Pilde din PATERIC

[andrei_im]

Un frate a zis lui avva Antonie : Roaga-te pentru mine ! Zis-a lui batranul : nici eu nu te miluiesc, ,nici Dumnezeu, daca tu insuti nu te vei sili si nu te vei ruga lui Dumnezeu.

[iustin10]

În prealabil postat de Imogene

Ca sa poti sa ajungi la intelepciunea duhovniceasca de a sti ce sa spui si cum la momentul potrivit, cred ca treci inainte prin "pustie". Asta metaforic, adica printr-o perioada de curatire de patimi. Cred ca pilda vrea sa arate cat de important e aproapele pentru noi, in el trebuie sa-L vedem pe Hristos.

Si pina trecem prin pustie,sa tacem? :)

[NECTARIE]

Trecand odata avva Macarie cu fratii prin Egipt, a auzit un copil zicand mamei sale: mama, un bogat ma iubeste si eu il urasc si un sarac ma uraste si eu il iubesc, si auzind avva Macarie, s-a mirat. Si i-au zis lui fratii: ce este vorba aceasta parinte, ca te-ai mirat? Si le-a zis lor batranul: cu adevarat, Domnul nostru este bogat si ne iubeste pe noi si nu voim sa-L ascultam. Iar vrajmasul nostru, diavolul este sarac si ne uraste si iubim necuratia lui.

[T E O L O G U L]

Intrebat-au unii pe avva Macarie, zicand: cum suntem datori sa ne rugam? Le-a zis lor batranul: nu este trebuinta a vorbi multe, ci a intinde adeseori mainile si a zice – Doamne, precum vrei si precum stii, miluieste! Iar de le sta razboi asupra, ziceti - Doamne, ajuta-mi! Si El stie ce e de folos si face cu noi mila.

[NECTARIE]

Zicea avva Pafnutie, ucenicul lui avva Macarie: m-am rugat parinteluiMacarius_the_Great meu zicand spune-mi un cuvant. Iar el a zis: sa nu faci rau cuiva nici sa osandesti pe cineva. Acestea pazeste-le si te vei mantui.

[NECTARIE]

Povestea avva Macarie: umbland odata prin pustie am gasit o capatana de mort aruncata la pamant. Si clatindu-o cu toiagul cel de finic, mi-a grait capatana. Si am zis ei: tu cine esti? Si mi-a raspuns capatana: eu am fost slujitor al idolitor si al elinilor celor ce au petrecut prin locul acesta, iar tu esti Macarie, purtatorul de duh si in orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt in chinuri si te vei ruga pentru dansii, se mangaie putin. I-a zis ei batranul: care este mangaierea si care chinul? I-a raspuns lui: pe cat este de departe cerul de pamant, atata este focul de dedesubtul nostru, fiindca de la picioare pana la cap stam in mijlocul focului si nu este cu putinta sa se vada cineva fata catre fata, ci fata fiecaruia este lipita de spatele celuilalt. Deci cand te rogi pentru noi, din parte vede cineva fata celuilait. Aceasta este mangaierea. Si plangand batranul, a zis: vai zilei aceleia in care s-a nascut omul, daca aceasta este mangaierea muncii! I-a zis ei batranul: este alta munca mai rea? I-a raspuns lui capatana: noi, ca cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, macar putin suntem miluiti, iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu si S-au lepadat de El si nu au facut voia Lui, dedesubtul nostru sunt. Si luand batranul capatana, a ingropat-o.

[tigerAvalo9]

Parintele Chiril, pustnicul din
Schitul Sfintei Manastiri Kutlumusiu
si, mai târziu, egumenul ei
Chiril era de loc din Agrinio. De mic s-a înstrainat în Egipt, si de acolo a mers la Manastirea “Sfântul Sava”, dupa ce mai întâi s-a închinat la Sfintele Locuri.
La vârsta de saisprezece ani a fost facut rasofor, dar nu avea liniste sufleteasca acolo datorita multimii închinatorilor, si de aceea a venit în Gradina Maicii Domnului.
Cu toate ca era mic de vârsta – în lume copiii de vârsta lui se jucau – acesta, însa, se nevoia ca un mare atlet al lui Hristos.
Mult s-a odihnit sufleteste la Schitul “Sfântul Pantelimon” al Manastirii Kutlumusiu, lânga duhovnicul Pantelimon, ce locuia la Chilia “Intrarea în Biserica a Maicii Domnului”.
Staretul acesta, afara de alte harisme pe care le primise de la Dumnezeu, avea si harisma înainte-vederii, pentru ca devenise om al lui Dumnezeu prin nevointele lui mai presus de fire, facute cu marime de suflet. Ii stia de mai înainte pe cei ce aveau sa se faca monahi, precum si numele calugaresc ce li se va da.
Numai în Manastirea Esfigmenu am cunoscut doua astfel de cazuri. Pe unul l-a strigat de departe, înainte de a-l vedea, în timp ce îi batea în usa:
- Bine ai venit, parinte Nichifor!
Iar pe altul de asemenea:
- Bine ai venit, parinte Filip!
Asadar, de la un astfel de staret sfânt, precum era ieromonahul Pantelimon, firesc era ca evlaviosul tânar, monahul Chiril, sa primeasca harul din belsug, precum Elisei de la Ilie, si sa ramâna urmas al sau.
Dupa moartea staretului sau, Parintele Chiril nu numai ca n-a neglijat cele duhovnicesti, ci dimpotriva, se nevoia si mai mult si astfel facea mai multa bucurie staretului sau. Din pricina posturilor aspre pe care le tinea, precum si a multelor privegheri, facute din râvna copilareasca, s-a îmbolnavit de tuberculoza.
Mai târziu îmi spunea:
- Scuipam cu multa durere niste bucati însângerate ca niste noduri, dar l-am rugat pe Sfântul Pantelimon si m-a facut bine, fara medicamente.
Cum era cu putinta sa-l lase Sfântul Pantelimon sa sufere, de vreme ce era ocrotitorul schitului?
Indata ce s-a facut bine cu harul Sfântului, Parintele Chiril a început din nou nevointa sa cu aceeasi marime de suflet.
Am avut binecuvântarea sa stau putin timp lânga el si am primit din aceasta mult folos. Fireste, as fi ramas pentru totdeauna lânga el, dar din pacate nu m-au lasat. Atunci acela mi-a spus unde sa merg si a continuat sa ma povatuiasca în perioada de timp în care am stat la Manastirea Filoteu.
Când mergeam la schit ca sa-i cer sfaturi, înainte de a-i spune ceea ce ma preocupa, el îmi raspundea la problema mea.
Primea înstiintare de la Dumnezeu despre faptul ca voi merge la el si despre problema ce ma preocupa. De multe ori nu vorbea deloc, ci punea dinainte un semn la o anumita carte si dându-mi sa citesc acel text, aflam raspunsul.
Dupa aceea puneam metanie si plecam folosit.
Afara de harisma stravederii ce o primise de la Dumnezeu, mai avea si harisma de a scoate diavoli din fapturile lui Dumnezeu, nu pot uita un caz pe care l-am vazut cu ochii mei.
Un om, ce avea un diavol cumplit, a fost adus la staret legat cu lanturi si lasat în biserica chiliei sale, ca sa-l faca bine.
Noaptea, când Batrânul s-a sculat ca sa aprinda candelele si sa înceapa rugaciunea, diavolul fiind cuprins de turbare, pentru ca era strâmtorat de prezenta Parintelui Chiril, a rupt lanturile si a ridicat mâinile omului îndracit, ca sa-l loveasca pe sfântul Batrân în cap cu lanturile rupte. Atunci Parintele a îngenuncheat imediat, si-a ridicat si el mâinile spre Dumnezeu si a strigat:
- Hristoase al meu; Maica Domnului, alungati pe diavol din aceasta faptura!
Auzind strigatul, am alergat îndata în biserica si am vazut pe Staret în genunchi, iar pe omul care mai înainte fusese demonizat stând linistit si cu evlavie la picioarele Parintelui Chiril.
Staretul avea îndrazneala la Dumnezeu, deoarece era smerit, foarte cuvios si plin de dragoste. Când citea Evanghelia, nu se putea abtine sa nu suspine si sa nu lacrimeze, de aceea îsi acoperea fata cu Evanghelia si, intrând în altar, îsi stergea pe ascuns lacrimile. La fel i se întâmpla si atunci când citea Canonul Maicii Domnului.
Slujbele le facea cu “Doamne Iisuse” nevoindu-se astfel cu rugaciunea neîncetata a inimii.
Din pacate, însa, în ultimii ani ai vietii sale, l-au silit sa devina egumen al Sfintei Manastiri Kutlumusiu, de care apartinea, deoarece era mare nevoie, însa amestecul sau în treburile de conducere l-a chinuit si l-a facut sa piarda toata acea stare duhovniceasca ce o avusese.
Deoarece a fost facut egumen fara voia sa, precum am spus, si s-a chinuit mult în continuare, cred ca Dumnezeu îi va da cununa îndoita, în afara de cea a cuviosiei i-o va da si pe cea a muceniciei, pentru ca la sfârsitul vietii sale a suferit dureri înfricosatoare. Uratorul de bine l-a pizmuit si a îndemnat un animal salbatic sa-l loveasca foarte tare. Parintele Chiril a fost lovit atât de grav, încât a stat la pat pâna la sfârsitul vietii sale, suferind durerile cu bucurie si slavind pe Dumnezeu. Dar acel animal de îndata ce l-a lovit pe Staret, a cazut la pamânt si a murit. Atunci parintii s-au mirat si au înteles din aceasta întâmplare sfintenia Staretului.
Astfel, facând rabdare în dureri si slavoslovind pe Dumnezeu, Parintele Chiril si-a sfârsit “lupta cea buna” si s-a odihnit în Domnul în 1968.

Sa avem binecuvântarea lui. Amin.

[NEKTARIOS.]

Precum despre bătrânul Evloghie, aşa şi despre binecuvântatul lui ucenic, Părintele Pahomie, voi spune ceva de la sfârşitul vieţii sale, iar nevoitorii evlavioşi, care au gânduri curate, vor înţelege sufletul curat al Bătrânului Pahomie.

Cu trei zile înainte de moartea sa, într-o joi, Bătrânul Pahomie l-a chemat pe părintele Gheorghe şi i-a spus:
- Părinte Gheorghe, fă dragoste şi du-te la Colciu şi cumpără peşte pentru praznicul Sfântului Gheorghe, pe care îl vom avea luni. De data aceasta să cumperi însă mai mult, deoarece voi veţi avea două praznice. Eu voi prăznui în cer cu Sfântul Gheorghe, nu voi fi cu voi.

Părintele Gheorghe merse de îndată la Colciu, aduse peştele şi-l pregăti ca să nu se strice.
Vineri Bătrânul Pahomie trimise iarăşi pe părintele Gheorghe să cheme pe părinţi la praznic spunându-i:
- Să spui părinţilor să-şi rânduiască treburile, pentru că vor avea două praznice: înmormântarea mea cu parastas şi a doua zi pomenirea Sfântului Gheorghe.

Părintele Gheorghe a înştiinţat pe părinţi aşa cum îi spusese Bătrânul Pahomie. Sâmbătă dimineaţa l-a trimis să înştiinţeze pe părintele Dimitrie să vină să-l împărtăşească.

De îndată ce l-a văzut pe preot, a început să cânte cu bucurie ”Cinei Tale celei de Taină…” şi împărtăşindu-se a spus: “Slavă lui Dumnezeu”. I-a sărutat pe părinţii care se aflau lângă el şi apoi sufletul său cel sfinţit a plecat la ceruri în anul 1974 la 22 aprilie.

Duminică a fost înmormântarea şi parastasul cu masă ca la un praznic, iar luni au prăznuit pe Sfântul Gheorghe, săvârşind al doilea praznic.

Părintele Pahomie însă a sărbătorit cu Sfântul Gheorghe în cer, precum spusese, iar acum se desfătează de bunătăţile Raiului împreună cu Sfântul, bând vinul duhovnicesc al dragostei lui Dumnezeu.

[tigerAvalo9]

Un sihastru oarecare traia in adancul pustiului de treizeci de ani. Mancarea lui era o buruiana oarecare, ce crestea in acea pustie. Mai tarziu a inceput a gandi si a grai in sine, zicand : in zadar ma necajesc de atatia ani aici, in aceasta pustie si nu mananc decat aceasta buruiana si nici o descoperire sau vedenie in vis sau aievea nu vad, sau nici o minune n-am facut, precum faceau alti parinti inainte de mine. Ci mai bine sa las aceasta pustie fara de nici un folos si sa ies in lume, ca si acolo cel ce vrea sa se mantuiasca, se mantuieste. Aceasta gandind el si vroind sa plece din pustie in lume, i s-a aratat ingerul Domnului si standu-i inainte, i-a zis : ce vrei sa faci, batranule ? Pentru ce primesti in inima ta acele ganduri si sfaturi vrajmasesti ?

Adica, pentru ca nu faci minuni, sa iesi in lume ? Dar ce minune mai mare decat aceasta doresti, ca de atatia ani traiesti aici in aceasta pustie si Dumnezeu te hraneste, te intareste, te pazeste si nimic nu-ti lipseste ca si unuia din lavra ? Deci, pentru ce te supui sfatului vrajmasului ? De acum sa nu te mai supui gandurilor si sfatului vrajmasesc si sezi aici, in acest loc pana la sfarsitul tau, si te roaga lui Dumnezeu ca sa-ti dea smerenie si rabdare ! Iar el fiind intarit de sfatul ingerului, a petrecut acolo toata vremea vietii sale si s-a mantuit.

[NECTARIE]

Zis-a un batran oarecare : se bucura calugarul tanar, cand se apropie ziua vreunui praznic, stiind ca atunci o sa se puna la masa mai bune bucate, iar celui ce este adevarat calugar, mancarea cea mai buna si bautura lui sunt umilinta si lacrimile.