Discuții și clarificări cu privire la Îndrumarele pentru Spovedanie

[Iorest]

Vă mulțumesc pentru comentarii! mă bucur că există interes pentru subiect.

Topicul l-am deschis pentru a discuta despre diferite Îndreptare, chiar dacă versiunea pusă pe seama părintelui Măndiță e cea mai generoasă în lucruri interpretabile.

În caz particular pentru a ne lămuri dacă e scris de părintele Nicodim Măndiță, personal nu cred că e integral opera părintelui, ci faptul că s-a intervenit grosolan de către niște mireni care nu cunosc lucruri elementare (voi reveni cu precizări).

Și cu ocazia topicului am mai vrut să cumpănim și anumite lucruri:

1. În ce măsură are cineva dreptul printr-o inițiativă personală (cleric din rangul inferior sau redactor mirean) să adauge la canoane păcate care nu sunt menționate expres nici în canoane și nu sunt hotărâte printr-un sistem sinodal de către ierarhi ?
Hristos ne învață în Matei 23:17 despre farisei:

”Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte.”

În ce măsură maniera unui duhovnic devine normă generală în Biserică uniformizată printr-un îndreptar care se adresează tuturor ?

2. Dacă prin hotărârile sinodale există o tendință spre pogorământ chiar la canoane importante precum ar fi Sfânta Taină a Căsătoriei cu eterodocși și unde e necesară întărirea rânduilelilor Patristice, ce rost mai au mențiuni care țin de o acrivie tipiconală exterioară legată de modă și ținută (mai puțin grave) într-un îndreptar ?

Ar trebui o ierarhizare a gravității păcatelor în funcție de valoarea învățăturilor și conduitelor morale care se apără printr-un Îndreptar pentru spovedanie, toate cu bază canonică.

3. O spovedanie axată pe lucruri secundare riscă să devină formală, iar un îndreptar cu un stil abundent în răspândiri secundare dă astfel de idei.

Spovedind forme exterioare de închinare, gesturi, modă și ținută, mai puțin grave decât păcate mari pe care le-a făcut - omul riscă să nu se folosească și să nu sporească .
Unii pot păcăli duhovnicul să-i creadă sporiți prin spovedirea unor lucruri mărunte.

4. Când anume în ortodoxie se face trecerea de la „se recomandă ...” ca icoana în casă să fie la răsărit, rugăciunea cu ochii deschiși la o normă imperativă, adică „e păcat ...” dacă nu te rogi întodeauna cu fața la răsărit(chiar și când ești în mașină sau la masă), e păcat să te rogi cu ochii închiși etc ?

Orice Îndreptar trebuie să țină cont și de atitudinea subiectivă pentru care un om face un anumit gest și interpretarea pe care o dă și în acest caz ori să nu exemplifice generalizat(pentru a nu crea alte confuzii), ori să menționeze când există pogorământ sau o faptă e doar slăbiciune umană și nu păcat.

5. Ar trebui o diferențiere a păcatelor în funcție de calitatea de monahi, preoți și mireni, jocurile de popice pot fi păcat pentru monahi (pentru că nu li se recomandă să apară în locuri de distracție sau care nu cadrează cu mănăstirea), dar canoanele nu canonisesc întodeauna la fel călugării ca și mirenii, în unele cazuri mirenii nu sunt la fel de aspru judecați.

Mireanul nu are obligația de ascultare necondiționată pe care o are monahul față de stareț, dacă monahului i s-ar putea impune prin ascultare lucruri suplimentare, mireanului nu i se pot impune cu titlu de obligație și nu i se poate condiționa Împărtășania de alte lucruri care nu țin de canoane.
Și de acest aspect ar trebui să se țină cont într-un Îndreptar.

E bine că există o evoluție a Îndreptarelor și se îmbunătățește modul cum sunt redactate.

[catalin2]

În prealabil postat de Iorest

În caz particular pentru a ne lămuri dacă e scris de părintele Nicodim Măndiță, personal nu cred că e integral opera părintelui, ci faptul că s-a intervenit grosolan de către niște mireni care nu cunosc lucruri elementare (voi reveni cu precizări).

Eu cred ca e scris chiar de parintele, nu avem vreo dovada ca l-au scris niste mireni. Nu putem sa extindem ce se intampla in cazul parintelui Arsenie Boca si sa spunem ca mirenii scriu peste tot carti si le pun sub numele unor duhovnici. Iar acele lucruri nu mi s epar atat de grosolane cum ti se par tie, doar pentru ca le faceai inainte. Sunt lucruri cunoscute de majoritatea ortodocsilor.

În prealabil postat de Iorest

1. În ce măsură are cineva dreptul printr-o inițiativă personală (cleric din rangul inferior sau redactor mirean) să adauge la canoane păcate care nu sunt menționate expres nici în canoane și nu sunt hotărâte printr-un sistem sinodal de către ierarhi ?

Nu prea stiu sinoade care s-au intrunit ca sa dezbata pacate. Pacatele de baza sunt continute in cele zece porunci, dar chiar Iisus a spus ca nu sunt doar acelea pacate. Daca ai citit ce am scris in mesajul anterior, tot timpul facem pacate, in fiecare minut, din cauza firii cazute de dupa Adam. La spovedanie se iarta si miile de pacate mici facute sau cele de care nu ne dam seama.

În prealabil postat de Iorest

Unii pot păcăli duhovnicul să-i creadă sporiți prin spovedirea unor lucruri mărunte.

Cei care au intentia sa pacaleasca o fac oricum, nu e nevoie de o astfel de scuza. Iar duhovnicii nu sunt atat de limitati sa-si faca o impresie doar de suprafata, adica sa se lase intentionat pacaliti.

În prealabil postat de Iorest

4. Când anume în ortodoxie se face trecerea de la „se recomandă ...” ca icoana în casă să fie la răsărit, rugăciunea cu ochii deschiși la o normă imperativă, adică „e păcat ...” dacă nu te rogi întodeauna cu fața la răsărit(chiar și când ești în mașină sau la masă), e păcat să te rogi cu ochii închiși etc ?

Intreba tu cativa credinciosi si o sa vezi ca proape toti stiu ca icoanele se pun spre rasarit si rugaciunea se face tot asa (afara de cei care oricum nu stiu prea multe lucruri despre credinta). Acolo scrie "adeseori", e vorba de rugaciunea obisnuita, cand ai posibilitatea sa faci asta, nu si de cazurile exceptionale. Si eu la inceput ma rugam in alta directie, pentru ca nu stiam, dar cand am aflat am inceput sa ma rog spre rasarit, nu m-am gandit ca de ce ce e asa, ca eu stiu mai bine.

[Iorest]

În prealabil postat de catalin2

Eu cred ca e scris chiar de parintele, nu avem vreo dovada ca l-au scris niste mireni. Nu putem sa extindem ce se intampla in cazul parintelui Arsenie Boca si sa spunem ca mirenii scriu peste tot carti si le pun sub numele unor duhovnici. Iar acele lucruri nu mi s epar atat de grosolane cum ti se par tie, doar pentru ca le faceai inainte. Sunt lucruri cunoscute de majoritatea ortodocsilor.

Nu e scris integral de părintele am scris în postarea următoare de ce, n-are importanță cum mi se par mie sau altora ci faptul că sunt câteva extrapolări, extinderi nejustificate de canoane, exagerări, nu toate, dar substanțial de multe pentru un îndrumar care se recomandă pe net ca un reper.

În prealabil postat de catalin2

Nu prea stiu sinoade care s-au intrunit ca sa dezbata pacate. Pacatele de baza sunt continute in cele zece porunci, dar chiar Iisus a spus ca nu sunt doar acelea pacate. Daca ai citit ce am scris in mesajul anterior, tot timpul facem pacate, in fiecare minut, din cauza firii cazute de dupa Adam. La spovedanie se iarta si miile de pacate mici facute sau cele de care nu ne dam seama.

Sinoadele au stabilit canoane, unele conțin interdicții pentru mireni, călugări, clerici, episcopi sau prescripții pentru cum trebuie să se facă anumite rânduieli și sancțiunea de la abateri.

Ca principiu nimeni nu ar trebui să adauge la canon dintr-un zel personal și să încerce să-l impună general fără ca Sfântul Sinod să pună în discuție anumite interpretări, fariseii puneau poveri de nepurtat.

Ierarhii se pronunță în mod sinodal și pe problemele care țin de viața morală a Bisericii, care se impun cu titlu general.

Nici măcar părerea unui Sfânt canonizat nu e musai să fie părerea generală a Bisericii, trebuie să existe un Consens Patristic.

Cei care au intentia sa pacaleasca o fac oricum, nu e nevoie de o astfel de scuza. Iar duhovnicii nu sunt atat de limitati sa-si faca o impresie doar de suprafata, adica sa se lase intentionat pacaliti.

Duhovnicii nu-i cunosc pe cei care sunt noi.
În principiu ai dreptate aici, dar se pare că și redactorii remarcă în prefață că transcrierea pe hârtie a tuturor exemplelor poate încărca mult memoria și răbdarea duhovnicului.

Intreba tu cativa credinciosi si o sa vezi ca proape toti stiu ca icoanele se pun spre rasarit si rugaciunea se face tot asa (afara de cei care oricum nu stiu prea multe lucruri despre credinta). Acolo scrie "adeseori", e vorba de rugaciunea obisnuita, cand ai posibilitatea sa faci asta, nu si de cazurile exceptionale. Si eu la inceput ma rugam in alta directie, pentru ca nu stiam, dar cand am aflat am inceput sa ma rog spre rasarit, nu m-am gandit ca de ce ce e asa, ca eu stiu mai bine.

La cum era formulat acolo „nu m-am rugat întodeauna la răsărit ci adeseori către ...” rezulta că ori de câte ori NU te rugai spre răsărit ar fi un păcat.

Era o formulare absolută, nu permisivă la excepții...

Știam și dinaintea acestui topic că altarul e la răsărit ca regulă, că există Biserici ortodoxe care nu au altarul spre răsărit din rațiuni istorice, practice etc, exemplu Catedrala ortodoxă din Cluj, care are altarul spre Nord și bisericile din diaspora închiriate sau cumpărate de la eterodocși.

Îndreptarul la exemplul acela nu vorbea de altar, sau icoană spre răsărit, sau lăcașul de rugă de acasă, ci de rugăciunea făcută musai spre răsărit mereu, e formulat lacunar în mai multe locuri.
Nu te rogi numai în casă sau în Biserică.

Un om care citește pentru prima dată un îndreptar ca acesta pleacă cu idei fixe, necircumstanțiate, cu eventuale noi dileme.

Problema ar fi pentru cei care nu verifică îndreptarul și cu alte surse, nu caută tâlcuiri la Sfinții Părinți și iau de bun că dacă a semnat un preot e bun și după termină nervos duhovnicul cu lucruri secundare, unii nici nu citesc prefața aceea unde atenționează.

Sau și mai rău pentru cei care se smintesc de preot și de ideea de îndreptar și nu mai pun mâna pe altele să verifice, eventual cred că e creația părintelui Măndiță sau a altor preoți.

N-am mai văzut așa răspândire la niciun alt îndreptar.

[Iorest]

Citez din prefața îndreptarului de la „Îndrumări lămuritoare pentru folosirea îndreptarului pentru spovedanie” (pag. 11 și 12 ) :

pag 11 : ”[…]Noi am alcătuit acest îndreptar, pentru a ajuta fiecare credincios să-și cunoască păcatele cu care s-a făcut vinovat, în anumite momente ale vieții.

Întrucât păcatele au multe fețe și multe ramificații am fost nevoit să însoțesc întrebările cu multe explicații, de multe ori foarte pe larg, dar care nu se cade să le mai notăm pe hârtie, decât numai păcatele singure.

Duhovnicul are o foarte mare experiență în această privință și el ascultând cu atenție spovedania, nu are nevoie de explicații exagerat de amănunțite pentru a-l înțelege pe penitent, căci acestea îi împovărează în mod inutil, sau chiar păgubitor, atât memoria cât și programul său de activitate, mai ales din posturi.[/…]

pag.12: „[…]- am alcătuit un rezumat al îndreptarului pentru spovedanie...
- am numerotat de la 1 la 464..[/…]”

Încă din prefață remarcă și redactorul că e o irosire să se treacă toate exemplele acestea pe o hârtie și că citirea pe larg la spovedanie solicită răbdarea unui duhovnic și programul acestuia mai ales în Posturi (când așteaptă și alți oameni la spovedit).

Întrebarea e: la care „noi” se referă prefața, așadar e un colectiv care a redactat ?

Cel care a scris Îndrumările Lămuritoare nu datează documentul și nu se semnează ca fiind părintele Măndiță, e un redactor care recunoaște că a însoțit întrebările cu explicații deci e alcătuirea și numerotarea lui.
Nu se menționează nici cine a păstrat lucrările părintelui Nicodim Măndiță sau de la cine au fost preluate.

Așadar n-a lăsat protosinghelul Nicodim Măndiță formatul acesta de numerotare, explicațiile suplimentare, nici rezumatul care începe la pagina 51 din Îndreptar.

Părintele Nicodim Măndiță trecut la Domnul în 1975, nu s-a putut pronunța asupra conținutului să-și dea binecuvântarea.

Ce-o fi al părintelui Nicodim Măndiță din toată lucrarea și cât e contribuția redactorilor ?

[Iorest]

În prealabil postat de bluester

Asta cu ochii inchisi mi se pare aiurea de tot. Sunt rugaciuni pe care le poti stii pe de rost, ca de exp: rugaciunea inimii, psalmul 50, Tatal Nostru etc - si nu e nevoie sa le citesti. In plus, cand inchizi ochii te poti concentra mai bine.

Mai sunt aiureli prin acel Îndreptar, au redactat diferiți oameni la el de nu se mai știe a cui e.
Editura Agapis vinde pe site-ul ei o altă versiune de îndreptar îmbogățită cu îndreptarul lui Nicodim Aghioritul și a altor sfinți, n-am citit noua versiune, am aflat de ea după ce am deschis topicul.
Versiunea 2000 nu mai e folosită și nu cred că se mai vinde prin Biserici.

___________________________
E o exagerare, pentru că nu circumstanțiază nicicum, iar în rezumatul Îndreptarului la pag. 53, „m-am rugat cu ochii închiși” e trecută fără temei, la încălcarea poruncii I.

Ce zice porunca I:
"Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Care te-a scos din pamantul Egiptului si din casa robiei. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!" (Ies. 20, 2-3).
N-avea ce căuta să fie încadrată acolo.

Așadar, inserarea cu nr.55 „m-am rugat cu ochii închiși ca sectarii” e forțat introdusă atât în exemplul din Îndreptar, cât și în rezumat la final.

Sfântul Serafim de Sarov chiar a dat un îndemn despre rugăciunea din Biserică.

Doxologia: Este de folos ca în biserică să stai la rugăciune cu ochii închişi

Sfântul Serafim de Sarov:
„Este de folos ca în biserică să stai la rugăciune cu ochii închişi, întru luare-aminte lăuntrică, și să-ți deschizi ochii numai când te apucă trândăvirea sau când te ia somnul: atunci trebuie să-ţi întorci ochii spre o icoană şi spre lumânarea care arde in faţa ei.”

Și dacă stăm să căutăm mai mult probabil s-ar mai găsi preoți sau sfinți despre care se istorisește că se rugau cu ochii închiși.

Iar la rugăciunea particulară omul care știe rugăciuni pe de rost se poate ruga și cu ochii închiși fără să citească cum bine ai sesizat.

În caz particular un ortodox care n-a fost niciodată în alte adunări, nici n-ar ști cum se roagă ei, abia ulterior am citit și eu la o căutare pe net pe un blog cum că cei mai vechi se rugau în trecut cu ochii închiși, dar cei care scriu acum spun că ei preferă să se roage cu ochii deschiși și sunt împărțiți, nu le e ceva specific.

Cum nici faptul că spui Tatăl Nostru nu te face neoprotestant doar pentru că-l spun și ei în adunări, nici dacă te rogi cu ochii deschiși sau închiși nu reprezintă altceva mai mult decât o atitudine subiectivă de apropiere față de Dumnezeu, care nu e condamnată sau prescrisă limitativ de vreun canon e o chestie ce ține de situație.

Și tot la încadrări greșite, intră și pasajul „m-am rugat cu fața la apus” în Îndreptar e trecută la încălcarea poruncii I, de parcă Dumnezeu nu e stăpânul Cerului și al pământului.

Un om în primejdie sau care se roagă chiar într-un pelerinaj organizat cu preotul, când microbuzul nu se îndreaptă spre Est, se roagă ortodox tot lui Dumnezeu.

Un credincios care se roagă într-o biserică ortodoxă din România sau închiriată din diaspora care nu are altarul spre Est nu spovedește preotului că „nu s-a rugat cu fața la răsărit întodeauna ci adesea și în alte direcții”, că l-ar exaspera pe acel preot slujitor la biserica cu pricina.

[Ali Baba]

În prealabil postat de Iorest

Unii pot păcăli duhovnicul să-i creadă sporiți prin spovedirea unor lucruri mărunte.

as dori o lamurire, te rog, daca vrei.
de ce s-ar duce cineva sa se spovedeasca daca nu are de gand sa spuna ce-l roade, daca nu simte regretul ca a gresit? ce rost are? preotul poate decide si asupra a ceea ce simte ca a ramas nespus? daca da, de ce ii este permis asta? pentru a-l ajuta pe credincios sau pentru ca pur si simplu este de datoria lui?

apoi, daca preotul isi da seama ca are in fata un fatarnic, il mai primeste in biserica? n-ar trebuit gonit pana cand se pocaieste cu adevarat?

[catalin2]

În prealabil postat de Iorest

Nu e scris integral de părintele am scris în postarea următoare de ce, n-are importanță cum mi se par mie sau altora ci faptul că sunt câteva extrapolări, extinderi nejustificate de canoane, exagerări, nu toate, dar substanțial de multe pentru un îndrumar care se recomandă pe net ca un reper.

Am vazut, nu e deloc o dovada ca ar fi fost scris de altcineva. Lucrarea, din cate am inteles, a fost tiparita dupa revolutie, pentru ca nu a avut voie sa scoata o carte inainte. Ca au aparut si alte interpolari pot fi doar niste supozitii bazate pe nimic concret.

În prealabil postat de Iorest

Sinoadele au stabilit canoane, unele conțin interdicții pentru mireni, călugări, clerici, episcopi sau prescripții pentru cum trebuie să se facă anumite rânduieli și sancțiunea de la abateri.

Ca principiu nimeni nu ar trebui să adauge la canon dintr-un zel personal și să încerce să-l impună general fără ca Sfântul Sinod să pună în discuție anumite interpretări, fariseii puneau poveri de nepurtat.

Ierarhii se pronunță în mod sinodal și pe problemele care țin de viața morală a Bisericii, care se impun cu titlu general.

Eu stiu doar despre canoane pentru divesre pacate, date de unii sfinti. Acesta e un indreptar care se vrea mai amplu, sa contina cat mai multe feluri de pacate. Pacatele sunt o multime, cu zeci de ramificatii.

În prealabil postat de Iorest

La cum era formulat acolo „nu m-am rugat întodeauna la răsărit ci adeseori către ...” rezulta că ori de câte ori NU te rugai spre răsărit ar fi un păcat.

Concluzia e ca ne rugam cu fata la rasarit. Daca stii asta si te rogi intentionat in alta parte cum s-ar putea numi? Se vede ca se refera la cei care stiu deja acest lucru, nu la cei care nu stiau. Punctul acesta nu se refera si la cei ce spun rugaciunea inimii sau o rugaciune in gand, de exemplu. Doar daca ne chinuim noi sa gasim tot felul de nereguli marunte. Daca tu acuma, stiind ca in ortodoxie rugaciunea se face cu fata la rasarit, te rogi intentionat in alta directie, ca sa nu faci cum trebuie, e bine sau nu? Deci nu e deloc gresit ce scrie acolo. Singurul punct mai de discutat, din cele remarcate de tine, e cel cu ochii inchisi (fara sa fie clar o greseala).

[catalin2]

În prealabil postat de Iorest

Citez din prefața îndreptarului de la „Îndrumări lămuritoare pentru folosirea îndreptarului pentru spovedanie” (pag. 11 și 12 ) :

pag 11 : [i]”[…]Noi am alcătuit acest îndreptar, pentru a ajuta fiecare credincios să-și cunoască păcatele cu care s-a făcut vinovat, în anumite momente ale vieții.

Din cate stiu eu se foloseste aceasta formulare, probabil pentru smerenia celui ce scrie (sa nu spune eu am scris acesta carte). Daca era un grup de colaboratori erau mentionati. Nu stiu cum te poti gandi ca un redactor oarecare, mirean, ar fi trecut el asa niste pacate acolo, ca sa isi faca de lucru. Daca te gandesti la o fapta trebuie sa ii gasesti si motivatia.

[catalin2]

În prealabil postat de Iorest

Mai sunt aiureli prin acel Îndreptar, au redactat diferiți oameni la el de nu se mai știe a cui e.
Editura Agapis vinde pe site-ul ei o altă versiune de îndreptar îmbogățită cu îndreptarul lui Nicodim Aghioritul și a altor sfinți, n-am citit noua versiune, am aflat de ea după ce am deschis topicul.
Versiunea 2000 nu mai e folosită și nu cred că se mai vinde prin Biserici.

Pana acum nu ai aratat nicio aiureala si nici siguranta ca ar fi fost scris de diferiti oameni. Exista mai multe indreptare, de exemplu am acasa unul al Parintelui Cleopa, cu mai putine puncte.

În prealabil postat de Iorest

Sfântul Serafim de Sarov chiar a dat un îndemn despre rugăciunea din Biserică.

Doxologia: Este de folos ca în biserică să stai la rugăciune cu ochii închişi


Și dacă stăm să căutăm mai mult probabil s-ar mai găsi preoți sau sfinți despre care se istorisește că se rugau cu ochii închiși.

Odata preotul de la o biserica de aici a tinut o predica despre faptul ca rugaciunea se face cu ochii deschisi. Am citit data trecuta si ce spune Sfantul Serafim de Sarov, asta e o problema de disuctat si cercetat, nu ma pronunt. Din cate imi amintesc preotul, citand un parinte, spunea ca daca se tin ochii inchisi cel ce se roaga primeste ganduri de la ingerii cazuti (daca imi amintesc bine). Poate la biserica se pot tine ochii inchisi, nu stiu.

[Iorest]

În prealabil postat de catalin2

Din cate stiu eu se foloseste aceasta formulare, probabil pentru smerenia celui ce scrie (sa nu spune eu am scris acesta carte). Daca era un grup de colaboratori erau mentionati. Nu stiu cum te poti gandi ca un redactor oarecare, mirean, ar fi trecut el asa niste pacate acolo, ca sa isi faca de lucru. Daca te gandesti la o fapta trebuie sa ii gasesti si motivatia.

Scrie pe site-ul Agapis că sunt vreo 10 colaboratori, ei se revendică de la părintele Nicodim Măndiță, dar așa oricine poate spune orice.

În prealabil postat de catalin2

Pana acum nu ai aratat nicio aiureala si nici siguranta ca ar fi fost scris de diferiti oameni. Exista mai multe indreptare, de exemplu am acasa unul al Parintelui Cleopa, cu mai putine puncte.

De exemplu la pagina 57 în rezumat, „am jucat diferite jocuri: biliard, popice”
E trecută la încălcarea poruncii a VII-a, să nu fii desfrânat.

Ce legătură are cu desfrânarea ?

La pagina 33 din Îndreptarul Agapis:

exemplul 244. „Am jucat cărți, biliard, popice, tablă riscă prâsnel, prin care m-am păgubit sufletește pe mine și pe alții.”

E trecut tot la porunca a 7-a.

E o exagerare să fie încadrate cele două jocuri la desfânare, dacă stau să privesc enumerarea de la exemplul 244 observ că biliard și popice sunt singurele care nu corespund genului proxim de acolo, nu sunt clasificate ca jocuri de noroc nici de lege și nu sunt specifice spațiului cultural românesc și în plus în Rezumatul îndreptarului pe care editorii recunosc că l-au alcătuit ei e exclusiv așa formulat „am jucat diferite jocuri biliard, popice”, singurele reluate cu titlu de exemplu, e clar că e contribuția lor.

Se juca biliard și popice în România în anii 50-70, în cercul de apropiați ai părintelui, în obștea lui duhovnicească sau de către oamenii care l-au frecventat pe el?
Un duhovnic scrie pentru epoca lui și pentru păcatele conștientizate în vremea lui, nu inventează lucruri cu care nici nu se confruntă!

După revoluție au apărut tot felul de baruri unde erau și mese de biliard.

Alt exemplu de la pagina 21, din Îndreptarul Agapis 2000:

„89. M-am împărtășit fardată, împodobită după moda seminudului (aproape despuiată) asemenea idolilor, având buzele vopsite cu ruj, căzând în păcatul furilor de cele Sfinte și al profanării Dumnezeuieștii împărtășanii...”

Nu se purta moda asta în vremea părintelui în 1950-70, nu se intra așa în mănăstire la Agapia unde a fost el sau la satele unde a fost preot misionar.

După decretul 410 din 1959 care a exilat călugării din mănăstiri lumea ocolea mănăstirile, nici nu erau atâția vizitatori, dacă ar fi fost oameni frivoli ei n-ar fi căutat la mănăstiri sau în parohii să se împărtășească pe simplu considerent că în vremea aia nu le păsa de viața duhovnicească.

Lumea se ferea să atragă atenția că apare la biserică, iar cei care aveau cunoștințe duhovnicești nu mergeau așa.

După 90 spre 2000 când e îndreptarul la nunți în special au apărut acele rochii de mireasă decoltate și femeile se împărtășeau așa, e clar că e apropiată de vremea noastră descrierea modei.

Nu corespunde descrierea asta cu epoca părintelui Măndiță, sunt prea multe mențiuni care țin de modă în îndreptar și un călugăr care a trecut prin detenție și avea preocupări serioase nu ar fi detaliat cu atâta lux de amănunte moda feminină.

Sunt tratate prea lacunar chestiuni importante pentru viața duhovnicească cum ar fi postirea Sâmbăta și metaniile Sâmbăta și Duminica - unde trebuiau făcute anumite precizări teologice ( de când anume nu e păcat) și alte situații gen superstiții sunt descrise cu lux de amănunte care încarcă inutil.

Orice fel de situație neclară dă de lucru preoților care trebuie să lămurească oamenii care vin cu idei din îndreptar, și apare o dezbatere de tipul „părinte e păcat sau nu... ce scrie îndreptarul”?, nu s-ar pune nici preoții de acord cu tot ce scrie acolo.