cea mai frumoasa ascultare

[windorin]

Pelerinajele sunt mereu pricini de noi si noi intamplari vrednice de Pateric. Eram la Manastirea Sihastria, in drum spre cimitirul manastirii. Linistea, pacea si tacerea graitoare de acolo o pot intelege doar cei ce au pasit pe acele carari batute de marii parinti de odinioara, cat si de cei de astazi.

Ajuns in fata cimitirului, privesc pustietatea locului si frumusetea crucilor simple, de lemn. Mormintele nu sunt din piatra, ci sapata in pamant. Ce fericiti adormiti, intorsi in cele din care au fost luati, spre deosebire de instaritii adormiti ce zac in cripte de beton. Merg pana in spatele cimitirului si ma asez pe o banca. Crucea cea mare, de lemn, din mijlocul cimitirului parca anunta tuturor celor adormiti Invierea. Dar nu sunt singur...

In partea dreapta, pe o bancuta, o femeie imbracata in negru statea tacuta. Nu era maica, caci hainele erau de mirean, insa negre. Langa ea, o punga de plastic adapostea cele aduse cu ea. Imi placea ce vedeam, cum o batrana priveste mormintele si sta singura printre ele. La un moment dat, din punga de plastic scoate Ceaslovul, ingenuncheaza pe bancuta, aplecata cu trupul peste genunchi, si isi incepe canonul de seara.

Atat m'a bucurat aceasta, incat am vrut sa ma pomeneasca si pe mine. Stiind ca atunci cand mergi la oameni mari, pentru cuvant sau rugaciune, ei te trimit intotdeauna la altii, am zis totusi sa incerc. Imi scriu numele pe o foita si merg spre batrana. Auzind dorinta de a ma pomeni si pe mine, ca urma sa plec la drum, ea imi spuse: "Mergi la biserica manastirii, ca preotii de acolo pomenesc mereu, ei au mare har." Neinsistand, am bagat hartiuta in buzunar. In acel moment, observ in punga de pe banca doua volume de Filocalie. Bucurie. Spre a nu ma mahni, a inceput insa sa'mi vorbeasca.

"Eu abia reusesc sa imi fac al meu canon, caci este nevoie de multa rugaciune. Toata natura sufera si are nevoie de rugaciune. Sa nu ganditi ca in lume nu exista mantuire, sa faca omul rugaciune acolo unde l'a pus Dumnezeu, pana ce ii va randui altceva. Iar in Biserica sa nu va miscati de colo pana colo, ci sa stati neclintiti intr'un loc."

In cateva fraze batrana a raspuns la doua mari framantari, una a mea si alta a prietenului care ma insotea. Fara a spune un cuvant, batrana mi'a raspuns la ceea ce aveam in gand. Am plecat bucuros, dar nu putin speriat de raspunsul la ceea ce aveam in minte. Ajuns mai jos, intalnesc un calugar. Intreb: "Cine este batrana din cimitir?"

"Aaa, aceea este sora Maria, ucenica Parintelui Paisie Olaru!"

În prealabil postat de podolski_2

As dori sa ne impartasim din experientele care ne-au marcat , care ne-au placut din discutiile cu parintii din manastiri sau viata de acolo.

In primul rand vreau sa iti multumesc ca ai deschis acest topic. E atat de multa pace aici. Daca imi permiti as vrea sa scriu si eu un strop din viata mea.
Acum 2 ani cand s-a mutat la Domnul Protos Teofan Merla, duhovnicul si omul care m-a salvat de la multe in viata asta.. la ultima noastra intalnire mi-a descris (printre alte povete) cu amanunt inmormantarea sa. Bineinteles ca atunci nu am inteles mare lucru.. Apoi, a sosit ceasul, am fost sunata sa vin ca ma asteapta in mijocul bisericii. Chiar asa s-a exprimat parintele Daniel cand m-a chemat. Am plecat, spre Cetatuia cu inima grea.. stand acolo langa sicriu mi-am amintit cuvintele ultimei intrevederi. Am privit in jur..am vazut locul unde stateam..strana..icoana Stapanei..si abia in acea clipa am inteles!! dar..aveam un necaz...o durere...parintele mi-a cerut ca pe o ultima ascultare sa ii citesc la Psaltire. Mi-a spus asa: 2 am jenica langa Maica Domnului, 2 am.. sa imi citesti auzi? Sa imi citesti la Psaltire. Cum stateam acolo lipta de perete ma gandeam cum sa spun eu calugarilor ca trebuie sa implinesc acesta ascultare? Am inceput sa plang..a trecut o noapte..o zi...iar noapte..plageam si nu indrazneam sa spun nimenui. In a doua noapte, cand ramasesem foarte putini in biserica pe la ora 3 dimineata, numai ce vad ca vine calugarul Ghenadie la mine si-mi spune. Te rog vino si citeste si tu macar o catisma, eu merg pana la chilie si revin imediat.. A fost ultima ascultare pe care mi-a dat-o Batranul..

Multumesc windorin si eu o cunosc pe Maria... Iti multumesc ca mi-ai amintit de ea.

[windorin]

Ma bucur mult sa stiu ca nu sunt singurul care o tine minte.
Pace si bucurie.

În prealabil postat de podolski_2

As dori sa ne impartasim din experientele care ne-au marcat , care ne-au placut din discutiile cu parintii din manastiri sau viata de acolo.


Era o vreme cand mergeam mai des la manastiri, si intr-o periaoda de intrebari din viata mea. Am ales sa ma duc la o manastire si sa hotarasc acolo impreuna cu Dumnezeu , atat cat puteam eu sa inteleg si sa fac.


Nu am ajuns la manastirea la care imi propusesem sa ajung , era o zona care nu o cunosteam deloc si am ramas la prima manastire gasita.

Dupa spovedanie, Sfanta Impartasanie, discutii cu parintele si slujba a urmat si masa. La masa m-am asezat unde am apucat si imi asteptam mancarea (cu rabdare in trup cu nerabdare in minte ), cand am vazut ca veneau si restul parintilor la masa, asezandu-se langa mine si in fata mea. ( se lua masa cu parintii, nu separat).

Nu vroiam sa ii deranjez deci ma rezumam la a copia gesturile parintilor, fara intrebari si vorbe. Pana la urma parintele din fata mea a vorbit cu mine, i-am povestit de unde sunt, mi-a zis ca facuse armata acolo si altele, cand eu nedumrit il intreb :

- Parinte putem incepe sa mancam sau il asteptam pe parintele staret?
Eram nedumerit pt ca o parte din monahi incepusera sa manance iar altii asteptau. Iar gandul meu tot la mancare.

Parintele bland, si cu o anumita simpatie ce i-am simtit-o din prima clipa imi raspunse:
-Il asteptam pe parintele staret , trebuie sa vina acum.



Aparu si parintele si dupa o rugaciune scurta si un “clinchet in pahar” incepusem sa mancam si noi restul. A fost cea mai frumoasa ascultare, pentru un moment am simtit ca ma primisera in obstea lor si cred ca si credeau ca am sa raman.
Am plecat pentru ca simteam ca le tulbur vietuirea, insa imbogatit de momente dragi si uimit de dragostea si usurinta de a ma primi si trata ca pe unul de-al lor.



La manastiri faci destul de des ascultari, dar niciodata nu o traisem si nu o primisem cu atata dragoste.

Mi-a plăcut mult aceast topic.Prea multe ascultări nu am făcut căci sunt om lumesc şi rebel,mândru dar, tare aş vrea să mai vină fraţi într-u credinţă să povestească lucruri de care să ne folosim.Să nu lăsăm să moară aceast topic.Putem învăţa atâtea unii de la alţii!!
Şi ascultarea de părinţi,de soţ (soţie) de fraţi mai tari în crdinţă,de şefi(patroni) este tot ascultare!Nu ştiu dacă toate ascultările sunt însă bune...
Trecem printr-o perioadă mai dificlă (cu ajutorul lui Dumnezeu o vom depăşi). Mi s-a propus să merg la măn. la Pertru Vodă.Îmi doream mult să ajung.Spunândi-i soţului,m-a întrbat câţi bani sunt necesari şi a hotărât "...nu,de data asta nu sunt de acord să mergi mai aşteaptă o lună".Am făcut ascultare căci aşa face o femeie creştină.
Am trecut pe la bisericăîn aceiaşi zi. Fata care are grijă de bis.mi-a spus că vrea să cumpere două vaze mari la iconostasul Maicii Domnului.Negăsind prin apropiere m-am oferit să caut eu prin oraş.Când veneam cu ele la bis.fiind foarte cald şi vazele grele nu ştiu cum m-am îmiedicat şi am căzut.Vazele s-au spart.Fiind greşeala mea le-am plătit căci aşa era cinstit.
Mâhnită oarecum mi-am spus:dacă mergeam la măn.cu banii aceştia mă foloseam.
Oare a fost bună ascultarea pe care am făcut-o căci frumoasă nu a fost câtuşi de puţin?!?!

[windorin]

Intr'o zi am iesit din casa sa il iau pe un prieten la mine.
Am mers pe trotuar si am ajuns la locul de intalnire, in statia unui autobuz.

Il vad scuturandu'se pe pantalon.
Intreb ce a patit, iar el imi spune ca astepta in statie si un sofer parcat acolo a dat cu spatele si a intrat in el.
Lovindu'l cu spatele, l'a daramat pe jos si acum se scutura de praf.
Ramas uimit de cele spuse (dupa ce ca parcase in statie, mai si lovise un om ce astepta acolo), am intrebat ce a facut soferul.
Mi'a zis ca nici nu a mai coborat. A plecat speriat.
Si zice: "Saracul, nu m'a vazut, cred ca tot el s'a speriat mai mult."

Si acest prieten a schiopatat pana la mine acasa, de un picior, cautand totusi sa ascunda de mine durerea.
Si eu m'am facut ca nu vad, spre a nu ii lua pacea pe care o avea pe chip.

Mare este dragostea unora... si rabdarea !

[vali99]

Fratilor cred ca e cel mai odihnitor topic ce am citit pina acum. Multumesc tuturor celor ce ati povestit, de la toti m-am folosit si mi s-a odihnit sufletul.
Am sa va povestesc si eu cite ceva, daca tot stam la gura sobei...Eu am crescut printre calugari si am fost crescut duhovniceste tot de un calugar. Bunica mea mi-a pus primele caramizi, era un calugar batrin de la o schit f f retras de linga Alba care venea la bunica mea, noi mici fiind, de cite ori trecea prin Bucuresti (cam data pe an). Era un calugar simplu, cam de 75 de ani, putin gingav, dar era un mare rugator si i-a ajutat pe multi cu rugaciunile lui. Cind bunica mea ii pregatea odaia cea mai buna, si ii schimba asternuturile el ii zicea "Asa sa-ti astearna, Marie, Dumnezeu, cum imi asterni tu mie". Dimineata cind noi intram in camera sa, patul era neatins, el dormise pe jos. Cind ai mei au ajuns pe la el, s-au mirat de cit de retras era locul unde vietuia, singur, sus pe munte, incojurat de brati si animale salbatice. Cu multa simplitate spunea ca mai trece ursul pe la el si ii mai da si lui cite ceva de mincare...Acum nu mai stiu daca mai traieste...

Cind am crescut am inceput vacantele si concediile sa le petrec pe la manastiri...ascultarile care imi placeau cel mai mult erau cele legate de biserica: curatenie, ordine, diverse treburi in si in jurul bisericii dar parca nici una nu se compara cu ascultarea de Paraclisier - cel care il ajuta pe preot la slujba....cind stai in Sf ALtar in timpul rugaciunilor preotului de la Proscomidie sau din timpul SF Liturghie, te simti atit de mic de-ti vine sa te ascunzi sub un scaun, parca tot cerul este prezent acolo..iar acest lucru la manastire il simti si mai intens. Slujba de noapte la manastire coboara cerul pe pamint, de fapt aceasta este care ii tine pe calugari "in forma" ca sa zic asa.

O buna prietena, maicuta acum, mi-a povestit ca la inceputul venirii ei in manastire, a avut ascultare sa mearga toata vara la fin, acolo fiind zona de munte urcau cam 1 ora pina la locul unde se facea finul, iar brazdele erau numai "sus-jos". Ea fiind fata de oras, neobisnuita cu aceste activitati, dupa vreo 2 luni de mers la fin simtea ca nu mai poate. Intr-o zi cind urcau la fin, i se facuse cam rau, o durea inima, se inrosise toata si a ramas mai in urma cu alta sora. Mai avea cu ele si cite o galeata de vreo 7-8 kg cu mincare...Cind simteau ca nu mai pot s-a apropiat de ele un parinte batrin, le-a luat galetile si apoi cald si parinteste a inceput sa le vorbeasca "cind sunteti tulburate sau obosite sufleteste sa mergeti pe munte, chiar daca nu va rugati, caci pe munte Domnul s-a schimbat la fata, de pe munte s-a inaltat la Cer, iar muntii acestia ai nostri sunt sfintiti de multimile de calugari si pustnici care s-au nevoit aici". Pe nesimtite au ajuns la locul unde trebuiau sa faca finul, dar cind au ajuns acolo au simtit ca nu le mai durea nimic si simteau o mare putere in ele. Cind au coborit de pe munte s-a apropiat o femeie de ele si le-a dat un buchet de flori rosii, f frumoase, zimbind, fara sa le spuna nimic.....

[windorin]

În prealabil postat de vali99

"cand sunteti tulburate sau obosite sufleteste sa mergeti pe munte, chiar daca nu va rugati, caci pe munte Domnul s-a schimbat la fata, de pe munte s-a inaltat la Cer, iar muntii acestia ai nostri sunt sfintiti de multimile de calugari si pustnici care s-au nevoit aici."

Adevarat cuvantul batranului. Cata odihna simte sufletul pe munte.
Parca abia de acolo se vede cu adevarat lumea si toate ale ei. Ramase departe, inerte in agitatia si zgomotul lor.