Multa vorbire in disputele dogmatice - Cuviosul Paisie Aghioritul

[andrei_im]

În prealabil postat de ory

Relatia dintre oameni, calitatea acesteia face mai mult decat un volum de dogme, care, dupa cum se stie, nu sunt intelese de fiecare.

dar unde ingradeste dogma dragostea dintre oameni? poate dragostea de rau, dragostea de minciuna, dar asta e altceva... astazi cand vorbim de dogma, parca suna mereu a ceva rau, ne gandim la ce nu avem voie sa facem, in loc sa ne gandim la drumul pe care dogma il deschide - drumul catre Adevar, catre Hristos. sigur, dogma poate fi si prost inteleasa, caci teologhisirea cu buzele, insa fara vietuire, poate sa duca la dezastru.
"Credinta adevarata nu inseamna o suma de dogme, inseamna traire, dragoste" - asta vedem scris azi "pe toate gardurile". ne imaginam ca dogmele au fost lasate de cine stie ce preoti doritori de putere politica, sau de avere. si consecinta finala este sa intelegem gresit dragostea, caci asta si este pacatul - o intelegere distorsionata a binelui.
si dogmele de la cine le avem, pana la urma? cititi vietile SFINTILOR care ne-au lasat dogmele drepte, si daca gasiti mai multa dragoste in alta parte, atunci da! - nu avem nevoie de dogme. La primul sinod ecumenic, sfintii parinti au venit aproape desfigurati din pricina chinurilor la care au fost supusi pentru ca Il marturiseau pe Hristos. dar nu.. "au fost prea dogmatici, nu au reusit decat sa ingradeasca, n-au avut dragoste..."
Mi-as dori sa vad o dogma care sa ingradeasca dragostea sau oricare fapta buna.. macar una!

[andrei_im]

Trei lucruri nu înţeleg: 1) o credinţă adogmatică, 2) un creştinism nebisericesc, 3) un creştinism fără nevoinţă.

Şi aceste trei: Biserica, dogma şi ascetica (adică nevoinţa creştină) – sânt pentru mine un singur tot al vieţii. Mie mi se pare nedrept a pretinde că în Biserică toate trebuie să fie „după gustul nostru”. Atunci când vorbeşti despre îngustimea cadrelor confesionale, eu te înţeleg. Şi eu de mii de ori am răbdat şi rabd strâmtorări, dar le rabd pentru că de la Biserică am şi darurile pozitive“

Sfantul Parinte Sofronie Saharov

[ory]

În prealabil postat de andrei_im

dar unde ingradeste dogma dragostea dintre oameni? poate dragostea de rau, dragostea de minciuna, dar asta e altceva... astazi cand vorbim de dogma, parca suna mereu a ceva rau, ne gandim la ce nu avem voie sa facem, in loc sa ne gandim la drumul pe care dogma il deschide - drumul catre Adevar, catre Hristos. sigur, dogma poate fi si prost inteleasa, caci teologhisirea cu buzele, insa fara vietuire, poate sa duca la dezastru.
"Credinta adevarata nu inseamna o suma de dogme, inseamna traire, dragoste" - asta vedem scris azi "pe toate gardurile". ne imaginam ca dogmele au fost lasate de cine stie ce preoti doritori de putere politica, sau de avere. si consecinta finala este sa intelegem gresit dragostea, caci asta si este pacatul - o intelegere distorsionata a binelui.
si dogmele de la cine le avem, pana la urma? cititi vietile SFINTILOR care ne-au lasat dogmele drepte, si daca gasiti mai multa dragoste in alta parte, atunci da! - nu avem nevoie de dogme. La primul sinod ecumenic, sfintii parinti au venit aproape desfigurati din pricina chinurilor la care au fost supusi pentru ca Il marturiseau pe Hristos. dar nu.. "au fost prea dogmatici, nu au reusit decat sa ingradeasca, n-au avut dragoste..."
Mi-as dori sa vad o dogma care sa ingradeasca dragostea sau oricare fapta buna.. macar una!

Ok, vrei dovezi ale unor canoane care instiga la rautate si ura...priveste !
" Calugarul care va lepada sf. chip si nu va vrea sa vina intru pocainta ca sa se indrepteze, pe acela nici sa-l bage in seama cineva , nici sa se imprieteneasca cu dansul, ci numai sa-l tot blesteme si sa-i zica anatema "- ILT, 123.
" Pre cel ce a lepadat sfanta schima monahala si nu se pocaieste, , nu se cade a-l primi nici in casa macar, ci sa fie alungat...el nu mai poate fi primit la nici o taina a bisericii, , nu mai poate fi rascumparat, ci va fi omorat " ( Lev 27,29) "
....personal, nu voi crede niciodata astfel de principii ca venite in Duhul Lui Dumnezeu, nici daca va fi nevoie sa cad in dizgratie fata de considerentul Sfintilor care le-a emis. S-ar fi potrivit in vechiul testament care avea in vedere Legea Talionului, si poate nici atunci, fiindca tine de o relatie personala si nu una interumana, astfel cred ca aceasta instigare si ura nu poate sa se prezinte in virtutea Credintei in Dumnezeul care s-a jertfit pentru oameni, din iubire, dintr-o neasemuita iubire si intelegere fata de acestia, altfel i-ar fi putut pierde pe vecie.
Unde a dat Dumnezeu anatema vre-un om, fie el credincios sau necredincios ?...De ce omul ar ingadui asa ceva, cand sufletul omului are valoare pana ce acesta iese din trup si va fi judecat ca atare ? !
Din mandria cea dintai omul isi permite sa blesteme si sa urasca, fiindca instinctul lui s-a cizelat pe alocuri din principii religioase, dar nu s-a dezis niciodata de mandria pentru care a cazut.

[orthodoxia.i.thanatos]

În prealabil postat de andrei_im

sunt de acord cu tine aici, eu nu asta am vrut sa spun! mai fratilor, daca s-a inteles ca am facut un indemn spre somn sau ca v-am spus sa tineti gura inchisa cand bate ereticul la usa, NU ASTA AM VRUT SA SPUN! cuvintele Cuviosului Paisie sunt un indemn pentru ALINIEREA vietuirii la dreapta cugetare. nu inseamna sa lasi nimic in urma, ci sa aduci totul in fata. un Sfant Parinte spunea despre cugetarea fara vietuire ca este TEOLOGIA DEMONILOR.

Asa este, dar bine ar fi sa-ti aduci aminte si ca sfintii vorbesc la unison cind spun sa nu te lasi pacalit de vietuirea duhovniceasca a celui care schimba sau adauga la invatatura ortodoxa.