdarii, a dreptatii, a moralei. El simte TOATE durerile lumii pentru ca tot ce exista este facut de El si se afla in interiorul Lui. Pe tine te-a durut vreodata ceva? Daca da, inseamna ca ceva in interiorul tau nu a functionat cum trebuie si, iata, ai simtit durerea. Asa o simte si Dumnezeu. Fiecare fapta necugetata a fiecarui om, fiecare gand rau acceptat de om, fiecare vorba nedreapta a fiecarui om, produc durere lui Dumnezeu asa cum fiecare fapta buna, gand bun sau cuvant bun, oricat de neansemnate ar fi ele, aduc multa bucurie lui Dumnezeu si dau sanse omenirii sa mai existe inca. Daca ne-am pleca fruntile si am cugeta, macar un pic, la toate acestea, am afla cat de nefolositoare si vatamatoare este ingamfarea fata de Cel care ne-a dat fiinta si care ne tine cu dragoste infinita, in timp ce noi ne ridicam cu judecati impotriva Lui.

[iustin10]

Dumnezeu nu rade nici nu plange.
El este 'neschimbat,fara umbra de schimbare sau mutare'
Dumnezeu este Acelasi,si se uita din cer la framantarile oamenilor .
A fost suparat pe noi o vreme,iar apoi ne-a iertat,nu pentru vreun merit al nostru,ci pentru planul Sau,de a se indura de lume.
Samanta iubirii a fost imprastiata in lume ,si ea rodeste in sfinti.
Iar lumea,sfarstiul ei este hotarat

[arriel]

În prealabil postat de iustin10

Dumnezeu nu rade nici nu plange.
El este 'neschimbat,fara umbra de schimbare sau mutare'
Dumnezeu este Acelasi,si se uita din cer la framantarile oamenilor .
A fost suparat pe noi o vreme,iar apoi ne-a iertat,nu pentru vreun merit al nostru,ci pentru planul Sau,de a se indura de lume.
Samanta iubirii a fost imprastiata in lume ,si ea rodeste in sfinti.
Iar lumea,sfarstiul ei este hotarat

Eu totusi prefer sa cred ca Dumnezeu rade ,si plange si ne iubeste mult...

[iustin10]

În prealabil postat de arriel

Eu totusi prefer sa cred ca Dumnezeu rade ,si plange si ne iubeste mult...

Dumnezeu rade si plange cu fiecare suflet de copil.
Dar este departe de framantarile oamenilor,de ce ne intristeaza sau ne bucura in mod obisnuit pe noi.
Doar cel care a cunoscut iubirea desavarsita,poate sa se apropie o clipa,ca prin ceata,de taina iubirii divine,infinite,care cuprinde ca o imbratisare intreg universul

[eodor nastasa]

Hm...hm...

[Mihaela Cristina]

În prealabil postat de Bast-et

Simte durerea noastra? Se pune in locul nostru? Este flamand? Sau stomacul-i tot timpul plin?
Cate persoane mor si isi fac rau in numele lui? Este mandru sau i-e rusine de noi?

Ok, eu nu cred, vreau doar sa aflu cum este descris Dumnezeu in scripturi din aceste puncte de vedere... si mai ales, plange?

Inspiratie ---> http://www.youtube.com/watch?v=ZkEa9EufpLA

"Iisus a lacrimat..." (Ioan 11, 35)

[Mihnea Dragomir]

Întrebarea este MULT mai grea decât pare la prima vedere. Aş putea spune că m-a încuiat.


Sunt înclinat să răspund că, dacă Dumnezeu are emoţii, ele sunt de cu totul alt fel decât ale noastre. Expresii pe care le găsim des ca "Dumnezeu S-a bucurat" sau "Dumnezeu S-a aprins de mânie" cred că sunt în mare măsură metaforice şi ţin de o viziune antropomorfistă din care ne este nouă greu să ieşim. Ca şi imaginea din Geneză, cu Dumnezeu care Se odihneşte.

Noi, de fapt, nu credem că Dumnezeu Se odihneşte, fiindcă nu oboseşte. Nu doarme. El a creat lumea "ex nihilo", prin simpla Sa voinţă.

La aceasta, se poate replica faptul că odihna nu este o facultate a spiritului, ci a trupului, pe când emoţia este facultate a spiritului. Altfel spus, dacă este adevărat că Dumnezeu nu se odihneşte şi că avem metaforă aici, nu înseamnă că putem spune acelaşi lucru despre emoţii ca bucuria şi mânia. Îngerii, de lumină sau apostaţi, nu dorm, dar pot avea emoţii. Şi la fel, sufletele celor care nu mai sunt lângă noi. Observaţia pe care aş face-o la asemenea replică este că emoţiile spiritelor pure sunt atât de deosebite de ceea ce înţelegem curent prin "emoţii", încât trebuie găsit alt termen. Mă enervez pe boul care conduce în faţa mea încât îmi vine să îl fac una cu asfaltul. Este cholera de o clipă. Mă tem de examenul de mâine, fiindcă nu ştiu dacă îl voi trece ori nu. Este timor-ul de o zi şi o noapte. Spiritele pure, care trăiesc în afara timpului, au asemenea emoţii cum am eu ? Sunt înclinat să spun că "emoţiile" lor sunt altfel nu în intensitate, ci în natură. Mai exact, care este natura acestora ? Nu am cum să ştiu, cel puţin în viaţa aceasta. Mai degrabă, nu am să ştiu cum simte Dumnezeu nici în viaţa viitoare.

[eodor nastasa]

"Sa facem Om dupa chip si asemanarea noastra..." Ei, acus cum credeti ca ii ?
Plange odata cu noi, rade odata cu noi ? Flamanzeste odata cu noi ? Sangereaza odata cu noi ? Moare odata cu noi, ca sa invie mai apoi cu/in noi ?
Ce credeti dragilor ?

[colaps]

Noi știm că Iisus Hristos S-a mâniat sau că a plâns dar pe Dumnezeu Tatăl nimeni nu L-a văzut ca să poată spună.