preceptii gresite sau mituri rautacioase despre credintele altora

În prealabil postat de ioanna

Exista multe conceptii gresite despre ce “cred” altii, iar cand spun gresit ma refer la dogmatica lor pe care multi dintre noi nu o cunoastem. Cred ca initiatorul topicului a dorit raspunsuri punctuale la diferite “mituri” legate de cei care au o alta confesiune, o intelegere corecta a punctului lor de vedere, fara a subscrie pozitiei lor , evident. Cel mai bine ar fi ca fiecare sa puna o intrebare, despre ce a auzit , iar daca subiectul n-a mai fost abordat pe alte topice, cineva, care are pregatirea necesara, sa-i raspunda scurt si la obiect, fara alte discutii si polemici, doar nu dezbatem dogma in sine, pe care oricum nu o aprobam, doar aflam punctul lor corect de vedere si nu ce ne-am imaginat (stiam) noi ca ei cred. Pentru dezbateri exista multe alte sectiuni deschise, la fiecare cult in parte.

Exact! Doamna a fost una din putinele persoane care a inteles cu adevarat intentia/duhul in care am deschis acest thread, si singura care a spus-o explicit. Ca de obicei, dl. AlinB are o excelenta dispozitie polemica. :) Invit din nou, pe oricine a intrat aici, sa citeasca cu atentie ce am scris: e vorba de perceptii viciate, de "malentendu", de mituri care nu doar subliniaza diferentele normale si previzibile de doctrina si practica, ci introduc elemente de subiectivism dusmanos, un soi de paraziti atatatori la ignorare fatisa, dispret si chiar ura, peste nivelul normal al psihologiei granitelor confesionale. Ceva gen: "catolicii se inchina papei si zic ca Maica Domnului e al doilea mesia; penticostalii il cheama pe Ala cand se roaga; ortodocsii sunt primitivi si balcanici, etc.". Ce nu e clar?
Pentru d-na delia31:
Stimata doamna, va multumesc pentru materialul postat. Cred ca stiti ca Inaltul Bartolomeu Anania, Dumnezeu sa ii odihneasca sufletul cu cei drepti, a crezut, public, in (re)unirea Bisericilor. Acum, ma gandesc ca acel material e mai potrivit pe topicul despre Neprihanita Zamislire. Eu sunt un nimeni; am urmarit demult, inainte cu ani sa postez, postarile dvs. si ale altor "nume grele" ale forumului, si va stimez pe toti foarte mult, inclusiv pe d-l AlinB, cu tot acidul sulfuric fumans al stilului sau, indreptat acum full speed asupra umilei mele persoane. Si nu o spun in zeflemea! Ma gandesc ca nu are, poate, rost sa se concentreze cineva asupra persoanei mele si convingerilor sale, inclusiv in thread-ul de fata. Marea mea dragoste este obiectivitatea si/sau intelegerea. Pe mine asta ma intereseaza.

În prealabil postat de nutucutu

Asta de unde ati scos-o?

Corect! Iata un exemplu perfect de viciere a perceptiei: "catolicii cred ca avem doi Mantuitori". Doamne fereste, sa nu fie, cum spuneti pe aici, in Rasarit! Pai, sa ma iertati domniile voastre, dar nu ati spus vreodata, in vreo rugaciune catre Neprihanita, "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara, mantuieste-ma!/miluieste-ma"? Pe de alta parte, e clar, in ambele doctrine, ca Mantuitorul e Unul! Stiu, dvs. ortodocsii, nu O numiti asa, dar Ea este coredemptrix.

În prealabil postat de delia31

@Theodor de Mopsuestia

Totul decurge din faptul că, între toate fecioarele lumii, ea este singura hrănitoare de prunc. Dar faptul acesta nu se petrece undeva, într’un spaţiu indefinit şi atemporal, ci aici, pe pământ, într’un anume context social şi într’un anume timp istoric, ceea ce îi conferă un caracter de profundă autenticitate umană şi, totodată, o notă de dureroasă dramă personală.

In această privinţă, realismul aproape brutal al relatării din Evanghelia după Matei este de-a dreptul zguduitor.
Maria nu e scutită de bănuieli, iar primul care se îndoieşte de ea este însuşi Iosif, ocrotitorul şi garantul ei în faţa societăţii.

E de crezut că el va fi fost cel dintâi căruia ea i-a mărturisit despre dumnezeiasca vestire şi suprafireasca întrupare, despre uluitoarea zămislire din pântecele ei sau, mai simplu şi mai omeneşte, despre faptul că era însărcinată.

Dar Iosif nu are nici pe departe capacitatea unei asemenea înţelegeri, aşa după cum nici însăşi Maria nu o avusese după cele dintâi cuvinte ale îngerului.

Cine va întâmpina un asemenea adevăr fără să încerce mai întâi să se scuture de el? Dreptul bărbat se crede victima unei mistificări, iar întâia sa reacţie este aceea de a repudia impostura şi, mai mult, poate chiar de a o denunţa.

Spusele Mariei încearcă, desigur, să învăluiască o greşeală, dar în cazul acesta vina ei este îndoită: mai întâi, greşeala în sine, în al doilea rând, refuzul de a o mărturisi, tendinţa de a o ascunde tocmai faţă de el, care îi acordase logodnicei o încredere totală.

Este aici un „vifor de gânduri necredincioase”, care face din sufletul lui Iosif un adevărat iad şi e de presupus, tot omeneşte, că acest vifor va fi dezlănţuit nu numai în cuget, ci şi în lungi şi dureroase aruncări de cuvinte.

Totuşi, este posibil ca, până la urmă, el să fi acceptat adevărul Mariei, chiar dacă nu era în stare să înţeleagă nimic, şi să fi făcut din el şi adevărul lui. Dar acest adevăr, al lui, putea oare să devină şi adevărul societăţii?

Cine va fi dispus să creadă măcar o fărâmă din povestea cu îngerul? Două alternative îi stau în faţă: să se creadă că el este făptaşul şi să fie osândit ca unul care a încălcat puritatea logodnei, sau să se creadă că făptaşul este altcineva, un necunoscut, iar el să fie arătat cu degetul ca un credul naiv, luat în râs de semeni şi puşi în rândul netrebnicilor.

Şi într’un caz, şi în altul, integritatea lui morală e compromisă, nu există nici o soluţie de a o salva în faţa opiniei publice, atâta vreme cât el va continua să rămână logodnicul Mariei.

In cele din urmă, Iosif alege soluţia disperării: s’o părăsească pe Maria pe ascuns, fără nici o explicaţie, să-şi piardă urma, să rămână fiecare cu destinul său. E un act de laşitate, într’adevăr, dar singurul care îl poate salva. Il poate salva, desigur, pe el. Dar cu Maria ce se va întâmpla? Ea va rămâne complet descoperită în faţa societăţii, căci nimeni nu va crede că logodnicul a părăsit-o fără pricini foarte evidente. Fecioara e pândită de o singurătate fără margini.

E adevărat că, în final, Iosif primeşte în vis revelaţia adevărului, se hotărăşte să devină soţul legal al Mariei şi să ia asupră-şi în faţa oamenilor şi a legii, Pruncul ce Se va naşte, ceea ce face ca Acesta să fie numit, îndeobşte, fiul lui Iosif şi al Mariei. La nivelul comun, faptul extraordinar nu poate gesta decât îmbrăcând veşmântul vieţii comune. Fiul lui Dumnezeu îşi asumă condiţia umană încă înainte de a Se naşte din Fecioară. Dar, până la acest final, câtă dramă! O dramă ce se născuse dintr’un singur cuvânt: Fie!
Nu avea să fie singura. Rânduiala Fecioarei Maria este aceea a unei maici îndurerate. Naşterea umilă din Betleem, spaima de Irod, pribegia în Egipt, singurătatea de după ieşirea lui Iisus la propovăduire, drumul Crucii, răstignirea Fiului sub propria ei privire, - jalea îngropării, toate acestea sunt tot atâtea ascuţişuri de sabie care trec prin inima ei. Toate, dintr’un singur cuvânt: Fie!

Maica Domnului pare tot atât de singulară şi în ipostaza ei cerească. Nu e greu de înţeles de ce ea este mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii: aceştia, neavând trupuri, nu sunt supuşi ispitei şi căderilor trupeşti, dar Sfânta Fecioară, purtătoare de trup, i-a păzit curăţia neîntinată şi l-a păstrat ca pe un potir de aur lămurit în focul dumnezeiesc.

Dar ea sălăşluieşte, totuşi, undeva mai presus de îngeri, în spaţiul unei eternităţi care este numai al ei. In cerul nostru creştin, totul e obştesc, sfinţii sunt în cete, îngerii sunt în soboare, până şi Dumnezeu e în Treime, numai Fecioara Maria este singură, ca un luceafăr de dimineaţă plutind între soare şi stele, aşa cum luminează şi părticica ei de pâine de pe discul proscomidierii. Totul, dintr’un singur cuvânt: Fie!

Este Fecioara Maria o conştiinţă tragică? În ordinea omenescului, da. Dar ea este şi purtătoarea unei ordini suprafireşti, iar aceasta se face cu luciditate, cu o anume conştiinţă de sine. Cât timp trăieşte pe pământ, misterul Mariei nu poate fi înţeles şi acceptat de nimeni, dar ea „îl poartă în inima ei”, ca pe o dulce povară.

Nu este exclus ca episodul dramatic dintre ea şi Iosif, povestit de Evanghelistul Matei, ca şi teama de o nelămurită curiozitate publică, să fi determinat vizita ei, de trei luni, la Elisabeta. Dar extraordinarul episod istorisit de Evanghelistul Luca ne dă măsura conştiinţei de sine a Sfintei Fecioare, poate că de abia acum dobândită pe deplin.

Emoţionanta întâlnire dintre cele două femei are dimensiunile unui poem ceresc. Elisabeta este cea care se simte deodată năvălită de Duhul Sfânt şi are revelaţia Celui pe care Maria îl poartă în pântece. Salutarea ei este, în acelaşi timp, şi mărturisirea acestei revelaţii, ceea ce face ca răspunsul Mariei să capete o rezonanţă de harpă cosmică.

El este nu numai un rezumat al mesajului evanghelic, ci şi prefigurarea unei apoteoze tragice, a faptului că ea, Fecioara, va fi fericită de toate neamurile ca rezultat al jertfei sale de a se smeri. Salutarea îngerului: „bucură-te!”, de neînţeles în suita suferinţelor Mariei, îşi dobândeşte acum înţelesul plenar.
Lacrimile Mamei, vărsate din belşug de-a lungul a treizeci şi trei de ani, sunt răscumpărate de bucuria lăuntrică a Fecioarei, căreia Puternicul i-a hărăzit mărire în veci. Urmare a unui singur cuvânt: Fie!

Oare este Maica Domnului chiar atât de singură?… Iată, ea tămâiază mormântul împreună cu femeile mironosiţe, se bucură împreună cu ucenicii de Învierea lui Iisus, tot împreună cu ei îi urmăreşte Înălţarea la cer şi, mai târziu, va trăi extazul Cincizecimii. Adormirea i-o cântă apostolii, trupul îi este ridicat la cer de către însuşi Fiul ei. Toate acestea însă sunt evenimente.
Deasupra tuturor este un fapt, şi anume că Fecioara Maria, deşi mai presus de îngeri, rămâne solidară cu noi, oamenii, şi cu a noastră mântuire.

Potrivit uneia din cântările Crăciunului, Naşterea Domnului a fost întâmpinată de fiecare cu câte ceva, ca o mărturie a participării la vrerea lui Dumnezeu; îngerii au trâmbiţat cântări, cerul a pogorât steaua, magii au adus daruri, păstorii au venit cu închinarea, pământul a oferit peştera, iar noi, oamenii, am dat-o pe Fecioara Maria.

Omenirea devine astfel născătoarea Născătoarei de Dumnezeu, genealogiile capătă sens şi adâncime, ele mărturisind, pe de o parte, implicarea dramatică a lui Iosif în smerenia Mariei, iar, pe de alta, implicarea apoteotică a neamului omenesc în actul întrupării.

Maica Domnului pluteşte singulară undeva, în spaţiul cerului creştin, dar în acelaşi timp ea este şi rămâne împreună cu noi, căci prin ea ne-am rostit opţiunea pentru mântuirea prin Iisus Hristos şi tot prin ea nădăjduim întru neputinţele noastre.

Poate că de aceea Maica Domnului ne şi este atât de dragă. În vreme ce pentru Domnul Hristos avem un dublu sentiment, de iubire pentru Mântuitor, dar şi de teamă pentru Judecător, pentru ea nu avem decât unul, cel de iubire, pentru aceea care niciodată nu va judeca, ci pururea se roagă pentru noi. în numele nostru, Fecioara Maria s’a rostit cândva în faţa lui Dumnezeu: Fie! în numele ei, la rându-ne, vom aştepta, prin rugăciune, o supremă rostire a lui Dumnezeu: Fie! "

Minunat, tot ce mi-ati trimis. Multumesc mult. Domnul sa va binecuvanteze.

[catalin2]

Daca la asta va referiti, unii ortodocsi sau din alte culte pot crede ceva gresit despre o lata dogma, dar asta nu are vreo importanta. Important e ce crede Biserica, adica la nivel oficial, nu ce parere gresita au unii. Iar la nivel oficial in BO predestinarea (asta si in BC), neprihanita zamislire si altele sunt erori dogmatice (adica erezii).
Apoi spuneti ceva care nu mi se pare corect, ba chiar ilar: unii orotocsi cred gresit, e o prostie sa spui ca doar BO are dreptate. Iar in continuare, e evident ca BC are dreptate si dogmele sale sunt corecte (si dati exemplul nu neprihanita zamislire). :))

[delia31]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Exact! Doamna a fost una din putinele persoane care a inteles cu adevarat intentia/duhul in care am deschis acest thread, si singura care a spus-o explicit. Ca de obicei, dl. AlinB are o excelenta dispozitie polemica. :) Invit din nou, pe oricine a intrat aici, sa citeasca cu atentie ce am scris: e vorba de perceptii viciate, de "malentendu", de mituri care nu doar subliniaza diferentele normale si previzibile de doctrina si practica, ci introduc elemente de subiectivism dusmanos, un soi de paraziti atatatori la ignorare fatisa, dispret si chiar ura, peste nivelul normal al psihologiei granitelor confesionale. Ceva gen: "catolicii se inchina papei si zic ca Maica Domnului e al doilea mesia; penticostalii il cheama pe Ala cand se roaga; ortodocsii sunt primitivi si balcanici, etc.". Ce nu e clar?
Pentru d-na delia31:
Stimata doamna, va multumesc pentru materialul postat. Cred ca stiti ca Inaltul Bartolomeu Anania, Dumnezeu sa ii odihneasca sufletul cu cei drepti, a crezut, public, in (re)unirea Bisericilor. Acum, ma gandesc ca acel material e mai potrivit pe topicul despre Neprihanita Zamislire. Eu sunt un nimeni; am urmarit demult, inainte cu ani sa postez, postarile dvs. si ale altor "nume grele" ale forumului, si va stimez pe toti foarte mult, inclusiv pe d-l AlinB, cu tot acidul sulfuric fumans al stilului sau, indreptat acum full speed asupra umilei mele persoane. Si nu o spun in zeflemea! Ma gandesc ca nu are, poate, rost sa se concentreze cineva asupra persoanei mele si convingerilor sale, inclusiv in thread-ul de fata. Marea mea dragoste este obiectivitatea si/sau intelegerea. Pe mine asta ma intereseaza.

Theodor, mersi de aprecieri da’ pe bune, nu e cazul absolut deloc sa ma pui pe mine pe vreun piedestal.” Numele grele” ale ortodoxiei (in opinia mea) nu prea stau la taclale pe forumuri, in discutii sterile si interminabile DESPRE Dumnezeu, ci prin chilii vorbind chiar CU El.

Sigur, daca n-ar fi atatia hulitori anti-ortodocsi care bantuie pe-aici, cu sau fara vreo agenda ascunsa, si daca n-ar fi atatia asa-zisi ortodocsi (de fapt habarnisti) vulnerabili, toate discutiile astea ar fi inutile si si-ar vedea fiecare de vietuirea lui intru Hristos fara atatea discutii in contrafaza.

In ce il priveste pe Alin, contributia lui caustica e benefica si chiar necesara doar celor care (fie ortodocsi, fie heterodocsi) sunt constienti de celebra zicere a unui sfant ortodox- „una din cele mai mari inselari ale diavolului e sa-l faca pe om sa creada ca el nu are cum sa fie in inselare”.
Asa incat, meritul lui Alin (ca instrument al Celui de sus) e ca-i zgandare pe cei ce vor sa se culce pe-o ureche pe principiul „las’ ca-i bine si-asa”. Eu una internalizez acidul lui sulfuric si ma folosesc de orice critica adresata altora (si prin extensie si mie). Mersi Alin! Nu zic ca el personal e infailibil, zic doar ca e pe faza si arata punctul de vedere al "celor cu nume grele".

In modul in care e receptat Alin de altii, se vede de fapt acuitatea sau somnolenta constiintei celor carora se adreseaza. Am sesizat din discutiile lui, mai ales cu np ca fiecare percepe critica lui acid sulfurica in functie de autosuficienta propriei constiinte cu pretentii infailibile .

Critica poate fi constructiva sau destructiva in functie de ce anume vrem: fie sa ne vedem erorile pe care in mod subiectiv nu ni le vedem, fie sa ramanem in continuare anesteziati in propria autosuficienta, stiut fiind ca propria constiinta autocritica ne e mai degraba avocat al apararii (diavolului) decat prosecutor.

Personal, daca mi-e frica de ceva, acela e auto-sabotajul constiintei proprii. De aceea, in ortodoxie se pune atat de mult accentul pe opinia sfintilor care au filtrat toata Scriptura prin filtrul constiintei lor despatimite, curatite. Orice invatatura ce trece prin filtrul unei constiinte inca impatimita de orice fel de pacat (in special mandria), se contamineaza. De aceea ne tot zic sfintii ortodocsi: nu te increde in mintea ta (cand interpretezi Scripturile) pana nu-i despatimita.

[delia31]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Exact! Doamna a fost una din putinele persoane care a inteles cu adevarat intentia/duhul in care am deschis acest thread, si singura care a spus-o explicit. Ca de obicei, dl. AlinB are o excelenta dispozitie polemica. :) Invit din nou, pe oricine a intrat aici, sa citeasca cu atentie ce am scris: e vorba de perceptii viciate, de "malentendu", de mituri care nu doar subliniaza diferentele normale si previzibile de doctrina si practica, ci introduc elemente de subiectivism dusmanos, un soi de paraziti atatatori la ignorare fatisa, dispret si chiar ura, peste nivelul normal al psihologiei granitelor confesionale. Ceva gen: "catolicii se inchina papei si zic ca Maica Domnului e al doilea mesia; penticostalii il cheama pe Ala cand se roaga; ortodocsii sunt primitivi si balcanici, etc.". Ce nu e clar?
Pentru d-na delia31:
Stimata doamna, va multumesc pentru materialul postat. Cred ca stiti ca Inaltul Bartolomeu Anania, Dumnezeu sa ii odihneasca sufletul cu cei drepti, a crezut, public, in (re)unirea Bisericilor. Acum, ma gandesc ca acel material e mai potrivit pe topicul despre Neprihanita Zamislire. Eu sunt un nimeni; am urmarit demult, inainte cu ani sa postez, postarile dvs. si ale altor "nume grele" ale forumului, si va stimez pe toti foarte mult, inclusiv pe d-l AlinB, cu tot acidul sulfuric fumans al stilului sau, indreptat acum full speed asupra umilei mele persoane. Si nu o spun in zeflemea! Ma gandesc ca nu are, poate, rost sa se concentreze cineva asupra persoanei mele si convingerilor sale, inclusiv in thread-ul de fata. Marea mea dragoste este obiectivitatea si/sau intelegerea. Pe mine asta ma intereseaza.

Theodor, cu riscul de a fi enervant de offtopic, ma simt datoare sa fac niste precizari referitor la pozitia mitropolitului Bartolomeu vizavi de ecumenism si unirea Bisericilor.
Nu stiu exact ce intelegi tu prin unirea bisericilor dar, din cate stiu eu, Mitropolitul Bartolomeu nu impartasea deloc ideea unui sincretism „gelatinos” fara coloana vertebrala.

Iti trimit un fragment dintr-o predica a IPS Bartolomeu Anania din 2008, in care vladica face distinctii deosebit de importante pentru a se putea identifica si separa minciuna de adevar in ceea ce priveste ecumenismul.

Ecumenismul mincinos este cel care, folosindu-se de o ideologie mai mult politica decat doctrinara, produce si vrea confuzie si relativism.
Ecumenismul mincinos este cel care, vorbind despre diversitate, o face doar pentru a o sabota, a o nivela si a o secatui in autenticitatea si normalitatea sa.

Ecumenismul mincinos este cel care, vorbind despre “unitate in diversitate”, pune unitatea mai presus de orice, subminandu-o, pentru ca va fi o unitate in minciuna, nereala, fara substanta, si distrugand diversitatea, care devine, de fapt, anarhie, haos, destramare.

Da, toti vorbesc despre dialog. Insa unii in mod onest (cei putini) iar cei mai multi, in mod viclean. Vorbesc despre dialog ca sa saboteze de fapt dialogul si sa isi acopere intentiile murdare.
Vorbesc despre dialog ca si cum dialogul in sine poate produce vreo schimbare, ca si cum este o virtute in sine. Vorbesc despre diversitate, dar nu sufera sa auda despre traditie, decat cand vor sa justifice traditiile altora, nu si pe cele ortodoxe.

Ecumenismul onest descris de IPS Bartolomeu – este pur si simplu capacitatea de a avea relatii firesti, sincere, omenesti si… omenoase cu altii ce au alta credinta.

IPS Bartolomeu: “….. De aceea noi ne numim ortodocsi, adica dreptmaritori. Cu alte cuvinte, in credinta noastra il preamarim pe Dumnezeu pe calea cea mai dreapta cu putinta. As vrea insa sa adaug , fiindca prea se vorbeste mult si alandala in vremea noastra despre ecumenism care este altceva decat ecumenicitate.

Ecumenicitatea inseamna universalitatea lui Dumnezeu pe acest pamant.
Ecumenismul este mai mult o politica decat o doctrina si o credinta, si fiecare intelege cum vrea. Cei mai multi il inteleg gresit.

Ei cred ca este un fel de hora unirii: hai sa ne unim toti cu toate credintele, toate confesiunile, toate religiile, sa dam mana cu mana si sa fim veseli si sanatosi! Nu este asa!

Ecumenismul inseamna ca fiecare credinta, fiecare confesiune crestina, fiecare religie sa-si pastreze identitatea proprie. Ecumenismul este un dialog intre doua sau mai multe identitati. Altfel dialogul nu poate exista atunci cand exista confuzie. Poate fi unitate in diversitate dar nu poate fi unitate in confuzie.

Cei mai multi ecumenistii de astazi sunt din cei care cultiva confuzia. Slujesc impreuna cu unii, cu altii, se roaga impreuna cu altii...

Eu am facut o declaratie pe inima mea, publica. Nu am participat, de cativa ani de zile nu particip, la asa-zisa “rugaciune comuna pentru unitatea Bisericii”. Si de ce? Am explicat, e foarte simplu: toti dorim refacerea unitatii bisericesti, fiindca impartirea crestinismului este camasa sfasiata a lui Hristos. Toti o dorim. Numai ca o gandim in mod diferit.
Le spuneam fratilor catolici: voi ganditi refacerea unitatii Bisericii in jurul papei, iar noi o gandim in jurul sinodalitatii, a sobornicitatii… Protestantii o gandesc in felul lor.

Si de indata ce o gandim diferit, oare de ce sa nu fim cinstiti fata de Dumnezeu, fata de noi insine si fata de cei care ne asculta? Se roaga fiecare acasa la el.
Si noi ne rugam. Vezi la Liturghie: “unitatea credintei si impartasirea Sfantului Duh cerand… si pentru unirea tuturor”.
Dar ne rugam in credinta noastra, respectand-o pe a altora.
Acesta este ecumenismul: dialog intre confesiuni si intre religii, fiecare pastrandu-si identitatea si respectand-o pe a celorlalti, fie ca sunt crestini, mozaici sau musulmani. N-are importanta. Iar dialogul ne poate intalni cu cei de alte confesiuni in acte de caritate, fiindca iubirea fata de aproapele nu cunoaste confesiuni sau religii.

Iata, noi, Arhiepiscopia Clujului, suntem de 14 ani in parteneriat ecumenic cu Biserica Lutherana din Germania, de la Stuttgart. 14 ani neintrerupt. Vin si in catedrala la noi sa se roage, mergem si noi la ei. Am facut programe sociale impreuna, am construit impreuna si cu alti protestanti o casa de batrani nou nouta la Turda, un centru comunitar pentru tineret, o tabara de copii la munte. Impreuna. Noi cu ce am putut, ei cu ce au putut. Ne intalnim in actele de filantropie, de facere de bine, aici nu avem hotare. Dar de rugat se roaga fiecare in legea lui, in credinta lui, in limba lui.
Repet, putem sa ramanem ortodocsi fara sa relativizam credinta noastra ortodoxa, pentru ca ecumenismul rau inteles duce la relativizare: “Apai tot un Dumnezeu e pentru toti!“. Ei, nu-i asa.
Am facut aceasta paranteza ca sa lamuresc o problema foarte la moda, o vedem si prin ziare si prin reviste si la care raspunsurile sunt foarte simple: ramanem ortodocsi in credinta noastra asa cum ne-au lasat-o Mantuitorul Hristos si Sfantii Apostoli si Sfintii Parinti, in acelasi timp respectand-o pe a altora. Si dialogand cu ei atunci cand este vorba de dialog.
De ce as face un secret, am avut litigii si inca mai avem unele litigii juridice cu fratii nostri greco-catolici, o treaba foarte grea; dar incetul cu incetul lucrurile
s-au calmat si trebuie sa va spun ca unul dintre primii care m-au vizitat in spital dupa accidentul meu de acum un an si ceva cu piciorul, a fost Prea Sfintitul Episcop Florentin Crihalmeanu, al greco-catolicilor din Cluj, impreuna cu vicarul sau.
Eu eram in pat, cu piciorul atarnat de greutati, si mi-a sunat telefonul mobil pe care il aveam la mine. “Sunt episcopul Florentin, am vrea sa venim sa va vedem, mai sunt cu cineva, cum putem intra?” Directia spitalului luase masuri sa se incuie usile ca sa nu patrunda ziaristii. “Pai uite, sa-mi spuneti cand anume veniti, Presfintite, ziua si ora, ca sa spun la directie”. “Pai suntem aici in fata usii.”
Si am dat un semnal si au venit sa-mi ureze insanatosire. Iar in fiecare an Prea Sfintitul Florentin vine cu colindul, cu o echipa de seminaristi sa ma colinde. Ma colinda, ne imbratisam… Acesta e dialogul. Fiecare isi pastreaza credinta lui, biserica lui, randuielile lui, nu se amesteca unii cu altii dar o relatie asa este corecta si asa este cu adevarat crestineasca.

Revenind deci, credinta sa fie curata, adevarata, puternica. Sa crezi tu in credinta ta. Si respecti pe celalalt si pentru altceva. Chiar daca nu esti convins ca credinta lui este cea adevarata-adevarata trebuie sa admiti ca el, in credinta lui, este cinstit, de buna credinta, ca nu este un farseur; că musulmanul care la ora fixa isi pune covorul pe iarba, se intoarce cu fata spre Mecca si spune rugaciunea lui scrisa in Coran, e de buna credinta, nu o face de ochii lumii, nu ca sa fie televizat. Ci o face convins fiind ca Allah il aude
si-l ajuta.
Este foarte important acest lucru: sa admiti buna credinta a celui de alta credinta”.

[delia31]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Minunat, tot ce mi-ati trimis. Multumesc mult. Domnul sa va binecuvanteze.

my pleasure! cu tot dragul, de dragul Maicii Domnului!
Despina Theotokos, soson imas!

[AlinB]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Ca de obicei, dl. AlinB are o excelenta dispozitie polemica. :) Invit din nou, pe oricine a intrat aici, sa citeasca cu atentie ce am scris: e vorba de perceptii viciate, de "malentendu", de mituri care nu doar subliniaza diferentele normale si previzibile de doctrina si practica, ci introduc elemente de subiectivism dusmanos, un soi de paraziti atatatori la ignorare fatisa, dispret si chiar ura, peste nivelul normal al psihologiei granitelor confesionale.
Ceva gen: "catolicii se inchina papei si zic ca Maica Domnului e al doilea mesia; penticostalii il cheama pe Ala cand se roaga; ortodocsii sunt primitivi si balcanici, etc.". Ce nu e clar?

Tocmai ca discursul nu a inceput prin "ceva gen" ci doua observatii extrem de.. punctuale si care erau zic eu, in sfera obiectivului, deci meritau dezbatatute.

Daca scopul topicului trebuia sa fie unul mai vag si lipsit de obiect concret atunci
1. exemplele respective se putea sari
2. topicul isi pierdea orice obiectivism

Adica "Mie mi se pare ca unora li se pare ca inteleg aiurea pe ceilalti. Asa..in general".
Wow, ce subiect tare.

inclusiv pe d-l AlinB, cu tot acidul sulfuric fumans al stilului sau, indreptat acum full speed asupra umilei mele persoane. Si nu o spun in zeflemea! Ma gandesc ca nu are, poate, rost sa se concentreze cineva asupra persoanei mele si convingerilor sale, inclusiv in thread-ul de fata. Marea mea dragoste este obiectivitatea si/sau intelegerea. Pe mine asta ma intereseaza.

Daca n-ati observat, nu era indreptat asupra persoanei tale, nu e cazul sa victimizezi.
Reciteste..

Bunica-mea cu referire la bunicul meu ( care era reformat ) :

" Reformatii se tem de cruce si de popa ( ortodox ) ca vine sa le dea cu crucea in cap".

[ioanna]

off topic:
Multumesc Delia pentru acel fragment, foarte frumoase cuvintele lui Bartolomeu Anania, pana la urma ecumenismul se reduce la „sa fim oameni, printre oameni’. Tin minte cuvintele sale dintr-o alta cuvantare in care ne spunea ca atunci cand se uita la un om de alta religie decat cea crestina, se intreaba daca acel om in credinta lui este si de buna-credinta, daca crede cu adevarat in ea si daca va fi gata sa moara pentru ea. Ne amintea ca noi, in Transilvania, avem modele de urmat in cei care au fost gata sa moara pentru credinta ortodoxa, care s-au mantuit si se roaga acolo pentru noi, iar aceasta ne da si garantia ca si noi ne putem mantui daca vom ramane pana la sfarsit in Adevarul lui Hristos care se numeste Ortodoxia.

on topic: (mitul care circula in Ardeal printre greco-catolici si ortodocsi)

din ciclul amintiri din copilarie:
- buni, care e diferenta dintre ortodocsi si greco-catolici?
(bunica-mea, dupa o clipa de meditatie, imi raspunde)
-noi spunem Spirit, ortodocsii spun Duh.
-asta-i tot?
-da.