De pasti se aduce Sfantul Foc de la Ierusalim la Bucuresti

Iata, ca sa nu spuneti ca vorbesc prostii, citez din comunicatul biroului de presa al Patriarhiei:

Este pentru prima oară când Lumina Sfântă de la Ierusalim este adusă în România cu binecuvântarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române.

Atatea sute de ani de Foc Sfant si abia in 2009 ajunge pentru prima oara la noi. Este evident ca romanii nu sunt familiari cu acest fenomen pe atat de mult cat sunt ortodocsii din alte tari. De ce oare?

io as zice ca grecii la capitolu asta ne intrec pe noi romanii in evlavie ... asta e , de ce sa nu recunoastem ?

dar iata ce nu stiam , unii :

[COLOR=#006699]http://traditiaortodoxa.net/?p=1126#more-1126[/COLOR]

“…Aceasta minune evidenta se repeta in fiecare an, de multe veacuri, insa exista si doua momente in istorie când nu s-a aratat atunci când era asteptata:
Sfânta Lumina n-a aparut in anul 1101, când clerul grec si latin au slujit impreuna pentru venirea Sfintei Lumini. Istoricii consemneaza ca urmare a participarii latinilor [papistilor], Sfânta Lumina nu s-a mai pogorât in Sâmbata Mare ca de obicei. Sfânta Lumina a aparut numai dupa ce grecii s-au rugat in lipsa latinilor, in Duminica Pastilor; atunci biserica Anastasis (a Invierii) s-a umplut de lumina. Numai apoi latinii au venit sa ia lumina de la greci.
Un fapt cu totul ascuns de cenzura oficiala bisericeasca din vremea noastra este si acela ca Sfânta Lumina nu s-a pogorât nici in tristul Paste din anul 1923. In acea perioada Patriarhul Rusiei, Tihon, fusese indepartat de la cârma Bisericii Ruse, iar conferinta tâlhareasca dupa model protestant la ordinul masoneriei a adoptat inovatia nou-calendarista in unele Biserici Ortodoxe – un calendar papist anatemizat intre altele de Sinodul de la 1584 si osândit de Enciclica Patriarhilor de la 1848.
Atunci, o factiune a ierarhilor aflati la conducere, nou-calendaristi reformisti masoni, au reusit sa-l atraga de partea lor pe Constantin IV, patriarhul Ierusalimului; insa aceste relatii au avut cele mai triste urmari pentru acel patriarh. Astfel, Sfânta Lumina nu s-a mai pogorât la rugaciunile patriarhului, iar multimea arabilor exaltati, folosindu-se de paza dezordonata a administratiei turcesti, l-au asasinat pe patriarh…”


ce chestie ? sa nu se mai pogoare lumina cand s-a introdus calendarul nou !!! asta a fost pesemne un semn de alarma : ortodocsilor , aveti grija ca masoneria a inceput sa va sape credinta si sa aduca inovatii in biserica cu scop parut bun , dar scopul lor este unul marsav , care se va vadi insa prea tarziu pentru cei mai multi ...

[cristiboss56]

[quote=emanuel2007;129641]io as zice ca grecii la capitolu asta ne intrec pe noi romanii in evlavie ... asta e , de ce sa nu recunoastem ?

dar iata ce nu stiam , unii :

[COLOR=#006699]http://traditiaortodoxa.net/?p=1126#more-1126[/COLOR]

“…Aceasta minune evidenta se repeta in fiecare an, de multe veacuri, insa exista si doua momente in istorie când nu s-a aratat atunci când era asteptata:
Sfânta Lumina n-a aparut in anul 1101, când clerul grec si latin au slujit impreuna pentru venirea Sfintei Lumini. Istoricii consemneaza ca urmare a participarii latinilor [papistilor], Sfânta Lumina nu s-a mai pogorât in Sâmbata Mare ca de obicei. Sfânta Lumina a aparut numai dupa ce grecii s-au rugat in lipsa latinilor, in Duminica Pastilor; atunci biserica Anastasis (a Invierii) s-a umplut de lumina. Numai apoi latinii au venit sa ia lumina de la greci.
Un fapt cu totul ascuns de cenzura oficiala bisericeasca din vremea noastra este si acela ca Sfânta Lumina nu s-a pogorât nici in tristul Paste din anul 1923. In acea perioada Patriarhul Rusiei, Tihon, fusese indepartat de la cârma Bisericii Ruse, iar conferinta tâlhareasca dupa model protestant la ordinul masoneriei a adoptat inovatia nou-calendarista in unele Biserici Ortodoxe – un calendar papist anatemizat intre altele de Sinodul de la 1584 si osândit de Enciclica Patriarhilor de la 1848.
Atunci, o factiune a ierarhilor aflati la conducere, nou-calendaristi reformisti masoni, au reusit sa-l atraga de partea lor pe Constantin IV, patriarhul Ierusalimului; insa aceste relatii au avut cele mai triste urmari pentru acel patriarh. Astfel, Sfânta Lumina nu s-a mai pogorât la rugaciunile patriarhului, iar multimea arabilor exaltati, folosindu-se de paza dezordonata a administratiei turcesti, l-au asasinat pe patriarh…”


ce chestie ? sa nu se mai pogoare lumina cand s-a introdus calendarul nou !!! asta a fost pesemne un semn de alarma : ortodocsilor , aveti grija ca masoneria a inceput sa va sape credinta si sa aduca inovatii in biserica cu scop parut bun , dar scopul lor este unul marsav , care se va vadi insa prea tarziu pentru cei mai multi ...
[COLOR=Magenta]H i s t o s a Inviat[/COLOR]

adevarat a inviat ...

emotionant :


«« Călugărul rus Parfeni (Parthenie) a vizitat Ierusalimul la jumătatea secolului al XIX-lea, fiind martor la prăznuirile Săptămânii Mari şi Paştelui din anul 1846. Lunga sa relatare asupra pogorârii Sfintei Luminii ne arată în detaliu cele ce se petreceau:
„Când au sosit zorii (Sâmbetei Mari), au început să stingă focurile şi candelele (din biserica Învierii) şi nicăieri nu a mai fost lăsată vreo candelă aprinsă. Turcii au deschis Mormântul lui Hristos şi au stins toate candelele de acolo. Apoi au venit autorităţile turceşti şi însuşi paşa; o ceată de soldaţi înarmaţi stăteau în jurul Mormântului lui Hristos. În biserică totul se schimbase; toţi deveniseră trişti, iar arabii păliseră şi rămaseră fără glas. Biserica era neobişnuit de aglomerată şi ticsită. Deasupra, toate balcoanele erau pline până la refuz cu oameni pe patru rânduri. Toate iconostasele şi cupolele erau înţesate de oameni. Toţi ţineau câte 33 de lumânări în ambele mâini în amintirea anilor vieţii lui Hristos. Nu era nimic aprins nicăieri.
Patriarhul s-a dus spre iconostasul principal împreună cu consulul. Meletios, mitropolitul Trans-Iordaniei stătea în altar cu ceilalţi episcopi, toţi trişti şi abătuţi. În biserică, musulmanii înarmaţi cu arme de război păstrau ordinea. Arabii încetaseră de a mai umbla de colo-colo, dar stăteau ridicându-şi mâinile spre cer şi scoţând strigăte de căinţă; toţi creştinii plângeau ori oftau neîncetat şi cine putea în acel moment să-şi reţină lacrimile, privind o asemenea mulţime de oameni din toate ţările lumii, plângând, tânguindu-se şi cerând milă de la Domnul Dumnezeu? Era bucurie să vezi că, acum, deşi fără voie, neortodocşii arătau cât de cât respect pentru credinţa ortodoxă şi pentru ortodocşii înşişi şi se uitau la ei de parcă priveau la cei mai străluciţi dintre sori, pentru că fiecare nădăjduia să primească harul Luminii Sfinte de la ei. Patriarhul armean s-a dus la altar împreună cu doi episcopi şi cu mitropolitul copt şi s-au închinat spre mitropolitul Meletie şi spre ceilalţi episcopi dreptcredincioşi cerând ca atunci când primim harul Luminii Sfinte să li-l dăruim şi lor. Mitropolitul Meletie le-a răspuns smerit şi le-a spus să se roage lui Dumnezeu, iar ei s-au dus la locurile lor. Apoi uşile împărăteşti au fost scoase şi au fost înlocuite cu altele având o deschidere specială. Nu este cu putinţă să descriem ce se întâmpla atunci în biserică. Parcă toţi aşteptau cea de-a Doua Venire a Împăratului din Ceruri. Frică şi spaimă au căzut asupra tuturor şi turcii au devenit abătuţi. În biserică nu se auzeau decât numai gemete şi suspinuri. Faţa mitropolitului Meletie era plină de lacrimi. Apoi paşa turc a venit împreună cu celelalte autorităţi şi au mers în Mormântul lui Hristos pentru a se asigura că n-a mai rămas nimic aprins acolo. Când au ieşit, au sigilat Mormântul, dar înainte au aşezat înăuntru o candelă mare plină până sus cu untdelemn. În aceasta plutea o fitil mare. Iar ei au aşezat candela în mijlocul Mormântului lui Hristos. Acum nu mai erau creştini lângă altar, ci numai autorităţile turceşti. Şi de la balcoane s-au lăsat în jos pe frânghii sute de fire cu mănunchiuri de lumânări legate de ele.
La ora opt după ceasul din Rusia (două după amiază), ei au început pregătirile pentru procesiunea cu Crucea. Episcopii, preoţii şi diaconii, îmbrăcându-se în toate veşmintele lor sfinte, au luat fiecare 33 de lumânări neaprinse. Apoi din altar prin uşile împărăteşti, au fost înmânaţi 12 prapuri şi oricine îi putea lua. Soldaţii au eliberat calea şi cântăreţii mergeau în spatele prapurilor. Din altar, prin uşile împărăteşti, au venit diaconii, preoţii, egumenii şi arhimandriţii, doi câte doi, apoi episcopii, iar în spatele tuturor, mitropolitul Meletie. Au mers la Mormântul Domnului şi l-au înconjurat de trei ori cântând: Învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, îngerii o laudă în Ceruri şi pre noi pre pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim.
Terminându-se procesiunea, toţi clericii au mers în altar cu prapurii. Mitropolitul Meletie stătea singur la intrarea Sfântului Mormânt în mâinile turcilor. Turcii l-au dezbrăcat de veşminte şi autorităţile l-au percheziţionat. Apoi i-au pus omoforul, au deschis Mormântul lui Hristos şi l-au lăsat să intre singur acolo. O, ce frică şi ce spaimă au căzut asupra tuturor celor ce erau atunci acolo! Toţi tăceau şi suspinau şi cereau Domnului Dumnezeu ca El să nu-i lipsească de harul Luminii Sale cereşti. A trecut un timp, nu ştiu cât, pentru că eram parcă scoşi toţi afară din noi înşine de un fel de teamă. Dar dintr-o dată, de lângă Mormântul lui Hristos a strălucit o lumină. În curând lumina a apărut de la altar prin deschizătura uşilor împărăteşti. Şi aceasta curgea asemenea a două râuri de foc, unul de la apus, de la Mormântul lui Hristos, iar celălalt de la răsărit, din altar. O, ce veselie şi bucurie era atunci în biserică! Fiecare era parcă beat, ori mai presus de el însuşi, şi nu ştiam cine şi ce spunea, ori care încotro alerga! Şi un mare zgomot s-a înălţat în întreaga biserică. Toţi alergau împrejur, toţi strigau bucurându-se şi mulţumind iar cel mai mult dintre toţi, femeile arabe. Turcii înşişi, musulmanii, cădeau în genunchi şi strigau “Alah, Alah!”. O! ce privelişte preaminunată şi mai presus de fire! Întreaga biserică se prefăcuse în foc. Nimic nu putea fi văzut în biserică decât Lumina cerească. Deasupra şi dedesubt şi în jurul tuturor balcoanelor Lumina sfântă se revărsa mereu. Iar după aceea s-a făcut fum aproape în întreaga biserică. Şi mai mult de jumătate din oameni au ieşit cu Lumina, ducând-o prin Ierusalim spre propriile lor case şi la toate mănăstirile. Înlăuntrul marii biserici a început vecernia, iar apoi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Mitropolitul a slujit cu preoţii şi a hirotonit un diacon. Oamenii au stat în timpul întregii liturghii cu lumânări aprinse în mâini. Când mitropolitul Trans-Iordaniei a intrat în Mormânt, el a găsit o candelă mare stând pe Mormântul lui Hristos, care se aprinsese de la sine; uneori ea se aprinde pe neaşteptate, în timp ce el e acolo. Totuşi, el însuşi nu a văzut-o niciodată aprinzându-se. În Ierusalim, am auzit de la mulţi oameni cu care însuşi mitropolitul vorbise despre aceasta deschis: “Uneori mă duc înăuntru şi ea de-acum arde; atunci o iau afară repede. Alteori însă mă duc înăuntru şi candela nu arde încă; atunci cad jos la pământ de frică şi cu lacrimi rog mila lui Dumnezeu. Când mă ridic, candela arde deja şi atunci aprind două mănunchiuri de lumânări, le duc afară şi le împart.” Mitropolitul duce afară focul într-un vestibul şi pune mănunchiurile de lumânări în suporturi de fier şi le dă afară din Mormânt prin deschizăturile anume făcute, cu mâna dreaptă ortodocşilor iar cu stânga armenilor şi celorlalţi. Ortodocşii arabi stau grămadă aproape de deschizătură. De îndată ce mitropolitul arată Sfânta Lumină, un arab, punând mâna pe ea, aleargă direct la altar, iar acolo, prin uşile împărăteşti, este împărţită oamenilor; dar cu greu poţi să-ţi aprinzi lumânările prin deschizături. Apoi mitropolitul se întoarce din nou înapoi la Mormântul lui Hristos, aprinde alte două mănunchiuri şi iese pe uşa Mormântului. Arabii cei mai puternici stau la uşa Mormântului şi-l aşteaptă. De îndată ce el iese ţinând în mâinile sale cele 33 de lumânări aprinse, arabii luându-l pe mâini, îl duc direct la altar. Toţi oamenii aleargă spre el.
Toţi doresc să se atingă de hainele sale. Şi, cu mare greutate, de abia pot să-l ducă la altar. L-au aşezat pe un scaun, iar el a stat tot timpul liturghiei de parcă era afară din el însuşi cu trupul înclinat; nu privea în sus şi nu spunea un cuvânt, şi nimeni nu-l tulbura. De îndată ce ei l-au scos afară din Mormânt, oamenii s-au grăbit înăuntru ca să se închine. Şi am socotit potrivit să fac şi eu la fel. întregul Mormânt al lui Hristos era ud, de parcă îl umezise ploaia; dar n-am putut afla de unde era aceasta. în mijlocul Mormântului stătea candela mare care se aprinse de la sine, şi care ardea cu flacără mare.” »»


mas duce si io odata la sfantul mormant de pasti sa vad si io minunea , da nam bani + ca acu s-a bagat si pasaportu diavolesc si nu mai pot merge ... nasol ...

În 1727, patriarhul Paisios al Constantinopolului, în aparenţă ca reacţie la relatările negative privitoare la Sfânta Lumină, a ameninţat cu anatematizarea pe oricine ar împiedica pe credincioşi să facă pelerinaje la Sfântul Mormânt, sădind în ei hulă diavolească ori necredinţă şi rea-voinţă.

[cristiboss56]

[quote=emanuel2007;129646] adevarat a inviat ...

emotionant :


«« Călugărul rus Parfeni (Parthenie) a vizitat Ierusalimul la jumătatea secolului al XIX-lea, fiind martor la prăznuirile Săptămânii Mari şi Paştelui din anul 1846. Lunga sa relatare asupra pogorârii Sfintei Luminii ne arată în detaliu cele ce se petreceau:
„Când au sosit zorii (Sâmbetei Mari), au început să stingă focurile şi candelele (din biserica Învierii) şi nicăieri nu a mai fost lăsată vreo candelă aprinsă. Turcii au deschis Mormântul lui Hristos şi au stins toate candelele de acolo. Apoi au venit autorităţile turceşti şi însuşi paşa; o ceată de soldaţi înarmaţi stăteau în jurul Mormântului lui Hristos. În biserică totul se schimbase; toţi deveniseră trişti, iar arabii păliseră şi rămaseră fără glas. Biserica era neobişnuit de aglomerată şi ticsită. Deasupra, toate balcoanele erau pline până la refuz cu oameni pe patru rânduri. Toate iconostasele şi cupolele erau înţesate de oameni. Toţi ţineau câte 33 de lumânări în ambele mâini în amintirea anilor vieţii lui Hristos. Nu era nimic aprins nicăieri.
Patriarhul s-a dus spre iconostasul principal împreună cu consulul. Meletios, mitropolitul Trans-Iordaniei stătea în altar cu ceilalţi episcopi, toţi trişti şi abătuţi. În biserică, musulmanii înarmaţi cu arme de război păstrau ordinea. Arabii încetaseră de a mai umbla de colo-colo, dar stăteau ridicându-şi mâinile spre cer şi scoţând strigăte de căinţă; toţi creştinii plângeau ori oftau neîncetat şi cine putea în acel moment să-şi reţină lacrimile, privind o asemenea mulţime de oameni din toate ţările lumii, plângând, tânguindu-se şi cerând milă de la Domnul Dumnezeu? Era bucurie să vezi că, acum, deşi fără voie, neortodocşii arătau cât de cât respect pentru credinţa ortodoxă şi pentru ortodocşii înşişi şi se uitau la ei de parcă priveau la cei mai străluciţi dintre sori, pentru că fiecare nădăjduia să primească harul Luminii Sfinte de la ei. Patriarhul armean s-a dus la altar împreună cu doi episcopi şi cu mitropolitul copt şi s-au închinat spre mitropolitul Meletie şi spre ceilalţi episcopi dreptcredincioşi cerând ca atunci când primim harul Luminii Sfinte să li-l dăruim şi lor. Mitropolitul Meletie le-a răspuns smerit şi le-a spus să se roage lui Dumnezeu, iar ei s-au dus la locurile lor. Apoi uşile împărăteşti au fost scoase şi au fost înlocuite cu altele având o deschidere specială. Nu este cu putinţă să descriem ce se întâmpla atunci în biserică. Parcă toţi aşteptau cea de-a Doua Venire a Împăratului din Ceruri. Frică şi spaimă au căzut asupra tuturor şi turcii au devenit abătuţi. În biserică nu se auzeau decât numai gemete şi suspinuri. Faţa mitropolitului Meletie era plină de lacrimi. Apoi paşa turc a venit împreună cu celelalte autorităţi şi au mers în Mormântul lui Hristos pentru a se asigura că n-a mai rămas nimic aprins acolo. Când au ieşit, au sigilat Mormântul, dar înainte au aşezat înăuntru o candelă mare plină până sus cu untdelemn. În aceasta plutea o fitil mare. Iar ei au aşezat candela în mijlocul Mormântului lui Hristos. Acum nu mai erau creştini lângă altar, ci numai autorităţile turceşti. Şi de la balcoane s-au lăsat în jos pe frânghii sute de fire cu mănunchiuri de lumânări legate de ele.
La ora opt după ceasul din Rusia (două după amiază), ei au început pregătirile pentru procesiunea cu Crucea. Episcopii, preoţii şi diaconii, îmbrăcându-se în toate veşmintele lor sfinte, au luat fiecare 33 de lumânări neaprinse. Apoi din altar prin uşile împărăteşti, au fost înmânaţi 12 prapuri şi oricine îi putea lua. Soldaţii au eliberat calea şi cântăreţii mergeau în spatele prapurilor. Din altar, prin uşile împărăteşti, au venit diaconii, preoţii, egumenii şi arhimandriţii, doi câte doi, apoi episcopii, iar în spatele tuturor, mitropolitul Meletie. Au mers la Mormântul Domnului şi l-au înconjurat de trei ori cântând: Învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, îngerii o laudă în Ceruri şi pre noi pre pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim.
Terminându-se procesiunea, toţi clericii au mers în altar cu prapurii. Mitropolitul Meletie stătea singur la intrarea Sfântului Mormânt în mâinile turcilor. Turcii l-au dezbrăcat de veşminte şi autorităţile l-au percheziţionat. Apoi i-au pus omoforul, au deschis Mormântul lui Hristos şi l-au lăsat să intre singur acolo. O, ce frică şi ce spaimă au căzut asupra tuturor celor ce erau atunci acolo! Toţi tăceau şi suspinau şi cereau Domnului Dumnezeu ca El să nu-i lipsească de harul Luminii Sale cereşti. A trecut un timp, nu ştiu cât, pentru că eram parcă scoşi toţi afară din noi înşine de un fel de teamă. Dar dintr-o dată, de lângă Mormântul lui Hristos a strălucit o lumină. În curând lumina a apărut de la altar prin deschizătura uşilor împărăteşti. Şi aceasta curgea asemenea a două râuri de foc, unul de la apus, de la Mormântul lui Hristos, iar celălalt de la răsărit, din altar. O, ce veselie şi bucurie era atunci în biserică! Fiecare era parcă beat, ori mai presus de el însuşi, şi nu ştiam cine şi ce spunea, ori care încotro alerga! Şi un mare zgomot s-a înălţat în întreaga biserică. Toţi alergau împrejur, toţi strigau bucurându-se şi mulţumind iar cel mai mult dintre toţi, femeile arabe. Turcii înşişi, musulmanii, cădeau în genunchi şi strigau “Alah, Alah!”. O! ce privelişte preaminunată şi mai presus de fire! Întreaga biserică se prefăcuse în foc. Nimic nu putea fi văzut în biserică decât Lumina cerească. Deasupra şi dedesubt şi în jurul tuturor balcoanelor Lumina sfântă se revărsa mereu. Iar după aceea s-a făcut fum aproape în întreaga biserică. Şi mai mult de jumătate din oameni au ieşit cu Lumina, ducând-o prin Ierusalim spre propriile lor case şi la toate mănăstirile. Înlăuntrul marii biserici a început vecernia, iar apoi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Mitropolitul a slujit cu preoţii şi a hirotonit un diacon. Oamenii au stat în timpul întregii liturghii cu lumânări aprinse în mâini. Când mitropolitul Trans-Iordaniei a intrat în Mormânt, el a găsit o candelă mare stând pe Mormântul lui Hristos, care se aprinsese de la sine; uneori ea se aprinde pe neaşteptate, în timp ce el e acolo. Totuşi, el însuşi nu a văzut-o niciodată aprinzându-se. În Ierusalim, am auzit de la mulţi oameni cu care însuşi mitropolitul vorbise despre aceasta deschis: “Uneori mă duc înăuntru şi ea de-acum arde; atunci o iau afară repede. Alteori însă mă duc înăuntru şi candela nu arde încă; atunci cad jos la pământ de frică şi cu lacrimi rog mila lui Dumnezeu. Când mă ridic, candela arde deja şi atunci aprind două mănunchiuri de lumânări, le duc afară şi le împart.” Mitropolitul duce afară focul într-un vestibul şi pune mănunchiurile de lumânări în suporturi de fier şi le dă afară din Mormânt prin deschizăturile anume făcute, cu mâna dreaptă ortodocşilor iar cu stânga armenilor şi celorlalţi. Ortodocşii arabi stau grămadă aproape de deschizătură. De îndată ce mitropolitul arată Sfânta Lumină, un arab, punând mâna pe ea, aleargă direct la altar, iar acolo, prin uşile împărăteşti, este împărţită oamenilor; dar cu greu poţi să-ţi aprinzi lumânările prin deschizături. Apoi mitropolitul se întoarce din nou înapoi la Mormântul lui Hristos, aprinde alte două mănunchiuri şi iese pe uşa Mormântului. Arabii cei mai puternici stau la uşa Mormântului şi-l aşteaptă. De îndată ce el iese ţinând în mâinile sale cele 33 de lumânări aprinse, arabii luându-l pe mâini, îl duc direct la altar. Toţi oamenii aleargă spre el.
Toţi doresc să se atingă de hainele sale. Şi, cu mare greutate, de abia pot să-l ducă la altar. L-au aşezat pe un scaun, iar el a stat tot timpul liturghiei de parcă era afară din el însuşi cu trupul înclinat; nu privea în sus şi nu spunea un cuvânt, şi nimeni nu-l tulbura. De îndată ce ei l-au scos afară din Mormânt, oamenii s-au grăbit înăuntru ca să se închine. Şi am socotit potrivit să fac şi eu la fel. întregul Mormânt al lui Hristos era ud, de parcă îl umezise ploaia; dar n-am putut afla de unde era aceasta. în mijlocul Mormântului stătea candela mare care se aprinse de la sine, şi care ardea cu flacără mare.” »»


mas duce si io odata la sfantul mormant de pasti sa vad si io minunea , da nam bani + ca acu s-a bagat si pasaportu diavolesc si nu mai pot merge ... nasol ...[COLOR=Red]Hristos a Inviat[/COLOR]

În 1580, în timpul patriarhului Sofronie al Ierusalimului, s-a întâmplat următoarea minune în Sâmbăta Mare, descrisă de arhimandritul Kallistos:
„Sfânta Lumină a ieşit printr-un stâlp (de piatră) despicat, vizibil chiar şi acum lângă uşile bisericii, din următorul motiv: armenii erau în acel timp rău intenţionaţi faţă de ortodocşi. Ei au făgăduit să dea guvernatorului Ierusalimului o sumă importantă de bani ca el să intervină şi să împiedice pe patriarhul ortodox să intre în biserica Anastasis în Sfânta şi Marea Sâmbătă. Din cauza lăcomiei, guvernatorul a ascultat şi a poruncit să se facă aşa. Astfel, numai armenii, cu mare veselie, au intrat în biserică, nădăjduind să primească Sfânta Lumină, în timp ce ortodocşii stăteau cu patriarhul afară în curte şi cuprinşi de mâhnire se rugau la Dumnezeu cu inimi pline de căinţă să-şi arate mila îndurării Sale. În timpul rugăciunii lor, sus-pomenita coloană s-a despicat şi Lumina Sfântă a ieşit prin ea. Văzând aceasta, patriarhul s-a ridicat repede şi închinându-se cu evlavie a aprins lumânările pe care le avea în mâna sa şi a împărţit lumina ortodocşilor spre sfinţirea lor. Când au văzut minunea, portarii mahomedani au deschis deîndată porţile bisericii. Patriarhul şi marea mulţime împreună cu el au intrat în biserică, slavoslovind: „Cine este Dumnezeu Mare ca Dumnezeul nostru…” şi astfel a fost slujită liturghia. Ca urmare a acestei minuni, unul din acei portari mahomedani a mărturisit cu tărie pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi a crezut în El. Dar când au auzit aceasta foştii săi coreligionari mahomedani, s-au umplut de mânie şi l-au ars în curtea sfântă, şi astfel a primit moarte mucenicească.

În secolul al XIII-lea papa Grigorie al IX-lea emite un decret în care interzice răspicat orice participare la slujba Sfintei Lumini, pe care-o condamnă ca pe o fraudă.
Aceasta reprezintă prima condamnare oficială a ceremoniei de către un om al papismului, reflectând poate faptul că influenţa latină în Ierusalim intrase în declin la jumătatea secolului al XII-lea. Condamnarea slujbei de către papa ne semnalează de asemenea sfârşitul oricăror reacţii occidentale de simpatie faţă de Sfânta Lumină.

[cristiboss56]

[quote=emanuel2007;129652]În secolul al XIII-lea papa Grigorie al IX-lea emite un decret în care interzice răspicat orice participare la slujba Sfintei Lumini, pe care-o condamnă ca pe o fraudă.
Aceasta reprezintă prima condamnare oficială a ceremoniei de către un om al papismului, reflectând poate faptul că influenţa latină în Ierusalim intrase în declin la jumătatea secolului al XII-lea. Condamnarea slujbei de către papa ne semnalează de asemenea sfârşitul oricăror reacţii occidentale de simpatie faţă de Sfânta Lumină.

[COLOR=Red]H r i s t o s a I n v i a t[/COLOR]

[vasidank]

Am citit azi pe ziare.com un articol interesant. Il redau integral aici si astept comentarii.
Sursa exacta:

http://www.ziare.com/Incalcarea_poli...ii-725760.html

O premiera exceptionala pentru credinciosii ortodocsi din Romania a fost maculata printr-o nepermisa implicare politica.

Este greu de inteles si de justificat dorinta presedintelui Consiliului Judetean Suceava de a-l concura pe Patriarhul Daniel, aducand pe cont propriu, cu sponsorizarea parlamentarilor din judet, Lumina Sfanta de la Ierusalim.

Am asistat in Sambata Mare la o penibila intrecere: care avion ajunge primul, care lumina se raspandeste mai repede in teritoriu si, deci, cine O da cel dintai, Patriarhul Daniel sau Flutur Suceveanul.

Omul obisnuit n-a inteles de ce era nevoie de doua delegatii si doua avioane, de ce in unele locuri, precum Constanta, Lumina a ajuns si de la Suceava si de la Bucuresti.

Pana la urma Patriarhia a comunicat ca actiunea lui Gheorghe Flutur nu a avut binecuvantarea Patriarhului Daniel. Raspunsul politicianului fruntas in competitia "lampasul sfant" a fost uluitor: "noi am avut bincuvantarea IPS Pimen si delegatia Bucovinei a fost prima primita de catre Patriarhul Ierusalimului". Sac!

Daca Patriarhia nu ar fi adus Lumina de la Ierusalim, gestul lui Gheorghe Flutur ar fi fost binevenit. Dar avand in vedere actiunea BOR, el apare ca o sfidare a autoritatii bisericesti.

Sfidarea pioasa

Indiferent ce crede dl. Flutur, BOR este o institutie care are un conducator indrituit sa ia deciziile si caruia ii este subordonat intreg clerul din tara, inclusiv IPS Pimen. In materie religioasa nu poti sa-l ignori pe Patriarh, asa cum in treburile CJ Suceava nu poti sa-l ignori pe Gheorghe Flutur.

Politizarea a fost evidenta si prin pozitia de vedeta a "sfantului lampas" pe care si-a rezervat-o liderul PD-L. El a coborat din avion, cu Lumina in mana, el a vorbit transfigurat despre ea in fata microfoanelor. Daca gestul sau ar fi fost curat si nu electoral, ar fi lasat exclusiv preotilor misiunea aducerii flacarii si partea cu reflectoarele, rezervandu-si, discret, doar partea organizatorica si financiara.

Politicul a incalcat brutal teritoriul Bisericii, pe criterii electorale, cu sponsorizare politica, ceea ce umbreste chiar curatenia Luminii adusa de la Ierusalim. Din pacate insa, chiar BOR a deschis larg portile unei asemena incalcari.

Mereu inaltii prelati, mai ales, au fost gata sa bata palma cu politicienii pentru a-si vedea satisfacute interese mai mult sau mai putin personale.

Usa larg deschisa Diavolului

In toate campaniile electorale, prin biserici s-a facut propaganda fara perdea si s-au impartit chiar materiale electorale, de exemplu inconite avand pe verso indemnuri electorale.

La localele de anul trecut, preotii au candidat nestingheriti, inclusiv sub sigle de partid, desi, teoretic, nu le este permisa o astfel de apartenenta, amestecand copios campania cu cele sfinte.

Mai tineti minte decorarea lui George Becali cu "Crucea Andrei Saguna" contra, se pare, a unui milion de euro? Dar pe cea a lui Virgil Ardeleanu de catre Bartolomeu Anania, acelasi care ba il afurisea, ba il tamaia pe Adrian Nastase dupa cum primea sau nu pamanturile vizate?

Povestea Catedralei Mantuirii Neamului este o alta exemplificare perfecta a felului in care interesele politice si ale Bisericii se pot impleti armonios. Invitarea Papei Ioan Paul al II-lea nu a fost straina de aceasta minunata impletire.

Inainte de 1989, capii Bisericii au fost foarte bine controlati de regim, iar corpul preotesc bine impanat cu securisti.

Dupa revolutie a inceput o oarecare primenire, insa dosarele prelatilor au fost bagate la secret, un secret de care BOR tine cu dintii desi, in felul acesta, devine, in ansamblu, vulnerabila la santaj, fara a vorbi despre faptul ca astfel este zadarnicita asanarea morala a acestei institutii.

Si cum la vremuri noi metehnele sunt aceleasi, incalcarea Bisericii de catre politic nu este nici ea o noutate, ci doar perpetuarea unei traditii.