adoptie

[sophia]

În prealabil postat de honeyeyes

As vrea si eu sa pun o intrebare, pentru ca am auzit multe pareri si as avea nevoie de un sfat. De mai bine de 2 ani incercam sa avem un copil si pana acum Dumnezeu nu ne-a binecuvantat cu acest dar. Nu am renuntat sa luptam, dar am hotarat sa depunem actele si pentru adoptie. Multi spun ca nu este bine pentru ca nu poti sa stii niciodata ce fel de copil primesti, ce fel de gene are, din ce familie destamata provine si de ce va fi capabil cand este mare. Eu consider ca indiferent cum este, conteaza in primul rand educatia ce i-o vom da.
Voi ce perere aveti?

Aceleasi temeri le-am avut si eu. Si eu spun ca genele conteaza mult.
Pe urma, daca nu iei un bebelus, copilul vine deja cu niste traume legate de fosta familie, sau de camin etc., si poate veni si cu boli psihice datorate conditiilor din orfelinate.
Pe mine ma mai sperie un lucru foarte mult (poate ca hotarator): ca la o varsta critica (pubertate si adolescenta) copilul te "abandoneaza": "nu esti parintele meu, n-ai nici un drept sa ma obligi sa fac aia sau aia."
Si te condamna mereu ca esti rau.
Si pe urma mai si pleaca in cautarea parintilor naturali.
Am citit multa literatura ca sa ma informez- fie experiente ale unor copii adoptati, sau parinti adoptivi, fie literatura de specialitate.
Am vazut si la televizor cazuri.
Unii copii adoptati spun la varsta adulta ca nu si-au dort asta, au sau creaza probleme fie ei insisi, fie celor care i-au adoptat, se revolta.
Unii (majoritatea) se duc sa-si caute parintii naturali si apar alte probleme si drame in care sufera toti cei implicati.
Rareori sunt cazuri reusite si fericite.
Si mai este o problema cand si cum ii spui ca este adoptat si de ce l-au lasat parintii lui naturali.

Adoptia este un lucru foarte delicat.
Nu mi se pare corect sa compari copilul propriu si relatia cu el, cu un copil strain adoptat.
Copilul tau natural este asa cum ti-l faci si ti-l cresti, mai si stii cu cine seamana.
Copilul adoptat vine cu un bagaj al sau (cu cat este mai mic copilul, cu atat mai mic bagajul) si este intotdeauna mai delicat.
E mai sensibil, mai traumatizat, trebuie sa-i acorzi mult mai multa atentie si afectiune (e un semn de intrebare daca o ai) si grija.
Pana se adapteaza, pana te obisnuiesti si tu cu el.
Si nu stiu, eu nu am aceasta experienta. Unii care au experienta (probabil ca au trait ambele relatii) spun ca poti iubi un caopil strain la fel ca si pe copilul tau natural. Eu n-as putea sa afirm asta. Sau mi-ar trebui ceva vreme ca sa ajung sa spun asta.

A nu se intelege gresit: iubesc toti copii, dar nu pot pune (de la inceput) semnul egal intre ei.
Doar o exceptie - daca adopt un bebelus.
Sunt oameni care nu au probleme cu adoptia, iar altii nu pot concepe acest lucru.

Ca proces in sine, adoptia este f.complicata. Cand vad unele persoane care adopta (in strainatate) asa usor si chiar multi copii, ma intreb cum pot.
Este o intreaga birocratie, trebuie sa indeplinesti anumite conditii (varsta, domiciliu, serviciu, sau macar unul din parinti sa stea o vreme acasa cu el, bani si toate simultan), plus ca acum se cere acordul parintilor naturali (cauta-i si convinge-i), care se mai si razgandesc, mai nou si alte rude trebuie sa vina sa spuna daca nu vor sa adopte ei copilul. Si uite asa, se pierde timp, rabdare si bani.
Si copilul ajunge sa fie dat spre adoptie la varste mai mari.
Pe urma modul de cuplare, daca pot sa-l numesc asa. Nici nu ai timp si nici nu poti sa alegi tu copilul. Iti arata o poza. Il vrei bine, nu, la revedere.
(Cel putin la international asa se face).
Se spune ca aleg ei parintii pentru copil. Cum stiu sa faca aceasta alegere, nu stiu. Si daca parintii nu se simt potriviti? Pe ei nu-i intreaba nimeni.

Deci trebuie bine gandit pasul si ar fi buna o consultanta din mai multe puncte de vedere.

Cazul ca ramai insarcinata dupa ce adopti un copil este foarte rar si inatmplator dupa parerea mea.

Si treaba cu asteptatul, depinde.
Stiu, unii pe aici se gandesc la cazurile biblice cu femei care au nascut si la 90 ani. Dar acelea sunt speciale.
Azi este se face peste tot un circ intreg daca mama are peste 50 sau 60 ani.
Pe Adriana Iliescu o condamna multi.

Daca sunteti tineri puteti sa mai asteptati, sa mergeti la medic. Poate ca se rezolva doar cu medicamente (hormoni). Trebuie controlat putin (si amandoi partenerii).
Pe urma trece timpul si varsta conteaza. N-am reusit sa aflu daca exista limite de varsta la adoptie, in tara.


Mult succes! Daca voi sunteti siguri si pregatiti pentru acest drum si aveti conditiile necesare, atunci faceti-l. Mergeti insa si vedeti copii orfani (in camine sau spitale) si verificati-va in acest fel daca puteti sufleteste.

- Lipsa copiilor în familie este o încercare, o pedeapsă, o cruce de dus? Dacă o familie nu are copii, cum să se refere la acest lucru ambii soţi?

- Faţă de acest lucru ar trebui să ne raportăm întotdeauna cu recunoştinţă, ca fiind voia lui Dumnezeu. Dar trebuie de amintit aici faptul că, de foarte multe ori, cauza infertilităţii, în dorinţa evidentă de a avea copii, se poate ascunde chiar în personalitatea omului însuşi. Şi acest lucru trebuie spus, căci sunt lucruri ce pot fi reparate. Iată unul din cazurile pe care le cunosc ca preot. Într-o familie bună, în care soţii se iubeau foarte mult, toate sarcinile se încheiau cu avorturi spontane. Era o familie foarte bună, cu venituri bune. Au mers la o clinică elveţiană, la cei mai buni medici, la psihologi – totul a fost inutil. După cum s-a văzut, motivul nu a fost medical, ci psihologic şi spiritual. Ideea este că, după cum ştiţi, stările spirituale şi psihice se reflectă în manifestările fizice, somatice. Dacă o persoană este nervoasă, o doare inima sau îi creşte tensiunea arterială. Şi aici, la fel. Dacă o femeie nu-şi iubeşte soţul, ascunzând acest lucru chiar de ea însăşi, nu vrea copii şi, inconştient, îi este frică de copii sau, în general, simte o frică, toată natura ei feminină se comprimă, ca vasele la tensiunea nervoasă. Şi, dacă din punct de vedere medical femeia este bine, totuşi, ea nu poate concepe. Organismul poate „ascultă” de comanda ei din subconştient. În cazul de care vorbesc, a fost teama de a fi inconsecventă în faţa soţului ei. Îi era teamă că nu va putea suporta, nu va educa bine copilul, ar putea face greşeli… Această teamă a generat perturbări grave fiziologice în corpul ei şi ea pierdea sarcinile tot timpul. Dar în alte cazuri pot exista alte motive. Cuplul nu vrea să recunoască că are astfel de probleme. Se întâmplă des acest lucru. Soţii joacă rolul unei familii decente, pioase, nedorind să recunoască faptul că au probleme grave personale şi spirituale. Pot fi şi alte cauze: boală, ereditate, traume, munci grele, mediu. Motive sunt multe. La baza tuturor este păcatul omului, dar nu întotdeauna un păcat personal sau de familie, de multe ori, este păcatul nostru, al tuturor, al omenirii.

[...]

- Poate că oamenii vor doar să epuizeze toate posibilităţile?

- Nu trebuie să-ţi doreşti copii cu orice preţ. Dacă soţii doresc copii cu orice chip, acest lucru e o chestiune patologică, din punctul de vedere al unui psiholog. Această abatere a unei persoane, a unui individ, e deja şi păcat, şi patimă. Tocmai pentru faptul că copiii nu sunt deloc sensul căsătoriei şi sensul vieţii umane. Sensul vieţii umane este omul însuşi, sufletul său nemuritor. Din păcate, de prea multe ori, soţii vor „copii” ca să reducă breşa din relaţiile lor conjugale. Doresc ca prin naşterea de copii să-şi rezolve o problemă a căsniciei lor. Dar acest lucru nu trebuie făcut niciodată. În cazul în care soţii nu se iubesc unul pe altul, nu au pace, nu pot fi prieteni, nu sunt în măsură să-şi regleze relaţiile, naşterea de copii nu le adaugă nimic, dimpotrivă le poate complica relaţia, înstrăinându-i unii de alţii. Cand se naşte un copil, soţia se îndreaptă complet spre el. Soţul începe să fie gelos. Există încă un motiv pentru un alt conflict. Copiii, în general, nu sunt o cale de a rezolva problemele de familie. Foarte adesea, femeile sunt în stare să meargă până la a naşte copii în afara căsătoriei şi până la fertilizarea in vitro, pentru că vor să se împlinească, să se realizeze ca mame. Este o minciună şi o înşelăciune, deoarece ele încearcă, prin naştere, să-şi rezolve golul şi eşecul lor interior. Acest lucru nu se poate face. În general, copilul nu este o jucărie, căci el nu se naşte pentru noi. Copiii nu sunt un lucru oarecare, care „se fac”, se procură, ca o maşină, ca o vilă. Copiii nu „se fac” pur şi simplu, pe ei poţi doar să-i primeşti, să-i întâlneşti. Naşterea propriului tău copil este o întâlnire cu o nouă personalitate, şi nu re-producerea ta proprie. Când eu mă uit la fiica mea sau la fiul meu nou-născut, mă întâlnesc cu un om nou. Seamănă cu mine, vorbeşte ca mine, face aceleaşi prostii şi păcate. Dar este altul. Când copiii cresc şi pleacă din casa părintească, soţii se întâlnesc adesea parcă pentru prima dată, după 20-30 de ani. Şi începe un nou conflict. Se pare că ei au pierdut dragostea unul faţă de altul, se ceartă, au acumulat o mulţime de nemulţumiri şi probleme unul faţă de celălalt. Dar acesta este cel mai minunat timp al căsniciei! Căsătoria la maturitate ar trebui să includă sensibilitate, grijă, îndatoriri, prietenie, dar şi asceză, şi intimitate spirituală. Este perioada de aur pentru soţi. Mai mult, tot atunci pot apărea şi nepoţii. Iar nepoţii sunt total altceva decât copiii. Nepoţii sunt o bucurie fără responsabilitate şi fără teamă.

- După multe încercări de a avea propriii copii, multe cupluri adesea decid să adopte. Poate fi o cale de ieşire din situaţie?

- Adopţia nu rezolvă problema principală. Dacă soţii vor să adopte un copil doar ca să aibă copii cu orice preţ – este o patimă. Sarcina noastră pastorală constă în a-i opri pe astfel de soţi, să le spunem că nu există decât un singur motiv de a adopta copii – excesul de iubire. Spiritual, problema pastorală constă în a lămuri de ce soţii doresc să adopte copii. Se spune adesea, iată, copiii din casele de copii suferă, au nevoie de ajutor. Ori de câte ori asemenea părinţi spun ca vor sa salveze copiii de la orfelinat, fără rude şi înfometaţi, ca psiholog şi ca preot, mă îngrijorez, pentru că în spatele acestor cuvinte frumoase, de cele mai multe ori, stau patimi umane, printre care principala ar fi nemulţumirea faţă de viaţa lui personală. Copiii au nevoie de ajutor, dar nu astfel. Deoarece adopţia poate fi şi o chestiune controversată. Înţelegeţi, fiecare persoană are părinţii biologici. Ei sunt şi părinţi ontologici. Existenţa lor se bazează pe faptul că toţi avem o mamă şi un tată. Şi fiecare om are nevoie de o mamă şi un tată, la fel cum are nevoie de credinţa în Dumnezeu, de cerul de deasupra capului, de spaţiul unde locuieşte.

Eu slujesc într-o şcoală-internat, unde sunt o mulţime de aşa-numiţi copii abandonaţi. Mărturisesc tuturor experienţa mea îndelungată că toţi copiii, mai mult sau mai puţin conştienţi de sine sunt în căutarea părinţilor lor adevăraţi. Obişnuiam să gândesc: de ce le trebuie lor asta? Nu mai au nevoie să se întâlnească cu părinţii lor adevăraţi, căci nu-i vor ierta, îi vor învinui şi aşa mai departe. Dar nu. Aceşti copii au nevoie de ei. Fiecare persoană trebuie să ştie că el are o mamă şi un tată. Poate doar pentru a coresponda cu ei sau doar să le cunoască numele. O fată şi-a căutat o lungă perioadă de timp mama şi spunea: n-o voi ierta niciodată pentru că m-a părăsit. Câtă încăpăţânare, Doamne! A găsit-o, s-a întâlnit cu ea şi s-a întors înapoi la internat. Acum e liniştită. Nu vrea să stea cu mama, dar a văzut-o pe aceasta şi a iertat-o. Ştie că are o mama, care e la fel ca oricine altcineva. Când cuplurile adoptă copii străini, ei doresc adesea să le înlocuiască părinţii lor naturali. Dar acest lucru nu trebuie făcut. Când copiii cresc, luându-i pe părinţii lor adoptivi drept adevăraţi, li se dezvoltă anumite probleme personale secrete. Ei nu ştiu şi nu pot cunoaşte originile acestor probleme, care le pot determina întreaga lor viaţă din viitor.

Iar când oamenii adoptă copii doar ca să le ofere posibilităţi mai bune decât într-un orfelinat sau o instituţie, mai degrabă decât să le înlocuiască părinţii, aceasta este o situaţie sănătoasă. Cred că mergem spre aceea ca statul şi societatea să ia o atitudine serioasă faţă de adopţie sub formă de şcoli specializate. Dar şcoala nu ar trebui să înveţe să dădăcească, ea trebuie să fie şi o şcoală psihologică. Mai întâi de toate, trebuie să găsim fundamentul spiritual – de ce oamenii o fac, ce fel de oameni sunt, dacă înţeleg ei ce înseamnă familie, căsătorie, relaţia copil-părinte. Trebuie să-i oprim pe oamenii care aleg să adopte copii, că „au avut copii”. Dar sunt şi alte situaţii, când adopţia s-a dovedit o pură întâmplare. Au murit rudele, cineva i-a adus şi atunci, desigur, trebuie să-i iei. Dar asta este cu totul altceva – este pronie cerească.

- Mulţi pot cuprinde acest lucru cu mintea,dar tot sufera…

- Da, femeile suferă mult, şi adesea această suferinţă se manifestă la nivel somatic, ca boli cardiovasculare şi ginecologice. Desigur, femeile fără copii în căsătorie vor avea de suferit. Ele pot fi ajutate, dacă sunt de acord să recunoască faptul că sensul căsătoriei nu-l constituie copiii, ci soţul ei. Şi ceea ce e principal este iubirea, nu concepţia. Şi al doilea lucru: e nevoie de a predica existenţa noastră umană ipostatică. Adică identitatea persoanei mai presus de natură. Printre altele, acest motiv, despre identitatea persoanei, despre importanţa personalităţii proprii a femeilor apare într-o problemă diferită: suferinţele soţiei-mame, atunci când copiii cresc şi pleacă. Şi ea se pomeneşte abandonată, cum li se pare lor uneori că sunt: „Eu v-am crescut, dar voi acum aţi uitat de mama?” Dar trebuie să ţinem minte că sensul vieţii femeilor nu-l reprezintă copiii. Douăzeci de ani, până când copiii cresc, trec atât de repede şi, la cincizeci de ani, o femeie se gândeşte – cine sunt acum? Profesie n-am, în familie este un gol, de casă n-are nimeni nevoie, eu fac o ciorbă, dar nimeni nu o mănâncă, spăl, dar nimeni nu vede asta, nimeni nu spune mulţumesc ş.a.m.d. Deci acestor femei ar trebui să li se reamintească că scopul existenţei lor nu stă în copii, ci în ele, ca persoane. Este important de spus asta unei femei ai cărei copii au crescut şi au plecat sau au murit. Câţi copii nu mor astăzi! Şi ce să spui mamelor pentru a le consola, ai căror copii au murit în armată, pe timp de pace? Barbaţii sunt mai puţin afectaţi de lipsa copiilor, deoarece se presupune că aceasta nu e problema lor. De fapt, este chiar dimpotrivă. Infertilitatea se referă foarte adesea la sexul masculin, nu feminin. Motivele pot fi şi psihologice, şi fiziologice, şi spirituale. Barbaţii suferă. Dar, din păcate, bărbaţii recunosc mai rar acest lucru şi nu se adresează nici la preot, nici la psiholog. Adesea, ei merg pur şi simplu la medic. Barbaţii au un mit, anume, că pot uita de toate, muncind fără istov. Când un bărbat de 40-50 de ani, reuşeşte în afaceri, el se trezeste, că tot ceea ce are şi ce a făcut nu-l mulţumeşte. Şi îşi spune, cui îi voi da eu toate astea? N-am nici un moştenitor…

Paternitatea pentru bărbaţi este un lucru la fel de important, cum ar fi maternitatea pentru femei. Pentru că naşterea unui copil este o şansă a ta de a te întâlni cu tine însuţi în condiţii noi. Sunt convins că naşterea copiilor mei mi-a permis să mă cunosc dintr-o altă perspectivă. Cei care nu au copii nu au această oportunitate. Nu totul în viaţa noastră iese aşa cum ne-am dori.

Se întâmplă uneori ca Domnul să trimită copii atunci când părinţii nu-i mai aşteaptă. Acest lucru nu înseamnă că oamenii nu-i doreau. Dacă ei se sperie şi-i refuză, este înfricoşător. Iar atunci când se bucură şi îi primesc ca pe un dar de la Dumnezeu – e minunat. Ei vor fi binecuvântaţi.

Eu aş spune, nu trebuie să vrem copii. Nu trebuie să refuzăm copiii, este păcat. Trebuie pur şi simplu să-i aşteptăm. Să-i aşteptăm aşa cum aştepţi o întâlnire cu omul iubit. Desigur, îţi doreşti să ai copii. Dar să-i doreşti în sensul să-i aştepţi, nu să faci tot posibilul ca să-i ai.

Problemele demografice din ţara noastră sunt doar o consecinţă a unei boli prelungite din societatea noastră. Această boală înseamnă prăbuşirea căsătoriei şi a familiei. Simptomele sale sunt pierderea capacităţii de a iubi, obiceiul de a trai „pentru propria placere”, „de a lua totul de la viaţă”. Originile sale constau în pierderea sensului vieţii, atât personale, cât şi de neam, de familie. Până nu eliminăm cauzele bolii, toate măsurile economice şi administrative vor fi ineficiente.

Etica Adoptiei(crestin ortodox)

Rugaciune pentru nasterea de prunci

***
"Orice copil e o minune! Ei, copilul meu e de două ori MINUNE! Trecuseră doi ani de la căsătorie și nu rămâneam însărcinată. Deși doi ani nu înseamnă foarte mult, când îți dorești un copil, iar acesta întârzie să apară, 24 de luni trec anevoie. Aș fi făcut orice era creștinește nevoie, duhovnicește vorbind, aș fi făcut orice să devin mamă, să avem un copil. Aș fi făcut ocolul pământului, pe jos, numai să se milostivească Bunul Dumnezeu și să ne dăruiască copilașul nostru. Îl doream nespus, nespus…"
continuare:

“Copilul meu e de două ori minune”. Cum ne-a ajutat Sfântul Simeon de la Hilandar să dobândim pe Simona Maria

[guardian knight]

Stiu ca pare o idee nemiloasa,poate chiar incorecta, dura,condamnabila,totul depinde din ce unghi de vedere privesti situatia !

Eu as recomanda divortul ! Iar persoana fertila sa-si refaca viata,distrusa din cauza incapacitatii procreative a partenerului,alaturi de o alta persoana !!!

Poate ca pare o solutie foarte dura, nedreapta...insa nu stiu daca ar fi la fel de drept,ca cel care nu are nici o vina sa mai fie tinut cu forta intr-o relatie, care, din acest pdv. pt el nu mai reprezinta nici un viitor !!!

Poate viziunea mea e gresita,nu stiu !!!

[AlinB]

În prealabil postat de guardian knight

Stiu ca pare o idee nemiloasa,poate chiar incorecta, dura,condamnabila,totul depinde din ce unghi de vedere privesti situatia !

Eu as recomanda divortul ! Iar persoana fertila sa-si refaca viata,distrusa din cauza incapacitatii procreative a partenerului,alaturi de o alta persoana !!!

Poate ca pare o solutie foarte dura, nedreapta...insa nu stiu daca ar fi la fel de drept,ca cel care nu are nici o vina sa mai fie tinut cu forta intr-o relatie, care, din acest pdv. pt el nu mai reprezinta nici un viitor !!!

Poate viziunea mea e gresita,nu stiu !!!

Cu putin discernamant ti-ai da seama si singur.
Incearca macar sa te raportezi la canoane - este infertilitatea motiv legitim de divort in BO?

În prealabil postat de AlinB

Cu putin discernamant ti-ai da seama si singur.
Incearca macar sa te raportezi la canoane - este infertilitatea motiv legitim de divort in BO?

Nu. Exista doar in cazul in care unul din soti nu vrea copii, nu ca nu poate. Sunt multe situatii in care unul din soti vrea copii si altul ba, si atunci daca nu se rezolva problema, vor fi numai certuri si intristari. Sau in caz de avort. Desi sunt mai mult ingaduiri, singurul motiv ptr. despartire bazat pe Sf.Scriptura este adulterul, desi si in caz de adulter ti se va spune sa lupti si scoti tot ce poti din casnicia ta, nu sa pleci un-doi.
***
Ma indoiesc ca Domnul nu da copil celor care il roaga. Dar il poate da peste 2-3 ani, cand considera El ca este mai bine. Cunosc cazuri in care voriau copii si din punct de vedere medical (12 luni) erau sterili, dar Domnul le-a dat pana la urma. Sa tinem minte, Domnul este Creatorul pruncilor, nu noi sau cabinetul de fertilitate.

Un caz. Sotul a avut un accident si medicii i-au spus ca nu mai poate avea copii niciodata. Banuiesc ca nu le-a fost usor, dar cu ajutorul Domnului, au reusit sa aibe 2 copilasi superbi. Acum in fiecare luna cumpara cate o icoana ptr. a multumi Domnului.

Alt caz. Casatoriti de ceva timp. Nu au dus o viata prea ortodoxa. Au inceput totusi sa mearga la Biserica si sa lepede patimile si obiceiurile necrestinesti. Au dorit copil. Nu a venit, desi au incercat de luni bune. Din punct de vedere ortodox faceau totul cum trebuie: se rugau, au primit binecuvantare de la duhovnici, se spovedeau, impartaseau, tineau posturile etc. Abia dupa 2 ani de zile au primit acest dar de la Domnul, adica un prunc. Care era problema. Neducand o viata ortodoxa inainte, a fost nevoie de ceva timp ptr. a se curati de patimi, organismul sa se curete si el de substante nu tocmai bune ptr. o sarcina (fumat, baut, carne multa etc.). Pentru mine are sens sa treaca putin timp de cand ai inceput sa fi ortodox in adevaratul sens al cuvantului pana primesti si un bebe.
De asemenea, si ferirea si folosirea contraceptivelor poate fi motiv ptr. care nu primesti cand vrei tu un bebe.

Nu trebuie abandonata treaba imediat. Rugaciunea, spovedania, poturile de peste an si cele saptamanale, manastiri, impartasanie etc. si este imposibil sa nu se milostiveasca Domnul si sa nu aibe sotii si copii. Cum am spus, depinde si de ce fel de viata s-a dus inainte. :)

Sa avem mai multa incredere in Dumnezeu si sa nu dam cu piciorul la o casnicie doar ptr. ca in primele 5 luni sotia nu a ramas insarcinata. E ridicola aceasta gandire. Ca sa nu mai zic ca nu stiu ce femeia ar mai tine legatura cu astfel de barbat, caci dupa ce ca si ea sufera ca nu poate fi mama (toate femeile au inclinatia catre familie si catre maternitate), i se ma da si cu piciorul. Aceasta taina care este sadita de Domnul in femeie este lucrata inconstient de femeie, nu de barbat. Rabdare, credinta si iubire. (iubire adevarata, nu cea egoista. nu poti iubi pe cineva si apoi sa il lasi; aceea nu este iubire, ci egoism)

[gdf-fdc]

În prealabil postat de guardian knight

stiu ca pare o idee nemiloasa,poate chiar incorecta, dura,condamnabila,totul depinde din ce unghi de vedere privesti situatia !

Eu as recomanda divortul ! Iar persoana fertila sa-si refaca viata,distrusa din cauza incapacitatii procreative a partenerului,alaturi de o alta persoana !!!

Poate ca pare o solutie foarte dura, nedreapta...insa nu stiu daca ar fi la fel de drept,ca cel care nu are nici o vina sa mai fie tinut cu forta intr-o relatie, care, din acest pdv. Pt el nu mai reprezinta nici un viitor !!!

Poate viziunea mea e gresita,nu stiu !!!

atunci cum ramane cu sfanta taina a cununiei? Necazurile nu trebuie sa desparta familile ci trebuie sa le intareasca,trebuie sa ramanem si la bine si la rau uniti.

[guardian knight]

În prealabil postat de gdf-fdc

atunci cum ramane cu sfanta taina a cununiei? Necazurile nu trebuie sa desparta familile ci trebuie sa le intareasca,trebuie sa ramanem si la bine si la rau uniti.

De acord, insa acesta cred ca e un caz mai special,totusi !!!

Pentru mine o familie implica automat si termenul de copii,ori daca ei lipsesc,cum mai poate fi vorba de o familie ???

Si apoi se stie, chiar Mantuitorul ,a blestemat smochinul fara roade din pustie,aceasta aratand,desigur inspre sopul suprem al unei familii: procreerea !!!

Ori,daca scopul acesta inalt,prevazut si de religie, nu se mai implineste, la ce bun sa se mai mentina acea familie,numai pentru a menaja orgoliul ranit al unuia si a-l mentine poe calalalt prizonierul singuratatii in doi ???
Nu e oare o cruzime fata de membrul care si-ar putea reface viata sa fie mentinut in aceasta sitatie de celalalt ???

Nu ar fi oare cea mai mare dovada de iubire din partea celuilalt sa-i redea liberatea ???!!!

Intrebari complicate ,ca viata insasi, uneori !!!

În prealabil postat de guardian knight

Stiu ca pare o idee nemiloasa,poate chiar incorecta, dura,condamnabila,totul depinde din ce unghi de vedere privesti situatia !

Eu as recomanda divortul ! Iar persoana fertila sa-si refaca viata,distrusa din cauza incapacitatii procreative a partenerului,alaturi de o alta persoana !!!

Poate ca pare o solutie foarte dura, nedreapta...insa nu stiu daca ar fi la fel de drept,ca cel care nu are nici o vina sa mai fie tinut cu forta intr-o relatie, care, din acest pdv. pt el nu mai reprezinta nici un viitor !!!

Poate viziunea mea e gresita,nu stiu !!!

Dacă tu stai cu cineva doar pentru că îţi poate oferi un copil, e alegerea ta...

Eu nu aş divorţa din motivul ăsta.