Habotnicia (crestin ortodoxa)

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

-habotnicul este un miop care "nu vede pădurea din cauza copacilor". Spre exemplu, Eminescu a fost un păcătos care scria scrisori de dragoste unei femei căsătorite. Nu contează că a scris şi nemuritoare rugăciuni, nu contează ce a făcut pentru Biserica Ortodoxă, nici pentru românitate, nu contează că a înfierat apucăturile liberale ale vremii lui în peste 10 volume de publicistică.

Mi-as dori sa nu apuc ziua,sau sa nu aflu,cand Eminescu va fi judecat dupa putinul sufletesc al celor ce se simt striviti de umbra propriei neputiinte.In general habotnicia este o saracie a sufletului,o imposibilitate de a atinge esenta,de a intelege esenta si de a o trai.Si atunci totul este invesmantat in formal,falsificat in parelnic cu pretentie de lege,in stramtoarea regulii care ucide,in lipsa spiritului ei viu.Orice habotniciei este punerea petecului cu pretentie de camasa fara de cusatura,un petec vechi in neputinta la o haina noua-n fagaduinta.Habotnicia este trista,si de multe ori isi naste copilul preferat,obsesia,un copil nedorit de nimeni,plin de nebunia devorarii propriului suflet.Obsesia urmeaza directia habotniciei,stingand si ultima urma de lumina si inlocuirea ei cu o Fata Morgana hâdă,ce mereu te duce,curios as spune,spre o dorinta de a analiza raul si nu de a trai binele.,,Nu"devine regula care ucide pe ,,da"-ul din ,,traieste".Cand cauti si analizezi prea mult raul,cand te temi prea mult de el,cand il faci mai mult decat este,o absenta a luminii careia ii dai forma,ajungi sa fii consumat de el,fara sa iti dai seama,intreaga ta lume va fi ingradita de convulsia obsesiei.Habotnicia degenereaza spiritul credintei,il ucide cu premeditare,il arunca intr-un fel de lume a detaliului dement si mort,a ideilor obsesive si a sentintelor morbide.Este foarte trista,cu toti copii ei din florile raului,ca sa-l citez pe Baudelaire.

Habotnicia mai poate esua si intr-o exaltare care,paradoxal sau nu,este doar o masca a preamaririi propriului eu,,purificat" prin habotnicia de neputintele altora,un eu ,,curatat" de respectarea stricta dar moarta a ceea ce nu iti poate aduce nici un fir de viata.Regula raului,sau una dintre ele, arata spre o singura directie:să nu lași un om să-și imagineze că poate ajunge la un final bun prin mijloace malefice, fără să-și compromită sufletul. Efectul rău asupra sufletului său este sigur.Dupa cum spunea cineva ,,habotnicia este o ispită greu de conștientizat de către cel în a cărei capcană a căzut, tocmai din pricina faptului că ia forma binelui, deși esența este de la cel rău."

Ati fi surprinsi cat de multi habotnici ne inconjoara dar mai ales cat de rautacios si perfid este micul habotnic din fiecare dintre noi.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Habotnicia este trista[/i],si de multe ori isi naste copilul preferat,obsesia,un copil nedorit de nimeni,plin de nebunia devorarii propriului suflet.Obsesia urmeaza directia habotniciei,stingand si ultima urma de lumina.

Da, aveţi dreptate: sufletul habotnicului este înrobit de obsesie. Şi, de multe ori, deznădejdea îi dă lovitura de graţie. Au şi credincioşii nebunii lor: paranoicii sunt fariseii, depresivii sunt habotnicii, schizofrenicii sunt relativiştii.

[Eugen7]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Da, aveţi dreptate: sufletul habotnicului este înrobit de obsesie. Şi, de multe ori, deznădejdea îi dă lovitura de graţie. Au şi credincioşii nebunii lor: paranoicii sunt fariseii, depresivii sunt habotnicii, schizofrenicii sunt relativiştii.

Parintii filocalici vorbesc despre cei mai cumpliti demoni: slava desarta si mandria.
Demonul slavei desarte il face pe om sa nazuiasca slava, cinste, marire (file lumneasca fie de la Dumnezeu). Astfel el incepe sa ii dispretuiasca pe ceilati oameni (caci de multe ori e inzestrat cu virtuti, intelect... scopul acestui demon este sa il faca pe om sa uite cuvintele Sf Pavel: "ce ai tu si sa nu fi primit... si daca ai primit de ce te lauzi?" de ce vrei sa fi slavit daca ce ai bun este darul lui Hristos?). Parintii filocalici (Gheron Iosif spre exemplu in Marturii din viata monahala spune iechivoc: singurul lucru care ii apartine exclusiv persoanei umane sunt: pacatele... caci "Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor " Iacov 1,17)
Daca omul cuprin de acest demon reuseste in ceea ce isi propune (maririle lumesti visate: bani, functii, afaceri etc), atunci acest om este cuprin de demonul mandriei si incet incet nu mai asculta nici de Dumnezeu, nici de Biserica... incep chiar hule... si umreaza moartea intelectuala... moartea mintii (duhovnicesca)... nebunia.
Daca nu reuseste in ceea ce isi propune, ceilati demoni: mania si tristetea(akedia) il iau in primire... si pentru asi alina durerea inimii omul isi cauta placerea in demonul desfranarii (atat cea trupeasca cat si cea intelectuala... evident ca desfranarea mintii e mai cumplita decat cea trupeasca caci aduce moartea duhului, a inimii, a mintii mult mai repede)

Evagrie Ponticul - In lupta cu gandurile, Ed Deisis
http://www.pravaliacucarti.ro/255-re...ndurile-p32467

Evagrie Ponticul -Tratatul practic. Gnosticul, Ed Curea Veche
http://www.curteaveche.ro/Tratatul_p...nosticul-3-861

ieromonah Gabriel Bunge - Mania si terapia ei dupa avva Evagrie Ponticul sau Vinul dracilor si painea ingerilor, Ed Deisis
http://edituradeisis.ro/opencart/ind...&product_id=85

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[Eugen7]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Ati fi surprinsi cat de multi habotnici ne inconjoara dar mai ales cat de rautacios si perfid este micul habotnic din fiecare dintre noi.

iar pe acestea doar dragostea le poate invinge (tamadui). "Mila voiesc iar nu jertfa" (spune Domnul) in ceea ce priveste toti oamenii (nu doar "unii"...)
"Oare voiesc eu moartea pacatosului, sau sa se intoarca si sa fie viu"... la fel se aplica la toti oamenii nu doar la "unii".
Caci nu este un om mai mult decat altul ci toti suntem oameni doar pentru ca puream chipul pecetii lui Hristos Iisus, iar daca avem ceva bun (talanti in plus fata de altii), avem in dar... "si daca am primit in dar cum ne putem infatua".

Adesea uitam (si numa exclud) ... "nu judeca ca sa nu fi judecat" ... "cu masura cu care judeci cu aceea vei fi judecat"... "iarta-ne noua Tata gesalele precum si noi iertam celor ce ne gresesc"... de multe ori ar trebui sa spunem contrariul: "iarta-ma Doamne nu dupa cum ii osandesc eu pe pacatosi si ii condam si rad de ei... si ma gandesc ca ei nu o sa se mantuiasca niciodata ... ca eu sunt mai bun ca ei.... ca pe mine ma iubesti mai mult... ca merit..." smerite ganduri ale mandruletului.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[Eugen7]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

-habotnicul nu distinge între legile care vin direct de la Cristos şi legile care vin, tot de la Cristos, prin intermediul Bisericii. Pe ultimele le consideră la fel de neschimbătoare ca pe primele. Habotnicul e convins că au greşit calendarul, dând o dezlegare acolo unde nu era până acum. Habotnicul ortodox este un personaj "mai ortodox decât patriarhul", ca să zic aşa.

Sunt de acord cu asertiunea dvs domnule Mihnea Dragomir, cu o singura precizare insa:
Habotnicul ortodox este un personaj "mai ortodox decât Sfintii Parinti"... caci acesta este echivalentul ortodox al habotnicului romano-catolic care "se considera mai catolic decat papa".

Stim cu totii ca in ortodoxie echivalentul papei din romano-catolicism, nu este patirarhul constantinopului (sau oricare patriarh) ci este Sfantul Sinod in care un rol decisiv il au Sfintii Parinti.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[Eugen7]

În prealabil postat de Tartaruga

Acum, interesant ar fi de inteles si cauzele, de ce unii sunt in a doua categorie in loc sa fie in prima?

Consider, asemenea parintilor filocalici, ca cea mai importanta cauza este neglijarea (tratarea cu superficialitate etc.) harului Duhului Sfant si a conlucrarii constiente cu Dumnezeu, in Sfanta Biserica, Sfintele Taine...

"Din spusele unora si ale altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a vazut. Pentru aceea ma urgisesc eu pe mine insumi si ma pocaiesc in praf si cenusa ". (42, 5-6).

"Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu." (Ioan 6,59)

"noi ceea ce stim vorbim si ceea ce am vazut marturisim" (Iov 3,11)

Cum ma pot indoi de Dumnezeu... "Câtă vreme duhul meu va fi întreg în mine şi suflarea lui Dumnezeu (harul Duhului Sfant) în pieptul meu" (Ioav 27,3)

În prealabil postat de Tartaruga

Voi v-ati simtit vreodata in a doua categorie?

Ce om este fara de pacat?
Tot parintii filocalici spune ca intotdeauna constiinta noastra ne spune daca ceea ce am facut este bine sau este rau... caci constiinta noastra este glasul chipului prototipului uman in noi: Iisus Hristos.

Desigur exista mai multe nivele de constiinta. Una e limita maxima a constiintei inainte de Sfantul Botez (Adam inainte de cadere) si alta este limita maxima a constiintei dupa Sfantul Botez (in acest caz hristificarea, sfintenia, indumnezeirea prin har).

În prealabil postat de Eugen7

"[...]aceasta ultima categorie sunt: habotnicii.

Dar si acestia sunt de mai multe feluri: habotnici luminati si duhovnicesti, care sunt acei crestini cu o ravna duhovniceasca mai mare decat majoritatea credinciosilor, care se manifesta sincer, senin si iubitor fata de Dumnezeu si fata de oameni.Crestinii care au o ravna mai mare nu i-as numi nici macar habotnici luminati, ci ostenitori, nevoitori ai credintei. Aceasta nevointa a lor este necesar sa - l aiba in vedere si pe aproapele. Daca este doar o preocupare pentru sine, fie si pentru desavarsirea sa, nu prea seamana a crestinism, a Evanghelie aceasta atitudine."(Autor: Pr. Alin-Cristian Preotu)

,,Frati crestini,viata crestina este cu deosebire o viata activa, pentru ca apropierea de Dumnezeu este in acelasi timp, apropiere de acel izvor al vietii care revarsa in suflete acele puteri si adancuri de puteri ce te indeamna la privighere, la munca, la o cat mai bogata rodire. Si cum ai putea ramane nepasator, cand stii ca aici esti chemat ca, in scurt timp, sa pregatesti mostenirea unei vesnicii de fericire. De aceea, de teama de a nu fi tras inapoi in acele noianuri ale veacurilor trecute, sau de frica de a nu fi aruncat in oceanele de intuneric si chinuri ale viitorului, te lupti sa dobandesti cu putina ravna nu numai fericirea pamanteasca, dar si pe cea cereasca. In aceasta privinta, ne sta mereu in fata sfatul Sfantului Apostol Pavel: "Pretuiti vremea caci zilele sunt rele”. (Efes. 5, 16)."(Protosinghelului Vasile Vasilache,predicatorul Sfintei Patriarhii,intre 1940-1944).

Intradevar foarte bune observatii din partea parintelui Preotu,de aceea am si ales citatul de mai sus,pentru a sublina unitatea-n ideea peste timp.Exista asemenea oameni,chiar si in apropierea noastra,care au o ravna cu mult mai mare decat a nostra,a celor nevolnici.Traiesc intens credinta,doresc mantuirea,cauta Imparatia.Insa si pe ei,necuratul nu doarme niciodata,ii pandesc doua pericole,printre multe altele.Unii dintre ei,cu o sensibilitate mai pronuntata,negasind in altii sclipirea bucuriei si sperantei din ei,luand lovituri din partea indiferentei si rautatii umane de zi cu zi, se intristeaza, se insingureaza, se inchid intr-un fel de turn de fildes al amarei deceptii. Se simt stingheri intr-o lume ce le pare straina si lipsita de dragoste,interesata doar de efemer. Altii,infruntand aceiasi stare de lucruri,dar avand un temperament mai inflacarat,mai dispus spre inclestare,capata un sentiment de frustrare,de furie,de dezamagire,luand in piept refuzul lumii de a dori sa se schimbe,profund in fiinta ei si nu doar la suprafata.Degeaba trece valul daca nisipul de pe fund apei ramine netulburat,ce e val ca valul trece.In acest ultim caz inflacararea lor se poate adanci,poate cadea intr-o furie ce va culmina cu dispretul,cu respingerea celor mai putin vrednici,cu o aspiratie chinuita si dureroasa spre o lume ideala ce nu va exista in acesta lume ci doar in Imparatie.

Si unii si altii,si am vazut ambele cazuri in viata de zi cu zi,trebuie sa inteleaga ca poate Dumnezeu lor le-a dat un talant in plus fata de noi restul,talantul de a ne ridica si pe noi cei mai putin vrednici.Asta nu se va putea face decat cu pretul sacrificiului lor personal,probabil ca acesta este Crucea lor,lepadarea de sine si sacrificare in folosul celorlalti.Tuturor ne este cerut sa facem asta dar ei poate sunt mai aproape ca multi dintre noi de implinirea poruncii Mantuitorului.Trebuie,cu blandete si dragoste,dojenind acolo unde este cazul(si echilibrul duhovnicesc nu poate fi dobandit la extreme patimase,care sunt exclusiviste prin natura lor)dar dojenind cu dragostea credintei spre castigarea sufletului aproapelui,sa se aplece spre cei mai putin vrednici,spre cei ce nu-i inteleg,ce-i resping sau ii dispretuiesc(neputiinta poate genera o asemenea reactie)si sa-i ridice cu puterea la ce le-a fost data,
sa duca-n corabia Bisericii si pe cei ce se ineaca la cativa pasi de ea,sau pe cei carora le este frica de furtuna.Si apostolul Petru a vrut sa calce pe valuri si pana si el s-a speriat,s-a indoit si a cerut ajutorul.Si Mantuitorul l-a salvat.

Un exemplu clasic de traitor in acest sens este Sfantul Teodor Studitul.In cartea parintelui John Meyendorff ,,Teologie bizantina:tendinte istorice si teme doctrinare"se spunea asa despre el: ,,Pentru Teodor Studitul si discipolii sai ,,lumea cealalta"nu a insemnat niciodata ca lucrarea crestina nu este necesara in lumea de aici.Dimpotriva.Monahii practicau si predicau angajarea activa in problemele cetatii,astfel incat acestea sa se conformeze pe cat posibil criteriilor riguroase ale Imparatiei lui Dumnezeu,asa cum o intelegeau ei.Imparatii iconoclasti,desigur,i-au persecutat pe monahi fiindca acestia aparau icoanele,dar si din cauza incercarii lor de a supune imperiul crestin pamantesc imperativelor si cerintelor unei Evanghelii transcedente. Succesorilor lor ortodocsi,obligati sa recunoasca victoria morala a monahilor si sa solicite ajutorul acestora,le-a fost deasemenea greu sa se conformeze tuturor exigentelor lor".

Dupa cum puteti observa lupta nu este noua,va fi mereu cat timp vor si traitor inflacarati sau mai timizi,dar plini de sinceritate,de seninul Cerului si dragostea pentru Dumnezeu si oameni.Dumnezeu sa-i ajute pe toti,si pe ei si pe noi si eu le-as transmite in incheiere,pt ca si pe acest forum am vazut,asa cred eu, asemenea oameni,sa nu abandoneze,Sfantul Teodor Studitul nu a facut-o desi si el s-a lovit de neputinta firi omenesti ce-l inconjura,ce dorea facilul si aparentul,sa nu se retraga in tristete sau furie,ci sa se dea pe sine cu bucurie pt ca tot ce indura pentru Hristos indura si daca vor fi vrednici pana la sfarsit,atunci a lor va fi Imparatia care acum doar si-a aprins scanteia-n ei.

Dumnezeu sa ne ajute!+

[Eugen7]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

,,Frati crestini,viata crestina este cu deosebire o viata activa, pentru ca apropierea de Dumnezeu este in acelasi timp, apropiere de acel izvor al vietii care revarsa in suflete acele puteri si adancuri de puteri ce te indeamna la privighere, la munca, la o cat mai bogata rodire. Si cum ai putea ramane nepasator, cand stii ca aici esti chemat ca, in scurt timp, sa pregatesti mostenirea unei vesnicii de fericire. De aceea, de teama de a nu fi tras inapoi in acele noianuri ale veacurilor trecute, sau de frica de a nu fi aruncat in oceanele de intuneric si chinuri ale viitorului, te lupti sa dobandesti cu putina ravna nu numai fericirea pamanteasca, dar si pe cea cereasca. In aceasta privinta, ne sta mereu in fata sfatul Sfantului Apostol Pavel: "Pretuiti vremea caci zilele sunt rele”. (Efes. 5, 16)."(Protosinghelului Vasile Vasilache,predicatorul Sfintei Patriarhii,intre 1940-1944).

Intradevar foarte bune observatii din partea parintelui Preotu,de aceea am si ales citatul de mai sus,pentru a sublina unitatea-n ideea peste timp.Exista asemenea oameni,chiar si in apropierea noastra,care au o ravna cu mult mai mare decat a nostra,a celor nevolnici.Traiesc intens credinta,doresc mantuirea,cauta Imparatia.Insa si pe ei,necuratul nu doarme niciodata,ii pandesc doua pericole,printre multe altele.Unii dintre ei,cu o sensibilitate mai pronuntata,negasind in altii sclipirea bucuriei si sperantei din ei,luand lovituri din partea indiferentei si rautatii umane de zi cu zi, se intristeaza, se insingureaza, se inchid intr-un fel de turn de fildes al amarei deceptii. Se simt stingheri intr-o lume ce le pare straina si lipsita de dragoste,interesata doar de efemer. Altii,infruntand aceiasi stare de lucruri,dar avand un temperament mai inflacarat,mai dispus spre inclestare,capata un sentiment de frustrare,de furie,de dezamagire,luand in piept refuzul lumii de a dori sa se schimbe,profund in fiinta ei si nu doar la suprafata.Degeaba trece valul daca nisipul de pe fund apei ramine netulburat,ce e val ca valul trece.In acest ultim caz inflacararea lor se poate adanci,poate cadea intr-o furie ce va culmina cu dispretul,cu respingerea celor mai putin vrednici,cu o aspiratie chinuita si dureroasa spre o lume ideala ce nu va exista in acesta lume ci doar in Imparatie.

Si unii si altii,si am vazut ambele cazuri in viata de zi cu zi,trebuie sa inteleaga ca poate Dumnezeu lor le-a dat un talant in plus fata de noi restul,talantul de a ne ridica si pe noi cei mai putin vrednici.Asta nu se va putea face decat cu pretul sacrificiului lor personal,probabil ca acesta este Crucea lor,lepadarea de sine si sacrificare in folosul celorlalti.Tuturor ne este cerut sa facem asta dar ei poate sunt mai aproape ca multi dintre noi de implinirea poruncii Mantuitorului.Trebuie,cu blandete si dragoste,dojenind acolo unde este cazul(si echilibrul duhovnicesc nu poate fi dobandit la extreme patimase,care sunt exclusiviste prin natura lor)dar dojenind cu dragostea credintei spre castigarea sufletului aproapelui,sa se aplece spre cei mai putin vrednici,spre cei ce nu-i inteleg,ce-i resping sau ii dispretuiesc(neputiinta poate genera o asemenea reactie)si sa-i ridice cu puterea la ce le-a fost data,
sa duca-n corabia Bisericii si pe cei ce se ineaca la cativa pasi de ea,sau pe cei carora le este frica de furtuna.Si apostolul Petru a vrut sa calce pe valuri si pana si el s-a speriat,s-a indoit si a cerut ajutorul.Si Mantuitorul l-a salvat.

Un exemplu clasic de traitor in acest sens este Sfantul Teodor Studitul.In cartea parintelui John Meyendorff ,,Teologie bizantina:tendinte istorice si teme doctrinare"se spunea asa despre el: ,,Pentru Teodor Studitul si discipolii sai ,,lumea cealalta"nu a insemnat niciodata ca lucrarea crestina nu este necesara in lumea de aici.Dimpotriva.Monahii practicau si predicau angajarea activa in problemele cetatii,astfel incat acestea sa se conformeze pe cat posibil criteriilor riguroase ale Imparatiei lui Dumnezeu,asa cum o intelegeau ei.Imparatii iconoclasti,desigur,i-au persecutat pe monahi fiindca acestia aparau icoanele,dar si din cauza incercarii lor de a supune imperiul crestin pamantesc imperativelor si cerintelor unei Evanghelii transcedente. Succesorilor lor ortodocsi,obligati sa recunoasca victoria morala a monahilor si sa solicite ajutorul acestora,le-a fost deasemenea greu sa se conformeze tuturor exigentelor lor".

Dupa cum puteti observa lupta nu este noua,va fi mereu cat timp vor si traitor inflacarati sau mai timizi,dar plini de sinceritate,de seninul Cerului si dragostea pentru Dumnezeu si oameni.Dumnezeu sa-i ajute pe toti,si pe ei si pe noi si eu le-as transmite in incheiere,pt ca si pe acest forum am vazut,asa cred eu, asemenea oameni,sa nu abandoneze,Sfantul Teodor Studitul nu a facut-o desi si el s-a lovit de neputinta firi omenesti ce-l inconjura,ce dorea facilul si aparentul,sa nu se retraga in tristete sau furie,ci sa se dea pe sine cu bucurie pt ca tot ce indura pentru Hristos indura si daca vor fi vrednici pana la sfarsit,atunci a lor va fi Imparatia care acum doar si-a aprins scanteia-n ei.

Dumnezeu sa ne ajute!+

Multumesc...
Slava Domnului!