placere sau bucurie?

[Fani71]

În prealabil postat de Anna

Dar toate aceste lucruri aici sunt trecatoare si eu clipele acelea tare as fi vrut sa nu piara niciodata. Sper ca asa va fi in Rai.

Eu cred ca asa va fi. Va fi nu o clipa paroxistica, minunata, pe urma coborarea, ci un urcus continuu spre o si mai mare bucurie. Asa ni s-a promis (sf. Gregorie de Nissa vorbeste despre asta mult)
Ma recunosc in ce ai scris.
Mai scriu altadata mai mult, ca acum trebuie fac si altceva. Si azi si maine nu prea o sa am timp.

[AlinB]

În prealabil postat de Anna

Inca o intrebare. Poate se starnesc si aici discutii nemarginite. Am citit undeva ca Maica Siluana spunea(si nu numai ea, am mai citit pe undeva dar nu mai stiu unde) ca dusmanul ne atrage prin alergarea dupa placere si fuga de durere. Dar cum bine stim, suntem facuti pentru bucurie.
Eu sincer de multe ori nu fac diferenta intre placere si bucurie. De exemplu, citesc un roman, e placerea estetica acolo sau gasesc si ceva bucurie? Ca amandoua sunt sufletesti ca sa zic asa. Sau cand mananc mere verzi, mie tare mult imi plac, e doar placere sau e si bucurie? Nu fac diferenta. Fani, as aprecia daca mi-ai raspunde si tu.
Multumesc!

Placerea in sine nu e atat de condamnat cat placerea care da dependenta vicioasa.
Bucuria, nu da dependenta vicioasa.
Asta este linia dintre cele doua.

[Fani71]

Este privita ca periculoasa de catre Biserica placerea inchisa in ea insasi si privita ca scop in sine.

În prealabil postat de Anna

Inca o intrebare. Poate se starnesc si aici discutii nemarginite. Am citit undeva ca Maica Siluana spunea(si nu numai ea, am mai citit pe undeva dar nu mai stiu unde) ca dusmanul ne atrage prin alergarea dupa placere si fuga de durere. Dar cum bine stim, suntem facuti pentru bucurie.
Eu sincer de multe ori nu fac diferenta intre placere si bucurie. De exemplu, citesc un roman, e placerea estetica acolo sau gasesc si ceva bucurie? Ca amandoua sunt sufletesti ca sa zic asa. Sau cand mananc mere verzi, mie tare mult imi plac, e doar placere sau e si bucurie? Nu fac diferenta. Fani, as aprecia daca mi-ai raspunde si tu.
Multumesc!

Bucuria pe care o simti,o poti darui si altora. Placerea pe care o simti, nu. Eu pot sa ma bucur cu tine cand mananci mere verzi, pentru ca imi poti transmite starea ta.E o stare sufleteasca.Dar nu simt placerea gustului decat daca mananc si eu.E o stare trupeasca.Deci despre placerea pe care o simti poti doar povestii, pe cand bucuria pe care o simti, o poti transmite si altora chiar si fara cuvinte.

De aceea eu cred ca bucuria e a sufletului si placerea e a trupului.

[cristian sergiu]

"Nu fac diferenta"

Pentru mine placerea e ceva fiziologic(papile gustative, simtul tactil, vizual) iar fericirea ceva sufleteste dar ele coexista impreuna .

[culianul]

În prealabil postat de cristian sergiu

"Nu fac diferenta"

Pentru mine placerea e ceva fiziologic(papile gustative, simtul tactil, vizual) iar fericirea ceva sufleteste dar ele coexista impreuna .

Dar placere e si sa iti bati joc de cineva de exemplu... si placerea din asta nu are nimic de a face cu simturile. E o placere pur spirituala.

Pe partea cealalta, placerea nu este rea in sine. Pana la urma, Sf Ap Pavel a zis-o cel mai bine: TOATE imi sunt permise, dar nu toate de folos, TOATE imi sunt permise, dar nu ma voi lasa inrobit de ceva.

Si aici e problema, placerea ca robie, ca inscriere in monotonia cercului placere durere.

[Fani71]

În prealabil postat de culianul

Dar placere e si sa iti bati joc de cineva de exemplu... si placerea din asta nu are nimic de a face cu simturile. E o placere pur spirituala.

Pe partea cealalta, placerea nu este rea in sine. Pana la urma, Sf Ap Pavel a zis-o cel mai bine: TOATE imi sunt permise, dar nu toate de folos, TOATE imi sunt permise, dar nu ma voi lasa inrobit de ceva.

Si aici e problema, placerea ca robie, ca inscriere in monotonia cercului placere durere.

Foarte de acord cu tine.

Eu personal vad in bucurie si o parte trupesca si in placere una spirituala.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de culianul

Dar placere e si sa iti bati joc de cineva de exemplu... si placerea din asta nu are nimic de a face cu simturile. E o placere pur spirituala.

Este. Dar câtă deosebire între asemenea "plăceri" ca a-ţi bate joc de cineva şi plăcerile care vin de la Dumnezeu ! Unele dau sufletului încrâncenare, pe când celelalte îi dau pace. Unele îi dau tulburare, celelalte îi dau dulceaţă. În cazul primelor, conştiinţa se revoltă, mai devreme sau mai târziu, întrebând: "ce fel de plăcere mai e şi asta", pe când în cazul celorlalte ea spune: "mai vreau asemenea plăceri !"

Am reţinut câteva idei:

- plăcerea este de multe ori un scop în sine, însă prin acesta devine cumva "închisă" şi limitată, pe când bucuria este o deschidere spre Dumnezeu, ceea ce îi asigură posibilitatea de a fi re-trăită, re-memorată şi multiplicată;
- plăcerea este egoistă, iar bucuria devine mai mare dacă se împărtăşeşte cu cei din jur;
- plăcerea este îndeosebi trupească, iar bucuria spirituală
...

Asceza poate fi văzută ca o fugă de plăcere.

Care ar fi mecanismul prin care se dobândeşte bucuria adevărată? Adică de ce ajungem la bucurie abia atunci când scăpăm de plăcere? Poate pentru că atunci suntem liberi/ independenţi de elementele care ne produceau plăcerea?

[Ekaterina]

În prealabil postat de Anna

Eu sincer de multe ori nu fac diferenta intre placere si bucurie. De exemplu, citesc un roman, e placerea estetica acolo sau gasesc si ceva bucurie? Ca amandoua sunt sufletesti ca sa zic asa. Sau cand mananc mere verzi, mie tare mult imi plac, e doar placere sau e si bucurie? Nu fac diferenta.

Cred ca simtim bucurie atunci cand privim lumea ca dar. De exemplu daca avem un mar si il privim ca un dar al lui Dumnezeu, Ii multumim pentru acesta, ne gandim la El atunci cand il mancam. Daca cautam doar placerea, ne limitam la gust, iar placerea de cele mai multe ori inrobeste, iti fura libertatea.