Atitudine crestina fata de ceilalti

[Mena59]

În prealabil postat de iustin10

Cum dovedim ca suntem crestini in viata de zi cu zi?
Ma refer in situatii concrete :familie,prieteni,servicu ,poate chiar forumu asta.
Prin ce se diferentiaza un om care are credinta ? Cu ce anume ne ajuta credinta in relatiile cu ceilalti?
Daca aveti astfel de exemple concrete ar fi de apreciat,dar si consideratii generale ar fi interesante. Astept cu drag raspunsurile voastre

De ce simti nevoia sa dovedesti ca esti crestin? De ce simti nevoia unor exemple, altor exemple decat a lui Hristos ? sau a Sfintilor lui Hristos ?....

Si sectantii sunt zambitori si ei ne sar in ajutor fix cand avem nevoie, chiar inaintea ortodocsilor, si doctorii sectari si MAI ALES EI dau consultatii si tratamente gratuite, si sectanti, MAI ALES EI, sunt impotriva avorturilor si au grija de bietii, nefericitii, nostri handicapati…Si sectantii isi spun crestini, si ei au o credinta

Uite ce spunea cineva :
Iubeste pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ,si pe aproapele tau ca pe tine insuti.
Daca urmati aceste porunci,cele mai mari ,le veti urma de la sine si pe celelalte.
Si eu am cautat reguli si indreptare de viata .Si am realizat ca singura indatorire care o aveam,era sa iubesc si sa ma bucur de viata ca de un dar ,si de maretia lui Dumnezeu. Daca inima nu va e patrunsa de iubire ,orice alte infranari si reguli nu au scopul decat tocmai de a va duce in acest punct,sa invatati sa iubiti .
Asa ca de ce sa nu urmati de la inceput calea regala,a iubirii :) ?

În prealabil postat de iustin10

Cum dovedim ca suntem crestini in viata de zi cu zi?
Ma refer in situatii concrete :familie,prieteni,servicu ,poate chiar forumu asta.
Prin ce se diferentiaza un om care are credinta ? Cu ce anume ne ajuta credinta in relatiile cu ceilalti?
Daca aveti astfel de exemple concrete ar fi de apreciat,dar si consideratii generale ar fi interesante. Astept cu drag raspunsurile voastre

Am şi eu un exemplu, al unei prietene, fostă colegă de serviciu:

am remarcat că ea avea doar vorbe bune despre ceilalţi oameni, scotea în evidenţă aspectele lor bune şi nu bârfea; ne contracara şi pe noi, ceilalţi, care mai criticam persoanele absente;

nu cârcotea la adresa sarcinilor de serviciu sau al programului prelungit (pe cât posibil) - nu avea pretenţii exagerate la salariu şi nici atitudine de genul "cât de bună sunt eu, profesional"... În final a ales un echilibru între muncă şi viaţă de familie, luând ca prioritate copiii/ familia şi nu cariera.

Am fost colege în perioada 1997-2000, şi pe atunci a fost primul om care m-a făcut atentă şi interesată la ce înseamnă a fi credincios.

Din păcate, mama ne-a învăţat mai mult că Dumnezeu este cel care ne ajută să rezolvăm anumite probleme sau să ne meargă bine în viaţă, nu şi cum ar trebui să fim noi bine plăcuţi lui Dumnezeu.

[iustin10]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Pai sa ne gandim: mergem pe strada si ne intalnim cu o persoana pe care o simpatizam fara nici un motiv, fiindca "simtim" ca avem aceleasi trairi si acelasi Dumnezeu deasupra. Deasemenea la dentist, in autobuz, in magazin si chiar la biserica. Vedem acele persoane, poate stim, poate nici macar nu stim cum se numesc, dar ne sunt dragi pur si simplu, si multumim lui Dumnezeu pentru ca ni se pare ca prin ei, El chiar lucreaza in fiinta noastra. Apoi ajungem multumiti acasa, si intram pe forum pentru a mai schimba o idee sau a vedea ce mai e nou. Si totusi, cineva ne agaseaza prin mesajele sale, sau devine prea sincer si-si marturiseste pacatele, iar noi, crestinii prin care noi insine recunoastem ca lucreaza Dumnezeu, devenim dezgustati dintr-o data, gata de atac, ne descoperim mult deasupra acelor persoane pe care acum le privim cu suspiciune si cu o superioritate nedisimulata, ba uneori cu o rautate fatisa. Dar nici nu ne dam seama ca de fapt suntem tot noi. Noi cei de pe strada, anonimii oarecare, prin care Dumnezeu pune un gest, o privire, o lacrima.
La prea multi dintre noi, exista o fatarnicie atat de profunda incat nici chiar Dumnezeu nu o poate scoate, fiindca se loveste de indaradnicia noastra. Fratilor, nu mi-o luati in nume de rau, dar multora dintre noi ne lipseste dragostea si mai ales iertarea neconditionata. A judeca pe cineva, implica acea calitate de a fi "uns" judecator. Culmea, tocmai cei "unsi", privesc pacatosul cu o asa blandete, incat nu se poate ca dragostea lui sa nu-l schimbe pe acel om dintr-un pacatos, intr-un slujitor al lui Dumnezeu.

Observ in postarea dv acelasi cresendo care il remarcam : de la observarea cu bucurie a ceorlalti pe strada si a gesturilor lor ,la observarea cu tristete a nevredniciei sufletului nostru,si tu dai ca exemplu chiar forumul,dar bineinteles ca ne mai aratam aceasta fatarnizcie si in multe alte imprejurari.
Iar in final gasesti solutia in blandetea cu care ii privim pe ceilalti. Deci pina la urma, tot atitudinea noastra e cea care ne influenteaza si sufletul(care inainte era bantuit de ganduri rele) , dar ne si face sa fim partasi frumusetii care o observam contemplativ la ceilalti.

[iustin10]

În prealabil postat de Mena59

De ce simti nevoia sa dovedesti ca esti crestin? De ce simti nevoia unor exemple, altor exemple decat a lui Hristos ? sau a Sfintilor lui Hristos ?....

Uite ce spunea cineva :
Iubeste pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ,si pe aproapele tau ca pe tine insuti.
Daca urmati aceste porunci,cele mai mari ,le veti urma de la sine si pe celelalte.
Si eu am cautat reguli si indreptare de viata .Si am realizat ca singura indatorire care o aveam,era sa iubesc si sa ma bucur de viata ca de un dar ,si de maretia lui Dumnezeu. Daca inima nu va e patrunsa de iubire ,orice alte infranari si reguli nu au scopul decat tocmai de a va duce in acest punct,sa invatati sa iubiti .
Asa ca de ce sa nu urmati de la inceput calea regala,a iubirii :) ?

Foarte folositoare pt mine postarea dv,really.
Adica atitudinea fata de ceilalti ,trebuie sa plece din iubire,caci acesta e punctul convergent unde se intalnesc cautarile personale ale mintii, cu aspiratiile sufletului ,cu stiinta de a ne comporta cu ceilalti,cu binele celorlalti,si cu Dumnezeu.
Credinta si regula se inatalnesc ambele in iubire.
Probabil ca alti frati de pe forum ,ar zice ca iubirea nu e ceva la care se ajunge asa usor,bineinteles calauziti de lectura patristica.
Totusi ,trebuie sa urmam intreaga lupta a despatimirii indicata de calea parintilor?
Sau putem incepe sa iubim chiar de maine ? Ma refer la iubirea asta partiala si mica (caci nu suntem desavarsiti si suntem f departe de ce ar trebui sa facem ) , dar reala, care ne sta in putinta ,si cu gandul in permanenta la Hristos.

Sau iarasi vreau prea mult ? Oare nu putem vorbi de iubire pina nu primim harul ,ca sa incepem lupta cu noi?
Oare nu putem ,in paralel sa inaintam pe acest drum al credintei,cu iubirea asta mai mica care o avem ( sa facem bine,sa ajutam pe ceilalti , sa nu facem observatii rautacioase etc) ,pina sa ajungem la iubirea cea adevarata calauziti de calea Bisericii ?
Pentru ca pentru unii,drumul catre Biserica e f simplu si il fac cu rapidictate,pentru altii insa e f lung . Oare in acest timp nu trebuie sa iubim ,bineinteles in numele Domnului, nu cu dragostea aceea care tine de fire?


P>S> Va rog sa nu intrati in disputa cu bietele mele intrebari si cautari. Nu ma declar detinatorul adevarului si oricand sund gata sa imi reconsider punctele de vedere,eu vreau sa ma gasesc , sa aud opinia altora ,sa o inteleg, nu sa arat altora ce destept sunt .

[iustin10]

În prealabil postat de Annyta

Am fost colege în perioada 1997-2000, şi pe atunci a fost primul om care m-a făcut atentă şi interesată la ce înseamnă a fi credincios.

Din păcate, mama ne-a învăţat mai mult că Dumnezeu este cel care ne ajută să rezolvăm anumite probleme sau să ne meargă bine în viaţă, nu şi cum ar trebui să fim noi bine plăcuţi lui Dumnezeu.

Asa e,adevaratii credinciosi stralucesc in lume prin atitudinea lor , si sunt o bucurie pt ceilalti.
Ei nu sunt credinciosi pt ei insisi,ci pentru Dumnezeu si pentru ceilalti

[Mena59]

În prealabil postat de iustin10

Foarte folositoare pt mine postarea dv,really.
Adica atitudinea fata de ceilalti ,trebuie sa plece din iubire,caci acesta e punctul convergent unde se intalnesc cautarile personale ale mintii, cu aspiratiile sufletului ,cu stiinta de a ne comporta cu ceilalti,cu binele celorlalti,si cu Dumnezeu.
Credinta si regula se inatalnesc ambele in iubire.
Probabil ca alti frati de pe forum ,ar zice ca iubirea nu e ceva la care se ajunge asa usor,bineinteles calauziti de lectura patristica.
Totusi ,trebuie sa urmam intreaga lupta a despatimirii indicata de calea parintilor?
Sau putem incepe sa iubim chiar de maine ? Ma refer la iubirea asta partiala si mica (caci nu suntem desavarsiti si suntem f departe de ce ar trebui sa facem ) , dar reala, care ne sta in putinta ,si cu gandul in permanenta la Hristos.

Sau iarasi vreau prea mult ? Oare nu putem vorbi de iubire pina nu primim harul ,ca sa incepem lupta cu noi?
Oare nu putem ,in paralel sa inaintam pe acest drum al credintei,cu iubirea asta mai mica care o avem ( sa facem bine,sa ajutam pe ceilalti , sa nu facem observatii rautacioase etc) ,pina sa ajungem la iubirea cea adevarata calauziti de calea Bisericii ?
Pentru ca pentru unii,drumul catre Biserica e f simplu si il fac cu rapidictate,pentru altii insa e f lung . Oare in acest timp nu trebuie sa iubim ,bineinteles in numele Domnului, nu cu dragostea aceea care tine de fire?


P>S> Va rog sa nu intrati in disputa cu bietele mele intrebari si cautari. Nu ma declar detinatorul adevarului si oricand sund gata sa imi reconsider punctele de vedere,eu vreau sa ma gasesc , sa aud opinia altora ,sa o inteleg, nu sa arat altora ce destept sunt .

:) Fii linistit. Nu vreau sa intru in disputa cu nimeni. Nu am nici timp, nici pregatire teologica si nici traire duhovniceasca veritabila

În prealabil postat de iustin10

Cum dovedim ca suntem crestini in viata de zi cu zi?
Ma refer in situatii concrete :familie,prieteni,servicu ,poate chiar forumu asta.
Prin ce se diferentiaza un om care are credinta ? Cu ce anume ne ajuta credinta in relatiile cu ceilalti?
Daca aveti astfel de exemple concrete ar fi de apreciat,dar si consideratii generale ar fi interesante. Astept cu drag raspunsurile voastre

Pe masura ce trece timpul, constat cat de multi mi-o iau inainte in toate. Am curajul sa observ asta, fara falsa modestie. Exista multi oameni deosebiti in jurul nostru. Exista chiar sfinti mari pe care, din ignoranta, i-am trecut cu vederea fara sa stiu cat de mult m-ar fi putut ajuta, daca i-as fi rugat.

Fiecare om este unic, iar imprejurarile si lectiile pe care le primim pentru mantuirea noastra sunt si ele ... mai diferentiate decat in cel mai importaant manual de pedagogie!

O batrana modesta care vinde flori si se roaga tot timpul prin rugaciuni simple are mereu fata luminata, vocea blanda si sare in ajutor sa-ti spuna ce leacuri naturiste a mai aflat, in speranta ca-i vor folosi cuiva.

[costel]

În prealabil postat de iustin10

Cum dovedim ca suntem crestini in viata de zi cu zi?

Neincercand sa luam locul lui Dumnezeu. E de ajuns sa ma gandesc la incercarea unora de a-i desparti pe cei rai de cei buni, cand acest lucru ii revine doar lui Dumnezeu. Mi-a placut ce a spus un parinte: "In clipa in care cineva vrea sa smulga neghina in locul lui Dumnezeu, atunci ii ia acelei persoane sansa de a deveni grau, ii ia sansa de a se transforma din lup in oaie, iar cine pretinde sa faca separarea sau judecata de pe acum, acela se substituie lui Dumnezeu si se opune rabdarii Lui". Sunt si alte motive prin care putem dovedi ca suntem crestini.

[Floare alba]

În prealabil postat de iustin10

Cum dovedim ca suntem crestini in viata de zi cu zi?
Ma refer in situatii concrete :familie,prieteni,servicu ,poate chiar forumu asta.
Prin ce se diferentiaza un om care are credinta ? Cu ce anume ne ajuta credinta in relatiile cu ceilalti?
Daca aveti astfel de exemple concrete ar fi de apreciat,dar si consideratii generale ar fi interesante. Astept cu drag raspunsurile voastre

Rabdare, smerenie, iubire, practicate. Sa nu barfesti, sa nu judeci, sa nu tii minte raul care ti s-a facut. Sa ajuti pe oricine prin toate mijloacele pe care ti le-a dat Dumnezeu. Atat in ceea ce priveste familia, cat si oamenii cu care intri in contact zilnic. Sa nu-ti fie rusine sa-l marturisesti pe Dumnezeu. Sa-ti fie gandul doar la El. Sa fii un bun exemplu pentru copiii si nepotii tai.

[Floare alba]

În prealabil postat de costel

Neincercand sa luam locul lui Dumnezeu. E de ajuns sa ma gandesc la incercarea unora de a-i desparti pe cei rai de cei buni, cand acest lucru ii revine doar lui Dumnezeu. Mi-a placut ce a spus un parinte: "In clipa in care cineva vrea sa smulga neghina in locul lui Dumnezeu, atunci ii ia acelei persoane sansa de a deveni grau, ii ia sansa de a se transforma din lup in oaie, iar cine pretinde sa faca separarea sau judecata de pe acum, acela se substituie lui Dumnezeu si se opune rabdarii Lui". Sunt si alte motive prin care putem dovedi ca suntem crestini.

Foarte frumos spus. Si inainte de a incerca sa smulgem neghina sa ne gandim ca de fapt neghina putem fi noi insine.