Suflare de viata

[catalin2]

În prealabil postat de sophia

Stai ca vorbim de lucruri diferite cred.
Noi vorbeam pur si simplu de suflarea datatoare de viata. Tu spui de un alt har.
Eu nu stiu si nu cred ca Adam a primit harul ucenicilor. Unde scrie asta?
I-a dat la inceput in schimb harul nemuririi.

Si intrebarea era de ce totusi Dumnezeu nu la impiedicat ispita, sau pacatul lor? De ce i-a lasat sa cada (pe Adam si Eva), sa fie ispititi?
Daca erau creati perfect, nu cadeau ispitei. Perfect inseamna fara greseala, fara pacat.

Adam era viu cand a primit suflare de viata, suflarea de viata se refera la har. Noi primim acea suflare la Botez si Mirungere.
Domnul i-a facut pe inger si pe oameni dupa Chipul Sau, adica avand constiinta, inteligenta, vointa, etc. Diferiti de animale, care nu au acestea. Din aceasta cauza noi avem si posibilitatea de a alege, nu suntem roboti sau animale. Perfecti puteau fi doar cu aceasta constiinta, problema e cum au folosit-o, Domnul nu ii putea impiedica sa aleaga pentru ca nu erau roboti. La fel si noi, suntem ispititi tot timpul de ingerii cazuti, ca sa meritam sa ajungem in Rai.

[sophia]

În prealabil postat de catalin2

Adam era viu cand a primit suflare de viata, suflarea de viata se refera la har. Noi primim acea suflare la Botez si Mirungere.
Domnul i-a facut pe inger si pe oameni dupa Chipul Sau, adica avand constiinta, inteligenta, vointa, etc. Diferiti de animale, care nu au acestea. Din aceasta cauza noi avem si posibilitatea de a alege, nu suntem roboti sau animale. Perfecti puteau fi doar cu aceasta constiinta, problema e cum au folosit-o, Domnul nu ii putea impiedica sa aleaga pentru ca nu erau roboti. La fel si noi, suntem ispititi tot timpul de ingerii cazuti, ca sa meritam sa ajungem in Rai.

Cum adica Adama era viu cand a primit suflare de viata? Pai noi vorbim de viata, nu de botez sau mirungere.

Intrebarea initiala cuprinde doua aspecte: viata si probabil ca in prima parte se refera si la harul de care vorbesti tu. Nu stiu sigur.

Si nu inteleg ce spui in partea a doua.
E vorba de cum era omul inainte de cadere si dupa. Asa cum spui tu, nu este nici o diferenta.

Mai este si vorba de cum ni-l imaginam noi pe Dumnezeu. Ca tot spunem "dupa Chipul si asemanarea lui". Dar El cum este? Este perfect, cu toate harurile si puterile si stiintele. Fara pacat si fara greseala.
El nu poate fi ispitit, nu cade in pacat.

Omul a fost ispitit si a cazut. Deci ceva i-a lipsit. Si din nou intreb: de ce i-a lasat sa cada? De ce nu i-a protejat?
Cum adica nu-i putea opri sa faca ceva rau? Dumnezeu poate totul!!!

Si iar o chestie care mi se pare gresita la voi, ca directie: omul trebuie sa corecteze, sa se mantuiasca pentru ca a fost ispitit si pentru a ajunge din nou in Rai si nu invers (adica nu a fost ispitit ca sa se mantuiasca).

Adica mama ta intai te pune sa faci prostia, ca sa aiba de ce te bate, sau te bate pentru ca ai facut prostia si sa n-o mai faci?

sophia, pe lângă răspunsul dat de cătălin, vreau să-ți spun că ceea ce am scris am auzit la părintele Galeriu, pe care știu că îl prețuiești mult. Iar sfinția sa cred că de la Sfinții Părinți o știe, căci în predicile sale nu mai știai care e cuvântul său și care al sfinților părinți.
E adevărat că spune „suflare de viață” dar adevărata Viață ne-o arată Mântuitorul: e viața întru El, viața în har, dumnezeiască, singura care poate birui moartea. La asta suntem chemați toți, ea ni se dăruiește în Biserică, și pe aceasta trebuie să începem să o trăim din viața asta, începând cu botezul, adică nașterea din nou. Căci la această Viață ne naștem.

Cât privește căderea în păcat: Adam a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, dar nu desăvârșit, ci în vederea asemănării cu El. Adam trebuia să lucreze la asemănare; căci și asta este o caracteristică a Dumnezeirii: lucrează mereu. Și o altă caracteristică este libertatea. De aceea a avut omul putința de a cădea, pentru că a fost înzestrat cu libertate, atribut dumnezeiesc.
Este tragic, într-adevăr, însă altfel omul n-ar fi fost mai presus de animale.

[iuliu46]

În prealabil postat de N.Priceputu

sophia, pe lângă răspunsul dat de cătălin, vreau să-ți spun că ceea ce am scris am auzit la părintele Galeriu, pe care știu că îl prețuiești mult. Iar sfinția sa cred că de la Sfinții Părinți o știe, căci în predicile sale nu mai știai care e cuvântul său și care al sfinților părinți.
E adevărat că spune „suflare de viață” dar adevărata Viață ne-o arată Mântuitorul: e viața întru El, viața în har, dumnezeiască, singura care poate birui moartea. La asta suntem chemați toți, ea ni se dăruiește în Biserică, și pe aceasta trebuie să începem să o trăim din viața asta, începând cu botezul, adică nașterea din nou. Căci la această Viață ne naștem.

Asa si "in ziua in care vei manca vei muri" are sens.E aceeasi moarte de care vorbeste Hristos cand spune "Vino cu mine si lasa mortii sa-si ingroape mortii lor", si altele.

[Marius22]

În prealabil postat de N.Priceputu

E adevărat că spune „suflare de viață” dar adevărata Viață ne-o arată Mântuitorul: e viața întru El, viața în har, dumnezeiască, singura care poate birui moartea. La asta suntem chemați toți, ea ni se dăruiește în Biserică, și pe aceasta trebuie să începem să o trăim din viața asta, începând cu botezul, adică nașterea din nou. Căci la această Viață ne naștem.

Poate actul suflarii lui Dumnezeu asupra omului inceputurilor ne descopera in cazul omului tocmai necesitatea acestei "inspiratii", intru har, prin care omul viaza, se misca si este. Impartasirea omului de Dumnezeu nu este un act facultativ, ci un fapt vital, o conditie a fiintarii sale.

[tot-Laurentiu]

"mai înainte ca praful să se'ntoarcă în pământ aşa cum a fost
şi suflarea să se'ntoarcă la Dumnezeu, la Cel care a dat-o" (Eclesiast 12,7) - din Biblia în versiunea Anania

Una din rugăciunile de la Botez este însoţită de suflarea, de trei ori, în chipul crucii, asupra chipului celui chemat spre Botez. Conform Sf. Simeon al Tesalonicului, prin suflarea preotului "se încălzeşte suflarea cea de demult, care a fost peste Adam" atunci când "Dumnezeu i-a suflat în faţă suflare de viaţă". (Sf. Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului, Opere, Moscova, 1994, pag. 52)

- Pentru a vorbi de boala sufletului, trebuie întâi sa vedem ce anume este sufletul, acesta fiind unul din punctele slabe ale multor scoli psihologice atunci când vorbesc despre psihoterapie; ele siau dat seama ca nu putem vorbi despre boala si terapia sufletului daca nu-i dam acestuia continut ontologic. De aceea cred ca Ortodoxia, cu predania sa trezvitoare, are de jucat un rol însemnat în ziua de azi chiar si în acest caz. Voi încerca sa analizez subiectul cât mai simplu.

Dupa învatatura Parintilor, omul este dupa chipul lui Dumnezeu. El nu-si raporteaza viata la sine, ci la Dumnezeu. Hristos este chipul lui Dumnezeu, cum spune Apostolul Pavel: „Carele este chipul lui Dumnezeu celui nevazut” (Colos. 1, 15), iar omul este dupa chipul lui Hristos. Deci omul este chip al chipului. Omul a fost facut dupa chipul lui Dumnezeu si trebuie sa ajunga la asemanarea cu El. Dupa învatatura Sfântului Maxim Marturisitorul, chipul lui Dumnezeu înseamna „sa fie si în veci sa fie”; iar asemanarea lui Dumnezeu înseamna „întelepciune” si „bunatate”. Putem spune ca sa fie si în veci sa fie este chiar firea omului, iar „întelepciunea” si „bunatatea” tin de „persoana sa”.
Deci când sufletul omului nu se misca înspre asemanarea lui Dumnezeu – care este îndum-nezeire - când nu traieste în chip dumnezeiesc, când nu are înlauntrul sau lucrarea Duhului Sfânt, atunci este mort. Nu numai ca este cuprins de boala, ci este mort. Trebuie sa lamuresc faptul ca sufletul este zidirea lui Dumnezeu. Toate cele zidite de Dumnezeu au un început si un sfârsit. Totusi Dumnezeu a dorit sa zideasca si sa faca sufletul nemuritor. Astfel ca sufletul, muritor din fire, este nemuritor prin har. Este nemuritor pentru ca asa doreste Dumnezeu. Prin urmare, nu putem privi sufletul independent de Dumnezeu. Tocmai aceasta afirmatie arata deosebirea fata de vechile idei filozofice despre suflet, însa si fata de pozitiile psihologice moderne.

- Cred, spuse Athanasie, ca vechea parere filozofica despre acest subiect, înfatisata de filozofia greaca – dar si de anumiti eretici crestini, mai ales gnostici -era ca lumea, si deci omul, este roada si urmarea caderii lumii celei reale. Aceasta, fireste, lamureste ce ati spus mai devreme despre suflet.

- Da, cred ca asa este. Multi eretici au vazut lucrurile asemanator. Însa noi credem ca lumea si omul, deci si sufletul omului, sunt lucrarea pozitiva a Dumnezeului creator. Nu este roada caderii lumii reale; caci, în acest caz, raul ar fi imanent în creatia lumii existente. Dumnezeu a creat sufletul. Sufletul nu este o particica de dumnezeire, nici suflarea lui Dumnezeu, cum spun unii. Dar, asa cum spune Sfântul Ioan Gura de Aur, pentru ca însuflarea lui Dumnezeu este lucrarea Duhului Sfânt, înseamna ca lucrarea Duhului Sfânt a creat sufletul, fara ca ea însasi sa se faca suflet. Este important de spus acest lucru, deoarece astfel ne dam seama ca nu putem cerceta sufletul în chip autonom, ci în legatura cu Dumnezeu. (ÎPS Vlachos)
.................................................. ...................................
"la nasterea lui Hristos, intreaga zidire a primit har de la Dumnezeu. Aici trebuie sa facem o distinctie clara. Desi energia lui Dumnezeu este una, in functie de roadele sale, ea are diferite insusiri. Astfel, putem vorbi despre energie sfintitoare, proniatoare [adica aceea care misca si poarta de grija] datatoare de viata, inteleptitoare si indumnezeitoare. Acest context, trebuie sa spunem ca, din punct de vedere ontologic, zidirea se impartaseste din energia proniatoare si facatoare de viata a lui Dumnezeu, in vreme ce din punctul de vedere al mantuirii, ea se impartaseste din energia sfintitoare. Doar cei indumnezeiti si sfintii se impartasesc si din energia indumnezeitoare.

Prin urmare, ingerii si oamenii care erau de fata la Nasterea lui Hristos au primit energie sfintitoare a lui Dumnezeu. Aceste precizari trebuiau facute pentru a nu se crea nici o confuzie in privinta impartasirii cu harul lui Dumnezeu." (ÎPS Vlachos)

.................................................. ................................

Convorbirea a unsprezecea -Despre energiile necreate (Părintele Ilie Cleopa)

Diavolii poarta si ei o parte din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?

Nici o zidire a lui Dumnezeu nu poate fi lipsita de una sau mai multe energii necreate ale lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este nescris imprejur si necuprins pretutindenea, aratandu-se in toate si peste tot. Dumnezeu este si in satana si in diavoli, fiindca este necuprins si pe toate le cuprinde. Deci, precum satana este in vazduh dar nu se vatama, fiind si Dumnezeu de fata acolo, si precum pacatul este prezent in suflet, asemenea si darul lui aste prezent in suflet, nimic vatamandu-se sau amestecandu-se, intunericul cu lumina, nici nu poate rautatea sa aiba impartasire cu curatenia.
Deci la Dumnezcu nu este nici o rautate ipostatica de vreme ce El nu se vatama de nimic (Sfantul Macarie cel Mare, Cuvantul 16, Omilii, Bucuresti, 1775). Energiile lui Dumnezeu care sunt in diavoli formeaza puterea Lui cea atotstapanitoare, deoarece diavolii nu pot face nimic fara voia si ingaduinta lui Dumnezeu (Iov 1,12-13; 2, 4-7; II Corinteni 12).

De ce nu-si retrage energiile divine de la ingerii cazuti ci ii lasa sa ne faca rau si sa ne impiedice de la mantuire ? Se poate spune ca diavolii folosesc puterea divina data lor la pierderea sufletelor omenesti ?

De mare nevoie este ca Dumnezeu sa nu-si retraga puterea Sa atotstapanitoare acum din ingerii cei rai, caci daca ei ar fi lasati liberi ar face din lume un al doilea iad. Numai la sfarsitul lumii va fi dezlegat satana timp de 1260 de zile (trei ani si jumatate) spre a lucra asupra celor credinciosi cu inselaciunile sale (I Ioan 2,18) si multi antihristi vor fi in timpurile din urma (Matei 24, 12; II Tesaloniceni 2, 3; I Timotei 4,1). Ispitele ne sunt in viata de mare folos, de vom avea rabdare in ele. Deoarece ele se trimit cu ingaduinta lui Dumnezeu pentru incercarea credintei noastre (I Petru l, 6-7), Pentru incercarea dragostei noastre fata de Dumnezeu (Deuteronom 13, 3) si pentru incercarea supunerii hoastre, deoarece Dumnezeu nu ispiteste pe nimeni (Ioan 13, 14). Apoi, Dumnezeu fiind prea drept, nu ingaduie ca noi sa fim ispititi mai presus de puterile noastre (I Corinteni 10,13).
.................................................. ................................
Din Pravila Bisericeasca:

1923. -Sunt trei teorii despre suflet: a), a preexistentialismului, condamnat de Biserica (V. Dogmele); b). traducianismul animal, adica teoria prin care se arata ca sufletul se transmite de la parinti la copii ca si la animale, dupa regula pusa odata de Creator, neaprobate de Biserica; c). invatatura creationismului pe care o invata Biserica. Sufletul fiecarui om este creat de Dumnezeu. Alte explicatii de amanunt nu s-au dat. Se pare ca aceasta invatatura, intr-o explicare mai pe larg, in care sa se cuprinda si aspectele vietii de ereditate trupeasca si sufleteasca, ar putea fi expusa cam astfel: sufletul fiecarui om este creat de Dumnezeu, nu din nimicul absolut ca a lui Adam, ci din realitatea parintilor nascatori asemenea cu Eva din Adam. Asa se explica mai bine paternitatea dumnezeiasca a proprietatii creationale precum si a colaborarii parintilor pamantesti binecuvantati in viata si in urmasii lor.

1927. -Biserica invata ca omul este alcatuit din trup si suflet (dihotomism) iar nu din trup, duh si spirit cum s-ar parea in aparenta (I Tes. 5, 23; I Cor. 15, 15; Ev. 4, 12; Trihotomism). in constitutia sa trupeasca omul are ca si animalul trup si duh de viata biologica, suflet senzitiv dar acestea nu sunt decat o entitate materiala identificata cu trupul omenesc. In casa trupului omenesc locuieste sufletul care este o a doua entitate de sine statatoare (Matei 10, 28; Luca 12, 4-5; Marcu 14, 34). Armonia dintre suflet si Dumnezeu garanteaza armonia dintre trup si suflet si pe temeiul acestei armonii se desfasoara armonia dintre om si animale, plante si intreaga natura. In conditiile de azi ale pacatului, proportia de armonie fiind faramitata, ea se realizeaza partial pe intreaga scara a existentei de la nesimtitoarea piatra si pana la varful scarii lui Iacob - Dumnezeu (Fac. 28,10-22; Rom. 3,20-24; 5,12-21).
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...tul-82071.html