Citat:
În prealabil postat de adrian010155
Bogdan, de multa vreme conducerile statelor se supun altor criterii de constituire. Spre exemplu, S.U.A. s-au constituit pentru a deveni bratul inarmat al Israelului, iar administratiile acestei tari, care s-au perindat in timp, au urmat fara abatere poruncile "inteleptilor sionului". In Anglia, urmasul la tronul regal este marele maestru al lojei masonice de rit scotian, una dintre cele mai puternice loje din lume. La noi, de la Constantin Brancoveanu, adica de aproape 300 de ani, Romania nu a mai avut un domnitor sau rege sau presedinte ortodox, cu o scurta exceptie - Cuza, care a fost si el inlaturat de pe tron aducandu-se regi catolici. Au urmat, apoi, sefi de stat atei sau catolici, inclusiv dupa revolutie. Asa se intampla in toate statele Europei si nu numai atat. Toti sefii de state trebuie sa fie supusi curentului globalizarii, prin care se pregateste venirea lui satan. Asa sunt vremurile. Noi trebuie sa fim calmi fiind ca stim ca acestea trebuie sa se intample pentru a se face toata dreptatea, asa cum ne-a spus Dumnezeu. Asadar, repet, sa fim calmi, rabdatori, iertatori si sa nu ne angajam in critici la adresa Sfintei Biserici pentru ca pastorii nostri stiu mult mai bine decat noi cum este intelept sa procedeze, sub indrumarea Duhului Sfant. Noi sa ne rugam la Dumnezeu sa ne intareasca in credinta si sa ne apere cu puterea Sa, pentru ca avem mare nevoie de mila lui Dumnezeu.
|
nu cunoshti adevarul daca vorbeshti asha, poi regele Carol al doilea, un rege foarte bun shi deshtept chiar daca multzi il considera tiranic shi apoi regele Mihai, scumpul shi smeritul rege al Romanieim sunt regi ortodocshi unshi de Hristos... deci nu sunt catolici cum insinuezi dumneata... iar Miahai este regele inca in vigoare pentru ca actul de abdicare este semnat cu o putere ilegitima din moment ce s-au erijat la putere prin frauda electorala caci tzaranishtii cashtigasera defapt... astfel ca atunci cand se fabrica noua constitutzie trebuie sa se tzina seama de drepturile sale inalienabile conform vechii constitutzii shi cea in vigoare iar fara regele Mihai, alta era desfashurarea razboiului dejeaba ne-au scos ei lipsitzi de aport shi ca tzara infranta ca sa ne poata impartzi teritoriile shi ocupa fara rushine, ca fara regele Mihai nu pierdeau nemtzii razboiul asha ushor shi se ajungea la catastrofe foarte mari de ambele partzi ca poate reusheau shi ei sa faca rachete atomice inca de atunci ca rachete deja reushisera sa fabrice... iar Cuza chiar a meritat sa fie dat jos ca defapt a fost doar o marioneta a marilor oameni politici care au realizat unirea, shi apucandu-l aberarea a confiscat averile manastireshti shi a facut o dreptate absurda, dar era cartofor shi chefuitor de curte cu curtezane... dar hai sa zicem ca a avut un totushi rol pozitiv, ca fara el nu s-ar fi realizat Unirea... deci a avut curaj mare chiar daca n-a fost chiar un sfant... dar Mihai este rege ortodox iubit de Hristos shi care este legitim shi la putere chiar daca nu este recunoscut inca de autoritatzi decat asha oarecum formal... ca la inceput nici nu a fost primit in tzara.
Dar revenind la subiect,
Georgia nu avea voie sa atace civilii shi sa aiba un astfel de comportament iresponsabil, dar nu-i condamn ca doar era teritoriul lor furat de interesele ruseshti...
Iar Rusia nu trebuia sa riposteze cu aceiashi moneda atacand orashe shi civili... deci a fost inceputul unui razboi spre distrugere, un razboi absurd, pentru cateva palme de pamant... dar nu sunt eu in masura sa-i judec...
Probabil acolo sunt alte interese care vor sa starneasca un razboi intre ortodocsi, shi prin ei sa ne traga shi pe noi sau pe altzii... ca doar e sange ortodox care se varsa... deci e mare pacat... shi de aceea banui manipulari externe shi motive necurate pentru a se avea motiv, scuza, pornire pentru excaladarile ulterioare...
Deci pericolul shi teama shi NELINISHTEA popoarelor ortodoxe este foarte mare... ca musulmanii shi evreii shi americanii shi chinejii shi ursul rusesc comunistoid shi KGB-ist stau la panda shi ashteapta scanteia revanshelor shi suprematziilor... iar antihristul ce se va erija la putere shi el pune paie pe foc ca doar nu sta degeaba ci intarata pe unde se poate... deci pazitzi-va de manifestari nemultzumite shi aotoindreptatzitoare shi onor-mandre, eroic-inutile... ca razboiul dupa cum se vede este spre distrugere... distrugere de civili shi cine pica in bataia pushtii ca acum este timpul sadicelor confruntari sangeroase... ca doar bine a proorocit sf Lavrentzie ca razboiul al treile este spre distrugere, in duh shi in trup...
65x???:(:(