Ascetism modern

[AlinB]

În prealabil postat de Seraphim7

Sincer ,asta as vrea,si am vrut demult.Dar încă sunt legat de lume,asa in imaginatia mea,plus încă nu am terminat testele cu lumea.Dar sunt cam la sfârșitul autoexaminarilor.Iar in mănăstire nu voi intra decat când sunt 100% sigur de asta,iar cele câteva procente de indoiala ma tin încă in lume.

Nu e vorba sa te calugaresti maine.

Chiar daca ai vrea sa faci asta, e destul de probabil sa fii primit doar ca frate o perioada mai scurta sau mai lunga de timp si pus la incercari peste care e posibil sa nu treci cu mentalitatea actuala.

Insa pana a lua o decizie, poti sa incerci viata de manastire ca frate o perioada, fara a opta neaparat pentru calugarie chiar si daca ai fi declarat apt.

Dar cum vezi, nu calugaria in sine e problema ci faptul ca de fapt nu ai cu adevarat tragere de inima spre asa ceva.

[gpalama]

În prealabil postat de Seraphim7

Mai există oameni care sunt in duhul părinților care isi dedică timpul aprofundarii sinelui,studiului extins,si disciplinei morale.Aș vrea sa gasesc si sa vorbesc cu un astfel de om,să devin un ucenic al acestuia la vremea potrivită,dacă voi fi pregătit si eu sa intru sub povata unui om care sa mă ducă spre scop.

Si unde vrei sa ajungi? Sa te duca spre "scop", care scop?
Iti doresti o viata duhovniceasca mult mai buna, vrei mai mult duhovniceste, vreisaintelegi ce este rugaciunea, sa te rogi mai mult?

E foarte interesanta partea asta de scop, pentru ca trebuie sa intelegi si ce te atrage pe tine. Daca vrei o cunoastere teologica mai buna, atunci sunt cartile.
Daca vrei o etica morala puternica, iar ai multi parinti si multe carti.
Daca vrei o viata duhovniceasca, daca vrei lumina, atunci e o alta poveste.

Eu iti zic ca rugaciunea iti deschide toate caile... cere de sus ce doresti.
Asta este un raspuns pe care mi-l dau si mie in acelasi timp. De multe ori raspunzand la intrebarile altora gasesti raspuns si la intrebarile si cautarile tale.

[Seraphim7]

În prealabil postat de gpalama

Si unde vrei sa ajungi? Sa te duca spre "scop", care scop?
Iti doresti o viata duhovniceasca mult mai buna, vrei mai mult duhovniceste, vreisaintelegi ce este rugaciunea, sa te rogi mai mult?

E foarte interesanta partea asta de scop, pentru ca trebuie sa intelegi si ce te atrage pe tine. Daca vrei o cunoastere teologica mai buna, atunci sunt cartile.
Daca vrei o etica morala puternica, iar ai multi parinti si multe carti.
Daca vrei o viata duhovniceasca, daca vrei lumina, atunci e o alta poveste.

Eu iti zic ca rugaciunea iti deschide toate caile... cere de sus ce doresti.
Asta este un raspuns pe care mi-l dau si mie in acelasi timp. De multe ori raspunzand la intrebarile altora gasesti raspuns si la intrebarile si cautarile tale.

Vreau un model viu,un părinte sau chiar o comunitate care corespundă nevoilor mele,care încă nici nu imi dau seama care ar fi sau cum sa dozez,să abordez etc.Un povatuitor,si un cadru unde să ma pliez,unde sa ma sint ca sunt parte,si madular a unui organism spiritual viu.

[gpalama]

În prealabil postat de Seraphim7

Vreau un model viu,un părinte sau chiar o comunitate care corespundă nevoilor mele,care încă nici nu imi dau seama care ar fi sau cum sa dozez,să abordez etc.Un povatuitor,si un cadru unde să ma pliez,unde sa ma sint ca sunt parte,si madular a unui organism spiritual viu.

Vrei atasament? Ai nevoie de o comunitate din care sa faci parte in Dumnezeu? In care sa impartasesti cele dupa Hristos?
Poate o biserica puternic inchegata cu o comunitate puternica, cu un preot extrem de bine induhovnicit. Sunt multi din acestia, care te pot invata multe duhovniceste, exact pe masura ta.


Sau cu adevarat vrei ISIHIE si insingurare dupa Dumnezeu si lucrare mare a Harului? Pentru ca este o cu totul alta cale, in care esti efectiv pe picioarele tale, doar cu Dumnezeu si ajutorul duhovnicului. Dar calea asta este a insingurarii sufletului, si trebuie sa vezi daca o poti duce.

Si eu sunt intr-o stare de cautare, oarecum o suspendare duhovniceasca maxima, caut o cale corecta dar nu o gasesc.

As vrea o directie dar nu se aliniaza lucrurile. Alta directie nu ma intereseaza, nu este pentru mine.

[DragosP]

Păi ce model mai viu ca Hristos cauți mă tată, mă?

[Seraphim7]

În prealabil postat de gpalama

Vrei atasament? Ai nevoie de o comunitate din care sa faci parte in Dumnezeu? In care sa impartasesti cele dupa Hristos?
Poate o biserica puternic inchegata cu o comunitate puternica, cu un preot extrem de bine induhovnicit. Sunt multi din acestia, care te pot invata multe duhovniceste, exact pe masura ta.


Sau cu adevarat vrei ISIHIE si insingurare dupa Dumnezeu si lucrare mare a Harului? Pentru ca este o cu totul alta cale, in care esti efectiv pe picioarele tale, doar cu Dumnezeu si ajutorul duhovnicului. Dar calea asta este a insingurarii sufletului, si trebuie sa vezi daca o poti duce.

Si eu sunt intr-o stare de cautare, oarecum o suspendare duhovniceasca maxima, caut o cale corecta dar nu o gasesc.

As vrea o directie dar nu se aliniaza lucrurile. Alta directie nu ma intereseaza, nu este pentru mine.

Nu știu dacă in mănăstire mai poți găsi isihasm,poate doar in schituri izolate sau pustnici ,însă noi fiind in lume si in confortul material al acesteia nu stiu dacă am face față intrarii bruste in mediul despre care vorbim așa inflacarat.Vezi tu,suntem buni la teorie,si poate ar fi bine sa rămânem la asta,fiindcă si aici ne putem desavarsi prin studiu si aprofundare,însă ai dreptate,uneori nu e de ajuns.Un gând ma tot duce la Athos,altul imi spune ca e de ajuns,manastirea sufletului din Parva.Dar cel care pare cel mai logic e sa continui studiile teologice,sa gust din căsătorie si viata de familie,iar abia dupa ce dobândesc tot ce tînjesc să las totul.Ce folos sa stai izolat cu gândul la lume?In pustie mergi când nu mai vrei nimic de la lume.

[CristianR]

În prealabil postat de Seraphim7

Dar cel care pare cel mai logic e sa continui studiile teologice,sa gust din căsătorie si viata de familie,iar abia dupa ce dobândesc tot ce tînjesc să las totul.Ce folos sa stai izolat cu gândul la lume?In pustie mergi când nu mai vrei nimic de la lume.

Viaţa de familie nu se gustă, ci se mănâncă până la moarte, dacă te apuci de ea. Este o cale la fel de binecuvântată ca şi călugăria, la fel de mântuitoare şi la fel de grea, dacă o iei în serios. Însă pe oricare cale apuci, dacă pui mâna pe plug nu mai priveşti înapoi, ci tot înainte, dacă vrei să intri în Împărăţie.

[AlinB]

În prealabil postat de Seraphim7

Nu știu dacă in mănăstire mai poți găsi isihasm,poate doar in schituri izolate sau pustnici ,însă noi fiind in lume si in confortul material al acesteia nu stiu dacă am face față intrarii bruste in mediul despre care vorbim așa inflacarat.Vezi tu,suntem buni la teorie,si poate ar fi bine sa rămânem la asta,fiindcă si aici ne putem desavarsi prin studiu si aprofundare,însă ai dreptate,uneori nu e de ajuns.Un gând ma tot duce la Athos,altul imi spune ca e de ajuns,manastirea sufletului din Parva.Dar cel care pare cel mai logic e sa continui studiile teologice,sa gust din căsătorie si viata de familie,iar abia dupa ce dobândesc tot ce tînjesc să las totul.

Adica vrei sa-ti lasi nevasta cu copii mici eventual si cu burta la gura si sa te calugaresti si eventual sa primesti si laude pentru asta? :)

Ce folos sa stai izolat cu gândul la lume?In pustie mergi când nu mai vrei nimic de la lume.

Si de ce ai tanji dupa "pustie" cand de fapt inima ta este in lume?

"Esenta fiintei tale sta in insasi picatura de iubire ce atarna de spiritul tau."

Asta e de pe facebook? :)

[ioan67]

În prealabil postat de Seraphim7

Dar cel care pare cel mai logic e sa continui studiile teologice

De ce să continuăm studiile teologice dacă argumentul nu mai e dragostea, ci logica? Ce să facem în Teologie fără vocaţie?
Prin însăşi natura ei, Teologia e o afacere a inimii, mai intâi. În funcţie de orientarea iubirii vine şi logica, subsumîndu-se dragostei.
Piedicile apărute în calea teologului nu se depăşesc prin efort logic, ci prin dăruire smerită.

În prealabil postat de Seraphim7

...sa gust din căsătorie si viata de familie,iar abia dupa ce dobândesc tot ce tînjesc să las totul.

De obicei, ceea ce dobândim cu adevărat nu rămâne o alăturare la sufletul nostru ci ne transformă. Ne şi leagă.
Dar cum să îţi laşi nevasta şi copiii, mai târziu? Ei ce vor face? Cum se vor simţi, oare?... Femeia şi copiii părăsiţi de soţ şi tată sunt o realitate foarte tristă.

Nu cred că omului îi e dat să trăiască după modelul cucului, să îşi lase ouăle şi să zboare spre alte cuiburi...
Dacă ar fi fost aşa, ar fi trebuit să ne salutăm cu "avec-avec", nu cu bună ziua...
Iarăşi, nu suntem tocmiţi de Creator după modelul "gâsca prin apă" sau "apa şi uleiul". Ceea ce experiem cu adevărat nu clivează ci fermentează în noi, uneori cu ani buni până la limpezire.

Până una-alta,
Doamne ajută!

[ioan67]

În prealabil postat de Seraphim7

In pustie mergi când nu mai vrei nimic de la lume.

Sau când, oricât de multe ai voi de la lume şi în lume, ardoarea dragostei pentru Hristos şi intensitatea pocăinţei te cheamă aparte şi departe...
Dar gândul la pustie, fie şi apărut fugitiv în minte, este de obicei semn pentru alte lucruri, mult mai prozaice.
În experienţa mea personală l-am întâlnit pe fundalul unor clipe de mare dezamăgire. Am cunoscut asta şi la mine şi la mulţi alţii.

Ca idee generală, dacă nu suntem monahi cu niscaiva experienţă duhovnicească şi cu o ascultare deja rodnică, astfel de gânduri ar trebui întâmpinate cu mult scepticism.
Personal, recomand întrebarea: din ce pricini ale nereuşitelor şi lipsurilor mele apare acest gând seducător? Ce păcate ale mele îmi rod frânghia care mă ţine strâns legat de viaţă şi de oameni?

Atunci când obosim să ne luptăm cu nedesăvârşirile noastre, avem de ales: ne strunjim niţel (ne acomodăm, ne punem pe lucrul cu sine pentru o dezvoltare mai bună a abilităţilor în a fi) ori fugim, rămânînd aşa cum suntem. Se poate fugi în multe moduri, pustia fiind nu doar exterioară.

Gândul pustiei este de obicei o fantasmă periculoasă. Nu ajută la devenire, ci la destrămare şi putrezire interioară.
Dacă îmi permiteţi un sfat: nu mai primiţi astfel de gânduri! Lăsaţi-le să treacă, câtă vreme nu aveţi un maestru, terapeut, duhovnic cu care să lucraţi pe ogorul interior.