E pacat?

[Cipri1]

Am avut o relatie. Deosebita. Era normal sa se termine pentru ca erau diferenta de varsta si distanta. Spun deosebita pentru ca am fost pe langa statutul din relatie si foarte,foarte buni prieteni si ne-am ajutat reciproc. La fel am stabilit sa fie si de aici inainte, sa fim prieteni foarte buni. Din partea mea totul a fost ca inainte, din partea ei nu a fost tocmai asa. Ma cauta rar si cand vorbeam de multe ori avea tendinta sa intrerupa conversatia fie ca nu imi mai scria, fie ca isi cerea scuze ca are treaba. Cand mi-am dat seama prima data ca e ceva schimbat la ea si i-am transmis mi-a zis ca a decis sa fie mai retrasa. La o saptamana i-am spus ca ar fi bine sa incheiem (mi-a zis ca ii pare rau si ca isi cere scuze, dar daca asta simt, nu are cum sa ma sileasca, iar apoi a ramas sa vad cum se comporta in continuare si sa ii dau raspuns). Tot asa s-a comportat si am zis ca trebuie sa o sun. Am sunat-o, plangea, mi-a spus ca ii pare rau ca m-a facut sa cred ca e o persoana exact invers fata de cum o stiam si referitor la atitudinea mea a zis ca eu asta o sa vreau, sa nu mai vorbim. Si inca ceva cel mai important, a spus ca nu stie daca se mai poate schimba. A trecut o saptamana de atunci si aceeasi atitudine a avut-o. Nu mai puteam sa stau sa vorbesc cu ea stiind cum era inainte si cum este acum. Nu mai aveam incredere in ea. Am tinut si tin foarte mult la ea ca om. Imi era foarte greu. Au fost atatea promisiuni facute din inima, incat n-am crezut ca se poate ajunge aici( sa folosesc o expresie din popor).
Stiu. Nu aveam pretentia sa fie totul ca inainte. Eram constient. N-avea cum. Dar nici atata indolenta nu puteam accepta. Am renuntat sa mai vorbim pe retelele de socializare, blocand-o.
E un pacat ce am facut si credeti ca am facut alegerea potrivita?